UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

PARTICULARITĂŢI MANAGERIALE ÎN
ORGANIZAREA INSTITUŢIEI
PUBLICE- PRIMĂRIA ORADEA

STUDENT: JUCAN MARIA

ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ,ANUL I,GRUPA II
 CUPRINS

1.Noţiunea de organizare
2.Organizarea procesuală în autorităţile şi instituţiile publice
3.Organizarea structurală în autorităţile şi instituţiile publice
4.Tipuri de structuri organizatorice în autorităţile şi instituţiile publice
5.Caz concret-Primăria ORADEA
 1.Noţiunea de organizare
 Managementul public reprezintă ansamblul proceselor şi relaţiilor de management, bine determinate, existente între
componentele sistemului administrativ, prin care se aduc la îndeplinire legile, se planifică, se organizează, coordonează,
gestionează şi controlează activităţile implicate în organizarea şi prestarea serviciilor publice, care satisfac interesul
general.
 Termenul de „a organiza” provine din limba franceza (organiser) şi înseamnă a acţiona metodic pentru asigurarea desfăşurării eficiente a
unor activităţi. Nu se poate desfăşura o activitate eficientă în cadrul unei colectivităţi fără existenţa unei anumite ordini în ce priveşte
divizarea sarcinilor, stabilirea de responsabilităţi, precizarea legăturilor între acestea.
 În domeniul managementului public organizarea constă într-un ansamblu de procese de muncă prin care se delimitează elementele
componente ale sistemului, se stabilesc competentele, sarcinile şi responsabilităţile care revin componentelor acestuia, precum şi
relaţiile care se stabilesc între ele în interiorul şi exteriorul sistemului.
 În esenţă, organizarea este un proces de divizare a muncii, de precizare a responsabilităţilor şi autorităţii. Raţiunea de a fi a organizării
în administraţia publică derivă din necesitatea stabilirii ierarhiilor şi autorităţii necesare îndeplinirii obiectivelor. Se realizează, în acelaşi
timp, o cât mai eficientă comunicare în şi între structurile administrative publice prin definirea cât mai clară a canalelor de comunicaţii.
Ca urmare, fiecare individ, trebuie să ştie cine este, ce trebuie să facă, cine este responsabil şi pentru ce rezultate.
 Eficienţa organizării administraţiei publice este apreciată după rezultatele obţinute. Amploarea şi complexitatea organizării sunt astfel
dependente de nivelul la care se realizează aceasta. Cu cât instituţia, din administraţia publică are o sferă mai largă de atribuţii,
competente şi responsabilităţi, cu atât şi organizarea acesteia este mai complexă.
 În funcţie de nivelul la care se desfăşoară procesele se disting:
• Organizarea compartimentelor unei instituţii din administraţia publică;
• Organizarea instituţiei ca întreg;
• Organizarea sistemului administraţiei de stat.
În funcţie de obiectul organizării, se delimitează:
• Organizarea structurii, conţine modul de reprezentare şi dispunere a elementelor sistemului
administrativ ca ansamblu de instituţii.
• Organizarea proceselor, care constă în stabilirea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor
componentelor sistemului şi a relaţiilor dintre persoane, compartimente, dintre administraţie şi
persoane din afara acesteia, în vederea desfăşurării unor procese eficiente şi satisfacerii cerinţelor
sociale.
Aşadar, organizarea în administraţie are ca scop crearea condiţiilor pentru îndeplinirea
atribuţiilor şi realizarea sarcinilor care revin instituţiilor şi funcţionarilor publici din cadrul sistemului
administrativ.
 2.Organizarea procesuală în autorităţile şi
instituţiile publice
 Organizarea este nemijlocit subordonată atingerii obiectivelor previzionate, circumscrise organizaţiei, constituind un mijloc
esenţial pentru realizarea lor. În consecinţă, conţinutul organizării şi modul său de manifestare sunt condiţionate de caracteristicile
obiectivelor pe termen lung, mediu şi scurt. Datorită acestui fapt, însăşi denumirea conţinutului organizării implică referiri la
sistemul de obiective din cadrul autorităţii publice. Ca urmare a procesului de previziune se stabileşte un sistem de obiective, care
se referă atât la ansamblul activităţilor organizaţiei, cât şi la componentele sale.
 Obiectivele reprezintă caracterizări calitative şi/sau cantitative ale scopurilor urmarite de instituţia publică.Ele se pot împărţi, în
funcţie de sfera de cuprindere şi de importanţa, în mai multe categorii:
 Obiective fundamentale-exprimă principalele scopuri urmarite de o instituţie/autoritate publică.
 Obiective derivate de gradul I-se deduc nemijlocit din obiectivele fundamentale, realizarea lor implică o parte apreciabilă din
procesele de muncă desfăşurate în instituţie.
 Obiective derivate de grad II-se deduc direct din obiectivele derivate de grad I, se caracterizează printr-o definire mai concretă şi
prin implicarea în realizarea lor a unor procese de muncă restrânse, de regulă, cu aceleaşi caracteristici esenţiale.
 Obiective specifice-ce sintetizează mobilurile sau utilitatea unor lucrări sau acţiuni care contribuie la realizarea obiectivelor
derivate.
 Obiective individuale-concretizează obiectivele specifice la nivelul persoanelor (funcţionari publici).
 Prin intermediul organizării procesuale se poate stabili o delimitare clară a domeniilor de activitate dintr-o instituţie publică sau
autoritate publică şi modul de integrare a acestora în procesele de realizarea a obiectului de activitate şi a obiectivelor
managementului public.
 Principalele domenii de activitate care se identifica într-o instituţie/autoritate publică sunt: cercetare-
dezvoltare, comercial, realizarea şi furnizarea serviciului public, resurse umane, financiar contabil.
Domeniul de cercetare-dezvoltare reuneşte ansamblul activităţilor desfăşurate în instituţia sau autoritatea publică
prin care se concepe şi implementează noile modele, metode, abordări, tehnici şi proceduri moderne de management
public. În instituţiile publice din ţara noastră acest domeniu este slab reprezentat remarcându-se în domenii precum
sănătate, învăţământ în timp ce în domenii precum transport, cultură, administraţie este aproape absent.
Domeniul comercial incorporeaza ansamblul proceselor de cunoaştere a legăturilor ce se stabilesc între instituţia
respectivă şi comunitatea locală sau alte instituţii precum şi cu piaţa serviciilor, de procurare a resurselor materiale,
umane, financiare şi informaţioşnale necesare realizării obiectivului fundamental al instituţiei.
Principalele activităţi în care se concretizează acest domeniu sunt marketingul social, marketingul public,
promovarea serviciilor publice şi asigurarea necesarului de resurse materiale şi tehnice necesare desfăşurării
activităţilor instituţiei.
Domeniul de realizare şi furnizare de servicii publice constă în ansamblul de activităţi de bază, auxiliare şi de
deservire prin care se realizează obiectivele instituţiilor publice.
Principalele activităţi cuprinse în acest domeniu sunt: realizarea de servicii publice şi furnizarea acestora.
  Domeniul financiar-contabil cuprinde ansamblul activităţilor prin care se asigură resursele financiare necesare
atingerii obiectivelor instituţiei, precum şi evidenţa valorică a fenomenelor economice din cadrul instituţiei publice.
Activităţile integrate în domeniul financiar contabil sunt: activitatea financiară şi activitatea contabilă la care se
adaugă şi analiza economico-financiară.
Domeniul resurse umane cuprinde ansamblul activităţilor desfăşurate în cadrul instituţiei publice prin care se
asigură resursele umane necesare din punct de vedere cantitativ, ca număr şi calitativ, ca pregătire, pentru realizarea
obiectivelor unei instituţii publice.
 Din perspectivă procesuală conţinutul organizării îşi găseşte expresia în: funcţiuni, activităţi, atribuţii,
sarcini.
Funcţiunea reprezintă ansamblul proceselor de muncă omogene, asemănătoare sau complementare, care
contribuie la realizarea aceloraşi obiective derivate de grad I. Fiecare funcţiune se divide în mai multe activităţi.
Activitatea reprezintă ansamblul proceselor omogene sau înrudite ce concură nemijlocit la realizarea aceloraşi
obiective derivate de grad II. În cadrul activităţilor deosebim atribuţii.
Atribuţia reprezintă un proces de muncă precis conturat, care se execută periodic şi uneori continuu, ce implică
cunoştinte specializate şi concură la realizarea unui obiectiv specific. O atribuţie se poate divide în mai multe
sarcini.
Sarcina reprezintă o componentă de bază a unui proces de muncă complex sau un proces de muncă simplu ce
contribuie la realizarea unui obiectiv individual, care, de regulă, se atribuie spre realizare unei singure persoane.
Sarcina are o autonomie operatională, element deosebit de important în realizarea organizării structurale.
Îndeplinirea unei sarcini necesită, de regulă, mai multe operaţii elementare care se execută într-o anumită ordine şi
înlănţuire; la îndeplinirea sarcinii pot participa mai mulţi indivizi, care îşi divid acţiunile în operaţii.
Sarcinile pot fi reglementate sau ocazionale.
 3.Organizarea structurală în autorităţile şi
instituţiile publice
Din perspectiva structurală, organizarea reprezintă ansamblul persoanelor şi subdiviziunilor organizatorice astfel constituite,
încât să ofere optimul în atingerea obiectivelor stabilite, cât şi a documentelor de exprimare a acestei organizări. Din acest punct
de vedere organizarea îşi găseşte expresia în:
Componentele structurii organizatorice: postul, funcţia publică, funcţia politică, compartimentul, relaţiile organizatorice,
relaţiile administrative, ponderea ierarhică, nivelul ierarhic.
Documente de exprimare a structurii: organigrama, regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF), fişa postului.
Componentele structurii organizatorice: 1) Postul 2) Funcţia publică 3) Funcţia politică 4) Compartimentul 5) Relaţiile
organizatorice 6) Relaţiile administrative 7) Ponderea ierarhică 8) Nivelul ierarhic
1) Postul reprezintă cea mai simplă subdiviziune organizatorică a instituţiei/autorităţii publice ce poate fi definit ca ansamblul
obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor care, în mod regulat, revin spre exercitare unui funcţionar public din
cadrul instituţiei. Postul poate fi privit ca o cale de personalizare a fiecarui loc de muncă şi de dezvoltare profesională a fiecarui
salariat.
2) Funcţia publică abordată din două perspective: legislativă şi managerială. Din perspectiva legislativă, funcţia publică a fost
caracterizată de către specialiştii în drept administrativ ca un complex de competente, organizat de lege pentru satisfacerea unui
interes general destinată a fi ocupată, în mod temporar de unul sau mai mulţi titulari, persoane fizice, care exercită atribuţiile în
limitele competenţei legale, urmărind realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea.
3) Funcţia politică reprezintă funcţia publică ocupată de reprezentanţi politici. Titularii de funcţii politice răspund în primul rând
în faţa liderilor politici şi a organismelor colective ale partidelor politice pe care le reprezintă şi nu faţă de obiectivul fundamental
al managementului public.
4) Compartimentul reprezintă ansamblul funcţionarilor publici dintr-o instituţie ce efectuează activităţi omogene şi/sau
complementare, de regulă pe acelaşi amplasament, care contribuie la realizarea aceloraşi obiective derivate şi sunt subordonate
nemijlocit unui titular de funcţie publică de conducere.
5) Relaţile organizatorice se definesc ca fiind raporturile dintre celelalte subdiviziuni organizatorice (posturi, compartimente,
etc.), instituite prin reglementări organizatorice oficiale. Deosebim: relaţii de autoritate, de cooperare, de control şi de
reprezentare.
6) Relaţiile administrative sunt legăturile care se stabilesc între toate componentele sistemului socio-administrativ care asigură
integritatea şi coeziunea acestuia în procesul de realizare a obiectivului fundamental al managementului public.
7) Ponderea ierarhică reprezintă numărul persoanelor conduse nemijlocit de un titular de funcţie publica sau de un
reprezentant politic ales într-o funcţie publică.
8) Nivelul ierarhic -o altă componentă a structurii organizatorice - este format din totalitatea subdiviziunilor organizatorice
situate la aceeaşi distanţă ierarhică de managementul de vârf al instituţiei sau autorităţii publice.
Numărul nivelurilor ierarhice are importanţă pentru buna desfăşurare a conducerii, reducerea lor însemnand scurtarea
circuitelor informaţionale, diminuarea posibilităţilor de deformare a informaţiilor, creşterea activităţii decizionale şi
operaţionale.
Documentele de exprimare a structurii organizatorice sunt: 1) Organigrama 2) Regulamentul de organizare şi
funcţionare 3) Fiţa postului
1) Organigrama Structura organizatorică a unei instituţii sau autorităţi publice este reprezentată cu ajutorul organigramei.
Atunci când organigrama redă structura organizatorică a întregii instituţii aceasta se numeşte organigrama generală sau de
ansamblu. Organigrama care se referă numai la anumite compartimente ale instituţiei, reprezentând în detaliu componentele
organizatorice ale acestora, poartă denumirea de organigrame parţiale.
Elaborarea organigramei se face simultan cu conceperea şi proiectarea structurilor organizatorice, ea reflectând de fapt
concepţia de organizare existentă în organizaţie. Compartimentele şi posturile de conducere sunt reprezentate prin căsuţe
dreptunghiulare iar legăturile dintre compartimente (relaţiile) prin intermediul unor linii.
 Organigrama nu poate surprinde şi reda toate elementele organizării structurale a instituţiilor.
Pentru aceasta se completează cu 2) regulamentul de organizare şi funcţionare. (ROF) Acesta reprezintă
actul normativ prin care se stabileste forma de organizare şi conducere a instituţiei, organismele care o alcătuiesc,
atribuţiile şi răspunderile fiecărui compartiment, legăturile dintre compartimente şi tipul acestora, sistemul
informaţional al instituţiei, organigrama. Regulamentul de organizare şi funcţionare întregeşte şi furnizează
detalii suplimentare la informaţiile prezente în organigramă. Regulamentul de organizare şi funcţionare cuprinde,
în general, următoarele părţi:
a) Dispoziţii generale, care cuprind prevederi referitoare la actul normativ de înfiinţare, data înfiinţării,
precizarea domeniului de activitate, subordonarea ierarhică, statutul juridic, elemente privind natura
organizaţiei (economică sau bugetară), destinaţia producţiei sau natura lucrărilor sau serviciilor ce urmează să
le presteze.
b) Organizarea, care cuprinde structura organizatorică cu toate detaliile legate de conducerea instituţiei, de
compartimente şi relaţiile din acestea. Ca element distinct al acestei părţi menţionăm organigrama, care se
ataşează la regulament.
c) Atribuţiile instituţiei, aşa cum rezultă din actul normativ de înfiinţare şi alte acte normative emise pe parcurs
şi care se prezintă sub forma de directive, sarcini, competenţe.
d) Atribuţiile fiecărui compartiment şi fişele posturilor.
Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei nu se elaborează o dată pentru totdeauna, cu alte
cuvinte, el suferă modificări ori de câte ori se perfecţionează structura organizatorică, se îmbunătăţesc metodele
de lucru, se schimbă unele legături interne. Deci, permanent, toate modificările care se aduc modului de
desfăşurare a unei activităţi ce revin unui post din instituţie trebuie să fie inserate în regulament, respectiv în fişa
postului.
 3) Fişa postului este un document de bază al regulamentului de organizare şi funcţionare al
instituţiei care are drept scop principal descrierea postului în care se cuprind şi toate elementele
necesare unei persoane pentru a-l putea exercita în bune condiţii. De regulă, fişa postului
cuprinde: denumirea postului, cerinţele postului, studii, vechime, aptitudini, deprinderi,
obiectivele individuale ale postului, sarcinile, competenţele, responsabilităţile, relaţiile pe care le
are postul cu alte compartimente sau posturi din instituţie (cui îi este subordonat, pe cine are în
subordine, cu ce compartiment colaborează). În cadrul regulamentului de organizare şi
funcţionare al instituţiei fişele posturilor se grupează pe compartimente de care aparţin posturile
respective.
Tot în regulamentul de organizare şi funcţionare sunt cuprinse elemente referitoare la
conducerea instituţiei, la organele de lucru ale conducerii, precum şi date referitoare la
conducerea operativă curentă. Regulamentul se încheie cu un capitol de dispoziţii finale care
cuprinde dispoziţii privind obligativitatea cunoaşterii şi aplicării prevederilor regulamentului de
către funcţionarii publici din instituţie, dispoziţii privind corelarea acestui regulament cu alte
regulamente existente în instituţie privind aprobarea şi intrarea în vigoare a regulamentului.
Structura organizatorică ete concepută în funcţie de realităţile concrete, în funcţie de necesităţile
existente de la caz la caz şi nu trebuie considerată ca fiind rigidă, ea modificându-se în decursul
timpului, pe masura desfăşurării activităţii ca raspuns la schimbările mediului.
 4.Tipuri de structuri organizatorice în autorităţile
şi instituţiile publice
Un sistem administrativ se poate organiza sub forma urmatoarelor tipuri de structuri:
Structura ierarhiă-funcţională asigură, în principal, unitatea de decizie şi acţiune în cadrul sistemului şi
este determinată de varietatea domeniilor de activitate reunite în administraţie;
Structura teritorială este determinată de dispunerea diferitelor componente ale structurii sistemului
administrativ în unităţi administrativ-teritoriale distincte;
Structura de tip mixt îmbină tipurile precedente de structuri.
A. Structura ierarhică-funcţională
Presupune organizarea administraţiei de stat pe niveluri ierarhice, pe categorii de instituţii în funcţie
de domeniul care îşi desfăşoară activitatea.
Astfel, au fost create instituţii-organe cu competenţă generală, care îşi desfăşoară activitatea, principal, în
toate sferele vieţii sociale.
Există şi organisme de specialitate de ramură (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei,
Ministerul Sănătăţii etc.,) precum şi de domeniu, acestea fiind competente să rezolve problemele comune a mai
multor sau chiar a tuturor ramurilor ca, de exemplu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul
Finanţelor.
Instituţiile publice şi celelalte organisme de specialitate se subordonează instituţiilor cu competenţa
materială generală de la acelaşi nivel.
 B. Structura teritorială
Structura teritorială desemnează organizarea sistemului administrativ în raport cu teritoriul pe care îşi
desfăşoară activitatea şi îşi exercită competenţa instituţia (organul) administraţiei de stat.
În cadrul structurii teritoriale, administraţia de stat cuprinde instituţii cu competenţă teritorială
generală, denumite şi instituţii centrale şi organe cu competenta teritoriala limitata la unitatile administrativ-
teritoriale, denumite si institutii locale ale administratiei de stat.
Organele centrale sunt Guvernul, ministerele, alte organe centrale. Acestea îşi pot exercita competenţa pe
întreg teritoriul ţării.
Organele locale sunt competente numai în unităţile administrativ-teritoriale, în care îşi desfăşoara
activitatea.
Competenţele diferă în raport cu ierarhizarea teritorială a organelor respective, cu nivelul la care ele
funcţionează.
Crearea organelor/instituţiilor administrative locale a urmarit rezolvarea operativă a cerinţelor
colectivităţilor locale, prin cunoaşterea directă, exactă şi completă a intereselor publice specifice. Astfel,
sistemul de management public poate fi descentralizat şi orientat asupra realităţilor existente la nivel local.
Funcţionarea sistemului administrativ din România presupune luarea în considerare, în afara relaţiilor
organizatorice, şi a altor componente structurale, respectiv: nivelul ierarhic, ponderea ierarhica,
compartimentul, postul, funcţia.
 5.Primăria Oradea-Regulament de organizare şi
funcţionare
DISPOZIŢII GENERALE:
• Art.1.Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Oradea, este organizat şi funcţionează în temeiul O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ;
• Art.2.Municipiul Oradea este persoană juridică de drept public. Are patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină.
• Art.3.Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în Municipiul Oradea sunt: Consiliul Local, ca
autoritate deliberativă şi Primarul, ca autoritate executivă.
• Art.4.(1) Primarul municipiului Oradea îndeplineşte funcţia de autoritate publică executivă.
• Art.5 - (1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii: a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al
statului, în condiţiile legii; b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local; c) atribuţii referitoare la bugetul local al unităţii
administrativ-teritoriale; d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local;
• Art. 6 - Atribuţiile primarului în calitate de reprezentant al statului-Ofiţer de stare civilă şi are autoritate tutelară
• Art.7. Viceprimarii municipiului Oradea îndeplinesc atribuţiile care le sunt delegate de către primar, prin dispoziţie şi
coordonează direct activitatea structurilor funcţionale ale administraţiei locale, conform organigramei.
• Art.8. Secretarul general al municipiului Oradea, îndeplineşte urmatoarele atribuţii principale:
1. Coordonează activitatea Compartimentului Consiliul Local și al Compartimentului Secretariat Consiliul Local
2. Asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. k) şi
l), în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările
ulterioare
3. Coordonează și participă la ședințele de lucru organizate de Comisia de Lege nr. 18/1991;
• Art. 9. Secretarul municipiului Oradea va fi înlocuit de Directorul executiv al Direcţiei Juridice şi Şeful Serviciului Juridic Contencios.
• Art.10. Conducerea direcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Oradea este asigurată de un director executiv
care este sprijinit în realizarea sarcinilor de regulă de un director executiv adjunct, după caz, de şefii de servicii, birouri şi coordonatori ai
compartimentelor subordonate.
• Art.11. Atribuţiile, competenţele şi răspunderile cu caracter general ce revin directorilor executivi:
Directorii executivi (directorii executivi adjuncţi), pe lângă activitatea profesională proprie, organizează activitatea şi urmăreşte realizarea
sarcinilor de către funcţionarii din compartimentele direcţiei, în acest sens, îndeplinesc următoarele atribuţii:
1. primesc corespondenţa repartizată direcţiei de către conducerea primăriei şi o distribuie compartimentelor de specialitate din cadrul
direcţiei;
2. urmăresc respectarea termenelor legale în soluţionarea corespondenţei;
3. informează, ori de câte ori este nevoie, conducerea primăriei asupra activităţii desfăşurate în cadrul direcţiei, precum şi despre problemele
din activitatea instituţiilor şi agenţilor economici de interes local care au legatură cu activitatea direcţiei;
4. participă la şedinţele Comisiilor CL şi a Consiliului Local;
• Art.12. Atribuţiile, competenţele şi răspunderile cu caracter general ce revin şefilor de servicii şi birouri:
1. organizează activitatea, atât pe compartimente cât şi pentru fiecare funcţionar din subordine;
2. întocmesc programele de activitate ale compartimentelor şi le prezintă spre aprobare directorului executiv sau directorului executiv adjunct
care coordonează activitatea, stabilesc măsurile necesare şi urmăresc îndeplinirea în bune condiţii a obiectivelor din aceste programe;
3. urmăresc şi răspund de elaborarea corespunzătoare a lucrărilor şi finalizarea în termenele legale a acţiunilor din programele de activitate
sau dispuse de conducere;
4. asigură respectarea disciplinei în muncă de către personalul subordonat, luând măsurile ce se impun;
• Art.13. Programul de lucru al personalului din cadrul Aparatului de specialitate al primarului este stabilit prin Regulamentul Intern aprobat
prin dispoziţia Primarului.
• Art.14. Personalul din cadrul Aparatului de specialitate îşi desfăşoară activitatea potrivit dispoziţiilor legale prevăzute pentru funcţionarii
publici sau personalul contractual, după caz şi are următoarele responsabilităţi generale:
1. răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum şi de secretul datelor caracter personal sau confidenţial, deţinute sau la care are acces,
ca urmare a executării atribuţiilor de serviciu;
2. răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios a îndatoririlor de serviciu; se abţine de la orice
 5.1 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A
APARATULUI DE SPECIALITATE AL
PRIMARULUI MUNICIPIULUI ORADEA
Aparatul de specialitate al primarului municipiului Oradea este structurat pe direcții, servicii, birouri
și compartimente, conform organigramei aprobate prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului
Oradea.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al municipiului Oradea este instituţie
publică de inters local, fără personalitate juridică, fiind organizată sub autoritatea Consiliului Local al
Municipiului Oradea, având regulament de organizare şi funcţionare propriu.
Poliția Locală Oradea, funcționează ca direcție în cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Oradea, fiind sub îndrumarea, supravegherea și controlul Primarului, având regulament de
organizare şi funcţionare propriu.
 BIBLIOGRAFIE

1.Primăria Oradea
2.Petronela Scutariu,”Management Public”,Suceava,2019