Războiul din Transnistria

Războiul de pe Nistru din

anul 1992 este un capitol
tragic din istoria poporului
nostru. Trebuie să păstrăm
vie memoria și onoarea celor
care și-au jertfit viața pentru
idealurile noastre naționale.
Către 1992, independența
RM fusese recunoscută de
peste 100 state ale lumii. În
mai puțin de un an de la
proclamarea independenței,
conducerea RM înregistrase
o serie de succese
incontestabile în domeniul
politicii externe.
 S-a reușit stabilirea unor relații promițătoare și avantajoase cu SUA în vederea
tranziției la economia liberă de piață. S-au stabilit relații privilegiate, fraterne, cu
România, conștientizându-se tot mai mult adevărul că ”avem aceeași limbă, aceiași
domnitori, aceeași istorie și același destin”, din care considerent ”nu putem să nu
trăim bine cu frații noștri ”.
 Motivul formal al
conflictului transnistrean
era acela, că Moldova a
adoptat legislația privind
limba de stat. Anume în
încercarea de a opune
rezistenţă luptei pentru
autodeterminarea
naţională a poporului
moldovenesc,
administrația din partea
stîngă a Nistrului a
început dezmembrarea
teritorială a fostei RSSM
şi crearea în raioanele
estice a unui cap de pod.
 În scopul de a-i atribui acestui conflict socio-politic un caracter etnic, liderii
conspiraţiei separatiste anti-moldoveneşti au inventat conceptul de „popor
transnistrean”, urmat de speculaţii destul de primitive cu privire la „dreptul
naţiunilor la autodeterminare”. Însă din punct de vedere al componenţei etnice
populaţia din Transnistria nu diferă mult de cea de pe malul drept al RM.
 Conflictul armat a fost
dezlănţuit de către
regimul separatist,
condus de I. Smirnov
după puciul din Rusia ce
a avut loc în august 1991.
În toamna aceluiași an,
Sovietul Suprem al așa-
numitei RMN adoptă
hotărîrea cu privire la
transferul tuturor
organelor constituționale
ale puterii din
Transnistria sub
jurisdicția republicii
autoproclamate.
 În aceste condiţii, conducerea puțin experimentată, cu tendinţe naţionaliste a
tînărului stat moldovean, a considerat că este de datoria sa să prevină divizarea
ţării şi a întreprins o serie de măsuri, îndreptate să restabilească ordinea
constituţională şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.
 Conflictul a dat naştere
violenţelor, extinderii
numărului participanţilor
implicaţi, dar şi a
intervenţiei directe
militare din afară, în
scopul sprijinirii liderilor
separatişti. Victimele încep
la 13 dec. 1991, cînd rebelii
înarmați au deschis pe
neașteptate focul asupra
forțelor polițiste trimise în
ajutorul secției raionale de
poliție Dubăsari aflată în
stare de asediu( 4 polițiști
uciși, 9 răniți).
 În zilele de 1-2 noiembrie 1990, au avut loc primele ciocniri pe podul de la
Dubăsari. Astfel, începând cu 1 noiembrie (1990), pe drumurile din oraș au fost
instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au
fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii
(instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative.
După ce Moldova a primit
statutul de membru al
ONU (2 martie 1992), în
zona de conflict au fost
introduse forţele
pacificatoare tripartite,
care au fost dislocate în
zona securizată de-a
lungul rîului Nistru.
Federaţia Rusă a
continuat să sprijine
separatiştii, iar
contingentul militar rus de
pe malul stîng al rîului îi
asigura cu arme, muniţii,
tehnică, echipament..
Din partea Republicii Moldova au căzut cu moarte de erou 315 de combatanți,
răniți – 1180. Au decedat 125 persoane civile, 41 au fost rănite.
 Mulțumesc
pentru atenție!