Sănătatea mintală și noua emblemă a medicinei

Rezumat

Progresele științei și civilizației umane au revoluționat conținutul și semnificația sănătății și

medicinei, bolii și terapiei. Pe cale de consecință devine necesară o nouă paradigmă simbolică, o
nouă emblemă a medicinei. Neuroștiințele, științele cognitive, psihologia transpersonală, științele
longevității dau noi dimensiuni sanogenezei, sănătății, sănătății mintale și tulburărilor psihice, psiho-
somatice și bolilor somatice. Sănătatea publică, medicina preventivă și profilaxia, medicina de
familie, a stresului și de patologie generală, medicina anti-îmbătrânire și a longevității sunt „redute
din prima linie” a construcției și dezvoltării sănătății. În prezent, determinismul bio-psiho-social a
binomului sănătate ↔ boală trebuie supraintegrat în dimensiunea antropologică – culturală –
ecologică – spirituală a ființei umane, esență simbolistică semantică relevată de noua emblemă a
medicinei.

Cuvinte cheie: sănătate mintală, psihosomatică, tulburări psihice, modelul bio-psiho-social,

medicina stresului, terapia de activare cerebrală, medicina anti-îmbătrânire, științele longevității.

1. CIVILIZAȚIA UMANĂ ȘI PROGRESUL MEDICINEI

Evoluția ființei umane și a societății, împreună cu progresele/ revoluțiile științei, medicinei,

tehnologiei, informației și comunicării impun regândirea, progresul și adoptarea unei noi paradigme
simbolice, a unei noi embleme a medicinei. Privind de-a lungul timpului, este evident că medicina a
evoluat permanent, s-a cerebralizat, tehnologizat, informatizat, globalizat, iar însemnele clasice, care
au făcut carieră timp de mii de ani – caduceul și crucea roșie – nu mai corespund în plan ideatic.
Amprenta nervoasă, psihică, spirituală este prezentă în studiul stărilor de sănătate și boală din
medicina somatică, dar ea devine cu atât mai evidentă în sfera sănătății mintale și patologiei
neuropsihice.
În baza acestor realități am realizat o emblemă pentadică a medicinei (Bușoi, Spre o nouă
emblemă a medicinei, 2010): în mijloc o cruce albă grecească (un semn arhaic magic, un simbol al
focului, un însemn religios esențial în istoria creștinismului, o adevărată răspântie medicală
diagnostică și terapeutică) ce se proiectează pe protuberanța olimpiană a omului – capul –, crucea
având în mijlocul ei o torță, care evocă harul și transmiterea arderii, ansamblu simbolostic, o
adevărată corabie a lui Hipocrate, posesoare de cală, punte și catarg. Acest revigorant și inedit
triumvirat medical se află înscris într-o elipsă, ipso-facto purtătoare de două focare interconectate
praxiologic – medicul și pacientul –, iar curba este susținută propulsiv de maxima: Vox medicinae
tollit („Vocea medicinii se înalță”) (Bușoi, 2010). Reprezentarea ideatică, grafică, semantică și de
paradigmă este prezentată mai jos.
În emblemă, topografic, creierul ocupă o suprafață importantă, oarecum în concordanță cu
activitatea medicilor, psihologilor, cercetătorilor preocupați cu descifrarea aspectelor normale și
patologice din domeniul neurologiei, psihiatriei și psihologiei. De aceea, noua emblemă a medicinei
își găsește o aplicare deplină în neuroștiințe, în multivalența domeniului și a cunoașterii.
Neuroștiințele, „umbrelă” investigatorie a structurii, fiziologiei, biochimiei și patologiei sistemului
nervos, permit o extensie a abordării științifice din perspectiva interdisciplinară, aici dânduși întâlnire
psihologia cognitivă, informatica, fizica, biologia și, firesc, medicina. Neuroștiințele își propun să
studieze spre a înțelege bazele biologice ale cunoștiinței și proceselor mentale cu ajutorul cărora ne
orientăm și acționăm pentru a exista în lume, într-un continuum dinamic.

1
 2. NORMALITATE, SĂNĂTATE ȘI SĂNĂTATE MINTALĂ

Filosofia mentalului reprezintă abordarea ontologică, epistemiologică, semantică a eului

uman, a actelor sale cognitive, a conștiinței și a comportamentului internațional. Ea se constituie
astăzi și ca fundamentare metodologică a științelor cognitive.
Filosofia mentalului este disciplina care face legătura cu inteligența artificială și comunicarea
electronică. (Botez, 2006) Normalitatea psihică este un concept ambiguu, deseori legat de judecăți
de valoare culturale și sociale, ea având o sferă mult mai largă decât sănătatea mintală. Trebuie
subliniat faptul că în prezent sănătatea mintală (SM) în versantul sanogenetic, ca și tulburările ei în
versantul patogenic, devine o problemă majoră de sănătate publică.
Organizația Mondială a Sănătății definește SM ca fiind:
- Stare pozitivă de bine, de încredere în propria valoare a individului, în demnitatea și valoarea
celorlalți;
- Abilitatea persoanei de a-și gestiona lumea interioară de gândire (sfera cognitivă) și
sentimente (sfera afectivă);
- De a-și organiza viața și de a-și asuma riscuri;
- De a iniția, dezvolta și susține relații personale mutuale satisfăcătoare;
- Capacitatea psihicului de a se adapta și de a-și reveni după șocuri și stresuri.
Remarcăm că date esențiale și cercetări moderne privind sănătatea, SM și longevitatea se
găsesc în secțiunea a III-a a monografiei românești Stresologie, adaptologie și sănătate mintală (Riga
& Riga, 2008). Din perspectiva antropologiei ecuatoriale (Bușoi, Din adânc spre cele înalte, 2007),
într-o formulă de sinteză, putem spune că SM este capacitatea însului (termen preluat de la
Eminescu) de a acționa vectorial între funcțiile intelectuale și afective, pentru a se înscrie integrativ-
integrator pe firul vieții în societatea care-l găzduiește. Medicului de medicina generală/ medicina
familiei (MG/ MF) îi este proprie viziunea psihosomatică (mind-body), inculcată social. În acest fel,
medicul devine un psihosomatician între eufrenie (minte bună, prin autocontrol, sub rază etnică) și
eusomie (corp bun, funcțional, antrenat științific), în concordanță cu vechiul dictron latin Mens sana
in corpore sano (Iuvenalis).

3. SĂNĂTATE MINTALĂ, TURBURĂRI PSIHO-SOMATICE ȘI MENTALE

Modelul bio-psiho-social propus de Petre Brânzei, România (1970-1985), recunoscut și

dezvoltat ulterior și de George Engel, USA (1977-1997) devine operant, fiind la el acasă în
specialitatea de MG/ MF. În practica curentă a medicului de MG/ MF, după cum se relevă în cartea
Abordarea pacientului în psihiatrie (Tudose & Tudose, 2002), problemele de factură psihologică și
tulburările psihiatrice ocupă 20-25% din activitatea sa.
Încă din antichitate, trilogia corp-suflet-spirit era cunoscută. Deosebirea dintre spirit (der
Geist) și suflet (der Seele) este analizată cuprinzător în monografia între logica inimii și logica minții
(Zamfirescu, 2003).
Se pornește de la lucrarea Spiritul ca tăgăduitor al sufletului, ce aparține lui Ludwig Klages.
Astfel, spiritul este responsabil de înțelegerea rezultată prin conceptualizare și judecare, iar sufletului
îi revine trăirea la nivel senzitiv și afectiv.
La Kant, spiritul este recunoscut ca ceea ce poate fi luat drept universal și comunicabil, iar
sufletul rămâne cantonat în domeniul individualului, singularului, necomunicabilului. Este de reținut
afirmația lui Hartman că spiritul unește, iar sufletul desparte. Forțele care permit metamorfozarea
naturalului în spiritual sunt sentimentele: iubirea și frica. În acest fel, spiritualul (cugetul) este
procesul iubirii, deci al unui sentiment, ce apaține sufletului. Înfiriparea cugetului devine o instanță a
binelui și a răului.

2
 De aceea, este bine să reamintim de cele trei instanțe ale vieții psihice (Trifan, 2001):
- Sinele este rezervorul instinctual și năvodul refulărilor, dar și „biblioteca” informațiilor despre
om ca ființă cosmică;
- Eul este nivelul conștient al cotei curgerii vieții psihice;
- Supraeul este cugetul-arbitru al relațiilor unde apar limitații, el supraveghind dominator
motivația și comportamentul.
Dorim să subliniem importanța observației clinice, repetitive și înălțarea teoretică în
elaborarea unor concepții doctrinare și terminologice sau în apariția unor notificări în plan diagnostic
și terapeutic. Doctrina ASES (antropo-socio-ecologico-sophică) este o cristelniță teoretică, o „ulcică”
semiotică, modelată de olarul Viață, ce tutelează specialitatea de MG/ MF (Bușoi, Specialitatea de
medicină generală/ medicina familiei – o practică medicală genuină, care se cere a fi fără contenire
celebrată, 2010). Omul este o ființă aruncată în lumea materială și spirituală în care apar inexiunile
psihosomatice, adică procese-intrări ce se internalizează, cu răspunsuri-dovezi, care se
externalizează. Inexurile psihosomatice reprezintă procese morbigene în care intră factori agresivi
psihici și de unde ies, postprocesare, răspunsuri somatice materializate în expresii clinice.

4. MEDICINA STRESULUI, SĂNĂTATEA MINTALĂ ȘI PSIHIATRIA

În societatea contemporană se acceptă că stresul este principalul factor al destabilizării

sănătății, maladia secolelor XX/ XXI, „boala de la originea bolilor”. Noi credem că inamicul public al
omenirii îl constituie macroagentul psihosomatogen – RĂUL – pe care-l găsim ambalat și desfășurat
într-o mulțime de ipostaze.
Afecțiunea psihosomatică mondială produsă de rău am putea-o numi globalită, adică
instalarea unui proces pandemic pentadic negativ, de dereglare, de denaturare, de desfrânare, de
despuire, de degradare a vieții umane în plan psihic, somatic, relațional, valoric. Globalita, etimon
propus de noi, are relații semantice cu termenul „globalizare”. Acest proces al globalizării, deși
provine din necesitatea uneo comunicări rapide, eficiente și posibil a unei solidarități la scară
planetară, deseori se caracterizează prin tehnologie înaltă, propensiune pentru acumulări materiale,
violență și erotism deșănțat, moda consumistă, hipocultură, conformism, depersonalizare și alienare
(Bușoi, Medicul de familie ca solist al inter- și transdisciplinarității, 2010).
Fără o conștiință spiritualizată, nu se poate depăși impasul actual. Criza lumii nu este
economică, ci spirituală. O serie de autori și cercetări avansate consideră – integrând fizica cuantică
cu psihologia trans-personală că există o sursă spirituală, energetică în Univers, iar conștiința noastră
nu este decât un fragment energetic și informațional al Conștiinței Cosmice (Dumitru, 2010).
Corpul uman este înconjurat de un câmp cuantic matrice, în care ar fi prezentă schema
noastră structurală. Subconștientul este continuarea directă a conștiinței cosmice în noi. Nimic din
univers nu ar funcționa dacă înapoia sa nu ar fi prezentă o forță inteligentă și o forță mobilizatoare și
organizatoare. Revenind în planul practicii medicale, putem aprecia că cei doi monștrii cu care
suntem confruntați sunt stresul/ patologia stres-dependență și pierderea cognitivă/ demențele.
Pentru depistarea precoce a bolii Alzheimer, ne este de folos investigarea pierderii memoriei, dar mai
importante ca premergătoare sunt alte elemente cum ar fi: schimbarea firii persoanei în cauză,
sentimente de detașare, indiferență, „înăcrire”. De asemenea, un semn premonitor al demenței la
persoanele vârstnice, ce urmează a fi evaluat, ar fi creșterea tensiunii arteriale diastolice.
Neurogeneza și neuroplasticitatea (Marin, 2011), dau speranțe pentru intervenția eficientă în
neuroprotecție, neuroreabilitare (Călin, 2011), modelarea comportamentului și caracterului, în
menținerea sănătății mintale/ medicina anti-îmbătrânire (Riga & Riga, Medicina anti-îmbătrânire și
științele longevității, 2007), dezvoltarea sănătății psihosomatice și somatice, în condițiile unei
longevități active. Terapiile de activare cerebrală (Goldman, Klatz & Berger, 2009), anti-stres și anti-

3
îmbătrânire acționează sinergic în construcția sănătății (Riga & Riga, Construcția sănătății și medicina
omului sănătos, 2010), neuro-psiho-bio-trofic asupra creierului (ca substanță), psihicului (ca energie)
și sistemului (ca informație) (Riga & Riga, Medicina anti-îmbătrânire și științele longevității, 2007).

5. NOTAȚII FINALE ȘI CONCLUZII

1. Sănătatea este rezultatul rădăcinii (a genelor moștenite) în realitatea conectivității cu

„pământul” mamă, e trunchiul care menține verticalitatea, în condiții ecologice date și
coroana grijii pe care ne-o purtăm.
2. Omul gânditor de rău intră în suprafața „neluminată”, iar lovitura de pedeapsă pentru
săvărșirea răului este boala.
3. Cele șapte frici fundamentale ale omului sunt: boala, bătrânețea, sărăcia, calamitatea,
singurătatea, nesiguranța și extinția (trecea în neființă, fără a lăsa ceva în urma ta).
4. Gândul întrupat este un flux de energie pe care creierul îl emite într-un câmp de forță pentru
a prinde viață; aici și acum ne interesează gândul bun, sanogen.
5. La Congresul mondial de psihosomatică de la Kobe – Japonia, 2005, s-a concluzionat că fără
iubire și iertare pacientul nu se poate vindeca.
6. Spiritualitatea fiind un atribut al psihicului uman și al Ordinii Universale, este de așteptat ca
în viitor aspirațiile „triontice” exprimate de prof. Eduard Pamfil, de adevăr, bine și frumos, să
își găsească susținere și în emblema propusă de noi.
7. Pentru societatea contemporană, sănătatea mintală devine o adevărată problemă planetară
a omenirii, care a început și suferă de globalită și globaloză.
8. La un alt congres, ținut la Milano în 2009, pe tema relației psihologie-spiritualitate s-a emis
teza că lumea pentru a ieși din marasmul în care se află acum, este necesar să posede o
conștiință spiritualizată.
9. Un îndemn final: Sapere aude! Incipe! („Îndrăznește să fii înțelept! Hai, începe!” – Horațiu,
Epistole, 1, 2, 10-43).

Bibliografie

1. Botez, A. – Filosofia mentalului. Izvoare, teorii, autori, București, Ed. Floare albastră, 2006
2. Bușoi, G. – Din adânc spre cele înalte, București, Ed. Amaltea, 2007
3. Bușoi, G. – Medicul de familie ca solist al inter- și transdiciplinarității, Revista Medicală
Română, nr. 1/ 2010
4. Bușoi, G. – Specialitatea de medicina generală/ medicina familiei – o practică medicală
genuină, care se cere a fi fără contenire celebrată, Revista Medicală Română, nr. 4/ 2010
5. Bușoi, G. – Spre o nouă emblemă a medicinii, Revista Medicală Română, nr. 3/2010
6. Călin, M. – Concept integrat: formarea în Neuroreabilitare, Viața medicală, nr. 20/20 mai
2011
7. Dumitru, C. – Conștiința extinsă dincolo de creier, Comentarii în baza ultimelor date științifice,
Revista Medicală Română, nr. 1/2010
8. Goldman, R., Klatz, R., Berger, L. – Exerciții pentru creier, București, Ed. Curtea Veche, 2009
9. Marin, A. F. – Adnotări pe marginea celui de-al VII-lea Congres al Societății pentru Studiul
Neuroprotecției și Neuroplasticității, desfășurat la Cracovia, Viața medicală, nr. 16/22 aprilie
2011
10. Riga, D. & Riga, S. – Construcția sănătății și medicina omului sănătos, Revista Medicală
Română, nr. 4/2010

4
11. Riga, D. & Riga, S. – Medicina anti-îmbătrânire și stiințele longevității, București, Ed. Cartea
Universitară, 2007
12. Riga, D. & Riga, S. – Stresologie, adaptologie și sănătate mintală, București, Ed. Cartea
Universitară, 2008
13. Trifan, A – Psihanaliză pentru medici, București, Ed. Viața Medicală Românească, 2001
14. Tudose, F & Tudose, C. – Abordarea pacientului în psihiatrie, București, Ed. Info Medica, 2004
15. Zamfirescu, V. D. – Între logica inimii și logica minții, București, Ed, Trei, 2003