CONTEXTUL EXTERN AL

FORMĂRII STATELOR
FEUDALE ROMÂNEȘTI
 Odată cu desăvârşirea procesului de formare a poporului român şi a
limbii române (secolele VIII-IX), în istoria ce se scria în spaţiul
carpato-danubiano-pontic începe o nouă etapă ,
Constituirea statelor medievale
româneşti.
Românii își defineau, prin nașterea lor ca popor neolatin,
identitatea etnică. Pasul următor a fost crearea unor cadre
statale proprii și însemna elaborarea unor solidarități de
ordin politic fundamental supraviețuirii lor ca popor în
Evul Mediu.

Formarea statelor medievale românești reprezintă

rezultatul evoluției societății românești, din toate
punctele de vedere în primele secole ale milenului al II-lea
dar și un reflex de apărare față de pericolul extern.
 Formarea statelor medievale româneşti este, în
primul rând, rezultatul acţiunii mai multor factori:

reglementarea apărarea căilor

relaţiilor dintre
aceste pături FACTORI comericiale
internaţionale care
străbăteau spaţiul
INTERNI românesc şi a centrelor
de comerţ intern
(iarmaroace, aşezări
orăşeneşti)

necesitatea protejăriii
averii acumulate de
diferitele pături
sociale

creşterea valorificarea
demografică economică a
formarea substanţială noilor terenuri
relaţiilor
feudale
 •Dominaţia mongolă instituită în zonă a permis:
•Cristalizarea unor instituţii rămase apoi caracteristice statelor medievale româneşti (birurile, scutirile,
organizarea sistemului de poştă); 6.
• A făcut apel în guvernare, la reprezentanţii locali din rândul populaţiei româneşti. Aceştia, spre sfârșitul secolului ,
în condiţiile diminuării puterii mongolilor, au profitat de situaţia dobândită, în scopul definirii unor autonomii
româneşti care au stat la baza viitoarelor state medievale.
•Stingerea dinastiei Arpadienilor și criza politică din Ungaria precum și faptul că Ungaria și Polonia luptau
pentru eliminarea tătarilor și influențelor în acest spațiu reprezintă de asemenea factori externi care au 5.
contribuit la formarea statelor feudale românești.
• Presiunea maghiară asupra spaţiului românesc scade şi sunt create condiţii favorabile afirmării politice la
4.
sud şi est de Carpaţi.
• Marea invazie tătară:
• a pulverizat cnezatele şi voievodatele româneşti preexistente; 3.
• a dezorganizat şi regatul ungar, care, în ultima perioadă îşi extinsese dominaţia şi asupra spaţiului
extracarpatic.
• Românii încercaseră împreună cu secuii să apere trecătorile transilvănene, iar în exteriorul Carpaţilor 2.
tătarii se confruntă cu un aşa-numit Mişelau, probabil Seneslau care apare mai târziu în documente.
• În secolul al XIII-lea întreg spaţiul românesc avea să fie marcat de marea invazie tătară din 1241, care a 1.
distrus şi dezorganizat totul, în pofida unor încercări de rezistenţă locale.
FACTORI EXTERNI:
Premisele interne au fost favorizate de
Consolidarea statului și
Unificarea
crearea instituțiilor de
formațiunilor politice
conducere politice,
prestatale sub o
administrative şi
autoritate unică și
religioase, necesare
obținerea
afirmării şi apărării
independenței.
statului.
realizat în 2 mari etape:
fost un proces de lungă durată și s-a
Formarea statelor medievale românești a
 Procesul de formare a statelor româneşti şi-a găsit expresie în formula acceptată de istorici despre evoluţia
societăţii româneşti de la sat la stat.

Această formulă explică esenţa procesului care a avut la bază consolidarea obştei săteşti (în frunte cu juzi sau
cnezi) ca formă iniţială de organizare socială şi autoadministrare în perioada de după retragerea legiunilor
romane din Dacia.

Interesele comune de apărare şi de valorificare a terenurilor agricole serveau drept bază pentru unirea mai multor
obşti în uniuni de obşti cu o căpetenie unică în frunte, numită voievod, cneaz, ban.

Uniunile de obşte se numeau "ţări" (din latinescul-terra).

Marele istoric român Nicolae lorga a
numit aceste "ţări"- Romanii populare.
În izvoarele istorice străine ele se mai
numeau Vlahii, adică ţări ale românilor,
deoarece străinii, îi numeau pe români
"vlahi", cu diferite derivate ale acestei
denumiri.
Istoricii au atestat circa 20 de asemenea
"ţări", care acopereau întreg spaţiul
locuit de români.
Faptul că aceste formaţiuni erau
Romaniile populare erau, astfel,
formaţiuni teritorial-politice incipiente
şi prezentau o formă de organizare
teritorial-administrativă autonomă în
condiţiile lipsei unui stat unitar.
Necesităţile de apărare în faţa
incursiunilor războinice ale
migratorilor au dus la apariţia unei
forme mai avansate în comparaţie cu
uniunile de obşti. Acestea erau
voievodatele, cnezatele şi banatele,
formaţiuni, ce întruneau câteva
uniuni de obşti, având în frunte un
cneaz, voievod (din slavă-conducător
de oaste), un ban etc.
preponderent numite în termeni
slavi, permite de a conchide că
constituirea lor s-a produs în
perioada asimilării elementului slav
la nord de Dunăre în secolele VII-VIII.
 TRANSILVANIA
Aceasta se
lămurește
Cele mai prin faptul
vechi că după 896
informații maghiarii
despre au migrat
voievodatele din stepele
românești se nord-
referă la pontice în
teritoriul Panonia
Transilvaniei unde au
. venit în
contact cu
românii.
Pe măsura extinderii lor teritoriale în direcția Transilvaniei, maghiarii s-au
ciocnit cu formațiunile politice locale românești. În cronica maghiară
„Gesta Hungarorum” (Faptele ungurilor) sau Cronica notarului
anonim scrisă de un notar numit de istorici Anonymus, al regelui Bela al
III-lea, 1173-1196 se menţionează următoarele formaţiuni prestatale:

în Crișana cu
Voievodatul lui centrul la
MENUMORUT Biharea

în Banat,
Voievodatul lui între Mureș
și Dunăre cu
GLAD centrul la
Cuvin

pe podisul
Voievodatul lui Transilvaniei
cu centrul la
GELU Dăbâca
În secolul al XI-lea, voievodatele din Transilvania sunt mai
puternice din punct de vedere economic, militar și politic.
”Legenda Sfantului Gerard” menționează acum
două formațiuni politice prestatale:

Voievodatul
condus de Gyla
(Geula cel Tânăr) în
centrul Transivaniei, pe
teritoriul voievodatului
lui Gelu

Voievodatul
condus de Ahtum
(în Banat,un urmaș
al lui Glad)
• În Banat, în teritoriile stăpânite
altă dată de Glad, domnea AHTUM,
cu centrul la Morisena, unde
întemeiase şi o mănăstire
ortodoxă:
 intră în conflict cu regalitatea
maghiară;
 refuză să recunoască suzeranitatea
maghiară și percepe vama pe sarea
care trecea pe teritoriul său, spre
Ungaria;
 este ucis de regele maghiar Ștefan I
care se creștinase în rit catolic.
 Teritoriul din Banat ocupat de
GYLA:
 conduce un voievodat întins și
bogat, fiind creștinat în rit
ortodox;
 refuză creștinarea în rit catolic
propusă de nepotul său Ștefan I
este atacat, învins și dus în
Ungaria de acesta.
 „țara” lui este ocupată (1002-
1003).
 .
Rezistenţa din partea aristocraţiei maghiare, dornice să-şi păstreze autonomia dobândită, dar şi
a elementului românesc i-a determinat pe regii maghiari să colonizeze alte neamuri:

-secuii în S-E Transilvaniei;

-saşii (aşezaţi în zonele unde aveau să întemeieze Sibiul, Braşovul, Sighişoara, Bistriţa etc.).
În 1211 regele Andrei al II-lea a colonizat Ordinul Cavalerilor Teutoni în Ţara Bârsei
pentru stăvilirea invaziei cumanilor şi crearea premiselor expansiunii maghiare în ţinuturile
extracarpatice.

Transilvania s-a constituit ca voievodat în urma cuceririi acestui spaţiu istoric de

către Regatul Ungariei (sec. XI-XIII).
Comitatul a fost instalat peste vechile autonomii româneşti, în timp ce episcopatul
catolic a încadrat sub raport ecleziastic teritoriile cucerite.
Expansiunea maghiară a fost însoţită de o adevărată cruciadă, regii unguri având în
papalitate un sprijin real în extinderea catolicismului spre răsărit, ei având
calitatea de regi apostolici.
Regii maghiari au organizat structuri proprii, laice şi ecleziastice specifi ce
feudalismului apusean, pe teritoriul Transilvaniei.
.
 În 1111 apare evocat primul demnitar
laic Mercurius princeps Ultransilvanus;
 Este menţionat primul episcop catolic
al Transilvaniei Simion Ultrasilvanus,
cu reşedinţa în cetatea de la Bălgrad
(Alba Iulia).
 Tot în 1111 este menţionat şi primul
comitat – Bihorul.
 Comitatul avea în frunte un comite
numit de regele maghiar.
 Comitatul a fost instalat peste vechile
ţări ale autohtonilor.
 Organizarea distinctă a comitatelor
Transilvanei, prevalenţa clară a puterii
nobilimii în cadrul lor au creat bazele
instituţionale şi teritoriale ale
autonomiei nobiliare.
 În secolul al XII-lea, teritoriul
Transilvaniei era reorganizat sub forma
unui voievodat, renunţându-se la
principat sub presiunea tradiţiei
româneşti, fiind compus din mai multe
comitate regale.
 În 1176 este menţionat primul voievod al
Transilvaniei - Leustachius Voyvoda,
probabil identic cu Leustachius, comite
de Dăbâca, atestat în anul 1164;
 În 1199 apare documentar primul
voievod propriu-zis numit întotdeauna
de rege;
 Voievodatul Transilvaniei şi-a păstrat
autonomia în cadrul Regatului Ungariei;
 Voievodul avea atribuţii administrative,
juridice şi militare şi dispunea de o
cancelarie proprie, fiind secondat de un
vicevoievod.
În paralel cu ocuparea Transilvaniei s-a desfăşurat între secolele
XI-XIII, şi un amplu proces de colonizare.
Pe măsura colonizării regalitatea limitează puterea voievodului.

SAȘI
(regele Andrei al II-lea
acordă „Bula de aur” a
saşilor, numită şi
Andreanum , 1222)

Regii maghiari au
colonizat aici pe:

SECUI CAVALERII
(maghiarizaţi TEUTONI
până la sfârșitul (alungaţi în 1225
secolului al XII- de către armata
lea) regală)
Colonizarea saşilor şi secuilor în
Transilvania accentuează caracterul
multietnic al regiunii, dar românii
rămân majoritari și îşi continuă
viaţa organizaţi în districte.
Acestea erau conduse de juzi sau
cnezi care aveau atribuţii
administrative şi juridice, unde
juraţii proveniţi dintre cnezi şi
preoţi români cercetau şi dădeau
sentinţele potrivit dreptului
românesc (jus valachicum).
Coroana maghiară a căutat fie să
limiteze, fie să anuleze această
autonomie, ceea ce a stârnit reacţia
locală.
În acest context are loc revolta unor
conducători locali ai românilor
precum Bogdan, voievodul
românilor maramureşeni şi Negru-
Vodă din Ţara Făgăraşului.
În regiunile mărginaşe
supravieţuiesc autonomiile
româneşti sub forma ţărilor Bârsei,
Amlaşului, Făgăraşului,
Maramureşului, cu importante
funcţii de apărare a graniţelor.
În schimbul serviciilor militare şi a
fidelităţii faţă de regatul maghiar,
acesta le recunoştea autonomia.
Tocmai din aceste autonomii
româneşti tradiţia vrea să fi pornit
iniţiativa întemeierii statelor
româneşti extracarpatice Moldova şi
Ţara Românească.
Cele trei autonomii ale
privilegiaţilor (nobili maghiari,
saşii şi secuii) au devenit un factor
de coguvernare a voievodatului încă
de la sfârșitul secolului al XIII-lea.
Saşii şi secuii erau organizaţi în
scaune (unităţi administrativ-
teritoriale autonome);
Cele 7 scaune locuite de saşi şi două
districte au format „Universitatea
saşilor”.
Zonele centrale ale Transilvaniei
sunt cuprinse în structura
instituţiilor regalităţii maghiare;
.
.

În 1224 saşii au
Oraşele beneficiat de
întemeiate privilegiul
de saşi acordat de De
De Atât secui cât (Sibiu, regele Andrei asemenea,
autonomie şi saşii aveau Braşov, al II-lea obţineau
proprie teritoriile Bistriţa) (Andreanum) dreptul de
beneficiau lor, erau prin care se folosi
şi cei aduşi organizare conduse de preciza că „pădurea
juridică, un consiliu teritoriul din românilor şi
de coroana
dregători format din zona Sibiului pecenegilor
maghiară: locali îşi juraţi şi nu putea fi ” împreună
alegeau coordonat înstrăinat prin cu aceştia.
preoţii; de primar; danii, iar dacă
cineva
intenţiona să
aibă o moşie,
saşii aveau
dreptul să
protesteze.
Spre sfârșitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al IV-lea,
voievozii Transilvaniei, Roland Borşa (1282,1284-1285, 1288-1293)
şi Ladislau Kan (1294-1319) îşi asumă prerogative sporite.

Roland Borşa, în numele unui „regnum Transilvanum”,
autonom faţă de regatul maghiar convoacă la Deva, în
1288, prima Adunare Obştească (Congregaţia
generală), la care participă nobili din cele 7 comitate,
clerul superior, orăşenii şi reprezentanţii ţărănimii
libere.

Ultima participare a elitei politice a românilor la o
congregaţie a stărilor transilvane este amintită în anul
1355.

Instituţia stărilor privilegiate avea la bază criteriul
naţional: românii vor fi treptat excluşi din rândul
naţiunilor politice, iar confesiunea lor considerată
neoficială.

 În 1366 regele Ludovic I de Anjou a desăvârşit
constituirea sistemului de guvernare a voievodatului,
sistem bazat pe recunoaşterea unei singure religii
oficiale, catolicismul.

El condiţionează calitatea de nobil de apartenenţa la
catolicism, fapt ce duce la izolarea elementului
românesc şi la scoaterea în afara legii a ortodoxismului şi
la excluderea elitelor româneşti de la conducerea
statului.

Stăpânirea pământului să se facă numai pe baza unui
act scris emis de rege, ceea ce exclude de la dreptul de
proprietate, deci din rândul feudalilor, pe cnezii
români ale căror drepturi se bazează pe „ius
valahicum”.

În 1437 măsura a fost desăvârşită când s-a
constituit UNIO TRIUM NATIONUM, o înţelegere
între cele 3 naţiuni privilegiate (nobilimea
maghiară, saşii şi secuii);

Începând cu secolul al XIV-lea voievodatul
Transilvaniei este confruntat cu pericolul otoman.
Un rol major în oprirea temporară a pericolului
turcesc l-a jucat Iancu de Hunedoara, voievod al
Transilvaniei (1441-1456) şi guvernator al Ungariei
(1446-1453).
Complementară efortului său militar a fost strădania
de a spori gradul de autonomie al voievodatului
Transilvaniei faţă de Regatul Ungariei.
Politica lui Iancu de Hunedoara faţă de turci va fi
continuată de fiul său, regele Matia Corvinul al
Ungariei (1458-1490).
 ȚARA ROMÂNEASCĂ

 În 1247 Regatul ungar încearcă să extindă stăpânirea asupra regiunilor

extra-carpatice. Pe acest fond apar primele formațiuni prestatale
românești la Sud de Carpați.
 Autoritatea maghiară asupra spațiului de la Sud de Carpați este
puternică în prima jumătate a secolului al XIII-lea, dar în a doua
jumătate, marea invazie tătaro-mongolă din 1241 reduce această
influență.
 Este momentul favorabil pentru începutul procesului de formare a
statului medieval Țara Românească.
 La mijlocul secolului al XIII-lea, regele Bela al IV-lea aduce în Țara
Severinului, Ordinul Cavalerilor Sfântului Ioan (Ioaniți).
 Diploma care atestă ,,Diploma Cavalerilor Ioaniți” (1247) este un izvor istoric
semnificativ pentru viața politică de la Sud de Carpați. În acest document sunt
menționate urmatoarele formațiuni politice prestatale:

Ţara Severinului ,zonă

strategică unde regele
maghiar Andrei al II- lea a
organizat o marcă (ţinut de
graniţă) numită Banatul de
Severin

Voievodatul lui Litovoi

Cnezatul lui Farcaş în
, în Ţara Haţegului şi
câmpia olteană situate
Nordul Olteniei în
între Jiu și Olt
dreapta Oltului

Voievodatul lui
Cnezatul lui Ioan între Seneslau , în Nord-
Olt și Jiu, lângă Dunare Vestul Munteniei în
stânga Oltului

În iarna dintre 1284-1285, are loc o
nouă invazie mongolă în Regatul
Prima reședință a Țării Ungariei. Criza puternică se
agravează în Ungaria. Andrei al-
Românești reprezenta și
III-lea, ultimul rege ,,arpadian”
sediul unei comunități (1290-1301) încearcă redresarea
catolice, alcătuită din situației, lichidând autonomia
românilor din Făgăraș și
sași și unguri, etapă
consolidând privilegiile nobililor
importantă a drumului maghiari. În acest context, Negru
comercial care lega Vodă intră în conflict cu regele
maghiar și trece Carpații,
Transilvania cu Dunărea instalându-se la Câmpulung.
de Jos și Marea Neagră. Urmează întemeierea statului
Oraşul Câmpulung, unde Țara Românească, prin unirea
formațiunilor prestatale
s-ar fi aşezat Negru Vodă, confirmat de alte izvoare istorice.
devine prima capitală a Anihilarea autonomiei
Făgărașului în 1291 de către regele
Ţării Româneşti şi Andrei al III-lea a coincis potrivit
necropolă domnească. tradiției istorice cu descălecatul
lui Negru Vodă și instalarea sa la
Câmpulung.
.
Dintre toate aceste
formațiuni doar voievodatul
Prima încercare de lui Seneslau era ,,liber” (și
unificare politică și vecin cu zona numită
ieșire de sub influența „Cumania” - spre Moldova),
celelalte fiind vasale
maghiară se produce Ungariei. Aceste formaţiuni,
în a doua jumătate a aflate sub autoritatea, măcar
secolului al XIII-lea, în nominală, a regelui maghiar,
condițiile unei crize în aveau propriile forţe militare,
regatul maghiar. Între întrucât se specifica obligaţia
1272-1275 Litovoi lor de a da ajutor armat
ioaniţilor.
încearcă să iasă de sub
suzeranitatea Diploma oferă informaţii şi
despre stratificarea socială,
maghiară. Regele care este întotdeauna legată
maghiar Ladislau al de apariţia statului,
IV-lea face o expediție consemnând diferenţele
între 1277-1279, prilej dintre ţărani şi mai-marii
cu care Litovoi este pământului (rustici, în
opoziţie cu majores terrae,
ucis, iar lupta e
continuată de fratele sugerează deja existenţa unor
categorii privilegiate).
său, Bărbat.
 Întemeietorul statului medieval Ţara Românească este BASARAB I
(1310-1352), care unifică formaţiunile menţionate sub autoritatea sa pe la 1300.

 În 1324 Basarab se recunoştea vasal al regelui Ungariei, Carol

Robert de Anjou, care, la rândul său, îi recunoştea domnia
asupra unei ţări sud-carpatice unificate Terra Transalpina;
 Basarab era numit de către regalitatea ungară „voievodul nostru
transalpin”.
 În noiembrie 1330, la Posada Basarab îl învinge pe regele Carol
Robert de Anjou, obţinând astfel, independenţa statului;(izvorul
istoric ce relatează acest fapt este „Cronica pictată de la Viena”).
 Cauza neînțelegerilor dintre Basarab și regalitatea maghiară a
fost Banatul de Severin.
 Ulterior, raporturile cu Ungaria au fost reluate în contextul
necesităţii de a duce o luptă comună pentru eliminarea tătarilor
din regiune.
 Acesta este contextul în care Basarab cucereşte sudul Moldovei
actuale, ceea ce explică numele de Basarabia extins apoi asupra
întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru;
.

După moartea lui Basarab I și până la Mircea cel Bătrân, Țara Românească a
cunoscut o perioadă de organizare a instituțiilor interne și de afirmare, ca stat cu
interese proprii, în politica externă.
Nicolae Alexandru (1352-1364) urmașul lui Basarab îşi ia titlul de „singur stăpânitor”
(smodârjeţ, autocrat) și continuă eforturile de organizare:
 1359 înfințează Mitropolia Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, primul
mitropolit fiind Iachint, adus de la Vicina;
 pe plan extern, a stabilit relații pașnice cu Ungaria, angajându-se în lupta contra
tatarilor.
Vladislav Vlaicu (1364-1376) se recunoaşte din nou vasal al regelui Ungariei:
 trece cu pricepere peste conflictele cu Ungaria (motivul-stăpânirea Vidinului de
către voievodul român);
 respinge primul atac turcesc asupraȚării Românești;
 bate prima monedă din Țara Românească
 organizează biserica ortodoxă, în 1370, întemeind mitropolia Olteniei, cu sediul
la Severin;
Radu I (1377-1384) și Dan I (1384-1386) continuă eforturile de organizare politică.
Așadar, timp de peste trei decenii, urmașii lui Basarab I organizează Țara
Românească    și duc o politică externă curajoasă, în condițiile apropierii
otomanilor de Dunăre.
 MOLDOVA
 Din secolul al XIII-lea, teritoriul Moldovei se afla
sub dominaţia tătarilor. Prin Moldova trecea şi
importantul drum comercial care lega zone din
Europa Centrală (Polonia) şi Marea Neagră, ceea ce a
favorizat în mare măsură unificarea economică a
acestui spaţiu.
 Într-un act papal din 1227, care se referă la
răspândirea catolicismului și creștinarea în rit catolic
a cumanilor (episcopia de la Civitas Milcoviae),
menționează, ca și actul din 1234, pe românii care
refuza să treacă la catolicism. Ei își păstrează religia
creștin-ortodoxă și structurile politice-statale
tradiționale, luptând, pentru a-și apăra drepturile,
împotriva tătarilor.
 În 1332 în cadrul unui document al cancelariei
papale se menţionau „puternicii acelor locuri” care
confiscaseră bunurile episcopiei Cumaniei. Unirea
acestor formaţiuni a fost favorizată de lupta
regalităţii maghiare pentru înlăturarea dominaţiei
tătare şi de succesele lui Basarab. La 1347 regele
ungar Ludovic I de Anjou a organizat o marcă de
apărare în Nordul Moldovei (Moldova Mică),
condusă de voievodul Dragoş din Maramureş,
considerat primul „descălecat”.
 Acest teritoriu se afla sub suzeranitatea regelui
Ungariei, ceea ce a creat nemulţumirea locuitorilor
din zonă. Voievodul român, din Maramureș, trece
munții cu ,,ceata de oșteni”și preia stăpânirea
,,marcii' de apărare, cu centrul la Baia.
,,Descălecatul lui Dragoș” reprezintă, asadar,
prima acțiune de creare a statului Moldova.
 ,,Nucleul” respectiv este condus de urmașii lui
Dragoș, Sas și Balc până în 1359, când are loc
,,descalecatul lui Bogdan”. Balc este înlăturat cu
ajutorul localnicilor, iar evenimentul este consemnat
de cronicarul Ioan de Târnave.
 Întemeietorul statului Moldova (al doilea
descălecat) este Bogdan I, care în jurul anului 1360
a venit din Maramureş ridicându-se împotriva
politicii lui Ludovic I de Anjou de restrângere a
dreptului românilor şi trecând în Moldova, a pus
bazele statului medieval moldovean.
,,Descălecatul lui Bogdan” a însemnat înlăturarea
autorității maghiare din acest teritoriu și
proclamarea Moldovei ca stat independent. În 1364-
1365, regele maghiar Ludovic I recunoaște
independența noului stat românesc-Moldova.
.

 Lațcu (1369-1377), fiul lui Bogdan I a continuat politica de

independență a statului, intrând în legătură directă cu papalitatea, care
îi recunoaște titlul de duce al Moldovei, țară despre care actul papal
afirma că era o parte a națiunii române, constatând astfel identitatea
de origine a românilor din cele două țări
 Petru I Muşat (1377-1392) pune bazele întemeierii Mitropoliei de la
Suceava. În 1387, Petru I Muşat depune jurământul de vasalitate
regelui Poloniei, Vladislav I Iagello, pentru a contracara pretenţiile
maghiare, inaugurând direcția de politică externă a Moldovei timp de
un secol. A stabilit reședința domnească (capitala statului) la Suceava
și a bătut prima monedă din Moldova.
 Până la sfârșitul secolului al IV-lea Moldova se extinde spre sud,
înglobând gurile Dunării, astfel încât Roman I (1392-1394) se poate
intitula domn al Țării Moldovei, de la Munte până la Mare;
 Ștefan I (1394-1399) în 1395 respinge atacul maghiarilor, la Ghindăoani.
 DOBROGEA
Formarea statelor medievale românești se încheie cu cea a statului dobrogean.Teritoriul dintre Dunăre și
Marea Neagră, cunoaste următoarele etape :
În 943 vorbim de formațiunea condusă de jupan Dimitrie, menționată într-o
inscripție din localitatea Mircea Vodă.
În secolul X formațiunea condusă de jupan Gheorghe, menționată de inscripțiile
din complexul Basarabi-Murfatlar.
Între (971 - 1204) bizantinii au întemeiat între Dunăre și Marea Neagră, Thema
Paristrion.
 În secolul al XI-lea cartea Anei Comnena, numită Alexiada, menționa formațiunile
conduse de Tatos, Seslav și Satza.
Bizantinii sub conducerea lui Ioan Tzimiskes (secolul X), au ocupat teritoriul dintre
Dunăre și Marea Neagră. Pecenegii, uzii și cumanii au invadat timp de trei secole acest
teritoriu.
 În secolul al XIII-lea , teritoriul danubiano-pontic a trecut sub stăpânirea vremelnică
a Asăneștilor și apoi a conducătorilor celui de-al doilea Țarat bulgar.
.

În secolul al XIV-lea se constituia Ulterior, în urma participării la un

între Dunăre şi Marea Neagră un
stat independent, al cărui nucleu a
fost reprezentat de Ţara Cavarnei
(Cărvunei), situată între Mangalia
și Varna (1230) cu centrul la
Caliacra, condusă de Balica (1346-
1354).
război civil în Imperiul Bizantin,
Dobrotici (1354-1386), care era şi
întemeietorul statului, a primit
titlul de „despot”, care era acordat
rudelor sau aliaţilor imperiului şi
care îl plasa, cel puţin formal, în
cadrul ierarhiei imperiale.

În condiţiile apropierii Imperiului

Otoman de linia Dunării,
Urmaşul său, Ivanco (1386-1391), Dobrogea, risca să fie transformată
se desprinde din sfera stăpânirii în paşalâc. Acesta este momentul
bizantine şi bate monedă proprie, în care domnitorul Ţării
pentru a-şi marca independenţa. Româneşti, Mircea cel Bătrân
(1386-1418) intervine şi o ia în
stăpânire (1388).

Dobrogea avea să rămână în

componenţa statului muntean
până în 1417 sau 1420, când este
cucerită de turci şi rămâne sub
stăpânire otomană până la 1878.
 BIBLIOGRAFIE

 Brătianu, G.I. (1980). Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești.

Editura Eminescu. București.
 Giurescu, C. (2019). Istoria românilor. Volumul I . Din cele mai vechi timpuri până
la moartea lui Alexandru cel Bun (1432). Editura All. București.
 Pascu, Ș. & Theodorescu, R. (2001). Istoria Românilor. Volumul III Genezele
românești. Editura Enciclopedică. București.
 Suport de curs Istorie și metodica predării istoriei , Universitatea din București,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul pentru formarea
profesorilor, filiala Focșani.

 
 VĂ MULȚUMESC
PENTRU ATENȚIE!

PROFESOR COORDONATOR:
Prof. Grd. I ION STĂNEL

STUDENT :
NECULAI FLORENTINA-NICOLETA (PĂUN)