 MANDIBULARĂ  MAXILARĂ

Scheletul metalic
PPMS
 Are 7 componente (dpdv didactic):
1. Conectorii principali
2. Conectorii secundari
3. Şeile protetice
4. Arcadele dentare artificiale
5. Pintenii
6. Mijloace directe de menţinere, sprijin şi
stabilizare
7. Mijloace indirecte de menţinere
 1. Restaurează:
-morfologic integritatea arcadei dentare
-ocluzia funcţională
-dpdv estetic arcada dentară
-funcţia masticatorie
 2. Creează condiţii favorabile pentru
desfăşurarea funcţiei fonetice
 3. Are rol profilactic şi participă la
menţinerea stării de troficitate a
ţesuturilor
 4. Volumul e redus , ceea ce creează o stare
de confort la nivelul cavităţii bucale
 5. Sprijinul este, cel mai frecvent , pe
ţesuturile muco-osoase şi pe cele dento-
parodontale (sprijin mixt)
 6. Elementele de menţinere, sprijin şi
stabilizare sunt complexe: croşete, sisteme
speciale (telescoape, capse, culise etc)
 7. Realizate în cea mai mare parte din
aliaje metalice sunt lipsite de pericolul
fracturării
 8. Igiena poate fi menţinută foarte bună
 9.După tratamentul proprotetic se
realizează un plan (proiect)
 10.Este nevoie de aparatură specială, specifică PS
 11. Se confecţionează din aliaje speciale care se
prelucrează mai greu
 12. Preţul de cost este ridicat
 1.Clinic: examinarea pacientului, diagnosticul,
planul de tratament
 2. Amprenta documentară sau preliminară
 3. Realizarea modelului preliminar

 4. Lingura individuală
 5. Amprenta definitivă (funcţională)
 6. Modelul definitiv (funcţional)
 7. Analiza modelului de lucru la
paralelograf şi conceperea proiectului PS
 8. Realizarea modelului duplicat
 9. Macheta scheletului metalic
 10. Tiparul pentru componenta metalică
 11. Topirea, turnarea componentei metalice
 12. Dezambalare , prelucrarea scheletului
metalic
 13. Proba componentei metalice în
cavitatea bucală şi determinarea relaţiilor
intermaxilare
 14. Macheta componentei acrilice
 15. Proba pe câmpul protetic
 16. tiparul componentei acrilice
 17. Polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea
componentei acrilice
 18. Aplicarea PS pe câmpul protetic
 PS reprezintă un corp fizic, variat dimensionat
și cu diverse designuri, care restaurează
morfofiziologic ADM
 Între părţile componente există o continuitate
morfologică şi o corelaţie funcţională
 Individualizarea părţilor componente se face
doar în scop didactic pt a putea fi descrise
schematic!
 Am preferat descrierea elementelor componente
de la simplu la complex
 Înlocuiesc dd pierduţi
 Se întâlnesc în zone topografice diferite, în
funcţie de tipul edentaţiei
 Restaurează morfofiziologic arcada dentară
 Restul componentelor sunt elemente ajutătoare,
care realizează legătura, rigiditatea segmentelor
de arcadă artificială şi menţin proteza în contact
cu suprafaţa câmpului protetic
 Dinţi de porţelan

 Dinţi acrilici

 Dinţi metalici
 Diferenţiaţi dpdv al formei dar şi dpdv al
sistemului de fixare
 Sunt recomandaţi pt redarea aspectului
fizionomic imediat şi în timp, păstându-şi
culoarea, dimensiunea, relieful ocluzal cu
restaurarea ocluziei funcţionale
 Eficienţa masticatorie e bună (relieful ocluzal,
duritatea mare a dd)
 Dar uzează feţele ocluzale ale dd antagonişti, nu
pot fi aplicaţi în spaţii interocuzale mici, pentru
că se poate desfiinţa sistemul de retenţie!
 Sunt în general preferaţi la PS pt că se fixează
mai rezistent la şa şi se pot adapta mai uşor
 Dar se abrazează mai repede, se pot impregna în
timp, îşi pot modifica culoarea
 Se realizează rar
 Se impune a fi utilizaţi de exemplu în spaţii
unidentare în zona laterală atunci când
dimensiunea MD e redusă (datorită migărilor în
plan orizontal a dd vecini ).
 În acest caz, masivul metalic se modelează odată
cu toată componenta metalică a protezei!
 Alegerea se face după aceleaşi criterii prezentate
la PPA:
-Dd restanţi şi antagonişti reprezintă repere
importante
-Înălţimea spaţiului protetic
-Morfologia crestei alveolare (creastă lată, înaltă,
ascuţită, atrofiată)
În zona frontală alegerea se face astfel încât să
corespundă culoarea, mărimea, forma, după
corelaţii dento-faciale
 În zona laterală depinde alegerea de relieful
ocluzal al dd antagonişti (relief accentuat cu
pante abrupte, şş adânci sau relief atenuat,
moderat, abrazat)
 Dpdv mecanic dd cuspidaţi sunt cei mai
eficienţi masticator
 Dimensiunea V-Orală depinde de lăţimea
crestei alveolare: creste late – dd laţi
creste ascuţite- dd înguşti
 În cele 2 zone, laterală şi frontală se montează
astfel:
 În zona frontală- se montează aî să restaureze
curbura arcadei cu înclinare în sens MD şi V-Or,
la fel cu dd naturali, se creează aspectul facial
avut înainte de edentaţie, cu spaţii interdentare,
poziţii particulare, artificii cromatice, ghidaj
anterior
 În zona laterală şi terminală trebuie să se
realizeze masticaţia aî proteza să nu basculeze
 Şeile reprezintă componentele PS care acoperă
crestele alveolare
 Pe şei sunt montaţi dd artificiali aî presiunile sunt
transmise de la nivelul dinţilor artificiali osului şi
dd stâlpi
 Şeile participă la menţinerea şi stabilizarea PS pt că
la nivelul lor se manifestă forţa de adeziune,
retentivitatea anatomică a câmpului protetic şi
tonicitatea musculară
 Suprafeţele şeilor sunt asemănătoare cu ale PPA
 1. Numărul
şeilor este egal
 Macheta şeilor
cu numărul
spaţiilor
edentate, cu
excepţia spaţiilor
edentate reduse
2. Şeile lipsesc
în spaţiile mici,
reduse în sens
mezio-distal.
- Dinţii sunt
fixaţi în acest
caz pe alte
elemente ale
protezei , de
exemplu
conectori

 4. Suprafaţa mucozală se recomandă să fie
metalică în edentaţia laterală unde şeile sunt
sprijinite la ambele extremităţi dento-parodontal
(pt că se menţine mai bine igiena şi
conductibilitatea termică stimulează troficitatea
ţesuturilor)
 5. Suprafaţa mucozală e acrilică în
edentaţiile terminale, unde şeile sunt
sprijinite dento-parodontal numai la o
extremitate (mezială):
 6. Suprafaţa mucozală acrilică oferă posibilitatea
retuşării (de ex şlefuire pt adaptare) şi rebazării
(după atrofia crestei alveolare)
 7. Suprafaţa mucozală e întotdeauna extinsă la
maximum, în limitele zonei de mucoasă fixă, şi
în contact intim cu aceasta, pt a putea transmite
presiunile cât mai dispersat.
 Pe unitatea de suprafaţă cantitatea de forţe să
fie minimă (sunt exceptate şeile sprijinite la
ambele extremităţi). Acestă caracteristică se
obţine prin amprentarea funcţională cu o
lingură individuală perfect adaptată la
marginile câmpului protetic!
 8. Suprafaţa mucozală în sens mezio-distal e
situată la 2 mm distanţă de parodonţiul
marginal al dinţilor restanţi
2 mm distanţă
 9. Marginile şeilor sunt adaptate la formaţiunile
mobile de la periferia câmpului protetic pentru a
nu apărea leziuni la nivelul lor şi a nu se
mobiliza proteza prin tracţiune pe margini; dacă
marginile sunt mai scurte rămân resturi
alimentare între margine şi fundul de sac
vestibular!

 10. Forma versantului V trebuie să favorizeze

participarea tonicităţii musculare pentru
menţinerea protezei pe câmpul protetic.
 11. Structura e metalo-acrilică, cu o greutate
redusă dar suficient de rezistentă la presiunule
ocluzale.
 12. Structura metalo-acrilică e obţinută în două
etape diferite de laborator: cea metalică odată
cu turnarea celorlalte componente metalice ale
scheletului , iar cea acrilică într-o altă etapă
odată cu dinţii artificiali.
 13. Structura metalică este concepută şi realizată
ca formă şi dimensiune aî să favorizeze
montarea dinţilor artificiali.
 14. Şeile sunt unite la conectorii principali
rezistenţi, prin suprafeţe mari, pentru a rezista
la forţe maxime.
 15. Retenţia acrilatului la componenta metalică
a şeii e realizată diferit: pentru şeile terminale
prin grile (ochiuri), metalul fiind incorporat în
masa de acrilat.
 -pentru şeile laterale prin anse sau diferite
proeminenţe retentive:
 15. Şeile frontale asigură fizionomia prin
versantul vestibular (formă, dimensiune,
culoare) şi prin bonturile metalice pe care se
fixează coroane fizionomice individualizate.
 Reprezintă elementele care unesc şeile între
ele.
 Sunt din metal, cu forme şi dimensiuni
variate în funcţie de: - maxilar
-mandibulă
-tipul de edentaţie
 1. Rigiditatea

 2. Confortul

 3. Profilaxia
 Este determinată de
–dimensiune (lăţime, grosime)
-forma secţiunii transversale
-structura fizico-chimică a materialului din care sunt
realizaţi

 Rigiditatea se impune ca necesitate funcţională, astfel ca

proteza, supusă forţelor masticatorii, să repartizeze în
mod uniform presiunile masicatorii pe întrega suprafaţă
de sprijin a câmpului protetic, reprezentată de dinţii
restanţi şi mucoasă.
 Această caracteristică e realizată astfel:
-conectorul principal trebuie “ aşezat “în zonele cu
funcţionalitate scăzută, pt a nu fi perceput de
pacient sau pt a nu deranja mişcările structurilor
mobile (limbă, vălul palatin, planşeu bucal)
-dimensiunea şi forma conectorului principal se
realizează în mod selectiv. Formele plate sunt
mai bine tolerate de ţesuturi (dacă nu se pot
realiza se înlocuiesc cu forme aplatizate)
- Travesarea de la o hemiarcadă la cealaltă e
obţinută pe un traiect perpendicular pe linia
medio-sagitală a câmpului protetic
 - La nivelul celor 2 arcade conturul este simetric
 -reproduce toate contururile anatomice pe care
le acoperă pt ca limba să nu perceapă noi forme
 -dimensiunile sunt reduse în limitele asigurării
rezistenţei la rupere şi a nedeformabilităţii
elastice

 - suprafaţa e foarte bine lustruită aî să alunece

părţile mobile
 -asigură profilaxia ţesuturilor cu care vine în
contact conectorul principal aî să nu fie
traumatizate ţesuturile datorită presiunilor
nocive sau al eventualelor margini tăioase
 Se obţine prin:
1. Folierea zonelor unde conectorul principal
are contact şi ar putea să exercite forţe (rugi
palatine, papila retroincisivă, proces alveolar,
parodonţiu marginal)
- Folierea se efectuează diferit în funcţie de
sprijinul protezei dar şi de gradul de
rezilienţă al mucoasei
 2. Aşezarea conectorilor la distanţă de inserţia
planşeului bucal şi de parodonţiul marginal al
dinţilor restanţi
 3. Marginile sunt modelate din faza de machetă
şi apoi prelucrate, aî să nu lezeze părţile moi şi
toate locurile de întâlnite cu celălalte elemente
sunt realizate în unghiri rotunjite.
 1.Aliaje din aur platinat (galben-gri). Platina
îmbunătăţeşte calităţile fizico-chimice (R mai mare
la substanţele oxidante , R la coroziune , R la
rupere )
- Dar sunt destul de grele (dezavantaj pentru
maxilar (sunt preferate protezele mai uşoare)
- -comparativ cu alte metale, prezintă o mai mare
flexibilitate, de aceea conectorii principali sunt
modelaţi mai voluminoşi
- Dar flexibilitatea e favorabilă pt croşetele turnate
(pot fi realizate mai subţiri)
 2. Aliaje Crom- cobalt ( stelite) . Cromul (12%)
determină pasivitatea faţă de oxigen iar cobaltul
conferă stabilitate chimică aliajului.
-greutatea protezei e mică comparativ ci cele
realizate din Au sau Au-Pt
-Duritatea e mare, de aceea apar dificultăţi la
prelucrare!
-Rezistă bine la şocuri (rupere). Elementele de
legătură dintre şei şi conectorii secundari pot avea
volum redus
-Lustrul se păstrează f bine (igiena se menţine)
-Preţul de cost e mai mic (de 10 ori) comparativ cu
Au
-Vitallium cu 2 grade de duritate

-Swedion (Suedia)

-Wisil (Germania)

-Rubonit (Austria)

-Remanium (Germania)

-Niranium ( SUA)
 Este un metal uşor, cu o densitate mai mică
decât aliajele NiCr sau CoCr, cu un punct de
topire ridicat(1668*C), rezistent la coroziune, nu
dă fenomene alergice, nu apare gust metalic, nu
apare conservrea senzaţiei de căldură pentru că
are o conductivitate termică de 14 ori mai redusă
decât aliajele nobile , necesită o ceramică
specială pentru placare.

 Caracteristică: dacă se zgârie sau se abrazează

stratul de oxizi se reface instantaneu!
 Modul de alasticitate de 2 ori mai mic decât
aliajele CoCr (impune supradimensionarea
unor elemente pentru a-şi păstra ridgiditatea)
 Instalaţie de topire turnare specială şi
costisitoare
 Forţa de retenţie a croşetelor de titan nealiat
diminuă progresiv, rezistenţa la oboseală e
mai scăzută (de aceea Ti se aliază cu Al, V, Cu,
sau Pd)
 Seamănă mult cu elementul de legătură dintre
şei (Placa P totală, fenestrată, răscroită,
decoletată) de la PPA
 La PS conectorul principal poate fi sub formă
de placă sau plăcuţă
 Acoperă în totalitate suprafaţa bolţii paltine
 CARACTERISTICI:
- Grosime de 0,4 mm (cea de acrilat are aprox. 2
mm)
- Este rigidă, R la fracturare
- Dpdv igienic e foarte bună, nu se impregnează
- Se realizează prin turnare odată cu celălalte
elemente turnate
 -limitate de acţiunea nefavorabilă pe care o au
asupra câmpului protetic, datorită sprijinului
muco-periostal
 Indicaţia majoră: edentaţii subtotale unde dd
restanţi sunt grupaţi la o singură parte a
câmpului protetic (lateral sau frontal), cu creste
voluminoase şi presiuni masticatorii excesiv de
puternice (vechi purtători de proteze acrilice care
le fracturează)
 Răscroirea D depinde de tipul de edentaţie,
câmpul protetic, designul protezei, ancorare etc
 Eliberează o parte din suprafaţa mucozală a bolţii
P de o parte şi de alta a liniei mediene, dinspre
posterior către anterior până la nivelul rugilor
palatine
 E o plăcuţă dento-mucozală deoarece are contact şi
cu feţele orale ale dinţilor restanţi, (●frontal până
în zona supracingulară şi ●lateral până în zona
supraecuatorială)
 Corespunzător parodonţiului marginal nu are
contact pt a nu exercita presiuni
 Acoperă mai puţin mai puţin din suprafaţa
mucozală a câmpului protetic, deoarece eliberează
zona centrală a bolţii P şi 1/3 anterioară a
acesteia.
 Dintre toate plăcuţele acestă formă este preferată
datorită rigidităţii
 Şeile în edentaţiile termino-terminale de pe cele 2
hemiarcade sunt solidarizate de fapt prin 2 plăcuţe
înguste situate la distanţă una de cealaltă care sunt
legate între ele de alte 2 benzi laterale de 5-6mm
lăţime aşezate paralel cu versantul crestei
alveolare sau cu parodonţiul dd restanţi
 Uneşte şeile de pe ambele hemiarcade
 Dimensiunile lor sunt diferite, în funcţie de forma
edentaţiei
 În edentaţiile latero-laterale, plăcuţa are lăţimea
de 10-12mm şi grosimea de 0,40-0,50mm
 În edentaţiile termino-terminale şi latero-
terminale întinse, plăcuţa e mai lată, de 20-25 mm
şi acoperă zona posterioară a suprafeţei bolţii P
 Protezele mandibulare, datorită particularităţilor
morfo-clinice ale câmpului protetic mandibular,
şeile, în edentaţiile latero-laterale şi termino-
terminale sunt unite la extremitatea mezială prin
conectorul principal care are formă caracteristică
de arc de cerc, asemănător curburii arcadei
mandibulare în zona frontală.
 Protezele mandibulare au şeile unite între ele cu
ajutorul conectorilor secundari sub formă de:
1. -bară linguală
conector secundar
 2.- Plăcuţa dento-mucozală (mandibulară)
-este un element de legătură între şei, realizat din
metal cu lăţimea de 6-12mm şi grosime=0,4-0,6mm
-prezintă raport de contact cu ½ cervicală a feţelor L
ale dd restanţi mandibulari şi cu mucoasa
versantului mandibular a procesului alveolar pe o
înălţime de 4-5mm
 Extinde poligonul de menţinere în afara
poligonului protetic (are şi efect antibasculant)
 Croşetul continuu e alcătuit din semicenturi
metalice late de 2-2,5mm şi o grosime de 0,5-1mm
 Se aplică pe feţele L, supracingular la dd frontali şi
supraecuatorial la dd laterali
 Se mai numeşte şi conector secundar sau bandă
dentară
 La mandibulă reprezintă un element de legătură
dintre şei, mărind rigiditatea barei L, care nu e
suficient de rezistentă
 Între croşetul continuu şi baraL trebuie să existe
suficientă distanţă
 Realizează legătura între elementele de
stabilizare care sunt aplicate pe dinţi şi celălalte
elemente ale protezei: şei, plăcuţe, bare
 Se mai numesc şi bare secundare
 Sunt situaţi pe feţele proximale ale dd ce
delimitează spaţiul edentat sau interdentar, pt
a nu fi percepuţi uşor de limbă
 Pot fi rigizi şi elastici (mai frecvent se folosesc
cei rigizi care se toarnă deodată cu celelalte
părţi metalice ale scheletului)
Conector secundar
 PS aşezată pe câmpul protetic are tendinţa de a se
deplasa în 3 planuri: -vertical
-orizontal
-sagital

●Tendinţele de mobilizare sunt împiedicate prin

mijloacele de fixare (elementele de menţinere
sprijin şi stabilizare) .
 Vertical: proteza se poate
desprinde sau înfunda

 Orizontal: se mezializează
sau se distalizează

 Sagital: tendinţă de rotaţie

a şeilor terminale
(basculare prin înfundare
sau basculare prin
desprindere)
 Elementele de menţinere au rolul să
împiedice desprinderea protezei de pe
câmpul protetic.

 Elementele de sprijin au rolul de a se opune

tendinţelor de înfundare a PS pe câmpul
protetic

 Elementele de stabilizare se opun tendinţei

de deplasare a PS în sens orizontal
 1. ELEMENTE PRINCIPALE (MECANICE)
A.Elemente cu acţiune directă
a.croşetele
b.sistemele speciale
B. Elemente cu acţiune indirectă: mijloacele
antibasculante
 2. ELEMENTELE AUXILIARE
-adeziunea -tonicitatea musculară
-retentivităţile anatomice ale câmpului protetic
-fricţiunea dintre elmentele protezei şi dd restanţi
 A. ELEMENTELE CU ACŢIUNE DIRECTĂ

 -Sunt construcţii mecanice care se obţin prin

diferite procedee tehnologice, care îşi exercită
acţiunea datorită contactului cu feţele dd restanţi

 -în practică se numesc CROŞETE şi SISTEME DE

STABILIZARE
 Sunt elemente reprezentative ale PPS şi au scopul
de a stabiliza proteza pe câmpul protetic
 Acţiunea lor e determinată de contactul intim cu
zonele subecuatoriale ale dd stâlpi din care rezultă
forţe de frecare
 Alegerea şi conceperea croşetelor e o acţiune
dificilă pt că forţele dezvoltate, necesare pt
stabilizarea protezei, dacă depăşesc limita de
suportabilitate parodontală acţionează în sens
distructiv asupra acestor ţesuturi (pot fi “mijloace”
de extracţie lentă a dd!! dacă sunt incorecte)
 Determină eficienţa croşetelor
1. Menţinerea (numită şi ancoraj sau retenţie)
Braţul elastic al croşetului e aplicat în zona
retentivă a d stâlp şi acţionează prin agăţare
sau proptire aî să împiedice desprinderea
involuntară a protezei

2. Incorect
 2. Stabilizarea: elementele rigide ale croşetului
sunt aplicate supraecuatorial opunându-se
tendinţei de mobilizare în plan orizontal al PS

 3. Sprijinul asigurat de toate părţile

supraecuatoriale ale croşetelor se opune
înfundării PS
 4. Încercuirea: croşetul prin braţele sale, cuprinde
mai mult de 180* din circumferinţa d pe care e
aşezat, astfel PS e stabilizată orizontal (nu se
distalizează)
 5. Reciprocitatea : între braţele croşetelor (ex:
rigid şi elastic) să fie concordanţă de acţiune
(acţiunea lor să fie neutralizată)
 6.Pasivitatea: croşetul aşezat pe d să nu exercite
nicio presiune, să fie doar un contact lejer între
supraf metalică şi cea dentară
 Se face în funcţie de:
-posibilităţile de obţinere (să fie cât mai simple)
-eficienţa în menţinerea protezei
-avantajele croşetelor
 Ideal ar fi ca “planul” croşetelor să fie schiţat
pe modelul de studiu, anterior pregătirii
preprotetice
 Croşetul să îndeplinească criteriile biologice şi
mecanice (să nu traumatizeze)
 Se obţin deodată cu celălalte elemente turnate ale PS
 Se modelează din ceară (cel mai frecvent din
elemente prefabricate adaptate pe model)
 Au contact în suprafaţă cu dintele (cele din sârmă de
la PPA au contact liniar cu d), de aceea sunt mai
neigienice
 Aspectele şi variantele croşetelor turnate sunt f
variate, de aceea e dificilă o clasificare a lor
 Croşete circulare –monodentare ( 1 d )
-bidentare (pe 2 dd)
-tridentare (aplicate pe 3 dd)
 Pot avea 2, 3, 4 sau 6 braţe
 Pot fi -monoactive (cu 1 braţ elastic)
-biactive (cu 2 braţe elastice)
-triactive (cu 3 braţe elastice)
 Croşete circulare
 Pintenul ocluzal se opune Înfundării PS pe
câmpul protetic
 Croşet monodentar biactiv (Ney nr.1)
 Sunt dispozitive mecanice complexe care fac
legătura PS la dd restanţi

 Sunt f complexe, clasificarea lor după modul

de acţiune nu e posibilă , se poate face o
clasificare după aspectul morfologic
 1. Dimensiunile acestor sisteme sunt foarte reduse
 2. Compuse din minim 2 părţi: una rămâne fixată pe
câmpul protetic (d stâlp), iar a 2-a la proteză
 3. Părţile componente sunt cu dimensiuni şi forme
foarte precise una faţă de cealaltă, aî să se poată
asambla
 4.Între cele 2 părţi componente apar forţe de frecare,
factori determinanţi ai funcţionalităţii acestor
sisteme speciale
 5. Se confecţionează industrial (de ex în fabrici care
produc mecanisme de ceas). Realizate în laborator,
procesul tehnologic e f dificil iar precizia e
discutabilă.
 6. Aliajele din care se confecţionează sunt dure şi
extra-dure. Elementul fixat pe d stâlp este dintr-un
aliaj mai dur decât cel montat pe proteză
 7. În timp poate apare uzura lor (datorită forţelor de
frecare).Elementul mai puţin dur (ataşat protezei)
se poate înlocui.
 8. Utilizarea lor impune un tratament protetic f
atent!
 9.Sunt folosite minimum 2 sisteme, cu repartizare
topografică diferită (2 capse, 2 culise etc).
 10. Poziţia lor e determinată la nivelul
microprotezelor cu ajutorul paralelografului.
prelucrare libera a cerii si a metalului
prelucrare de precizie ridicata
se poate folosi ca paralelometru
Date tehnice:
tensiune 220V/50Hz
putere maxima: 130W
Micromotor 3M 160: - putere 160W
- 450-30000 rpm, ajustabila
- posibilitate de sens invers: DA
Spatiul de lucru: - miscare pe axa Y: 75
mm
- miscare pe axa Z: 30 mm
- miscare pe axa de rotatie: 360 deg.
dimensiuni: 245/340/520 mm
masa: 17 kg
 11. Sistemele sunt aşezate în axul de inserţie al
protezei pe câmpul protetic.
 12. Axele celor 2 sisteme sunt paralele şi f uşor
convergente spre ocluzal.
 13. Toate sistemele datorită dimensiunilor f reduse
şi aşezării lor restaurează funcţia fizionomică
 14. Toate sistemele îmbunătăţesc funcţionalitatea
protezei scheletate din toate punctele de vedere.
 15. Utilizarea sistemelor speciale e efectuată de
cadre calificate.
 16. Toate sistemele impun o supraveghere atentă,
periodică pt a nu suprasolicita dinţii stâlpi. E
absolut interzisă activarea, “repararea” de către
pacient!
 17. Preţul de cost e specific pentru fiecare tip de
sistem special, simplu sau complex.
Retenţii sub formă de perle implante
13
.jpg
../uploads
 Formate din matrice şi patrice
 Matricea are aspect tubular (forme diferite)
 Particea pătrunde în interiorul matricei
 Pot fi intra- sau extracoronare
 În general fricţiunea se menţine un timp
îndelungat
 Menţin PS pe câmpul protetic, datorită preciziei
celor 2 părţi componente, dar în timp se uzează
 Cu cât înălţimea lor e mai mică, cu atât şi
fricţiunea scade
 Culisă prefabricată  Dispozitiv de aplicare
(macheta) pe machetă (accesoriu
pt pozitionare)
 Datorită profilului simetric de asamblare se
obţine o cuplare perfectă, matrice+patrice
Orice culisă se uzează în timp. De aceea, dacă se aplică la un pacient care
dezvoltă forţe masticatorii mari, culisa se poate deforma, compromitând
menţinerea PPS
!se preferă culisele activabile .
 Sunt mecanisme minuscule, formate din 2 părţi
(matrice şi patrice)
 Matricea se fixează în şeaua protezei
 Patricea se poate lipi de exemplu pe “capacul”
unui DCR care se cimentează pe o rădăcină
 Capsele pot fi de diferite forme (sferice, cilindrice)
şi mărimi
 Se folosesc mai ales în edentaţia subtotală, minim 2
 Solicitarea mecanică a dd stâlpi e redusă
Capsele pot fi aplicate pe cape radiculare solitare sau
multiple, rădăcinile devenind astfel stâlpi importanţi în
protezare
Dezavantaj: igienizarea dificilă
 Capa

 Telescopul
 Punte pe telescoape

 Proteză acrilică pe telescoape

 Sunt formate din ● cape cilindrice sau
cilindroconice cimentate pe dd restanţi

●Şi din coroane turnate fixate la şaua protezei

 Când PS se inseră pe câmpul protetic – capa
pătrunde în interiorul coroanei. Suprafaţa
exterioară a capei este în contact intim cu toată
suprafaţa interioară a coroanei. Între cele 2
suprafeţe apar forţe de fricţiune.

 Telescoparea e caracterizată de o suprafaţă de

fricţiune mare- ceea ce reprezintă o condiţie
favorabilă pt menţinerea şi stabilizarea PS pe
câmpul protetic.
 Telescoapele pot avea diferite forme: cilindrice,
conice,ovoide, forme nedefinite (a bontului)
 Se compun →dintr-o parte fixă sub formă de bară
cu diferite profile (rotundă, ovoidală, pătrată,
dreptunghiular-lamelară) solidarizată la coroanele
care acoperă dd care mărginesc edentaţia (sau la
DCR cimentate pe rădăcinile unor dd restanţi)
 Şi →dintr-o parte mobilă sub formă de “jgheab”
metalic fixat în şaua PS
278 Lei / set
 Bara se montează folosind o cheie
paralelometru, completându-se machetarea
cu ceară sau răşină
 Protezele termino-terminale prezintă mişcare
de rotaţie, de balans, în jurul axului reprezentat
de dinţii stâlpi pe care se află croşetele.
 După sensul deplasării extremităţii şeii poate fi
o basculare prin desprindere sau prin
înfundare
 Elementele indirecte se opun tendinţelor de
basculare
 Pintenul ocluzal (se plasează pe suprafaţa ocluzală
a dinţilor laterali); este un element component al
croşetului
 Se întinde pe toţi dd frontali restanţi
(supracingular)-eficient dacă există pinteni ocluzali
(sau incizali numiţi şi gheruţe incizale)
 Participă la frânarea tendinţei de basculare a
şeii terminale
 Şeile extinse la maxim (în limita mucoasei fixe)
 Sistemele speciale de menţinere, sprijin şi
stabilizare
 Tuberozitatea maxilară, tuberculul piriform
acoperite de şaua terminală
 Pintenii ocluzali aplicaţi numai în foseta mezială a
dd stâlpi
 Amprentare funcţională corectă
 Rebazarea periodică a şeilor distale
 Forma retentivă a câmpului protetic

 Adeziunea

 Autocontrolul (voinţa) mai ales la mandibulă

 Retentivitatea câmpului protetic edentat parţial
(creste, tuberozităţi, bolta P)

 Musculatura oro-facială

 Adeziunea

 Prafuri adezive (perioada de adaptare)

 Voinţa pacientului
 PS sunt realizate din elemente fabricate ale
machetei de ceară , ce reprezintă diferite părţi
ale protezei, care sunt modelate, asamblate şi
lipite pe modelul duplicat din masă de ambalat

 Se toarnă apoi scheletul metalic.

 Planul PS e conceput după analiza modelului la
paralelograf iar macheta se realizează pe modelul
duplicat din masă de ambalat.

 Folosind tehnicile tradiţionale (empirice) →PS

nu se adptează pe câmpul protetic
 1. Examenul pacientului, Rtg, analiza modelelor
de studiu, diagnosticul, planul de tratament.
Evaluarea radiografică a viitorilor dd stâlpi

 2. amprenta preliminară

 3. Modelul preliminar din ghips dur sau alb

 Scop:
-completează examenul clinic al câmpului protetic, mai
ales în zonele greu accesibile
-se încearcă schiţe, soluţii de tratament, se eşalonează
investiţiile
-analiza la paralelograf pt a aprecia tipul pregătirilor
protetice
-element de referinţă sau de studiu privind aspectele
clinice, migrărilor, contactelor dento-dentare, dd
stâlpi
-probă juridică
-confecţionarea lingurii individuale
 Se realizează din RAA (să reziste la rupere)

5.Amprenta definitivă (funcţională)

- se realizează cu lingura individuală probată în
prealabil pe model, apoi pe câmpul protetic
- Amprenta trebuie să fie corectă, exactă
 Se confecţionează din ghips dur, după analiza
atentă a amprentei

 De preferat ca pasta de ghips să fie preparată în

vacuum-malaxor şi să se folosească măsuţa
vibratoare
 Paralelograful e un aparat modern cu care se
analizează ştiinţific modelul în scopul proiectării PS
 Aparatul are un soclu stabilizator (placă metalică),
un suport pt model fixat de soclu, prevăzut cu
articulaţie reglabilă multidirecţional sau e mobil
 Are un stâlp vertical, un braţ orizontal, o tijă
verticală articulată
 Paralelizoarele au şi micromotoare de prelucrare cu
freze speciale pt sistemele speciale
 Este un instrument cu care se determină
paralelismul dintre 2 sau mai multe suprafeţe
de pe un model. Se determină astfel axa de
inserţie a protezei şi pt confecţionarea corectă a
elementelor componente a le protezelor
scheletate

Primul paralelograf a fost utilizat în 1890 (Nichols)

 Tija detectoare (pt orientarea înclinării măsuţei
pe care e fixat modelul pt a stabili un ax comun
al dd stâlpi)
 Tija port-creion cu care se trasează ecuatorul
dd restanţi
 Tije retentivometru cu discuri cu diferite
diametre pt măsurarea retentivităţii
subecuatoriale
 Tije răzuşe (cu lamă tăietoare)
 +/- Sisteme de frezaj de precizie
 Suport pt accesorii

Măsuţa pt model

Ecuatorul protetic se trasează cu o mină de grafit

Deretentivizarea
 1. Stabilirea poziţiei modelului
în care toţii dd stâlpi prezintă
retentivităţi favorabile pt
plasarea braţelor elastice (cu tija
detectoare)
-Se stabileşte poziţia modelului
în care dd stâlpi oferă
retentivităţi favorabile- iar
măsuţa se blochează pr ca toate
operaţiunile care urmează să se
facă în această poziţie
 2. Se trasează ecuatorul protetic la fiecare d
stâlp cu tija grafit (portcreion), rezultând
traseul ecuatorului maxim
 Se folosesc culori diferite pt ecuatorul protetic
şi ecuatorul antomic al d
 3. Se stabilesc punctele din zona retentivă unde
vor fi aşezete extremităţile braţelor elastice ale
croşetelor- cu tija retentivometrică
 4. Se paralelizează zonele subecuatoriale ale
feţelor dd restanţi pe care s-a depus ceară în
scopul deretentivizării modelului ( cu tija
răzuşă se fac mişc.orizontale şi verticale până
se îndepărtează excesul de ceară care depăşeşte
ecuatorul).
 Aceste operaţii se fac în mod curent .
 Se mai pot face cu paraleizorul: stabilirea poziţiei
sistemelor speciale de stabilizare, paralelizare prin
frezare
 Se face prin corelarea tuturor datelor
 Se stabileşte:
 -nr de şei, repartizarea, sprijinul lor (se începe
cu desenul şeilor)
 -elementele de solidarizare a şeilor
 -elementele de sprijin, stabilizare,menţinere
 -se urmăreşte simplitatea (strictul necesar) şi
eficienţa maximă
 Se ţine cont de topografia edentaţiei
 Macheta scheletului
 Macheta componentei plastice
 Macheta componentei metalice se face pe
modelul refractar
 Macheta componentei plastice se face pe
modelul de lucru (care se realizează pe baza
amprentei funcţionale ce se ia cu scheletul
inserat pe câmpul protetic)
 Reprezintă copia modelului de lucru după ce a fost
analizat la paralelograf şi pregătit şi preparat prin
foliere şi deretentivizare
 Deretentivizarea se face la nivelul dd restanţi şi ala
nivelul zonelor retentive, a zonelor expuse
decubitusurilor, la niv. Traiectului conectorilor
principali şi secundari
 Folierea se face şi la nivelul crestelor alveolare la
edentaţiile uni- şi biterminale (pt a crea un spaţiu
îmtre şaua metalică şi model (care va fi ocupat
ulterior de acrilatul şeii)
 Apoi modelul se izolează
 După uscare se acoperă cu un strat (amestec de
ceară, parafină, colofoniu)- un fel de
impregnare care măreşte duritatea modelului
 Reprezentarea din ceară a viitorului schelet
metalic= macheta
 Elementele preformate din ceară sau mase
plastice (plăcuţe, benzi, braţe de croşete, grile pt
şei, retenţii etc) grăbesc execuţia machetei
 Se aplică elementele preformate, începând cu
şeile, conectorul principal şi ultimele sunt
elementele de sprijin, menţinere şi stabilizare
 Trecerile, asamblarea, fixarea se face cu ceară
fierbinte prin picurare cu spatula electrică
Macheta pe modelul refractar: croşete turnate, pinteni ocluzali, conectori
principali şi secundari
Diferite profile
 = piesa intermediară, formată din mai mulţi
pereţi din material refractar ce delimitează o
cavitate. Cavitatea comunică cu exteriorul
printr-un tunel (canal)
 Tiparul rezultă în urma ambalării: macheta
+modelul duplicat sunt acoperite cu pastă de
masă de ambalat
 Folosim un conformator pt tipar, vacuum-
malaxor, măsuţa vibratorie, masa de ambalat
Aplicarea tijelor de turnare: unghiurile la zonele de
solidarizare sun rotunjite
Pensularea machetei cu
masa de ambalat

Pâlnia de turnare e prefabricată, solidarizată de macheta canalului

central
 -Alegerea conformatorului şi solidarizarea
modelului duplicat la capacul conformatorului
 Realizarea machetei canalelor de pătrundere a
aliajului fluid
 Macheta canalelor de evacuare a gazelor
 Cuplarea cilindrului conformatorului la capac
 Prepararea pastei de masă de ambalat şi turnarea
ei în mod progresiv şi continuu în conformator(
pe măsuţa vibratorie).Priza aprox 30 min

 Topirea şi arderea machetei: preîncălzire în cuptor

( întâi se introduce ambalajul, apoi se conectează
cuptorul! şi t* se ridică progresiv timp de 60-90
min până la 200*C). O parte din ceara machetei se
topeşte şi curge prin canalul cu care comunică cu
tiparul, cealaltă parte din ceară arde.
 Se face în continuarea preîncălzirii, continuând
cu o încălzire a tiparului, topirea alijului
 De ex pt o proteză Cr-Co care va cântări 15-20g
se topesc 35-40g aliaj!! (La Au sau Au-Pt la fel,
cantitatea necesară e dublă!)
 Raportul greutate piesă finită: greutate machetă
e de 10:1 până la 20:1
 Se foloseşte centrifuga automată (Castomatul)
 Are scopul de a degaja proteza din masa de
ambalat
 După 40-50min de răcire, se scufundă în apă, masa
de ambalat se dezagregă, evedenţiind turnătura
 Se îndepărtează masa de ambalat şi apoi se
prelucrează piesa metalică: sablare, secţionare tije,
netezire-planare pe suprafaţa liberă(orală)
 Eficienţă maximă: lustruirea electrochimică şi
aparatul de lustruit galvanic, baia cu
ultrasunete(are o frecvenţă de min 20000 Hz) sau
prin electroeroziune
 Modelul de lucru este curăţat de ceara depusă
pt deretentivizare şi foliere prin spălare cu apă
fiartă
 Scheletul se aşează după axul de inserţie, atent,
pe model –controlând precizia adaptării în
special la nivelul braţelor croşetelor
 Pintenii ocluzali în mod corect se aşează cu
mare exactitate în lăcaşurile lor, braţele
croşetelor se aplică intim pe dd stâlpi
 Se controlează adaptarea din aproape în
aproape
 În cabinet scheletul e trimis pe modelul de lucru,
unde medicul face verificarea- adaptării pe
model, dezinfectarea
 Apoi face proba pe câmpul protetic după axul de
inserţie determinat cu paralelograful
 După verificare, dacă totul este corect urmează…
 În funcţie de situaţia clinică (ocluzie stabilă,
contacte dento-dentare instabile sau situaţia ăn
care nu există contacte dento-dentare) folosim:
 -bordura de ocluzie din ceară fixată la scheletul
metalic (pe şei) confecţionate după lungimea şi
lăţimea spaţiului edentat aî înălţimea să
depăşească 2-3mm înălţimea dd vecini.
 Bordura e solidarizată cu ceară fierbinte la şei
 Relaţia intermaxilară este înregistrată cu ceara
bordurii sau cu pastă ZOE (de ex Repin)
 Cel mai frecvent se foloseşte ceara roz (bordura) +
pasta ZOE

 Bordura este redusă cu 1-2 mm sub nivelul

planului de ocluzie şi apoi se depune pasta zoe,
unde vor fi imprimate feţele ocluzale ale dd
antagonişti
 Înregistrarea este trimisă laboratorului pentru
a monta modelele în ocluzor
 Dacă se montează în articulator, atunci în
cabinet se fac înregistrări suplimentare(punct
infraorbital, axa balama etc înregistrate cu
arcul facial de transfer cu montarea modelului
maxilar în simulator)
 În fişa de laborator sunt scrise indicaţiile legate
de culoarea dd artificiali (aleasă după dd
restanţi de ex) , montarea dd, forma şi
dimensiunea ( de obicei în funcţie de
dimensiunea spaţiului edentat, forma şi
dimensiunea dd vecini)
 Este reprezentată de macheta şeilor şi de macheta
segmentelor de arcadă artificială
 Modelele se montează în ocluzor sau articulator: se
izolează modelele de lucru (în apă 2-3 min), se
picură apoi ceară roz la nivelul şeilor peste
componenta metalică. Şeile terminale vor fi
incorporate în ceară (pt că suprafaţa mucozală va
fi realizată din acrilat)
 La nivelul pragurilor (locuri de unire între
conector principal şi şei) macheta e modelată mai
groasă
 Se aplică un rulou de ceară roz pe care se vor
monta dd: se plastifiază ruloul de ceară şi se
montează fiecare dinte în funcţie şi de dd restanţi
 Se modelează versantele V în funcţie de zona
topografică (frontal şi papilele se modelează,
festonul gingival din motive de fizionomie iar
lateral nu se fac spaţii retentive!)
 Macheta se modelează rotunjit, se finisează şi
selustruieşte cu aer cald
 Se poate face şi proba machetei în cavitatea
bucală (neapărat în edentaţiile frontale din
motive de fizionomie)
 Se face polimerizarea masei acrilice în tipar:
macheta e lipită la margine de model cu ceară
fierbinte, se pot face şi retuşuri, finisări finale

 Modelul e îndepărtat din ocluzor şi se probează

la dimensiunile chiuvetei
 Urmează ambalarea (de obicei fără val) în
chiuveta corespunzătoare
 Pasta de ghips se introduce într-o parte a
chiuvetei
 Se introduc modelul+scheletul, se acoperă păţile
exterioare ale modelului, după priză se izolează
prima parte apoi se pune cea de-a 2-a parte a
chiuvetei, se toarnă pasta de ghips pt a forma
tiparul
 După priza ghipsului se separă cele 2 părţiş se
scoate ceara prin spălare cu apă fierbinte
 Se izolează cu soluţii alginice(pensulare de 2-3x)
 Se prepară pasta de acrilat roz, se introduce
în stare plastică, e apoi presată în tipar şi
polimerizată după regulile cunoscute,
respectând regimul termic (să nu apară pori)
 Se fac cu multă atenţie, fără brutalitate,
îndepărtând ghipsul cu grijă prin tăiere cu
spatula
 Se îndepărtează plusurile de acrilat, se netezeşte
şi se lustruieşte: se folosesc pietre, freze fără a
atinge componenta metalică (e lustruită!)
 Se lustruieşte acrilatul exterior cu perii, pufuri
 Se spală proteza şi se trimite în cabinet
 Unii autori recomandă duplicarea modelului de
lucru
 Dacă modelul de lucru e duplicat PPS se aşează
pe model şi e trimisă aşa în cabinet (altfel e
trimisă într-un recipient cu apă)
 Examinări (ocluzale, estetice,menţinere,
rapoarte, zone dureroase etc)

 Indicaţii

 Programări pentru control, imediat după

inserţie şi apoi dispensarizare din 6 în 6 luni
Inf: Punte metalo-ceramică
 Chiar dacă diploma de medic dentist conferă
specialistului dreptul să restaureze edentaţii
parţiale cu PPS, conceperea acestui gen de proteze
e lăsată pe seama tehnicienilor dentari
 Chiar şi în Anglia de exemplu, peste 50-60% din
medici trimit în laborator amprente, modele fără
nicio indicaţie privind designul viitoarei proteze.
 Uneori rezultatele sunt catastrofale ceea ce l-a făcut
pe De Van să afirme:
,, Proteza scheletată poate fi o modalitate de
extracţie lentă , dureroasă şi costisitoare a unor
dinţi”
De Van

 Acest lucru se întâmplă pentru că medicii nu concep

planul de tratament şi nu elaborează designul, lăsând
totul pe seama tehnicienilor dentari.