DREPT ÎN PROTECȚIA MEDIULUI

-SEMINAR-

Politica de mediu din România are ca principal obiectiv protejarea mediului înconjurător,
reducerea poluării și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. În acest sens, România a
implementat numeroase măsuri și programe care vizează protejarea resurselor naturale și a
biodiversității, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și promovarea dezvoltării durabile.

Printre principalele politici de mediu din România se numără:

1. Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă - România a elaborat o strategie

națională pentru dezvoltare durabilă care vizează integrarea principiilor dezvoltării
durabile în toate domeniile de activitate. Strategia are ca obiective reducerea emisiilor
de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea eficienței energetice și promovarea utilizării
energiilor regenerabile.
2. Planul Național de Acțiune pentru Mediu - Acesta este un instrument de planificare a
politicii de mediu la nivel național, care vizează protejarea mediului înconjurător,
reducerea poluării și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
3. Programul Național pentru Protecția Mediului - Acest program are ca obiectiv
promovarea unui mediu sănătos și durabil, prin protejarea resurselor naturale și a
biodiversității, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și promovarea utilizării
energiilor regenerabile.
4. Reglementările privind managementul deșeurilor - România a adoptat o serie de
reglementări care vizează reducerea cantității de deșeuri și promovarea reciclării și a
gestionării durabile a deșeurilor.
5. Programul de dezvoltare a energiei regenerabile - România are un potențial mare de
dezvoltare a energiei regenerabile și a implementat o serie de proiecte în acest sens,
precum construirea de parcuri eoliene și solare și dezvoltarea centralelor
hidroelectrice.

În ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani, România se confruntă în continuare cu

numeroase provocări în ceea ce privește protecția mediului, precum poluarea aerului și apei,
defrișarea pădurilor și gestionarea deșeurilor. În acest sens, eforturile continue de îmbunătățire
a politicii de mediu și de promovare a dezvoltării durabile sunt esențiale pentru protejarea
mediului înconjurător și a sănătății cetățenilor.
Politica de mediu a Uniunii Europene (UE) a evoluat semnificativ de la adoptarea Actului
Unic European în 1986 și până în prezent. De-a lungul timpului, UE a pus în aplicare o serie
de programe de acțiune și politici pentru a promova dezvoltarea durabilă și a proteja mediul
înconjurător.

În 1983, Comisia Europeană a elaborat un program de acțiune privind mediu, care a

reprezentat prima inițiativă la nivel european de acest gen. Programul a fost urmat de
Programul de acțiune pentru mediu și dezvoltare durabilă, adoptat în 1992, care a reprezentat
primul program european care a avut în vedere nu numai protecția mediului, ci și dezvoltarea
durabilă.
În 2001, UE a adoptat o nouă strategie privind dezvoltarea durabilă, care a cuprins o serie de
obiective și măsuri pentru protejarea mediului, promovarea creșterii economice și dezvoltarea
socială în același timp. Această strategie a fost actualizată în 2006, când UE a adoptat o
strategie pentru dezvoltarea durabilă a Uniunii Europene.

În ceea ce privește protecția mediului, UE a adoptat o serie de directive și reglementări care

au avut un impact semnificativ asupra politicii de mediu a statelor membre. Printre cele mai
importante directive se numără Directiva privind calitatea apei din 1975, Directiva privind
gestionarea deșeurilor din 1975, Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului din
1985 și Directiva privind protecția habitatelor naturale din 1992.

În prezent, politica de mediu a UE este reglementată prin Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene și include o serie de obiective, precum protejarea biodiversității,
combaterea schimbărilor climatice și îmbunătățirea calității aerului și a apei. UE a adoptat
recent Pactul ecologic european, care reprezintă un set cuprinzător de măsuri pentru a atinge
obiectivele de dezvoltare durabilă și de protecție a mediului.

Politica de mediu a UE are ca principal obiectiv protejarea mediului și a sănătății

umane, promovarea dezvoltării durabile și a utilizării eficiente a resurselor naturale.
Principalele instrumente utilizate de UE pentru a atinge aceste obiective sunt:

1. Directivele UE - Acestea sunt legi europene care stabilesc obiective și

standarde specifice care trebuie îndeplinite de statele membre ale UE. Aceste
directive acoperă o gamă largă de subiecte, inclusiv calitatea aerului și apei,
gestionarea deșeurilor, conservarea naturii și a biodiversității, protecția solului
și a climei.
2. Regulamentele UE - Acestea sunt legi europene care se aplică direct în toate
statele membre ale UE, fără a necesita transpunerea în legislația națională.
Aceste regulamente sunt utilizate pentru a stabili standarde comune în ceea ce
privește subiecte precum emisiile de gaze cu efect de seră, gestionarea
substanțelor periculoase și protecția animalelor.
3. Programul UE privind mediu și acțiunea pentru climă - Acest program
stabilește obiective și acțiuni specifice pentru a ajuta la îndeplinirea
obiectivelor de mediu ale UE. Printre obiectivele programului se numără
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea calității aerului și
apei și protejarea biodiversității.

În ceea ce privește particularitățile existente, UE se concentrează pe îmbunătățirea

eficienței energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și promovarea
utilizării surselor de energie regenerabilă. UE își propune, de asemenea, să protejeze
biodiversitatea prin promovarea gestionării durabile a pădurilor și prin conservarea
habitatelor naturale ale animalelor sălbatice.

În plus, UE se confruntă cu provocări precum schimbările climatice, poluarea aerului și

apei, gestionarea deșeurilor și a resurselor naturale, utilizarea excesivă a pesticidelor
și a altor substanțe chimice periculoase și pierderea biodiversității. Pentru a aborda
aceste probleme, UE trebuie să ia măsuri concrete și să promoveze politici de mediu
eficiente și sustenabile.

Evoluția legislativă privind protecția subsolului în România a cunoscut mai multe

etape importante, având în vedere diferite acte normative care au reglementat acest
domeniu de-a lungul timpului. În această lucrare, vom analiza trei dintre cele mai
relevante acte normative care au influențat evoluția legislației privind protecția
subsolului în România: Legea minelor din 1894, Constituțiile din 1923/2003 și
Ordonanța de Urgență nr. 195/2005.

Legea minelor din 1894 a fost prima lege care a reglementat activitățile miniere în
România, precizând că subsolul aparține statului și că exploatarea acestuia poate fi
făcută doar de către companii miniere care obțin autorizații speciale de la guvern.
Această lege a reprezentat baza legislativă pentru reglementarea exploatării
subsolului timp de aproape un secol, până la apariția Ordonanței de Urgență nr.
195/2005.

Constituția din 1923 a stabilit că subsolul și resursele naturale ale țării sunt
proprietatea națională și că exploatarea acestora poate fi făcută doar cu acordul
guvernului. Această prevedere a fost menținută și în Constituția din 2003, care a
confirmat că resursele naturale, inclusiv subsolul, aparțin exclusiv statului.

Ordonanța de Urgență nr. 195/2005 a reprezentat o schimbare semnificativă în ceea

ce privește reglementarea exploatării subsolului, înlocuind Legea minelor din 1998.
Această ordonanță a stabilit că statul este singurul proprietar al subsolului și a
instituit un sistem de licitație pentru atribuirea drepturilor de exploatare a resurselor
minerale. De asemenea, ordonanța a introdus prevederi privind protecția mediului și
a obligațiilor operatorilor de a reabilita zonele miniere după încetarea activității.

Astfel, putem observa că evoluția legislativă privind protecția subsolului în România a

fost influențată de diferite acte normative care au reglementat acest domeniu de-a
lungul timpului. Începând cu Legea minelor din 1894 și ajungând la Ordonanța de
Urgență nr. 195/2005, reglementarea exploatării subsolului a evoluat semnificativ,
ținând cont de importanța resurselor naturale pentru economia și societatea
românească, dar și de necesitatea protejării mediului înconjurător.
INFRACȚIUNI

Constituie infracţiuni următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa sau
sănătatea umană, animală sau vegetală:…Infracţiunile menţionate…se pedepsesc după cum
urmează: răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia mediului se înscrie
în principiile răspunderii infracţionale: • abaterea trebuie să aibă un pericol social ridicat •
abaterea trebuie să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor societăţii: - în domeniul
ocrotirii mediului; - în domeniul folosirii resurselor naturale; - să ameninţe viaţa sau sănătatea
oamenilor -infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă este dăunătoare
sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor se pedepseşte cu închisoarea1 - producerea,
deţinerea sau orice operaţie privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau
toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe, ori
experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepseşte cu
închisoarea”.
Faptele incriminate ca infracţiuni prinO.U.Gnr.195/2005 a protecţiei mediului.
A. O primă grupă o constituie infracţiunile care au ca efect degradarea sau distrugerea
mediului: ¨ arderea stufului, miriştilor, tufişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile
protejate sau de pe terenurile supuse refacerii ecologice (art.55 alin.2 şi 3);
¨ defrişarea vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, sau de pe terenuri în pante
foarte mari (art.54 lit.e); ¨ evacuarea intenţionată în apă, în atmosferă sau pe sol a unor
deşeuri sau substanţe periculoase (art.80 lit.i).
B. Infracţiuni care pun în pericol viaţa ori sănătatea oamenilor, fauna sau flora: ¨ folosirea
de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru capturarea animalelor sau a peştilor
(art.29 lit.d şi art.40 lit.c); ¨ spălarea în apele naturale a ambalajelor de pesticide sau altor
substanţe periculoase şi a utilajelor cu care s-au transportat ori aplicat acestea (art.40 lit.d);
¨ provocarea intenţionată de poluare prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale,
direct sau de pe nave ori platforme plutitoare a unor substanţe sau deşeuri periculoase
(art.40 lit.h); ¨ producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin acestea se pune în
pericol grav sănătatea umană (art.41 lit.e).
C. Infracţiuni privind reglementarea modalităţilor de desfăşurare a activităţilor care
comportă un risc pentru mediu: ¨ provocarea de poluare accidentală datorită
nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcţionării instalaţiilor, echipamentelor
tehnologice, de tratare şi neutralizare, menţionate în prevederile acordului şi/sau
autorizaţiei de mediu; ¨ nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi
substanţe periculoase (art.22 lit.a şi art.29 lit.c); ¨ incinerarea deşeurilor periculoase în
instalaţii neomologate (art.25 lit.c); ¨ fabricarea, livrarea şi utilizarea substanţelor
periculoase şi a pesticidelor neautorizate (art.26); ¨ nerespectarea interdicţiilor în legătură
cu utilizarea pe terenuri agricole, de pesticide sau îngrăşăminte chimice (art.29 lit.d, e şi
f); ¨ omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a contaminării mediului
(art.34 lit.i); ¨ aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie în caz de
accident nuclear. Ceea ce ni se pare demn de semnalat în legătură cu această infracţiune
prevăzută în mod expres de art.85 punctul 4 lit.a) şi care se pedepseşte cu închisoare de la
2 la 7 ani, o pedeapsă destul de severă, este faptul că nu specifică nici una din dispoziţiile
legii care ar fi încălcată. Ea nu se regăseşte nici implicit printre obligaţiile autorităţilor
competente din domeniul nuclear (art.32), nici la obligaţiile persoanelor fizice sau juridice
care desfăşoară activităţi în acest domeniu. Presupunem că este vorba de măsurile pe care
le dispune autoritatea competentă în caz de accident nuclear.
D. Infracţiuni la reglementările referitoare la condiţiile prealabile desfăşurării activităţii,
eliberarea autorizaţiilor şi respectarea lor.