Homeostazia ecosistemelor

Diversitatea Complexitatea

reprezintă numărul de elemente

componente (sub raport structural) -
(specii) - şi de procese diferite calitativ (în
special funcţii) care caracterizează un numărul de
ecosistem pe unitatea de spaţiu şi timp.
"legături" ce
se pot stabili
 densitatea elementelor structurale şi a între diferite
celor funcţionale dintr-un ecosistem,
elemente ale
unui
ecosistem.
 numărul de specii dintr-un ecosistem.
 Stabilitatea - tendinţa ecosistemului de a rămâne în
apropierea unui punct de echilibru sau de a se întoarce la
acel punct de echilibru după ce a suferit o perturbare.

constanţa - lipsa unor modificări ale unuia sau mai multor parametri ai
ecosistemului,

persistenţa se referă la supravieţuirea ecosistemului în timp, cu toate

componentele sale,

inerţia - capacitatea ecosistemului de a rezista perturbărilor din exterior;

elasticitatea - viteza de revenire a ecosistemului la starea dinainte a

perturbării;

amplitudinea - considerată drept măsură a îndepărtării de starea iniţială

până la punctul de unde mai este permisă revenirea la o astfel de stare;

invariaţia ciclică - proprietatea ecosistemului de a oscila, odată cu trecerea

timpului, în jurul unei stări de echilibru;

invarianţa traictoriei - însuşirea ecosistemelor de a se orienta, îndrepta şi

evolua în timp spre o stare de " climax climatic".
 rezilienţa şi robusteţea (vigoarea)

capacitatea unui sistem

de a reveni într-o în scopul
perioadă relativ scurtă de
timp, la starea de descrierii
echilibru anterioară, persistenţei
datorită posibilităţilor sale
de a absorbi schimbările unor
şi perturbările şi de a
menţine raporturi
ecosisteme
constante între tinere.
elementele constitutive
sau între stările variabile.
Model tehnologic al ecosistemului. Săgeţi negre – transportul materiei
organice spre locul de acumulare; săgeţi punctate – pierderi de materie prin
respiraţie; săgeţi albe – cedare de materie la alte ecosisteme; săgeţi (spaţii)
haşurate – repartizarea materiei în interiorul ecosistemului.
 termeni
 Biomasa reprezintă  Producţia biologică =
cantitatea de substanţă cantitatea de substanţă
vie existentă la un organică realizată de un
moment dat într-un sistem biologic (individ,
ecosistem sau pe un populaţie, biocenoză) într-un
nivel trofic al acestuia. interval de timp
 se poate exprima prin  cantitatea de recoltă la un
greutatea totală sau moment dat.
masa componentelor =:
biocenotice raportată la  primară, când este realizată
unitatea de suprafaţă de plantele autotrofe,
(g/m2, kg/ha etc.), ori
prin cantitatea de  secundară, când este
energie inclusă în realizată de consumatori.
substanţa vie (kcal/m2,
Mj/ha etc.).
 Productivitatea
biologică reprezintă
cantitatea de substanţă
vie produsă într-o unitate
de timp, la unitatea de
suprafaţă sau volum, de
către un nivel trofic dat  Recolta reprezintă cantitatea
sau de componenţii săi
(g/m2/an, t/ha/an
etc).
 viteza de acumulare a
biomasei.
 Rata productivităţii unui
 se poate referi la:
 substanţă (cantitatea de
substanţă organică
produsă de un sistem viu
în unitatea de timp) sau
 energie (cantitatea de
energie înglobată în
moleculele organice
proprii în unitatea de
timp).
 Producţia de energie se referă la
cuantumul de energie depozitată în
moleculele organice proprii de
către un organism, o populaţie sau
o biocenoză.
de substanţă organică preluată
într-o unitate de timp din
biocenoză de către forţe externe
(prădători, consumatori umani
etc.).
nivel trofic arată eficienţa acestuia
în raport cu nivelul trofic anterior,
precum şi eficienţa economică în
cadrul nivelului respectiv (rata
gradului de producere a materiei
organice faţă de gradul de
absorbţie - fiind numită şi
randamentul ecologic de
creştere)
 Categorii de productivitate

Productivitatea primară: Productivitatea secundară

 productivitatea primară  productivitatea

brută (PPB) secundară brută (PSB)
 Productivitatea primară  productivitatea
netă (PPN) secundară netă (PSN)
 Productivitatea primară - randamentul fotosintetic (rata
gradului de producere a materiei organice faţă de gradul de
absorbţie al radiaţiei solare).
zone distincte din punct de vedere al
indicilor productivităţii primare
brute
PPB- cantitatea
totală de biomasă 1. largul mărilor şi terenurile aride, cu o
şi/sau de energie productivitate foarte scăzută - < 0,5 g/m2/zi
stocată de (0,1-0,5 106 cal/m2/an);
plantele verzi în
compuşii organici 2. lacurile adânci, pădurile de la altitudini mari,
ai fitomasei zonele cu vegetaţie semiaridă, cele cu
proprii în unitatea agricultură sporadică, zona litorală a mărilor -
de timp, pe 0,5-3 g/m2/zi (0,5-4⋅106 cal/m2/an);
unitatea de
suprafaţă sau 3. lacurile puţin adânci, pădurile şi pajiştile
volum. mezofile, zonele cu agricultură permanentă - 3-
10 g/m2/zi (4-10⋅106 cal/m2/an);
4. pădurile ecuatoriale umede, culturile intensive
tropicale, estuarele şi recifele de corali - >10
g/m2/zi, care în condiţii favorabile poate ajunge
la 20-25 g/m2/zi (10−30⋅106 cal/m2/an);
 Discuţii….
Productivitatea maximă nu Modalităţi de creştere a
poate depăşi 30-40x106 productivităţii primare a
cal/m2/an, datorită biosferei pentru ameliorarea
acţiunii factorilor bilanţului energetic al planetei
limitanţi ai fotosintezei. şi implicit rezolvarea problemei
Randamentul fotosintezei, alimentaţiei omenirii:
raportat la energia solară
incidentă în cursul unui
an, are valori medii - irigarea şi punerea în
foarte reduse: 1,2% în cultură a deşerturilor 
păduri, 0,66% în culturile - creşterea productivităţii
agricole şi pajişti, 0,13% mărilor şi oceanelor (găsirea
în tundră, 0,12% în de metode de exploatare a
ocean şi 0,06% în deşert. fundului marin) 
- creşterea randamentului
culturilor agricole 
Productivitatea primară netă (PPN)

 se referă la fracţiunea care a rămas după ce o

parte din substanţa organică rezultată în urma
fotosintezei a fost consumată de producătorii
primari prin respiraţie în perioada studiată.

Influenţată de:
 factorii abiotici (lumină, temperatură, apă,
elemente nutritive, etc.)
 caracteristicile biologice ale producătorilor.
Tipul de supraf Productivitatea primară netă Tot.
vegetaţie 106 km2 supraf
Amplitudine Medie aproximat
109 tone
g/m2/an 2
kg/m /an

Păduri 50 81,6
Preerie 24 19,2
Savană 15,0 0,2 - 2,9 0,8 12,0
Stepă 9,0 0,07 - 1,3 0,8 7,2
Deşert 24 -
Teren cultivat 14 0,1 - 4,0 0,65 9,1
Ape dulci 4 5,0
T.mlăştinoase 2,0 0,8 - 4,0 2,0 4,0
Lacuri 2,0 0,1 - 1,5 0,5 1,0
Total continent 148 139.1
 Productivitatea primară netă în mediul acvatic
(după Whittaker et Lickens, in Lieth et Wittaker, 1975, citat de F. Ramade, 1984)

Suprafaţ Productivi Productivi Biomasă Biomasă

Tipul de a tatea tatea pe mondială
ecosistem 10 km2
6 primară primară unitatea 109t
netă/unita netă de
tea de mondială suprafaţă
suprafaţă 109 t/an t/ha -
g/m2/an - media
medie
Ocean 332 125 41,5 0,03 1,0

Platou 27 360 9,6 0,1 0,2

continental

Recifii de 0,6 2500 1,6 20 1,2

corali şi
alge
Estuare 1,4 1500 2,1 10 1,4
Productivitatea secundară netă (PSN) - biomasa şi energia
acumulate în biomasa consumatorilor unui nivel trofic (sporul în
greutate şi/sau de energie după eliminarea din organism a
substanţelor neasimilabile, a cataboliţilor etc.)

Un ecosistem cu o - frecvenţa schimbării

productivitate primară generaţiilor
ridicată devine cu atât mai - longevitatea individuală
nerentabil cu cât numărul - natura ecosistemului
consumatorilor este mai mic,
iar o mare parte din
producţia primară netă
rămâne neconsumată.
Tipul de ecosistem Suprafaţa Prod.sec. Prod sec Biomasa
106km2 106t/an Kg/ha/an 106t
Păduri umede tropicale 17,0 260 152,9 330
Păduri cu frunze 7,5 72 96,0 90
căzătoare
Păduri temp. de conifere 5,0 26 52 50
Păduri temp. frunze 7,0 42 60 110
căzăt
Pădure boreală 12,0 38 31,7 57
Formaţiuni de arbuşti 8,5 30 35,3 40
Savane 15,0 300 200,0 220
Stepe temperate 9,0 80 88,9 60
Tundra 8,0 3 3,8 3,5
Deşert şi semideşert 18,0 7 3,9 3
Deşert extrem,zone 24,0 0,02 0,008 0,02
polare
Agroecosisteme 14,0 9 6,4 6
Mlaştini 2,0 32,0 160 20
Lacuri şi fluvii 2,0 10 50 10
Total continent 149 909 61 1005
Ocean 332,0 2500 73,3 800
Zone terestre 0,4 11 275,0 4
Platou continental 26,6 430 161,7 160
Estuare 1,4 48 342,9 21
Total ocean 361 20230 83,8 997
 Factorii care influenţează productivitatea

 Fluxul de energie solară – proprietăţile vegetaţiei:

suprafaţa foliară, gradul de înclinare al frunzelor faţă de
planul orizontal, reflecţia frunzelor şi înclinaţia acestora.
 Fondul de substanţe abiotice – legea min.
 Condiţiile de climă - fotoperioadă, temperatură, precipitaţii,
umiditate
 Coeficientul de descompunere - biosinteză /descompunere
 Variaţia biomasei producătorilor
 Migraţiile
 Activitatea umană
 Tipologia ecosistemelor
Structura orizontală include bioskena, consorţiul şi
sinuzia.

 Bioskena - un fragment minim de biotop, cu condiţii relativ

omogene, pentru un organism sau un grup de organisme.
Ex. suprafaţa unei pietre.
 Sinuzia - o populaţie cu rol de nucleu care grupează în
interiorul ei populaţii din alte specii.
Ex. – o ciupercă cu pălărie; un muşchi de pădure; tufele
de ferigi etc.
 Consorţiul - reunirea mai multor bioskene.
Ex: un stejar ca individ biologic reprezintă un consorţiu).

 unităţi structurale cu o perioadă de existenţă scurtă,

întâmplătoare - biochoriile şi merocenozele. Acestea sunt
părţi structurale ale ecosistemului, locuri de concentrare a
substanţei vii, care se formează acolo unde apar în mod
trecător condiţii abiotice mai favorabile de existenţă,
ascunzişuri bune, cantităţi mari de hrană.
 Structura verticală

Stratificarea ecosistemului determină repartizarea inegală a

proceselor energetice:

 în straturile superioare predomină procesele de asimilare a

energiei, iar în cele inferioare procesele de degradare finală a
energiei, prin distrugerea substanţei organice.

 prin stratificare se realizează o specializare trofică a

consumatorilor,
 se atenuează concurenţa între specii,

 ecosistemul - stabil.
savana
Structura ritmică a ecosistemelor

Modificările ecosistemelor pot fi:

a. accidentale (schimbarea bruscă a vremii);
b. ritmice – datorită alternanţei zi-noapte (ritmuri circadiene)
sau succesiunii anotimpurilor (modificări sezoniere).
Modificarea factorilor climatici  şase sezoane:
1.Prevernal -(martie-mai)- biomasă redusă, ritm
ascendent de reîncepere a activităţii şi a intensificării
metabolismului organismelor;
2. Vernal - (mai-iunie) - biomasă crescută şi
metabolism ridicat pentru speciile vegetale şi animale;
3. Estival - (iun.-aug.) -o perioadă maximă de
reproducere la animale şi număr maxim de lanţuri trofice;
4. Serotinal - (aug.-sept) - apariţia primelor semne de
declin, viteză redusă de creştere a biomasei şi a fluxului
energetic, declanşarea migraţiilor;
5. Autumnal - (sept.-nov.) - atenuarea progresivă a
activităţii, generalizarea declinului;
6. Hiemal - (nov.-martie) - valori minime ale biomasei,
metabolismului şi fluxului energetic.
 Succesiunile ecologice - înlocuirea treptată a speciilor unei comunităţii
cu alte specii preexistente în biotopul respectiv sau imigrate din alte
ecosisteme

În cursul succesiunii ecologice se produc schimbări calitative,

structurale, funcţionale şi informaţionale
Succesiunile pot fi:
a. primare – când încep pe un loc lipsit de viaţă - după
evenimente catastrofale (erupţii vulcanice, accidentele atomice), în cazul
unor nisipuri mişcătoare, dune de nisip nou formate, roci rămase în urma
retragerii glaciare etc.
Procesul succesional este de lungă durată datorită condiţiilor foarte
severe.
 condiţiile biotopului = foarte severe  succesiunea poate să nu aibă
loc - de la început instalându-se doar speciile ce suportă acele condiţii
(exemplu: - organismele din peşteri).
b. secundare – tipice pentru zone în care perturbările nu au
eliminat întreaga viaţă şi elementele minerale din mediu - după
defrişarea unei păduri, desţelenirea unui teren, după un incendiu, o
furtună sau o inundaţie etc. poate începe o nouă succesiune.
Procesul succesional, datorită rezervelor de materie organică,
supravieţuirii unor animale, ciuperci, bacterii, seminţe ale unor plante
etc. sau recolonizării cu alte specii din habitatele alăturate, se desfăşoară
mai repede.
 În funcţie de modul de producere, succesiunile pot fi:

1. Autogene - rezultă în urma acţiunilor biotice din interiorul

ecosistemului  condiţii favorabile creşterii complexităţii relaţiilor
trofice (serie progresivă),

2. Degradative - un tip particular de succesiune primară autogenă

ce constă în colonizarea şi apoi descompunerea materiei organice
moarte - degradările succesive iau sfârşit când substratul organic
este metabolizat complet.

3. Alogene - corespunde situaţiei în care înlocuirea unei anumite

comunităţi cu o alta este reprezentată de modificările proprietăţilor
fizico-chimice ale habitatului, induse de factorii abiotici. Tranziţia
alogenă este de scurtă durată - când sedimentele se acumulează (de
exemplu, la dunele de nisip sau estuare).

În cazul agenţilor fitopatogeni sau zoopatogeni, succesiunea este

determinată de modificări ale organismelor vegetale sau animale pe
care, sau în care, aceştia sunt localizaţi - această succesiune produce
o serie regresivă.
 Succesiune primara

http://www.geo.arizona.edu/Antevs/nats104/00lect20sucn1.gif
Succesiune ecologica dupa o eruptie vulcanica
Specii pionier
Succesiune dupa retragerea ghetarilor
Succesiune secundara
Succesiune dupa un incendiu
Succesiune secundara in urma parasirii
unui camp agricol
dupa 1 an
dupa 5 ani

dupa 10 ani

dupa 20 ani
 dupa 28 ani

http://www.ecostudies.org/bss/photos/hmffields5.jpg