Iona de Marin Sorescu

Publicată în 1968, opera literară ,,Iona” de M. Sorescu este inclusă ulterior, alături de
,,Paracliserul” și ,,Matca”, în trilogia ,,Setea muntelui de sare”, fiecare dintre cele trei
pornind de la interpretarea unui mit
Ca specie literară, ,,Iona” este o dramă ce prezintă condiția omului modern, confruntat
cu singurătatea și cu absurdul vieții, iar, ca tipologie, este o parabolă, deoarece printr-o
alegorie, adică printr-un șir de metafore, Sorescu oferă o pildă de viață, din care omul simplu
să învețe că puterea, soluția de a ieși dintr-o situație – limită se află numai în sine, în propria
capacitate de supraviețuire.
,,Iona” se încadrează în neomodernismul postbelic prin: reinterpretarea miturilor,
cultivarea alegoriei și a metaforei, concretizarea abstracțiilor, prezența reflecțiilor filozofice
pe marginea existenței umane, ilustrarea pierderii identității, a luptei cu Sinele și a dedublării.
Tema piesei este singurătatea ființei umane, frământările omului în efortul de aflare a
sinelui. Tot monologul lui Iona are loc în contextul în care D-zeu s-a retras din orizontul și din
conștiința umană, iar omul se revoltă în fața destinului său și refuză să-și accepte soarta de
ființă solitară.
Secvențele ilustrative pentru tema solitudinii sunt, pe de o parte, aceea în care Iona își
pierde ecoul, la începutul tabloului I, iar, pe de altă parte, scena în care protagonistul scrie un
bilet mamei sale și constată că ajunge tot la el, ceea ce acutizează sentimentul singurătății.
Titlul piesei face referire la mitul biblic al lui Iona, proroc din Vechiul Testament.
Biblicul Iona primise porunca divină de a răspândi cuvântul Domnului în cetatea Ninive, unde
păcatele omenirii ajunseseră până la cer. Iona refuză și fuge pe o corabie, iar, drept pedeapsă,
D-zeu trimite o furtună pe mare. Corăbierii îl aruncă pe Iona în apă și el este înghițit de un
chit (balenă). După trei zile de pocăință petrecute în burta peștelui, profetul este eliberat.
Structura dramei este una modernă, piesa fiind alcătuită, sub formă de solilocviu,
dintr-o succesiune de patru tablouri, în care planul exterior din primul și ultimul tablou
alternează cu planurile lumii interioare din al doilea și al treilea tablou.
Conflictul se interiorizează, deoarece protagonistul se confruntă cu propriul sine,
tensiunea dramatică născându-se din discrepanța dintre idealul de libertate și dominarea de a
trăi într-un orizont închis, ca o burtă de pește.
În tabloul I, spațiul desemnează de la început condiția tragică a omului modern,
condamnat să-și ducă existența într-o lume limitată.
Tabloul II se derulează în interiorul primului pește, Iona fiind surprins în
semiobscuritatea noului spațiu – capcană. El vorbește mult, logosul fiind expresia
supraviețuirii, având ipostaza de călător, de explorator pe drumul cunoașterii.
Tabloul III se desfășoară în interiorul celui de-al doilea pește care îl înghițise pe
primul și în care se află o moară de vânt, simbol al ciclicității existențiale. Ideile asupra cărora
meditează protagonistul în acest tablou sunt viața, moartea, condiția omului în lume.
Tabloul IV îl surprinde pe Iona în gura ultimului pește, din care i se vede ,,barba
fâlfâind”, fiind ilustrată ideea că omul este captiv al propriului destin de când se naște până
moare.
Uimirea lui Iona se naște în momentul în care vede pe plajă o serie de burți de pește,
În concluzie, ,,Iona” de Marin Sorescu este o dramă – parabolă, neomodernistă, din
perioada postbelică.