TEHNICI DE MULTIPLICARE IN VITRO

LA VIȚA DE VIE

Studenți: Lăpădatu Mihaela

Stoica Ana-Gabriela
Grupa 6401 (B.A)
1.NOȚIUNI GENERALE

Vița de vie (Vitis vinifera L.) este

o specie de plante din genul Vitis, familia 
Vitaceae, originară din regiunea
mediteraneană, Europa Centrală și sud-
vestul Asiei, din Maroc și Spania până în
sudul Germaniei în nord și în est până în
nordul Iranului.
2. CULTURILE IN VITRO: DEFINIŢIE,
CARACTERISTICI
Prin cultură in vitro se înţelege creşterea pe medii artificiale, în condiţii de
asepsie deplină şi de factori ambientali bine controlaţi, a unor organe, părţi de
organe, ţesuturi sau celule vegetale.
Spre deosebire de multiplicarea tradiţională, unde se operează cu seminţe sau
porţiuni mari de plantă (marcote, butaşi, altoi), la multiplicarea in vitro se folosesc
explante mici, de ordinul milimetrilor sau chiar microscopice (celule, protoplaşti),
explante care în condiţii normale de cultură nu ar reuşi să crească opunând
rezistenţă agenţilor patogeni şi sintetizându-şi singure substanţele nutritive
necesare.
 Pentru reuşita culturii de celule şi ţesuturi se cer respectate următoarele condiţii:
- prepararea unui mediu de creştere care să asigure o bună nutriţie heterotrofă a explantului, prin
asigurarea sursei de carbon organic uşor accesibil explantelor;
- asigurarea şi controlarea factorilor de mediu (temperatură, lumină, umiditate) în limitele optime
pentru fiecare specie, soi şi fază de creştere, în funcţie de cerinţele acestora şi scopul urmărit;
- stimularea creşterii şi diferenţierii sau dediferenţierii organelor prin utilizarea corespunzătoare a
substanţelor stimulatoare de creştere;
- asigurarea unei asepsii depline pe tot fluxul de producere a plantelor in vitro, prin dezinfecţia
materialului vegetal, sterilizarea mediului şi a vaselor de cultură, precum şi efectuarea tuturor
operaţiilor în hota cu flux de aer laminar steril, folosind instrumentar sterilizat prin flambare.
3. AVANTAJELE CULTURII IN VITRO
-asigură multiplicarea clonală rapidă a unor soiuri, hibrizi sau clone valoroase pornind de la cantităţi mici de material
vegetal
-se poate produce material săditor liber de viroze şi micoplasme, material mai viguros, precoce şi productiv;
-necesită spaţii mici de cultură şi se valorifică bine spaţiul din laborator prin cultura pe verticală pe 3-5 nivele suprapuse;
-obţinerea de plante haploide, prin cultura de polen, antere sau alte explante de ţesuturi generative (cu n cromozomi);
-dă posibilitatea obţinerii hibrizilor interspecifici prin fecundarea in vitro, hibrizi care în condiţii normale sunt imposibil
de obţinut;
-selecţia de plante rezistente la stres, boli şi dăunători;
-se evită efectul sezonier de pepinieră;
-se pot obţine seminţe artificiale;
-se pot obţine plante pe rădăcini proprii evitând astfel cheltuielile de altoire;
-asigură multiplicarea clonală a portaltoilor care nu înrădăcinează în condiţii normale de cultură;
-asigură păstrarea materialului în faza de plantulă până la primirea unor comenzi ferme de multiplicare.
4.DEZAVANTAJE ALE CULTURII IN VITRO

-necesitatea unui laborator cu dotările minime: instalaţii şi aparate indispensabile activităţilor de

micropropagare, care sunt costisitoare;
-necesitatea unui personal specializat în multiplicarea clonală şi manipularea in vitro;
-utilizarea fitohormonilor, care sunt scumpi şi puţin accesibili tuturor unităţilor de producţie;
-nu se poate controla caracterul recalcitrant al unor specii sau soiuri, care nu răspund la metodele
cunoscute de multiplicare;
-există riscul apariţiei şi multiplicării mutaţiilor recesive, cu afectarea autenticităţii soiurilor;
-riscul apariţiei germenilor genetici prin multiplicarea solitară numai a unor tipuri care se comportă
bine la acest tip de cultură, cu riscul sărăcirii bazei de germoplasmă pentru unele specii.
5.ANDROGENEZĂ

Androgeneza constă în
reprogramarea informaţiei genetice a
microsporilor(grăunciorilor de
polen), în culturi in vitro. Ulterior,
prin diviziuni repetate, rezultă plante
haploide(conţin doar jumătate din
numărul de cromozomi ai speciei).
Există două tipuri de androgeneză:
• Directă - care se realizează prin
embriogeneză(din microscopuri se
obţin embriozi, care prin diviziuni
repetate formeză plante haploide);
• Indirectă - care se realizează prin
organogeneză(din calus, prin
diferenţiere, se formează ţesuturi și
organe, ulterior, plante haploide).
 Factorii cu o importanţă
deosebită în reuşita androgenezei
sunt: vârsta, mediul de cultură,
hormonii, temperatura şi lumina.
 Plantele haploide obţinute prin androgeneză prezintă următoarele avantaje:
- sunt pure genetic;
- sunt folosite pentru obţinerea liniilor izogene(sunt homozigote pentru toate
genele);
- sunt utilizate pentru producerea de soiuri noi şi de hibrizi ce manifestă fenomenul
heterozis;
- ajută la identificarea rapidă a mutaţiilor recesive şi la inducerea unor mutaţii
artificiale.
6.GINOGENEZA

Ginogeneza constă în reprogamarea informaţiei genetice a

macrosporilor(sacilor embrionari) în culturi in vitro. Astfel, dintr-un nucleu
haploid, prin diviziuni repetate, se vor forma plante haploide.
Deoarece plantele haploide astfel obţinute sunt sterile, ele sunt
diploidizate(prin tratamente cu colchicina) şi apoi utilizate în diverse
experimente.
BIBLIOGRAFIE

Cachiţă-Cosma D. 1987. Metode in vitro la plantele de cultură. Editura

Ceres, Bucureşti.
https://www.scribd.com/doc/60936467/Culturi-in-Vitro
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vi%C8%9B%C4%83_de_vie