Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA PETROL ȘI GAZE

FACULTATEA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

ACHIZIȚIILE PUBLICE PRIN MIJLOACE


ELECTRONICE

Student:

Lăcătuș Alexandra Maria (Popa)

Anul II, Grupa 40813

2022
Achizițiile publice prin mijloace electronice.
SEAP - Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Sistemul de achiziţii publice este procedura prin care instituţiile de stat şi organizaţiile
din sectorul public achiziţionează bunuri şi servicii şi încheie contracte de lucrări publice cu
furnizorii de produse și servicii, folosind bani publici.1
Introducerea progresivă a sistemului electronic de achiziții publice face parte din
agenda ambițioasă în materie de e-guvernare, care poate transforma în mod fundamental
funcționarea și rezultatele administrației publice. Sistemul electronic de achiziţii publice
permite efectuarea acestor proceduri on-line (internet, e-mail), fără a fi necesar să se apeleze
la sistemul clasic care presupune utilizarea formularelor tipărite. Utilizarea sistemelor
electronice facilitează derularea procedurilor de achiziţii publice, atât pentru beneficiari, cât şi
pentru întreprinderi. Uniunea Europeană încurajează guvernele naţionale să utilizeze aceste
sisteme.

I. Prezentarea Sistemului Electronic de Achiziții Publice. (SEAP)


"Sistemul Electronic de Achiziții Publice reprezintă o infrastructură informatică
unitară care oferă instituțiilor publice din România posibilitatea achiziției de produse, bunuri
și servicii prin mijloace electronice, iar agenților economici posibilitatea de a depune ofertele
pentru licitațiile electronice."2
"Este un sistem cu o arhitectură deschisă și capabilă să suporte dezvoltarea de noi
funcționalități și module, dar care în același timp servește perfect mecanismele legislative de
la noi din țară și nevoile actuale și de perspectivă ale sistemului de achiziții." 3
"Sistemul electronic de achiziții publice a luat ființă tocmai pentru a sprijini principiul
transparenței, unul dintre cele 7 principii ale cadrului legislativ european care reprezintă
pilonii sistemului de achiziții publice în întreaga Uniune Europeană. Prin transparență se
întelege punerea la dispoziția celor interesați a tuturor informațiilor necesare pentru a putea
participa la o licitație publică.

1
http://anap.gov.ro/web/
2
http://licitatiiseap.ro/seap-sistemul-electronic-de-achizitii-publice/
3
https://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinta-administratiei/organizarea-si-functionarea-sistemului-electronic-
de-achizitii-publice-in-romania-297688.html
Având în vedere că achizițiile publice se fac din banii publici și astfel necesită o serie
de reglementări riguroase, instituția care a început reglementarea acestor procese economice
este Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), o instituție de stat care este
subordonată Ministerului Finanțelor Publice.
ANAP a luat ființă în anul 2005 și a reglementat cadrul legal privitor la aplicarea
procedurilor referitoare la achizițiile publice."4
"Sistemul este definit de legea de bază privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de
servicii - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 34/2006, ca fiind un sistem informatic de
utilitate publică, accesibil prin internet la o adresă dedicată, utilizat în scopul aplicării prin
mijloace electronice a procedurilor de atribuire."5
"În secțiunea publică a sistemului sunt disponibile relativ la orice achiziție:
- informații despre organizatorul licitației
- detalii despre modul de organizare
- oferta câștigătoare
- numele ofertantului declarat câștigător."
Participanții în sistemul electronic de achiziții publice sunt:
"- autoritățile contractante: cei care organizează licitațiile și pot fi primării, consilii județene,
instituții publice, ministere, spitale, școli, grădinițe, unități militare, universități, agenți
economici
- ofertanții: cei care participă și ofertează la licitațiile deschise și pot fi societăți comerciale
cu capital privat sau de stat"6
Procedurile de achiziție care se regăsesc în cadrul sistemului sunt conforme cu
clasificarea europeană în domeniu, SEAP putând fi considerat un sistem compatibil cu
cerințele comunității europene și se realizează prin:
- licitații deschise, la care poate participa orice ofertant
- licitații restrânse, caracterizate prin existența etapei de selecție
"Autoritatea contractantă este cea care decide ce tip de licitație urmează să organizeze,
pe baza valorii estimate a achiziției. Există o serie de praguri care încadrează achizițiile

4
http://licitatiiseap.ro/ce-este-sistemul-electronic-de-achizitii-publice-seap/
5
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Sistemul de achiziţii publice
din România
6
https://www.rogri.ro/seap.html
publice. Sistemul pune la dispoziția autorității contractante asistența în stabilirea tipului de
licitație cât și în organizarea acesteia."7
"Licitațiile publice publicate pe S.E.A.P sunt de mai multe tipuri:
- anunțuri de intenție, anunțuri de participare, anunțuri de atribuire, concursuri de soluții,
concesionări
- cereri de ofertă, cumpărări directe, licitații electronice, proceduri offline
În funcție de tipul licitației, pașii care trebuie urmați pentru a participa pot să difere.
Licitațiile se pot desfășura doar dacă acestea sunt publicate de autoritățile contractante, iar
apoi se depune cel puțin o ofertă."8
"Pentru a publica o licitație pe SEAP, autoritatea contractantă trebuie să fie
înregistrată pe SEAP și să aibă un cont de utilizator. Pentru a participa la o licitație cu fază
finală online, ofertantul trebuie să fie înregistrat pe SEAP și să depună o ofertă.
Participarea la licitații publice, cât și ofertarea la licitații, pot întâmpina o mulțime de
întrebări și nelămuriri, formulare și calcule care pot dura zile sau saptămâni de ore de muncă
prețioase necesare pentru a fi rezolvate. Astfel, merită luată în considerare gama de
servicii care poate fi furnizată de un expert în domeniu. Pe lângă faptul că se dovedește a
fi mai puțin scump pe termen lung, este foarte probabil ca șansele de succes să crească dacă
ești în mâinile unui expert.
Licitatia.ro, de exemplu, furnizează începând cu anul 2004 un serviciu profesional de
monitorizare a licitațiilor și servicii de suport pentru sute de companii, punându-le în legătură
cu viitoare oportunități în domeniul lor de activitate, ajutându-le să-și dezvolte afacerea prin
intermediul pieței achizițiilor publice. Serviciul de notificare oferit de Licitatia.ro transmite
oportunitățile privind licitațiile existente în România și Uniunea Europeană la câteva ore de la
publicare. Fiecare licitație este evaluată și introdusă la categoria cea mai potrivită. Alertele
zilnice cu licitații sunt apoi transmise clienților prin email, detaliind oportunitățile care există.
Acest lucru salvează timpul și banii clienților în ceea ce privește căutarea licitațiilor potrivite
domeniului lor și ei sunt liniștiți știind că nu vor rata nicio licitație valoroasă." 9

I.1. Principiile fundamentale ale achizițiilor publice.

7
https://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinta-administratiei/organizarea-si-functionarea-sistemului-electronic-
de-achizitii-publice-in-romania-297688.html
8
https://www.rogri.ro/seap.html
9
http://licitatiiseap.ro/seap-sistemul-electronic-de-achizitii-publice/
"La baza proiectării cadrului legal a achizițiilor publice din România s-au avut în
vedere principiile general acceptate în Europa în acest domeniu. Astfel principiile care stau la
baza cadrului legal a achizițiilor publice sunt:
1. Principiul liberei concurenţe: asigurarea condiţiilor pentru ca orice furnizor de
produse, executant de lucrări sau prestator de servicii, indiferent de naţionalitate, să aibă
dreptul de a deveni, în condiţiile legii, contractant
2. Principiul utilizării eficiente a fondurilor publice: aplicarea, în cadrul sistemului
concurențial, a criteriilor economice pentru atribuirea contractului de achiziție publică
3. Principiul tratamentului egal: aplicarea, în mod nediscriminatoriu, a criteriilor de
selecție și criteriilor pentru atribuirea contractului de achiziție publică astfel încât orice
furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii să aibă șanse egale în
competiția pentru atribuirea contractului respectiv
4. Principiul confidențialității: garantarea protejării secretului comercial și a
dreptului de proprietate intelectuală a ofertantului
Alături de aceste principii statuate în mod explicit de lege, este, de asemenea, relevant
pentru activitățile derulate în procesul de achiziții publice respectarea:
- principiului acceptării tacite a documentelor și certificatelor emise de autoritățile în drept
situate pe teritoriul unui alt stat
- principiului imparțialității specialiștilor și practicienilor în achiziții publice
- principiului asumării răspunderii pentru deciziile luate și acțiunile realizate de către toți cei
implicați în procesul de achiziție
- principiului evitării concurenței neloiale, conform căruia ofertanții nu sunt implicaţi în
niciun
fel în pregătirea documentației și nu au în mod exclusiv acces la informații despre procedură
prin intermediul membrilor comisiei de evaluare sau a personalului autorității contractante
- principiului proporționalității, conform căruia există un echilibru între cerințele stabilite
pentru
calificare, criteriul de atribuire a contractelor de achiziție publică și natura și gradul de
complexitate a obiectului contractului."10

I.2. SEAP vs. SICAP.


"După câteva sincope la început, SEAP-ul a funcționat bine sub browser-ul Internet
Explorer. Utilizatorii au remarcat stabilitatea în funcționare, după ce i-au învățat structura
10
http://www.licitatia.ro/pages_Ghid-pentru-achizitii-publice.html
logică și ușurința de folosire.
Datorită schimbărilor legislative și a evoluției tehnologiei informației din ultimii ani au
fost solicitate și alte functionalități ale platformei de achiziții publice. Cea mai importantă și
mai pertinentă a fost folosirea ei și pe dispozitivele mobile. De aceea, la promulgarea legilor
achizițiilor publice din anul 2016 a fost lansat în versiune DEMO noul SEAP, denumit SICAP
–Sistemul Informatic Colaborativ pentru mediu performant de desfășurare
al Achizițiilor Publice. Utilizarea platformei nu mai este restricționată la Internet Explorer,
pentru care Compania Microsoft nu mai oferă upgrade-uri, putându-se folosi și alte browsere.
Astfel, începând cu luna mai 2016, odată cu apariția noului pachet legislativ al
achizițiilor publice, au funcționat în paralel atât vechiul SEAP cât și noul SICAP, în varianta
Demo, până în 02.04.2018, deoarece procedurile aflate în desfășurare nu au putut fi migrate
pe noua platformă de achiziții publice. Din această cauză au apărut multe probleme pentru
utilizatori: de la primele zile de folosire în care sistemul nou se bloca, iar o achiziție directă
abia se putea face într-o oră, funcționarea greoaie a platformei și până la splitarea în două a
listei achizițiilor directe deja atribuite, ceea ce ducea la imposibilitatea urmăririi instantanee a
respectării pragurilor pentru stabilirea procedurii de aplicat. De asemenea, de multe ori apărea
blocarea sistemului și “aruncarea” utilizatorului afară din sistem, acesta trebuind să se
relogheze."11
"În data de 02.04.2018 s-a lansat cea mai nouă noua versiune a platformei SEAP, sub
denumirea SICAP - Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al
achizițiilor publice - SICAP.12 "În prezent, sistemul are o funcționare încă greoaie care, alături
de noul design tip “magazin on-line”, creează probleme utilizatorilor. Apariția “coșului de
cumpărături” pentru achiziția directă este utilă în cazul achiziționării mai multor
produse/servicii/lucrări de la același ofertant, dar îngreunează procesul de achiziție în cazul în
care se cumpară doar un articol. Pentru celelalte proceduri (procedura simplificată, achiziția
directă etc.) posibilitatea de a importa documente direct din calculator, fără trecerea lor printr-
un director intermediar ca în Sistemul Electronic de Achizitii Publice, este o îmbunătățire
a vitezei de lucru.

II. Sistemul Electronic de Achiziţii Publice


11
http://lcadvertising.ro/seap-vs-sicap/
12
https://www.e-licitatie.ro/Public/Common/Content.aspx?f=PublicHomePage
2.1. Apariţia Sistemului Electronic de Achiziţii Publice
Sistemul electronic de achiziţii publice a pornit de la proiectul pilot relizat de
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţionale în anul 2001. Extinderea proiectului
la nivel naţional a început în anul 2002 când a fost creat cadrul legislativ şi instituţional
necesar pentru funcţionarea sa la scară naţională.
Sistemul Electronic de Achiziţii Publice este o soluţie de aprovizionare bazată pe
internet care permite accesul la produse şi servicii, cu importante reduceri de costuri şi timp.
Bunurile şi serviciile tranzacţionate prin această modalitate acoperă nevoile pe care instituţiile
publice le pot avea, de la produse de papetărie şi birotică până la servicii de proiectare şi
construcţie13.
Acest sistem se bazează pe ideea folosirii tehnologiei informaţiei în procesele de
achiziţii guvernamentale şi este un sistem informatic de utilitate publică. Se urmăreşte ca
acesta să devină singura modalitate prin care o instituţie publică poate face achiziţii. Este
accesibil la adresa de internet www.e-licitaţie.ro. Prin intermediul său cererile din partea
instituţiilor publice vor întâlni ofertele din partea agenţilor economici interesaţi.
Sistemul este considerat esenţial pentru dezvoltarea capabilităţilor instituţionale şi
pentru îmbunătăţirea relaţiei Guvern-cetăţeni în România. Această iniţiativă este o
componentă de bază a procesului de modernizare a Guvernului, în efortul de a clădi instituţii
publice eficente şi responsabile, capabile să susţină dezvoltarea pe termen lung14.
Operatorul sistemului este Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia
Informaţiei (IGCTI), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi
Societăţii Informaţionale.
Scopul acestei măsuri este cheltuirea raţională şi transparentă a fondurilor publice.
Achiziţia prin licitaţie electronică permite realizarea de economii substanţiale, simplificarea
procedurii de participare la licitaţie a furnizorilor, proceduri de lucru mai eficiente şi
standardizate pentru autorităţile contractante şi accesul publicului larg la informaţii despre
achiziţiile publice.
Utilizarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice prezintă o serie de beneficii
precum:
 reducerea costurilor de achiziţie conduce la importante economii la bugetul statului şi
la creşterea volumului achiziţiilor;

13
Burcă, Costel, Bidan, Dan, Bojiţă, Adrian – Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, Editura Accent, Cluj-
Napoca, 2004, p. 12.
14
Ibidem.
 garantarea transparenţei achiziţiilor publice (se asigură accesul la informaţii a celor
interesaţi) şi reducerea birocraţiei, a posibilităţilor de fraudă şi de corupţie şi
eliminarea din sistemul guvernamental a factorilor subiectivi şi a deciziilor luate ad-
hoc şi permite stabilirea de către piaţă a preţului de referinţă a mărfurilor licitate;
 simplificarea achiziţiei materialelor indirecte, a produselor şi serviciilor neimplicate în
producţie, precum şi a unor articole de birotică, piese pentru maşini sau a unor servicii
profesionale de călătorie, instruire şi educaţie;
 asigură furnizarea de bunuri şi servicii în timp util şi la preţuri competitive deoarece
permite cicluri de achiziţie mai rapide şi reduce consumul de hârtie şi consumabile;
 eliminarea procedurilor birocratice legate de definitivarea contractelor cu furnizorii,
obţinerea informaţiilor legate de produse sau aprobarea şi comandarea achiziţiilor.
 creşte eficienţa procurării directe, deoarece permite procurarea din surse strategice a
unor materiale neprelucrate sau auxiliare, a unor componente sau mărfuri;
 se creează legături simple şi directe cu piaţa de desfacere prin trimiterea de oferte
electronice stabilindu-se comunicarea cu clienţii în timp util;
 se oferă garanţia câştigării licitaţiei de către cei care respectă cerinţele şi standardele
guvernamentale şi care prezintă ofertele cele mai atractive din punct de vedere al
preţului;
 se pot realiza analize integrate ce permit celor care se ocupă de urmărirea şi
administrarea mărfurilor să realizeze atât analize operaţionale, cât şi strategice;
 prin intermediul suportului integrat pentru aplicaţiile WAP, procurarea bunurilor şi
serviciilor strategice se poate face se pe aproape orice mijloc mobil, de oriunde şi
oricând.
Sistemul pentru achiziţii publice prin mijloace electronice elimină intermediarii care
cresc nejustificat costurile de achiziţie şi asigură libera concurenţă, transparenţa, tratamentul
egal al participanţilor la licitaţii, confidenţialitatea şi eficienţa utilizării fonfurilor publice prin
eliminarea cumpărăturilor preferanţiale care aduc beneficii doar anumitor firme.
Funcţionarea acestui sistem are şi efecte mai greu de cuantificat, cum ar fi: generarea
unor schimbări de mentalitate şi cultură în instituţiile publice şi la nivelul întregii societăţi;
formarea obişnuinţei de a utiliza mijloacele electronice şi dezvoltarea comerţului electronic în
România; crearea unor deprinderi necesare pentru noul tip de societate informaţională care se
dezvolta pe baza extinderii Internetului şi a noilor tehnologii.
Aaşadar, SEAP este o platformă electronică care asigură transparenţa procesului şi
procedurilor de achiziţii publice. Conform legii, toate autorităţile contractate sunt obligate să
se înscrie în SEAP şi să publice anunţurile de intenţie, participare şi atribuire pentru
procedurile proprii. Acest lucru înseamnă că o autoritate contractantă care nu are un calculator
cu internet este deja în afara legii.
Legea va veni în continuare cu diverse obligaţii pentru autorităţile contractante,
obligaţii care vor împinge cât mai mult procedurile de achiziţii publice către modalităţile
electronice. Acest lucru înseamnă că autorităţile contractante vor avea nevoie de o instruire
permanentă pentru a şti să folosească SEAP atât în ceea ce priveşte elementele de bază ale
sistemului (înscriere, publicare anunţuri), dar şi elementele de fineţe, cum ar fi publicarea
documentaţiei în SEAP, realizarea de licitaţii cu componentă electronică, realizarea de
cumpărări directe sau proceduri de cereri de ofertă exclusiv online (elemente care duc la
scurtarea semnificativă a perioadelor alocate procedurii, ceea ce duce la economie de timp, şi,
în acelaşi timp, la obţinerea unor oferte şi preţuri corecte din punctul de vedere al ambelor
părţi)15.
Acest lucru implică o urmărire atentă a SEAP din partea ofertanţilor, şi de privire a
SEAP ca un fel de catalog în care ei îşi pot expune produsele în atenţia autorităţilor
contractante. Evident, pentru a putea face acest lucru, ofertanţii au şi ei nevoie de o instruire
permanentă pentru a şti cum să folosească SEAP pentru a vinde economic şi eficient
autorităţilor contractante.

2.2. Modul de organizare al Sistemului Electronic de Achiziţii Publice


Sistemul electronic de achiziţii publice reprezintă în principal platforma de
comunicare, liberă şi fără restricţii, în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică.
Sistemul electronic de achiziţii publice a intrat în funcţiune pe 4 martie 2002, iar baza
legală a funcţionării acestuia era reprezentată de reglementările Ordonanţei de Guvern nr.
20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice.
Ulterior, Sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) funcţionează în conformitate
cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de
servicii, cu modificările şi completările ulterioare, ale normelor generale de aplicare şi ale
celor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice.
Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale dezvoltă şi operează Sistemul
Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), fiind responsabilă de asigurarea suportului tehnic
15
http://www.achizitia-publica.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=14:seap&catid=1:latest-
news.
destinat aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire a contractelor de
achiziţie publică în condiţii de transparenţă, egalitate de tratament şi concurenţă reală impuse
prin cadrul legislativ naţional16.
Prin sistemul electronic de achiziţii publice se:
 facilitează transmiterea spre publicare a anunţurilor în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene;
 publică anunţurile şi invitaţiile de participare;
 derulează integral sau parţial proceduri de atribuire.
Contractele de achiziţie publică sunt:
a) contracte de lucrări;
b) contracte de furnizare;
c) contracte de servicii.

2.3. Modul de funcţionare al Sistemului Electronic de Achiziţii Publice

2.3.1. Înregistrarea în sistem


Pentru a putea folosi procedura electronică de achiziţii publice, utilizatorii (autorităţile
contractante – instituţii publice şi ofertanţii – furnizori, executanţi sau prestatori) trebuie să se
înscrie în sistem. Înregistrarea nu se poate face simultan ca şi cumpărător şi ca ofertant; doar
autorităţile contractante pot fi cumpărători şi pot organiza licitaţii, iar firmele ofertante pot să
participle la licitaţiile organizate de acestea.
Înregistrarea în SEAP se efectuează prin procedura electronică. Autoritatea
contractantă are obligatia de a se înregistra în SEAP. Operatorii economici au obligaţia de a se
înregistra în SEAP numai în cazul în care sunt interesaţi să participe la proceduri derulate
integral electronic sau în cazul în care autoritatea contractantă finalizează procedură prin
licitaţie electronică.
Utilizarea SEAP se face de către autorităţi contractante şi operatori economici în
condiţiile:
 înregistrării/reînnoirii înregistrării în SEAP – prin procedura electronică implementată
de SEAP;
 plăţii unui tarif de participare (operator economic);
 plăţii unui tarif de utilizare (autorităţi contractante).
Fazele înregistrării în SEAP pentru autorităţile contractante sunt17:
16
http://www.assi.ro/noi/sisteme-operate/seap-elicitatie.
17
http://www.e-licitatie.ro/Public/Common/Static.aspx?f=InregistrareAC.
 completarea on-line a formularului de înregistrare disponibil în SEAP.
 transmiterea unei cereri de înregistrare adresate operatorului SEAP, semnată de
reprezentantul legal al autorităţii contractante sau de persoana împuternicită expres să o
reprezinte pe aceasta în relaţiile cu terţii, situaţie în care va fi transmisă o cpie certificată de pe
actul de împuternicire. Dacă cererea nu poate fi transmisă on-line, aceasta se depune la sediul
operatorului SEAP sau se transmite prin poştă, cu confirmare de primire.
 transmiterea prin mijloace electronice de către operatorul SEAP a certificatului digital
de înregistrare şi a intrucţiunilor de utilizare a acestuia.
Prin completarea formularului de înregistrare autoritatea contractantă îşi asumă un
angajament de confidenţialitate şi de protecţie a informaţiilor existente în cadrul SEAP,
inclusiv informaţiile care asigură accesul în acest sistem informatic.
Aceleaşi etape de înregistrare sunt parcurse şi de către operatorii economici.
Orice modificare survenită în legătură cu datele şi informaţiile comunicate pentru
înregistrare/reînnoire, trebuie să fie transmisă de către operatorul SEAP în termen de cel mult
3 zile lucrătoare de la producerea respectivelor modificări.
Cererea de înregistrare trebuie completată utilizându-se formularul disponibil în cadrul
SEAP şi se transmite în formă electronică, semnată cu semnătură electronică extinsă a
solicitantului bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare
acreditat. Dacă această cerere nu se poate trimite în formă electronică atunci se poate depune
şi se înregistrează la sediul operatorului SEAP.
Înregistrarea SEAP trebuie reînnoită din doi în doi ani. Această cerinţă este valabilă
atât pentru autorităţile contractante, cât şi pentru operatorii economici.

2.3.2. Aplicarea procedurilor de atribuire prin utilizarea mijloacelor electronice


Sistemul Electronic de Achiziţii Publice asigură mijloace electronice a procedurilor de
atribuire a contractelor de achiziţie publică în condiţii de transparenţă, egalitate de tratament
şi concurenţă reală impuse prin cadrul legislativ naţional.
Procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică prin sistemul de achiziţii
electronice sunt următoarele:
a) licitaţie deschisă;
b) licitaţie restrânsă;
c) sistem dinamic de achiziţie;
d) catalog electronic.
Proceduri Proceduri
Tip procedură
off-line on-line
Licitaţie deschisă Off-line On-line
Licitaţie restrânsă Off-line On-line
Negociere cu publicarea unui anunţ de Off-line -----
participare
Negociere fără publicarea unui anunţ de Off-line -----
participare
Sistem dinamic de achiziţie ----- On-line
Catalog electronic ----- On-line

Licitaţia electronică nu este o procedură de sine stătătoare, este un proces care poate
finaliza o procedură de atribuire dacă acest lucru a fost anunţat de la început.
Avantajele Sistemului Electronic de Achiziţii Publice:
 reducerea termenelor dacă documentaţia este disponibilă on-line
 reducerea subiectivismului în evaluarea ofertelor
 comunicarea instantanee a rezultatelor.
Putem vorbi şi despre unele disfuncţionalităţi ale acestui sistem care constau în
principal în:
 cheltuieli cu înregistrarea şi reînnoirea certificatului
 funcţionare defectuoasă a sistemului.
Începând cu anul 2008, autoritatea contractantă are obligaţia de a utiliza mijloacele
electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi pentru realizarea achiziţiilor directe,
într-un procent de cel puţin 20% din valoarea totală a achiziţiilor publice efectuate de aceasta
în cursul anului respectiv.
Centralizarea informaţiilor referitoare la utilizarea în anul precedent, de către
autorităţile contractante, a mijloacelor electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi
pentru achiziţiile directe se realizează de operatorul SEAP, care are obligaţia de a transmite un
raport centralizator Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor
Publice, până la data de 31 martie a fiecărui an.
Piaţa de achiziţii publice are o serie de reglementări specifice, pentru că este vorba
despre banii publici. Iniţiatorul principal al acestor reglementări este Autoritatea Naţională
pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, ANRMAP, instituţie desprinsă
din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi care supraveghează, la nivel naţional piaţa de
achiziţii publice. ANRMAP elaborează, promovează şi implementează politica în domeniul
achiziţiilor publice.
Verificarea aspectelor procedurale de pe piaţa achiziţiilor publice revine Ministerului
Finanţelor, prin departamentele sale specializate.
Controlul mai este asigurat de către Curtea de Conturi, care este instituţia supremă de
audit pentru achiziţiile publice.
Neînţelegerile şi litigiile apărute în cadrul procedurilor de achiziţii publice, dintre
autorităţile contractante şi ofertanţi sunt soluţionate de Consiliul Naţional de Soluţionare a
Contestaţiilor. Rolul Consiliului este să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul
procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului; el trebuie să se pronunţe asupra
legalităţii procedurilor şi operaţiunilor autorităţii contractante 18.
Este de menţionat faptul că SEAP asigură nu numai publicarea electronică la nivel
naţional a tuturor anunţurilor şi invitaţiilor de participare, dar şi transmiterea automată, atunci
când este cazul, a respectivelor anunţuri către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Funcţionarea acestui sistem asigură o reducere “automată” în beneficiul autorităţilor
contractante de 7 zile în ceea ce priveşte perioadele de aplicare a procedurilor de atribuire
prevăzute de legislaţia în vigoare. Ca urmare a introducerii obligativităţii de transmitere spre
publicare a anunţurilor în SEAP şi a implementării sistemului de transmitere automată a
acestora spre publicare în JOUE, România se situează în prezent pe primul loc în rândul
statelor membre ca procent al anunţurilor publicate în JOUE prin mijloace electronice (99,9%,
locul al doilea revenind Finlandei cu 90%).

2.4. Evoluţia Sistemului Electronic de Achiziţii Publice


În primii 2 ani de activitate, prin Sistemul electronic de achiziţii publice au fost închise
351.400 licitaţii, înregistrându-se economii de aproape 4.000 de miliarde lei.
Pe categorii de produse, cele mai multe tranzacţii au fost încheiate în domeniul
sănătăţii, având ca obiect reactivii de laborator - 20.439, compuşii heterociclici -16.890,
aparate medicale diverse -11.208, articole de papetărie -7368 şi antibiotice şi sărurile lor -
6875, cu economii cuprinse între 11,5 şi 32,26%.
Cele mai multe licitaţii au fost închise de Spitalul “Sf. Ioan” Bucureşti - 2202 licitatii,
Spitalul Municipal “Câmpina” - 2023 licitaţii, Spitalul Clinic de Urgentă Militar Central “C.
Davilă” - 1450 licitaţii, I.B.I. Matei Balş - 1342. Cele mai mari economii faţă de preţul de

18
http://www.mcsi.ro/Minister/Comunicate-de-presa.
pornire au fost înregistrate de Spitalul Orăşenesc Cisnădie – 87,47% şi de Casa de Pensii a
Municipiului Bucureşti – 75,69%, economii de peste 60% fiind realizate de Direcţia Generală
a Finanţelor Publice Braşov – 65,32 %, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului
de la acea vreme – 63,24%, Directia Generală a Finanţelor Publice Neamţ - 61,28%, Direcţia
Sanitară Veterinară Prahova – 60,59%.
Sistemul a pornit de la 159 autorităţi publice şi 7 categorii de produse, gestionând în
următorii 2 ani licitaţiile a peste 1000 autorităţi publice şi peste 82 categorii de produse, care
includ mii de bunuri individuale19.
De la începutul anului 2009 au fost iniţiate un număr de 55.295 de proceduri de
achiziţie publică din care online 19.207. Din acestea au fost atribuite un număr de 29.684 de
proceduri cu o valoare estimată de 21.367.179.240,09. Valoarea la care au fost atribuite aceste
proceduri a fost de 16.414.823.173,36, ceea ce înseamnă o economie de 4.952,356.066,73
RON (peste 30%)20.
Până la data de 9 noiembrie 2009 din datele comunicate în cadrul Sistemului
Electronic de Achiziţii Publice s-a înregistrat un procent de aproximativ 13% din valoarea
totală a achiziţiilor publice realizate prin mijloace electronice, adică o creştere reală de 577%
în doar o jumătate de an.
Procentul urmărit pentru anul 2010 este de 25% din valoarea totală a achiziţiilor
publice anuale prin utilizarea mijloacelor electronice iar pentru anul 2013 este avut în vedere
un procent de 40%.
Beneficiile Sistemului Electronic de Achiziţii Publice îmbracă în egală măsură şi alte
valenţe. Astfel, statisticile existente dovedesc potenţialul unor economii de până la 80% din
toate costurile aferete tranzacţiilor la furnizor şi cumpărător. Mai mult, achiziţiile electronice
facilitează accesul întreprinderilor mici şi mijlocii, care pot lua parte mai uşor la proceduri de
achiziţie publică pe cale electronică, aceste structuri fiind deosebit de importante în măsura în
care reprezintă aproximativ 90% din societăţi cu aproximativ 60% din angajaţi 21.
În ceea ce priveşte integrarea în ansamblul soluţiilor de achiziţii publice în context
european, România s-a poziţionat pe primul loc din ţările membre din punctul de vedere al
procentului de transmitere pe cale electronică a anunţurilor, spre publicare în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene.

19
http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_1359/Peste-350-000-de-licitatii-
electronice.html.
20
http://www.mcsi.ro/Minister/Comunicate-de-presa/Pe-plan-mondial,-SEAP-se-numara-printre-cele-mai-b.
21
http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2008-02-29-2476045-0-detalii-despre-sistemul-achizitiilor-
publice-electronice.pdf.
Sistemul electronic de achizitii publice a demonstrat că asigură transparenţa
procedurilor de achiziţie şi eficienţa cheltuirii fondurilor publice, limitând posibilităţile de
apariţie a corupţiei.
De asemenea, www.e-licitatie.ro simplifică procedura de participare la licitatie pentru
furnizori, oferă modalităţi de lucru mai eficiente şi standardizate pentru agenţiile achizitoare,
furnizează informaţii publice despre procesele de achiziţii publice, creează mecanisme rapide
de auditare a procesului de achiziţie publică, încurajează dezvoltarea comerţului electronic în
România.
Prin intrarea în funcţiune a acestui sistem s-a realizat o schimbare fundamentală în
societatea romanească, legată de transparenţa, de control, de licitaţii realizate cu corectitudine,
fiecare persoană având posibilitatea de a accesa site-ul www.e-licitatie.ro, unde va vedea care
a fost contractul încheiat, ce obiect a avut, care a fost preţul. De altfel, www.e-licitatie.ro este
recunoscut şi la nivel internaţional, primind eticheta de bună practică în domeniul e-
Government la nivel european.
De ce sunt importante achizițiile publice?
Comisia Europeană consideră că utilizarea achizițiilor publice electronice are multiple
avantaje, dintre care enumerăm:
1. Creșterea accesibilității și a transparenței: prin automatizarea și centralizarea
fluxului de informații despre diferitele proceduri de ofertare, utilizarea procedurilor
electronice poate îmbunătăți accesul întreprinderilor la achizițiile publice. Căutarea online a
oportunităților este mult mai rapidă și mai puțin costisitoare decât cercetarea publicațiilor
individuale. Totodată, sistemele de achiziții publice electronice pot fi configurate pentru a-i
alerta pe furnizori cu privire la anumite oportunități și pot oferi un acces imediat la
documentația aferentă procedurii de ofertare. Transparența este și ea îmbunătățită, deoarece
întregul proces este mai deschis, mai bine documentat și comunicat. Prin urmare,
monitorizarea și eficiența globală a achizițiilor publice se îmbunătățesc, ceea ce permite
creșterea concurenței pe piață și a numărului de furnizori concurenți.
2. Avantaje pentru procedurile individuale: în comparație cu sistemele pe suport
de hârtie, achizițiile publice electronice pot ajuta autoritățile contractante și operatorii
economici să reducă costurile administrative și să accelereze procedurile individuale de
achiziții publice. În climatul financiar actual, aceste avantaje sunt foarte binevenite, deoarece
maximizează potențialul unor resurse limitate.
Sistemele de achiziții publice electronice s-au dovedit totodată deosebit de importante
pentru accelerarea utilizării bugetelor alocate pentru achizițiile publice.
3. Avantaje la nivelul administrării achizițiilor publice: trecerea la proceduri
electronice oferă posibilități mai vaste de raționalizare și revizuire a procesului de
achiziționare. Procedurile electronice nu trebuie să însemne neapărat reproducerea în format
electronic a procedurilor pe suport de hârtie utilizate adesea de ani de zile. Achizițiile publice
electronice pot fi integrate în celelalte activități (informatizate) ale unei organizații, de
exemplu, controlul
inventarului, administrarea contractelor și auditul, ceea ce asigură coerența și un plus de
eficiență.
4. Potențialul de integrare a piețelor UE de achiziții publice: într-un mediu în
care procedurile sunt pe suport de hârtie, este foarte probabil ca lipsa informațiilor și
rezervele față de ofertarea pentru contracte aflate la distanță de locul de stabilire să-i
descurajeze pe furnizori să concureze în anumite proceduri de ofertare. Achizițiile publice
electronice pot reduce aceste bariere cauzate de distanță și lipsa de informații și pot încuraja o
mai largă participare, sporind numărul furnizorilor potențiali și ducând la creșterea piețelor.
Deși mijloacele electronice nu pot modifica relevanța distanței sau a proximității fizice
atunci când este vorba de realizarea efectivă a operațiunii comerciale, ele oferă o modalitate
de a depăși problema costurilor de participare legate de distanță în cadrul procedurii de
achiziționare în sine. Transparența care rezultă de aici nu este doar un avantaj transfrontalier,
ci și un avantaj la nivel intern, deoarece furnizorii dintr-o regiune a unei țări pot profita de
oportunitățile dintr-o altă regiune.
Concluzii
În concluzie, vechiul Sistemul Electronic de Achiziții Publice trebuia schimbat, ca o
necesitate la modificările legislative și ale tehnicii informatice, dar noul SICAP încă nu se
ridică la înălțimea așteptărilor. Are noi facilități utile - folosirea și a altor browsere de
Internet, posibilitatea incărcării directe a documentelor, dar și părti care trebuiesc rezolvate -
stabilitatea în funcționare, remedierea vitezei de lucru."22
Ofertanţii doresc o simplificare a procedurilor de achiziţii publice. Pentru diversele
vânzări pe care trebuie să le facă autorităţilor contractante, ofertanţii trebuie să completeze o
serie de documente, nu întotdeauna familiare. De asemenea, această muncă de completare a
ofertei se poate termina cu un eşec, din punctul de vedere al acceptanţei autorităţii
contractante.

22
http://lcadvertising.ro/seap-vs-sicap/
În afară de acest element, legea permite ca diverse proceduri de achiziţii publice să se
desfăşoare folosind Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, SEAP. Acest lucru înseamnă că
SEAP trebuie să fie folosit de ambele părţi implicate în procedura de achiziţii publice,
autorităţile contractante şi ofertanţii, ceea ce înseamnă că ofertanţii trebuie să înveţe (în
acelaşi timp cu autorităţile contractante) să-şi creeze competenţe în a folosi SEAP.
Beneficiile Sistemului Electronic de Achiziţii Publice îmbracă în egală măsură şi alte
valenţe. Astfel, statisticile existente dovedesc potenţialul unor economii de până la 80% din
toate costurile aferete tranzacţiilor la furnizor şi cumpărător.
Mai mult, achiziţiile electronice facilitează accesul întreprinderilor mici şi mijlocii,
care pot lua parte mai uşor la proceduri de achiziţie publică pe cale electronică, aceste
structuri fiind deosebit de importante, în măsura în care reprezintă aproximativ 90% din
societăţi cu aproximativ 60% din angajaţi.
Modernizarea şi deschiderea pieţelor achiziţiilor publice peste spaţiul impus de
graniţele naţionale, mai ales prin promovarea şi extinderea achiziţiilor publice prin mijloace
electronice - este următoarea provocare pentru piaţa unică, cu un impact semnificativ asupra
creşterii competitivităţii economiei europene şi creării de noi oportunităţi de afaceri pentru
întreprinderile din interiorul Uniunii.
În acest context, se anticipează că o creştere semnificativă a gradului de utilizare a
tehnologiei informaţiei din punctul de vedere al achiziţiilor publice este singura modalitate
prin care se poate asigura în continuare o reducere a costurilor, o îmbunătăţire a eficienţei şi o
creştere semnificativă a transparenţei în sectorul public precum şi înlăturarea completă a
barierelor administrative din calea comerţului liber, cu un efect pozitiv asupra veniturilor
contribuabililor.

Bibliografie

1. BURCĂ, Costel, BIDAN, Dan, BOJIŢĂ, Adrian – Sistemul Electronic de Achiziţii


Publice, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004;
2. NICA, Dan – Guvern, cetăţean, societate informaţională, Editura Semne, Bucureşti,
2001;
3. STOICA, Ovidiu – Administraţie Electronică, Suport de curs;
4. VASILACHE, Dan – Guvernarea electronică. O Introducere, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008.

Legislaţie
1. Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a
contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de
servicii actualizată;
2. Hotărârea nr. 198 din 27 februarie 2008 pentru modificarea şi completarea normelor
de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin
mijloace electronice din OUG. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune
de servicii.

Webografie
***http://www.achizitia-publica.ro
***http://www.assi.ro
***http://www.e-licitatie.ro
***http://www.euractiv.ro
***http://www.info-licitatie.ro
*** http://www.mcsi.ro

S-ar putea să vă placă și