Sunteți pe pagina 1din 34

Anexa la Hotărârea Consiliului Uniunii nr.8/24.02.

2023

REGULAMENT
PRIVIND MODUL DE APLICARE A LEGISLAȚIEI ÎN DOMENIUL PREVENIRII
ȘI COMBATERII SPĂLĂRII BANILOR ȘI FINANȚĂRII TERORISMULUI,
PRECUM ȘI MODUL DE PUNERE ÎN APLICARE A SANCȚIUNILOR
INTERNAȚIONALE ÎN CADRUL ACTIVITĂȚII NOTARIALE

CAP. I – DISPOZIȚII GENERALE


Art. 1 – Prezentul regulament stabilește modul de aplicare, în cadrul activității
notariale, a prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării
banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
normative, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr.
129/2019), a prevederilor Ordinului Președintelui ONPCSB nr. 37/2021 privind
aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și
combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normative (denumit în continuare Ordinul nr. 37/2021), pentru
entitățile raportoare supravegheate și controlate de Oficiul Național de Prevenire și
Combatere a Spălării Banilor, a prevederilor OUG nr. 202/2008 privind punerea in
aplicare a sanctiunilor internationale și a Hotărârii de Guvern nr. 603/2011 pentru
aprobarea Normelor privind supravegherea de către Oficiul Național de Prevenire și
Combatere a Spălării Banilor a modului de punere în aplicare a sancțiunilor
internaționale, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare HG nr.
603/2011).

Art. 2 – Prevederile prezentului regulament se aplică notarilor publici în calitate


de entități raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 129/2019, atunci
când:
a) realizează acte și proceduri/consultații notariale, pentru clienții lor, privind
cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale
fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a
altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un
transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii
ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor
necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea,
administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament
colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare; crearea, funcționarea sau
administrarea de fiducii, societăți, fundații sau structuri similare.
b) participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune menționată la
lit.a).

Art. 3 – (1) Dacă nu sunt definiți în mod expres în cuprinsul prezentului


regulament, termenii și expresiile au semnificația prevăzută în Legea nr. 129/2019,
1
Ordinul nr. 37/2021 și Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995,
republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr.
36/1995).
(2) În înțelesul prezentului regulament, termenii, acronimele și expresiile de mai
jos au următoarele semnificații:
a) Oficiu - Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;
b) SB/FT – spălarea banilor și finanțarea terorismului, respectiv „spălarea banilor” astfel
cum este definită la art. 2 lit. a) din Legea nr. 129/2019 și „finanțarea terorismului”
astfel cum este definită la art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/2019;
c) persoană desemnată SB/FT – persoană din cadrul entității raportoare care are
responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019 și a legislației secundare emise în
aplicarea acesteia;
d) CSB/CFT – prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului;
e) risc de SB/FT - impactul și probabilitatea de implicare a entităților reglementate în
operațiuni de SB/FT. Prin risc se înțelege riscul inerent, respectiv nivelul riscului de
spălare a banilor și de finanțare a terorismului înainte de atenuarea acestuia;
f) sursa fondurilor - originea fondurilor implicate într-un act sau procedură notarială.
Aceasta include atât activitatea care a generat fondurile utilizate într-un act sau
procedură notarială cât și mijloacele prin care au fost transferate fondurile clientului;
g) RTS – raport de tranzacții suspecte;
h) RTN – raport de tranzacții cu numerar;
i) INR – Institutul Notarial Roman;
j) UNNPR – Uniunea Naționala a Notarilor Publici din România;
k) ANAF – Agenția Națională de Administrare Fiscală;
l) ANI – Agenția Națională de Integritate;
m) PEP – persoana expusă public conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 129/2019;
n) DEPABD – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date;
o) CNARNN – Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale.

CAP. II – PERSOANA DESEMNATĂ CSB/CFT - în aplicarea prevederilor


art. 23 din Legea nr. 129/2019 și art. 5 – 7 din anexa la Ordinul nr. 37/2021

Art. 4 – (1) În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) și (3) din Legea nr.
129/2019 și având în vedere faptul că notarul public exercită personal funcția și
răspunde individual pentru activitatea sa, persoana desemnată în relația cu Oficiu,
denumită în continuare persoana desemnată CSB/CFT, cu responsabilități în aplicarea
Legii nr. 129/2019 este notarul public, indiferent de forma de exercitare a funcției de
notar public, respectiv de birou individual notarial (BIN) sau societate profesională
notarială (SPN).
(2) Notarul public, în calitatea sa de persoană desemnată CSB/CFT are, în
temeiul legii, acces direct și în timp util la datele și informațiile relevante necesare
îndeplinirii obligațiilor prevăzute de Legea nr. 129/2019.
(3) Notarul public în calitate de persoană desemnată CSB/CFT asigură
coordonarea și verificarea modului de implementare a politicilor și procedurilor interne
pentru aplicarea dispozițiilor legale în materie de CSB/CFT.

2
Art. 5 – (1) În situația în care notarul public apreciază necesar, acesta poate
numi una sau mai multe persoane din personalul angajat al BIN sau SPN, cu
responsabilități/atribuții specifice expres prevăzute în aplicarea dispozițiilor Legii nr.
129/2019.
(2) Numirea acestor persoane se realizează în urma unei testări realizate de
notarul public, care să confirme că aceste persoane sunt potrivite și competente pentru
a îndeplini atribuțiile specifice, respectiv ca îndeplinesc cel puțin condițiile prevăzute de
art. 5 alin. (6) din anexa la Ordinul nr. 37/2021.
(3) Numirea și responsabilitățile/atribuțiile specifice încredințate persoanelor
numite sunt precizate în mod distinct și explicit în cuprinsul unei decizii emisă în acest
sens de către notarul public, în cuprinsul căreia este menționată și modalitatea concretă
prin care se asigură accesul acestor persoane, direct și în timp util, la datele și
informațiile de care au nevoie în îndeplinirea responsabilităților/atribuțiilor încredințate
de către notarul public.
(4) Responsabilitățile/atribuțiile specifice încredințate conform alin. (3) se includ
în fișele de post ale angajaților în cauză.

Art. 6 – Precizarea responsabilităților pe care le deține notarul public în calitate


de persoană desemnată SB/FT, conform art. 4 din prezentul regulament, precum și,
după caz, numirea și atribuirea responsabilităților/atribuțiilor specifice încredințate
angajaților în cadrul BIN sau SPN, conform art. 5 din prezentul regulament, se pot
realiza în cadrul aceleiași decizii, al cărui model orientativ este prevăzut în Anexa nr.1
la prezentul regulament.

Art. 7 – (1) În cazul societăților profesionale notariale se poate numi aceeași


persoană cu responsabilități/atribuții specifice în aplicarea dispozițiilor Legii nr.
129/2019, pentru activitatea notarială realizată de mai mulți notari publici din cadrul
SPN.
(2) Notarul public răspunde individual pentru activitatea sa și implicit, a
personalului angajat în cadrul BIN sau SPN, neexistând funcții de conducere în cadrul
acestora.

CAP. III - ACTIVITATEA DE INSTRUIRE PRIVIND CSB/CFT – în


aplicarea art. 24 alin. (4) și (5) din Legea nr. 129/2019 și art. 10-11 din
anexa la Ordinul nr. 37/2021

Art. 8 – Activitatea de instruire corespunzătoare cu privire la prevederile legale


în materie de CSB/CFT se realizează pe două paliere:
a) instruirea corespunzătoare a notarilor publici;
b) instruirea și verificarea corespunzătoare a angajaților BIN sau SPN cu
responsabilități/ atribuții specifice în aplicarea Legii nr. 129/2019.

3
Art. 9 –(1) Activitatea de instruire corespunzătoare a notarilor publici cu privire
la prevederile legale în materie de CSB/CFT se realizează prin participarea la programe
de specialitate, în mod obligatoriu, cel puțin o dată pe an, astfel:
a) prin participarea la cursurile de pregătire profesională continuă realizate de INR,
situație în care dovada participării se transmite UNNPR de către INR, în vederea
centralizării;
b) prin participarea la cursurile de instruire organizate de Oficiu, conform Planului
anual de instruire afișat pe site-ul acestuia, caz în care notarul transmite UNNPR, în
vederea centralizării, dovada participării eliberată automat si transmisa prin email din
platforma Oficiului, pe care se desfasoara instruirea online; ;
c) ori de cate ori se dispune prin actele de control, ca urmare a constatării unor
deficiențe în aplicarea prevederilor legale în materie de CSB/CFT, dovada participării la
programele de specialitate fiind transmisă UNNPR de către INR, în vederea centralizării.
(2) UNNPR centralizează situația participărilor la programele de specialitate
prevăzute la alin (1).

Art. 10 – Activitatea de verificare și instruire corespunzătoare a angajaților BIN


sau SPN cu responsabilități/ atribuții specifice în aplicarea Legii nr. 129/2019 se
realizează de către notarul public, cel puțin o dată pe an sau ori de cate ori se impune,
cel puțin prin:
a) impunerea de standarde la angajare, respectiv de cunoaștere a legislației în
materie de CSB/CFT, în situația în care respectiva persoană urmează să primească la
angajare atribuții/responsabilități specifice în aplicarea Legii nr. 129/2019;
b) includerea în fișele de post a responsabilităților / atribuțiilor specifice;
c) participarea la instruiri interne realizate de notarul public concretizate prin
încheierea unor procese verbale de instruire, al căror model orientativ este prevăzut în
Anexa nr. 2 la prezentul regulament;
d) evaluarea periodică a cunoștințelor, cel puțin o dată pe an sau ori de cate ori
se modifică legislația în materie de CSB/CFT, concretizată printr-un proces verbal al
cărui model orientativ este prevăzut în Anexa nr. 3 la prezentul regulament.

CAP. IV – EVALUAREA ȘI GESTIONAREA RISCURILOR SB/FT - în


aplicarea prevederilor art. 11 alin. (6) și (7), art. 16 alin. (2), art. 17 alin.
(14) și art. 25 din Legea nr. 129/2019 și art. 12-14 din anexa la Ordinul nr.
37/2021

Art. 11 – (1) Evaluarea riscurilor SB/FT are rolul de a preveni folosirea de către
clienții săi sau implicarea involuntară a notarului public, prin intermediul clienților săi, în
activități de SB/FT.
(2) Scopul evaluării riscurilor SB/FT este de a permite notarului public să
determine, într-o manieră motivată, setul de măsuri obligatorii de cunoaștere a

4
clientelei, prevăzute de Legea nr. 129/2019, care se aplică atât în procesul de
identificare a clientului, cat și a beneficiarului real.

Art. 12 – (1) Notarul public are obligația de a identifica și evalua riscurile


referitoare la expunerea la SB/FT astfel:
a) la nivelul activității sale notariale desfășurate indiferent de forma de exercitare a
funcției, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 129/2019;
b) la nivelul clienților pentru care realizează activitățile menționate la art. 2 din
prezentul regulament.
(2) Evaluarea riscurilor SB/FT se realizează, cel puțin prin parcurgerea
următoarelor etape:
a) identificarea factorilor de risc;
b) individualizarea situațiilor concrete de risc aferente fiecărui factor identificat;
c) cuantificarea gradului de risc.

Art. 13 – (1) Evaluarea riscurilor SB/FT atât la nivelul activității notariale


desfășurate de către un notar public, cat și la nivelul clienților în condițiile activităților
menționate la art. 2 din prezentul regulament, se realizează prin evaluarea globală a
tuturor factorilor de risc identificați și luând în considerare cel puțin următorii factori
caracteristici:
a) factori de risc privind clienții
b) factori de risc privind produsele, serviciile, tranzacțiile sau canalele de distribuție
c) factori de risc privind țările sau zonele geografice
d) factori prevăzuți la art. 11 alin. (6) din Legea nr. 129/2019.
(2) La evaluarea riscurilor SB/FT atât la nivelul activității notariale, cat și la
nivelul clienților, notarul public va tine seama si de rezultatele evaluari riscurilor SB/FT
la nivel national si sectorial.

Art. 14 – Individualizarea situațiilor concrete de risc aferente fiecărui factor


caracteristic identificat se realizează având în vedere, cel puțin, situațiile prevăzute la
art. 16 alin. (2) și art. 17 alin. (14) din Legea nr. 129/2019.

Art. 15 – (1) Evaluarea riscurilor SB/FT la nivelul activității notariale desfășurate


de către un notar public se realizează în baza datelor aferente unui an calendaristic
privind factorii caracteristici prevăzuți la art. 13 din prezentul regulament, prin
evaluarea globală a acestora.
(2) Actualizarea evaluărilor realizate la nivelul activității notariale se realizează ori
de câte ori intervin elemente de natură să modifice gradul de risc, dar nu mai puțin o de
dată pe an.

Art. 16 – (1) Procesul de evaluare de risc SB/FT aferentă fiecărui client se


realizează la data solicitării de către client a instrumentării unui act sau procedura

5
notarială iar revizuirea încadrării inițiale și, după caz, trecerea dintr-o categorie de risc
în alta se realizează ori de cate ori datele inițiale se schimbă sau la solicitarea
instrumentării unui nou act sau procedură notarială.
(2) Procesul de evaluare de risc SB/FT aferentă fiecărui client se finalizează prin
încadrarea acestuia într-o categorie de risc, respectiv „redus”, „standard” și „crescut”.

Art. 17 – (1) Procesul de evaluare și rezultatele evaluării de risc SB/FT aferentă


fiecărui client, precum și rezultatele evaluării de risc realizată la nivelul activității
notariale desfășurate de un notar public indiferent de forma de exercitare a funcției, se
generează și se păstrează în aplicația informatică realizată de UNNPR pentru toți notarii
publici.
(2) Modul de utilizare și funcționare a aplicației informatice se stabilește prin
instrucțiuni aprobate de Consiliul UNNPR.

CAP. V – NORME ȘI PROCEDURI INTERNE PRIVIND PREVENIREA ȘI


COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR ȘI FINANTĂRII TERORISMULUI /
SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE – în aplicarea art. 24 alin. (1) - (3) din Legea
nr. 129/2019 și art. 8 - 9 din anexa la Ordinul nr. 37/2021

Art. 18 – La nivelul BIN sau SPN se elaborează norme și proceduri privind


prevenirea și combaterea SB/FT la nivel intern, care conțin cel puțin prevederile
prezentului Regulament, precum și modul de aplicare concretă a acestora în
conformitate cu alocarea atribuțiilor specifice CSB/CFT în cadrul BIN sau SPN.

Art. 19 – (1) Notarul public aprobă și monitorizează modul de aplicare a


normelor și procedurilor interne menționate la art. 18 din prezentul regulament.
(2) Responsabilitatea configurării, documentării, actualizării și revizuirii periodice
a normelor și procedurilor interne revine notarului public.
(3) Actualizarea periodică se realizează cel puțin ori de cate ori se modifică
legislația specifică CSB/CFT ori modul de organizare internă a activității realizate de
notarul public.

Art. 20 – Mecanismele de control intern al modului de desfășurare a activității


notariale în conformitate cu prevederile legislației în domeniu CSB/CFT și a modului de
punere în aplicare a sancțiunilor internaționale sunt reprezentate de:
a) elaborarea normelor și procedurilor prevăzute la art. 18 din prezentul regulament
aprobate de către notarul public, conform art. 24 alin. (1) – (3) din Legea nr. 129/2019;
b) stabilirea de responsabilități în cadrul BIN / SPN, prevăzute la art. 4 și 5 din
prezentul regulament, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 129/2019;
c) monitorizarea și verificarea periodică a modului de respectare a prevederilor
procedurilor interne și a legislației în domeniu în cadrul BIN/SPN, conform art. 24 alin.
(3) și (4) din Legea nr. 129/2019.

6
d) identificarea riscurilor SB/FT la nivelul activității notariale și a măsurilor ce pot fi
aplicate în vederea atenuării acestora, conform art. 25 din Legea nr. 129/2019, realizată
prin intermediul aplicației informatice prevăzute la art. 17 din prezentul regulament.

Art. 21 – (1) Având în vedere criteriile prevăzute la art. 9 din anexa la Ordinul
nr. 37/2021, precum și dimensiunea și natura activității notariale, notarii publici nu au
obligația de a asigura o funcție de audit independent în scopul testării procedurilor
interne, mecanismelor de control intern.
(2) In situatia in care un BIN sau SPN va indeplini criteriile prevazute la art. 9 din
anexa la Ordinul nr. 37/2021 va avea obligatia de a asigura o funcție de audit
independent.

CAP. VI - APLICAREA MĂSURILOR DE CUNOAȘTERE A CLIENTELEI - în


aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) – (5) și alin. (8), (81) si (9), art. 12 –
171 și art.19 alin. (71) din Legea nr. 129/2019 și art. 15 – 18 din anexa la
Ordinul nr. 37/2021

Art. 22 – Notarul public are obligația să aplice măsuri de cunoaștere a clientului,


la începerea unei relații cu acesta, pentru care realizează activitățile menționate la art. 2
din prezentul regulament, care să permită:
a) identificarea clientului și verificarea identității acestuia pe baza documentelor
prezentate;
b) verificarea persoanei care pretinde că acționează în numele clientului dacă este
autorizată în acest sens, caz în care identifică și verifică identitatea acesteia;
c) identificarea beneficiarului real și adoptarea de măsuri pe bază de risc pentru a
verifica identitatea acestuia, cum ar fi obținerea extraselor din Registrul Beneficiarilor
Reali, certificatelor constatatoare eliberate de ONRC etc;
d) evaluarea scopului și naturii relației cu clientul (tipul actului/procedurii solicitate)
și, în funcție de risc, obținerea de informații suplimentare despre acestea;
e) realizarea monitorizării continue a relației cu clientul prin intermediul aplicației
informatice, pentru a verifica dacă tranzacțiile realizate sunt conforme cu informațiile
deținute referitoare la client, la profilul activității clientului și la profilul riscului, la sursa
fondurilor, în funcție de risc, precum și că documentele sau informațiile deținute despre
client sunt actualizate și relevante;
f) identificarea persoanelor sau entităților desemnate ori a operațiunilor derulate cu
acestea care implică bunuri în sensul OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a
sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu
modificările și completările ulterioare (denumită în continuare OUG nr. 202/2008), în
aplicarea prevederilor art. 6 din Normele aprobate prin HG nr. 603/2011.

7
Art. 23 – Actualizarea informațiilor aferente unui client în aplicația informatică,
se realizează ori de câte ori acesta solicită instrumentarea unui nou act sau procedură
notarială.

Art. 24 – (1) Notarul public nu poate instrumenta niciun act sau procedură
notarială fără identificarea corespunzătoare a clienților conform Legii nr. 36/1995.
(2) În aplicarea art. 11 alin. (9) din Legea nr. 129/2019, atunci când notarul
public nu este în măsură să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei, acesta nu trebuie
să inițieze instrumentarea actului sau procedurii notariale și trebuie să întocmească un
raport de tranzacție suspectă în legătură cu clientul respectiv, ori de câte ori există
motive de suspiciune, raport care se transmite Oficiului.

Art. 25 – Notarii publici nu utilizează informații referitoare la un client obținute


de la terțe parți în scopul aplicării masurilor de cunoaștere a clientelei.

Secțiunea VI.1. – MĂSURILE STANDARD DE CUNOAȘTERE A


CLIENTELEI

Art. 26 – Documentele și informațiile aferente măsurilor standard de cunoaștere


a clientelei, pe care notarul public le aplica, sunt cel puțin următoarele:
a) în vederea identificării clientului persoană fizică și verificarea identității acestuia
se solicită documente de identitate, cum ar fi: carte/buletin de identitate sau pașaport
sau permis de ședere permanent sau temporar.
b) în vederea identificării clientului persoana juridică și verificarea acestuia se
solicită documente, cum ar fi: acte constitutive, statute, certificate de înregistrare,
certificate constatatoare, extrase din registre publice sau centrale. În cazul persoanelor
juridice străine se solicită și o traducere autorizată în limba română a acestor
documente;
c) în vederea verificării reprezentării clientului, persoană fizică sau juridică, se
solicită documente, cum ar fi: procura sau, după caz, acte care atestă încuviințarea
realizării actelor/procedurilor și de reprezentare a persoanei juridice;
d) în vederea identificării beneficiarului real și verificării identității acestuia se aplică
prevederile art. 31 și art. 32 din prezentul regulament;
e) în vederea evaluării scopului și naturii relației cu clientul, acesta furnizează
informații cum ar fi: datele de identificare , sursa fondurilor, beneficiarul real si orice
alte informatii pe care notarul public le considera necesare in vederea realizarii
procesului de cunoastere a clientilor, informații care se colectează fie prin introducerea
acestora în cererea clienților pentru instrumentarea actelor și procedurilor notariale, fie
printr-o fisa de cunoastere a clientelei, potrivit modelului din Anexa nr. 4, fisa ce se
pastreaza la documentatia actului;
f) în vederea realizării monitorizării continue a relației cu clientul în scopul
detectării tranzacțiilor neobișnuite și/sau suspecte, se vor introduce, in aplicatia

8
informatica, toate informațiile privind identificarea unică a clientului preluate din datele
declarate de client conform Anexei nr. 4 precum și cele necesare evaluării de risc.
Atunci când un client solicită instrumentarea unui act sau procedură notarială, notarul
public verifică dacă există sau nu informații cu privire la acesta în aplicația informatică,
pe care le consultă după caz, în scopul conturării profilului activității și riscului clientului.
g) în vederea respectării prevederilor art. 17 lit. i) din anexa la Ordinul nr. 37/2021
și ale HG nr. 603/2011, se au în vedere prevederile art. 38 din prezentul regulament, cu
privire la țările cuprinse în listele cu sancțiuni internaționale, menționate pe site-ul
www.onpcsb.ro secțiunea „Sancțiuni internaționale”.

Art. 27 – Notarul public nu aplică măsuri simplificate de cunoaștere a clientelei,


datorită specificului activității desfășurate. Pe cale de consecință, pentru clienții cu grad
de risc redus și standard, se aplică masurile standard de cunoaștere a clientelei.

Secțiunea VI.2. – MĂSURILE SUPLIMENTARE DE CUNOAȘTERE A


CLIENTELEI

Art. 28 – În cadrul activității notariale, pentru clienții cu grad de risc crescut se


aplică măsurile suplimentare de cunoaștere a clientelei.

Art. 29 – Documentele și informațiile aferente măsurilor suplimentare de


cunoaștere a clientelei, pe care notarul public le aplica, sunt, în plus față de cele
aferente măsurilor standard de cunoaștere a clientelei, cel puțin următoarele:
a) în vederea identificării clientului persoana fizică și verificarea identității acestuia
se realizează interogarea bazei de date a DEPABD;
b) în vederea identificării clientului persoană juridică și verificarea acestuia se
realizează interogări în registre publice sau centrale;
c) în vederea verificării reprezentării clientului, persoană fizică sau juridică, se
realizează interogarea registrelor naționale notariale ținute de CNARNN, cât și
verificarea în registrele publice a persoanelor juridice pentru care au fost emise acte
care atestă încuviințarea realizării actelor/procedurilor și de reprezentare a persoanei
juridice;
d) în vederea identificării beneficiarului real și verificării identității acestuia, se
solicită înscrisurile care atestă calitatea de beneficiar real;
e) în vederea identificării clienților sau beneficiarilor reali care dețin calitatea de
persoană expusă public, membru de familie sau persoană cunoscută public ca fiind
asociat apropiat al persoanei expuse public, inclusiv pentru o perioada de cel puțin 12
luni începând cu data de la care aceștia nu mai ocupă o funcție publică importantă, se
aplică prevederile art. 35 din prezentul regulament;
f) în vederea evaluării scopului și naturii relației cu clientul, acesta furnizează
informații cum ar fi: sursa fondurilor, beneficiarul real, după caz, funcția deținută și
angajatorul si orice alte informatii pe care notarul public le considera necesare in

9
vederea realizarii procesului de cunoastere a clientilor, informații care se colectează fie
prin introducerea acestora în cererea clienților pentru instrumentarea actelor și
procedurilor notariale, fie printr-o fisa de cunoastere a clientelei, potrivit modelului din
Anexa nr. 4, fisa ce se pastreaza la documentatia actului. De asemenea, in cazul
persoanelor expuse public, se adopta masuri adecvate pentru a stabili sursa averii
acestora, respectiv interogarea portalului declaratiilor de avere si interese al ANI si
tiparirea rezultatului afisat;
g) în vederea realizării monitorizării continue a relației cu clientul, ori de cate ori
există solicitarea unei noi proceduri notariale în cadrul aceluiași BIN sau SPN, notarul
public verifică în aplicația informatică profilul existent și actualizează datele dacă este
cazul. Dacă apreciază, notarul public va verifica cele declarate de client prin vizualizarea
și tipărirea primei pagini cu rezultatele afișate de către un motor de căutare public
(Google, Yahoo, MSN etc).

Secțiunea VI.3. – IDENTIFICAREA BENEFICIARULUI REAL

Art. 30 – (1) Notarii publici, indiferent de forma de organizare, nu au obligația


depunerii declarației privind beneficiarul real al BIN sau SNP, cu excepția cazului în care
notarul public deține calitatea de fiduciar, sau o poziție echivalentă într-o construcție
juridică similară fiduciei, caz în care are obligația de a înregistra contractul de fiducie
și/sau a construcției juridice similare fiduciei și modificările acestora la organul fiscal
competent, conform Ordinului Președintelui ANAF nr. 1193/2021.
(2) Beneficiarul real al unui BIN este notarul public care își exercită funcția în acel
birou iar în cazul unei SNP sunt notarii publici asociați din cadrul respectivei societăți.

Art. 31 – In procesul de aplicare a măsurilor standard și suplimentare de


cunoaștere a clientelei, notarul public are obligația identificării beneficiarilor reali ai
clienților săi, înainte de instrumentarea actelor și procedurilor notariale solicitate de
aceștia, prevăzute la art. 2 din prezentul regulament, prin declararea de către client a
beneficiarului real, care se recomandă să fie introdusă în cererea clientului pentru
instrumentarea actelor și procedurilor notariale.

Art. 32 – (1) În vederea verificării celor declarate de client, notarul public are
obligația de a obține, pentru persoanele juridice, cel puțin:
a) informații din registrele centrale ale beneficiarilor reali prevăzute la art. 19
alin. (5) din Legea nr. 129/2019 pentru clienții care au obligația depunerii declarației
privind beneficiarul real conform legii, indiferent de gradul de risc SB/FT asociat
clientului în cauză.
b) documente din care să reiasă că acele informații sunt certe (documentele de
existenta si reprezentare a persoanei juridice). Aceste documente sunt cele valabile
pentru instrumentarea actului sau procedurii notariale.

10
(2) Notarii publici pot consulta Ghidul de identificare a beneficiarilor reali ce se
regăsește pe site-ul www.onpcsb.ro la secțiunea „Ghiduri Programe instruire”,
subsecțiunea „Ghiduri – Manuale”.

Art. 33 – În conformitate cu art. 19 alin. (1) si (3) din Legea nr. 129/2019,
persoanele juridice și fiduciarii înregistrați pe teritoriul României ce sunt parți în actele și
procedurile notariale prevăzute la art. 2 din prezentul regulament, sunt obligate să
furnizeze notarilor publici în calitatea lor de entități raportoare, în timp util, pe lângă
informațiile privind proprietarul lor de drept, și informații privind beneficiarul real, atunci
când notarii publici aplică măsurile de cunoaștere a clientelei.

Art. 34 – (1) În aplicarea art. 19 alin. (7 1) din Legea nr. 129/2019, notarul public
are obligația informării autorităților care gestionează registrele beneficiarilor reali, atunci
când, după realizarea tuturor diligentelor privind identificarea și verificarea
beneficiarului real al clienților săi, identifică orice neconcordanță între informațiile
disponibile în registrele centrale ale beneficiarilor reali și informațiile deținute de notarul
public privind beneficiarul real al unui client.
(2) Formele în care sunt transmise neconcordanțele identificate de notarii publici
către autoritățile care gestionează registrele beneficiarilor reali, sunt cele prevăzute în
următoarele acte normative:
a) Anexa la Ordinul Ministrului de Justiție nr. 7.324/C/2020 pentru aprobarea
Procedurii de înscriere/radiere a mențiunilor provizorii în/din Registrul beneficiarilor reali
ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului – pentru persoanele juridice ce au
obligația înregistrării la ONRC;
b) Anexa nr. 6 la Ordinul Președintelui ANAF nr. 1193/2021 pentru aprobarea
Procedurii de înregistrare a contractelor de fiducie sau ale construcțiilor juridice similare
fiduciei, de organizare și funcționare a Registrului central al fiduciilor și al construcțiilor
juridice similare fiduciilor, pentru aprobarea Procedurii privind accesul la Registrul
central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare fiduciilor, precum și pentru
aprobarea modelului și conținutului unor formulare – pentru fiducii și construcții juridice
similare fiduciilor;
c) conform prevederilor OG nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare și
ale art. 19 alin. (71) din Legea nr. 129/2019 - pentru asociații și fundații.
(3) In cazul in care sunt identificate neconcordante privind beneficiarii reali,
conform alin. (1) si exista suspiciuni privind SB/FT notarul public are obligatia
transmiterii unui RTS conform secțiunii VII.2.2. din prezentul regulament.

Secțiunea VI.4. – PERSOANELE EXPUSE PUBLIC

Art. 35 – (1) În aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 129/2019, sistemul de
gestionare a riscurilor de SB/FT de către notarul public, pentru a stabili dacă un client
sau beneficiar real al unui client este o persoană expusă public, membru de familie sau
persoană cunoscută public ca fiind asociat apropiat al persoanei expuse public, inclusiv
11
pentru o perioadă de cel puțin 12 luni începând cu data de la care acesta nu mai ocupă
o funcție publică importantă, constă în declarația clientului cu privire la deținerea/sau
nu a unei funcții publice conform listei întocmite de ANI, a calității de membru de
familie sau de persoană cunoscută public ca fiind asociat apropiat al unei persoane
expuse public, conform Anexei nr. 4. Notarul public va verifica cele declarate de client
prin vizualizarea și tipărirea primei pagini cu rezultatele afișate de către un motor de
căutare public (Google, Yahoo, MSN etc).
(2) In cazul clientilor sau beneficiarilor reali ai acestora care detin calitatea de
persoane expuse public, membrilor de familie sau persoanelor cunoscute ca fiind
asociati apropiati ai persoanelor expuse public, notarul public aplica masurile
suplimentare de cunoastere a clientelei.

Art. 36 – Prevederile art. 17 alin. (9) lit. a) din Legea nr. 129/2019 nu sunt
incidente în activitatea notarială întrucât notarul public examinează personal actele și
realizează instrumentarea actelor și procedurilor notariale prevăzute la art. 2 din
prezentul regulament, ale clientului în cauză, pentru a decide inițierea sau continuarea
respectivei relații.

Secțiunea VI.5. – MODUL DE PUNERE ÎN APLICARE A SANCȚIUNILOR


INTERNAȚIONALE

Art. 37 – Notarii publici intră sub incidența Normelor aprobate prin HG


nr.603/2011 ce reglementează modul de supraveghere și control al punerii în aplicare
de către entitățile supravegheate de Oficiu a sancțiunilor internaționale instituite prin
actele prevăzute la art. 1 din OUG nr. 202/2008, conform art. 2 lit. d) din normele
menționate.

Art. 38 – (1) În acest sens, în vederea aplicării prevederilor art. 6 din Normele
aprobate prin HG nr. 603/2011 și ale art. 17 lit. i) din anexa la Ordinul nr. 37/2021,
notarii publici au obligația de a verifica clienții săi pe site-ul Oficiului la rubrica „Sancțiuni
internaționale” – în primele două motoare de căutare sau direct prin accesarea linkurilor
https://scsanctions.un.org/search/ si www.sanctionsmap.eu, respectiv „ Lista de
sancțiuni internaționale a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ” si
„Lista de sancțiuni internaționale a Uniunii Europene ”.
(2) Pentru a putea demonstra îndeplinirea concretă a obligației menționată la lit.
a), notarul public salvează sau printează rezultatele căutărilor realizate.

Art. 39 – (1) Atunci când sunt rezultate pozitive la căutările realizate în


conformitate cu art. 38 alin. (1) din prezentul regulament, notarii publici au obligația de
a transmite, de îndată, Ministerului Finanțelor - Agenția Națională de Administrare
Fiscală și Oficiului spre înștiințare rapoarte cuprinzând rezultatele căutărilor.

12
(2) Raportarea menționată la alin. (1) se realizează în forma prevăzută în
Normele privind mecanismul de transmitere către Oficiului a rapoartelor prevăzute la
art. 18 din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale,
aprobate prin ordin al președintelui Oficiului.

Art. 40 – În aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din OUG nr. 202/2008 și ale
art. 5 din Normele aprobate prin HG nr. 603/2011, la solicitarea motivată a Oficiului,
notarii publici au obligația de a pune la dispoziție, de îndată, orice date și informații
suplimentare, relevante, conform solicitării primite.

CAP. VII – OBLIGAȚIILE DE RAPORTARE/INFORMARE – în aplicarea


prevederilor art. 6 – 9 și art. 19 alin. (7 1) din Legea nr. 129/2019, art. 19 - 21
din anexa la Ordinul nr. 37/2021 și art. 4 din Normele aprobate prin HG nr.
603/2011

Secțiunea VII.1. – RAPOARTE ȘI INFORMĂRI CĂTRE ALTE INSTITUȚII


COMPETENTE

Art. 41 – Notarul public are următoarele obligații de raportare / informare către


alte instituții ale statului:
a) de raportare către Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare
Fiscală și Oficiului spre înștiințare, atunci când se află în situația prevăzută de art. 39 din
prezentul regulament;
b) de informare a autorităților care gestionează registrele beneficiarilor reali, atunci
când, după realizarea tuturor diligențelor privind identificarea și verificarea
beneficiarului real al clienților săi, identifică orice neconcordanță între informațiile
disponibile în registrele centrale ale beneficiarilor reali și informațiile deținute de notarul
public privind beneficiarul real al unui client, conform Secțiunii VI.3 din prezentul
regulament.

Secțiunea VII.2. – RAPORTĂRI CĂTRE OFICIU

Art. 42 – Notarul public are următoarele obligații de raportare către Oficiu:


a) raportarea tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune, respectiv
raportarea tranzacțiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă
reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, inclusiv operațiunile care au o legătură între
ele (numite generic „rapoarte de tranzacții cu numerar” sau RTN);
b) raportarea tranzacțiilor suspecte, indiferent de suma aferentă tranzacției
suspecte (numite generic „rapoarte de tranzacții suspecte” sau RTS).

13
Art. 43 – (1) Transmiterea rapoartelor către Oficiul se realizează numai în
format electronic, prin accesarea Sistemului Electronic de Transmisie Date (SETD) al
Oficiului la adresa https://raportare.onpcsb.ro.
(2) Rapoartele se transmit în forma și conținutul stabilite prin Ordinul
Președintelui Oficiului nr. 14/2021, cu modificările și completările ulterioare, respectiv
Anexa nr. 1 la ordin – pentru RTS-uri și Anexa nr. 2 la ordin – pentru RTN-uri, cu
respectarea metodologiei de transmitere a acestora, respectiv Anexa nr. 5 la ordin.
(3) Rapoartele care nu respectă forma și conținutul stabilite prin ordinul
menționat la alin. (2), se returnează notarului public și se va considera obligația de
raportare ca fiind neîndeplinită până la remedierea deficiențelor, ce trebuie realizată în
maxim 2 zile lucrătoare.

Secțiunea VII.2.1. – RAPOARTELE DE TRANZACTII CU NUMERAR (fără


indicatori de suspiciune)

Art. 44 – (1) Pentru identificarea tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de


suspiciune, respectiv a tranzacțiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror
limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, inclusiv operațiunile care au o
legătură între ele, se are în vedere cursul oficial al Băncii Naționale a României aferent
zilei în care s-a realizat tranzacția.
(2) Operațiuni care au o legătură între ele reprezintă operațiuni a căror valoare
este fragmentată în tranșe mai mici decât echivalentul în lei a 10.000 euro, care au
elemente comune cum ar fi: părțile tranzacțiilor, inclusiv beneficiarii reali, natura sau
categoria în care se încadrează tranzacțiile și sumele implicate.
(3) Raportul de tranzacții cu numerar se transmite Oficiului, indiferent de
justificările economice sau de documentele / evidențele în baza cărora a fost realizată /
înregistrată tranzacția.

Art. 45 – (1) Transmiterea rapoartelor de tranzacții cu numerar care nu prezintă


indicatori de suspiciune către Oficiu, se realizează în termen de maxim 3 zile lucrătoare
de la momentul realizării tranzacției.
(2) În cazul operațiunilor care au o legătură între ele a căror valoare este
fragmentată în tranșe mai mici decât echivalentul în lei a 10.000 euro, raportarea se
realizează în termen de 3 zile lucrătoare de la data efectuării ultimei operațiuni prin care
se atinge sau se depășește limita minimă de raportare.

Secțiunea VII.2.2. – RAPOARTELE DE TRANZACȚII SUSPECTE


(indiferent de suma/valoarea implicată)

Art. 46 – (1) În desfășurarea activității, notarul public ia toate măsurile legale în


vederea identificării tranzacțiilor suspecte, indiferent de riscul aferent clientului, de
sumele implicate și de modalitatea de realizare a acestora.

14
(2) Indiferent de forma de exercitare a funcției, respectiv BIN sau SPN, doar
notarul public este în măsură să identifice/califice o tranzacție ca fiind suspectă SB/FT și
doar cu privire la tranzacțiile sau activitățile aferente serviciilor prestate de el însuși și
doar pentru serviciile enumerate la art. 2 din prezentul regulament. .

Art. 47 – (1) Tranzacțiile suspecte se identifică în condițiile art. 6 din Legea nr.
129/2019 și raportul se transmite Oficiului cu respectarea regulilor prevăzute la art. 8 și
art. 9 din legea menționată.
(2) Notarul public transmite lunar UNNPR, în situația privind statistica activității
notariale, numărul de RTS-uri transmise către ONPCSB, fără nicio alta mențiune privind
conținutul acestora.

Art. 48 – Transmiterea RTS-ului către Oficiu se realizează:


a) de îndată, înainte de efectuarea oricărei tranzacții aferente clientului care are
legătură cu suspiciunea identificată, caz în care se activează mecanismul de suspendare
a tranzacției prevăzut la art. 8 alin. (1) – (10) din Legea nr. 129/2019;
b) în maxim 24 de ore de la realizarea tranzacției suspecte, dacă abținerea de la
realizarea tranzacției este imposibilă sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de
urmărire a beneficiarilor tranzacției suspecte, cu precizarea motivului pentru care nu a
fost raportată înainte de a fi realizată;
c) de îndată, atunci când constată că o tranzacție sau mai multe tranzacții care au
fost efectuate și care au legătură cu activitatea clientului prezintă suspiciuni de SB/FT.

Art. 49 – (1) Notarul public nu are obligația transmiterii unui RTS atunci când
sunt avute în vedere informațiile primite de la unul dintre clienții lui sau obținute în
legătură cu aceștia, aferente oricărui stadiu al unei proceduri judiciare (evaluare,
apărare, reprezentare, consiliere juridică) sau în legătură cu o procedură judiciară.
(2) Excepția prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care notarul public
cunoaște faptul că activitatea de consiliere juridică este furnizată în scopul SB/FT sau
atunci când știe că un client dorește consiliere juridică în scopul SB/FT.

CAP. VIII – TRANSMITEREA DE INFORMAȚII – PROTECȚIA ȘI


RESTRICȚIA DE DIVULGARE – în aplicarea prevederilor art. 23 alin. (5) și (6),
art. 33 alin. (1) – (4), art. 37, art. 38 alin. (1) și (2) din Legea nr. 129/2019,
art. 6 și art. 23 din anexa la Ordinul nr. 37/2021 și art. 5 din Normele
aprobate prin HG nr. 603/2011

Secțiunea VIII.1. – TRANSMITEREA DE INFORMAȚII

Art. 50 – În aplicarea dispozițiilor art. 5 din Normele aprobate prin HG nr.


603/2011, notarii publici pun la dispoziția Oficiului, de îndată, orice date și informații

15
solicitate de acesta, în legătură cu persoane sau entități desemnate, respectiv care fac
obiectul unor sancțiuni internaționale.

Art. 51 – (1) În aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 129/2019,
notarii publici pun la dispoziția Oficiului datele și informațiile solicitate de acesta
necesare îndeplinirii atribuțiilor stabilite de Legea nr. 129/2019.
(2) În aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 129/2019 notarii publici
pun la dispoziția Oficiului și altor autorități și instituții competente informațiile solicitate
prin care se verifică daca aceștia au sau au avut în cursul unei perioade precedente de
5 ani instrumentări de acte sau proceduri notariale cu anumite persoane și care au fost
acestea.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) din prezentul articol, notarii publici au
obligația să comunice direct Oficiului, exclusiv în format electronic, datele și informațiile
solicitate, în formatul indicat de acesta, în termenul:
a) de maxim 15 zile de la data primirii cererii (în condițiile Codului de Procedură
Civilă);
b) indicat de Oficiu pentru cererile marcate cu caracter de urgență.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2) din prezentul articol, notarii publici au
obligația să instituie sisteme care să le permită să răspundă în mod complet și rapid
direct împuterniciților Oficiului sau ai altor autorități competente conform legii, prin
canale sigure, care să garanteze confidențialitatea deplină a cererilor de informații.

Art. 52 – Secretul profesional, inclusiv cel prevăzut prin legi speciale, nu este
opozabil Oficiului conform art. 33 alin. (4) din Legea nr. 129/2019.

Secțiunea VIII.2. – PROTECȚIA NOTARILOR PUBLICI ȘI A


PERSONALULUI ANGAJAT

Art. 53 – Nu constituie încălcarea unei restricții de divulgare impuse prin


contract sau act cu putere de lege ori act administrativ și nu atrage niciun fel de
răspundere pentru notarii publici sau angajații BIN sau SPN, raportările /
semnalările/ acțiunile realizate de către notarii publici și/sau angajații BIN sau SPN,
în conformitate cu prevederile art. 6 și 7, art. 23 alin. (5) și (6) lit. d) din Legea nr.
129/2019, chiar și atunci când aceștia nu au cunoscut cu precizie tipul de activitate
infracționala ori de încălcare de orice natură a Legii nr. 129/2019 și indiferent dacă
respectiva activitate a avut loc sau nu.

Art. 54 – (1) În aplicarea dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 129/2019,
având în vedere faptul că notarul public deține și calitatea de persoană desemnată
CSB/CFT, Oficiul are obligația de a crea mecanisme de protejare a notarilor publici,
inclusiv prin acordarea dreptului de a se adresa în nume propriu pentru a semnala
autorităților statului încălcări de orice natură ale Legii nr. 129/2019 în cadrul activității

16
notariale desfășurate, caz în care identitatea acestor persoane va fi protejată
corespunzător.
(2) În conformitate cu prevederile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 129/2019
identitatea persoanei fizice care a informat notarul public, precum și a notarului public
care a sesizat Oficiul nu poate fi dezvăluită în cuprinsul informării transmise de Oficiu
către organele/ autoritățile competente conform prevederilor legale.

Art. 55 – (1) În aplicarea dispozițiilor art. 23 alin. (6) lit. b) și d) notarii publici
au obligația de a crea mecanisme de protecție corespunzătoare a angajaților care
raportează încălcări de orice natura ale Legii nr. 129/2019, comise în cadrul notariatului
și protecția datelor cu caracter personal ale acestor angajați.
(2) În aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 129/2019 notarii publici
au obligația să asigure protecția din punct de vedere juridic a angajaților care
raportează, fie la nivel intern, fie către Oficiu, suspiciuni de SB/FT, față de expunerea la
amenințări, la represalii sau la acțiuni ostile, în special la acțiuni nefavorabile sau
discriminatorii la locul de muncă.
(3) Mecanismele de protecție corespunzătoare prevăzute la alin. (1) și (2) ale
prezentului articol constau în includerea acestor prevederi atât în normele și procedurile
interne, cât și în fișa posturilor angajaților BIN sau SPN, iar notarii publici nu au voie să
dezvăluie identitatea acestor angajați către terți, în cazul în care aceștia au realizat o
astfel de raportare la nivel intern, cu excepția cazului în care divulgarea este impusă de
alte prevederi legale.

Art. 56 – În aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 129/2019 notarii
publici pun la dispoziția angajaților BIN sau SPN o modalitate prin intermediul căreia
aceștia să poată transmite aceste raportări către notarul public, fără a i se cunoaște
identitatea (în mod anonim).

Secțiunea VIII.3. – RESTRICȚII DE DIVULGARE

Art. 57 – Notarul public informează angajații BIN sau SPN asupra faptului că,
potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, constituie infracțiuni
următoarele:
a) folosirea în scop personal de către notarul public și salariații BIN sau SPN a
informațiilor confidențiale primite în temeiul Legii nr. 129/2019, atât în timpul activității,
cât și după încetarea acesteia;
b) transmiterea, în afara condițiilor prevăzute de Legea nr. 129/2019, de către
notarul public sau angajații BIN sau SPN a informațiilor deținute în legătură cu SB/FT și
divulgarea clienților vizați sau terților a faptului că informațiile sunt în curs de
transmitere, au fost sau vor fi transmise rapoarte de tranzacții suspecte sau că este în
curs sau ar putea fi efectuată o analiză privind SB/FT.

17
Art. 58 – Nu constituie o încălcare a restricțiilor de divulgare prevăzute la
articolul precedent următoarele fapte:
a) transmiterea de informații între notarii publici din România și cei situați în state
membre ori state terțe care impun cerințe echivalente cu cele din Legea nr. 129/2019,
în cazurile legate de același client sau de aceeași tranzacție derulată prin doi sau mai
mulți notari publici, cu condiția ca tuturor notarilor publici implicați să li se aplice cerințe
echivalente în privința secretului profesional și al protecției datelor cu caracter personal;
b) atunci când, notarul public, în conformitate cu prevederile legii, încearcă să
descurajeze un client să desfășoare activități ilicite.

CAP. IX – PĂSTRAREA DOCUMENTELOR – în aplicarea prevederilor art.


21 din Legea nr. 129/2019 și art. 22 din anexa la Ordinul nr. 37/2021

Art. 59 – Toate documentele aferente procesului de cunoaștere a clientelei


reprezentate de înscrisuri, precum cele de identificare ale clientului, beneficiarului real
și, după caz, ale persoanei care reprezintă clientul obligatorii pentru încheierea actului
sau procedurii notariale în cauză, se păstrează la documentația actelor pe care le
instrumentează notarul public și se pun la dispoziția Oficiului și UNNPR, la solicitarea
acestora.

Art. 60 – Înscrisurile obținute în aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei


prevăzute de Legea nr. 129/2019, se arhivează împreună cu actul, având același termen
de păstrare, dar nu mai puțin de 5 ani de la data încheierii actului sau relatiei cu
clientul.

CAP. IX – SUPRAVEGHERE ȘI CONTROL – în aplicarea prevederilor art.


26, art. 43 și 44 din Legea nr. 129/2019; art. 26 – 35 din anexa la Ordinul nr.
37/2021 și art. 2 și 3 din HG. nr. 603/2011

Art. 61 – (1) Oficiul și UNNPR supraveghează și controlează notarii publici cu


privire la modul de aplicare a prevederilor Legii nr. 129/2019si a OUG nr. 202/2008
privind punerea in aplicare a sanctiunilor internationale.
(2) Oficiul constată și aplică sancțiuni conform prevederilor Legii nr. 129/2019 și
ale HG nr. 603/2011 și poate solicita motivat UNNPR aplicarea sancțiunilor
complementare în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Legea nr. 129/2019.
(3) UNNPR poate aplica și măsuri sancționatorii specifice, conform
competențelor.

Art. 62 – (1) În realizarea supravegherii pe bază de risc a notarilor publici,


UNNPR ia toate măsurile cu privire la:
a) înțelegerea riscurilor de SB/FT din activitatea notarială;

18
b) accesul la toate informațiile și documentele privind riscurile specifice interne și
internaționale legate de clienții, actele, procedurile notariale și serviciile realizate de
notarii publici;
c) stabilirea frecvenței și intensității supravegherii în funcție de profilul de risc al
notarilor publici și riscurilor de SB/FT, care se revizuiește în mod periodic, precum și
atunci când există evenimente sau schimbări majore în activitatea desfășurată de notarii
publici.
(2) În acest sens, UNNPR poate solicita notarilor publici date statistice privind
activitatea acestora, cu privire la clienți, acte, proceduri și servicii notariale etc.
(3) Indeplinirea atributiei de supraveghere a UNNPR se realizeaza prin
intermediul serviciului/biroului de supraveghere CSB/CFT/SI din cadrul Uniunii, care este
în subordinea Comisiei de supraveghere si monitorizare CSB/CFT/SI. Atributiile comisiei
si ale serviciului/biroului se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Uniunii.
(4) UNNPR poate emite ghiduri, indrumari, recomandari si puncte de vedere cu
privire la modul de interpretare si aplicare a prevederilor legale din domeniul CSB/CFT si
cu privire la modul de punere in aplicare a sanctiunilor internationale.

Art. 63 – (1) În aplicarea prevederilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 129/2019,
notarii publici au obligația de a pune la dispoziția Oficiului și UNNPR, documentele,
datele și informațiile solicitate, în format letric sau electronic adecvat, pentru realizarea
atribuțiilor specifice de supraveghere și control.
(2) Reprezentanții Oficiului și UNNPR, în exercitarea atribuțiilor de supraveghere
și control, pot reține copii ale documentelor solicitate.

Art. 64 – Obstrucționarea, de către notarii publici, a activităților de


supraveghere și control realizate de Oficiu și UNNPR, inclusiv nefurnizarea, furnizarea cu
întârziere sau furnizarea de date și informații eronate în aplicarea dispozițiilor Legii nr.
129/2019 reprezintă contravenție conform prevederilor art. 43 alin. (1) lit. e) din legea
menționată și se sancționează conform art. 43 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr.
129/2019.

Art. 65 – (1) În aplicarea art. 26 alin. (5) din Legea nr. 129/2019, notarii publici
au obligația de a duce la îndeplinire măsurile dispuse de Oficiu sau UNNPR, în termenul
indicat, conform actului de control sau altor documente emise în acest sens.
(2) Notarii publici au obligația să se asigure că rezultatele controalelor realizate
de Oficiu sau UNNPR, inclusiv, după caz, deficiențele identificate și recomandările
pentru remedierea acestora, sunt analizate și implementate corespunzător, cu
respectarea termenelor indicate în actul de control sau a altor documente emise în
acest sens.
(3) După implementarea măsurilor de remediere a deficiențelor, notarii publici
notifică de îndată Oficiu sau UNNPR, cu menționarea numărului și datei actului de
control prin care acestea au fost consemnate.

19
(4) Documentele care dovedesc modul de implementare a recomandărilor și
măsurilor de remediere a deficiențelor se transmit către Oficiu sau UNNPR, în termenul
indicat în actul de control sau a altor documente emise în acest sens.

Capitolul X – DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

Art. 66 – (1) Până la operaționalizarea, de către UNNPR, a aplicației informatice


prevăzute la art.17, notarii publici realizeaza evaluarea de risc SB/FT a clientului in baza
unei fise de evaluare, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 5, la prezentul
regulament, care se pastreaza într-o mapă separată, la biroul notarial și se utilizează în
realizarea monitorizării continue a relației cu clientul.
(2) Pe fișa de evaluare a clientului menționată la alin.(1), notarul public poate
adăuga orice alte informații pe care le considera necesare îndeplinirii obligațiilor legale
în vederea realizării procesului de evaluare de risc SB/FT aferentă fiecărui client.

ANEXA NR. 1

MODEL ORIENTATIV

DECIZIA NR. ______


(număr de înregistrare în evidențele notariatului)
din data de ____________

Subsemnatul / Subsemnații _________________________ în calitate de notar


public / notari publici din cadrul BIN / SPN _______________________ cu sediul în
____________ CUI __________________, în aplicarea prevederilor art. 23 alin. (1) din
Legea nr. 129/2019 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 din Normele
privind aplicarea prevederilor Legii nr. 129/2019, aprobate prin Ordinul Președintelui
ONPCSB nr. 37/2021, prin prezenta decid / decidem următoarele:

1. Desemnarea următoarei / următoarelor persoane care are / au responsabilități în


aplicarea Legii nr. 129/2019 cu modificările și completările ulterioare:
1.1. _____________________ - în calitate de notar public
1.2. _____________________ - cu funcția de __________
[...]

20
2. Persoana desemnată la pct.1.1 va avea următoarele atribuții și responsabilități în
aplicarea Legii nr. 129/2019 cu modificările și completările ulterioare:
2.1. stabilește responsabilitățile, după caz, fișele de post din cadrul BIN / SPN în
vederea îndeplinirii obligațiilor legale în domeniu CSB/CFT;
2.2. identifică, evaluează, monitorizează și actualizează riscurile referitoare la
expunerea la SB/FT la nivelul activității notariale proprii desfășurate și
propune măsuri de administrare / diminuare a riscurilor identificate;
2.3. răspunde de configurarea, documentarea, actualizarea și revizuirea periodică
a normelor și procedurilor interne privind prevenirea și combaterea spălării
banilor și finanțării terorismului;
2.4. aprobă și verifică aplicarea normelor și procedurilor interne privind prevenirea
și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului;
2.5. coordonează și verifică realizarea procesului de cunoaștere a clientelei și
evaluarea pe bază de risc a acesteia;
2.6. decide cu privire la inițierea / continuarea / încetarea relației cu clienții;
2.7. monitorizează relația cu clientul pentru a verifica dacă tranzacțiile realizate
sunt conforme cu informațiile deținute referitoare la client / sursa fondurilor,
la profilul activității clientului și la profilul riscului acestuia;
2.8. monitorizează si verifică regulat modul de respectare a prevederilor
procedurilor interne și a legislației în domeniu în cadrul BIN/SPN;
2.9. identifică tranzacțiile suspecte, indiferent de riscul aferent clientului, de
sumele implicate și de modalitatea de realizare a acestora și dispune
raportarea acestora către ONPCSB în termenul prevăzut de lege;
2.10.identifică tranzacțiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită
minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, inclusiv operațiunile care
au o legătură între ele, indiferent de justificările economice sau de
documentele / evidențele în baza cărora a fost realizată / înregistrata
tranzacția și dispune raportarea acestora către ONPCSB în termenul prevăzut
de lege;
2.11.dispune întocmirea de rapoarte și informări către instituțiile competente
conform prevederilor procedurale și legale în domeniul CSB/CFT și a modului
de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale, pe care le verifică;
2.12.analizează și implementează corespunzător rezultatele controalelor realizate
de ONPCSB sau UNNPR, inclusiv, după caz, deficiențele identificate și
recomandările pentru remedierea acestora, cu respectarea termenelor
indicate în actul de control sau a altor documente emise în acest sens;
2.13.realizează instruirea și verificarea corespunzătoare a angajaților BIN sau SPN
cu responsabilități/ atribuții specifice în aplicarea Legii nr. 129/2019;
2.14.păstrează toate documentele prevăzute de Legea nr. 129/2019 în forma și
termenul prevăzut de aceasta.

21
3. Persoana desemnată la pct.1.2* va avea următoarele atribuții și responsabilități în
aplicarea Legii nr. 129/2019 cu modificările și completările ulterioare:
3.1. participă la elaborarea documentației privind evaluarea pe baza de risc SB/FT
la nivelul activității BIN / SPN;
3.2. participă la elaborarea, actualizarea și revizuirea normelor și procedurilor
interne privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării
terorismului;
3.3. participă la realizarea procesului de cunoaștere a clientelei și evaluarea pe
baza de risc a acesteia, conform normelor și procedurilor interne, cel puțin
prin: colectarea documentelor și informațiilor solicitate, introducerea datelor
în sistemul informatic, realizarea de verificări în baze de date specifice / surse
libere și listarea rezultatelor obținute / interogărilor realizate;
3.4. realizează verificările aferente privind modul de punere în aplicare a
sancțiunilor internaționale și listează rezultatele interogărilor efectuate în
acest sens;
3.5. întocmește rapoartele și informările către instituțiile competente conform
prevederilor procedurale, în baza dispozițiilor și informațiilor primite de la
notarul public;
3.6. transmite rapoartele și informările către instituțiile competente în termenele
prevăzute de lege și prevederile procedurale;
3.7. întocmește și transmite răspunsurile la solicitările de informații în baza Legii
nr. 129/2019, în conformitate cu dispozițiile și informațiile primite de la
notarul public, în termenul legal sau solicitat în mod expres de instituțiile în
cauză;
3.8. gestionează, actualizează și răspunde de corectitudinea informațiilor introduse
în aplicațiile informatice în vederea stabilirii profilului activității clientului și a
profilului de risc a acestuia;
3.9. gestionează și păstrează corespunzător toate documentele solicitate și
întocmite în aplicarea prevederilor legislației în domeniul CSB/CFT și a
modului de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale, în vederea
arhivarii lor;
3.10.participă la sesiuni de instruire / verificări interne cu privire la legislația în
domeniul CSB/CFT incidentă responsabilităților / atribuțiilor specifice conform
fișei de post.

4. În vederea îndeplinirii atribuțiilor și responsabilităților menționate la pct. 3,


persoanele desemnate cu responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019 au
acces direct și permanent la toate datele și informațiile relevante în limita
atribuțiilor și responsabilităților încredințate prin prezenta decizie și au dreptul de
a semnala, în nume propriu, autorităților statului încălcări de orice natură ale
Legii nr. 129/2019 în cadrul biroului notarial, caz în care identitatea lor va fi
protejată.

22
NOTAR PUBLIC ____________________
(nume, prenume, semnătura)
[...]**

* atribuțiile enumerate se pot extinde prin personalizarea lor în funcție de organizarea


BIN sau SPN, se pot împarți între 2 sau mai mulți angajați sau se pot aloca în totalitate
în sarcina notarului public, atunci când nu există angajați desemnați, important fiind ca
aceste responsabilități să reflecte întocmai activitatea concretă desfășurată de
notar/salariați din cadrul notariatului.
** se menționează, după caz, toți notarii publici din cadrul SPN care au emis decizia.

ANEXA NR. 2

MODEL ORIENTATIV

PROCES VERBAL NR. _____


(număr de înregistrare în evidențele notariatului)
de instruire în domeniul CSB/CFT
și modul de aplicare a sancțiunilor internaționale
încheiat astăzi, în data de ________

La sediul BIN / SPN _________________ s-a realizat de către notarul public /


notarii publici ____________ instruirea în domeniul CSB/CFT și modul de aplicare a
sancțiunilor internaționale a următorilor salariații:

23
Nr. Nume și prenume Funcția Semnătura
crt.

[...]

Tematica prezentată în cadrul instruirii a fost ___________________.

NOTAR PUBLIC ____________________


(nume, prenume, semnătura)
[...]*

* se menționează, după caz, toți notarii publici din cadrul SPN care au participat la
procesul de instruire a salariaților.

ANEXA NR. 3

MODEL ORIENTATIV

PROCES VERBAL NR. _____


(număr de înregistrare în evidențele notariatului)
de evaluare a cunoștințelor în domeniul CSB/CFT
și modul de aplicare a sancțiunilor internaționale

încheiat astăzi, în data de ________

24
La sediul BIN / SPN ______________ s-a realizat de către notarul public / notarii
publici ____________ evaluarea cunoștințelor în domeniul CSB/CFT și modul de aplicare
a sancțiunilor internaționale a următorilor salariații:

Nr. Nume si prenume Funcția Semnătura


crt.

[...]

Evaluarea cunoștințelor s-a realizat prin discuție liberă între notarul public și
angajatul/angajații acestuia, având ca subiect/subiecte
_____________________________

NOTAR PUBLIC __________________


(nume, prenume, semnătura)
[...]*
* se precizează, după caz, toți notarii publici din cadrul SPN care au participat la
procesul de evaluare a salariaților.

ANEXA NR. 4

FIȘA DE CUNOAȘTERE A CLIENTULUI1

-pentru clienti persoane fizice si reprezentantii clientilor persoane juridice-

1. Informații generale: (aceasta rubrica se completează de către notarul public/persoana


desemnata)
1.1 Numarul si data întocmirii2
1.2 Felul actului si operatiunii notariale3
1.3 Valoarea actului si operatiunii notariale 4

25
2. Date de identificare ale clientului: (aceasta rubrica se completează de către client)
2.1 Nume si prenume
2.2 Cetățenie (se mentioneaza toate cetateniile detinute)
2.3 Rezident/nerezident în România
2.4 CNP/NIF sau alt număr de identificare personal
eliberat de autoritățile române/straine ori un alt element
unic de identificare similar
2.5 Domiciliul/rezidenta

3. Alte informații: (aceasta rubrica se completează de către client)


3.1 Ocupația
3.2 Sursa fondurilor/bunurilor
3.3 Clientul sau beneficiarul real detine calitatea de PEP, DA NU
membru de familie al unei PEP sau persoană cunoscută
public ca fiind asociat apropiat al unei PEP5
daca DA:
– numele si prenumele PEP (persoana expusa public)
– descrierea calitatii6
– denumirea functiei publice detinuta de PEP
– denumirea institutiei/autoritatii/organizatiei
3.4 Sunt beneficiarul real al fondurilor/ bunurilor DA NU
daca NU:
– numele si prenumele beneficiarului real
– cetățenia beneficiarului real (se mentioneaza toate cetateniile
detinute)
– CNP/NIF sau alt număr de identificare personal eliberat
de autoritățile române/straine ori un alt element unic de
identificare similar, al beneficiarului real
– domiciliul/rezindenta beneficiarului real

4. Declaratie pe proprie raspundere (aceasta rubrica se completează de către client)


4.1. Declar pe propria raspundere, cunoscand prevederile legii penale privind falsul in
declaratii, ca SUNT/NU SUNT implicat in activitati de spalare de bani si finantare de
terorism si/sau in curs de cercetare/cercetat/condamnat pentru astfel de infractiuni.

4.2. Declar pe propria raspundere, cunoscand prevederile legii penale privind falsul in
declaratii, ca FAC/NU FAC obiectul unor sanctiuni internationale conform OUG nr.
202/2008 privind punerea in aplicare a sanctiunilor internationale.

5. Date de contact (aceasta rubrica se completează de către client)


5.1 Număr de telefon
5.2 Adresă poștă electronică

26
Am luat cunostinta de faptul ca datele cu caracter personal furnizate prin prezenta fisa
sunt prelucrate in aplicarea dispozitiilor legale privind prevenirea si combaterea spalarii
banilor si finantarii terorismului, precum si a modului de aplicare a sanctiunilor
internationale.

Semnatură client

1
pentru clientii persoane juridice se vor completa ambele fise de cunoastere a clientelei, respectiv atat
fisa de cunoastere pentru clienti persoane fizice si reprezentantii clientilor persoane juridice, cat si fisa de
cunoastere pentru clienti entități cu sau fără personalitate juridică.
2
se va completa numarul alocat actului sau procedurii notarial alocat din registrele notariale
3
se va completa atat felul actului cat si al procedurii notariale (ex. contract de comodat cu legalizare de
semnatura, contract de imprumut cu data certa)
4
se va completa valoarea tranzactionata prin actul/procedura notariala (nu valoarea din studiul de piata)
5
Extras din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative:
Art. 3. -(1) În sensul prezentei legi, persoane expuse public sunt persoanele fizice care exercită
sau au exercitat funcţii publice importante.
(2) În sensul prezentei legi, prin funcţii publice importante se înţeleg:
a) şefi de stat, şefi de guvern, miniştri şi miniştri adjuncţi sau secretari de stat;
b) membri ai Parlamentului sau ai unor organe legislative centrale similare;
c) membri ai organelor de conducere ale partidelor politice;
d) membri ai curţilor supreme, ai curţilor constituţionale sau ai altor instanţe judecătoreşti de
nivel înalt ale căror hotărâri nu pot fi atacate decât prin căi extraordinare de atac;
e) membri ai organelor de conducere din cadrul curţilor de conturi sau membrii organelor de
conducere din cadrul consiliilor băncilor centrale;
f) ambasadori, însărcinaţi cu afaceri şi ofiţeri superiori în forţele armate;
g) membrii consiliilor de administraţie şi ai consiliilor de supraveghere şi persoanele care deţin
funcţii de conducere ale regiilor autonome, ale societăţilor cu capital majoritar de stat şi ale companiilor
naţionale;
h) directori, directori adjuncţi şi membri ai consiliului de administraţie sau membrii organelor de
conducere din cadrul unei organizaţii internaţionale.
(3) Niciuna dintre categoriile prevăzute la alin. (2) nu include persoane care ocupă funcţii
intermediare sau inferioare.
(31) Agenţia Naţională de Integritate întocmeşte lista cu funcţiile publice importante prevăzute în
legislaţia naţională, menţionate la alin. (2) lit. a) -g), pe baza datelor şi informaţiilor transmise de îndată
de către entităţile în sarcina cărora rezidă această obligaţie. Agenţia Naţională de Integritate actualizează
această listă pe baza datelor şi informaţiilor comunicate de entităţile în sarcina cărora rezidă această
obligaţie, transmise nu mai târziu de 5 zile de la data intervenirii de modificări.
(32) Organizaţiile internaţionale acreditate pe teritoriul României întocmesc de îndată lista cu
funcţiile publice importante, în sensul alin. (2) lit. h), pe care o transmit Agenţiei Naţionale de Integritate.
Agenţia Naţională de Integritate actualizează această listă pe baza datelor şi informaţiilor comunicate de
organizaţiile internaţionale acreditate pe teritoriul României, transmise nu mai târziu de 5 zile de la data
intervenirii de modificări.
(33) Listele prevăzute la alin. (31) şi (32) sunt publicate pe pagina de internet a Agenţiei
Naţionale de Integritate sub formă structurată şi se transmit, exclusiv prin mijloace electronice de
comunicare, ori de câte ori se impune, Comisiei Europene.

27
(34) Agenţia Naţională de Integritate stabileşte, prin metodologie aprobată de către preşedintele
acesteia, modalitatea de transmitere, precum şi structura datelor şi informaţiilor ce urmează a fi
gestionate/raportate, urmând a comunica modalitatea aleasă entităţilor în sarcina cărora rezidă această
obligaţie.
(4) Membri ai familiei persoanei expuse public sunt, în sensul prezentei legi:
a) soţul persoanei expuse public sau concubinul acesteia/persoana cu care aceasta se află în
relaţii asemănătoare acelora dintre soţi;
b) copiii şi soţii ori concubinii acestora, persoanele cu care copiii se află în relaţii asemănătoare
acelora dintre soţi;
c) părinţii.
(5) Persoanele cunoscute ca asociaţi apropiaţi ai persoanelor expuse public sunt:
a) persoanele fizice cunoscute ca fiind beneficiarii reali ai unei persoane juridice, ai unei entităţi
fără personalitate juridică ori ai unei construcţii juridice similare acestora împreună cu oricare dintre
persoanele prevăzute la alin. (2) sau ca având orice altă relaţie de afaceri strânsă cu o astfel de
persoană;
b) persoanele fizice care sunt singurii beneficiari reali ai unei persoane juridice, ai unei entităţi
fără personalitate juridică ori ai unei construcţii juridice similare acestora, cunoscute ca fiind înfiinţate în
beneficiul de facto al uneia dintre persoanele prevăzute la alin. (2).
(6) Fără a aduce atingere aplicării, pe baza unei evaluări a riscului, a măsurilor suplimentare de
cunoaştere a clientelei, după împlinirea unui termen de un an de la data la care persoana a încetat să
mai ocupe o funcţie publică importantă în sensul alin. (2), entităţile raportoare nu mai consideră
persoana respectivă ca fiind expusă public.
6
se va completa gradul de rudenie sau legatura cu PEP

FIȘA DE CUNOAȘTERE A CLIENTULUI1


-pentru clienti entități cu sau fără personalitate juridică-

1. Informații generale: (aceasta rubrica se completează de către notarul public/persoana


desemnata)
1.1 Numarul si data întocmirii2
1.2 Felul actului si operatiunii notariale3
1.3 Valoarea actului si operatiunii notariale 4

2. Date de identificare ale entitatii: (aceasta rubrica se completează de către client)


2.1 Denumirea
28
2.2 Forma juridică
2.3 Sediul social
2.4 Identitatea persoanei (nume si prenume, CNP/NIF
sau alt identificator unic personal) care acţionează în
numele entitatii, precum şi informaţii pentru a se stabili
că aceasta este autorizată/împuternicită în acest sens
2.5 Beneficiarii reali – numele si prenumele beneficiarilor
reali și datele de identificare ale acestora: CNP/NIF ori un
alt element unic de identificare similar, tara de domiciliu/
rezidenta, cetatenia sau informaţii despre grupul de
persoane care constituie beneficiarul real5
2.6 Beneficiarii reali detin calitatea de PEP, membru de DA NU
familie al unei PEP sau persoană cunoscută public ca
fiind asociat apropiat al unei PEP6
daca DA:
– numele si prenumele PEP (persoana expusa public)
– descrierea calitatii7
– denumirea functiei publice detinuta de PEP
– denumirea institutiei/autoritatii/organizatiei

3. Declaratie pe proprie raspundere (aceasta rubrica se completează de către client)


3.1 Declar pe propria raspundere, cunoscand prevederile legii penale privind falsul in
declaratii, ca entitatea ESTE/NU ESTE implicata in activitati de spalare de bani si
finantare de terorism si/sau in curs de cercetare/cercetat/condamnat pentru astfel de
infractiuni.

3.2. Declar pe propria raspundere, cunoscand prevederile legii penale privind falsul in
declaratii, ca entitatea FACE/NU FACE obiectul unor sanctiuni internationale conform
OUG nr. 202/2008 privind punerea in aplicare a sanctiunilor internationale.

4. Date de contact ale entitatii (aceasta rubrica se completează de către client)


4.1 Număr de telefon
4.2 Adresă poștă electronică

Am luat cunostinta de faptul ca datele cu caracter personal furnizate prin prezenta fisa
sunt prelucrate in aplicarea dispozitiilor legale privind prevenirea si combaterea spalarii
banilor si finantarii terorismului, precum si a modului de aplicare a sanctiunilor
internationale.

Data completarii: Nume,prenume si semnatură client:

29
1
pentru clientii persoane juridice se vor completa ambele fise de cunoastere a clientelei, respectiv atat
fisa de cunoastere pentru clienti persoane fizice si reprezentantii clientilor persoane juridice, cat si fisa de
cunoastere pentru clienti entități cu sau fără personalitate juridică.
2
se va completa numarul alocat actului sau procedurii notarial alocat din registrele notariale
3
se va completa atat felul actului cat si al procedurii notariale (ex. contract de comodat cu legalizare de
semnatura, contract de imprumut cu data certa)
4
se va completa valoarea tranzactionata prin actul/procedura notariala (nu valoarea din studiul de piata)
5
grupul de persoane în al căror interes principal se constituie ori funcţionează o persoană juridică sau o
entitate ori construcţie juridică, în cazul în care persoanele fizice care beneficiază de persoana juridică
sau de entitatea juridică nu au fost încă identificate.
6
Extras din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative:
Art. 3. -(1) În sensul prezentei legi, persoane expuse public sunt persoanele fizice care exercită
sau au exercitat funcţii publice importante.
(2) În sensul prezentei legi, prin funcţii publice importante se înţeleg:
a) şefi de stat, şefi de guvern, miniştri şi miniştri adjuncţi sau secretari de stat;
b) membri ai Parlamentului sau ai unor organe legislative centrale similare;
c) membri ai organelor de conducere ale partidelor politice;
d) membri ai curţilor supreme, ai curţilor constituţionale sau ai altor instanţe judecătoreşti de
nivel înalt ale căror hotărâri nu pot fi atacate decât prin căi extraordinare de atac;
e) membri ai organelor de conducere din cadrul curţilor de conturi sau membrii organelor de
conducere din cadrul consiliilor băncilor centrale;
f) ambasadori, însărcinaţi cu afaceri şi ofiţeri superiori în forţele armate;
g) membrii consiliilor de administraţie şi ai consiliilor de supraveghere şi persoanele care deţin
funcţii de conducere ale regiilor autonome, ale societăţilor cu capital majoritar de stat şi ale companiilor
naţionale;
h) directori, directori adjuncţi şi membri ai consiliului de administraţie sau membrii organelor de
conducere din cadrul unei organizaţii internaţionale.
(3) Niciuna dintre categoriile prevăzute la alin. (2) nu include persoane care ocupă funcţii
intermediare sau inferioare.
(31) Agenţia Naţională de Integritate întocmeşte lista cu funcţiile publice importante prevăzute în
legislaţia naţională, menţionate la alin. (2) lit. a) -g), pe baza datelor şi informaţiilor transmise de îndată
de către entităţile în sarcina cărora rezidă această obligaţie. Agenţia Naţională de Integritate actualizează
această listă pe baza datelor şi informaţiilor comunicate de entităţile în sarcina cărora rezidă această
obligaţie, transmise nu mai târziu de 5 zile de la data intervenirii de modificări.
(32) Organizaţiile internaţionale acreditate pe teritoriul României întocmesc de îndată lista cu
funcţiile publice importante, în sensul alin. (2) lit. h), pe care o transmit Agenţiei Naţionale de Integritate.
Agenţia Naţională de Integritate actualizează această listă pe baza datelor şi informaţiilor comunicate de
organizaţiile internaţionale acreditate pe teritoriul României, transmise nu mai târziu de 5 zile de la data
intervenirii de modificări.
(33) Listele prevăzute la alin. (31) şi (32) sunt publicate pe pagina de internet a Agenţiei
Naţionale de Integritate sub formă structurată şi se transmit, exclusiv prin mijloace electronice de
comunicare, ori de câte ori se impune, Comisiei Europene.
(34) Agenţia Naţională de Integritate stabileşte, prin metodologie aprobată de către preşedintele
acesteia, modalitatea de transmitere, precum şi structura datelor şi informaţiilor ce urmează a fi
gestionate/raportate, urmând a comunica modalitatea aleasă entităţilor în sarcina cărora rezidă această
obligaţie.
(4) Membri ai familiei persoanei expuse public sunt, în sensul prezentei legi:
a) soţul persoanei expuse public sau concubinul acesteia/persoana cu care aceasta se află în
relaţii asemănătoare acelora dintre soţi;
30
b) copiii şi soţii ori concubinii acestora, persoanele cu care copiii se află în relaţii asemănătoare
acelora dintre soţi;
c) părinţii.
(5) Persoanele cunoscute ca asociaţi apropiaţi ai persoanelor expuse public sunt:
a) persoanele fizice cunoscute ca fiind beneficiarii reali ai unei persoane juridice, ai unei entităţi
fără personalitate juridică ori ai unei construcţii juridice similare acestora împreună cu oricare dintre
persoanele prevăzute la alin. (2) sau ca având orice altă relaţie de afaceri strânsă cu o astfel de
persoană;
b) persoanele fizice care sunt singurii beneficiari reali ai unei persoane juridice, ai unei entităţi
fără personalitate juridică ori ai unei construcţii juridice similare acestora, cunoscute ca fiind înfiinţate în
beneficiul de facto al uneia dintre persoanele prevăzute la alin. (2).
(6) Fără a aduce atingere aplicării, pe baza unei evaluări a riscului, a măsurilor suplimentare de
cunoaştere a clientelei, după împlinirea unui termen de un an de la data la care persoana a încetat să
mai ocupe o funcţie publică importantă în sensul alin. (2), entităţile raportoare nu mai consideră
persoana respectivă ca fiind expusă public.
7
se va completa gradul de rudenie sau legatura cu PEP

ANEXA NR. 5
MODEL PRIVIND
FISA DE EVALUARE A GRADULUI DE RISC AFERENT CLIENTULUI _______
INTOCMITA LA DATA DE ______________________
Numarul si data intocmirii actului/operatiunii notariale __________

FACTORI DE RISC PRIVIND CLIENTUL

1. Clientul sau beneficiarul real este persoana  DA RISC CRESCUT


31
expusa public (PEP) sau membru de familie
al unei PEP sau persoană cunoscută public
ca fiind asociat apropiat al unei PEP -
inclusiv pentru o perioadă de cel puţin 12  NU RISC STANDARD
luni începând cu data de la care respectiva
persoană nu mai ocupă o funcţie publică
importantă?
2. A fost declarat, identificat si verificat  DA RISC STANDARD
beneficiarul real al fondurilor/bunurilor?  NU RISC NEACCEPTAT1
3. Au fost identificate informatii negative, din
surse publice sau din declaratia clientului,
despre reputatia/integritatea clientului
si/sau beneficiarului real (ex. informatii  DA RISC CRESCUT
privind suspiciuni de SB/FT, fapte de  NU RISC STANDARD
coruptie, evaziune fiscala, alte infractiuni
generatoare de bani murdari, proceduri
penale in desfasurare, condamnari)?
4. Este declarata sursa fondurilor ce urmeaza a  DA RISC STANDARD
fi folosite in tranzactionare?  NU RISC CRESCUT
5. Exista indoieli cu privire la veridicitatea
informatiilor declarate de client sau clientul  DA RISC CRESCUT
este reticent sau refuza furnizarea de  NU RISC STANDARD
informatii suplimentare?
6. Structura acţionariatului societăţii este  DA RISC CRESCUT
neobişnuit sau excesiv de complexă?  NU RISC STANDARD
7. Clientul este o persoana juridica ale carei
 DA RISC CRESCUT
activitati pot implica rularea unei cantitati
 NU RISC STANDARD
mari de numerar?2
8. Clientul este o persoana juridica sau entitate
fără personalitate juridică cu rol de structura  DA RISC CRESCUT
de administrare a activelor personale sau  NU RISC STANDARD
societate care are acțiuni la purtător?
9. Clientul a fost identificat pe listele cu
 DA RISC NEACCEPTAT1
sanctiuni internationale instituite prin actele
 NU RISC STANDARD
prevăzute la art. 1 din OUG nr. 202/2008?
FACTORI DE RISC PRIVIND PRODUSELE/SERVICIILE/TRANZACTIILE SAU
CANALELE DE DISTRIBUTIE

1. Transparenta trazactiilor realizate –


Tranzactiile sunt facute de o alta persoana
decat clientul (ex. terti neasociati,  DA RISC CRESCUT
imputerniciti- daca operatiunea de  NU RISC STANDARD
plata/incasare sau similare este realizata de
acestia)?
2. Tranzactiile implica produse care ar putea  DA RISC CRESCUT
favoriza anonimatul (ex. crypto)? RISC STANDARD
32
 NU
3. Scopul serviciilor accesate de client este
 DA RISC CRESCUT
complex din punct de vedere al raporturilor
 NU RISC STANDARD
juridice create?
4. Serviciile accesate implica tranzacţii cu
petrol, arme, metale preţioase, produse din
tutun, obiecte de artă şi alte obiecte de
 DA RISC CRESCUT
importanţă arheologică, istorică sau
 NU RISC STANDARD
culturală, obiecte de cult sau obiecte rare cu
valoare ştiinţifică, precum şi fildeşul şi
speciile protejate?
5. Tranzactiile sunt complexe sau nu se
incadreaza in tiparul obisnuit ori sunt  DA RISC CRESCUT
tranzactii care nu au un scop economic,  NU RISC STANDARD
comercial sau legal evident?
6. Tranzactiile sunt cu valori neobisnuit de  DA RISC CRESCUT
mari?3  NU RISC STANDARD

FACTORI DE RISC GEOGRAFIC

1. Tranzactia implica persoane (inclusiv


 DA RISC CRESCUT
beneficiarul real) a caror domiciliu/rezidenta
 NU RISC STANDARD
sau sediul este intr-o tara cu risc crescut4 ?
2. Clientul persoana fizica sau beneficiarul real  DA RISC CRESCUT
are cetatenia intr-o tara cu risc crescut4 ?  NU RISC STANDARD
3. Tranzactia implica fonduri sau bunuri ce  DA RISC CRESCUT
provin din tari cu risc crescut4 ?  NU RISC STANDARD

GRADUL DE RISC AFERENT CLIENTULUI ESTE _________________ 5

INTOCMIT, AVIZAT, (dupa


caz)
________________ ______________
1
RISC NEACCEPTAT – Atunci cand se bifeaza una din situatiile aferente riscului necceptat, nu se
initiaza/nu se continua relatia cu respectivul client, conform prevederilor Legii nr. 129/2019, OUG nr.
202/2008 si ale Regulamentului aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii nr.77/16.09.2022.
2
entitati ce nu intra sub incidenta Legii nr.70/2015: instituţii de credit, instituţii emitente de monedă
electronică, instituţii care prestează servicii de plată, instituţii financiare nebancare şi entităţi care
efectuează operaţiuni de schimb valutar, precum şi operatorilor din domeniul jocurilor de noroc.
3
valori de peste 2.500.000 RON (sau echivalent).

33
4
tari cu risc crescut, conform prevederilor art. 17 alin. (1) si (14) pct. 3 din Legea nr. 129/2019 sunt:
a) ţări terţe identificate de Comisia Europeană drept ţări terţe cu grad înalt de risc (numita si lista
neagra, acesta se regaseste pe site-ul www.fatf-gafi.org sectiunea „PUBLICATIONS” subsectiunea „High-
risk and other monitored jurisdictions”);
b) ţări care prezintă vulnerabilităţi în sistemele de CSB/CFT şi care nu aplică sau aplică insuficient
standardele internaţionale în domeniu CSB/CFT sau care sunt cunoscute la nivel internaţional ca fiind ţări
necooperante, în conformitate cu comunicările publice ale organismelor internaţionale din domeniu
(numita si lista gri, acesta se regaseste pe site-ul www.fatf-gafi.org sectiunea „PUBLICATIONS”
subsectiunea „High-risk and other monitored jurisdictions” si www.consilium.europa.eu – cautare „EU list
of non-cooperative jurisdictions”).
5
Gradul de riscul aferent clientului calculat in baza prezentei fise este de:
- RISC STANDARD – in conditiile in care nu se bifeaza niciuna din situatiile aferente riscului crescut;
- RISC CRESCUT – in conditiile in care se bifeaza cel putin una din situatiile aferente riscului crescut;
- RISC NEACCEPTAT – in conditiile in care se bifeaza cel putin una din situatiile aferente riscului
neacceptat.

34

S-ar putea să vă placă și