Sunteți pe pagina 1din 91

Fenotipul malign

Biologia tumorala
Adina Croitoru
Institutul Clinic Fundeni

1
Importanta problemei
• O persoană din trei a fost, este sau va fi
diagnosticată cu cancer pe parcursul vieţii.
• 2000-10,4 milioane de cazuri noi de cancer/an
– 6,5 milioane de decese anuale prin cancer
– peste 25 de milioane de persoane cu cancer în
viaţă
• 2030 vor fi 25,24 milioane de cazuri noi,
– 16.4 milioane de decese anual şi
– 75 milioane persoane cu cancer în viaţă.
2
Importanta problemei

• În România
–în 2005
• 59.899 de cazuri noi (275,6%ooo)
faţă de 40.317 (177,37%ooo) in 1994
• 41.502 decese prin cancer
(199,37%ooo) faţă de 36.519
(160,66%ooo) în 1994
3
• Circa 50%-în ţările cu nivel economic mediu şi
scăzut, în care declararea cazurilor de cancer
nu este efectuată cu regularitate.
• creşterea duratei medii de viaţă se estimează
că peste jumătate din populaţie ar putea fi
diagnosticată cu o formă de cancer într-un
anumit moment al vieţii

4
CANCER
• termen-umbrelă
– un mare grup de boli (mai mult de 200) cu
caracteristici comune, care pot apare la orice vârstă şi
pot interesa orice ţesut sau organ, determinând o
varietate de forme clinice şi histologice, foarte diferite
ca modalitate de debut, posibilităţi de detectare
precoce şi diagnostic, stadiu de diferenţiere celulară,
rată de creştere, potenţial de invazie şi metastazare,
prognostic, opţiuni terapeutice, evoluţie şi complicaţii
• Definitie greu de formulat

5
CLINICIAN
• evoluţia unei tumori ce invadează local şi
poate disemina la distanţă (metastaza) în orice
sediu din corpul uman, determinând o
varietate enormă de aspecte clinice

6
ANATOMOPATOLOG
• un ţesut de neoformaţie, cu caracteristici
morfologice particulare, ce infiltrează
structurile normale din care ia naştere

7
BIOLOG
• un grup relativ redus de boli determinate de
defecte moleculare similare în funcţionarea
celulară, rezultând defecte comune prin
alterări ale genelor celulare.

8
FENOTIPUL MALIGN
• tendinţa de a se manifesta similar cu celula
progenitorie stem (capacitate de autoreînnoire,
diferenţiere, organogenicitate, diviziune
asimetrică);
• răspuns accentuat la factorii stimulatori ai
creşterii;
• rezistenţa relativă la stimulii inhibitori ai creşterii;
• capacitate de diviziune nelimitată;
• capacitate de a creşte în organe diverse, într-un
micromediu foarte diferit faţă de cel de
provenienţă;
9
FENOTIPUL MALIGN
• creştere rapidă a ratei mutaţiilor ceea ce duce la
generarea rapidă a unor noi variante de celule-
fiice;
• nerespectarea barierelor tisulare, fapt care
permite invazia în ţesuturile înconjurătoare şi
organe, vase de sânge şi limfatice;
• capacitate de a atrage şi sintetiza o reţea
vasculară proprie (angiogeneza);
• capacitate de a minimaliza un răspuns imun
şi/sau evita distrugerea de către celulele efectorii
ale sistemului imun
10
Definitie
• asocierea dintre
–proliferarea celulară necontrolată,
–alterarea diferenţierii şi metabolismelor,
–instabilitatea genomică
–invazivitatea locală
–eventual metastazarea

11
Celulele tumorale
• au numeroase defecte la nivelul căilor de
semnalizare (transducţie), ce comandă în mod
normal
– întreruperea proliferării
– repararea defectelor genetice şi
– iniţierea apoptozei atunci când alterările celulare
devin periculoase pentru organism.
• imature funcţional, nu mai răspund la semnalele
biologice într-o manieră adaptată la necesităţile şi
variaţiile micromediului în care supravieţuiesc,
rezultatul fiind autonomia celulară.

12
O tentativă de definiţie completă:

• Cancerul este un grup de boli ale organismelor


înalt pluricelulare,
– o creştere anormală de celule cauzată de
modificări în expresia a multiple gene, conducând
la dereglarea balanţei dintre proliferarea şi
moartea celulară, evoluând în final spre o
populaţie de celule cu defecte genetice, care
invadează ţesuturile şi metastazează în sedii la
distanţă, cauzând o morbiditate semnificativă şi –
în absenţa tratamentului – moartea gazdei

13
Elemente descriptive ale cancerului

• alterări în expresia a multiple gene, care conduc


la dereglarea programului normal de diviziune
celulară şi diferenţiere, cu un dezechilibru între
replicarea şi moartea celulară care favorizează
creşterea unei populaţii celulare cu defecte
genetice.
• Principalele caracteristici ce diferenţiază o tumoră
malignă de una benignă sunt:
– capacitatea de a invada local,
– de a disemina în ganglionii limfatici regionali şi
– de a migra şi coloniza organe şi ţesuturi la distanţă în
organism
14
Carcinogeneza
• procesul de transformare a unei celule
normale din organism într-una canceroasă=
proces complex pluristadial.
• Pe măsură ce tumora evoluează, populaţia
celulară care proliferează exprimă o
heterogenitate crescândă în caracteristici cum
ar fi: antigenicitatea, invazivitatea, potenţialul
metastatic, rata de proliferare celulară,
statusul de diferenţiere şi răspunsul la agenţii
citotoxici. 15
Tumori-clasificare
• în funcţie de ţesutul din care se formează
(localizare)
– carcinoame (derivate din epiteliile de înveliş), cele
mai frecvente (85-90%); cancerele cu originea în
ţesutul glandular (mamar, colo-rectal, prostată
etc.) sunt denumite adenocarcinoame.
– sarcoame (derivate din ţesuturile conjunctive,
muşchi, oase)
– limfoame şi leucemii (derivate din ţesuturile
hematopoietice)
– astrocitoame/glioblastoame (derivate din celulele
ţesutului nervos) 16
Caracteristicile celulei maligne
1. Provin dintr-o singură celulă care conţin o
acumulare de mutaţii cu rol iniţiator, are origine
şi dezvoltare clonală
– Majoritatea tipurilor celulare maligne par să aibă
originea într-o singură celulă anormală, care a
acumulat o serie de mutaţii cu rol iniţiator; se acceptă
în general că este suficientă transformarea uneia
dintre cele 1014 celule ale organismului.
– Unele cancere provin din clone maligne multiple, fie
ca efect al aşa-numitei „cancerizări în câmp”, în care
mai multe celule aleţesutului sunt expuse la acţiunea
unui carcinogen (ex. mucoasa căilor aeriene la
fumători), fie ca rezultat al defectelor moştenite la
nivelul anumitor gene
17
Caracteristicile celulei maligne
2. Sunt instabile genetic datorită defectelor în repararea
leziunilor ADN, conducând la heterogenitatea populaţiei
celulare de la nivelul tumorii. Celulele maligne produc clone
active care devin din ce în ce mai puţin responsive la
mecanismele de control ale proliferării şi prezintă o capacitate
crescută de a supravieţui în mediu străin, precum în cazul
metastazelor.
3. Pot fi identificate prin morfologia lor anormală, de obicei
diferită de celula corespondentă normală a ţesutului de
origine. Celulele tind să fie variabile ca dimensiuni şi formă, au
nuclei mari, cu nucleoli mai mulţi şi proeminenţi, şi cromatină
cu un aspect mai „hipercromatic”; citoplasma este mai redusă
cantitativ decât în celula normală, raportul nucleu/citoplasmă
fiind frecvent supraunitar.
18
Caracteristicile celulei maligne
4. Tind să fie mai puţin diferenţiate decât
ţesuturile înconjurătoare, cu care pot prezenta
unele asemănări, dar pot fi şi nediferenţiate,
făcând dificilă identificarea ţesutului de origine.
5. Sunt dezorganizate în relaţie cu celelalte celule
şi pierd capacitatea de a-şi îndeplini funcţiile
normale, dar câştigă funcţii diferite – capacitate
de migrare, sinteză de molecule biologic active
(enzime, hormoni etc.) care amplifică activităţi
organice specifice.

19
Caracteristicile celulei maligne
6. Pierd capacitatea de recunoaştere şi aderenţă la
celulele aceluiaşi ţesut, permiţând migrarea spre
alte sedii ale organismului.
7. Pierd sau îşi alterează markeri şi receptori de pe
suprafaţa membranei, modificându-şi activităţile
normale şi devenind de nerecunoscut de către
sistemul imun, care nu le percepe ca anormale
(non-self)

20
Caracteristicile celulei maligne

8. Devin nemuritoare ca urmare a alterării


susceptibilităţii la apoptoză (moartea celulară
programată) prin pierderea funcţiilor genelor
supresor.
• Apoptoza are rolul de a limita numărul
diviziunilor pe care le suferă o celulă normală,
prevenind replicarea ulterioară a unor
eventuale defecte genetice/structurale.

21
Caracteristicile celulei maligne
9. Prezintă un potenţial replicativ nelimitat.
• Celulele normale prezintă un program autonom de control a numărului
de diviziuni (finit) după care devin senescente. Acest mecanism de
control implică regiunile terminale de la capetele cromozomilor numite
telomere, care se scurtează cu ocazia fiecărei diviziuni. În celula
malignă, acest mecanism lipseşte, ducând la menţinerea lungimii
telomerelor.
• Numărul total şi procentul de celule care proliferează (fracţia sau rata
de proliferare) într-o tumoră este mult mai crescut decât cel al
celulelor normale cu aceeaşi origine tisulară.
• Numărul de celule în mitoză este frecvent mai crescut faţă de celulele
normale; astfel, frecvent se pot identifica ≥20 mitoze la 1000 de celule
maligne, în timp ce în ţesutul benign sau normal, numărul mitozelor
este <1 la 1000 de celule.
• Volumul tumoral de dedublare în timp este variabil şi reflectă tipul
tumoral, vascularizaţia, pierderile celulare şi influenţele hormonale şi
de micromediu.
22
Caracteristicile celulei maligne
10. Numărul total şi procentul de celule care proliferează (fracţia sau
rata de proliferare) într-o tumoră este mult mai crescut decât cel
al celulelor normale cu aceeaşi origine tisulară.
• Numărul de celule în mitoză este frecvent mai crescut faţă de
celulele normale; astfel, frecvent se pot identifica ≥20 mitoze la
1000 de celule maligne, în timp ce în ţesutul benign sau normal,
numărul mitozelor este <1 la 1000 de celule. Volumul tumoral de
dedublare în timp este variabil şi reflectă tipul tumoral,
vascularizaţia, pierderile celulare şi influenţele hormonale şi de
micromediu.
11. Se divid în manieră întâmplătoare, dezorganizată, rezultând
celule cu leziuni genetice şi alterări structurale şi funcţionale.
• Mitozele anomale şi aspectul de „celule gigante” cu pleiomorfism
crescut şi/sau nuclei multipli sunt mult mai frecvente în ţesutul
malign faţă de cel normal.

23
Caracteristicile celulei maligne
12. Pierd inhibiţia de contact.
• Această proprietate face ca – în cultură – celulele normale să îşi blocheze
diviziunea dacă ajung să formeze un strat confluent monocelular, chiar dacă
mediul de cultură conţine toţi factorii de creştere şi substanţele nutritive necesare
pentru diviziunile ulterioare.
13. Proliferează independent de substrat.
• Celulele normale din ţesuturile de cultură nu se pot divide dacă nu prezintă un
ancoraj la un substrat solid. Celulele neoplazice pot creşte independent într-un
mediu de cultură semisolid, fără a necesita un substrat de aderenţă.
• Mai mult, majoritatea clonelor celulare maligne sunt capabile, spre deosebire de
cele normale, să supravieţuiască în hipo-/anoxie, ceea ce le permite proliferarea
chiar în condiţii de deficit de nutrimente, şi se pot autodistruge prin continuarea
diviziunii chiar şi după ce au consumat factorii nutritivi din mediul de cultură.
• Creşterea celulară malignă poate fi însă stimulată de hormoni specifici (ex.
estrogenii în cancerul mamar, testosteronul în cancerul de prostată), factori de
creştere (ex. factorul de creştere epidermal [EGF]), sau enzime (ex. ciclinkinaze,
cicline).
14. Invadează frecvent ţesuturile normale, depăşind membrana bazală

24
TUMORI BENIGNE TUMORI MALIGNE
• Diferentiate histologic • Nediferentiate
• Mitoze rare • Mitoze frecvente
• Crestere lenta • Crestere rapida
• Circumscrise si incapsulate • Infiltrative si neincapsulate
• nonmetastazate • Invazive si distructive
• metastazante

25
What controls the checkpoints?

• Cyclin dependant kinases


Regulate timely proteins, enzymes production,
DNA synthesis + mitotic spindle formation

• Cyclins
Regulate the CDKs and transition from one stage
to the next

• CDKI’s (inhibitors)
Shut down the operation if there is a problem or
fault located by inhibiting the CDKs from activating
the cellular machinery

26
ISTORIC
• Exista de mii de ani
• opt cazuri de tumori mamare descrise în
papirusul egiptean Edwin Smith (cca. 3000-
1500 ÎHr)
• la mumiile egiptene au fost diagnosticate
cancere ovariene şi nazofaringiene
• Scheletele mumificate ale incaşilor peruvieni,
datând de circa 2400 ani, conţin leziuni
sugestive de melanom malign
27
• În codul lui Hammurabi (Mesopotamia antică) se
specifica: „[...] dacă un doctor a tratat o rană gravă cu
un instrument de bronz şi bolnavul a murit, să i se taie
mâinile. […] un doctor dă dovadă de înţelepciune dacă
lasă cancerul în pace
• Cuvântul cancer derivă din grecescul karkinos (rac,
crab) menţionat în scrierile lui Hippocrate din Kos (460-
375 Î.Hr.),
• din latinescul cancrum utilizat de către Galen din
Pergam (129-199), care împărţea tumorile în forme
ulcerate (karkinos) şi forme solide (karkinomas )

28
• După căderea Imperiului Roman, concepţiile lui Hipocrate şi
Galen sunt preluate de şcolile bizantine, persane şi arabe.
• Aetius din Amideea (medicul împăratului bizantin Iustinian)
lasă o descriere excelentă a carcinomului uterin, considerat
incurabil.
• Rufus din Efes descrie cancerele cutanate şi melanoamele,
• Arhigenes pe cel mamar.
• Abu-Ali al-Husayn, cărturar persan mai cunoscut sub
numele de Avicenna (980-1037) scrie o enciclopedie
monumentală numită „Al-Qānūm” („Canon”), codificare
finală a principiilor medicinei greco-arabe care sumează
toate cunoştinţele medicale ale timpului, inclusiv cele
oncologice

29
• Primul studiu sistematic despre cancer
– Peyriche la Academia din Lyon, sub titlul „Qu’est-
ce que c’est le cancer?”
– Cancerul, ca boală degenerativă, este descris şi în
lucrarea lui C.Gendron (1663-1750), „Recherches
sur la nature et guerison des cancers”.
• În 1851, W. Marsden fondează la Londra
primul „Spital de cancer” (Hospice), cu două
obiective: îngrijirea bolnavilor de cancer şi
cercetarea cancerului
30
• Procesul metastazării este abordat de o pleiadă de
medici din secolul XIX precum J. Muller, Th. Schwann şi
Henle. În
• 1881, Billroth efectuează cu succes prima gastrectomie
pentru un cancer de stomac
• 1884 Godle extirpa o tumoră cerebrală.
• Secolul XIX
– descoperirile lui Röntgen şi ale soţilor Curie, ce au condus
la naşterea radiodiagnosticului şi radioterapiei
– cercetările lui Beatson, ce efectuează prima ovarectomie
ca metodă de hormonoterapie în cancerul mamar (1895).

31
• R. Virchow (1821-1902) a formulat concepţiile
moderne asupra histogenezei cancerului
• După 1900 sunt puse bazele reţelei sanitare
oncologice şi este fundamentat sistemul
oncologic modern.
• Conceptul lui W. Halsted- radicalitatea
intervenţiilor chirurgicale a dominat chirurgia în
prima jumătate a secolului XX;
• radioterapia se dezvoltă după 1920
• chimioterapia după 1945.

32
• După anul 2000, descifrarea codului genetic
uman, se deschide o nouă eră în cercetarea
cancerului prin descoperirea metodelor de
măsurare a expresiei a mii de gene tumorale şi
normale.
• determinarea nivelelor de ARN prin metoda
microarray=semnătura expresiei genice sau
profilul molecular al tumorii respective

33
• G. Morgagni, ilustru reprezentant al şcolii
italiene de la Padova (sec. XIV)-Aspecte de
anatomie patologică ale cancerelor
(esofagiene, gastrice, rectale, pancreatice).
• Descoperirea microscopului de către M.
Malpighi (1628-1694) deschide o perioadă
nouă în cercetarea cancerului

34
PRINCIPII DE BIOLOGIE TUMORALĂ

35
I.Bazele genetice ale transformării
maligne
• Dezvoltarea cancerului este un proces
multistadial caracterizat de acumularea unui
număr de alterări ale codului ADN, numit
carcinogeneză
• se produc în majoritate în cursul vieţii individului,
– la nivelul celulelor somatice pot fi genetice
• sub formă de mutaţii (modificarea secvenţei ADN),
• deleţii (pierderea unei secvenţe), sau
• amplificări (cópii multiple ale aceleiaşi secvenţe)
– epigenetice (modificări în statusul de metilare a ADN,
care rezultă în activarea sau supresia unor gene în
regiunea afectată)

36
• Apariţia cancerului (chiar în aceste condiţii)
este explicată prin 2 mecanisme:
– mutaţii stimulează proliferarea celulară,
determinând o populaţie numeroasă de celule-
ţintă pentru mutaţiile următoare;
– mutaţii afectează stabilitatea întregului genom,
determinând astfel creşterea ratei globale a
mutaţiilor

37
• În cazul deficienţei/absenţei reparării ADN şi/sau
apoptozei, mutaţiile somatice (dobândite) se vor
transmite celulelor-fiice – conducând la formarea
unei clone celulare modificate – însă nu sunt
ereditare, deoarece nu afectează de obicei
celulele germinale.
• Dacă acest eveniment se produce totuşi,
mutaţiile respective se vor transmite de la o
generaţie la alta, având ca rezultat agregarea
familială a unor cancere specifice.

38
• Indiferent dacă mutaţiile survin (spontan) la
un individ sau (ereditar) la mai multe
persoane dintr-o familie, cancerul este
considerat o boală cu mecanism genetic prin
excelenţă, deoarece iniţierea şi dezvoltarea
unei tumori implică producerea în cascadă a
unor mutaţii multiple în diferite gene care
controlează proliferarea, repararea ADN, ciclul
mitotic şi moartea celulară
39
• Majoritatea cancerelor sunt
–monoclonale (o tumoră este formată
de expansiunea clonală a unui singur
precursor celular care a suferit mutaţii
la nivelul acestor gene-cheie, care pot
fi separate în cel puţin două categorii
majore: oncogenele şi genele
supresoare ale creşterii tumorale
40
A.Oncogenele

• codifică factori de creştere, de diferenţiere şi de transcripţie.


• stimuleaza proliferarea celulare necontrolata, promovând
creşterea autonomă, continuă, a celulelor maligne (în absenţa
semnalelor mitogenice normale).
• apar prin activarea protooncogenelor (corespondentele lor
celulare normale), ca rezultat al unor mutaţii cu câştig de
funcţie.
• Produşii de sinteză ai oncogenelor (oncoproteine) sunt
asemănători ca structură şi funcţie cu cei normali
(protooncoproteine), care pot funcţiona ca liganzi sau
receptori pentru factorii de creştere, molecule de semnal al
transducţiei, factori de transcripţie şi/sau componente ale
ciclului celular 41
Activarea protooncogenelor
• mutaţii punctiforme (ex. genele familiei Ras)
• translocaţii cromozomiale (ex. t(9,22) –
cromosomul Philadelphia)
• amplificare genică (ex. genele familiilor Myc şi
Erb)
• inserţie virală

42
Oncogene
• În prezent >100 oncogene, clasificate în mai
multe categorii în funcţie de nivelul celular la
care acţionează proteinele pe care le codifică:
– factori de creştere celulari (ex. PDGF);
– receptori ai factorilor de creştere (ex. EGFR, Ret);
– componente ale căilor de semnalizare
intracelulară (ex. Ras, Abl);
– proteine nucleare (în special factori de
transcripţie) (ex. Myc);
– proteine implicate în controlul ciclului celular (ex.
MDM2)
43
Oncogene
• se transmit autosomal dominant
– mutaţia (activarea) unei singure alele a
protooncogenei respective este suficientă pentru
a modifica fenotipul celular
• sunt gene dominante, majoritatea mutaţiilor
responsabile de activitatea oncogenelor survin
la nivelul celulelor somatice
• mutaţiile germinale fiind probabil
incompatibile cu dezvoltarea embrionului
44
B.Genele supresoare(gatekeeper)
• mai corect genele supresoare ale creşterii
tumorale
• determină inhibarea proliferării celulare

45
Mecanisme de inactivare a GST

• recombinări somatice – prima dovadă a


existenţei acestui fenomen
• deleţii
• pierderea unei cópii funcţionale a unei GST,
adică pierderea heterozigozităţii (loss of
heterozygosity, LOH) – mecanismul cel mai
frecvent
• pierderea unui cromozom, asociată cu
duplicarea cromozomului restant
46
Genele gatekeeper
(APC,VHL,p53,NF1,PTEN)
• codifică proteine implicate direct în controlul
creşterii celulare (ex. inhibă mitoza, sau
promovează apoptoza), funcţia lor fiind critică
pentru supresia tumorală
– Mutaţiile germinale ale oricăreia dintre acestea
determină producerea unor boli genetice cu
transmitere dominantă, ce asociază un risc crescut
de dezvoltare a cancerului (ex. sindromul Li-
Fraumeni).

47
C. Genele de stabilitate (de reparare a
ADN, caretaker)

• codifică proteine implicate


– în menţinerea stabilităţii genomului,
• Alterările acestor gene au drept consecinţă
creşterea frecvenţei mutaţiilor la scara
întregului genom, inclusiv la nivelul
protooncogenelor şi/sau al GST, şi determină
fenomenul numit instabilitate
cromozomială/genomică

48
• Între genele gatekeeper şi genele
caretaker nu există o delimitare precisă.
– genele BRCA1 şi 2 sunt gene gatekeeper
prin activitatea de control al transcripţiei,
dar şi caretaker prin intervenţia în calea de
reparare a rupturilor ADN bicatenare.
– gena supresor APC poate fi implicată şi în
controlul stabilităţii genomice

49
Anomalii cromozomiale (citogenetice)
• pot fi întâlnite în cancer ca o consecinţă a instabilităţii
genomice, caracteristică tuturor cancerelor:
– anomalii numerice,
– anomalii structurale şi
– amplificări genice
• induc
– activarea persistentă a căilor semnalelor de transducţie a
creşterii,
– supresia morţii celulare programate (apoptoza),
senescenţa,
– alterarea punctelor-cheie de control al ciclului celular,
conferind celulei maligne supravieţuire pe termen lung sau
imortalitate 50
Genele de stabilitate (de reparare a
ADN, caretaker)
• codifică proteine implicate în menţinerea
stabilităţii genomului (denumite şi gene caretaker
[eng. îngrijitor )
• Alterările acestora conduc la creşterea frecvenţei
mutaţiilor la scala întregului genom, inclusiv a
protooncogenelor şi GST, precum şi la apariţia
instabilităţii cromozomiale
• căile de reparare a leziunilor ADN sunt implicate
în apariţia cancerelor, dar consecinţele afectării
fiecăreia sunt diverse
51
Genele de stabilitate (de reparare a
ADN, caretaker)
• leziunile ADN pot fi letale (determină
apoptoza) sau non-letale (pot determina
alterări funcţionale, dar se şi transmit
celulelor-fiică).
• Repararea leziunilor non-letale ale ADN
reprezintă o barieră importantă împotriva
mutaţiilor determinate de carcinogeni şi prin
mecanismele endogene.

52
Genele de stabilitate (de reparare a
ADN, caretaker)
• Genele de stabilitate afectează indirect proliferarea sau
supravieţuirea celulară, prin influenţarea capacităţii
organismului de a repara leziuni non-letale în alte gene,
incluzând protooncogenele, GST şi genele care reglează
apoptoza.
• Pentru a menţine integritatea genomică, celulele
utilizează sistemele de reparare ale ADN şi punctele de
control ale ciclului celular (cell cycle checkpoints), care
asigură repararea rupturilor lanţurilor de ADN înainte
ca celula să progreseze în ciclul celular, pentru a
preveni carcinogeneza

53
Căi majore de reparare a leziunilor
ADN
• repararea prin excizia nucleotidelor (nucleotide
excision repair, NER)
• repararea prin excizia bazelor (base excision
repair, BER)
• repararea erorilor de împerechere (mismatch
repair, MMR)
– elimină mutaţiile unice la nivelul bazelor purinice şi
pirimidinice, precum şi leziunile prin inserţii/deleţii
care pot surveni în cursul replicării ADN prin câştigul
sau pierderea unităţilor din interiorul secvenţelor
repetitive de ADN numite microsateliţi (MSI)

54
• sinteza de ADN translezională
• recombinarea secvenţelor terminale
omologe/neomologe în cazul rupturilor dublu
catenare
• Gena ATM (ataxia-telangiectasia mutated, crs.
11) este implicată în detecţia leziunilor ADN, cu
rol important în progresia celulei în ciclul celular.
– Rupturile dublu-catenare multiple duc la creşterea
ratei de rearanjament cromozomial, cu sindrom
ataxie-telangiectazie (ataxie cerebeloasă progresivă,
creşterea incidenţei unor malignităţi [limfoame,
leucemii], dar şi la ameliorarea răspunsului la
radioterapie
55
D.Genele arhitecturale (landscaper )
• gene ale căror mutaţii conduc la creşterea
semnificativă a susceptibilităţii pentru
dezvoltarea unui cancer este cel al genelor
landscaper (eng. peisagist) care determină
relaţiile cu micromediul tumoral (stroma) şi
pot fi de asemenea considerate ca făcând
parte dintre GST

56
E.Genele de reglare (genele
microARN, miR, oncomics)
• Genele microARN (miR) codifică molecule mici de
ARN necodant (de circa 22 nucleotide) cu rol în
reglarea posttranscripţională a expresiei genice.
miR se cuplează pe bază de complementaritate a
secvenţei cu regiunile netranslate 3’ ale
moleculelor ARNm inducând degradarea acestuia
sau inhibarea translaţiei.
• Genele miR pot fi atât GST cât şi oncogene, în
funcţie de genele lor ţintă, aceeaşi genă miR
putând funcţiona, în ţesuturi diferite, în ambele
ipostaze

57
Rolul genelor ARNmi
• Reducerea nivelelor proteinelor codificate de
unele GST
• Creşterea nivelului proteinelor codificate de
unele oncogene
• Alterarea activităţii unor componente
implicate în reglarea mecanismelor
epigenetice

58
II. Evenimente epigenetice implicate în
transformarea malignă

• Epigenetic=orice informaţie care influenţează


reglarea expresiei genelor şi a unor procese
intracelulare critice, modificând informaţia
genetică în genom (fără însă a codifica
secvenţa însăşi a ADN), şi care poate fi
transmisă în succesiunea generaţiilor de
celule, odată cu diviziunea celulară)

59
• Moştenirea” epigenetică pare să joace un rol
esenţial în reglarea a numeroase procese
celulare (creşterea, metabolismul,
diferenţierea etc.), şi de asemenea a
modalităţii în care celulele răspund la
agresiunea diverşilor agenţi citotoxici (inclusiv
chimioterapicele sau radiaţiile ionizante)

60
Trei mecanisme interconectate
1. hipermetilarea ADN
2. modificările post-translaţionale ale histonelor
3. alterările cromatinei de la distanţă (ex.
modificările proteinelor specifice care se
leagă de secvenţele insulatorii)

61
III. Ciclul celular în cancer

• Numărul imens (1016) de celule ale


organismului trebuie să se replice şi să se
diferenţieze aproape perfect, de fiecare dată,
adică să asigure cópiile fidele a celor peste
40.000 de gene şi 3 milioane de baze ADN
(faza S) şi să distribuie cromozomii egal în
celulele-fiice (mitoza).
• Secvenţa stadiilor prin care o celulă se divide
este numită ciclul celular

62
Fazele ciclului celular

63
Ciclul celular
• Faza G0 (gap 0 sau repaus) – durată variabilă (uneori
foarte lungă)
– Celulele acumulează ATP şi cresc în dimensiuni, fiind
programate să întreprindă funcţii specializate, dar
majoritatea nu se divid (G0). După stimulare prin semnale
interne/externe, celula poate intra în ciclul celular propriu-
zis, format din secvenţele G1, S, G2 şi M (~24 ore).
• Faza G1 (gap 1 sau interfază) – durata ~ 8-10 ore
– Are loc sinteza de proteine, ARN şi enzime necesare pentru
sinteza ADN, în faza tardivă G1 are loc accelerarea sintezei
de ARN şi de enzime necesare pentru sinteza ADN;.
• Faza S (sinteza ADN) – durata ~ 5-6 ore
– Conţinutul de ADN celular se dublează.
64
Ciclul celular
• Faza G2 (gap 2) durata ~ 3-4 ore
– Sinteza ADN se opreşte, dar continuă sinteza de
proteine şi ARN, precum şi a precursorilor
microtubulari ai fusului celular.
• Faza M (mitoza) – durata 1-2 ore
– Sinteza de proteine şi ARN scade brusc, iar
materialul genetic este împărţit între două celule-
fiică. După completarea mitozei, noile celule intră
fie în faza G0, fie în faza G1

65
Reglarea ciclului celular

• celulele au un control precis asupra duplicării ADN, ce


asigură diviziuni celulare corecte şi protecţie împotriva
pierderii informaţiei genetice.
• este foarte asemănător cu cel normal, dar în multe
cazuri se pierd mecanismele de control al ciclului
celular, ceea ce duce la anomalii ale creşterii celulare
(tumori, defecte de dezvoltare) sau la apoptoză.
• Trecerea celulei prin diferitele faze ale ciclului celular
este activată, coordonată şi reglată de un set de
proteine numite cicline şi de asociaţia acestora cu
enzime specifice, numite kinaze ciclin-dependente
(cdk).

66
• 2 clase majore de factori care reglează ciclul celular în
sens negativ, prin inhibarea activităţii complexelor
ciclină-cdk (c/cdk): familiile Cip/Kip şi INK4/ARF .
• Influenţa reciprocă între activarea şi dezactivarea
complexelor c/cdk la diverse nivele ale ciclului celular
este cheia progresiei şi reglării acestuia, fiecare fază
oferind situsuri de control specifice
• Zonele critice de suprapunere a acestor complexe
biochimice – numite puncte de control (cell cycle
checkpoint) – monitorizează progresia ordonată a
ciclului celular.

67
• Punctul de control G1 (de restricţie) întârzie sau
blochează ciclul celular ca răspuns la lezarea ADN,
pentru ca aceasta să nu se replice în cursul fazei
S.
• Punctul de control G2 blochează ciclul celular
înaintea mitozei, ca răspuns la lezarea /
nereplicarea ADN, pentru a asigura completarea
optimă a fazei S.
• Punctul de control M (metafaza) blochează
segregarea cromozomială, ca răspuns la lipsa
alinierii fusului mitotic.

68
• Când apare o leziune a ADN, celula nu poate depăşi
punctul de control, iar ciclul celular este blocat până la
corectarea defectului respectiv, sau eliminarea celulei
deficiente înainte ca mutaţia să fie transmisă la
descendenţii acesteia.
• Punctele de control ale ciclului celular sunt deci
proteine care acţionează ca senzori la leziunile ADN, ca
semnale de transducţie sau ca efectori. Perturbarea
funcţiei lor – în special pierderea cel puţin unuia din
mecanismele esenţiale de reglare a ciclului celular
(p16INK4a, ciclina D, cdk4, Rb) – va propaga mutaţii ce
pot induce carcinogeneza, reprezentând paradigma
transformării maligne
69
Trăsăturile importante ale ciclului
celular malign
• instabilitatea genomică cu acumularea mutaţiilor
în gene multiple;
• proliferarea necontrolată în absenţa necesităţilor
fiziologice;
• scurtarea fazei G1, durata normală a fazelor S şi
M;
• eşecul mecanismelor de control de a bloca ciclul
celular;
• lipsa declanşării apoptozei în prezenţa leziunilor
ADN

70
IV.Celulele stem maligne
• Există dovezi că dezvoltarea tumorală (potenţialul
replicativ nelimitat) poate rezulta ca urmare a selectării
şi expansiunii clonale a unora dintre celulele stem de
organ, ale căror procese biologice sunt comparabile cu
cele ale celulelor stem somatice, dar care au dobândit
un comportament agresiv ca urmare a mutaţiilor
procarcinogene.
• Originea celulelor stem maligne este subiect de
dezbatere;
– din fuziunea a mai multe celule cu mutaţii,
– prin transferul orizontal de gene (fagocitoză urmată de
încorporarea genomului) de la donorul apoptotic la o
celulă-acceptor

71
Trasaturi
• Autoreînnoire – celulele stem somatice se
reînnoiesc într-o manieră mai regulată faţă de
cele maligne.
• Diferenţiere – celulele stem somatice se
diferenţiază în celule mature, în timp ce celulele
stem tumorale se diferenţiază anormal.
• Organogeneză – celulele stem somatice
generează ţesuturi normale, iar cele maligne
ţesuturi anormale.
72
Trasaturi
• Diviziune asimetrică – celula stem formează
două celule-fiice (o nouă celulă stem, şi un
progenitor capacitat către diferenţiere, ce nu
se poate autoreînnoi sau prolifera)

73
V.Modificări esenţiale pentru
transformarea malignă

• Cancerul poate fi definit ca o dezordine


celulară caracterizată de acumularea
progresivă a unei mase de celule care vor
invada structurile locale, ţesuturile şi organele
organismului-gazdă
• apar ca rezultat al reproducerii celulare
excesive şi necompensate de o pierdere
celulară adecvată, deşi celulele maligne mor
cu o rată mai rapidă decât cele normale
74
A.Instabilitatea genomică

• poate avea loc la două nivele:


• macrosomal (modificări ale cariotipului,
desemnate generic ca aneuploidie);
• microsomal (secvenţa ADN, copiere, fidelitatea
reparării).
• La nivelul unei tumori maligne pot fi identificate
diferite categorii de anomalii:
– modificarea secvenţei nucleotidelor
– amplificare genică – regiuni care conţin mai multe
gene (frecvent oncogene) pot fi multiplicate, ajungând
să conţină mii de cópii ale acelor gene
75
Categorii de anomalii
– inversiuni sau translocaţii cromozomiale – pot fi
echilibrate (fără pierdere sau câştig de material
genetic) sau neechilibrate
– alterarea numărului de cromozomi (afectarea
ploidiei genomice) – în ambele sensuri
(pierdere/câştig)

76
B.Independenţa (autonomia) faţă de
semnalele de creştere
• Celulele normale necesită prezenţa unor semnale
externe mitogene din partea unor factori de
creştere pentru a se divide. La nivel celular,
cancerul reprezintă înainte de toate pierderea
funcţiilor de reglare; celulele maligne nu răspund
de manieră adecvată la necesităţile şi variaţiile
mediului în care trăiesc.
• Alterările în secvenţa ADN (mutaţiile)
scurtcircuitează căile normale de creştere
conducând la creşterea necontrolată; celulele
maligne sunt independente de semnalele
mediate de factorii de creştere normali 77
Caile cancerului
• Proliferarea, diferenţierea şi supravieţuirea
celulelor normale sunt reglate de un număr
relativ limitat de căi de semnal biologic, parţial
interconectate. Acestea transmit şi integrează
semnale de la factorii de creştere, hormoni,
interacţiuni intercelulare şi celulă-matrice
extracelulară, şi se pot transforma prin
dereglare (activare inadecvată / inactivare) în
„căi ale cancerului” (generice, sau specifice
anumitor localizări).
78
Caile cancerului
• O „cale a cancerului” poate fi definită ca un sistem reglator
a cărui activare sau inactivare printr-o mutaţie genetică sau
fenomen epigenetic este esenţială pentru dezvoltarea unui
cancer uman
• calea MAPK: Ras, Raf, MEK, ERK şi MAPK (oncogene)
• Calea Ras-Raf-kinaza mitogenică extracelulară (MEK)-kinaza
extracelulară de semnal (ERK) este supraactivată într-o
multitudine de cancere (tiroidă, ficat, pancreas, colo-rectal,
ovar, sân, prostată, rinichi, bronho-pulmonar, LAM,
melanom). Odată ce ligandul extracelular (TGFα, EGF, VEGF,
PDGFα) se leagă de receptor, calea de semnal este activată
prin autofosforilare şi reglează proliferarea, diferenţierea,
supravieţuirea, angiogeneza, metastazarea, aderarea

79
Caile cancerului
• calea PI3K: PI3K, Akt (oncogene) şi PTEN, CTMP
(GST)
– Calea fosfo-inozitol-3-kinază (PI3K)–Akt–mammalian
target of rapamycin (mTOR) joacă un rol central în
diferite funcţii celulare.
– Akt funcţionează ca un nod spre care converg
semnalele ce implică tirozinkinaze cum ar fi HER2,
VEGFR, PDGFR, IGF1, promovând la rândul său
progresia în ciclul celular, sinteza proteinelor,
motilitatea, neovascularizaţia, supravieţuirea prin
activarea transcripţiei şi/sau inhibarea proteinelor
proapoptotice (p53, Bax, caspaza-9)

80
Caile cancerului
• calea TP53: Mdm2, Hdm2 (oncogene) şi p53, ATM, Bax (GST)
• Proteina p53 este în centrul reţelei biologice implicate în
activări/inactivări la nivel celular. Ca şi calea de semnal PI3K-
Akt-mTOR, este implicată în majoritatea cancerelor umane.
• calea Rb1: ciclina D1, cdk4 (MYC) (oncogene) şi p16, p15, p57
(GST)
• Este implicată în majoritatea cancerelor umane.
• calea TGFß: SMAD2, SMAD4, RUNX (GST)
• Este implicată în unele carcinoame, leucemii, sarcoamele de
părţi moi.
• calea Jak/STAT: STAT3, STAT5 (oncogene) şi STAT1, SOCS1
(GST)
• Este implicată în anumite carcinoame, leucemii şi limfoame.

81
Caile cancerului
• calea NFκB: Rel (oncogenă) şi CYLD (GST)
– Este implicată în leucemii şi unele carcinoame.
• calea WNT: WNT1, ßcatenin (oncogene) şi APC,
AXIN (GST)
– in cancerele de colon, mamare, gastrice, hepatice.
• calea SHH: SHH, SMO, GLI1 (oncogene) şi
PTCH1/2, SUFU (GST)
– în cancerele cutanate, cerebrale, bronho-pulmonare.
• calea NOTCH: NOTCH1 (GST)
– în limfoamele T şi unele carcinoame 82
Factorii de creştere
• substanţe biochimice ce stimulează proliferarea celulară
şi, frecvent, promovează diferenţierea celulelor-ţintă
• Receptorii factorilor de creştere sunt proteine codificate
de către diverse proto-oncogene, cu 3 domenii: unul de
legare (extern), unul lipofil (transmembranar), şi unul
tirozinkinazic (citoplasmatic).
• normal, tirozinkinaza este activată tranzitor prin legarea
de liganzii specifici, fenomen urmat de dimerizarea
rapidă şi autofosforilarea receptorului, şi apoi recrutarea
şi/sau activarea a numeroase enzime care sunt o parte
componentă a cascadei de semnal biologic
83
Proliferarea celulelor normale-etape
• legarea unui ligand (factor de creştere, componentă a
matricei extracelulare, moleculă de adeziune, sau
moleculă de interacţiune) de un receptor specific
localizat la nivelul membranei celulare (obligatorie
doar în celula normală)
• activarea limitată şi tranzitorie a complexului ligand-
receptor, ce activează la rândul său un semnal biologic,
prin sinteza unei proteine la nivelul feţei interne a
membranei celulare
• transducţia semnalului în citosol, prin intermediul
mesagerilor secunzi sau a moleculelor de semnal ce
activează direct transcripţia

84
Proliferarea celulelor normale-etape
• inducţia/activarea unor factori reglatori
nucleari ce iniţiază transcripţia ADN
• intrarea şi progresia celulei în ciclul celular,
având ca rezultat diviziunea

85
Transducţia semnalului in celula
• a)mişcarea ionilor (canale ionice), cu conversia
ulterioară a modificării de potenţial în semnal
biologic;
• b) cuplarea ligand-receptor, care determină
fosforilarea proteinelor (cu modificări
subsecvente în conformaţia şi/sau activitatea
enzimatică) prin intermediul tirozinkinazelor
şi/sau serin-tirozinkinazelor

86
C.Insensibilitatea la semnalele
antiproliferative
• celulele normale răspund la semnalele inhibitorii
ale creşterii (majoritatea celulelor organismului
nu sunt în starea de diviziune activă), care
determină:
– tranziţia celulei în afara ciclului celular, spre
compartimentul quiescent (G0), semnalele
antiproliferative fiind dirijate prin intermediul
proteinei Rb.
– diferenţierea celulară, mecanism complex coordonat
de proteinele Myc şi Max, asociate factorilor de
transcripţie Mad; dacă Myc este supraexprimată,
echilibrul este perturbat şi complexele Myc/Max
blochează diferenţierea. 87
C.Insensibilitatea la semnalele
antiproliferative
• Mutaţiile dobândite de către celulele maligne
interferă căile de semnal inhibitor (codificate
de către GST), fiind implicate în
insensibilitatea acestora la semnale
antiproliferative .
– factorul transformant al creşterii (TGFß) induce
inhibiţia proliferării celulare, efectul său fiind
mediat de către stimularea cdk inhibitorii a p27.

88
D.Sustragerea de la fenomenul
apoptozei
• În ţesuturile normale, proliferarea celulară
este limitată de diferenţierea terminală şi
contrabalansată de pierderea celulară,
frecvent pe calea apoptozei (moartea celulară
programată). Longevitatea patologică
(„imortalitatea”) celulei maligne este
consecinţa blocării apoptozei, perturbarea
homeostaziei tisulare putând contribui
semnificativ la carcinogeneză
89
EGFR activation may involve downstream
signalling pathways that include RAS proteins
EGF

EGFR EGFR homodimer TGF-α

EGF
EGFR
RAS
GTP RAS
RAF GDP

Nck
MEK Rac PI3K
Proliferation
PAK PLCγ Anti-apoptosis
PTEN AKT
Survival
JNKK
Angiogenesis
ERK Metastasis
JNK
PKC mTOR
S6K

Myc
Elk Jun

Fos

Berg M, Soreide K. Discov Med 2012;14:207−14; Di Fiore F, et al. Br J Cancer 2010;103:1765−72;


Han W, Lo HW. Cancer Lett 2012;318:124−34; Herbst RS, Shin DM. Cancer 2002;94:1593−611. ©2007 Amgen Inc. All rights reserved
Intrebari
1. Definitia cancerului pentru clinician
2. Definitia cancerului pentru anatomopatolog
3. Definitia cancerului pentru biolog
4. Diferentele dintre tumori benigne si maligne
5. Clasificarea tumorilor in functie de tesutul din care
apar
6. Ce sant oncogenele, cum apar si ce sintetizeaza?
7. Ce sant genele supresoare si cum sant inactivate?
8. Care sant fazele ciclului celular?
9. Care sant caile de dezvoltare ale cancerului?