Sunteți pe pagina 1din 26

ROLUL FAMILIEI ÎN

EDUCAŢIA COPIILOR
LECTORAT

Spivac Natalia- cl.IV-a


CE ESTE EDUCAŢIA?
Educaţia are drept scop să dea sufletului şi
corpului întreaga frumuseţe si perfecţiune de
care sunt susceptibile. (PLATON)

Educaţia
 un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o
anumită modificare de comportament

 nu este un proces de care este responsabilă în


mod exclusiv şcoala, este un proces al cărui
succes depinde de colaborarea familie –şcoală
,,Şcoala,
pentru a da roade,
are nevoie de sprijinul conştient
şi de colaborarea părinţilor.
Educaţia
dată în şcoală
se dovedeşte a fi muncă irosită şi ineficace,
dacă
familia
e ostilă şi indiferentă”

H.H.STERN
FAMILIA –PRIMA ŞCOALĂ A COPILULUI
PĂRINŢII - PRIMII PROFESORI ŞI
PERMANENŢI AI COPILULUI

 asigură satisfacerea nevoilor primare (hrană,


îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.);

 asigură un climat familial afectiv şi moral


sentimentul de siguranta şi securitate socială
necesar formării şi emancipării personalităţii
acestuia;

 reprezintă un exemplu pentru copil.


A EDUCA UN COPIL, ÎNSEAMNĂ :

 să-i
oferi un climat familial
corespunzator ;

 să
înveţi cum să actualizezi
potenţialul copilului;

 să-l
ajuti să se dezvolte armonios în
mediul sau familial şi psihosocial
de viaţă.
FAMILII CARE REPREZINTĂ
UN BUN MEDIU EDUCATIV
 Existenţa relaţiilor de înţelegere, respect,
întrajutorare între membrii;

 Autoritate exigentă a părinţilor îmbinată cu


respect;

 Situaţie economică bună.


FAMILII CARE NU REPREZINTĂ UN BUN
MEDIU DE EDUCAŢIE
 Familia descompusă în urma unui divorţ sau a
unui deces, condiţiile de viaţă a copilului orfan
de un părinte depinde de puterea de dragoste a
acesteia;
 Familia reconstituită-recăsătorită;

 Violenţa în familie;

 Certuri şi neînţelegeri;

 Divergenţe între părinţi privitor la măsurile


luate de un părinte asupra copilului ;
 Părinţi care mint, fură, înjură, în această
situaţie copilul imită comportamentul
părinţilor.
PAŞI ÎN EDUCAŢIE

1. să-l iubeşti şi să manifeşti dorinţa de a-l cunoaşte, să stii care-i sunt


trebuinţele, interesele, succesele, insuccesele, sentimentele;

2. să înveţi legile creşterii fizice şi mentale;

3. să treci de la o educatie autoritara la o educatie mai permisiva bazata pe


adaptarea la realitate prin a deveni prietenul copilului tau;

4. să înveti că în timp ce reactionezi emoţional atunci când greşeste, nu este


suficient, si că este necesar să priveşti şi soluţiile alternative la problemă;

5. să te implici în educaţia copilului tău, acordă-ţi timpul necesar! …

6. să- l ajuţi să-si ia lecţia din experienţele sale de viată şi nu insista doar în
a-l învinovăţi atunci când greşeste. Vorbeşte-i şi despre caliatăţile sale,
despre reuşitele sale!

7.învaţă-l să experimenteze mental comportamentul şi să vadă consecinţele


punerii lui în practică, să-şi autoevalueze conduita!
TREBUIE SĂ ÎNVĂŢAŢI
 care sunt nevoile copiilor;

 să ascultaţi, astfel încât copii să vrea


să stea de vorbă cu voi;

 ce şi cum să întrebaţi, pentru ca ei să


vrea să colaboreze;

 cum să le acordaţi o libertate mai


mare, păstrând in acelaşi timp
controlul.
CELE CINCI MESAJE ALE EDUCAŢIEI
POZITIVE:
1. E normal să fii altfel decât ceilalţi.
 Fiecare copil este unic.
 Înţelegerea diferenţelor ne ajută să ne înţelegem şi să ne
sprijinim copiii mai bine.
 Fiecare generaţie este diferită. Dacă părinţii adoptă o
atitudine care acceptă diferenţele, copiii, când ajung la
adolescenţă, nu se vor aştepta să fie respinşi fiindcă
gândesc în mod diferit
 Părintele îşi demonstrează iubirea în primul rând prin
felul în care poartă de grijă copilului şi prin încredere.
 Grija părintească este bunăvoinţa de a fi prezent când copiii
au nevoie de tine.
 Încrederea este conştiinţa şi convingerea că au capacitatea
de a reuşi şi de a învăţa din propriile greşeli.
Având permisiunea
de a fi diferiţi de ceilalţi,
copiii devin capabili
să descopere,
să aprecieze
şi să-şi dezvolte potenţialul
interior unic.
2. E NORMAL SĂ FACI GREŞELI.

 Dacă am făcut ceva rău, nu sunt rău, pentru că


toţi copiii fac greşeli.
 N-am ştiut cum să fac mai bine.

 Fac şi o mulţime de lucruri bune.

 Acum pot să învăţ din greşeli şi altădată să fac


mai bine.
 Pot să mă corectez sau să mă revanşez.

 Mi-am dat toată silinţa. Şi ceilalţi greşesc şi nu


sunt răi.
 Voi învăţa şi în curând o să fiu suficient de bun.

 Îmi recunosc greşeala şi în viitor o pot corecta.


 O bună regulă: pentru fiecare greşeală pe care o
face un copil, găsiţi trei lucruri bune sau corecte
pe care le-a făcut.
 În locul criticii, daţi-le copiilor o îndrumare, vă
concentraţi asupra reuşitei şi nu asupra greşelii.

COPIII
ÎNVAŢĂ SĂ SE IUBEASCĂ
DIN MODUL ÎN CARE SUNT TRATAŢI DE
CĂTRE PĂRINŢI
ŞI DIN MODUL ÎN CARE ACEŞTIA DIN
URMĂ REACŢIONEAZĂ FAŢĂ DE
GREŞELILE LOR.
Având permisiunea
de a greşi,
copiii devin capabili
să se autocorecteze,
să înveţe din propriile
greşeli
şi să obţină succese
mai mari.
3.E NORMAL SĂ-ŢI EXPRIMI SENTIMENTELE
NEGATIVE.

 Toţi copiii trăiesc emoţii negative

Acuzarea şi pedepsirea copiilor pe motiv că-şi


exprimă supărarea le înăbuşă pasiunile şi le
înfrânge voinţa.
 Comunicarea empatiei - să aibă sentimentul că
le înţelegeţi punctul de vedere

 Empatia este acel buton magic, care le


permite copiilor să vă accepte încurajarea
Având permisiunea
de a-şi exprima
sentimentele negative,
copiii învaţă să-şi
controleze emoţiile
şi să-şi dezvolte conştiinţa
de sine.
4. E NORMAL SĂ SPUI “NU”
 Capacitatea de a te împotrivi autorităţii stă
la baza unei personalităţi adevărate şi
pozitive.

 A-i lăsa pe copii să spună „nu”, înseamnă a le da


drum liber să-şi exprime sentimentele, să
descopere ce vor şi apoi să negocieze. Nu
înseamnă că veţi face întotdeauna aşa cum vor ei.

Copiii nu sunt niciodată răi,


doar
scăpaţi de sub control.
Având permisiunea
de a se opune,
copiii devin capabili
să-şi exerseze voinţa şi să-şi construiască
o personalitate reală şi pozitivă.
Aceasta trezeşte
dorinţa naturală a copilului
de a coopera
şi de a fi îndrumat de părinţi.
Învăţând cum să conducă
rezistenţa copiilor lor,
părinţii îşi păstrează controlul,
acordându-le în acelaşi timp o libertate sporită.
4. E NORMAL SĂ VREI MAI MULT.
 Copiii devin răsfăţaţi nu fiindcă vor mai mult, ci
fiindcă părinţii încetează să vrea mai mult
pentru ei înşişi.
 Hrănirea voinţei unui copil îi va menţine viu
entuziasmul pentru viaţă, pentru iubire, pentru
învăţătură şi pentru creştere.

 Dacă nu ceri, nu primeşti, dar, dacă ceri, nu


înseamnă că primeşti întotdeauna.

 Când înveţi să amâni primirea unei răsplăţi,


înveţi să fii fericit chiar dacă nu primeşti
imediat ceea ce vrei.
ZECE MODALITĂŢI DE A SPUNE „NU”:

Nu, în momentul acesta sunt ocupat...


Nu, acum am alte planuri...
Nu, dar poate altădată...
Nu, acum am altceva de făcut...
Nu, asta avem de făcut...
Nu, acum vreau să...
Nu, acum este vremea să...
Nu, planul ete următorul...
Nu, acum am nevoie să fiu puţin singur...

 E normal să spui „nu”, dar nu uita că


mama şi tata sunt şefii (au ultimul cuvânt).
Având permisiunea
de a vrea mai mult,
copiii dobândesc
sentimentul că ştiu ce merită
şi capacitatea de a amâna o
recompensă.
Ei sunt capabili să vrea mai mult
dar, cu toate acestea,
sunt fericiţi cu ceea ce au.
 Învăţând să accepte şi să înţeleagă limitele
impuse de părinţi şi de lume, copiii învaţă
deprinderi esenţiale de viaţă ca:
 iertarea,
 capacitatea de a amâna primirea răsplăţii,
 acceptarea,
 cooperarea,
 creativitatea
 compasiunea,
 curajul,
 perseverenţa,
 autocorecţia,
 preţuirea de sine,
 independenţa,
 abilitatea de a se orienta singuri.
 Copiii nu învaţă să ierte, dacă nu există
cineva care să ierte.
 Copiii nu învaţă să-şi dezvolte răbdarea
sau să amâne primirea unei răsplate,
dacă totul le vine de-a gata, imediat ce
doresc ceva.
 Copiii nu învaţă să-şi accepte
imperfecţiunile, dacă toată lumea din jur
este perfectă.
 Copiii nu învaţă să coopereze, dacă
întotdeauna totul merge aşa cum vor ei.
 Copiii nu învaţă să fie creativi, dacă
nu sunt lăsaţi să facă nimic.
 Copiii nu învaţă ce este mila şi
respectul, dacă nu simt şi ei durere.
 Copiii nu învaţă să fie curajoşi şi
optimişti, dacă nu se confruntă cu
greul.
 Copiii nu învaţă să se corecteze
singuri, dacă nu au dificultăţi,
eşecuri, sau nu fac greşeli.
 Copiii nu învaţă să se conducă singuri,
dacă nu au ocazia să reziste unei
autorităţi şi / sau dacă nu obţin ceea ce
vor.
 Copiii nu-şi pot dezvolta perseverenţa şi
puterea, dacă totul este uşor.
 Copiii nu-şi pot dezvolta independenţa,
dacă nu trec prin experienţa excluderii
sau a respingerii.
 Niciodată nu este prea târziu să fiţi părinţi
buni şi să inspiraţi cooperare copiilor
voştri.
CONCLUZIE
Implicarea părinţilor în educaţia copiilor
poate preveni sau elimina dificultăţi
inerente în viaţa unei şcoli.

Împreună, părinţii, copiii şi profesorii pot


face din şcoală un loc plăcut, un mediu
bazat pe încredere, comunicare, respect şi
flexibilitate.
Vă mulţumesc
şi
vă urez răbdare şi speranţă
în meseria de părinte