Introducere în psihologia

managerială
1. Concepte de bază şi obiectul de studiu al psihologiei
manageriale
2. Evoluţia psihologiei manageriale
1.4 Obiectivele psihologiei manageriale şi funcţiile psihologice
manageriale 1
.5 Legităţile psihologice generale aplicate în management
 1. Concepte de bază şi obiectul de studiu al psihologiei manageriale

În ultimele decenii ale sec. XX-lea la solicitările vieţii social-economice şi

politice în schimbare, s-a dezvoltat o nouă ramură a psihologiei – psihologia
managerială.
Psihologia managerială a apărut la interferenţa a două ştiinţe, şi anume
Psihologie şi Management.
Obiectul psihologiei manageriale constă în studierea personalităţii
conducătorului din perspectiva realizării funcţiilor sale: prevederea, decizia,
organizarea, antrenarea (comanda), coordonarea şi controlul.
Psihologia managerială reprezintă acea ramură a ştiinţei psihologice care
studiază atât implicaţiile psihologice ale procesului managerial în întreaga sa
complexitate, cât şi persoana managerului în strânsă corelare cu procesul
managerial. Ea se referă la totalitatea stărilor psihice, a tendinţelor,
mentalităţilor, atitudinilor implicate în executarea funcţiilor de conducere. Cu
alte cuvinte, obiectul de studiu al psihologiei manageriale îl constituie
caracteristicile psihologice ale proceselor manageriale şi ale diferitor tipuri de
 2. Evoluţia psihologiei manageriale

Evoluţia managementului relevă importanţa proiectării şi realizării

conducerii la nivelul „triadei funcţionale”:
1) planificare-organizare;
2) orientare-îndrumare;
3) reglare-antrenare.
Această „triadă” constituie „o trilogie a calităţii” (quality trilogy), care –
prin raportare la modelul operabil în economia societăţii postindustriale,
informatizate – delimitează şi articulează trei procese complexe de conducere
managerială:
– planificarea calităţii (quality planing);
– îmbunătăţirea continuă a calităţii (quality improvement);
– ţinerea sub control a calităţii (quality control).
F. Taylor defineşte patru principii fundamentale ale managementului ş tiinţific:

1. Dezvoltarea ştiinţei.
2. Selecţia ştiinţifică şi dezvoltarea progresivă a muncitorilor
3. „Apropierea” dintre ştiinţă şi muncitorul selectat ştiinţific şi instruit.
4. Principiul diviziunii muncii, cunoscut ca şi principiul „cooperării constante şi
strânse dintre conducere şi oameni”.
Henri Fayol care, spre deosebire de Taylor, s-a axat mai mult pe organizarea
conducerii decât pe sistemele tehnice de producţie a propus 14 principii
generale ale managementului sau organizării industriale.
1. Diviziunea muncii
2. Autoritate şi responsabilitate
3. Disciplina
4. Unitate de comandă.
5. Unitate de direcţie
6. Subordonarea interesului individual celui general.
7. Remunerarea personalului
8. Centralizarea sau descentralizarea
9. Lanţul scalar
10. Ordine.
11. Echitate.
12. Stabilirea personalului.
13. Iniţiativa.
14. Spirit de echipă.
3. Obiectivele psihologiei manageriale şi funcţiile psihologice manageriale

Obiectivele psihologiei manageriale sunt:

1. Studierea aspectelor psihologice ale organizării societăţilor comerciale,
unităţilor de cercetare, învăţământ, sănătate centrate pe principalele
funcţii. Psihologia managerială analizează caracteristicile fundamentale
ale procesului managerial şi dimensiunea psihologică a acestora, precum şi
a mijloacelor de acţiune managerială – previziunea, decizia, organizarea,
controlul – din punct de vedere psihologic.
2. Analiza dimensiunilor personalităţii managerilor ca persoane abilitate să
operaţionalizeze mijloacele manageriale, precum şi comportamentul,
motivaţia, temperamentul, stilul de muncă, de conducere, sursele de
pregătire, selecţie şi perfecţionare ale acestora, abordate prin prisma
ştiinţei psihologice.
3. Elucidarea calităţilor personalităţii managerilor, calităţi necesare
activităţii manageriale – competenţe şi abilităţi adecvate în scopul
elaborării profilului psihosocioprofesional al managerului.
Funcţii psihologice în management:
1. Selectarea şi repartizarea cadrelor (compatibilitatea psihologică);
Compatibilitatea psihologică – reprezintă o îmbinare a capacităţii care
asigură atât bunăstarea sufletească a fiecăruia din grup, cât şi mobilitatea
înaltă a muncii.
2. Crearea climatului psihologic favorabil;
3. Căutarea şi selectarea celor mai efective metode de influenţă asupra
persoanelor, grupurilor de oameni în scopul ridicării eficienţei muncii lor.

Probleme psihologice ale subalternilor pot fi divizate în trei grupe:

1) probleme psihologice ale sistemului organizatorico-tehnic;
2) probleme psihologice ale executantului;
3) probleme psihologice ale colectivului.
în condiţii corespunzătoare, cu realism, discernământ şi eficacitate, necesită
înţelegerea de către conducător a următoarelor aspecte:
– membrii organizaţiei îndeplinesc diferite roluri (de factori de producţie, de membrii
de familie, de cetăţeni etc.), care le marchează nevoile, comportamentul şi
activitatea;
– fiecare membru al organizaţiei este o individualitate unică, care se distinge net de
cea a celorlalţi membri şi care se manifestă în potenţial, interese, atitudini, ambiţie,
comportament etc., specifice numai lui; personalul organizaţiei nu poate fi tratat în
bloc, ca o persoană medie, ci diferenţiat, individualizat;
– relaţiile conducător-subordonaţi trebuie să fie bazate pe principiul respectării
demnităţii umane, indiferent de poziţia ocupată în cadrul organizaţiei;
– fiecare membru al organizaţiei trebuie tratat în funcţie de întreaga sa personalitate
care este definită printr-o serie de caracteristici (caracter, temperament, cunoştinţe,
abilităţi, aptitudini) şi este influenţată de o mulţime de factori ce ţin de familie,
etnie, religie, politică, profesie, sindicat etc.
4. Legităţile psihologice generale aplicate în management

Se cunosc următoarele legităţi psihologice generale aplicate în management:

1. Legea reacţiei nedeterminate la influenţele externe;
Conform acestei legi, percepţia unor oameni este influenţată mereu de către factorii externi, de
către structura personalităţii fiecărui om.

2. Legea cunoaşterii neadecvate a omului de câtre om;

Această lege mai este numită şi legea lui Wilsson. Reflectarea neadecvată a unor persoane constă
în faptul că fiecare om este blocat de multe mecanisme de apărare.
E. S. Jarikov a stabilit 10 linii de apărare a personalităţii:
– sfera datelor biografice;
– trăsăturile intelectuale;
– orientările personale;
– motivele activităţii;
– atitudinile şi relaţiile personale cu unii oameni;
– aspectele intime ale vieţii;
– nivelul aspiraţiilor;
– atitudine faţă de lume;
– atitudine faţă de unele evenimente;
– sfera emoţională şi volitivă.

3. Legea autoaprecierii neadecvate;

Autoaprecierea neadecvată este atunci când autopercepţia este mărită sau micşorată. Cel cu
autopercepţia mică tinde să aibă un om puternic lângă sine, de asemenea la ei sunt foarte
puternice mecanismele de apărare.
Persoanele cu autoapreciere mărită percep pozitiv lumea şi nu pot admite insuccesul. Fără o
autoapraciere înaltă, nu poţi fi conducător, cu condiţia ca ea să fie adecvată.
4. Legea descompunerii informaţiei;
Mai poate fi numită această lege şi „telefon stricat” şi presupune denaturarea şi sărăcirea
informaţiei în procesul transmiterii de la o persoană la alta.
5. Legea lui Yeerrik şi Dotson;
Această lege afirmă dependenţa productivităţii activităţii de intensitatea motivaţiei. Cu
cât activitatea e mai simplă, cu atât e mai puternică motivaţia exterioară şi cu cât
activitatea e mai complicată, cu atât ea poate fi mai productivă doar în prezenţa
motivaţiei interioare
6. Legea autoconservării;
Presupune că creierul se deconectează imediat ce omul nimereşte în condiţii care
ameninţă demnitatea şi autorespectul personal. Watson, autorul acestei legi, susţine că
din moment ce persoanei i se atinge amorul propriu, demnitatea, el nu mai lucrează
constructiv, el trece la apărare.
7. Legea compensării.
Nu există manager perfect în toate. Dacă e un bun organizator, nu este creativ, dacă
judecă profund, atunci este încet etc., astfel unele neajunsuri sunt compensate prin alte
calităţi pozitive.