SOCIOLOGIA M E D I C I N EI
constă in analiza contributiei factorilor sociali
la producerea, structurarea, validarea, difu­
zarea (eventual distorsionarea) cunoştinţelor
umane. Peter Hamilton (Knowledge and So­
cial Structure, 1 974) situează premisele s.c.
i n epoca luminilor (Vico, Montesquieu), care
au generat, intre altele, epistemologiile e m pi ­
riste (Hume). Acestea au postulat evaluarea
c unoştinţelor umane În funcţie de experienţa
s ocială a celor care le l ivrează (ginditori,
oameni de ştiinţă). Concis, s.c. radiografiază
dependenţa ideilor de cadrul lor social. Ei ii re­
vine, astlel, chemarea de a releva geneza
i d eologiilor, ca ansambluri d e idei asociate
anumitor grupări sau clase sociale. Marxis­
mul, cu teza sa despre funcţia şi stratificarea
de clasă a ideilor, s-a plasat in miezul proble­
matic al soc. Marxismul insă, prezentindu-se
ca ideologie ataşată proletariatului, a confis­
cat adevărul şi justeţea in propria-i favoare. EI
a substituit relativismu l şi plu ralitatea valorilor
din interiorul unei societăţi cu propriul mono­
pol asupra autenticităţii. Materialismul istoric
a putut fi, astfel, prezentat ca singura filosofie
ştiinţifică, sociologia marxistă ca singura so­
ciologie ştiinţifică (sau cu adevărat ştiinţifică)
etc. in mod similar a putut fi acaparat şi sensul
istoriei: evoluţia umanităţii pină la revoluţia
socialistă ar fi doar pre-istorie, istoria auten­
t i c ă a r incepe d o a r odată cu e l i b e ra re a
proletariatului. Obiectiv vorbind, diterenţierea
cunoştinţelor, ideilor şi valorilor in funcţie de
structura socială e un fapt, iar S.c. e chemată,
tocmai, să-I conceptualizeze. Emile D u rk­
h e i m , Max S c h e l e r , M a x W e b e r , G e o r g
Lukacs, Şcoala de l a Frankturt a u adus con­
tribuţii i m p o rtante in această d i re c ţ i e . i n
aceeaşi perspectivă poate f i apreciată şi co­
relaţia stabilită in antropologia culturală intre
c u lt u ră ş i s t r u c t u r a socială. Cel care s-a
străd ui t s ă ridi ce s.c. Ia rang u l de disciplină
şti i nţifi că a fost insă Karl Mannheim (Ideolo­
gie und Utopie, 1 929). Mannheim circumscrie
explicit sfera de preocupări a s.c. Ia univers u l
557
ideologiilor şi al utopiilor. Ideologiile sint �.ls­
teme de idei care oferă imaginea unei ordini
sociale existente, in timp ce utopiile sint cons­
trucţii ce propun o ordine socială viitoare; şi
utopiile sint in tapt tot ideologii, dar incă neac­
tualizate; atit ideologiile in actu cit şi utopiile
sint, desigur, reflectări inte resate ale grupuri­
lor generatoare. Mannheim acceptă, totuşi,
posibilitatea ca in societate să existe şi indi­
vizi liberi prin ideile lor de apartenenţă la vreo
clasă socială. G rupaji intr-o entitate de tip in­
t e l e ct u a l t o c m a i d u p ă a c e st c r i t e r i u a l
libertăţii, e i a r putea profesa u n fel d e supra­
ideologie, o sinteză a marilor ideologii (pină in
acel moment antagonice) a l e t i m p u l u i :
fascism, comunism, liberalism, conservalo­
ri s m . M a n n h e i m a i nvestit d e c i in s.c. o
speranţă salvato�re, sortită să rămTnă, după
cum se vede, ea insăşi o utopie. F:aptul n u in­
validează In să virtuţii le analitice ale s.c. ş i
putinţa ei d e a conceptualiza relaţia dintre .
struct u ra socială şi datele c u n oaşte rii. V.
ideologie, marxism, structură socială. Gh.G.
SOCIOLOGIA M EDICINEI (sociolo­
gia sănăIăţii), sociologie de ram u ră relativ
recentă (deceniul 5), apărută ca u rm are a
progresului inregistrat de ştiinţa medicală, din
punct de vedere tehnic şi organizaţional, şi a
penetraţiei cunoaşterii sociologice in perime­
t r u l ştiinţelor m edicale. Orie ntarea către
social in me dicină are indelu ngate tradiţii,
fiind determinată de m u lt i p le necesităţi prac­
tice vizind optimizarea şi umanizarea actului
medical. in acest sens, reconsiderarea pato­
logiei u m a n e d i n perspectiva interacţi u n ii
factorilor biologici cu cei sociali şi a influenţei
mediului social ca importanlă variabilă etiolo­
g i c ă , a p r e c i e re a s t ă r i i d e s ă n ă t a t e a
popUlaţiei ca indicator de bază al bunăstării
sociale, concentrarea activităţii profilaclice şi
preventive asupra grupurilor şi colectivită\ilor
şi considerarea raportului Între medic şi pa­
cient ca o relaţie instituţională au contribuil in
SOCIOLOGIA MEDICINEI
c e a m a i m a r e măsură la depăşirea punctului
de vedere a l medicinei curative, strict biologi­
ce. Pentru sociologie, abordarea problematicii
medicale a însemnat extinderea domeniului
său de cercetare în direcţia studierii unor as­
pecte specifice legate de descifrarea rolurilor
profesionale ş i a mecanismelor organizaţio­
nale ale medicinei ca instituţie, de aplicare în
practică a idealului social al sănătăţii ca stare
"n o rmală". Această convergenţă de preo­
c u p ă r i a a v u t d rept p r i m ă consecinţă
inlocuirea definiţiei negative e sănătăţii ("ab­
senţă a bolii sau a infirmităţii") cu una pozitivă
("condiţie de bunăstare, psihică şi sociaIă" ­
O . M .S.), care extinde semnificaţia actului me­
d i c a l d i n c o l o d e limitele sale t e rapeutice
tradiţionale, pentru a ingloba in sfera preo­
c u părilor s a l e planificarea şi optim izarea
c o n d i ţ i i lor d e sanogeneză. Apropiată ca
obiect de studiu de preocupările medicinei (i­
gienei) sociale, dar deosebită de aceasta în
ceea ce priveşte metodele folosite şi fina­
Iităţile urmărite, s.m. işi propune să evalueze
influenţa principalilor factori (de natură poli­
t i c ă , t e h n i c ă , e c o n o m i c ă , d e m o g ra f i c ă ,
juridică, culturală, organizaţională etc.) care
cont ribuie la promovarea sănătăţii colecti­
vităţilor umane, studiindu-i n u atit diferenţiat,
cit mai ales din punct de vedere al depen­
denţelor lor funcţionale de intreg contextul
social. Orientată, cu prioritate, incă de la ince­
putul constituirii ei, către studiul instituţiilor de
ingrijire a sănătăţii şi al profesioniştilor lumii
medicale, s.m. cunoaşte o mare răspindire in
S.U .A., unde cercetarea organizaţiilor repre·
zintă un ad evărat "punct strategic" ( R . K .
Merton ) . D i n punct d e vedere teoretic, contri­
b u ţ i i m a i i m portante au adus T. Parsons
( 1 957), R. K . M e rtcn ( 1 957), P. Kendall
( 1 957), H . E . Freeman, S. Levine şi L. G . Ree­
der ( 1 963), D . M e chanic ( 1 968) , M. Field
(1 969), E . Freidson ( 1 970). I n iţial, principale­
le p r e o c u p ă ri t e o retice a l e s.m. au f o s t
inspi rate d e schema " clasică" a sociologului
558
american T. Parsons care, punind problema
ordinei sociale in termenii establishment-ului,
a integrării conformiste în cadrul societăţii, ca­
lifica boala ca o formă de comportament
deviant, iar sănătatea ca un comportament
n o r m a l . U rmătorul sistem categorial de­
fineşte de pildă, c e l e mai s e m n ificative
drepturi şi obligaţii ale rolului de pacient in
schema lui Parsons: scutirea de obligaţiile ro­
lului social normal, absolvirea de respon­
sabilitate pentru incapacitatea funcţională in­
dusă de boală, obligaţia de însănătoşire,
datoria d e a căuta ajutor calificat şi a coopera
cu instituţiile competente. La rindul său, rolul
mediL.u lui trebuie să implice: competenţă teh­
nică, universalism, specificitate funcţională,
neutralitate afectivă şi orientarea către colec­
tivitate. Sub influ enţa noilor preocupări,
apărute intr-o serie de ţări din Europa, in do­
meniul reformării şi optimizării s'lstemului
m edico-san itar, tezele lui Parsons au fost
abandonate, inregistrîndu-se o marcată ten­
dinţă de trecere, în domeniul analizei, de la o
perspectivă microsociologică la una macro­
sociolog i c ă , de l a u n cadru d e referinţă
psihosocial (evaluarea rolului şi a comporta­
m e n t u l u i ) , la o a n a l i z ă i n s t i t u ţ i o n a l ă
(cercetarea organizaţiilor medicale, a decizii­
lor in materie de sănătate etc.) . În consecinţă,
s.m. se orientează, cu precădere, in prezent
spre urm ătoarele domenii de cercetare: a.
distribuţia socială a bolilor; b. etiologia socială
şi ecologia imbolnăvirii; c. influenţele exerci­
tate de factorii sociali care intervin în procesul
terapeutiC; d. umanizarea actului medical; e.
medicina ca instituţie de control social; f. spi­
t a l u l ca o r g a n i z a ţ i e ; g. s o c i o l o g i a
învăţămîntului medical ş.a. Pentru sociolog,
abordarea acestei vaste problematici implică
o opţiune de principiu, concretizată in alege·
rea pe care t rebuie s·o facă intre stud i u l
teoretic al instituţiei medicale î n relaţie directă
cu ansam blul sistemului social şi participarea
sa la activitatea practică de preven\ie şi Irata·

ment al bolii, activilate rezervată, de obicei,
numai medicului. Conform celor mai mulţi au"
t o r i , contribuţ i i l e s o c i o l o g i e i la p ractica
medicală sint atit indirecte (de pildă, adapta­
rea şi aplicarea analizelor l u i Weber sau
Gouldner la birocraţia spitalicească), cit şi di­
recte (concretizate "in cercetările efectuate in
domeniul sănătăţii şi bolii). Majoritatea studii­
lor in acest domeniu sini descriptive (analiza
funcţionării instituţiilor de ingrijire), citeva sint
explicative (analiza etiologică a bolilor) şi
foarte puţine au un caracter predictiv (măsura
in care anumiţi factori predispun la apariţia
unor boli, previziunea gradului de răspindire
a unui medicament in anumite grupuri sociale
etc.). S,m, se ocupă n u atit de boli, cit de gru­
purile de bolnavi, de relaţiile lor c u corpul
medical, de mecanismele de definire (diag­
n o s t i c a r e ) c a re c o n t r i b u i e la r e a c ţ i i l e ,
comportamentele ş i rolurile acestor grupuri,
influenţate de factorii de natură socială şi cul­
turală. V. medicină socială. S,R,
SOCIO LOGIA TURISMULUI socio­
logie de. ramură caJe cercelează 1. c a feno­
men social. Elem entul central al detinirii t.
este cătătoria, concepută ca o u-eplasare pro­
vizorie in afa l a localităţii de reşedinţă. Dar,
pentru a deveni un fenomen social, este ne­
cesar ca deplasările dintre locali tăţile de
domiciliu şi zonele de interes tu ristic să cape­
le amploare , iar motivaţia călătoriei să fie
determinată de factori şi procese sociale. De
aceea, migraţia turislică nu poale apare decit
odată cu perfecţionarea mijloacelor moderne
de deplasare: transportut feroviar, aerian şi in
special rutier (automObilul şi autocaru l). M.
Boyer sublin iază faptul că t. este una din con­
secinţele dezvoltării civilizaţiei industriale, nu
numai datorită unei tehnologii capabile să de­
p l a seze i n t r - u n timp s c u rt m ase largi de
oameni, dar şi apariţiei unor nevoi de natură
socială şi culturală care pot fi satisfăcute prin
călătoria tu ristică. Fenomenul turistic a fosl
559
SOCIOLOG IA TUR ISMULUI
cercetat mai intii exclusiv din perspectiva e­
conom ică (investiţii, beneficii obţin ute din
sumele cheltuite de turişti, aport de devize
etc.). Primele referiri la aspectele sociale ale
t. se intilnesc î n anii 1 930. Într-un st udiu
apărut în E lveţia, R . GIO cksmann se des­
p r i n d e de p u n c t u l de v e d e r e e c o n o m i c ,
numind t . "un fenomen social". Lucrările con­
sacrate in intregime analizei sociologice apar
in perioada postbelică: M. F. Lanfant Socioc
logie du tourisme (1 978), R . Lanquar Socio­
logie du tourisme el des voyages (1 985). Prin­
cipal ele teme abordate de S.t. dec u rg din
insuşi modul in care este analizată natura t .
Dincolo de multiplele accepţii date termenilor
de t. şi turist, se desprind două mari curente
de gîndire. Primul dintre acestea consideră t.
ca o activitate exclusivă a t i m p u l u i l i b e r .
Aşadar, călătoria turistică se practică numai
in timpul vacanţelor, concediilor, sfîrşitului de
săptămină şi are o motivaţie specifică loisiru­
lui. Răspunsurile la noile probleme ridicate de
practicarea t., căutarea celor mai adecvate
metode de cercetare a unor activităţi cu o
pondere din ce in ce mai mare in ansamblul
preocupărilor de timp liber, eforturile de clari­
ficare teoretică şi conceptuală au determinat
o delimitare a s.t., ca ramură diStinctă de s.
timpului liber. Din această perspectivă, J . R .
Aramberri abordează cîteva t e m e semnifica­
tive pentru cadrul teoretic al s.t.: relaţia dintre
timpul continuu (timpul de muncă) şi discon­
tinuitatea temporală în care se desfăşoară t . .
opoziţia dintre activităţile şi valorile profesio­
n a l e pe de o parte ş i , pe d e a l L ă p a r t e
practicarea t. care, prin natura s a , este legat
de consumul superfluu, de creativitate, de joc,
de libertate. AI doilea mare curent de gîndire
in cadrul s.t. plas=:ază fenomenul turistic intr­
o perspectivă mult mai largă, inglobind toate
mişcările de persoane, indiferent de motivaţia
părăsirii provizorii a localităţii de reşedinţă. in
această accepţie, sub incidenţa s.t. intră şi
c ă I ă l o r i i l e d e i n t e r e s f a m i l i a l , cele c a r e