Sunteți pe pagina 1din 14

FONDUL DE COMERT 4.1.

NOTIUNEA FONDULUI DE COMERT

n legislatia romna nu ntlnim o reglementare speciala privind fondul de comert ci doar n mod incidental, legiuitorul foloseste termenul de fond de comert n art. 8611[1] Cod comercial, abrogat prin Legea nr.64/1995 si art. 21 litera "e" 2 [2]si 38 din Legea nr.26/1990 republicata n 1998. Utilitatea "fondului de comert" a fost reclamata de nevoia comerciantilor de a-si proteja clientela de agresiunea concurentei, pe de o parte, iar, pe de alta parte, de nevoia creditorilor comerciantilor de a-si constitui acest fond ca o garantie a executarii obligatiilor asumate. n acest scop, comerciantii au cerut protejarea investitiilor 11511i814l intelectuale si financiare realizate n timpul constituirii si dezvoltarii ntreprinderii si protectie cu privire la bunurile afectate desfasurarii activitatilor, bucurndu-se de un statut particular, inclusiv de posibilitatea de a ceda aceste bunuri att prin acte juridice ntre vii (inter vivos), ct si prin acte juridice "mortis causae". Pe de alta parte, creditorii comerciantilor au solicitat ca pentru a nlatura sau numai a diminua riscul efectuarii de catre comerciant a unor operatiuni juridice facute n fondul lor (disimularea pretului, vnzari oculte) cesiunea fondului de comert sa fie supusa unor proceduri si formalitati particulare. n literatura juridica, fondul de comert a fost definit ca ansamblul de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale, pe care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale, n scopul atragerii clientelei si, implicit, obtinerii de profit. I. L. Georgescu numea fondul de comert, metaforic, "patrimoniu comercial". Notiunea de fond de comert se distinge de patrimoniul comerciantului, care reprezinta toate drepturile si obligatiile acestuia cu valoare comerciala, prin aceea ca fondul de comert nu cuprinde nici creantele nici datoriile comerciantului.

1[1] Art. 861 Cod comercial prevede ca "Falitul concordator, mai nainte de mplinirea obligatiilor luate
prin concordat, nu va putea constitui fondul sau de comert n gaj si nici nstraina acest fond, n alt mod, dect acela cerut de felul comertului".

2[2] Art. 21 litera "e" stabileste obligatia nregistrarii n RC a mentiunilor privind donatia, vnzarea,
locatiunea sau gajul fondului de comert.

Notiunea juridica a "fondului de comert" a fost determinata pe baza elementelor care l alcatuiesc : - ansamblul bunurilor mobile sau imobile. ntre bunurile mobile unele sunt corporale, altele sunt incorporale. Imobile fac parte din fondul de comert numai daca sunt proprietatea comerciantului si n acestea se exercita comertului. Bunurile corporale care intra n alcatuirea fondului de comert sunt : - masinile, uneltele, instalatiile; - marfurile si ambalajele, mpreuna cu dotarile inclusiv mobilierul; - materiile prime, materialele, stocuri de combustibil. elementele incorporale cuprinse n fondul de comert sunt : - dreptul asupra numelui comercial (firma), asupra emblemei sau altor semne distinctive; - drepturile asupra marcilor de fabrica de comert si de servicii, a brevetelor de inventie, a denumirilor de origine, a indicatilor de provenienta (art. 21 litera "c", Legea 26/1990); - drepturile asupra clientelei, vadului comercial; - drepturile de autor; - dreptul asupra contractelor de locatiune pentru spatiile destinate activitatii de comert. Din enumerarea de mai sus se poate concluziona ca fondul de comert este o universalitate de fapt, creata ca atare prin vointa titularului sau si totodata un bun mobil incorporal. Delimitare notiunii de "fond de comert" de alte notiuni nvecinate - n primul rnd, fondul de comert trebuie delimitat de ceea ce se numeste magazinul n care si desfasoara activitatea comerciantul. "Fondul de comert" nu se poate reduce la notiunea de magazin care, n mod traditional este specific comertului "en-detail". Din acest punct de vedere "fond de comert" pot fi urmatoarele: o uzina, un birou, un magazin amplasat pe spatii ntinse (supermarket). - Fondul de comert nu se poate confunda nici cu imobilul n care si desfasoara activitatea.

- Imobilul se disociaza de fondul de comert pentru ca acestea sunt doua categorii de bunuri care nu apartin totdeauna uneia si aceleiasi persoane. Titularul fondului de comert este, de multe ori, locatar. - Fondul de comert trebuie delimitat si de notiunea de "ntreprindere". ntreprinderea este mult mai vasta dect aceea de fond de comert, astfel : a) ntreprinderea nu se limiteaza numai la activitati comerciale, existnd ntreprinderi civile, profesiuni liberale, de artizanat n domeniul agriculturii; b) ntreprinderea contine att elemente materiale ct si elemente grupate si organizate de comerciant, pe cta vreme, fondul de comert este lipsit de factorul uman. - ntreprinderea este subiect de drept, are personalitate juridica, pe cnd fondul de comert este lipsit de autonomie patrimoniala chiar daca, unele bunuri au regim juridic diferit de cel recunoscut celorlalte bunuri din patrimoniul comerciantului.

4.2 ELEMENTELE INCORPORALE ALE FONDULUI DE COMERT SI ANALIZA ACESTORA


n categoria elementelor incorporale ale fondului de comert sunt cuprinse drepturile care privesc: firma, emblema, clientela si vadul comercial, brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, dreptul de autor. Aceste drepturi, denumite si drepturi private, confera comerciantului dreptul exclusiv de a le exploata n folosul sau n conditiile stabilite de lege. Aceste drepturi au o valoare economica si sunt ocrotite de lege. Firma sau numele comercial este reglementata de Legea 26/1990 si reprezinta un element de individualizare a comerciantului n cmpul activitatii comerciale. Ea consta n numele, sau dupa caz, denumirea sub care un comerciant este nmatriculat n registrul comertului, si exercita comertul si sub care semneaza. Firmele vor fi scrise n primul rnd n limba romna. Firma unui comerciant persoana fizica se compune din numele comerciantului si initiala prenumele sau numele si prenumele scrise n ntregime. Legea interzice adaugarea altor elemente care ar putea induce n eroare asupra naturii sau ntinderii comertului ori situatiei comerciantului. Se pot face mentiuni care sa arate mai precis persoana comerciantului sau felul comertului sau..

Firma unei societati n nume colectiv se compune din numele cel putin unuia dintre asociati, cu mentiunea "societate n nume colectiv" scrisa n ntregime. Firma unei societati n comandita simpla trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati, cu mentiunea "societate n comandita" scrisa n ntregime. n scopul protejarii tertilor, legea prevede ca daca numele unei persoane straine de societate figureaza, cu consimtamntul sau, n firma unei societati n nume colectiv sau n comandita simpla, aceasta devine raspunzatoare nelimitat si solidar de toate obligatiile societatii. Aceeasi regula se aplica si comanditarului al carui nume figureaza n firma unei societati n comandita (art.34 Legea 26/1990). Ratiunea nscrierii acestei norme n Legea 26/90 este pentru a stavili mprumutarea cu usurinta a numelui n folosul unei societati comerciale la care nu este asociata o persoana. Profitul unei societati si atragerea clientelei nu trebuie realizate folosind numele unor personalitati. Firma unei societati pe actiuni sau n comandita pe actiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati si va fi nsotita de mentiunea scrisa n ntregime S.A. sau S.C.A.- n ntregime sau prescurtat S.A.. Firma unei S.R.L. se compune dintr-o denumire proprie individualizata, la care se adauga numele unuia sau al mai multor asociati, nsotita de mentiunea scrisa n ntregime S.R.L. sau prescurtat. Firma filialei sau sucursalei n Romnia a unei societati straine va trebui sa cuprinda si mentiunea sediului principal din strainatate. Reguli privind utilizarea firmei Comerciantul, persoana fizica sau persoana juridica este obligat a mentiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte si orice alte documente ntrebuintate n comert, numarul de ordine sub care este nmatriculata firma n Registrul Comertului si anul. Nerespectarea obligatiei se sanctioneaza cu amenda stabilita prin hotarre judecatoreasca. Ratiunea acestei obligatii este de atentionare asupra obligatiei principale de nmatriculare prevazuta de Legea 26/90 si informarea publicului si a partenerilor comerciali asupra pozitiei din Registrul Comertului - de unde se pot informa asupra comerciantului.

Societatea comerciala este obligata ca n orice act, scrisoare sau publicatie emannd de la ea sa arate pe lnga denumire si numarul de ordine din Registrul Comertului si forma juridica si sediul societatii. Pentru S.R.L. se va arata si capitalul social, iar pentru S.A. si S.C.A. capitalul social din care cel efectiv varsat. Firma trebuie sa se caracterizeze prin noutate. n acest sens art. 35 din Legea 26/90 prevede ca orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente, iar art. 37 dispune ca "Nici o firma nu va putea cuprinde o denumire ntrebuintata de comerciantii din sectorul public". Legea 26/90 prevede ca Oficiul Registrul Comertului are obligatia sa refuze nscrierea unei firme care, fara a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme nregistrate. Cnd o firma este asemanatoare cu alta firma deja nmatriculata, trebuie sa se adauge o mentiune care s-o deosebeasca de aceasta. Prin nregistrarea unei firme, care se realizeaza prin nmatricularea comerciantului n Registrul Comertului, comerciantul dobndeste dreptul de folosinta exclusiva asupra ei. n exercitarea comertului, firma devine un element de atragere a clientelei. Sub acest aspect, firma dobndeste o valoare economica, ea confera un drept patrimonial. Asupra firmei, comerciantul dobndeste un drept de proprietate incorporala, care poate fi transmis (n conditiile legii) odata cu fondul de comert. Art. 42 din Legea 26/90 prevede ca firma nu poate fi nstrainata separat de fondul de comert la care este ntrebuintata. n cazul ncalcarii dreptului asupra firmei, prin nmatriculare unui comerciant cu aceeasi firma, titularul dreptului se poate adresa instantei judecatoresti si cere radierea nmatricularii n cauza, n conditiile art. 25 din Legea nr.26/90. Pentru eventuale prejudicii, titularul dreptului ncalcat poate cere despagubiri, potrivit dreptului comun (art. 998, 999 Cod civil, art. 5 lit. "a" si art. 7, 9 si 12 din Legea nr.11/91) . Folosirea unei firme care ar avea drept consecinta producerea unei confuzii cu firma folosita legitim de alt comerciant constituie obiectul infractiunii de concurenta neloiala si se sanctioneaza n conditiile art. 5 si 8 din Legea nr.11/91 privind combaterea concurentei neloiale.

Actiunii penale i se alatura si actiunea civila (art. 45 din Legea nr.26/90 "prin hotarrea pronuntata instanta va dispune si rectificarea sau radierea nmatricularii ori mentiunii inexacte"). Emblema comerciala Ca si firma, emblema este un atribut de identificare n activitatea comerciala. Este reglementata de Legea nr.26/90. Potrivit art. 30 din Legea nr.26/90, emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen. Emblemele vor fi scrise n primul rnd n limba romna. Consacrarea emblemei ca element distinct al fondului de comert a fost impusa de necesitatile practicii comerciale ntruct numele comercial s-a dovedit insuficient pentru a realiza, pe de parte, atragerea clientelei si pentru a da satisfactie, pe de alta parte cerintei de originalitate, de individualizare. Spre deosebire de firma, care este un element obligatoriu pentru individualizarea comerciantului, emblema are un caracter facultativ. Continutul emblemei, asa cum prevede Legea nr.26/90, este un semn sau o denumire. Prin semn, n acceptiunea codului comercial, se ntelege o reprezentare grafica, figurativa sau nonfigurativa (Ex. de emblema grafica figurativa : Pelican, nonfigurativa: Renault, Opel, Mercedes). Denumire poate fi fantezista sau un nume propriu. Ea nu poate fi o denumire generica, fara nici un fel de specificitate. Emblema trebuie sa fie un semn distinctiv mai sugestiv dect firma, deoarece numai astfel va fi apt sa atraga clientela. Orice emblema trebuie sa aiba caracter de noutate n sensul ca trebuie sa se deosebeasca de emblemele nscrise n acelasi Registrul Comertului, pentru acelasi fel de comert, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul si desfasoara activitatea. Prin nscrierea emblemei n Registrul Comertului, comerciantul dobndeste dreptul de folosinta exclusiva asupra emblemei. Emblema va putea fi folosita de comerciant pe panouri de reclama oriunde ar fi asezate, pe facturi, scrisori, note de comanda, tarife, prospecte, afise, publicatii, cu conditia sa fie nsotita n mod vizibil de firma comerciantului.

Emblema poate fi nstrainata spre deosebire de firma si separat, nu numai odata cu fondul de comert. Emblema este, ca si n cazul firmei, protejata de lege prin mijloace preventive si reperatorii. Astfel, nainte de a fi nregistrata n Registrul Comertului, se va verifica conditia de unicitate (originalitate) a emblemei. n cazul n care titularul emblemei a fost prejudiciat prin nscrierea n Registrul Comertului a unei mentiuni care aduce atingere dreptului sau, el poate cere instantei judecatoresti radierea acelei mentiuni. pentru prejudiciile cauzate prin folosirea fara drept unei embleme, persoana vinovata va fi obligata la plata unor despagubiri, n conditiile dreptului comun. Daca ntrebuintarea unei embleme este de natura sa produca confuzie cu emblema folosita legitim de un alt comerciant, fapta este considerata infractiune de concurenta neloiala si se sanctioneaza n conditiile art. 5 din Legea 11/91. Clientela si vadul comercial Nu este reglementata n legislatia romna. n legislatia franceza (L din 1909), clientela este considerata un element esential al fondului de comert. Clientela are un rol important pentru activitatea unui comerciant; ea determina, prin numar, calitate si frecventa, situatia economica a comerciantului, succesul ori insuccesul acestuia. Clientela este definita n literatura de specialitate ca totalitatea persoanelor fizice si juridice care apeleaza, n mod obisnuit, la acelasi comerciant, la fondul de comert al acestuia, pentru procurarea unor marfuri si servicii. Desi este o masa de persoane neorganizata si variabila, clientela constituie o valoare economica, datorita relatiilor ce se stabilesc ntre titularul fondului de comert si aceste persoane care si procura marfurile si serviciile de la comerciantul respectiv. Un fond de comert nu poate exista dect daca are o clientela. Pentru a fi inclusa ntr-un fond de comert, clientela trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii: - sa fie comerciala spre a o deosebi de clientela civila a medicului, avocatului, notarului sau mestesugarului; - personala pentru a o putea distinge de clientela altui comerciant;

- actuala (sa existe n realitate, sa fie sigura si reala) pentru ca o clientela cedata sau pierduta nu mai poate fi considerata ca element a unui fond individual de comert. Clientela se afla n strnsa legatura cu vadul comercial, care este definit ca o aptitudine a fondului de comert de atrage publicul (vadul comercial este locul foarte frecventat). Vadul comercial depinde att de factori obiectivi: locul de amplasare a magazinului unde comerciantul si desfasoara activitatea, fie locul unde se afla uzina, fabrica sau depozitul producatorului ori intermediarului, ct si factori subiectivi: calitatea marfurilor si serviciilor oferite clientilor, preturile practicate de comercianti, comportarea personalului comerciantului n raporturile cu clientii, influenta modei, abilitatea n realizarea reclamei comerciale. n dreptul afacerilor se confrunta doua conceptii: a) conceptia clasica, potrivit careia clientela si vadul comercial au ntelesuri diferite; b) conceptia moderna, care nlatura aceasta distinctie. Deosebirea ntre clientela si vadul comercial a fost explicata n doua moduri: 1. Potrivit unei teze, clientela este alcatuita din ansamblul persoanelor atrase de nsasi personalitate comerciantului, n timp ce vadul comercial ar fi ansamblul persoanelor atrase de amplasarea fondului de comert (aceasta teza este preluata din reglementarile franceze) . n timp ce vadul comercial are aptitudinea de atrage clienti mai nainte de a se trata cu ei, clientela reprezinta care se afla n relatii de afacere cu comerciantul. 2. Potrivit altei teze, clientela vizeaza doua categorii de persoane: acelea care sunt legate de comerciant printr-un contract de "furnitura" (clientela captiva) si acelea care se adreseaza comerciantului din motive de ncredere sau obisnuinta (clientela atrasa), iar vadul comercial se refera la clienti trecatori, care sunt atrasi de amplasarea fondului de comert, dar nu fac dect cumparari ocazionale. Conceptia moderna are n vedere numai clientela, considernd ca distinctia de mai sus nu are consecinte juridice. Notiunea de clientela este astfel definita ansamblul persoanelor aflate n relatii de afaceri cu un comerciant sau dispuse sa stabileasca asemenea relatii.

I.L. Georgescu si Tudor Popescu subliniau ca clientela este elementul esential al fondului de comert ntruct fara clientela revnzarea devine imposibila. Fara clientela, se sustine n conceptia clasica, nu ar putea exista nici fond de comert, marfa nu s-ar vinde, deci nu s-ar mai produce. Octavian Capatna arata ca clientela este un adevarat suport al comertului, pivotul sine qua non al fondului de comert, principalul sau factor de prosperitate, conferindu-i att trasaturi originale pe planul dreptului, ct si valoare economica. Conceptia moderna reproseaza celei clasice : a) pe de o parte ca exagereaza importanta clientelei, care n conditiile liberei concurente, clientela nu apartine comerciantului, oricnd ea poate fi scutita de un altul care ofera marfuri ori servicii mai bune sau care practica un pret mai interesant. n ultima analiza, clientela este scopul comerciantului, toate celelalte elemente ale fondului fiind destinate ca mijloace pentru atingerea acestui tel, mentinerii sau amplificarii clientelei, chiar daca n legislatia romna nu se recunoaste un drept la clientela, ca drept exclusiv al titularului fondului de comert, totusi titularul are un anumit drept incorporal asupra clientele care este un element al fondului de comert. El se poate apara mpotriva actelor si faptelor ilicite de sustragere a clientelei sale. n masura n care aceste acte si fapte constituie manifestari ale concurentei neloiale, titularul are la dispozitie mijloacele de aparare prevazute de Legea 11/91 art. 4 lit. "i". Dreptul la clientela nu poate fi transmis separat ci odata cu fondul de comert. Marcile de fabrica, de comert si de serviciu Marcile sunt reglementate prin Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice . Marcile sunt semne distinctive folosite de comercianti pentru a deosebi produsele, lucrarile si serviciile lor de cele identice sau similare ale altor comercianti si pentru a stimula mbunatatirea calitatii produselor, lucrarilor si serviciilor. Comerciantul are libertatea sa-si aleaga merca pe care o crede corespunzatoare. Aceasta poate fi constituita din cuvinte, litere, cifre, reprezentari grafice plane sau n relief, combinatii ale acestor elemente, una sau mai multe culori, forma produsului sau ambalajului acestuia etc.

Dupa natura si specificul activitati titularului, marcile pot fi: de fabrica, de comert sau de sorvicii, iar dupa modul utilizarii pot fi marci individuale (folosite de un singur comerciant) sau colective (folosite n comun de mai multi comercianti). n privinta obligativitatii folosirii marcilor, dreptul romn a adoptat sistemul potrivit caruia, n principiu, marcile de comert si de serviciu sunt facultative, iar marcile de fabrica sunt obligatorii. Cnd marca nu este posibila sau necesara, organele administratiei de stat (Oficiul de Stat pentru Invontii si Marci - OSIM, ministere) pot stabili produsele exceptate de la obligatia de marcare. Mai sunt utilizate marca notorie, caracterizata de un renume devenit international (PEPSI, Coca-Cola, Kodak etc.). Marca are ca principala functie - protejarea consumatorilor mpotriva contrafacerilor si imitatiilor care ar putea prejudicia nu numai deontologia comerciala ci si igiena sau sanatatea consumatorilor. Pentru comerciant marca ofera posibilitatea de a descuraja concurenta care ar urmari uzurparea prestigiului cstigat de un produs de piata. Marca este o garantie a calitatii si ajuta pe cumparator sa identifice un produs si determina, prin mentinerea unei calitati, o anumita preferinta. Publicitatea marcii determina o crestere a vnzarilor. Marca are caracter patrimonial, avnd o valoare economica. Dreptul la marca se bucura de protectie juridica, daca aceasta ndeplineste unele conditii de fond si forma. Conditiile de fond se refera la : distinctivitatea, disponibilitatea, sinceritatea si liceitatea marcii. Distinctivitatea are doua elemente: originalitatea si noutatea. n absenta caracterului distinctiv, concret, nu pot forma o marca, semne uzuale, generice sau necesare. Noutatea se apreciaza n mod relativ n raport de: marcile altor comercianti, legal nregistrate anterior si de ansamblul marcii si nu de elementele sale constitutive, pentru ca pe consumator l frapeaza aspectul de ansamblu si nu detaliile. Originalitatea (specialitatea) consta n cerinta de a distinge provenienta produsului facndu-l totodata inconfundabil cu oricare dintre produsele similare de pe aceeasi piata.

Disponibilitatea marcii presupune ca semnul ales nu apartine altei persoane, ca nu exista drepturi anterioare asupra sa. Sinceritatea consta n interzicerea marfurilor care cuprind indicatii false sau nselatoare. Liceitatea semnului (legalitate sau moralitate) nseamna ca acesta sa nu fie contrar ordinii publice, bunelor moravuri ori de natura sa nsele publicul. Sunt considerate a fi contrare moralei si ordinii publice printre altele: folosirea, fara autorizatia organelor competente, ca marci sau elemente ale acesteia stemele, drapelele si alte embleme de stat, a semnelor si sigiliilor oficiale de control si garantie, ct a oricaror imitatii de blazoane. Conditiile de forma se refera la modul de folosire a marcii care consta n aplicarea sau atasarea marcilor pe fiecare produs, pe ambalaj, pe imprimatele de reclama, pe documentele ce nsotesc produsele, ct si pe insigne, anunturi, cataloage, facturi, orice alte documente ale titularului. n sistemul nostru juridic, dreptul la marca se dobndeste de persoane fizice sau persoane juridice prin prioritate de nregistrare la OSIM. Potrivit reglementarilor legale, cererile de nregistrare a marcilor se examineaza dupa nregistrarea lor de catre Agentia Generala pentru Metrologie, Standarde si Inventii din punct de vedere al ndeplinirii conditiilor pentru nregistrarea marcilor depuse n registru. Daca n urma examinarii se constata ca sunt ndeplinite conditiile pentru nregistrarea marcii si daca, n termen de 3 luni de la data publicarii n publicatia oficiala privind marcile, nu s-au introdus contestatii sau contestatiile introduse au fost respinse, marca se nregistreaza, eliberndu-se solicitantului un certificat de nregistrare, n caz contrar, cererea se respinge. nregistrarea marcii confera titularului un drept de folosire exclusiva a marcii pe un termen de 10 ani de la data constituirii depozitului. La cererea titularului, nregistrarea unei marci poate fi rennoita la mplinirea fiecarui termen de ocrotire de 10 ani, ncepnd din ultimul an al termenului de ocrotire, pna cel trziu 6 luni de la mplinirea acestui termen, fara a se aduce modificari esentiale. Drepturile cu privire la o marca individuala nregistrata sau rennoita pot fi transmise, n total sau n parte, cu titlu oneros sau gratuit, potrivit legii. Drepturile cu privire la marca nceteaza: - pe baza renuntarii exprese a titularului;

- ca urmare a lichidarii titularului, daca marca nu a fost transmisa altui comerciant; - prin expirarea termenului de ocrotire, daca nu a fost rennoita; - daca marca a fost anulata. Litigiile privind uzurparea drepturilor asupra marcilor si cele avnd ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegala a marcilor se solutioneaza de institutiile judecatoresti. Contrafacerea, imitarea sau folosirea fara drept a unei marci constituie infractiune de concurenta neloiala, incriminata de art. 301 Cod penal. n scopul asigurarii protectiei prevazute de lege, comerciantii au obligatia sa ceara nscrierea n Registrul Comertului a mentiunilor privind marcile. Fondul de comert mai cuprinde dintre drepturile de proprietate industriala: inventiile, know-how-ul, desenele si modelele industriale.

4.3. ACTELE JURIDICE PRIVIND FONDUL DE COMERT


Fondul de comert, ca un bun unitar, precum si elementele sale componente pot face obiectul unor acte juridice: vnzare-cumparare, locatiune, gaj etc. Actele juridice privind fondul de comert sunt guvernate de principiile generale ale dreptului civil, de luarea n considerare a specificului obiectului acelor acte juridice. Fiind considerat un bun mobil, fondul de comert se poate transmite pe cale succesorala, n conditiile Codului civil. Vnzarea-cumpararea fondului de comert Contractul de vnzare-cumparare poate avea ca obiect fondul de comert, ca bun unitar sau elemente componente ale acestuia. n ceea ce privesc bunurile imobile (ce fac parte din fondul de comert) sunt aplicabile regulile dreptului comun referitoare la nstrainarea imobilelor, inclusiv cele privind publicitatea imobiliara. Creantele si datoriile titularului fondului de comert nu se transmit ca urmare a fondului de comert ntruct acestea nu fac parte din fondul de comert. Vnzarea fondului de comert da nastere unei obligatii speciale n sarcina vnzatorului, respectiv- a nu face concurenta cumparatorului. Aceasta obligatie exista chiar daca nu a fost stipulata in mod expres n contract, fiind considerata o

forma de manifestare a obligatiei de garantie a vnzatorului. Vnzarea fondului de comert constituie un act care trebuie nregistrat n RC, potrivit art. 21 din legea 26/90. Mentiunea devine opozabila tertilor de la data efectuarii ei n RC. O aplicatie actuala a principiului vnzarii fondului de comert reprezinta vnzarea de active n conditiile legii 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale. Potrivit art. 53 din Legea 58/91, societatile comerciale care detin active ce reprezinta unitati care pot fi organizate si pot functiona independent au dreptul sa vnda astfel de active. Vnzarea se face prin licitatie. Transmiterea fondului de comert ca aport n societatea comerciala Fondul de comert poate face obiectul unui aport ntr-o societate comerciala la a carui constituire participa titularul fondului. Potrivit art.65 din Legea nr.31/90, titularul poate transmite dreptul de proprietate ori numai folosinta asupra fondului de comert. Transmiterea fondului de comert ca aport n societate este reglementata de regulile speciale privind constituirea societatilor comerciale. Locatiunea fondului de comert Fondul de comert poate face obiect al unui contrat de locatiune, n conditiile Codului civil. n temeiul contractului de locatiune, n schimbul unui pret, proprietarul fondului n calitate de locator, transmite locatarului folosinta asupra fondului de comert. n lipsa unei stipulati contrare, dreptul de folosinta priveste, ca si n cazul vnzarii, toate elementele fondului de comert. Locatarul are dreptul sa continue exercitarea comertului sub firma proprie, exploatnd fondul de comert. Locatorul va putea continua activitatea si sub forma anterioara mentinnd n cuprinsul ei calitatea de succesor, daca locatorul a consimtit expres. Locatarul are obligatia sa respecte destinatia economica si functionala a fondului de comert, data de locator. Locatarul nu poate aduce schimbari n organizarea si structura fondului de comert, prin schimbarea destinatiei unor bunuri ori prin nstrainarea lor. Orice modificare este conditionata de acordul locatorului.

Ca si n cazul vnzarii, locatarul are obligatia sa nu faca locatorului concurenta, prin desfasurarea unui comert de acelasi gen, la mica distanta de locator. Locatiunea fondului de comert se nregistreaza n Registrul Comertului conform art. 21 din Legea nr.26/90. O aplicatie actuala a locatiunii fondului de comert o reprezinta locatia gestiunii, reglementata prin acte normative speciale (Legea nr.15/90, H.G. 1228/90, H.G. 6140/91). Gajul asupra fondului de comert Fondul de comert poate face obiectul unui contract de gaj. Desi gajul este cu deposedare (se face cu remiterea lucrului catre creditor), gajul asupra fondului de comert este fara deposedare, avnd n vedere ca remiterea fondului de comert catre creditor ar avea drept consecinta imposibilitatea continuarii comertului de catre comerciantul debitor. n cazul n care creditorul nu ar putea ori nu ar voi sa continue comertul, remiterea fondului de comert ar echivala cu ncetarea activitatii comerciale a debitorului. Doctrina si jurisprudenta au imaginat procedeul tehnic al remiterii simbolice a detentiunii fondului de comert. Acest lucru se realizeaza prin predarea catre creditor a titlurilor si documentelor privind fondul de comert. Remiterea simbolica a titlurilor fondului de comert realizeaza si o publicitate a gajului.

[1] Art. 861 Cod comercial prevede ca "Falitul concordator, mai nainte de mplinirea obligatiilor luate prin concordat, nu va putea constitui fondul sau de comert n gaj si nici nstraina acest fond, n alt mod, dect acela cerut de felul comertului". [2] Art. 21 litera "e" stabileste obligatia nregistrarii n RC a mentiunilor privind donatia, vnzarea, locatiunea sau gajul fondului de comert.