Maşini de semănat

Exploatarea agregatelor de
semănat.
 Pregătirea pentru lucru
• Înainte de a fi date în exploatare este
necesar ca maşinile de semănat să fie
bine verificate din punctul de vedere al
distanţei dintre brăzdare, normei de
însămânţare şi adâncimii de îngropare în
sol a seminţelor.
 A. Reglarea distanţei dintre
brăzdare.
• Brăzdarele trebuie amplasate, unul faţă de altul la
distanţe recomandate de schema de cultură. Pentru
rezolvarea cu siguranţă a acestei probleme se foloseşte
o scândură marcată, care după aducerea semănătorii pe
un teren orizontal sau o platformă de reglaj, se aşează
între roţile acesteia.
• În situaţiile când nu se dispune de o scândură marcată
corespunzător, marcajele solicitate prin schema de
cultură se pot face la faţa locului. Pentru marcare, se
determină în prealabil numărul de brăzdare ce urmează
să rămână active, din totalul celor existente pe maşină.
 A. Reglarea distanţei dintre
brăzdare.

Rigole grupate Rigole echidistante

Scheme pentru determinarea numărului de benzi şi de repartizarea a

brăzdarelor la maşinile de semănat în rânduri
 A. Reglarea distanţei dintre
brăzdare.
• Numărul brăzdarelor active (n) se determină cu relaţia:
n = B2/b + 1
în care:
- B2-lungimea de susţinere a brăzdarelor, în m:
- b- distanţa dintre doua brăzdare alăturate, în m;
• Dacă B2/b nu conduce la obţinerea unui număr întreg, restul împărţirii se
distribuie în două părţi egale, începând de la brăzdarele marginale către
roţi:
• În situaţiile când din calcul rezultă un număr impar de brăzdare, pentru
marcarea scândurii se trasează mai întâi mijlocul scândurii, apoi de la
semnul făcut se măsoară spre capete distanţe egale cu intervalele dintre
rânduri.
• Dacă numărul de brăzdare este par atunci de la mijlocul scândurii se
măsoară într-o parte şi alta câte o jumătate din intervalul dintre rânduri,
făcându-se semnele cuvenite. De la aceste semne, se trasează în
continuare, spre capetele scândurii, distanţe egale cu intervalele dintre
rânduri.
 A. Reglarea distanţei dintre
brăzdare.
• La semănatul culturilor în pepiniere se lucrează frecvent cu rigole grupate
în benzi. Pentru această situaţie se stabileşte mai întâi numărul de benzi pe
care maşina le poate trasa la un singur parcurs
n’= m + 1
• Numărul de intervale dintre benzi se află cu ajutorul relaţiei:
m = [B2 - (n1-1) * b1] / b2 + 1
în care:
- B2- lungimea barei suport pe care se montează brăzdarele maşinii de
semănat:
- n1-numărul rigolelor dintr-o bandă, este de obicei 2:
- b1- distanţa dintre rigolele unei benzi, în m:
- b2-distanţa dintre axele a doua rigole alăturate;
• Distanţa între brăzdatele alăturate trebuie să asigure funcţionarea
independenta a fiecărui brăzdar. În cazul în care distanţa dintre brăzdarele
de pe acelaşi suport este prea mică, brăzdarele se aşează pe două
rânduri.
 B. Reglarea deschiderii
marcatoarelor
• Pentru ca lucrarea de semănat să fie bine
executată fără greşeli, este necesar să se
regleze corect deschiderea marcatoarelor. Prin
aceasta se înţelege distanţa dintre discul
marcatorului şi ultimul brăzdar situat în partea
dreaptă, respectiv în partea din stânga maşinii
de semănat.
• Dacă pe maşinile de semănat se montează
indicatoare de urmă, lungimea lor se calculează
în acelaşi mod ca şi la marcator.
 B. Reglarea deschiderii
marcatoarelor
Conducerea alternativă se realizează atunci când urma
lăsată de marcator se urmăreşte alternativ, atât cu roata
din dreapta - faţă, la ducere, cât şi cu roata din stânga
faţă a tractorului la întoarcere. În această situaţie
lungimea marcatorului din dreapta este egală cu a celui
din stânga şi se calculează cu relaţia:
L = (B – C)/2 + b [m]
Conducerea cu o singură roată, se realizează când
urma lăsată de marcator se reperează cu roata din
dreapta faţă a tractorului. Pentru această situaţie,
lungimea marcatorului se stabileşte cu relaţia:
L = (B±C) / 2 + b [m]
În relaţie se foloseşte semnul plus pentru calculul
deschiderii marcatorului din stânga şi semnul minus
pentru marcatorul din dreapta.
Conducerea pe mijloc, necesită reperarea urmei lăsate
de marcator cu buşonul radiatorului de răcire al motorului
tractorului sau cu un alt reper vizibil marcat pe axa de
simetrie a tractorului. Pentru acest sistem de conducere,
marcatoarele (dreapta-stânga) au aceeaşi deschidere.
Lungimea lor se stabileşte cu relaţia:
L = B / 2+ b [m]
 C. Reglarea debitului de seminţe
• Reglarea debitului de seminţe corespunzător normei de semănat Q, în
kilograme pe hectar, decurge diferit la maşinile de semănat în rânduri faţă
de cele pentru semănatul în cuiburi.
• La maşinile de semănat în rânduri, pornindu-se de la norma de seminţe pe
hectar, se trece în prima etapă la calcularea debitului teoretic qo necesar a
se da la suprafaţă de 1 m2.
q0 = 1000*Q / 10000 = Q / 10 [g / m2]
• Cunoscând q0 se poate determina în continuare cantitatea de sămânţă
revenită unui metru de rigolă:
q = q0 / (100 / b) = Q*b / 100 [g/m]
• Dacă se pune problema să se cunoască q pentru toate rigolele incluse într-
un metru pătrat de suprafaţă, atunci:
q = 1000*Q / 10000*n = Q / 10*n [g/m]
În care:
• b- este intervalul dintre rigolele alăturate, în m;
• n- numărul de rînduri cuprinse pe metru din lăţime.
 C. Reglarea debitului de seminţe
• La maşinile de semănat care
lucrează cu mai multe brăzdare, se
impune stabilirea debitului de
seminţe care trebuie să cadă la o
singură învârtitură a roţilor ce
antrenează distribuitoarele. În acest
scop este necesar să se cunoască
numărul de rotaţii al roţilor la o
suprafaţă de un hectar:
N = 10000 / π*D*Bl
În care:
D- este diametrul roţilor maşinii, în m;
Bl- lăţimea de lucru a maşini, în m;
• Pentru asigurarea normei de Schemă pentru deducerea numărului
seminţe la hectar, este necesar ca de rotaţii la suprafaţa de un hectar:
la o singură rotaţie să se distribuie
cantitatea: Bl – lăţimea de lucru a maşinii; D –
qn = Q / N = Q* π*D*Bl / 10000 diametrul roţilor; N – numărul de rotaţii
[kg]
 C. Reglarea debitului de seminţe
• Cunoscând cantitatea de sămânţă
debitată la o singură învârtitură a roţii de
transport, se poate trece la reglarea
propriu-zisă a distribuitoarelor. În acest
scop se parcurg două probe succesive
cunoscute sub denumirea de "probă
staţionară la roată" şi probă în câmp.
 C. Reglarea debitului de seminţe
• Pentru efectuarea probei staţionare la roată, după
suspendarea maşinii astfel ca roţile să se învârte liber,
se reglează distribuitoarele într-o poziţie care se
apreciază corespunzătoare debitului ce asigură norma
de semănat Q. În continuare după ce se aşează sub
maşină o prelată sau un alt mijloc de colectare a
seminţelor se toarnă o cantitate oarecare de seminţe în
coş, se roteşte roata sau roţile de acţionare a
distribuitoarelor. De obicei, se fac 20 de învârtituri
colectându-se sămânţa căzută pe la brăzdare. Turaţia
imprimată roţii trebuie să asigure o viteză egală cu
aceea pe care ar avea-o maşina în timpul deplasării în
câmp.
 C. Reglarea debitului de seminţe
• Prin cântărire se găseşte cantitatea totală de
seminţe debitate, care se împarte la numărul de
rotaţii efectuate, stabilindu-se debitul real pe
rotaţie qr în g/rotaţie. Acest debit se compară cu
debitul necesar qn dat de relaţia. Dacă qr nu
corespunde cu qn se fac corecturile cuvenite prin
reglaje şi se repetă verificarea normei, până ce
se ajunge ca qr= qn. În caz de suprapunere a
celor două debite, se va avea în vedere că în
practică se admite ca debitul real să
depăşească pe cel necesar cu valori de 2-3 %.
 C. Reglarea debitului de seminţe
• Patinările sau frânările pe care roţile le suportă în timpul deplasării
pe solul lucrat în prealabil fac ca proba staţionară la roată să devină
insuficientă. De aceea, se impune ca această probă să fie
succedată de verificarea maşinii în condiţii de câmp (proba în
câmp).
• Pentru efectuarea acestei probe este indicat să se calculeze
suprafaţa A de teren necesară pentru încercarea maşinii.
A = π*D*b*nb*ni [m2/probă]
în care:
• D este diametrul roţii de transport ce antrenează aparatele de
distribuţie, în m;
• b - distanţa între brăzdare, în m;
• nb – numărul brăzdarelor aflate în lucru;
• ni - numărul de învârtituri al roţilor de transport, necesar pentru
acoperirea suprafeţei de probă.
 C. Reglarea debitului de seminţe
• Cunoscându-se suprafaţa dată se trece la
aflarea lungimii traseului pe care trebuie să-l
parcurgă maşina în lucru, din relaţia:
A = Bl*L [m2]
în care:
• Bl- lăţimea de lucru a maşinii, în m;
• L - lungimea suprafeţei de probă, în m.
• Cantitatea de sămânţă Qn corespunzătoare
suprafeţei A în condiţii de satisfacerea normei la
hectar Q, se determină cu relaţia:
Qn = (Q / 10000)*Bl*L [kg]
 C. Reglarea debitului de seminţe
• După aflarea acestui debit se procedează la turnarea unei
cantităţi oarecare de seminţie în coşul de alimentare care se
netezesc, însemnându-se cu cretă nivelul ocupat de acestea.
Deasupra semnului făcut se toarnă cantitatea de seminţe Qn
rezultată din calcule. Se parcurge distanţa L cu agregatul în
lucru. La terminarea cursei de probă se controlează nivelul
până la care au ajuns seminţele în coşul de alimentare. Dacă
nivelul acestora se suprapune cu semnul făcut, înseamnă că
aparatele de distribuţie sunt reglate corespunzător. În caz
contrar este necesar să se revizuiască reglajele.
• La maşinile de semănat prevăzute cu două sau mai multe
coşuri de alimentare, cantitatea de sămânţă Qn stabilită pe
bază de calcul, se împarte în mod egal la fiecare coş.
 C. Reglarea debitului de seminţe
• La maşinile de semănat în rânduri a seminţelor diferitelor specii, la
care distanţa dintre rânduri şi norma la hectar variază, cantitatea Q
de sămânţă ce trebuie distribuită la unitatea de suprafaţă este dată
de relaţia:
Q = (10*Vd *γ)*it / π*D*b [kg/ha]
În care:
• Vd- volumul de seminţe distribuit la o rotaţie a aparatului de
distribuţie, în cm;
• γ- masa volumică a seminţelor, în g/cm3;
• D- diametrul roţii maşinii, în cm;
• b- distanţa între brăzdare, în cm;
• it- raportul total de transmitere între roata maşinii şi arborele
aparatelor de distribuţie.
• Relaţia aceasta are o importanţă deosebită în situaţiile când trebuie
stabilite valorile limită pentru Vd şi it.
 C. Reglarea debitului de seminţe
• La maşinile de semănat în cuiburi norma de sămânţă la hectar Q
se calculează în funcţie de numărul de puieţi care trebuie să
rezulte la hectar, cu relaţia:

np  m
Q ,  kg / ha 
1000000
Unde:
np = 10000*n\a*b [puieţi/ha]
În care:
• np- numărul de puieţi la hectar:
• m - masa a 1000 de seminţe, în g;
• a- distanţa între puieţi pe rând, în m;
• b - intervalul dintre rândurile de puieţi, în m;
• n- numărul de seminţie dintr-un cuib.
Pregătirea terenului şi executarea
lucrărilor de semănat
a. Pregătirea terenului.

Metode de deplasare a agregatului de semănat:

a – în suveică; b – în părţi; c – prin acoperire

• Metoda de deplasare a agregatului de semănat este cea în suveică.

Adeseori se mai foloseşte metoda de deplasare în părţi şi prin
acoperire.
 a. Pregătirea terenului.
• Lăţimea optimă a parcelei Cop pentru un agregat de semănat se
determină cu relaţia:
Cop = 10000*(Wsch *Z)/L [m]
În care:
Wsch - este capacitatea de lucru, pe un schimb, a agregatului, în ha/sch;
Z - numărul de zile în care trebuie terminată lucrarea;
L - lungimea parcelei, în m, urmărindu-se în acelaşi timp ca Cop/L=1/8-
1/l0.
• O condiţie obligatorie, pentru a realiza un semănat de calitate, este
aceea de a avea terenul bine pregătit şi nivelat prin lucrările
anterioare. Totodată postaţele de lucru trebuie să fie marcate cu
jaloane, ceea ce va ajuta ulterior la realizarea unor rânduri drepte şi
uniforme.
 a. Pregătirea terenului.
• Alimentarea maşinilor de semănat cu seminţe este bine să se facă
de la un singur capăt al postaţei. Distanţa între punctele de semănat
se determină cu relaţia:
da = 10000*(q*Cu)/(Q*L)[m]
În care:
q este capacitatea coşului de alimentare,
Cu – coeficient de umplere a coşului de alimentare, Cu =0,8;
Q - norma de semănat, kg/ha;
L - lungimea postatei, în m.
• La calcularea distanţei dintre punctele de alimentare a maşinilor de
semănat cu seminţe, se va lua dublul distanţei L, întrucât după cum
s-a văzut alimentarea trebuie să se realizeze doar la un singur
capăt al postaţei.
 b. Executarea semănatului.
• Viteza de lucru se stabileşte în raport de starea de
pregătire a patului germinativ şi de metoda de semănat.
Când patul germinativ este bine pregătit, cu maşinile de
semănat în rânduri se poate lucra la viteza de 7-10 km/h
iar cu maşinile de semănat în cuiburi cu viteze de 3-12
km/h.
• Întoarcerea agregatelor de semănat la capetele
postațelor de lucru se va face prin deplasarea sub forma
de bucla, fără buclă sau în triunghi. În timpul întoarcerilor
brăzdarele trebuie să se afle în poziție de transport, iar
aparatele de distribuție decuplate. Zonele de la capetele
postațelor nesemănate cu mașina, vor fi completate pe
cale manuală sau prin folosirea de mașini de semănat
acționate manual.
 c. Controlul calității lucrărilor de
semănat.
• Calitatea lucrărilor de semănat se urmărește și se exprimă printr-o
serie de indici calitativi de lucru.
• Stabilitatea normei de semănat sau uniformitatea de dozare a
semințelor Ud se determină cu relația:
Ud = 100 – id [%]
• Instabilitatea normei de semănat id respectiv uniformitatea de dozarea
semințelor se calculează cu relația:
n 2
  Q m  Qi 
1
id  n 1  100 %
Qm
• Unde:
• Qi- cantitatea de semințe distribuită de aparatele de distribuție,la o
repetiție, in g;
• Qm- cantitatea medie de semințe distribuite la cele n repetiții, în g;
c. Controlul calității lucrărilor de
semănat.
• Cantitatea medie de semințe se află cu formula:
n
 Qi
Qm  1 ,  g
n
• Semănatul se consideră corespunzător, dacă Ud
≥97%, iar abaterea maximă ΔQ=±6% față de
cantitatea medie rezultate din cele n repetiții.
 c. Controlul calității lucrărilor de
semănat.
• Uniformitatea de distribuție pe lățimea de lucru UB se determină
cu relația:
UB = 100-iB [%]
• Neuniformitatea de distribuție pe lățimea de lucru, iB se află cu relația:
n 2
  gi  g m 
1
iB  n 1  100 %
în care: gm

gi - este cantitatea de semințe distribuită de un aparat de distribuție, în g;

gm- cantitatea medie de semințe distribuită de un aparat de distribuție, în
g;
n- numărul de aparate de distribuție aflate în lucru.
• Reglarea mașinii este corect făcută dacă UB ≥ 90%. Abaterea
maximă admisă este Δg = ±12%.
 c. Controlul calității lucrărilor de
semănat.
• Uniformitatea de distribuție a semințelor pe rând Ur , se determină
în condiții de câmp, prin stabilirea numărului mediu de plante răsărite
pe unitatea de lungime a rândului:
Ur = 100-ir [%]
• Neuniformitatea de distribuție a semințelor pe rând se determină cu
relația: 2
n
  ni  n m 
1
ir  n 1  100 %
nm
în care
ni- este numărul de plante, pe un m de rând;
nm- numărul mediu de plante pe metru de rând;
n- numărul de repetiții, pe care se fac măsurătorile.
• Folosindu-se semințe de calitate corespunzătoare, se apreciază că
mașina de semănat a lucrat corect dacă Ur ≥ 97%.
c. Controlul calității lucrărilor de
semănat.
• Precizia de semănat este un indicator ce se referă la
mașinile de semănat în cuiburi și se poate exprima prin
numărul de semințe dintr-un cuib Pc și prin distanța între
cuiburi pe rând Pd , folosindu-se următoarele relații de
calcul:
Pc = nc / ntc * 100, [%]
Pd = nd / ntd *100, [%]
în care:
nc- este numărul de cuiburi, la care numărul de semințe
găsite coincide cu cel pentru care a fost reglată mașina;
ntc- numărul teoretic de cuiburi;
nd- numărul de distanțe corecte ac între cuiburi pe rând;
ntd- numărul total de distanțe teoretice între cuiburi.
c. Controlul calității lucrărilor de
semănat.
• Distanța corectă dintre cuiburi ac se obține
cu relația:
ac = (0,8-1,2) ar, [cm]
în care:
ar- distanța reală între cuiburi pe rând (cea
reglată care ține seama și de patinarea
roților în condițiile de teren date).
• Precizia de semănat se apreciază ca bună
dacă Pc ≥80% și Pd ≥ 50%.
c. Controlul calității lucrărilor de
semănat.
• Gradul de vătămare a semințelor Gvs se
deduce cu relația:
Gvs = nsv / nts *100, [%]
în care:
nsv- numărul de semințe vătămate din proba
luată (sau masa acestora);
nts- numărul total de semințe din probă (sau
masa lor).
 d. Capacitatea de lucru.
• Capacitatea de lucru a agregatelor de semănat în rânduri se poate
exprima în două moduri: prin lungimea totală a rândurilor sau
benzilor realizate într-un schimb sau prin suprafața lucrată într-un
schimb.
• Capacitatea de lucru reală a agregatului de semănat, Wrz în cazul
semănatului în rânduri simple este:
Wrz = 1000*V1*Tt*kr*n, [m]
iar in cazul benzilor:
Wrz = 1000*V1*Tt*kr*n/n1, [m]
în care:
V1- viteza de lucru a agregatului, în Km/h;
Tt- timpul de lucru dintr-un schimb, în ore;
kr- coeficientul real de utilizare a timpului de lucru, kr = 0,6-0,9;
n- numărul brăzdarelor aflate în lucru;
n1- numărul de rânduri dintr-o bandă.
 d. Capacitatea de lucru.
• Capacitatea reală de lucru exprimată în hectare,
la semănatul în rânduri este:
Wrz =0,1*V1*B1*T1*kr, [ha/sch]
• Lățimea de lucru B1 se calculează cu formula:
B1 = n*b [m]
În care:
n- numărul de brăzdare aflate în lucru;
b- lățimea intervalului dintre două rânduri alăturate,
în m.
Maşini de plantat
 1. CONSIDERAŢII GENERALE
• Maşinile de plantat sunt destinate pentru
mecanizarea lucrărilor de instalare a culturilor
prin plantaţii, repicaje şi butăşiri în terenuri
relativ aşezate, cu solul bine pregătit în
prealabil, afânat şi lipsit de buruieni.
• Prin felul în care sunt construite, maşinile de
plantat asigură executarea pe cale mecanică a
unor operaţii destul de complicate, ca:
– deschiderea rigolei la adâncimea necesară,
– prinderea şi distribuirea materialului de plantat în
rigolă odată cu fixarea acestuia în sol.
 1. CONSIDERAŢII GENERALE
• Plantarea cu maşina decurge diferenţiat,
în raport de cerinţele lucrării efectuate.
Astfel, în cazul plantaţiilor şi a repicajelor,
fixarea materialului în teren are loc prin
acoperirea rădăcinilor, până peste colet,
cu sol tasat corespunzător. La butăşire,
fixarea în poziţie verticală se face prin
acoperirea întregului material cu pământ
care depăşeşte, cu aproximativ 2 cm,
capătul de sus al acestuia.
 1. CONSIDERAŢII GENERALE
• Clasificarea maşinilor de plantat se poate face după mai multe criterii:
a. După destinaţie, maşinile de plantat se clasifică în:
• maşini de plantat puieţi în lucrările de instalare a pădurilor,
cunoscute sub denumirea de maşini de plantat;
• maşini de plantat puieţi în secţiile de repicaje, denumite maşini de
repicat;
• maşini de plantat butaşi lignificaţi, denumite maşini de butăşit.
b. După gradul de mecanizare a operaţiilor pe care le execută, se
deosebesc:
• maşini de plantat simple, care mecanizează numai operaţiile de
executare a rigolelor;
• maşini de plantat semiautomate, la care singura operaţie executată
manual este alimentarea aparatului de plantat;
• maşini de plantat automate, la care toate operaţiile sunt mecanizate.
c. După felul tracţiunii, se cunosc:
• maşini de plantat tractate de tractor; ele pot fi tractate sau purtate.
Mai răspândite sunt în prezent maşinile de tip purtat
• maşini de plantat autotractate, la care deplasarea este asigurată de
un motor propriu.
 1. CONSIDERAŢII GENERALE
• La plantarea mecanizată, intervalele dintre rânduri,
precum şi distanţele dintre exemplare pe rând, trebuie să
respecte întocmai schema de cultură prescrisă prin
tehnologia de lucru.
• Rândurile plantate trebuie să fie drepte şi paralele,
pentru a permite mecanizarea lucrărilor ulterioare. De
asemenea, maşina de plantat trebuie să fixeze
materialul în poziţie verticală, fără ca acesta să fie
vătămat de echipamente de lucru. Pe de altă parte,
fixarea materialului de plantat să fie făcută prin
acoperirea acestuia cu sol, atât cât se recomandă în
prescripţiile tehnice.
 2. CONSTRUCŢIA MAŞINILOR
DE PLANTAT
• Maşinile de plantat, în general, sunt formate
din una sau mai multe secţii de lucru. Fiecare
secţie de lucru este formată din organe active,
aparatul de plantat, organe de transmisie,
organe de susţinere şi rulare, organe de
comandă şi organe de cuplare la tractor.
 2.1. ORGANELE ACTIVE

1 2 3 4 5 6
Dispunerea organelor active:
1 – cuţit lung; 2 – brăzdar; 3 – dispozitiv de acoperire; 4 – role de tasare; 5 – dispozitiv de
nivelare; 6 – role de tasare şi bilonare (prezente doar la maşinile de butăşit)

• Organele active ale maşinilor de plantat sunt destinate pentru executarea

rigolei şi fixarea materialului de plantat în sol, în poziţie normală.
• Rigolele deschise de organele active se prezintă sub forma unor şanţuri, cu
adâncimi maxime în jur de 28 cm şi lăţimi de 8 - 12 cm.
• Pentru efectuarea operaţiilor enumerate, fiecare maşină de plantat este
echipată, în general, cu un brăzdar, dispozitiv de acoperire, tăvălugi de
tasare, dispozitiv de nivelare, eventual greble de nivelare şi uneori tăvălug
de tasare suplimentar.
 1. Brăzdarul
• Este organul activ destinat
pentru deschiderea rigolei, prin
intermediul căruia materialul
de plantat este introdus în sol
în vederea fixării.
• În mod obişnuit, brăzdarul se
prezintă ca o construcţie de
formă prismatică sau poate fi Forme de vârfuri la brăzdarele
constituit din două discuri. prismatice: a - pană alungită; b -
• Vârful brăzdarului prismatic pană cu unghi obtuz; c - pană
poate fi în formă de pană dreaptă; d - ancoră cu vârf rotunjit.
alungită, în formă de pană cu
unghi obtuz, sub formă de
pană cu partea frontală în
unghi drept (pană dreaptă) şi
sub formă de ancoră cu vârful
rotunjit.
1. Brăzdarul
Parametrii caracteristici brăzdarului prismatic:
Hmax - înălţimea brăzdarului în zona carenei; amax -
adâncimea maximă de lucru; hx - înălţimea valului de
pământ din faţa brăzdarului; α - unghiul de înclinare a
pieptului brăzdarului; lp - lungimea pereţilor brăzdarului la
zona mijlocie; Δa - diferenţă constructivă şi de lucru între
vârful brăzdarului şi partea inferioară a pereţilor; Δl1 -
diferenţă de lungime a pereţilor, rezultată din înclinarea
acestora la partea din spate; H - înălţimea pereţilor la partea
din spate; θ - unghiul de înclinare a pereţilor brăzdarului la
partea din spate; b1 - deschiderea pereţilor brăzdarului la
bază; bmax - deschiderea maximă a pereţilor brăzdarului; dr -
diametrul rădăcinii puieţilor; ΔL1 - rezervă de adâncime a
rigolei, delimitată de vârful rădăcinii puietului şi baza rigolei;
Lr - lungimea rădăcinii puietului; ΔL2 -porţiune din tulpină
acoperită cu pământ (măsurată deasupra coletului); β -
unghiul de înclinare a pereţilor brăzdarului faţă de verticală;
bk - deschiderea pereţilor în zona carenei; b2 -deschiderea
pereţilor la partea posterioară; 2γ- unghiul dintre pereţii
carenei; lk - lungimea pereţilor carenei; P, N, F - forţe
datorate dislocării la săparea rigolei; 1 - vârful brăzdarului; 2
- carenă; 3 - bârsă; 4 - perete lateral; 5 -puiet
 1. Brăzdarul
• Brăzdarul prismatic trebuie să satisfacă o serie de cerinţe
constructiv-funcţionale, corespunzătoare procesului de lucru pe
care trebuie să-l execute. Astfel, unghiul de pătrundere în sol a se
stabileşte din condiţia ca despicarea solului să se realizeze cu
alunecare.
• Această condiţie este respectată atunci când α se încadrează în
următoarele valori: α < 90° - φ în cazul brăzdarelor cu vârf în formă
de pană alungită şi α < 90° + φ în cazul brăzdarelor cu vârf sub
formă de pană cu unghi obtuz sau sub formă de ancoră cu vârful
rotunjit, φ fiind unghiul de frecare între particulele de sol şi vârful
brăzdarului. Pentru terenuri cu sol bine mobilizat prin lucrările
anterioare, se recomandă să se folosească brăzdare cu vârf sub
formă de pană alungită având α = 50 - 70°, iar în condiţii de teren
mai slab pregătit sau nelucrat recomandă acelaşi tip de brăzdare
dar la care α = 35 - 45°.
 1. Brăzdarul
• În situaţia brăzdarelor de tip pană cu vârf obtuz se
recomandă ca unghiul de pătrundere în sol să aibă valori α
= 130 - 145°. Acelaşi interval de valori se recomandă
pentru brăzdarele de tip ancoră cu vârful rotunjit.
Menţinerea în lucru a acestor două categorii de brăzdare
se realizează prin echiparea părţii exterioare a pereţilor
brăzdarului cu o serie de pinteni uşor înclinaţi în jos, la
partea din faţă. Aceşti pinteni afânează totodată şi pereţii
rigolei deschise de brăzdar.
• Unghiul 2γ sub care se deschid pereţii carenei, se alege
din condiţia de evitare a aglomerării solului în faţa
brăzdarului, stabilită de relaţia 2 γ < 90 - φ. S-a constatat
că cerinţa impusă este satisfăcută când 2 γ = 30 - 60°.
• Înclinarea pereţilor brăzdarului spre exterior este bine să
se realizeze sub un unghi β = 2 - 4°.
 1. Brăzdarul
• Deschiderea maximă a pereţilor
brăzdarului poate fi dedusă pornind de la
cunoaşterea diametrului rădăcinilor
puieţilor. În baza determinării existente,
valoarea medie a acestuia se poate lua
între 8-12 cm, ceea ce impune
deschiderea rigolei la partea inferioară să
fie de 6 - 8 cm.
 1. Brăzdarul
• Relaţia de calcul a deschiderii maxime a rigolei
este: b s 
b max  2 1   a ,  cm
 2 k sp 
 
 1. Brăzdarul
• În alegerea maşinii potrivite pentru plantarea materialului
cu anumite dimensiuni, trebuie să se ţină cont şi de alţi
parametri ai brăzdarului, cum sunt lungimea şi înălţimea
pereţilor brăzdarului.
• Lungimea pereţilor brăzdarului, lp min se verifică cu relaţia:
lp min  2d r ,  cm
• La maşinile de plantat forestiere lpmin = 25-40 cm.
• Înălţimea pereţilor brăzdarului în dreptul carenei Hmax se
consideră corespunzătoare dacă satisface condiţia:
H max  a max  h x ,  cm
 1. Brăzdarul
• Adâncimea maximă amax se stabileşte pe baza relaţiei:

în care: a max  L r  L1  L 2 ,  cm

Lr este lungimea rădăcinii puieţilor, sau lungimea totală a
butaşilor, cm;
ΔL1 - rezervă a adâncimii rigolei, considerată faţă de vârful
rădăcinii puieţilor sau capul inferior al butaşilor, se
aproximează la 2 - 5 cm;
ΔL2 - porţiune din tulpină (deasupra coletului) acoperită cu
pământ la puieţi. În cazul butaşilor se consideră
înălţimea stratului de pământ ce acoperă butaşii, practic
se recomandă ca ΔL2 = 2 - 5 cm.
 1. Brăzdarul
• Înălţimea valului de pământ din faţa brăzdarului se ia hx
= 10 - 15 cm. Se apreciază că brăzdarul lucrează
normal, atunci când, din masa valului nu pătrunde
pământ în interiorul spaţiului prismatic.
• Din analizarea datelor prezentate se poate deduce că
pentru puieţii de talie normală şi butaşi lignificaţi cu
lungimi de 20 - 25 cm, înălţimea maximă a pereţilor
brăzdarului trebuie să fie de 30 - 45 cm.
• Brăzdarele cu discuri sunt alcătuite din două discuri plate
care delimitează între ele un unghi ascuţit de 13 - 20°.
Domeniul de utilizare a brăzdarelor cu discuri este
oarecum restrâns.