Relația medic-pacient.

Aspecte psihologice ale suicidelor.

Moartea şi doliul ca probleme ale psihologiei medicale.
Metode de tratament în domeniul sănătății mentale.
Psihofarmacologia. Psihoterapia. Reabilitarea
psihosocială.
Psihodiagnosticul, tehnicile sale - observația,
anamneza, convorbirile, chestionarea, testele
neverbale și proiective.

Cărăuşu Ghenadie, dr. hab.

 Relația medic-pacient.

Relațiile medic-pacient fac parte din psihologia comportamentului

interpersonal.
Bolnavul ia anumite atitudini față de boală, dar în acelaşi timp şi anumite
atitudini față de medici: încredere, stimă, simpatie, însă-posibil-şi îndoială, teamă,
dispreţ, ură.
Prima condiţie a unui dialog este a şti să asculţi.
Dar deseori bolnavul nu are cunoştinţele medicale, care să-i permită o
descriere a acuzelor sale în termeni proprii şi precişi.
El poate să tacă din timiditate sau pentru că nu găseşte cuvintele potrivite. El
poate folosi cuvinte „goale” de conţinut şi cuvinte vagi.
Este bine cunoscută ezitarea de a vorbi tocmai despre detaliile cele mai
importante, dacă ele sunt de ordin intim sau dacă ele aruncă o lumină nefavorabilă
asupra persoanei sale.
Valoarea simptomului subiectiv poate fi uneori mai mare decât valoarea
rezultatelor examenelor obiective de laborator.
Medicul trebuie să înţeleagă nu numai boala, ci şi bolnavul.
 În înţelegerea unui individ, sunt de evitat,
mai întâi, două greşeli capitale:

a) suprasimplificarea;
b) b) proiecţia (îi atribuim caracteristici care sunt ale noastre).
Cum reuşim să ajungem chiar la individ? Aici intervin procedee „intuitive”,
„instinctive” sau „imaginative”, care nu fac parte din arsenalul ştiinţific al
medicului, dar care sunt ajutate de cultura literară.
Medicul, care se identifică cu pacientul (aşa cum se identifică copilul cu
părintele său) este „pierdut”; de asemenea, cel care are „dragoste” pentru bolnav.
Nu toţi bolnavii vin la medic pentru a fi vindecaţi. Unii vin să găsească o
detensionare, alţii - pentru a găsi acoperire medicală a unei situaţii penibile. De
ex., este cunoscut refugiul oferit de bolile căilor genito-urinare: bărbatul impotent
îşi acuză prostata, în timp ce femeia frigidă îşi acuză vezica urinară.
Medicul trebuie să se ferească să impună bolnavului idealul său personal de
sănătate, să-l facă „după chipul şi asemănarea sa”.
Niciodată nu trebuie să uităm, că bolnavul, care a căpătat încredere în medic
nu-i va ierta niciodată o dezamăgire.
 Psihologia „situaţională” a bolnavului.
a) Situaţia „primitivă” este aceea, care ne revelează pe bolnav căutând miracolul, minunea:
este situația „magică”. Este denumită astfel, pentru că pacientul atribuie medicului puteri
supraomeneşti, chiar divine. Alţii, din contra, suferind influenţa mediului cultural, atribuie cea
mai mare importanţă medicamentelor „noi”, suverane, considerate panaceuri.
b) Situaţia de dependenţă. Prin însăşi boala lor, bolnavii sunt într-o stare de inferioritate, care
este cu atât mai marcantă, cu cât Eu-l lor este mai slab. Uneori adultul devine prin boală un
copil.
Transferul reprezintă o proiecţie asupra medicului a atitudinilor de afecţiune şi de
ostilitate (ambivalenţă), pe care bolnavul le-ar fi avut mai înainte în relaţiile cu un părinte (sau
cu o persoană din jurul său, care ţinea loc de părinte).
Sub numele de contrtransfer se descrie atitudinile negative ale medicului faţă de bolnav
(mânie, nerăbdare, agresivitate). Ele ar fi rezultatul influenţei bolnavului asupra sentimentelor
inconştiente ale medicului şi ar avea originea în identificările şi proiecţiile iraţionale ale
acestuia din urmă. Cu alte cuvinte, medicul „vede” în pacient pe altcineva, o persoană care a
jucat un rol important în biografia sa afectivă. Acest contrtransfer are o acţiune defavorabilă
actului terapeutic.
c) Complexul paternalist. Dacă, prin regresiune, conduita bolnavului se organizează pe poziţii
infantile, conduita medicului se constituie corespunzător pe modul paternal. Medicii, care au
fost frustraţi de afecţiune sau au fost victime ale autoritarismului în copilărie, care au avut
sentimente de inferioritate socială, care şi-au refulat dorinţele de cucerire, pot ajunge
(datorită unei nevoi de compensare) să caute satisfacţii de „valorizare” pe lângă pacienţii lor.
 Medicul şi pretenţiile pacientului.

În general, medicul nu trebuie să se lase condus de bolnavul,

care tinde să-i impună nu numai diagnosticul, ci şi tratamentul,
deşi este obligat să ţină seama de idiosincraziile acestuia, de
experienţa sa de „bolnav”, de ameliorările obţinute cu anumite
terapeutici.
.
 Informarea pacientului de către medic.
a) Când un bolnav vine să ne consulte pentru o suferinţă certă, iar medicul nu
găseşte nimic lezional-organic, este o greşeală să se spună pacientului că „nu are
nimic”. Este o greşeală să i se propună un tratament fără a i se spune diagnosticul,
ceea ce duce la nemulţumiri justificate din partea pacientului. Pacientul are şi el o
„nevoie de a şti”, mai ales astăzi, când nivelul de informare generală şi de cultură
medicală este relativ ridicat.
b) În special atunci, când este vorba de afecţiuni cronice, de boli antrenând
incapacitatea de muncă prelungită, de readaptare funcţională şi profesională,
medicul trebuie să aibă multă răbdare şi tact pentru a face ca bolnavul să-şi accepte
boala. Este necesar să se acorde timp suficient pacientului pentru a-l ajuta să
înţeleagă ce are şi ce are de făcut.
c) „Nevoia de a şti” a celor mai mulţi bolnavi ţine de anxietate, dar un coeficient
important revine şi curiozităţii în legătură cu cele ce se petrec în „maşina”
omenească.
În bolile grave (şi nu numai în cele 100% letale) se pune problema protecţiei
bolnavului contra diagnosticului. Familiei trebuie să i se comunice diagnosticul, dar
cu anumite rezerve.
 Consimţământul.

Consimţământul decurge dintr-un principiu

fundamental, care este libertatea bolnavului.
Nici un medic nu o poate pune în discuţie, în afară
de anumite cazuri particulare (bolnavi inconştienţi,
mentali etc.).
Nu trebuie nici să abuzăm de slăbiciunea
momentană a voinţei bolnavului, din cauza bolii,
pentru a-i smulge consimţământul pentru acte
terapeutice discutabile sau riscante.
 Formarea şi educarea bolnavului.

Gratuitatea asistenţei medicale ocazionează

deseori abuzuri din partea bolnavilor (chemări la
domiciliu pentru uşoare indispoziţii, solicitarea
ajutorului de urgenţă pentru probleme banale).
De aceea necesitatea formării pacientului în
vederea unei comportări adecvate este
indiscutabilă.
Un bolnav „format” va putea compensa
deficienţele momentane ale medicului.
 Iniţierea comunicării (I).
Atitudinea prietenoasă, sinceră favorizează comunicarea.
Desfăşurarea consultaţiei nu trebuie să se facă pe culoar, în lift, gata de urcarea
în maşină etc.
Medicul trebuie să se prezinte nu ca, de ex. docentul X, doctor în medicină;
-cea mai rezonabilă soluţie fiind utilizarea simplă a titulaturii de „doctor”, iar
pentru studenţii în medicină
-„sunt studentul Y şi fac parte din echipa care va avea grijă de dv., pe parcursul
şederii la noi”.
Folosirea numelui pacientului este recomandabilă la întâlnirea iniţială,
putându-se trece la folosirea prenumelui atunci când relaţia s-a mai consolidat sau
când pacientul solicită explicit acest lucru.
Ar fi bine excluderea musafirilor nepoftiţi, de ex. a unei asistente curioase.
în cabinet, medicul nu trebuie să abuzeze de factori de natură a-i creşte
artificial (până la ridicol) prestigiul: abundenţa de diplome, telefonul care sună
neîncetat, scaunul rotativ (cu mai multe grade de libertate decât al pacientului).
 Iniţierea comunicării (II).
A se acorda atenţie tuturor simptomelor evocate de pacient.
Pacienţii sunt de cele mai multe ori anxioşi când trebuie să vină la
medic.
Această anxietate poate fi diminuată printr-un comportament
prietenesc din partea doctorului, de ex. salutându-l, adresându-i-se
pe nume şi dând mâna cu el, rugându-l să ia loc, unde el vrea şi
iniţiind discuţia, iar ţinuta de stradă a medicului, la fel, relaxându-l.
Prima întrebare trebuie să fie deschisă, de genul: „Ei bine...” sau
„Cu ce vă pot ajuta?”.
Medicul trebuie să asculte în linişte, fără să întrerupă mărturisirea
iniţială a bolnavului.
Ulterior va trebui să rezume spusele bolnavului, utilizând
cuvintele pacientului. Scopul este de a i se confirma, că medicul a
înţeles exact mesajul.
Pacienţii îşi amintesc cel mai bine ceea ce li se spune în primul
minut după terminarea examinării clinice.
 Aspecte psihologice ale suicidelor.

Sinuciderea este moartea intenţionată auto- indusă.

Anual, în Statele Unite se sinucid în jur de 35.000 de persoane.
Rata cea mai scăzută se înregistrează în Spania şi în Italia.
La bărbaţi sinuciderile realizate sunt de două ori mai numeroase decât la femei.
Femeile comit de zece ori mai multe tentative de sinucidere decât bărbaţii.
Bărbaţii folosesc metode violente mai frecvent decât femeile (de ex., arme de foc, şi
nu medicamente).
Riscul creşte cu vârsta.
La bărbaţi vârful riscului de sinucidere apare după vârsta de 45 de ani; la femei vârful
se constată după 65 de ani.
Persoanele mai în vârstă încearcă mai rar să se sinucidă, dar reuşesc mai frecvent.
După vârsta de 75 de ani, rat sinuciderilor creşte la ambele sexe.
În prezent creşterea cea mai rapidă a ratei se înregistrează la bărbaţii tineri în vârstă
de 15 până la 24 de ani.
Două din fiecare trei sinucideri sunt comise de bărbaţi albi.
Rata cea mai ridicată apare la protestanţi, iar cea mai scăzută- la catolici, evrei şi
musulmani.
Rata este mai mare la persoanele necăsătorite, decât la cele căsătorite; este ridicată la
persoanele divorţate; decesul partenerului marital creşte riscul.
 Factori de risc în suicide:
Dorinţa de a muri lipsită de ambiguitate,
Şomajul,
Senzaţia de lipsă a speranţelor,
Probabilitatea redusă de a fi salvat,
Adunatul medicamentelor,
Posesia de armă/arme de foc,
Istoricul familial de suicid,
Fantezii de reunire cu persoane iubite, care au murit.
Boala medicală sau chirurgicală constituie un factor de risc, în special dacă se
asociază cu durere sau dacă este vorba despre o boală cronică sau terminală.
O proporţie de 50% din persoanele, care se sinucid, sunt depresive.
Pe de altă parte, 15% dintre bolnavii depresivi se sinucid.
Zece la sută din persoanele, care se sinucid, suferă de schizofrenie.
O tulburare prin uz de substanţe creşte riscul de sinucidere, în special dacă
persoana respectivă este şi depresivă.
Tulburarea de personalitate borderline se asociază cu o rată ridicată a
comportamentul parasuicidar.
Demenţa, deliriumul, stările de panică cresc riscul.
 Trebuie să memorizăm următoarele: .

Nu lăsaţi pacientul suicidar singur; îndepărtaţi din încăpere orice obiecte

potenţial primejdioase.
Apreciaţi dacă tentativa acestuia a fost plănuită sau impulsivă.
Pacienţii cu depresie severă pot să fie trataţi ambulator, dacă familiile pot să îi
supravegheze îndeaproape şi dacă tratamentul poate să fie instituit repede. Dacă
aceste condiţii nu sunt întrunite, este necesară spitalizarea.
Ideaţia suicidară a pacienţilor alcoolici se remite, în general, după abstinenţă,
în decurs de câteva zile. Dacă depresia persistă şi după ce semnele fiziologice ale
sevrajului alcoolic s-au rezolvat, este justificată suspiciunea fermă a unei depresii
majore. Toţi bolnavii suicidari sub intoxicaţie cu alcool sau droguri, trebuie
reevaluaţi mai târziu, după detoxicare.
Ideile de sinucidere ale pacienţilor cu schizofrenie trebuie luate în serios,
pentru că aceştia tind să folosească metode violente, foarte letale şi, uneori,
bizare.
 Da- uri şi Nu- uri la pacientul suicidar.

Da, întrebaţi despre ideile de sinucidere, în special despre planurile lui de a-

şi face vreun rău. Faptul că întrebaţi despre sinucidere nu va „implanta”
bolnavului această idee.
Nu ezitaţi să întrebaţi bolnavul, dacă „ar dori să moară”. Abordarea
problemei fără ocolişuri este cea mai eficientă.
Da, aveţi grijă ca interviul să se desfăşoare într-un loc sigur.
Nu oferiţi false reasigurări (de ex., „Mai toţi oamenii se gândesc să-şi ia viaţa
într-un moment sau altul”).
Da, puneţi întrebări despre tentative de sinucidere anterioare, care pot să fie
legate de tentative viitoare.
Da, puneţi întrebări cu privire la accesul la arme de foc.
Nu lăsaţi bolnavul să plece de la departamentul de urgenţă/ camera de gardă,
dacă nu sunteţi sigur că nu îşi va face vreun rău.
Nu presupuneţi că familia sau prietenii vor putea să supravegheze pacientul
timp de 24 de ore din 24. Dacă este necesară o astfel de supraveghere, spitalizaţi
bolnavul.
Administraţi-i tranchilizante.
 Durerea datorată pierderii, doliul şi
travaliul de doliu.

Termeni în general sinonimi, folosiţi pentru a descrie sindromul

precipitat de pierderea unei persoane iubite.
Doliul poate să apară şi din motive nelegate de moartea unei
persoane iubite:
pierderea unei persoane iubite prin despărţire /separare, divorţ
sau detenţie;
pierderea unui obiect sau a unei circumstanţe cu încărcătură
emoţională (de ex., pierderea unei posesiuni dragi sau a unei slujbe
sau poziţii valorizate);
pierderea unui obiect fantazat al iubirii (de ex., moartea
intrauterină a fătului, naşterea unui copil malformat);
pierderea care rezultă dint-o lezare narcisică (de ex., amputaţie,
mastectomie).
Doliul şi travaliul de doliu (I).
 
Sta John Bowlby
diul  
I. Amorţire sau protest. Se
caracterizează prin suferinţă, frică şi
mânie. Şocul poate să dureze
momente, zile sau luni.
II. Dorul şi căutarea după figura
pierdută. Lumea pare goală şi
lipsită de sens, dar stima de sine
rămâne intactă. Se caracterizează
prin preocupare cu persoana
pierdută, nelinişte fizică, plâns,
mânie. Poate să dureze câteva luni
sau chiar ani.
III. Dezorganizare şi disperare.
Nelinişte şi lipsă de scop. Creşterea
preocupărilor somatice, retragere,
introversie şi iritabilitate. Retrăiri
repetate ale amintirilor.
  Reorganizare. Odată cu formarea
IV. unor noi paternuri, obiecte şi
  scopuri, doliul cedează şi este
înlocuit de amintiri dragi. Se
produce identificarea sănătoasă cu
decedatul.
S
Stad C. M Parkes
iul  
I. Alarmă. Stare stresantă
caracterizată prin modificări
fiziologice (de ex.,creşterea TA şi a
pulsului); asemănătoare cu stadiul
1 al lui Bowlby
II. Amorţire. Persoana pare doar
  superficial afectată de pierdere, dar
  în realitate se protejează pe sine de
  suferinţa acută.
 
 
III. Nostalgie (căutare). Caută sau îşi
  aminteşte persoana pierdută. Stadiu
  asemănător cu stadiul 2 al lui
  Bowlby.
   
  Depresie. Persoana se
IV. simte lipsită de speranţe asupra
  viitorului, simte că nu poate
  continua să trăiască şi se retrage
  faţă de familie şi prieteni.
  Recuperare şi
V. reorganizare. Persoana realizează
  că viaţa sa va continua, cu noi
ajustări şi scopuri diferite.
 
 
 Doliul. şi travaliul de doliu (II).
Pierderea unui părinte
Faza de protest. Copilul îşi doreşte
cu putere părintele pierdut.
Faza de disperare. Copilul resimte
lipsă de speranţe, retragere şi
apatie.
Faza de detaşare. Copilul cedează
ataşamentul emoţional faţă de
părintele pierdut.
Copilul poate să-şi transfere nevoia
de părinte asupra unuia sau mai
multor adulţi.
 
 
Pierderea unui copil
Poate fi o trăire mai intensă decât
pierderea unui adult.
Sentimentele de vinovăţie şi
neajutorare pot fi copleşitoare.
 
Apar stadii de şoc, negare,
mânie, negociere („târguială”) şi
acceptare.
 
Manifestările de doliu pot să
dureze toată viaţa.
Până la 50 % din căsătoriile în
care un copil a decedat se sfârşesc
prin divorţ.
 Trebuie să memorizăm următoarele:.
Da, încurajaţi ventilarea simţămintelor. Permiteţi pacientului să vorbească despre aceia
pe care i-a iubit. Pot fi utile reminiscenţele despre experienţe pozitive.
Nu spuneţi unei persoane în doliu că nu trebuie să plângă sau să se mânieze.
Da, încercaţi ca un mic grup de oameni, care l-au cunoscut pe decedat, să discute despre
acesta în prezenţa persoanei îndoliate.
Nu prescrieţi medicaţie antianxioasă sau antidepresivă ca tratament regulat, de durată.
Dacă persoana îndoliată devine acut agitată, este mai bine să oferiţi consolări verbale, şi nu o
pilulă. Totuşi, pe termen scurt pot să ajute mici doze de medicaţie (5 mg de diazepam-Valium).
Da, ţineţi seama că vizitele scurte şi frecvente la psihiatru sunt mai utile decât câteva
vizite lungi.
Da, ţineţi seama de posibilitatea unei reacţii de doliu întârziate, care apare la câtva timp
după deces şi constă din modificări comportamentale, agitaţie, labilitate dispoziţională şi abuz
de substanţe. Astfel de reacţii pot să survină în apropierea aniversării unui deces (reacţie
aniversară).
Da, ţineţi seama că, înainte de producerea propriu- zisă reacţie a pierderii, poate să aibă
loc o reacţie de doliu anticipativă, care poate să descrească intensitatea reacţiei de doliu
acute din momentul producerii reale a pierderii. Dacă este recunoscut atunci când are loc,
acesta poate să fie un proces util.
Da, reţineţi că persoana în doliu după decesul unui membru de familie care s-a sinucis, s-
ar putea să nu dorească să discute despre sentimentele de a fi stigmatizată pe care le are.
 Decesul şi moartea.

Stadiile nu se manifestă întotdeauna în ordinea prezentată.

Pot să existe salturi de la un stadiu la un altul.
Mai mult, copiii mai mici de 5 ani nu înţeleg moartea; ei o privesc ca pe o
separare, asemănătoare somnului.
Intre vârsta de 5 şi 10 ani, ei devin din ce în ce mai conştienţi de moarte drept
ceva care li se întâmplă altora, în special părinţilor.
După vărsta de 10 ani, copii conceptualizează moartea drept ceva ce li se poate
întâmpla chiar lor.
.
 Decesul şi moartea
(reacţiile pacienţilor terminali după
Elisabeth Kubler-Ross)

Stadiul 1 Şoc şi negare. Reacţia iniţială a bolnavului este şocul, urmat de negarea faptului, că ceva ar fi în
neregulă. Unii bolnavi nu trec de acest stadiu şi pot să meargă de la un medic la altul, până când
găsesc unul care le sprijină poziţia.
  Mânie. Pacienţii devin frustraţi, iritabili şi mânioşi pentru că sunt bolnavi; întreabă „de ce eu?”.
Stadiul 2 Managementul bolnavilor în acest stadiu este dificil, pentru că mânia este deplasată asupra
medicilor, personalului spitalului şi familiei.
. Uneori mânia este direcţionată către ei înşişi, din
credinţa că boala a apărut ca pedeapsă pentru rele.

Stadiul 3 Negociere. Pacientul poate să încerce să negocieze cu medicii, prietenii sau chiar cu Dumnezeu
ca, în schimbul vindecării, să îndeplinească una sau mai multe promisiuni (de ex., să doneze la
organizaţii de caritate, să meargă regulat la biserică).

Stadiul 4 Depresie. Pacientul manifestă semne clinice de depresie; retragere, încetinire psihomotorie,
tulburări de somn, lipsă de speranţe şi, posibil, ideaţie de sinucidere. Depresia poate fi o reacţie
la efectele bolii asupra vieţii personale (de ex., pierderea serviciului, dificultăţi financiare,
izolarea de prieteni şi familie) sau poate să fie o anticipare a pierderii reale a vieţii, care va avea
loc în curând.

  Acceptare. Persoana realizează că moartea este inevitabilă şi acceptă universalitatea ei.

Stadiul 5
 Trebuie să memorizăm următoarele:
Nu adoptaţi o atitudine rigidă (de ex., „Eu îi spun întotdeauna bolnavului ce are”); lăsaţi ca
bolnavul să vă fie ghid. Mulţi pacienţi vor să-şi cunoască diagnosticul, în timp ce alţii nu vor. Informaţi-vă
cât de mult a aflat şi înţelege deja bolnavul în legătură cu prognosticul său. Nu reprimaţi speranţele
bolnavului şi nu penetraţi negarea adoptată de către bolnav, dacă aceasta este defensă majoră, atâta
timp cât bolnavul rămâne capabil să obţină şi să accepte ajutorul care îi este necesar. Dacă bolnavul
refuză să obţină ajutor din cauza negării, ajutaţi-l treptat şi cu blândeţe să înţeleagă că ajutorul este
necesar şi disponibil. Reasiguraţi bolnavul că va fi îngrijit indiferent de comportamentul său.
Da, rămâneţi cu bolnavul pentru o perioadă de timp după ce i-aţi spus despre condiţia sau
diagnosticul său. Poate să intervină o perioadă de şoc. Încurajaţi pacientul să pună întrebări şi daţi
răspunsuri care să reflecte adevărul. Spuneţi-i, că vă veți întoarce pentru a răspunde la toate întrebările,
pe care le vor avea bolnavul sau familia sa.
Da, reveniţi după câteva ore, dacă este posibil, ca să verificaţi, care este reacţia bolnavului. Dacă
pacientul manifestă anxietate, se pot prescrie 5 mg de diazepam la nevoie, timp de 24 până la 48 de ore.
Da, comunicaţi membrilor de familie datele medicale reale. Încurajaţi să viziteze bolnavul şi
permiteţi-i acestuia să vorbească despre fricile sale. Membrii de familie nu numai că trebuie să facă faţă
pierderii unei persoane iubite, ci se confruntă şi cu propria mortalitate personală, care produce anxietate.
Da, verificaţi întotdeauna dacă există vreun „testament cu privire la viaţă" sau dacă pacientul sau
familia au dorinţa de a nu resuscita. Încercaţi să anticipaţi dorinţele lor cu privire la procedurile de
susţinere vitală.
Da, înlăturaţi durerea şi suferinţa. Nu există nici o raţiune de a nu administra narcotice unui pacient
muribund, de frica dependenţei. Managementul durerii trebuie să fie viguros.
 Metode de intervenție utilizate în
sănătatea mintală

Psihofarmacologia,
Psihoterapia,
Reabilitarea psiho-socială.
 Prinicipalele Medicamente
Psihofarmacologice
Antipsihotice,
Antidepresive,
Anxiolitice,
Hipnotice,
Cognitive,
Psihostimulante.
 Neurolepticele (Antipsihoticele)
Antipsihoticele sunt substanțe cu structură chimică
diferită, care actionează asupra simptomelor psihotice (delir,
halucinatii, agitatie psihomotorie, stupoare, etc.) prin actiunea
blocantă asupra sistemului neurotransmițător.
Se disting două clase de substanțe antipsihotice:
 antipsihotice din I generație–„neurolepticele clasice”;
 antipsihotice din a II generație–antipsihotice atipice.
 Prezentarea Generală a Medicamentelor
Antipsihotice
Medicamente Antipsihotice
Convenţionale(tipice)
Grup chimic Denumirea Marca Comercială Doza (mg)
Generală
chlorpromazină CHLORPROMAZIN, 200-800
LARGACTIL,
PLEGOMAZIN,
MEGAPHEN,
THORAZIN

Fenotiazină levomepromazină TISERCIN, NOZINAN 50-400

periciazină NEULEPTIL 10-40

 Prezentarea Generală a Medicamentelor
Antipsihotice

Medicamente Antipsihotice Convenţionale

Grup chimic Denumirea Marca Comercială Doza (mg)

Generală

flufenazină MODITEN 2-16

Fenotiazină
trifluoperazină STELAZIN 10-50

haloperidol HALOPERIDOL, HALDOL, 2,5-10

Butirofenonă APO-HALOPERIDOL

oxyprotepin MECLOPIN 5-20

Peratiepină
 Medicamente Antipsihotice de a
2-a Generaţie(atipice)
Denumirea Generală Marca Comercială Doza (mg)

Anatagonişti selectivi ai D2, D3

sulpiridă DOGMATIL, PROSULPIN 50-1200
amisulpridă SOLIAN, DENIBAN 50-1200

SDA( serotonin-dopamine antagonists )
risperidon RISPERDAL, RISPEN, 4-8
RISPERDAL QUICKLET

MARTA(multi acting receptor targeted antipsychotic )

clozapină LEPONEX 200-600
olanzapină ZYPREXA i.m. inj. 10 mg 5-20
 Antidepresive:
Inhibitori ai Recaptării Monoaminei
1 Generaţie a Antidepresivelor (TCA, TeCA)
Denumirea Marca Comercială Doze (mg) Mecanismul
Generală Eficacităţii
amitriptilină AMITRIPTYLIN 75-200

nortriptilină NORTRILEN 50-150 Inhibiţia

Recaptării
imipramină MELIPRAMIN 75-250 Serotoninei
şi/sau
clomipramină ANAFRANIL, 75-225 Noradrenalinei
HYDIPHEN Urmată de
dosulepină PROTHIADEN 100-300 Creşterea
Concentrării lor
dibenzepină NOVERIL 240-720 în Despicătura
Sinaptică
maprotiline LUDIOMIL, 75-150
MAPROTILINE
 A 2-a Generaţie de Antidepresive
A 2-a Generaţie de Antidepresive
Denumirea Marca Comercială Doze Medii Mecanismul
Generală (mg)
viloxazină VIVALAN 100-300 Inhibiţia
Recaptării
Noradrenalinei
 A 3-a Generaţie de Antidepresive

Denumirea Marca Comercială Doze Medii Mecanismul

Generală (mg)
ISRI
fluvoxamină FEVARIN 100-300
fluoxetină DEPREX, DEPRENON, 20-60
PROZAC, PORTAL,
FLOXET, FLUXONIL,
MAGRILAN
citalopram SEROPRAM, CITALEC, 20-60
CEROTER, PRAM Inhibiţia
escitalopram CIPRALEX 10-20 Selectivă a
,Losiram,Lenuxin,Ezopr Recaptării
am Serotoninei
paroxetină SEROXAT, PAROLEX, 20-60
Rexetin,APO-PAROX,
REMOD
sertralină ZOLOFT, SERLIFT, 50-200
ASENTRA,
STIMULOTON
 A 3-a Generaţie de Antidepresive
Denumirea Marca Doze Medii Mecanismul
Generală Comercială (mg)
SARI
Antidepresive cu Eficienţă Serotonergică Dublă
trazodon TRITTICO AC 4-8
Eficienţă Serotonergică
nefazodon SERZONE, 100-300 Dublă
DUTONIN

NARI
reboxetină EDRONAX 4-8 Inhibarea Recaptării
Norepinefrinei

tianeptină COAXIL 75 Creşterea Recaptării

Serotoninei
 A 4-a Generaţie de Antidepresive

Denumirea Marca Doze Medii Mecanismul

Generală Comercială (mg)

IRSN

venlafaxină EFECTIN 75-375

venlafaxină EFECTIN ER 75-225 Inhibiţia Recaptării

ER (cu Serotoninei şi a
eliberare Noradrenalinei si
prelungită) Dopaminei
 A 4-a Generaţie de Antidepresive

Denumirea Marca Doze Medii Mecanismul

Generală Comercială (mg)

Blocajul 2-adrenoceptorilor
mianserină LERIVON, 60-90
Creşterea Sintezei şi
MIABENE
Eliberării
Noradrenalinei, Blocajul
Alpha-2
Adrenoceptorilor
Neuronilor
Serotonergici şi
Creşterea Producerii şi
Eliberării Serotoninei
 Timostabilizatoarele
litium LITHIUM CARBONICUM, CONTEMNOL

carbamazepină BISTON, TEGRETOL, FINLEPSIN,

Antiepileptice TIMONIL
de Generaţia săruri ale
a 2-a acidului EVERIDEN, CONVULEX, ORFIRIL,
DEPAMID
valproic
lamotrigină LAMICTAL
Antiepileptice
de Generaţia gabapentină GABAPENTIN, NEURONTIN
a 3-a
topiramat TOPAMAX

Medicamente Antipsihotice Atipice - SDA

clozapină LEPONEX, CLOZARIL, ALEMOXAN

olanzapină ZYPREXA
quetiapină SEROQUEL,KETILEPT
 Medicamente Anxiolitice
Denumirea Marca Comercială Formă Doze Medii (mg)
Generală

 Derivate ale Propandiolului

meprobamat MEPROBAMAT tbl. 400 mg 800 - 2400
LÉČIVA
 Derivate ale Piperazinei

hidroxizină ATARAX tbl. 10, 25 mg 20 – 100

inj. 100 mg 300 - 400
sir.

 Derivate ale Azapironului

buşpiron ANXIRON, tbl. 5, 10 mg 15-30
BUSPIRON-EGIS
 Medicamente Anxiolitice
(Derivate ale Benzodiazepinei)
Denumirea Marca Comercială Formă Doze Medii
Generală (mg)
diazepam DIAZEPAM SLOVAKOFARMA tbl. 10 - 60
APO-DIAZEPAM 2.5; 10 mg
APAURIN, SEDUXEN inj. 10 mg
DIAZEPAM DESITIN
DIAZEPAM DESITIN SUPP. supp. 5 mg
chlordiazepoxid DEFOBIN, ELENIUM tbl. a drg. 20 - 60
RAPEDUR 10 mg
oxazepam OXAZEPAM LÉČIVA tbl. 10 mg 10 - 60
alprazolam NEUROL tbl. 0.25 mg ; 1 mg 1 - 10
XANAX tbl. 0.25; 0.5; 1; 2 mg
FRONTIN, HELEX
bromazepam LEXAURIN tbl. 1; 5; 3 mg 3 - 36
medazepam ANSILAN, RUDOTEL tbl. 10 mg 20 - 40
tofisopam GRANDAXIN tbl. 50 mg 100 - 400
clorazepat TRANXENE tbl. 5; 10; 50 mg 15 – 30
dipotasic inj. 20; 50; 100 mg 50 - 300
clonazepam RIVOTRIL tbl. 0.5 ; 2 mg 1-4
gttae 10-25 mg/ml
inj. 1 mg
ANTELEPSIN tbl. 0.25; 1 mg
 Medicamentele Hipnotice
Denumirea Marca Formă Doze Medii
Generală Comercială (mg)
De 1 barbiturice
Generaţie

De a 2-a nitrazepam NITRAZEPAM tbl. 5; 10 mg 5 - 20

Generaţie SLOVAKOFARM
A FORTE

flunitrazepam ROHYPNOL, tbl. 1 a 2 mg 0.5 – 2

SOMNUBENE inj. 2 mg 1-2

De a 3-a zolpidem STILNOX, tbl. 10 mg 10 - 20

Generaţie HYPNOGEN,
EANOX

zopiclone IMOVANE tbl. 7.5 mg 3.75 – 7.5

zaleptone SONATA tbl. 10 mg 5 – 10
Alte Antihistamine (promethazină – PROTHAZIN)
Medicamente
cu Eficacitate Antidepresive (mirtazapină, trazodon)
Hipnotică
Antipsihotice
Melatonină
 Medicamentele Cognitive
Medicamente inhibitoare ale
acetilcholinesterazei
rivastigmine EXELON 8 -12 mg

donepezil ARICEPT 5 - 10 mg

galantamine REMINYL 8 - 24 mg

Antagonişti ai receptorilor NMDA (N-

metil-D-aspartat)
memantină EBIXA 10 - 30 mg
 Medicamentele Nootrope
Indicaţie:Tulburări Organice de Memorie şi a Intelectului, Stări
Primare, Eficacitate după 2-3 luni
piritinol ENERBOL 300 - 900
ENCEPHABOL
piracetam NOOTROPIL, 3000 - 9000
PYRAMEM, KALICOR
Medicamente Nootrope şi Vasodilatatoare
(Îmbunătăţirea Calităţii Reologice a Sîngelui şi Perfuziei Cerebrale)
cinarizină STUGERON 50-100
vinpocetină CAVINTON 15- 30
pentoxifilină
xantinol
Alcoloiză de Ergot
nicergolină
 Psihostimulantele
Denumire generală Marca Comercială Doze (mg)

amfetamină PSYCHOTON, 5 – 50
ADDERAL
dexamfetamină DEXEDRON 5 – 30

efedrină EPHEDRIN 12,5 – 50

mezocarb SYDNOCARB 5 – 50

metilfenidat RITALIN, 10 – 40
CENTEDRIN
modafinil VIGIL, PROVIGIL 200 – 400
 Psihoterapia.

Psihoterapia este o sistemă de influenţă a personalităţii

terapeutului asupra personalităţii pacientului cu scopul înlăturării
manifestărilor psihopatologice şi psihologice nedorite.
Psihoterapiile moderne îşi găsesc originea în tradiţia magico-
religioasă şi în tradiţia empirică.
Prima urmăreşte uşurarea suferinţelor graţie intervenţiei forţelor
supranaturale, a doua se realizează pe o înţelegere ştiinţifică a
omului.
Caracteristicile comune tuturor şcolilor de psihoterapie sunt:
• trezirea şi menţinerea încrederii bolnavului,
• intensificarea emoţiilor pozitive,
• întărirea sentimentului de stăpânire de sine în cursul
experienţelor reuşite.
 Accesibilitatea:

 Pacientul nu a depăşit vârsta de 45 ani;

 Pacientul doreşte în mod real să se vindece;
 Pacientul dispune de o capacitate comprehensivă
de nivel mediu/bun;
 Personalitatea nu este structurizată ca o
dizarmonie de nucleu;
 Boala nu este constituită într-un timp îndelungat.
 Indicaţii:

 Nevroze (nevroza anxioasă, isterie, nevroza obsesională, fobii),

 Perturbări adaptative (în special de integrare socială),
 Probleme de cuplu,
 Criza de adolescenţă,
 Dezechilibrul psihic provocat de o situaţie stresantă sau traumatizantă, pe
care persoana nu o poate depăşi (eşec, dificultăţi profesionale, dificultăţi
familiale, doliu),
 Depresii uşoare,
 Tulburări de dinamică sexuală,
 Boli psihosomatice,
 Dizarmonii de personalitate,
 Toxicomanii, perversiuni sexuale (limitat),
 Cazuri borderline (limitat),
 Psihoze (o anumită formă de psihoterapie şi doar în anumite cazuri).
 Elemente ale formaţiei psihoterapeutului:

o Pregătirea ştiinţifică generală în medicină somatică

pentru a putea discrimina suferinţa organică de cea
psihică,
o Cunoaştera personalităţii bolnavului, aceasta se poate
realiza pentru pregătire în domeniul psihologiei
persoanei şi al psihosomaticii,
o Adecvarea tehnicii psihoterapeutice nozologiei
psihiatrice, în care se încadrează bolnavul, rezultatele
cele mai bune fiind obţinute în suferinţele nevrotice,
dar şi debutul unor psihoze şi în remisiunile acestora.
 Clasificare.

 Metode sugestive,
 Metode de antrenament autogen,
 Terapiile de grup, cognitiv-comportamentale,
 Psihanaliza şi psihoterapia psihanalitică.
 Reabilitarea psiho-socială – este
scopul de bază al serviciilor comunitare
de sănătate mentală.
Orice actiune de reabilitare urmareste
compensarea stării de boala,
reintegrarea in familie, profesie,
societate.
 Programul de reabilitare
Obiectivul Recuperarea sănătății mintale
principal
Obiective Recuperarea Recuperarea Recuperarea
generale psihiatrică profesională socială

Obiective Reducerea Redobândirea capacităţii Readaptarea

secundare deficienţei psihice de muncă socială

Mijloace de Terapia Terapia ocupaţională Terapia de

realizare psihotropă Ergoterapia grup
Psihoterapia Reprofesionalizarea Socioterapia
Supravegherea Activitatea Asistenţa
ambulatorie profesională protejată socială
Postcura Îngrijirea
sanatorială familială
 Mijloacele de realizare

Echipa multidisciplinară comunitară,

care este grupul interdisciplinar de
specialişti antrenaţi în acţiunea de igienă
mentală.
 Psihodiagnosticul.

Psihodiagnosticul este un procedeu de analiză psihologică a unui

caz şi include astfel de tehnici, ca:
• observaţia,
• anamneză,
• convorbirile,
• chestionarea,
• testele.
 Observaţia:

• aspectul exterior al subiectului,

• aspectul fizic al subiectului (gras- slab),
• ținuta,
• gesturile,
• mimica, expresia feţei şi a ochilor,
• aspectul general (obosit- odihnit),
• mersul,
• coordonarea mişcărilor,
• vorbirea,
• raporturile cu însoţitorul (docil, supus),
• orientarea în mediul înconjurător (în ca.binet sau laborator) şi
modul cum stabileşte singur contactul cu mediul ambiant.
 Observaţia în cadrul examinării psihologice.

• atitudinea subiectului în momentul începerii examinării (opoziţie,

entuziasm),
• atitudinea subiectului în cursul examinării (spontan, pune
întrebări, nerăbdător, interesat de probe, timid, anxios, distrat,
perseverent),
• caracteristica răspunsurilor (rapide, lente, serioase, neglijente,
impulsive),
• utilizarea metodelor încercărilor şi erorilor sau a unui plan
anterior,
• activitatea motorie (agitat, pasiv, ticuri, mişcări parazite,
tremurături),
• interesarea de rezultatele obţinute (spirit de competiţie, doreşte
să facă mai bine, indiferenţist),
• expresia verbală (tulburări de vorbire).
 Anamneză.

1. Date biografice:
Vârsta, profesia
Relaţiile cu părinţii (divorţ, adopţiune)
Relaţiile cu familia
Copilăria (carenţa afectivă, exces de autoritate)
2.Antecedente eredocolaterale:
Prezenţa alcoolismului
Suicid
Afecţiuni psihice sau somatice ale unuia din părinţi (necesitând internare)
3.Antecedente patologice:
Afecţiuni somatice
Psihoze afective cu un episod depresiv ignorat în tinereţe
Alte afecţiuni psihice manifestate clinic (subclinic sau neobservate)
4.Istoricul bolii actuale:
Debut: brutal, exploziv, lent
5.Manifestări în sfera comportamentului:
Relatări ale anturajului
Tentative de suicid (reuşite, nereuşite)
Acte de violenţă, accidente.
 Convorbirile (I).

Planul de convorbire cu subiectul va include:

1. Nume, prenume, vârsta, studii, starea civilă, profesiunea, locul de reşedinţă.
2. Simptomele.
3. Prima copilărie (până la intrarea în şcoală).
  Care au fost relaţiile subiectului cu familia (separat cu mama, tata, fraţi, surori,
care este diferenţa de vârstă)
Dacă subiectul îşi aminteşte întâmplări neplăcute (accidente, sperieturi,
lovituri, căderi de la înălţime, atacuri de animale, certuri între părinţi)
Descrierea situaţiei în familie (profesiunea părinţilor, copil natural sau adoptat,
părinţi divorţaţi, fraţi vitregi)
Comportarea: dacă a fost copil vioi sau liniştit; dacă îi place societatea de
aceeaşi vârstă, a copiilor mai mici sau a oamenilor maturi; dacă visează urât
noaptea; dacă se speria uşor; dacă a fost cuprins în grădiniţă
Situaţia economică a familiei; dacă a trebuit să muncească înainte de intrarea
în şcoală; dacă a suferit lipse materiale.
 Convorbirile (II).

4.Vârsta şcolară.
Cum s-a adaptat la specificul vieţii de şcoală; dacă a luat premii; dacă a învăţat
bine, dacă înţelege uşor; dacă a avut randament şcolar în unii ani faţă de alţii; dacă
a fost elev bun până la un punct şi apoi nu a putut face faţă şcolii.
Dacă a avut condiţii materiale pentru a învăţa; dacă au fost conflicte pe parcurs
cu părinţii, cu profesorii, cu colegii sau din motive sentimentale, dacă a suportat
uşor criza pubertară.
5.Viaţa profesională.
Dacă face meseria, profesia pentru care s-a pregătii; care sunt relaţiile în
mediul profesional; cum se înţelege cu şefii, cu colegii; ce planuri de viitor are; tot
ce spune spontan în legătură cu profesiunea.
6.Viaţa familială.
Cum se înţelege cu soţul (soţia), cu părinţii (socrii); cu copiii; dacă a avut
traume psihice din cauza lor; vârsta soţului (soţiei)
Testele şi chestionarele
Neverbale (hârtie- creion)
Proiective.
Mulțumesc de atenție