SPECIFICUL MISIUNII BISERICII ÎNTR-O LUME GLOBALIZATĂ

I. Globalizarea – o nouă paradigmă misionară

Misiunea Bisericii este raţiunea sa de a fi în lume, prin care se continuă activitatea

Mântuitorului Hristos Însuşi, dar este şi mijlocul prin care se adaugă noi şi noi membri
Trupului Mistic al lui Hristos, adică Bisericii, sprijinind edificarea acelei civilizaţii a
îndumnezeirii1, prin intermediul unui adevărat parcurs euharistic şi integrativ. 2

Fiecare epocă şi fiecare spaţiu are specificul său misionar, caracterizat de provocările,
aşteptările şi nevoile spirituale ale oamenilor respectivi, ceea ce face ca misiunea eclezială
să accentueze anumite laturi ale tezaurului său dogmatic, liturgico-sacramental, cultural sau
filantropic, în funcţie de aceste cerinţe.
Am putea spune că această operă misionară ţine de procesul de inculturaţie, mai
bine zis de aspectul său continuu sau dinamic, care vizează permanenta adaptare a misiunii
Bisericii la obţinerea unei maxime receptivităţi din partea celor cărora le vesteşte Evanghelia
mântuirii, prin intermediul unei acţiuni universale şi globale. 3

Contemporaneitatea este caracterizată de nenumărate aspecte, pozitive şi negative,

precum uimitoarea dezvoltare a tehnicii, scurtarea distanţelor dintre oameni, accentuarea
comunicării, uşurarea, prin intermediul mijloacelor moderne ale civilizaţiei noastre, a vieţii
oamenilor şi multe altele, dar şi indiferentismul religios, materialismul, ori secularismul.
Între aceste caracteristici fundamentale ale lumii noastre se numără şi globalizarea,
proces complex şi dinamic, cu variate implicaţii, atât pozitive, cât şi negative, care şi-a pus o
amprentă evidentă asupra misiunii ecleziale contemporane şi care reprezintă „o

1
G. MANZARIDIS; Globalizare şi universalitate (trad.rom.), Ed. Bizantină , Bucureşti, 2002, p. 23.
2
J. ZIZIOULAS. La vision echaristique du monde et l’homme contemporain, în Rev. Contacts, vol. XIX, nr. 57,
1967, p. 83.
3
D. STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol.I., EIBMBOR, Bucureşţi 1997, p. 130.

1
transformare de ordin politic, economic și social, prin desfiintarea difernțelor culturale și
naționale”4
Printre elementele caracteristice ale globalizării, cele mai importante, care provoacă
misiunea Bisericii noastre sunt: migraţia unei mari mase umane, în special din sud şi est,
către nord şi vest; noile tipuri de comunicare socială şi noile mijloace de comunicare inter-
umană; multiplele interacţionări umane, ce pun problema dialogului inter-creştin şi inter-
religios; sărăcia, cu toată uimitoarea dezvoltare umană; libertatea de manifestare religioasă,
restrânsă în multe spaţii, chiar dacă există progrese deosebite în acest domeniu; şomajul
masiv şi criza economică persistentă, ori atenuarea specificităţii naţionale şi accentuarea
unor elemente noi, aparţinând culturii globale contemporane. 5

Toate aceste procese sau caracteristici ale procesului contemporan de globalizare,

ridică noi probleme în faţa misiunii şi pastoraţiei Bisericii, indiferent de tradiţia confesională.
Ortodoxia se confruntă şi ea puternic cu această realitate, căci în spaţiile tradiţional
ortodoxe se manifestă, din plin, caracteristicile globalismului, iar în cele din afară, există
deja numeroşi migranţi ortodocşi, care îşi trăiesc credinţa în contexte spaţiale creştine, dar
neortodoxe, ori, chiar necreştine.
Adesea, există neliniştea că provocările prezentului sunt mai complexe şi mai
complicate decât cele ale trecutului, ori că ceea ce ne încearcă, în contemporaneitate, este,
fie ceva cu totul nou, fie excesiv de greu. Dar, probabil că aceeastă întrebare, la timpul
respectiv, a neliniştit sufletele fiecărei generaţii de misionari creştini.
Timpul nostru este darul contextual de viaţă pe care ni l-a oferit Creatorul, iar
misiunea noastră de astăzi, are tot atâtea greutăţi şi oportunităţi ca şi aceea a celor care ne-
au precedat.6
Aşa cum ştim din Sfânta Tradiţie, ceea ce este important pentru misiunea Bisericii,
din fiecare timp, este ca răspunsul misionar şi predicarea Evangheliei să se facă în funcţie
de conjunctura temporară respectivă, astfel încât omului unui anumit timp să i se vorbească
4
M. HIMCINSCHI, Creștinism și mondializare, în vol. ***, Biserica în era globalizării, Simpozion internaţional,
Ed. Reîntregirea, Alba Iulia 2003, p.531.
5
***, Biserica în era globalizării-Facultatea de Teologie a Universitatii ,, 1 decembrie1918,, Alba-Iulia, Ed.
Reintregirea, Alba-Iulia, 2003, p.71.
6
Ibidem.

2
cât mai actual faţă de nevoile şi aşteptările sale, iar procesul de inculturaţie, în latura sa
dinamică, să nu fie deloc neglijat.
Întrebarea majoră care se pune misiunii Bisericii este următoarea: cum poate
reacţiona cel mai bine corpul ecclezial la acest nou cadru de acţiune, astfel încât
promovarea Evangheliei să se poată face în mod optim?
În cele ce urmează, vom oferi, pe baza experienţei misionare, dar şi a experienţei
ştiinţifice din domeniu, cât şi a activităţii noaster în organismele ecumenice mondiale, un
răspuns posibil la această întrebare.

II.Elemente specifice ale misiunii Bisericii în contextul procesului de globalizare

II.1. Utilizarea noilor mijloace de comunicare socială în misiunea Bisericii în

contextul contemporan al globalizării

3
 Urmând calea Părinţilor Bisericii, teologia trebuie să repete azi metoda lor de credinţă şi
ştiinţă, nu imitând cuvintele lor, ci utilizând metoda lor de acţiune şi misiune, şi utilizând
cele mai noi mijloace tehnice contemoporane pentru promovarea Evangheliei 7
Un element important al misiunii ecleziale, în contextul procesului de globalizare, este
constituit de utilizarea noilor mijloace de comunicare socială, care, cu efectele lor,
deopotrivă, pozitive şi negative, reprezintă o realitate a lumii noastre de astăzi.
Aceste mijloace, reprezentate de: internet, telefon mobil, televiziune şi radio, ori reţelele
de socializare, reprezintă o caracteristică de comunicare a lumii noastre, care poate fi
utilizată, atât cât se poate, în promovarea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, ori poate
fi neglijată, dar, în acest caz, fac imposibilă creştinarea sau încercarea de creştinare a
tuturor formelor de comunicare utilizate de omul contemporan.
Noutatea nu a speriat Biserica în nici-un timp, căci dacă ne amintim, din cartea Faptelor
Apostolilor şi din istoria Bisericii, că apostolii şi primii misionari creştini au utilizat cele mai
noi mijloace de comunicaţie ale vremii lor, de la marile căi de comunicaţie romane, până la
papirus sau pergament. De la poşta imperială, pusă la dispoziţie de împăraţii romani,
participanţilor la sinoadele ecumenice, până utilizarea tiparului de către Biserică, pentru cult,
misiune şi pastoraţie. Exemplele ar putea continua, dar sunt suficiente acestea pentru
exemplificarea noastră, de mai sus.
Astăzi, tot mai multă lume resimte o mare înstrăinare, datorată ritmului alert de viaţă şi
a fragilizării relaţiilor inter-umane, ca şi a atenuării valorilor morale, căci, asistăm, cu toţii, la
o dezvoltare, fără precedent, a acestor intrumente de comunicare, datorită progresului
tehnic uluitor de astăzi.
Dacă scrutăm tradiţia misionară a Bisericii şi vedem cu s-a raportat ea la cuceririle
tehnici epocii ei, vedem că ea le-a utilizat, poate cu prudenţă la început, dar le-a folosit, ca
instrumente misionare, utile răspândirii Evangheliei lui Hristos, bune pentru progresul
misiunii şi pentru aprofundarea pastoraţiei sale.
Conform aceleiaşi raţiuni, şi astăzi Biserici utilizează, în misiunea sa, cuceririle tehnicii,
roade al minţii omului, acceptate de Creator, ca mijloace ce uşurează viaţa omului.

7
D. STĂNILOAE, op.cit., p.6.

4
 Procesul de globalizare ridică însă o problemă şi anume: cu cât aceste progrese tehnice
se accentuează, cu atât mai mult înstrăinează pe om de el însuşi, de semen şi de Creator.
Acest lucru crează o problemă de raportare la însăşi procesul globalizării în acest capitol.
Până unde poate merge tehnicizarea vieţii omului? Cât de repede poate omul asimila aceste
instrumente tehnice? Când pot fi utilizate şi când trebuie utilizate doar cele vechi?
Trebuie precizat că, de exemplu, ascultarea la radio, sau vizionarea unei sfinte slujbe, la
televizor, poate fi benefică pentru un om care nu se poate deplasa, la un moment dat, la
biserică, dar, aceasta nu trebuie să devină o regulă, căci nimic nu se poate substitui
comuniunii ecleziale şi prezenţei faţă către faţă.
În aceiaşi logică, considerăm că internetul, computerul etc., toate aceste, pot fi foarte
utile demersului misionar, mai ales acolo unde altfel nu s-ar putea pătrunde, dar ele nu
exclud sub nici-o formă relaţionarea personală, comuniunea bisericească şi dialogul inter-
uman clasic.

II.2. Migraţia - provocare şi oportunitate misionară, deopotrivă

O provocare misionară, de asemenea, importantă este aceea ridicată de migraţia unor
mari mase de oameni, aşa cum am spus mai devreme, de la sud şi est către nord şi vest,
care au ca principală cauză sărăcia, în anumită masură persecuţia politică sau religioasă (în
cazul statelor fundamentaliste), ori insecuritatea financiară, toate accelerate de criza
economic, fundamentată pe lăcomie.8
Acest fenomen, care aduce cu el şi acel „sentiment eshatologic al vieţii cotidiene ”9, a fost
accelerat foarte mult de ocaziile de comunicare, deplasare, legislative şi altele asemenea,
din cadrul fenomenului de globalizare şi ridică câteva probleme.
Pe de o parte, ridică serioase probleme ţărilor gazdă, care se confruntă şi ele, la rândul
lor, cu efectele nefaste ale crizei economice, iar, apoi, modificarea procentelor sociologice,
etnice şi religioase. Foarte repede, statele vestice au constatat că afluxul masiv de migranţi

8
P.F. DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Hristos Cel înviat bogăţia vieţii noastre. Pastorală de
Sfintele Paşti 2009, Ed. Basilica, Bucureşţi, 2009, p.14
9
A. RICCARDI, Sant’Egidio, Roma şi lumea, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,1998, p.173.

5
a mărit, într-un ritm neobişnuit, populaţia, a ridicat probleme de integrare socio-culturală şi
economică, şi, nu în ultimul rând, probleme de identitate religioasă şi culturală.
Migranţii au venit din ţările lor de origine cu tradiţii şi obiceiuri specifice, cu o cultură
identitară proprie, cel mai adesea diferită de cea a patriei adoptive şi cu o altă religie.
Aceştia s-au trezit într-un mediu nou, cu provocări specifice, pe care l-au identificat,
undeori, ca ostile şi străine, ceea ce a dus la izolare, conflict, ori a produs traume sufleteşti
incomensurbile.
Chiar dacă ţările gazdă nu întotdeauna conştientizează, migranţii reprezintă o mare
bogăţie culturală, socială, genetică şi, funcţie de felul în care se aplică politici inteligente, şi
o mare şansă de bogăţie economică. Este ştiut că spaţiul european se confruntă, de
exemplu, cu o masivă scădere a natalităţii şi are o mare nevoie de forţă de muncă pentru a
da viabilitate sistemelor sociale, economice, de pensii etc., pe termen lung. Migraţia poate
constitui o bogată rezervă umană, un tezaur incomensurabil, dacă este eficient folosită.
Din punct de vedere misionar, când ne referim, mai cu seamă, la migranţii veniţi din
spaţiile necreştine, venirea lor în spaţii tradiţional creştine, de asemenea, reprezintă o
oportunitate misonară deosebită, căci lor li se poate vesti Evanghelia mântuirii în afara
marilor pericole din ţările necreştine şi oferindu-li-se posibilitatea de a vedeea roadele
concrete ale societăţii creştine.
A vesti Evanghelia unui necreştin, în Europa, de exemplu, presupune un privilegiu şi o
responsabilitate, dar şi o nouă paradigmă misionară, deosebită de aceea a misionarului care
mergea în terra misionis, unde nu existau creştini, sau existau prea puţini.
Bisericile creştine au fost surprinse chiar de rapiditatea acestui proces al migraţiei, sub
impactul globalizării, căci accelerarea sub proceselor globaliste a dus la această realitate a
unui spaţiu tradiţional creştin cu mulţi necerştini, un spaţiu creştin devenit el însuşi terra
misionis.
Gândirea misionară şi practica concretă trebuie să ţină seama de oportunitatea de a
utiliza elemente ale culturii şi civilizaţiei necreştinilor, cărora li se adresează, a accentuării şi
a adaptării unor elemente de inculturaţie, pentru ca valorile evanghelice să fie cât mai bine
receptate.

6
 II.3. Dialogul inter-creştin şi inter-religios, necesităţi misionare
contemporane

În acest sens, dialogul inter-religios, în special cu islamul, reprezintă un mijloc de sprijin

şi o posibilitate de a evita tensiunii şi conflicte, dar şi de a arăta superioritatea creştinismului
fără a recurge la mijloace complicate sau de forţă.
Un creştinism tolerant, deschis dialogului şi gata de a prelua tot ceea ce este bun, drept
şi frumos, dar şi inofensiv, din identitatea culturală şi spirituală a migranţilor, poate avea
certe succese misionare, utilizând această manifestare a globalismului în favoarea sa.
Ar fi total nefolositor Evangheliei şi creştinismului izolarea, ridicarea de ziduri şi refuzul
pe cât se poate al migraţiei sau al dialogului cu migranţii. Spaţiile bogate nu se pot izola şi
consuma bogăţia lor, izolându-se de cetăţenii săraci ai acestei lumi, care fug de persecuţie,
sărăcie, boli şi foame în zonele mai bogate.
Dialogul şi misiunea, ca expresii majore ale cuvântului şi ca manifestări fireşti ale
adâncului umanităţii noastre, chipul lui Dumnezeu din noi, reprezintă şi repere ale activităţii
normale, eccleziale în contemporaneitate, iar lipsa de dialog reprezintă “mai întăi de toate,
un deficit de spiritualitate”10.
Deschiderea, dialogul, ajutorarea şi solidaritatea, ca aspect dinamic al fraternităţii 11,
sunt proprii creştinismului, de aceea, Biserica trebuie să fie creatoare de punţi şi
distrugătoare de obstacole, pentru a oferi găzduire şi ospitalitate, după modelul biblic, celui
în nevoie.
Continuând opera misionară a Domnului Însuşi, Biserica este un Samarinean Milostiv,
catalizatorul iubirii, prieteniei, generozităţii şi solidarităţii umane, căci nu poate vesti aceste
virtuţi, fără a face totul pentru promovarea lor.

10
D. CIOBOTEA, “Dorul după Biserica nedespărţită sau apelul tainic şi irezistibil al iubirii treimice”, în rev. “ Ort.”
(1982), nr. 4, p. 589.
11
B. FORTE, Esenţa Creştinismului, EARCB, Bucureşti, 2004, p. 104.

7
 Prin urmare, migranţii pot constitui o resursă misionară nemaipomenită, oferind Bisericii
o posibilitate deosebită de a transforma în bine un sub proces globalist, în aparenţă
problematic.
Dialogul inter-religios, ca, de altfel şi cel inter-creştin (căci sunt, de exemplu migranţi şi
dintre creştinii răsăriteni sau orientali) are un rol bine determinat în noul context de
accentuare al întîlnirilor, de epuizare a distanţelor, ori de accentuare a migraţiei.
Tot mai desele întâlniri dintre oameni de diferite religii, ori confesiuni creştine, pune
problema unei colaborări, şi încă tot mai strânse, deoarece, indiferent de coloratura
religioasă, omul, din orice spaţiu şi cultură, are aproape aceleaşi probleme de înfruntat, de
natură economcă, socială, climaterică, politică etc. Iar, istoria ne demonstrează că numai
prin dialog putem depăşi, rezolva sau atenua aceste probleme, în nici-un caz prin izolare sau
conflict. 12

Pentru a da o bună mărturie numelui de creştin şi a lăuda în mod concret pe Dumnezeu,

Creatorul tuturor oamenilor, numai dialogul şi colaborarea poate oferi omului de astăzi
semne de încredere, lumină, bucurie şi speranţă.
Misiunea Bisericii poate fi susţinută şi aprofundată de dialog, fie că este vorba de cel
inter-creştin, fie că este vorba de cel inter-religios, căci numai dialogul reprezintă o cale
umană, bună şi firească de ralaţionare. Din punct de vedere istoric şi sociologic este deja o
realitate faptul că atunci când dialogăm se atenuează conflictele şi tensiunile, iar rezolvările
la problemele concrete ale vieţii se uşurează. 13

II.4. Identitatea etnică şi spirituală în procesul de globalizare

O problemă ridicată de procesul de globalizare se referă şi la atrofierea identităţii etnice,
culturale şi spirituale, adesea, în favoarea unor elemente de cultură şi civilizaţie nou create
sau aparţinând unor anumite spaţii. Este acuzată, adesea, fie americanizarea obiceiurilor, fie

12
A. YANNOULATOS, Arhiepiscop al Atenei, Ortodoxia şi problemele lumii contemporane, Ed. Bizantină,
Bucureşti, 2003, p. 168.
13
***, Reconciliation-Gift of God and Source of New Life . Report of the 11 th Assembly of the Conference of
European Churches, Geneva, 1997, p.136.

8
tehnicizarea sau simplificarea lor, ori, dimpotriva amalgamarea lor, cu pierderea simbolurilor
iniţiale, ori a denaturării lor.
Desigur, acesta reprezintă un pericol pentru identitatea proprie, atunci când se
neglijează faptul că aportul identitar este o bogăţie, o matrice indelebilă şi orice eradicare,
modificare sau denaturare crează reale probleme sufleteşti şi de manifestare socială.
Experienţa misionară a Bisericii, în acest caz, ne arată că, încă de la început, misionarii
creştini nu au refuzat nimic din ceea ce nu a fost împotriva Evangheliei, utilizând pentru a
propovădui noua credinţă hainele culturale şi sociale ale fiecărui mediu în care au pătruns. 14
De aceea, pe de o parte, Evanghelia a purificat culturile în care a pătruns, iar, pe de
altă parte, ea însăşi a preluat cadre şi forme noi de exprimare, care au dat specificitate şi
identitate proprie diferitelor tipuri de creştinism: european, african, asiatic sau american, cu
diferitele lor caracteristici.
Acest efect negativ al procesului de globalizare, al atenuării identităţii spirituale şi
culturale, poate fi limitat şi îmblânzit prin manifestarea acestei strategii misionare ecleziale,
dar şi prin relevarea identităţii ca bogăţie absolute necesară unei bune dezvoltări personale
şi sociale, necesare unei globalizări pozitive creştine15.
Desigur, globalizarea ca universalizare, are nenumărate virtuţi, dar, întotdeauna trebuie
accentuată şi latura specifică, personală şi identitară, căci nu se poate susţine nici-o
aspiraţie globală şi universal, fără un fundament identitar personal, naţional şi social
specific.
Identitatea spirituală şi etnică nu sunt pietre de moară în procesul de globalizare, dacă îl
privim prin intermediul unei lentile pozitive, ci, dimpotrivă, rădăcinile vii şi matricea de
dezvoltare necesară oricărei fiinţe umane. Cu cât această specificitate este mai pregnantă,
cu atât ea este mai utilă apropierii dintre oameni şi creării unei globalizării positive, căci în
marea comunitate umană se pune, asemenea unor daruri, în comun, ceea ce este propriu şi
se împărtăţesc toţi din aceste daruri, realizându-se concepte, idei, obiceiuri comune,
globale, care nu sunt artificiale, ci au la bază experienţe unice, concrete.
14
R. PREDA, "Cultura dialogului sau despre o altă relaţie Biserică - stat", în C.BĂDILIŢĂ, Tudorel URIAN,
Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Alexandru Paleologu , Ed. Polirom, 2003, p.148.
15
Ch. YANNARAS, Ortodoxie şi Occident (trad.rom.), Ed. Bizantinã, Bucureşti, 1995, p. 78.

9
 Misiunea Bisericii în contemporaneitate trebuie să utilizeze aceste elemente de
inculturaţie, de specificitate ale oamenilor, ca mijloace de infuzare a conţiunutului esenţial
evanghelic, astfel încât acesta să nu fie respins ca ceva străin sau opus specificităţii
identitare, ci, dimpotrivă, utilizat şi potenţat ca un bun câştig misionar.

Concluzii

Contextul misionar al contemporaneităţii este marcat de procesul de globalizare cu

complexitatea deosebită a sub proceselor şi implicaţiilor sale. Acest lucru ridică probleme
specifice misiunii şi pastoraţiei Bisericii, căci, pe de o parte, este vorba despre situaţii noi,
care cer un răspuns adecvat, pe de altă parte, este vorba de gestionarea unor realităţi, unor
fenomene şi a unor elemente de civilizaţie cu care Biserica, în forme diferite, dar cu conţinut
similar, s-a mai confruntat în istorie.
Globalizarea este un fenomen complex şi complicat cu nenumărate implicaţii, care poate
fi direcţionat în bine şi folosit ca atare de către Biserică, ori poate fi neglijat şi neinfluenţat,
şi atunci nu foloseşte misiunii ecleziale.
Migraţia, datorată sărăciei, ori instabilităţii şi persecuţiei politice şi religioase, noile
mijloace tehnice şi de comunicare, atenuarea sau accentuarea identităţii religioase, etnice şi
culturale, sau accentuarea elementelor de inculturaţie sunt tot atâtea teme de meditaţie
pentru misionarul creştin de astăzi, dar şi ocazii concrete de a vesti cât mai bine Evanghelia
lui Hristos omului contemporan.
Biserica s-a manifestat responsabil, global, de la începutul misiunii sale și până
astăzi, când intervine în a oferi asistență migranților, în a utiliza, cu decență și
eficiență, noile mijloace tehnice de comunicare socială, în a susține apropierea dintre
oameni, culturi și civilizații, prin intermediul dialogului inter-creștin și inter-religios,
prin a responsabiliza factorii de decizie și comunitățile umane, cu privire la valoarea
uriașă a respectului față de lumea noastră, creație și ea a lui Dumnezeu.

10
 De asemenea, Biserica a avertizat mereu că procesele economico-financiare
trebuie bine stăpânite și coordonate, pentru a nu oprima omul și a nu-l face sclav nici
măcar propriei sale munci.
Concluzionând, putem spune că misiunea Bisericii, astăzi, în contextul globalizării,
este dinamică, adaptivă, vizionară, deschisă la nou şi integrativă.

11