Proiect

La Administrarea Afacerilor
Tema: Școala sistemelor sociale

Elaborat de: Tutunaru Ana

Grupa CB 1305 G
 Cuprins:
 Conceptul de școală a sistemelor sociale
 Caracteristicile școlii sistemelor sociale
 Principalii reprezentanți
 Obiectul cercetării sistemice
 Talcott Parsons
 Chester Barnard
 Herbert Simon
 Philip Selznick
 Concluzii
 Definirea conceptului

Şcoala sistemelor sociale reprezintă curentul dominant în teoria contemporană

a managementului. Ea s-a format sub influenţa concepţiilor analizei funcţional-
structurale precum şi a teoriei generale a sistemelor.

Conceptul școlii sistemelor sociale: managementul este un sistem social care

studiază organizaţia ca un organism social;
 Caracteristici
Şcoala sistemelor sociale se caracterizează prin:
 abordarea sistemică a problemelor de organizare şi management, dând o atenţie
deosebită raportului părţilor sistemului cu sistemul în ansamblul său şi asupra
dependenţelor reciproce ale unui număr mare de factori variabili;
 considerarea organizaţiei ca o coaliţie colaboratoare, care este viabilă numai atâta
timp cât poate să asigure tuturor membrilor săi o suficientă satisfacţie pentru a garanta
continuarea aportului lor la realizarea obiectivelor organizaţiei;
 modelarea proceselor organizaţionale în combinarea lor, cu relevarea acelor
combinaţii care corespund atingerii obiectivelor puse în faţa organizaţiei.
 Principalii reprezentanți
Principalii reprezentanţi ai acestei şcoli sunt
 Talcott Parsons
 C.J Barnard
 P. Selznick
 G.N. Popov
 H.A. Simon.
Având ca punct de plecare analiza organizaţiei sociale, reprezentanţii şcolii sistemelor
sociale, numiţi şi sistemişti, au încercat să identifice elementele generale, permanente ale
oricărei organizaţii, în general proprii atât mecanismului de ceasornic cât şi a celui social.
O asemenea tendinţă de a crea o teorie universală a procesului organizatoric se împleteşte
cu încercări de a folosi în rezolvarea acestei sarcini cibernetica, metodele matematice. Însă
în ultima instanţă cercetările efectuate în această direcţie sunt subordonate sarcinii
particulare de creare a teoriei organizaţiei care se aplică de toate întreprinderile.
Reprezentanţii acestei şcoli au analizat critic, pe baze sociologice, tezele şcolilor
anterioare cu privire la natura şi metodele managementului, teoretizând noua practică în
acest domeniu.
 Obiectul cercetării sistemice
În concepţia sistemiştilor, obiectul cercetării sistemice îl constituie, pe de o
parte, organizaţia cu toate părţile ei componente, iar pe de altă parte,
procesele care au loc în interiorul şi exteriorul organizaţiei. Deci,
organizaţia este privită ca un sistem deschis de transformare a intrărilor
(input) în ieşiri (output), adică: mediul înconjurător furnizează intrări
(resurse)–oameni, bani, materii prime, tehnologii, informaţii –organizaţia,
la rândul ei, prin muncă transformă aceste resurse (intrări) în produse
finite sau servicii (ieşiri),pe care le transmite mediului înconjurător, care le
consumă. Acest proces de transformare a intrărilor în ieşiri este continuu.
 Talcott Parsons
Idei și abordări
Abordarea sistemică structural-funcţionalistă a
organizaţiei este tratată de către T. Parsons.
Organizaţia socială, întreprinderea este
considerată ca un sistem complex format dintr-o
serie de subsisteme. Ca subsisteme sunt:
 Individul-membru al organizaţiei
 Structura formală
 Structura informală
 Statusurile
 Rolurile
 Mediul fizic înconjurător în care funcţionează
întreprinderea
Toate acestea formează un sistem organizatoric,pe
care Parsons îl numeşte sistem social al
acţiunii.Principalul factor integrator al
organizaţiei este obiectivul, scopul acesteia,
făcânduse deosebire între obiectivele stabilite unei
organizaţii concrete şi obiectivele proprii tuturor
organizaţiilor ca atare.
Nivelurile organizațiilor societății
Potrivit lui Parsons sistemele sociale se află pe
patru niveluri ale organizaţiilor societăţii:
1) nivelul primar sau tehnic unde elementele
interacţionează nemijlocit unul cu altul;
2) nivelul managerial unde se reglează procesul
de schimb care are loc la primul nivel;
3) nivelul instituţional unde se rezolvă probleme
de ordin general;
4) nivelul societar, care se concentrează, în
societatea contemporană, în sferele politice.
Fiecare nivel superior îndeplineşte funcţii de
observare, de control şi de reglare în raport cu
nivelul imediat inferior cu scopul de a menţine
starea de echilibru atât în societate, cât şi în fiecare
din componentele acesteia.
 Chester Barnard
Idei și abordări
C. Barnard, considerat părintele spiritual
al şcolii sistemelor sociale a încercat să
creeze o teorie integrală a organizării
managementului.
El îşi defineşte metoda sa de cercetare
drept complexă, bazată pe folosirea filozofiei,
ştiinţelor politice, economiei, sociologiei,
psihologiei, fizicii.
După C. Barnard organizaţia este un
“sistem al activităţii conştient coordonate a
două sau mai multor persoane”.
Potrivit lui Barnard, rolul major al unui
manager este de a comunica atât cu membrii
organizaţiei, cât şi cu oamenii din afara
organizaţiei şi de a adapta structura internă a
organizaţiei la mediul extern al ei.
Sarcinile managerului
Barnard evidenţiază 3 sarcini principale ale
managerului executiv:
1) De a crea un sistem de comunicare,
întrucât toate activităţile se bazează pe
comunicare şi de a lua în consideraţie
ambele mijloace de comunicare –
formale şi informale.
2) De a promova securitatea eforturilor
personale ale membrilor organizaţiei, de
a-i pune în relaţii de cooperare.
3) De a formula şi defini obiectivele,
incluzând aici funcţia de luare a
deciziilor şi delegarea.
 Studiind problema motivaţiei
comportamentale a subordonaţilor Barnard
evidenţiază 4 “stimuli concreţi”:
1) stimulente materiale (bani, obiecte);
2) posibilităţi personale nemateriale pentru
merite (prestigiu, putere personală);
3) condiţii fizice de muncă dorite
4) Stimulente spirituale – loialitate faţă de
organizaţie sentimente estetice,
religioase, patriotism, altruism faţă de
familie etc.
În acest context, Barnard afirmă că
recompensele materiale au o importanţă
hotărâtoare numai până la anumite limite,
necesare existenţei individului, apoi ele nu
mai asigură, în continuare, creşterea
eficienţei activităţii lui; acestor stimuli
trebuie să li se asocieze alţii, cum ar fi
atractivitatea muncii, condiţiile de muncă etc.
O importanţă deosebită Barnard atrage
problemei autorităţii în organizaţii,
considerând că autoritatea decurge din
disponibilitatea subordonaţilor de a accepta
ordinele. Deci, criteriul final al evaluării
autorităţii este acceptarea sau neacceptarea de
către indivizi a ordinelor adresate lor. Pentru
ca ordinele să fie acceptate este necesar ca
ele:
 să fie înţelese de executanţi;
 să corespundă obiectivelor organizaţiei;
 să fie compatibile, în ansamblu, cu
interesele personale ale celor cărora le
sunt adresate;
 să fie realizabile de către fiecare individ.
C. I. Barnard rămâne în istoria
managementului şi ca autor al teoriei
schimbului de satisfacţii. Esenţa teoriei este
exprimată de el astfel:
“Să dai pe cât e posibil, ceea ce este mai
puţin valoros pentru tine, dar mai valoros
pentru cel ce primeşte; să primeşti ceea ce
este mai valoros pentru tine şi mai puţin
valoros pentru cel ce dă”.
 Herbert Simon
În aceeași ordine de idei ca a lui Barnard, Herbert Simon, profesor la Universitatea Carnegie-Mellon
(considerată centrul ştiinţific al “şcolii sistemelor sociale”), arată că acceptarea de către subordonat a
unui ordin depinde de următoarele cerinţe:
a) Înţelegerea unui ordin de către subordonat depinde de modul de comunicare al acestuia şi de
starea de conformare a subordonatului: După cum cineva nu poate merge pe suprafaţa unui lac
dacă i se dă ordin, nici nu se supune unui ordin pe care nu-l înţelege.
b) Concordanţa ordinului cu personalitatea subordonatului: Un subordonat cinstit nu se va
supune ordinului de a delapida pe care i-ar da un superior necinstit.
c) Concordanţa ordinului cu obiectivele organizaţiei: Dacă unor soldaţi li s-ar comanda să tragă
asupra propriilor lor colegi de arme, reacţia acestora va fi aceea de a nu se supune.
d) Concordanţa ordinului cu competenţa celui care îl dă: Un pedagog care îi ordonă elevului
să se tundă, avansează pe gheaţa subţire a nesupunerii, pentru că are rangul, dar nu are împuternicire
legală.
Altfel spus, un bun management presupune ordine executabile.
 Philip Selznick
Un alt reprezentant al “şcolii sistemelor sociale”este P. Selznick, care evidenţiază 6 aspecte
importante pentru politica organizaţiei şi anume:
1. Repartizarea rolurilor;
2. Grupurile interne interesate;
3. Stratificaţia socială;
4. Convingerile corespunzătoare împărtăşite de membrii organizaţiei;
5. Gradul de participare a fiecărui membru al organizaţiei;
6. Tipul de dependenţă dintre membrii organizaţiei.

El susţine că managementul organizaţiei trebuie să aibă în vedere fiecare din aceste aspecte, asigurând
schimbările necesare în interesul atingerii obiectivelor generale ale organizaţiei.
P. Selznick introduce noţiunea de “identitate instituţională”, în sensul că structura formală a organizaţiei
şi cea informală trebuie să concorde atât cu obiectivele generale ale acesteia cât şi cu sarcinile ei curente.
Această concordanţă poate fi obţinută ca urmare a unei juste selecţii a cadrelor, pregătirii profesionale a
acestora, creării aşa zisului “sâmbure instituţional” investit cu anumită încredere în faptul că deciziile
luate corespund spiritului şi liniei politicii generale a organizaţiei.
 Concluzie
În concluzie se poate spune că şcoala sistemelor sociale analizează şi stabileşte
mecanismul funcţionării sistemelor organizatorice, aplicarea metodelor de sistem în
management,cerinţa de abordare complexă, sintetică în analiza organizaţiei