Metode si tehnici de educatie in psihologia educatiei

Metodele sunt procedee prin intermediul cărora este studiat obiectul. Cuvântul metodă vine de la
grecescul methodos, care înseamnă cale, drum către ceva. Spre deosebire de alte ştiinţe, unde
obiectul este investigat şi studiat direct, în psihologie cunoaşterea se realizează indirect. În acest
caz, manifestările exterioare, comportamentele sunt considerate ca indicatori ai stărilor şi
relaţiilor interne subiective.
Există mai multe clasificări ale metodelor în psihologie.
Una dintre clasificări este următoarea:
1. Metode organizaţionale: metoda comparativă (compararea diferitor
grupe de vârstă); metoda longitudinală (studiul în timp mai îndelungat); metoda complexă (în
cercetare participă reprezentanţi din cadrul mai multor
ştiinţe);
2. Metode empirice: observaţia (directă sau indirectă, structurată şi nestructurată, activă şi
pasivă) şi autoobservaţia; experimentul (de laborator,
natural, formativ); metodele psihodiagnostice (testele psihologice, convorbirea, chestionarele,
sociometria); analiza produselor activităţii; metodele
biografice;
3. Metode de prelucrare a datelor: cantitative (statistice); calitative (analiza);
4. Metodele de corecţie: autotrainingul, trainingul de grup, intervenţiile Psihoterapeutice
În vederea obţinerii şi colectării de date şi fapte psihologice ce se produc în cadrul instruirii şi
educaţiei, psihologia educaţiei utilizează următoarele metode empirice:
Metoda observaţiei constă în urmărirea atentă şi sistematică a comportamentului unei persoane
cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice. În psihologia educaţiei ea este individualizată,
aplicată în raport cu specificul învăţării şcolare, ca activitate dominantă a elevului.
Comportamentele elevului în procesul de învăţământ sunt flexibile şi foarte variate. Observaţia
poate să fie de scurtă durată, efectuată pe unităţi de timp mici, şi de lungă durată, distribuită pe
unităţi de timp mai mari.
Trecerea de la observaţia spontană la cea sistematică presupune respectarea unor condiţii care
vor asigura înregistrărilor o precizie şi o exactitate mult mai mare.
a. Orice observaţie sistematică debutează cu stabilirea cât mai exactă a scopului propus.
b. Contactul prelungit cu elevii oferă profesorului posibilitatea realizării unor observaţii
numeroase în condiţii cât mai variate.
c. În orice observaţie trebuie să notăm cât mai exact faptele şi să le separăm de eventualele
interpretări.
În interpretarea observaţiilor trebuie să se ţină seama de situaţie, de atitudinile subiectului, pentru
a nu scăpa motivaţia actelor de conduită. Rezultatele obţinute prin observaţie, pentru a fi cât mai
concludente, este necesar să fie completate, întregite cu date colectate prin alte metode de
cercetare şi de cunoaştere.
Experimentul este considerat cea mai importantă metodă de cercetare, având posibilitatea de a
furniza date precise şi obiective. Prin experiment înţelegem provocarea deliberată a unui
fenomen psihic, în condiţii bine determinate, cu scopul de a găsi sau a verifica o ipoteză
(studierea fenomenului). Aceasta este deosebirea esenţială a experimentului faţă de observaţie,
respectiv, autoobservaţie. Valoarea experimentului derivă din faptul că modificăm una din
condiţii şi urmărim ce transformări rezultă; mărimea acestora indică ponderea factorului
influenţat în producerea efectului. În experiment există două categorii
(de bază) de variabile:
– independente (asupra lor acţionează numai experimentatorul);
– dependente (cele ce depind de variabilele independente).
În conceperea şi desfăşurarea unui experiment distingem mai multe etape:
– observarea iniţială, în care urmărim modul de manifestare a unui fenomen psihic şi evidenţiem
o problemă, ce se cere soluţionată;
– neimaginăm o presupunere, o ipoteză vizând soluţionarea problemei degajate; totodată,
concepem şi modul de verificare a ipotezei (descriem un montaj experimental);
– desfăşurarea efectivă a experimentului, în care observăm şi înregistrăm rezultatele;
– organizarea şi prelucrarea statistică a datelor (experimentul psihologic se efectuează de obicei
cu mai multe persoane), ce ne permit să facem anumite concluzii, generalizându-le în funcţie de
structura şi amploarea populaţiei.
Există mai multe tipuri de experimente psihologice: de laborator (care este de fapt un experiment
de confirmare a unor ipoteze pe care şi le pune cercetătorul), de explorare (prin care se urmăreşte
culegerea unor date preliminare în legătură cu ceea ce s-ar întâmpla dacă ar fi aplicați anumiţi
stimuli), natural (desfăşurat în împrejurări fireşti de activitate, de exemplu, acelea ale instruirii
şcolare).
Convorbirea este o conversaţie între două persoane, desfăşurată după anumite reguli
metodologice, prin care se urmăreşte obţinerea unor informaţii cu privire la o persoană, în
legătură cu o temă fixată anterior. De la început vom preciza că, pentru a fi metodă ştiinţifică de
cunoaştere, convorbirea trebuie să fie premeditată, să aibă un scop bine precizat care să vizeze
obiective psihologice şi să respecte anumite reguli. Indiferent de forma sa, convorbirea trebuie să
vizeze evidenţierea unor detalii referitoare la interesele şi aspiraţiile elevilor, trăirile lor afective,
motivaţia diferitelor conduite, trăsăturile de personalitate ale acestora.

Chestionarul presupune un set de întrebări bine organizate şi structurate pentru a obţine date cât
mai exacte cu privire la o persoană sau un grup de persoane, şi ale căror răspunsuri sunt
consemnate în scris. Este cea mai obişnuită metodă de colectare a datelor, care se bazează pe
autoraportările subiecţilor la propriile lor percepţii, atitudini sau comportamente, mai ales atunci
când investigaţia cuprinde o populaţie mai largă.
Metoda biografică sau anamneză constă în analiza datelor privind trecutul unei persoane şi a
modului ei actual de existenţă. Metoda poate fi utilizată cu succes în cunoaşterea psihologică a
elevilor, fiind o radiografie a dezvoltării psihice a copilului, în care sunt evidenţiate cele mai
importante momente din viaţa acestuia, aspecte care îşi pun amprenta asupra evoluţiei sale.
Biografia pune în valoare specificul unei persoane, orientările sale, sensurile particulare pe care
la capătă diversele momente ale existenţei. Investigaţia biografică oferă o mare obiectivitate
informaţiilor, acestea fiind oferite de subiect sau de persoane apropiate acestuia.
Metoda testelor. Funcţia principală a testelor psihologice este de a măsura diferenţele dintre
indivizi sau dintre reacţiile aceluiaşi individ în diferite situaţii. Cu ajutorul testelor putem obţine,
într-un timp relativ scurt, informaţii destul de precise, cuantificabile şi obiective despre
caracteristicile psihologice ale subiectului testat cu ajutorul cărora se poate formula un pronostic.
Logica ce stă la baza folosirii testelor în diagnostic este obţinerea unei cantităţi maxime de
informaţii psihologice folosind un număr minim de teste. Acest obiectiv este atins prin măsurarea
aptitudinilor principale, a factorilor de personalitate.
Analiza produselor activităţii oferă informaţii suplimentare despre subiectul studiat. În
învăţământ produsele activităţii elevilor sunt numeroase: compuneri, desene etc. Orice produs
realizat poate fi supus analizei psihologice. Această metodă are două forme principale: analiza
produsului finit şi analiza etapelor sau procesului de realizare a produsului. Analiza produsului
finit ne poate furniza informaţii privitoare la stilul personal sau obişnuit de realizare a
produsului, nivelul înzestrării, forţa imaginativă, originalitatea personală. Analiza etapelor sau
procesului de realizare pune accentul pe alte aspecte.
Fişa psihopedagogică este un instrument practic, care permite desfăşurarea unor acţiuni
programate la nivelul fiecărui elev, sistematizarea informaţiilor privind personalitatea sa, care
serveşte drept centralizator al tuturor datelor de care profesorul dispune. În fişă vor fi înscrise
date culese din documentele şcolare sau obţinute pe baza observaţiilor şi convorbirilor cu elevul,
cu profesorii, a vizitării copilului la domiciliu, a tuturor informaţiilor obţinute de la părinţi, de la
colegi şi de la oricare altă persoană.