TEXTUL LIRIC

Transmiterea de emoții, sentimente și stări într‐o operă artistică se numește lirism.

Textul liric exprimă în special stări, sentimente, dar și idei, aspirații, fiind caracterizat de
subiectivitate, pentru că autorul inventează un univers ficțional ce reprezintă o percepție individuală asupra
lumii.

Vocea care enunță discursul poetic este ficțională, existând numai în interiorul textului și reprezentând un
sine imaginar. Această voce nu este a autorului ca persoană cu existență reală, ci reprezintă o ipostază umană
(îndrăgostitul, copilul, geniul, inadaptatul, contemplatorul naturii, revoltatul etc.).
Subiectivitatea este vizibilă în utilizarea persoanei I, singular, care exprimă impresii personale, dar și a
persoanei I, plural, care sugerează ideea de cuplu sau de colectivitate. De asemenea, persoana a II ‐a, singular și
plural, presupune comunicarea unor sentimente și idei individuale. Când textul este la persoana a III ‐a,
subiectivitatea se observă în exclamații și interogații la care nu se așteaptă răspuns, în cuvinte care exprimă
senzații, emoții, sentimente (ah!, vai!, of!).

VERSIFICAȚIA
Poezia este un mod în care se îmbină cuvintele pentru a le da o sonoritate particulară prin folosirea
armonioasă a unor reguli ritmice, metrice și muzicale. Denumirea vine din limba greacă, de la poiesis, care
înseamnă „facere“, „creare“. Până în Evul Mediu, poezia a fost mereu asociată cu muzica.
Versificația sau prozodia se ocupă cu regulile de construcție a poeziei.
Versul este un rând dintr‐o poezie, sfârșit cu un spațiu gol. Versul poate începe cu literă mare sau cu literă
mică.
Măsura reprezintă numărul de silabe dintr‐un vers. Aceasta poate fi scurtă, de 5 – 6, 7 – 8 silabe, sau lungă,
de 12 – 18 silabe, existând și măsuri medii, de 9 – 11 silabe. Măsura poate fi constantă în toată poezia sau poate
varia.
Strofa este o grupare de versuri, în număr variabil, despărțită de alte asemenea unități printr ‐un rând alb
(numit blanc). Tipurile de strofă mai des întâlnite sunt cele cu două versuri (distih), cu trei versuri (terțină) sau
cu patru versuri (catren).
Rima constă în potrivirea sunetelor de la sfârșit de vers, începând cu ultima vocală accentuată. Tipurile de
rimă dintr‐un catren sunt:

 rima împerecheată – rimează primul vers cu al doilea și al treilea cu al patrulea (a a b b);

 rima încrucișată – rimează primul vers cu al treilea și al doilea cu al patrulea (a b a b);
 rima îmbrățișată – rimează primul vers cu al patrulea și al doilea cu al treilea (a b b a);
 monorima – rimează toate versurile din strofă (a a a a);

Există și rimă imperfectă, când se potrivesc numai vocalele accentuate de la sfârșit de vers, consoanele fiind
diferite (creștet – veșted), și semirimă, când se combină încrucișat versuri cu rimă cu versuri fără rimă (a b c b).
Ritmul constă în succesiunea regulată și armonioasă a silabelor accentuate și neaccentuate dintr ‐un vers.
Versurile moderne pot fi albe (când păstrează ritmul și măsura, dar nu au rimă) sau libere (când renunță la
ritm și rimă și au măsură variabilă).