Sunteți pe pagina 1din 13

HEDONISMUL

ETICA LA EPICUR

A realizat: Galina Manole,


gr. 306, Politologie
Profesor: Natalia Putina
HEDONISMUL
 a fost iniţiat de Aristipp (~435-350 î.Hr.),
întemeietorul micii şcoli socratice de la Cirena
(nordul Africii);
 prima filosofie morală propriu-zisă europeană;
 originea doctrinei este de găsit atât în concepţia
socratică, după care scopul vieţii constă în căutarea
fericirii, cât şi în scepticismul sofistic.
 plăcerea ca formă a fericirii este binele suprem pe
care trebuie să-l căutăm în viaţă, scopul vieţii este
plăcerea.
HEDONISMUL
 Aristipp: Morala reprezintă singura disciplină care merita să fie
studiată, altele (dialectica sau fizica), nu ne fac fericiți;
 pot fi cunoscute doar propriile senzaţii, subiective, relative şi
individuale;
 Plăcerea sau durerea care însoţesc senzaţiile noastre sunt singurele
lucruri de care putem fi siguri că le cunoaştem cu adevărat.
 Trebuie să ne organizăm viaţa morală prin a ne orienta spre senzaţiile
plăcute şi să evităm durerea.
ŞCOALA CIRENAICĂ
Cirenaicii- susţineau că renunţarea la plăcerile prezente în
schimbul unora viitoare este o greşeală, că în viaţă nu trebuie să
urmărim o singură plăcere, ci realizarea unui maxim de plăceri.

orice plăcere=un bine, nu toate plăcerile au valoare egală, unele sunt


mici, altele mari, unele lungi, altele mai scurte.
preferabile - plăcerile pe care suntem siguri.
CONCEPŢIILE ETICE ALE LUI EPICUR
(341-270 Î. H)
 Epicur - filozof, originar din Samus, Grecia Antică.
 deschide propria școală de filosofie;
 a creat o concepţie etică optimistă - scopul vieţii omului
constă în obţinerea fericirii în lumea reală prin
satisfacerea rezonabilă a plăcerilor şi prin debarasarea
de suferinţe;
 rezolvarea problemei etice constă în tălmăcirea justă a
fericirii.
FILOSOFIA LUI EPICUR

Kanonika (Logica), necesară pentru


distingerea adevărului de fals.

Physika (Fizica), ce propune o


explicație filosofică a naturii.

Ethika (Etica), ce tratează despre


condițiile vieții fericite.
ETICA LUI EPICUR
 are caracter empirist;
 baza moralei - năzuinţa omului spre fericire;

 plăcerea şi durerea sunt impulsurile acţiunii, nu


numai pentru oameni, ci şi pentru animale.

Plăcerea de repaus - calmă și persistentă(durabilă),


lipsa durerii fizice și a neliniștei sufletești.

Plăcerea în mișcare - vie, rapidă, trecătoare,


satisfacerea nevoilor corporale.
DUPĂ EPICUR DORINȚELE POT FI:

Naturale • Foamea, setea, plăcerile auzului, vederii;


și
necesare

Naturale și • Căsătoria, creșterea copiilor;


ne-
necesare

Nenaturale • Bogăția, onorurile, gloria;


și ne-
necesare

Pentru Epicur fericirea nu consta atât în numărul mare al plăcerilor, cât în


absenţa suferinţelor. Mulţumeşte-te cu puţin!
MORALA RENUNȚĂRII LA PLĂCERE

 Epicurismul - doctrină a renunţării la plăcere;


 Plăcere (hedone gr. ): „ faptul de a nu suferi în
corpul său şi de a nu fi tulburat în sufletul său”
 Viața la școala lui Epicur- un pahar cu vin, sau
doar cu apă şi pâine uscată - de ajuns pentru a
înfăptui scopul vieţii - plăcerea, absenţa
durerii.
 în natură există doar corpuri materiale, deci
plăcerile sunt tot materiale, adică ale corpului.
PLĂCEREA - VIAȚĂ FERICITĂ
Atarxie
(stare de liniște,
de seninătate
Omul are sufletească
rațiune absolută)

Dobândește o
fericire
rațională,
superioară

 Realizarea fericirii este posibilă prin liniştea sufletească, după


Epicur, prin înlăturarea oricărui motiv de tulburare sufletească
(superstiţiile sau teama de moarte).
EPICUREISMUL - O FILOSOFIE A
INTERCORPORALITĂŢII

 Plăcerea- echilibru corporal- stomacul este principiul şi


rădăcina oricărui bine”.
 în suflet - sursa relelor noastre, o cutie de rezonanţă
pentru corp;
 corpul trăiește în prezent, sufletul este sediul regretelor în
privinţa trecutului şi a temerilor faţă de viitor; fiind sursa
temerilor, trebuie anihilată.
 Recomandări: să urmăm legile statului; să stam departe de
viața publică (aduce tulburări).
CONCLUZII

 Plăcerea este fizică prin însăşi natura ei, corpul nu


deţine mijloace pentru a-şi păstra plăcerea.
 Filosofia ne va învăţa că viitorul nu înseamnă
nimic, iar moartea nici atât.
 Etica lui Epicur este pentru cei care fac din
filosofie o arta de a trăi.
CITATE

S-ar putea să vă placă și