Sunteți pe pagina 1din 24

PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE

MEDIILOR POROASE ŞI ALE


FLUIDELOR CANTONATE

Principalele proprietãţi fizice ale mediilor poroase sunt:


porozitatea, suprafaţa specificã, permeabilitatea şi
compresibilitatea.
POROZITATEA

Porozitatea este proprietatea mediilor poroase de a prezenta


spaţii lipsite de materie solidã, numite pori.

Se caracterizeazã prin coeficientul de porozitate volumicã m, care


prin definiţie este raportul dintre volumul porilor Vp şi volumul
brut Vb al domeniului ocupat de roca poroasã, conform relaţiei

Vp VS b
m   1 m  1
Vb Vb s
Dupã modul de formare, porozitatea se clasificã în porozitate
primarã şi porozitate secundarã.

Porozitatea primarã este porozitatea depozitelor de sedimente


rezultatã în urma proceselor de compactare şi cimentare, iar
porozitatea secundarã este rezultatul proceselor geologice
suportate de roci.

Coeficientul de porozitate volumicã (porozitatea), determinã


capacitatea de acumulare a fluidelor în roca colectoare. În acest
sens, porozitatea absolutã (definitã ca volum total al porilor) are
importanţã redusã în raport cu porozitatea efectivã (definitã ca
volumul porilor intercomunicanţi).
Rocile colectoare reale prezintã o structurã complexã şi pot
prezenta o porozitate ce variazã între 5 – 40 % cu observaţia cã
valorile mari corespund rocilor necimentate.

porozitatea are valori cuprinse între:

-30% şi 40% pentru nisipurile neconsolidate;

-10% şi 30% pentru gresii particularizându-se în cazul gresiei


de kliwa la valori situate între 10% şi 20%.
SUPRAFAŢA SPECIFICÃ

Suprafaţa specifică este definită ca suprafaţã cumulatã a tuturor


particulelor minerale care alcãtuiesc un volum brut de 1 m3 rocă (As).
Pentru a face faţã unor necesitãţi de rezolvare a problemelor de
interacţiune a fluidelor cu roca, se mai distinge suprafaţa specificã a
reţelei de canale capilare notatã cu Ac, aria particulelor dintr-un volum
de rocã, ce prezintã un volum de pori, de 1 m3.
Între mãrimile Ab, Am şi Ac existã relaţiile:

As = (1-m)Am = mAc 1 m
Ac  Am
m

Rocile colectoare de petrol prezintã suprafeţe specifice în gama 0,2-100 ha/m 3 iar cele gazeifere, în gama
1-10 000 ha/m3 (1 ha/m3 =10000 m-1).
PERMEABILITATEA

Este proprietatea mediului poros de a permite mişcarea oricãrui


fluid prin el sub acţiunea unui gradient de presiune, în condiţiile în
care mediul poros este saturat integral cu acel fluid.

De fapt este o componentã a conductivitãţii unui fluid în mediu


poros, pusã în evidenţã de legea lui Darcy şi exprimatã pentru
mişcarea unidimensionalã sub forma

A k ( p1  p2 )
Q
μl
k
Raportul între k şi  se numeşte mobilitate λ
μ
şi corespunde unei mãrimi ce depinde parţial de fluid (prin
intermediul vâscozitãţii) şi parţial de mediul poros (prin
permeabilitatea acestuia).
Permeabilitatea k are dimensiunile unei lungimi la pãtrat şi se
prezintã ca o mãsurã a mediei pãtratelor diametrelor porilor.

Atunci când în mediul poros coexistã mai multe fluide nemiscibile,


uşurinţa cu care curge fiecare dintre acestea este datã de
permeabilitatea efectivã. Raportul dintre permeabilitatea efectivã şi
cea absolutã este un numãr adimensional subunitar denumit
permeabilitate relativã
COMPRESIBILITATEA

Proprietatea corpurilor de a-şi micşora volumul sub acţiunea


forţelor de compresiune, se exprimã cantitativ prin coeficientul de
compresibilitate
Compresibilitatea totalã a unei roci colectoare, are prin definiţie
expresia
1 Vb
βb   
Vb p

 Vb este volumul brut al rocii,


 p - presiunea hidrostaticã aplicatã din exterior.
Pe baza relaţiei dintre volumul brut, volumul rocilor, volumul pãrţii
solide şi porozitate

1  Vp  1 V p  Vb  V p  1 Vs 
βb   (V p  Vs )     
Vb p Vs  V p p  Vb  sV p 

care se reduce la relaţia βb  mβ r  (1  m)β s


 r - este coeficientul de compresibilitate al porilor, numit şi
compresibilitate efectivã a rocii colectoare,
 s - coeficientul de compresibilitate al pãrţii solide.
Având în vedere cã în timpul exploatãrii unui zãcãmânt de
hidrocarburi, presiunea exterioarã (litostaticã) rãmâne constantã
iar presiunea fluidelor din zãcãmânt scade, volumul brut al rocii
colectoare se va micşora, iar volumul matricii rocii va creşte prin
destinderea elasticã a pãrţii solide. Ca urmare volumul parţial şi
deci, porozitatea se vor micşora.
FACTORUL DE VOLUM AL APEI

Factorul de volum al apei ba se defineşte ca raportul dintre volumul


ocupat de 1 m3 apã în condiţii de zãcãmânt şi volumul ocupat de
acesta în condiţii normale.
Factorul de volum al apei dulci creşte invers proporţional cu
presiunea, datoritã lipsei gazelor dizolvate în apă, solubilitatea
acestora fiind micã şi cu atât mai micã cu cãt salinitatea creşte,
astfel încãt volumul apei creşte cu scãderea presiunii, creşterile fiind
mici datoritã compresibilitãţii mici a apei ( = 4...510-5 bar-1).
DENSITATEA APELOR DE ZÃCÃMÂNT

VÂSCOZITATEA APEI

- Densitatea apelor de zãcãmânt este mai mare decât densitatea


apelor dulci, valorile sale mai des întâlnite situãndu-se între
1050...1190 kg/m3

- Aceastã proprietate a fost considerată în special pentru apele


mineralizate. Experienţele au condus la concluzia cã vâscozitatea
apei creşte cu cantitatea de sãruri dizolvate.
COMPRESIBILITATEA APELOR DE ZÃCÂMÂNT

Compresibilitatea apelor de zãcãmânt este definitã prin relaţia:

1 Va
β
Va p

Deoarece în condiţii de zãcãmânt existã o anumitã solubilitate a


gazelor în apã, compresibilitatea acesteia este mai mare. S-a
observat cã cu cât solubilitatea apei creşte, cu atât cantitatea de
gaze dizolvate în apã este mai micã.
Coeficientul de compresibilitate al apelor de zãcãmânt poate fi
estimat cu relaţia:

β a  β ad (1  0,0231  S ga )

unde ad este coeficientul de compresibilitate al apei dulci, iar Sga


este solubilitatea gazelor în apă
FACTORUL DE ABATERE DE LA LEGEA GAZELOR PERFECTE

Legea generalã a gazelor perfecte are forma: pV=nRT

unde:
 p reprezintã presiunea la care se gãseşte sistemul, N/m2,
 T - temperatura la care se gãseşte sistemul, K,
 V - volumul ocupat de "n" kmol de gaz, m3,
 R - constanta universalã a gazelor (8314,2 J/kmol.K).

Prin corectarea cu factorul Z, legea poate fi aplicatã gazelor reale:

pV=nZRT
unde factorul de abatere, Z, variazã cu compoziţia sistemului,
presiune şi temperaturã. Legea stãrilor corespondente stabileşte
cã toate gazele, sisteme monocomponente, au acelaşi factor de
abatere şi aceeaşi valoare a presiunii şi temperaturii reduse.
Presiunea şi temperatura redusã se definesc prin raportul dintre
presiunea respectiv temperatura la care se aflã sistemul şi
presiunea respectiv temperatura criticã

p T
pr  T
pcr Tcr
Legea stãrilor corespondente a fost în mod convenţional extinsã şi
pentru cazul amestecurilor cu componenţi apropiaţi ca naturã
chimicã. În acest caz, al amestecurilor, se foloseşte denumirea de
presiuni şi temperaturi pseudoreduse

p T n n
p pr 
p pcr Tpr  p pcr   pcr  yi Tpcr   Tcr  yi
Tpcr i 1 i 1

în care:
 ppr ,Tpr reprezintã presiunea şi temperatura pseudoredusã,
 ppcr ,Tpcr - presiunea şi temperatura pseudocriticã,
 pcr ,Tcr - presiunea şi temperatura criticã a componenţilor prezenţi
în amestec,
 yi - concentraţiile molare ale componenţilor prezenţi în amestec.
FACTORUL DE VOLUM AL GAZELOR

Factorul de volum al gazelor poate fi calculat cu ajutorul relaţiei

p0 T
bZ
p T0

unde p şi T reprezintã presiunea şi temperatura de zãcãmânt.


DENSITATEA GAZELOR

La presiunea şi temperatura de referinţã, densitatea gazelor se


poate estima cu relaţia

M M am
ρ sau în cazul amestecurilor ρ am 
22,414 22,414

unde:
 M este masa molecularã a componentului pur, kg/kmol,
 Mam - masa moleculară medie a amestecului,
 Mi - masa molecularã a componentului care participã în alcãtuirea
amestecului cu concentraţia molarã yi,
22,414 - volumul ocupat de un kmol gaz, indiferent de natura sa,
la presiunea de 1,01325 bar şi 15°C.
Masa specificã a gazelor monocomponente poate fi determinatã cu
relaţia
pM
ρ
ZRT

iar a amestecurilor de gaze cu relaţia

pM am
ρ am 
ZRT
COEFICIENTUL DE COMPRESIBILITATE AL GAZELOR

1 V nRTZ
Se defineşte prin relaţia: β   unde V
V p p

Coeficientul de compresibilitate al gazelor mai poate fi scris şi sub


forma:

1 1 Z
β 
p Z p
VÎSCOZITATEA GAZELOR

Vîscozitatea gazelor în condiţii de zãcãmânt, se poate estima, dacã


se cunoaşte vâscozitatea componenţilor la presiunea şi
temperatura datã precum şi compoziţia gazelor, cu relaţia
n n
μ   yi M iμ i /  yi M i
i 1 i 1

unde i este vâscozitatea componentului i în faza gazoasã.


Corelaţia vâscozităţii se face funcţie de densităţi, presiuni şi
temperaturi pseudoreduse.
RAŢIA DE SOLUŢIE

FACTORUL DE VOLUM AL PETROLULUI

Raţia de soluţie se defineşte prin cantitatea de gaze exprimată în m 3N


dizolvatã în anumite condiţii de p şi T într-un m3 de petrol mãsurat
la p0 şi T0. Pentru petroluri obişnuite, grele şi gaze sãrace, raţia de
soluţie este egalã cu produsul dintre presiune şi coeficientul mediu
de solubilitate.

Factorul de volum al petrolului poate fi estimat cu ajutorul


corelaţiei stabilite de Stãnãrîngã şi Beldianu, pe baza corelaţiei
stabilite de Standing sau cu ajutorul relaţiei
b  (1  V p )(1  VT )
în care se considerã factorul de volum monofazic b ca fiind egal cu
unitatea la care se adaugã o valoare corespunzãtoare volumului
gazelor "lichefiate" prin dizolvare.
COMPRESIBILITATEA PETROLULUI

Pentru presiuni mai mari decât presiunea iniţialã de vaporizare,


estimarea densitãţii petrolului se face ţinând seama de influenţa
creşterii presiunii asupra volumului fazei lichide, prin intermediul
coeficientului de compresibilitate al lichidului. Acest coeficient
exprimat funcţie de densitate, poate fi scris ca

1  p  iv
β
piv p  piv
când se considerã cã pe intervalul de presiuni dat coeficientul de
compresibilitate nu variazã.

S-ar putea să vă placă și