Sunteți pe pagina 1din 3

Mişcare, dezvoltare, sănătate

prin activităţi specifice cu preşcolarii

Prof.înv.preșcolar :Turda Ioana Monica


Grădinița cu program prelungit ,,Căsuța cu povești”

Motto: „Sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”

Scopul educaţiei fizice constă în pregătirea unui tineret sănătos şi puternic,


dezvoltarea aptitudinilor psihomotorii şi formarea capacităţii copiilor de a acţiona asupra
acestora în vederea asigurării, menţinerii, dezvoltării fizice armonioase prezente şi
viitoare.
În contextual actual, când se acordă o importanţă deosebită educaţiei pentru toţi,
când societatea românească tinde spre a deveni o societate educaţională, învăţământul
preşcolar românesc parcurge o perioadă de revalorizare şi de compatibilitate cu trepte
similare din alte ţări, îndeosebi din spaţiul european.
Reuşita organizării şi a desfăşurării unei activităţi comune de educaţie fizică
depinde de nivelul de pregătire al educatoarei, de experienţa şi măiestria sa pedagogică,
de capacitatea sa organizatorică, cât şi de condiţiile materiale de lucru şi de gradul de
pregătire anterioară a copiilor.
O activitate de educaţie fizică are trei părţi: partea pregătitoare,partea fundamentală şi
partea de încheiere.
Educatoarea trebuie să ţină cont ca timpul să fie folosit în întregime in mod raţional,
asigurându-se in acest fel o bună densitate a activităţii.
Educaţia fizică este o latură importantă a procesului instructiv-educativ al tinerei
generaţii, are o contribuţie majoră în realizarea unor obiective de maximă importanţă
socială, iar în grădiniţa de copii îmbracă forme variate.
Din ele se desprind activităţile comune ca:
• gimnastica de înviorare
• plimbările şi excursiile
• jocurile şi activităţile alese
Activităţile comune se desfăşoară conform planului de învăţământ, urmărind
realizarea următoarelor obiective :
• să existe o succesiune metodică a temelor;
• să asigure pregătirea fizică generală a copilului;
• să formeze deprinderea de a acţiona disciplinat, în colectiv;
• să stimuleze interesul copilului pentru mişcare ;
Îndrăgite de copii sunt jocurile: ,,Mergi ca mine!”,,Alergaţi la steguleţ!”, ,,Sportivii la
concurs”,,,Cine aruncă mai departe?”,,Cel mai bun sportiv”.
Jocurile de mişcare permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea
simultană a deprinderilor motrice de bază sau specifice, calităţilor motrice, precum şi a
mişcărilor şi deprinderilor moral-volitive. In cadrul lor se formează şi se consolidează
deprinderi motrice de bază: mers , alergare, sărituri, aruncări şi prinderi, căţărări,
escaladări, echilibru etc. fiind favorizată in acelaşi timp şi dezvoltarea unor calităţi fizice
ca: viteza in multiplele sale forme de manifestare, rezistenţa, forţa şi îndemânarea,
concomitent cu perfecţionarea simţului echilibrului.
Jocul este mijlocul prin care se educa la cel mai înalt nivel relaţiile de grup, favorizând
manifestarea iniţiativei, independenţei, a responsabilităţii. Se dezvoltă astfel gândirea,
creativitatea, iniţiativa, capacitatea de anticipare şi decizie.
Jocurile au ca element caracteristic de desfăşurare întrecerea, competitivitatea, care
impune existenţa unui fond de deprinderi şi calităţi motrice temeinic consolidate.
Întrecerea sporeşte interesul copiilor pentru activitate, le mobilizează forţele şi îi
stimulează.
Jocuri preferate:,, Atinge crenguţa!”,,,Cursa broscuţelor”,,Fă ca mine!”.
Plimbările şi excursiile contribuie la întărirea sănătăţii copilului, ajută la
formarea şi exersarea deprinderilor motrice aplicative. Totodată copiii se familiarizează
cu mediul înconjurător, cunosc aspecte din activităţile adulţilor şi realizările lor.
Jocurile şi activităţile alese cu caracter de mişcare se organizează în funcţie de
anotimp şi urmăresc pe de o parte depistarea aptitudinilor lor individuale, pe de altă parte,
corectarea anumitor lipsuri in formarea deprinderilor motrice de bază. Jocuri
preferate:,,Cursa fructelor”, ,,Bucheţele”, ,,Vulpea şi gâştele”.
Cadrele didactice trebuie să facă din aceste activităţi un prilej de bucurie, să-i
convingă pe copii să descopere şi să înţeleagă prin mijloacele accesibile vârstei lor ce
înseamnă ,,un corp sănătos”.Trebuie să ajute copiii să dorească să atingă perfecţiunea în
executarea ei şi să înfăptuiască ceea ce este frumos.
Bibliografie:
Dragnea, A.- ,,Teoria educaţiei fizice şi sportul”, Editura Cartea Şcolii, Bucureşti, 2000:
Bochiş,E., -,,Copilul şi copilăria”, Bucuresti, 2000;
M.E.C.T.-,,Metodica predării educaţiei fizice în grădiniţă”;
www.sportulpentrutoţi.ro;

S-ar putea să vă placă și