FUNCȚII ȘI TIPURI DE

EVALUARE
Colac Diana
Munteanu Iustina
Negoiță Andreea
EVALUAREA îN PROCESUL DE ÎnvĂȚĂMÂNT
• Constantin Cucoş: activitatea prin care profesorul verifică pregătirea elevilor şi
oapreciază prin note.

• Ioan Jinga: „barometrul” prin care este indicată în orice moment starea
pregătiriişcolarilor, succesele şi eşecurile, nivelul performanţelor în raport cu cele
proiectate princurriculum.

• Steliana Toma: un proces de măsurare şi apreciere a valorii rezultatelor sistemului

deînvăţământ sau a unei părţi a acestuia, a eficienţei resurselor, condiţiilor,
strategiilor folosite prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea
luării unei deciziide îmbunătăţire şi perfecţionare
Evaluarea educațională
• Evaluarea educațională este un proces menit să măsoare şi să aprecieze valoarea
rezultatelor sistemului de educaţie sau a unei părţi/ discipline/ modul a acestuia, precum și a
eficacității resurselor, a condiţiilor şi operaţiilor folosite în desfăşurarea activităţii
educaționale, în vederea luării deciziilor privind ameliorarea/ îmbunătățirea activităţii
educaționale în etapele următoare

• Evaluarea în activităţile şcolare din România se conexează cu criteriile specifice de evaluare

a rezultatelor educaționale: criteriul raportului dintre intrări – ieșiri, prin care se corelează
calitatea resurselor existente la „intrare” – calitatea procesului/activităţii de predare/
învăţare/ evaluare – calitatea produsului la „ieşire” (rezultatele elevilor) criteriul raportului
dintre obiectiv propus – obiectiv realizat, respectiv obiectivele specifice instituţionalizate la
nivelul programelor – obiectivele concrete atinse la sfârşitul activităţii în termeni de
performanţe şi de competenţe; criteriul raportului dintre inițial și final, adică dintre nivelul de
performanţă şi competenţă atins de cadrul didactic şi de elevi la ultima acţiune de evaluare
şi progresele/ regresele realizate între timp; criteriul raportului dintre nivel și exigență,
referitoare la pregătirea cadrului didactic (formarea iniţială şi continuă, experienţa didactică
acumulată, gradul didactic obţinut) şi nivelul de exigenţă pedagogică asumat.
Operațiile evaluării didactice
• Măsurarea - demers evaluativ cantitativ, care constă în atribuirea de simboluri
(cifre, litere, calificative) unor elemente care constituie obiectul măsurării (subiecti,
caracteristici, însuşiri). Obiectul măsurării trebuie definit în mod clar prin
comportamente sau caracteristici observabile. Exactitatea măsurării este în functie
de: calitatea instrumentelor utilizate (probe, teste etc.); gradul de adecvare a
acestora în raport cu specificul fenomenelor măsurate; capacitatea evaluatorului de
a exprima cu ajutorul numerelor ceea ce este caracteristic fenomenelor vizate.
• Aprecierea presupune raportarea datelor obtinute prin măsurare la un set de
criterii sau de norme, în vederea emiterii unor judecăti asupra valorii rezultatelor şi
a elaborării concluziilor. Se estimează calitativ rezultatele măsurate prin aprecieri
(de genul foarte bine, bine etc.), laude, observatii critice. Calitatea aprecierii este
dependentă în mare măsură de experienta şi trăsăturile personalitătii evaluatorului,
de gradul de pregătire docimologică a acestuia.

• Decizia prelungeşte actul aprecierii într-o notă, caracterizare, hotărâre,

recomandare şi vizează măsuri de îmbunătătire a activitătii în etapele următoare.
Evaluarea îndeplineşte functii sociale şi
pedagogice:

1. Analiza rezultatelor şcolare oferă societătii posibilitatea să se pronunte

asupra învătământului ca subsistem, să confirme sau să infirme acumularea de către
cei instruiti a cunoştintelor şi abilitătilor necesare unei activităti social-utile.
2. Din punct de vedere pedagogic evaluarea oferă informatii referitoare la
relatiile dintre componentele interne ale procesului educational, în special a celor
dintre profesor şi elev. Cunoscând performantele elevilor putem aprecia dacă
activitătile proiectate şiau atins scopul
 Funcțiile evaluării
Scopul evaluarii nu este acela de a parveni la anumite date, ci de a perfectiona
procesul educativ. Nu este vorba numai de a emite o judecata asupra randamentului
scolar, ci de a stabili actiuni precise pentru a adapta necontenit strategiile educative
la particularitatile situatiei didactice, la particularitatile elevilor, la conditiile
economice si institutionale existente.

Plecand de la evaluare ar trebui sa se determine de fiecare data in ce masura

putem transforma situatia educationala intr-o realitate convenabila, adecvata
obiectivelor urmarite.
 Functiile evaluarii se grupeaza in functii generale si
functii specifice.

a) Functii generale
constatare si apreciere- cunoasterea rezultatelor scolare, clasificarea si ierarhizarea
elevilor in functie de performantele obtinute;
diagnosticare – cunoasterea factorilor si situatiilor care au condus la obtinerea
rezultatelor constatate, stabilirea elementelor izbutite ale procesului, care au
asigurat succesul, precum si aspectele nereusite, punctele critice ce urmeaza sa fie
remediate;
prognosticare – prevederea desfasurarii activitatii in secventele urmatoare si
anticiparea rezultatelor posibile pe baza datelor si informatiilor obtinute in urma
constatarii si diagnosticarii; anticiparea nevoilor si disponibilitatilor elevilor sau ale
institutiilor de invatamant.
b) Funcții specifice

 informarea sistemului social asupra eficienței activității de învațământ.

 medierea relației dintre produsele sistemului școlar și nevoilor societății, având
ca rezultat dorit adecvarea sistemului de învățământ la cerințele societății.
 asigurarea feed-back-ului necesar funcționalității interne a activității de
învățământ, permițând reglarea acestuia.
Metodologia evaluării
• Metodologia evaluării continue/formative include
un ansam­blu de probe docimologice (orale, scrise, practice)
bazate pe teste, observații, experimente, investigații, proiecte,
exerciții, rezolvări de probleme și de situații-problemă,
elaborare de lucrări perso­nale etc., probe docimologice
integrate în activitatea de instruire.
Principii docimologice
• Principalele principii docimologice ce ghidează derularea
evaluării didactice a profesorului şi a demersului
autoevaluativ al elevului sunt:
1) principiul caracterului obiectiv al autoevaluării şi evaluării
didactice;
2) principiul caracterului interactiv al autoevaluării şi evaluării
didactice;
3) principiul contextualizării performanţelor şcolare ale elevilor;
Principiul caracterului obiectiv al
autoevaluării şi evaluării didactice

se referă la structurarea şi organizarea autoevaluării şi

evaluării didactice de o manieră care să permită reflectarea
adecvată, reală şi relevantă a nivelului performanţelor şcolare
efective ale elevilor, limitând într-o cât mai mare măsură
influenţarea acestor procese de factori distorsionanţi interni
sau externi
 Direcţii de acţiune pe care docimologia didactică
actuală le avansează în direcţia asigurării caracterului
obiectiv atât al autoevaluării cât şi al evaluării
didactice:
 precizarea clară şi riguroasă a obiectivelor didactice urmărite
prin intermediul verificărilor şcolare, a nivelului performanţei
minime admise precum şi explicitarea criteriilor pe care se va
fundamenta notarea performanţelor şcolare efective ale
elevilor;

 combinarea mai multor tehnici de evaluare (scrise, orale,

probe practice) în aprecierea măsurii în care un obiectiv
didactic a fost atins, acţiune ce trebuie dublată de
mediatizarea a deficienţelor înregistrate după fiecare dintre
aceste verificări;
utilizarea în cadrul aceleiaşi strategii apreciative atât a notării pozitive
(realizată prin însumare începând cu nivelul performanţei minimale admise)
cât şi a notării negative (prin scădere de la nivelul performanţei maxime
posibile);

combinarea evaluării interne (realizate de profesorul care predă la clasa

respectivă) cu evaluarea externă a unor profesori de specialitate care nu
desfăşoară activităţi didactice cu această clasă şi prezentarea explicitativă, în
faţa elevilor, a rezultatelor înregistrate;

metoda aprecierii comparative grupate, metodă ce presupune ca după o

primă corectare a lucrărilor acestea să fie grupate pe intervale de notare
(lucrări de 5-6, de 6-7 etc), urmând ca lucrările de acelaşi nivel să fie
comparate atât între ele cât şi cu cele situate în proximitatea intervalului de
notare respectiv;
tehnica înjumătăţirii ce constă în împărţirea probei/testului în două părţi
egale din punctul de vedere al relevanţei şi dificultăţii urmând ca fiecare
parte să fie evaluată separat pentru ca în final să se realizeze combinarea
şi corespondenţa dintre cele două aprecieri independente;

explicitarea şi utilizarea baremelor de notare înţelese ca fiind grile

evaluative unitare bazate pe descompunerea sarcinii şcolare în subteme
clare ce urmează a fi punctate conform unei convenţii prealabil stabilite
între profesor şi elevi;

utilizarea testelor docimologice, constând într-un set de întrebări sau teme

elaborate astfel încât pe de o parte să acopere de o manieră relevantă
întreaga arie a capacităţii performanţiale vizate, iar pe de altă parte să
permită construcţia şi folosirea unui barem de notare;
Principiul caracterului interactiv al
autoevaluării şi evaluării didactice

1) Interacţiunea externă

PREDARE +ÎNVĂŢARE +EVALUARE +AUTOEVALUARE

2) Interacţiunea internă

EVALUARE +AUTOEVALUARE
 Principiul contextualizării performanţelor
şcolare ale elevilor

necesitatea de a evalua abilitatea elevului de a lua decizii

corecte în situaţii diverse şi nu simpla capacitate a acestuia de
a răspunde invariabil în faţa unor stimuli invariabili şi clar
definiţi.
testele trebuie să urmărească în ce măsură elevul dovedeşte
capacitatea de adaptare a cunoştinţelor la situaţii variate.
TEST
DOCIMOLOGIC
Genul liric- clasa
a VIII-a -
 
 OBIECTIVE
să recunoască specia literară din
care face parte fragmentul dat;
să descopere modul de
expunere dominant în text;
să recunoască , prin exemple din
text, diferite figuri de stil
studiate;
să explice, în 3-4 enunţuri,
semnificaţia unor versuri,
argumentând şi motivân-
du-şi opinia;
să descopere, în text, două
imagini artistice utilizate de
poet, precizând felul lor;
să găsească sinonimele
contextuale ale unor cuvinte;
să alcătuiască familia lexicală a
unui cuvânt dat, minimum 5
derivate;
să descopere elementele de
prozodie: rima şi măsura
versurilor;