Sunteți pe pagina 1din 12

Omul secolului XXI devine tot mai sedentar.

Este tributul pe care-l plateste dezvoltarii tehnicii si automatizării


solicitarea muncii fizice si participarea la efort a organismului se reduce
din ce in ce mai mult.
Datorită faptului că părinţii sunt angrenaţi în activităţi de
lungă durată , copiii petrecându-şi mojoritatea timpului liber în faţa
calculatorului, lipsa activităţilor sportive sau activităţilor fizice
(jocuri,competiţii) , duc la transformarea acestora în persoane cu
probleme fizice, fiziologice, de motricitate şi psihice. În aceste condiţii
educaţia fizică şi sportul căştigă pe drept cuvânt noi valente în
direcţia combaterii efectelor nedorite ale lipsei de mişcare , ale
sedentarismului, a stresului şi a supraponderii corporale, aspecte
nedorite cunoscute sub denumirea celor trei ,,S’’-uri negative, faţă de
care educaţia fizică şi sportul practicate sistematic propun remediul
celor trei ,,D’’-uri si anume: deconectarea , dezobosirea şi
divertismentul.
Nu încape nici o îndoiala ca educaţia fizică şi sportul reprezintă
factorii primordiali ai menţinerii şi intaririi sanatatii, ai mentinerii la
nivel superior a marilor functii vegetative,in combaterea unor atitudini
nefiziologice datorita pozitiilor corporale vicioase, in fortificarea
musculaturii si a sistemului nervos.
Avand in vedere ca elevii ciclului primar sunt la varsta
transformarilor calitative si cantitative pe plan somatic, proiectul de
fata are ca scop intarirea sanatatii, dezvoltarea fizica armonioasa si
insusirea unui bagaj de deprinderi motrice generale,toate acestea
realizandu-se prin jocurile de miscare, acestea fiind parte integranta
din universul copiilor.
De asemenea se urmareste cresterea numarului copiilor care
introduc practicarea exercitiul fizic in programul activitatilor zilnice.
Copilul de azi trebuie pregătit pentu o societate dinamică,în continuă
evoluţie,societate care cere o anumită configuraţie fizică ,intelectuală,
morală, civică, un anumit profil care să îmbine în mod armonios,
laturile personalităţii sale; un individ sănătos,armonios dezvoltat fizic,
cu o înaltă calificare,un om cu o găndire creativă,cu capacitatea de a
selecta informaţiile şi de a alege cele mai bune solutii.
: Copiii de varsta prescolara si Elevii ciclului primar

Partenerii se obligă să participe la activităţile programate


în cadrul proiectului cu elevii ce de regăsesc pe tabelul
nominal cu avizul medicului şcolii
Legitimarea elevilor se va face cu carnetul de elev ( foto +
ştampilă).
Obiective operaţionale:

1. Asigurarea dezvoltării fizice armonioase prin educaţie fizică şi


practicarea sportului; întărirea sănătăţii tinerei generaţii;
2. Sporirea capacităţii de efort a organismului, prin exersarea
sistematică a funcţiilor vitale şi de adaptare la mediul înconjurător;
3. Dezvoltarea şi formarea componentelor personalităţii şi pregătirii
intelectuale;
4. Dezvoltarea activităţii simţurilor, capacităţii de percepere a spaţiului şi
timpului, spiritului de observaţie, imaginaţie, precum şi stimularea relaţiilor
sociale la nivelul fiecărei grupe de vârstă;
5. Obţinerea de rezultate tehnice superioare, pregătire fizică
multilaterală, deprinderi variate;
6. Crearea posibilitătilor de adâncire a preocupărilor;
7. Formarea trăsăturilor de caracter şi dezvoltarea personalităţii,
stimularea relaţiilor între coechipieri, formarea spiritului de echipă,
respectarea conducătorilor şi a publicului; cunoaşterea, înţelegerea şi
acceptarea semnificaţiilor sociale ale convieţuirii colective;
8. Cunoaşterea de către cei tineri a unor modele şi tehnici de planificare a
vieţii personale; cunoaşterea şi însuşirea modalităţilor diverse de organizare
şi petrecere a timpului liber; identificarea şi cultivarea corespondenţelor
optime dintre interese, aptitudini, talente şi posibilităţi de exersare şi
dezvoltare a lor;
9. Antrenarea organizată în practicarea disciplinelor sportive pentru
combaterea sedentarismului;

Prin acest proiect se va urmării realizarea unor zile cultural sportive


cu demonstraţii sportive, concursuri, campionat de tenis de masă, streetball,
jocuri de miscare, ştafete, fotbal, alergări peste obstacole etc. Se va urmării
cuprinderea tineretului în activităţi competiţionale organizate şi cu caracter
continuu:
 Stabilirea de comun acord a materialelor necesare;
 Discuţii cu echipele de lucru;
 Stabilirea activităţilor ce trebuiesc desfăşurate
 Aprecierea practicării sportului în timpul liber ca pe un mijloc
important de dezvoltare şi destindere;
 Antrenarea organizată în practicarea disciplinelor sportive;
 Combaterea sedentarismului;
 acordarea unor diplome elevilor

Cultivarea trăsăturilor de voinţă şi caracter (curajul, spiritul de


colaborare, puterea de a învinge orice obstacole, încrederea în forţele
proprii etc)
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR
Nr. Tema Data Descrierea Loc de desfăşurare
Crt. activităţii activitatilor
1. Întâlnirea Februarie
2010 -realizarea la scoala
echipei de
calendarului
proiect desfasurarii
activitatilor
2. Jocuri Martie -desfasurarea unor la grădiniţă
dinamice 2010 jocuri de miscare
impreuna cu
prescolarii grupei
mijloci
3. Atletism 12-16 -alergare de viteza- la şcoală
aprilie intreceri intre
2010 clasele I-II,III-IV
4. Atletism 19-23 -intreceri intre la grădiniţă
aprilie copiii grupei
2010 mijloci
5. Minifotbal 3-14 mai -campionat de la şcoală
2010 minifotbal intre
clasele a III-a si a
IV-a
6. Intreceri 17-28 mai -desfasurarea unor la grădiniţă
sportive 2010 intreceri sportive
(stafete,alergari
printre obstacole
etc.)
7. Cupa „1 1-10 iunie -campionat de la şcoală
IUNIE’’ 2010 streetball intre
clasele din ciclul
primar

S-ar putea să vă placă și