SARA PE

DEAL
de MIHAI EMINESCU
In lectura scriitorului Mihail Sadoveanu
 1. Incadrarea autorului
în literatura română :

• Eminescu este unul din

cei 4 mari clasici ai
literaturii române, alături
de Creangă (cel mai mare
povestitor ), Caragiale (cel
mai mare dramaturg ) şi
I. Slavici (cel mai mare
nuvelist ).

 Această perioadă literară se numea EPOCA MARILOR CLASICI.

 Societatea literară din care făceau parte aceşti clasici se numea
“Junimea”, pentru că aceia care au înfiinţat-o erau toţi tineri
întorşi de la studiile din străinătate.
2. Incadrarea poeziei în opera autorului:

 Poezia aparţine temei iubirii şi a naturii: la

Eminescu cele 2 teme apar totdeauna în
strânsă legătură.

 Natura este prezentată în 2 ipostaze:

A) cosmică ( motive: stele, lună luceferi )
B) terestră ( elementele cosmice şi terestre
devin motive literare ):
– motivul codrului= veşnicia naturii în opoziţia cu
efemeritatea omului;
– teilor, salcâmilor = protejează cuplul de
îndrăgostiţi.
Obs.: Natura este, de obicei în armonie cu sentimentul iubirii:
natura e caldă, primitoare când iubirea este înţeleasă şi
se află în faza de început, de dorinţă şi speranţă
Obs.: Femeia este văzută de Eminescu în ipostaza de înger→
iubirea îl ajută pe poet să fie fericit: “Dorinţa”;
Cl.: “Sara pe deal” este o poezie în care este sugerată o iubire
posibilă, dar neîmplinită. Iubirea este doar o dorinţă, un
vis, ca şi în “Lacul”, “Dorinţa”, “Floare albastră”.
 3. Geneză
( Izvoare de inspiraţie ):

• nu este inspirată de dragostea

pentru Veronica Micle, ci de prima
iubire, pentru o fată de la Ipoteşti
( Elena), care a murit foarte tânără
( la 19 ani );
• publicată în 1885 în “Convorbiri
literare” ( scrisă în perioada
vieneză – 1871 );
• poezie scrisă în tinereţe → iubita
este idealizată ( femeia înger: de
obicei blondă, cu ochi albaştri );
• motive romantice: noaptea, stelele,
visul, luna.

4. Gen şi specie: liric, idilă cu elemente de pastel

Str. I, II = peisaj cosmic şi terestru;
Str. III, IV= imaginea îndrăgostiţilor.
Str. V, VI = imaginea îndrăgostiţilor.
5. Tema: IUBIREA şi NATURA
6. Explicatia titlului: sintagma care stă în fruntea poeziei
precizează timpul ( “sara”= fonetism regional = aer de
arhaitate ) şi locul ( “pe deal”= loc înalt, care uneşte
planul terestru cu cel cosmic = spaţiu sacru).

7. Structură şi compoziţie :
a) planul naturii ( obiectiv ) : terestru + cosmic;
b) planul iubirii ( subiectiv ).

SECVENTA POETICA
 unitate de construcţie a unei poezii,
concentrând o idee literară ,
corespunzătoare, de regulă, unei strofe:

 Str. I, II = peisaj cosmic şi terestru;

 Str. III, IV= imaginea îndrăgostiţilor.
 Str. V, VI = imaginea îndrăgostiţilor.
 Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.
Str. I:
Incipit= formulă introductivă, cu o anumită relevanţă artistică; ţine de
construcţia exterioară a operei literare.
= coţine titlul, accentuând ideea de timp romantic şi de spaţiu
sacru.
Plan terestru: deal, ape, salcâm ( arbore protector al iubirii );
Plan cosmic: stele (aspiraţia spre absolut )→ ( tendinţa ascensională – unirea
elementului cosmic şi terestru );
 motivul serii → tendinţa de spiritualizare;
 motivul buciumului → imagine auditivă → muzică gravă, solemnă;
 motivul transhumanţei ( = “Mioriţa” );
 peisaj mioritic;
 motivul stelelor→ aspiraţia spre absolut;
 personificarea apelor( “plâng” );
 motivul salcâmului → arbore protector;
v. 4: planul iubirii;
 Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.
Str. II:
 motivul lunii= astru tutelar; dublu epitet: “sfântă” şi “clară”
→ sfera semantică a sacrului;
 motivul înălţării privirii spre cer= al aspiraţiei spre absolut:
Platon: La inceput, sufletele pluteau între cer şi pământ. Cele care au
reuşit să se înalţe , ajungând în cer, au devenit ZEI. Celelalte, s-au lovit de
bolta cerească şi au căzut pe pământ. Din amestecul sufletelor cu lutul s-au
născut oamenii. De atunci, omul înalţă privirea spre cer, sperând, vreodată,
să devină zeu. De atunci, omul aspiră spre absolut.
 motivul stelelor;
 v. 4: planul iubirii.
Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Str. III
 motivul norilor, motivul lunii= cadrul cosmic;
 epitet: vechi ( “streşine” )= atemporal, mitic, în afara
istoriei;
 imagini auditive: “scârţâie” → atmosferă familiară;
 v. 4: motivul fluierului = aluzie la testamentul
ciobănaşului din “Mioriţa”→ cadru familiar;
 motivul stânii= aluzie la “gura de rai” din “Mioriţa”;
Si osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Strofa IV:
 motive: toaca, clopotul vechi, motivul serii→
atmosferă sacră, gravă, liturgică;
v. 4: planul iubirii; comparată cu para ( flacăra );
 PASTELUL INSERARII = “Zburătorul” ( I. H.
Rădulescu ).
Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti de dragă.

Str. V:
 motivul satului arhaic;
 motivul salcâmului;
 frecvenţa formelor verbale la viitor ( “sta-vom”,
“spune-ţi-voi” ) plasează momentul întâlnirii în
spaţiul visului, al idealului fericirii prin iubire.
 tema timpului;
 mitul androginului (4 î. Chr. Grecia: Platon, în
dialogul “Banchetul”, prezintă mitul androginului):
androginul era o fiinţă perfectă, în formă de sferă,
fiind ½ femeie, ½ bărbat. Pentru a se deplasa se
rostogoleau. Pentru că ajunseseră foarte puternici, au
cutezat să se revolte împotriva lui Zeus. Acesta i-a
pedepsit tăindu-i în două. I-a ameninţat că, dacă vor
continua să se ridice împotriva lui, îi va mai tăia o
dată. Din acel moment fiecare om îşi caută jumătatea
de care a fost despărţit, aspirând din nou la
perfecţiunea primordială, prin iubire.
Desen de Ligia Macovei
 Ne-om răzima capetele-unul de altul
Si surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

Str. VI:
•motivul salcâmului “înalt şi vechi” → dublu epitet =sacru / aspiraţie spre
înălţime;
= axis mundi, arbore protector, aluzie la grădina edenului;
•trecerea de la timpul prezent → V= întâlnire ipotetică, posibilă; sugerează
iubirea împlinită doar în vis, sentimentul erotic ca aspiraţie
permanentă spre absolut ( separă planul natural de cel uman );
•interogaţie retorică: “Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?”= concepţia
eminesciană despre eternizarea omului prin iubire.
 8. Stil:

 INSTANTELE COMUNICARII IN TEXTUL POETIC: EUL LIRIC=“vocea ”

care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;
 mărci lexico-gramaticale ale EULUI LIRIC:
A) pronume: m-, mine, îmi, ne-;
B) adjective pronominale posesive: ( sufletul) meu, ( pasu- ) mi;
C) verbe la persoana I: sta-vom, spune-ţi-voi, (ne)-om răzima, vom adormi.

PROZODIE:
 m.v.= 12 silabe( dodecasilab) → solemnitate;
 rimă: aabb= împerecheată;
 rimă feminină= accent pe penultima silabă→ deschidere, aşteptare, optimism.
 ritm: schemă neobişnuită de ritmuri: un coriamb, 2 dactili şi 1 troheu:
Sa-ra pe deal bu-ciu-mul su-na cu ja-le
-UU- // -UU / -UU / -U
CORIAMB CEZURA= PAUZA DACTIL DACTIL TROHEU
Imaginile sunt preluate de pe Internet