Feriga

Feriga este o plantă veche care aparține familiei Pteridaceae, fiind cunoscută pentru
frunzele sale caracteristice, numite fronde. Acest referat explorează morfologia și ecologia
ferigii, precum și utilizările sale în medicină și agricultură, bazându-se pe surse academice
relevante.

Morfologia Ferigii
Feriga prezintă o morfologie
distinctivă, fiind compusă din rizom,
frunze (fronde), sporangii și sporofil.
Rizomul este o tulpină subterană, care
servește la absorbția apei și a
nutrienților. Frondele, cele mai
caracteristice structuri ale ferigii, sunt
formate dintr-un ax central numit
rachis, din care pornesc frunzele mici
numite pinnule. Frondele sunt adesea
frunze compuse, aranjate în mod
caracteristic și prezintă o diversitate
mare de forme și dimensiuni în funcție
de specie.
Sporangiile sunt structuri responsabile
pentru producerea sporilor și sunt de obicei localizate pe partea inferioară a frondelor,
adesea în grupuri numite sorii. Acestea sunt protejate de un inveliș numit inul.

Ecologia Ferigii
Ferigile sunt plante care preferă medii umede și umbroase, fiind
adesea găsite în păduri, lunci sau zone umede din apropierea
cursurilor de apă. Ele sunt adaptate să crească în soluri bogate în
materie organică și au capacitatea de a se reproduce atât sexual, prin
producerea sporilor, cât și
Utilizările Ferigii în Medicină și Agricultură
Feriga a fost folosită de-a lungul istoriei în diverse culturi pentru
proprietățile sale medicinale și utilitatea în agricultură. Extractele de
ferigă au fost utilizate pentru tratarea unor afecțiuni precum tusea,
răcelile, artrita și chiar cancerul în unele culturi tradiționale. Substanțele bioactive din ferigă
au fost studiate pentru potențialul lor antioxidant, antiinflamator și anticancerigen.
În agricultură, feriga poate avea mai multe utilizări, inclusiv ca fertilizant natural și ca mulci
pentru protejarea solului împotriva eroziunii și a pierderii de umiditate. De asemenea,
anumite specii de ferigi sunt cultivate ca plante ornamentale în grădini și peisagistică.
Bibliografie:
• Smith, A. R., Pryer, K. M., Schuettpelz, E., Korall, P., Schneider, H., & Wolf, P. G.
(2006). A classification for extant ferns. Taxon, 55(3), 705-731.
• Mehltreter, K., Walker, L. R., & Sharpe, J. M. (2010). Fern ecology. Cambridge
University Press.
• Dubey, S., Shrivastava, P., & Prabhu, P. (2011). Ferns: A potential source of bioactive
natural products. Pharmacognosy reviews, 5(9), 84-92.
• Vasas, A., Orban-Gyapai, O., & Hohmann, J. (2015). The Genus Dryopteris
(Dryopteridaceae): An Update on Phytochemistry, Pharmacology, and Toxicology.
Medicinal Chemistry, 5(2), 73-86.
• Tryon, R. M., & Lugardon, B. (1991). Spores of the Pteridophyta: Surface, Wall
Structure, and Diversity Based on Electron Microscope Studies. Springer Science &
Business Media.