Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-Junimea-
Continut
1.Trăsăturile junimismului
2. Criticismul Junimist
5.Mihai Eminescu
Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iasi în
anul 1863.
Societatea Junimea a luat fiinţă la Iasi în anul 1863, din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la
studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob
Negruzzi şi Teodor Rosseti.
Scopul revistei
1. răspândirea spiritului critic;
2.încurajarea literaturii naţionale;
3.neatârnarea intelectuală a poporului român;
4.originalitatea culturii şi a literaturii române;
5.crearea şi impunerea valorilor naţionale;
6.educarea oamenilor prin cultură (culturalizarea maselor), eforturile lor
7.îndreptându-se spre receptarea şi inţelegerea culturii de către popor;
Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai
multor opere și figuri, atribuite de cercetători acelorași înrâuriri și subsumate acelorași
idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor
și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași
curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au
putut opune.
Fără îndoială că nu acesta este cazul “Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să
studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început
el se sprijină pe consensul mai multor voințe și ca tot timpul o puternică personalitate îl
domină. În afară de aceasta, “Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o
asociație.
Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române,
întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare,
dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. ”Junimea” n-a fost atât o societate, cât o
comunitate de interese culturale dar și socio-politice.
Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea
se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care
alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză
potrivit căreia "Intră cine vrea, rămâne cine poate" este și aceea pe care asociația
ieșeana o adoptă pentru sine.
Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea “Junimii” în decursul existentei ei.
Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a
lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici
colective. Dar peste tot ce constituie în viață “Junimea”, produsul deliberat al voinței de a
se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar
dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.
2. Criticismul Junimist
Criticismul junimist:spiritul critic este o
trǎsǎtura a junimismului,potrivit lui Tudor
Vianu,manifestatǎ în legaturǎ cu fenomenul
cultural romanesc,care este supus unei
judecǎti de valoare,în scopul decantǎrii
valorilor autentice de mediocritate.
Paşoptismul a întemeiat civilizaţia şi
cultura româna modernaă,cu elanul
începuturilor,prin ,,arderea
etapelor’’;junimismul reaşeazǎ fundamentele
culturii noastre moderne,printr-o acţiune
criticǎ vizând toate domeniile ei.
Acesta analizează si sancţionează urmările adaptă rii superficiale a instituţiilor si a
formelor civilizaţiei occidentale,din perioada paşoptistă.
2.Membrii junimii si contributia fiecaruia in junime
3.Importanta junimii si a lui Titu Maiorescu in epoca
Activitatea mebrilor in cadrul junimii
inprima lucrare, Maiorescu pledează pentru scrierea
fonetică, susținând ideea, novatoare pentru vremea
aceea, că scrierea trebuie să reflecte schimbările
survenite în evoluția sunetelor limbii. Respinge alfabetul
chirilic, susținând folosirea literelor latine. Argumentează
și probează necesitatea îmbogățirii limbii, pe căi externe,
prin introducerea neologismelor, combătând, în același
timp, calcul lingvistic și tendințele de stricare a limbii (
Neologismele).
Ideile, privind procesul de desăvârșire a limbii române
literare, emise de Titu Maiorescu, sunt larg receptate,
încât, în anii 1880 - 1881, Academia Română își
însușește aceste principii, contribuind astfel, în mod
efectiv, la unificarea limbii române moderne.
În celelalte lucrări, Maiorescu fundamentează teoretic
conceptele estetice și direcțiile criticii literare. Pornind de
la estetica lui Hegel, în lucrarea O cercetare critică
asupra poeziei române (1867), el conchide că „frumosul
este ideea manifestată în materie sensibilă“ , de unde
artele se diferențiază între ele, pornind de la materialul
prin care se concretizează ideea. Muzica, de pildă, se
bazează pe sonuri, în timp ce sculptura se reflectă prin
piatră, lemn sau alte materiale.
Realizând, într-un anume fel, deosebirea dintre forma
și fondul operei literare, Maiorescu stabilește, pentru
prima oară, conceptele: „condiția materială“ și „condiția
ideală“ a poeziei, demonstrând că, nu cuvintele, în cazul
literaturii, reprezintă materialul ei, ci imaginile ce se nasc
în mintea noastră cu ajutorul lor.
• Titu Maiorescu (1840-1917), critic literar si estetician a fost cel mai important membru
fondator al societatii literare “Junimea”. Maiorescu a declansat o violenta campanie
impotriva “directiei vechi” in cultura si literatura. Primul studiu va fi “O cercetare critica
asupra poeziei romane de al 1867”. El va fi urmat de “Asupra poeziei noastre
populare”, “Limba romana in jurnalele din Austria”, “In contra directiei de azi in cultura
romana”, “Directia noua in poezia si proza romana”. Studiile vor fi renumite in anul
1874, intr-o prima editie de “Critice”.
In articolul sau, “O cercetare critica asupra poeziei romane”, Maiorescuafirma ca
poezia, ca toate artele de altfel, exprima frumosul, spre deosebire de stiinta care se
ocupa de adevar. Cea mai importanta deosebire dintre adevar si frumos este ca
adevarul cuprinde numai idei pe cand frumosul cuprinde idei sensibile. Prima conditie,
dar o conditie indispensabila, este conditia materiala care indiferenta daca este poezie
epica, lirica sau dramatica trebuie sa trezeasca in mintea auditoriului imagini sensibile,
concrete care sa emotioneze cititorul.
COMEDIILE DOMNULUI I.L. CARAGIALE (1885)
TITU MAIORESCU
-Recunoaste originalitatea comediilor lui Caragiale „Lucrarea domnului Caragiale este originala,
comediile sale pun pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi”.
-Neaga implicarea politici de partid „Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o
comedie nu are nimic a face cu politica de partid.”
-Pune la indoiala situatiile si existenta caracterelor tipice personajelor lui Caragiale sustinand ca
ele ar pune in pericol moralitatea: „exista aceste tipuri in lumea noastra? Sunt adevarate aceste
situatii? Daca sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie sa cerem numai ca sa ni le prezinte in mod
artistic, iar valoarea lor morala este afara din chestie.”
-Pune la indoiala si statutul de opera a comediei „ poeziile cu intentii politice actuale, odele la zile
solemne, compozitiileteatrale pentru glorificari dinastice etc. Sunt o simulare a artei, dar nu arta
adevarata”.
-Trivialitatea o sustine prin esecul transpunerii publicului in lumea ce o creeaza, afirmand ca
„daca pseudoartistul ramane el insusi in aceasta lume de rand, daca el insusi nu este cuprins de
inspirarea impersonala si prin urmare nu ne poate transporta nici pe noi in lumea curata a fictiunilor,
atunci se intelege ca lucrarea sa poate sa fie triviala, indecenta, lasciva, dupa cum ii este felul sau
tinta”.
-Admite universalitatea tipurilor.
-Se reproseaza faptul ca operele sale sunt triviale, imorale si ca cei rai nu sunt pedepsiti in final.
-Arta are o misiune morala? Da. Maiorescu afirma ca ea are o misiune morala insa in sensul
trezirii unei emotii estetice.
-Orice piesa de teatru cu evidenta tendinta moralizatoare ar fi „ imorala in intelesul artei.”
-Opera lui Caragiale trezeste emotii puternice si astfel se poate vorbi de moralitatea artei lui
Caragiale.
• Bibliografie:
•
• Baltag Cezar, Titu Maiorescu sau verticalitatea culturii, în
„Academica”nr.9(21), 1992.
• Bejat Marian Geneza psihologiei ca știință experimental în
psihologie, editura didactică și pedagogică, București 1972
• Maiorescu Titu Scrieri din tinerețe, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 1981.
• Maiorescu Titu O psihologie empirică în limba română, în
„Convorbiri literare” , 1881
• Maiorescu Titu Cercetări psihologice, îngrijirea ediției, studio
introductive și note de Viorel Iulian Tănase, editura univers
encyclopedic, București 1999.
• Nicolae Manolescu „Contradicția lui Maiorescu”ed.
Humanitas București 200
• Titu Maiorescu„„din Critice”Ed Eminescu 1978.
5.Mihai Eminescu
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor
la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.[2] A publicat primul său poem la vârsta
de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai
Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.[3] Eminescu a fost internat
în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la
sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în
sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei
din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru
al Academiei Române.
Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca
fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat
Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Totuși, Titu Maiorescu, în lucrarea
Eminescu și poeziile lui (1889) citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu
și preia concluzia acestuia privind data și locul nașterii lui Mihai Eminescu la 15
ianuarie 1850, în Botoșani. Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un
dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani;
în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data
de 21 în aceeași lună. Data nașterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae
Drogli, care însă susține că locul nașterii trebuie considerat satul Ipotești
Ion Luca Caragiale
Problema moralității artei este
definită în Comediile d-lui I.L.
Caragiale. Operând cu elemente
specifice analizei estetice și
științifice, criticul arată că arta
devine morală prin propria sa
valoare estetică și nicidecum prin
ideile morale pe care le conține.
a
ap o rtare
r
u l t u ral,o el
u r s interc tice la niv
dis c este
u ă, un r i il o r
ie no irea crite i
o id e o l o g
i n l ă rg
â n a,dar ş
a ,p r m
î n s eamn uropean c u lt ura ro lităţii
a
, J u nimea c la cel e ra t u ră şi i si ment tistă şi
te s ite e p
a i d epar r române d e r n în l ale refor oca paşo
m
M r e o p
e lu lui lite i c r itic m tituţionale elor’’în e r
mod sal. s p i ritul u
e l e ins
r ea etap m u l litera
a m siste ersităţile ul
unive
r
f on dare între for de ,,arde , în
re zint ă
c h ilibr u
im p us ă
s t ă ca l e
a t e univ e-a lung
p e a t o te d
n im ea re lipsei de culturală esteia. ş i p e a ce
ă î n m ai
n s t a n
Ju
ă a dusă aradigma ritică a a
c
î n s cria, esăvârşit a unor co
i c c e d ţ
o crit lui,între p ceptare ro m ână s sionistă, fle prezen e nu au
o r u e re tu ra o f e ă a t a nt
pop itatea d , litera atică şi p imiştilor
r s
e cons ai practic
,
a c i m ii n e s t
ca p i t
m
ă Jun irea siste permis ju anţi"18). r m ă, ac p mult m ideze
o r u
Da t
P re găt e , l e-a " i n vari l t t i m pî n
a u u n sco ă consol
rn. num mim u re s
mode ne de re tăzi le nu c u mai m , ci urmă destinate
c
pe
euro entului (a
s
m o n străm em esteti ii) literare
t
conti
n
rc a t să de unui sis au princip .
e e a (s e
m a m înc construir damente e u ropen
u u n ile
Aşa c site pentr a unor fu literatur
olo ere e cu
fost f introduc rii român
e u
anum rile literat
u
legăt
Bibliografie
•Manolescu Nicolae, ”Istoria critică a literaturii române”, Pitești, Editura Paralela 45, 2008
•Zigu Ornea, Junimismul, București, Editura pentru Literatură, 1966
•Zigu Ornea, Junimea și junimismul, București, Editura Minerva, 1998
•Tudor Vianu, 'Junimea' în Istoria literaturii române moderne, de Șerban Cioculescu,
Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Editura Didactică și Pedagogică, 1971
•George Călinescu, Junimea. Momentul 1870. Epoca lui Carol I, în Istoria literaturii române de
le origini și pînă în prezent, ed. a II-a revăzută și adăugită de Alexandru Piru, București,
Editura Minerva, 1985
•Sorin Alexandrescu, 'Junimea, discurs politic și discurs cultural', în Privind înapoi,
modernitatea, București, Editura Univers, 1999
•Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, studiu monografic, (I-II, 1940),
•Eugen Lovinescu, T. Maiorescu și contemporanii lui (I-II, 1943-1944)
•Eugen Lovinescu, T. Maiorescu și posteritatea lui critică , (1943);
•Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, București, Editura Cartea Românească,
1970; ed. a II-a, Editura Cartea Românească, 1993; ed. a III-a, București, Editura Humanitas,
2000
•Constantin Schifirneț, Formele fără fond, un brand românesc , Editura Comunicare.ro, 2007