MANAGEMENTUL SOCIAL – FACTOR DETERMINANT IN FURNIZAREA

SERVICIILOR SOCIALE
Adriana BUZDUGAN, lector magistru, ULIM
Le management est la science et l’art d’administrer avec efficacité et d’optimiser la valeur de
tous les services, pour obtenir du succès. Dans cet article sont présentés les avantages de
l’utilisation du management social dans l’activité de prestation des services sociaux.
Managementul este ştiinţa şi arta de a conduce eficient şi de a optimiza valorificarea
tuturor resurselor, în vederea obţinerii succesului.
El trebuie perceput ca ştiinţă şi artă, pentru că este posibilă acceptarea unor
responsabilităţi economice, sociale, morale la cei care-l aplică. Responsabilităţile
respective, antrenează selecţia în valori ce generează competenţa care menţine competiţiile
pe toate planurile, acesta fiind singurul mod de obţinere a succesului.
Managementul realizează sarcini şi obiective acceptate din punct de vedere al
valorilor unei societăţi.
În ceea ce priveşte funcţionalitatea instituţiilor, evoluţia managerială este
caracterizată prin trecerea de la eficienţa economică şi socială localizată, la armonizarea
eficienţei economice cu componentele sociale şi apoi la încurajarea fluxului de informaţii
pentru optimizarea deciziilor cu finalitate macro şi microeconomică şi a deciziilor cu
finalitate socială.
Reuşita într-o competiţie este astfel influenţată de profesionalismul managementului.
Principala menţiune a unui management este să conducă oamenii, în acest sens se
pun 2 întrebări:
1. Se poate ocupa managerul de problemele instruirii, motivării şi integrării personalului,
fără ca în corpusul teoretic şi practica managerială să se folosească elemente din teoria
motivaţiei şi a comunicaţiilor în grup?
2. Poate face managerul un lucru bun în conducerea oamenilor fără cunoştinţe în domeniul
psihologic?
Răspunsul evidenţiat de cercetători în domeniu teoretic este nu.

279
 O altă caracteristică a dimensiunii integratoare este că managementul nu se poate
realiza în sine.
Managementul are nevoie de un câmp de referinţă fie că este administrativ,
agricultură, medicină, asistenţă socială.
Postul unui manager, vizează existenţa unor abilităţi conceptuale umane şi tehnice,
aceasta datorită faptului că managerii acţionează într-un mediu în care concurenţa este
primordială. Existând concurenţă există şi ostilitate între managerii concurenţi. Managerii din
domeniul asistenţei sociale transformă politicile sociale în servicii sociale. Serviciile sociale
se deosebesc de afaceri necesitând un management adecvat şi un manager corespunzător.
Rolurile de conducere după Quinn:
1. Rolul de director: luarea iniţiativei, stabilirea scopurilor, delegarea eficace.
2. Rolul de producător: productivitate şi motivaţie personală, motivarea celorlalţi şi
managementul timpului şi al stresului
3. Rolul de coordonator: planificarea, organizarea şi întocmirea organigramei si contro-
larea.
4. Rolul de monitor: reducerea încărcăturii informaţionale, analizarea informaţiilor cu o
gândire critică si prezentarea informaţiilor în situaţia lor reală şi concretă
5. Rolul de mentor: autocunoaşterea şi înţelegerea celorlalţi, comunicarea interpersonală si
formarea de formatori, dezvoltarea continuă a celor din organizaţia sa
6. Rolul de facilitator (mediator) formarea unei echipe, luarea deciziilor în mod
participativ, managementul conflictului
7. Rolul de inovator, cel ce gândeşte creativ : trăirea schimbării, gândire creativă,
managementul schimbării.
8. Rolul de broker: formarea şi menţinerea unei baze a puterii, negocierea contractelor şi a
implicării, prezentarea orală, eficace a ideilor manageriale
Stau în 1991 defineşte organizaţia astfel: „Un grup de două sau mai multe persoane
care există şi acţionează pentru a realiza scopuri comune clar stabilite”.
În această definiţie accentul este pus pe orientarea înspre scop, o caracteristică spre
natura sistemelor umane.
Premergător lui Stau în 1995 Egan, definea organizaţia astfel: „Un sistem uman care
fabrică produse şi servicii pentru indivizi sau alte sisteme din exteriorul organizaţiei”.
Instituţiile sunt „Societăţi sau corporaţii care au în special un caracter public”.
Instituţiile asigură servicii de un fel sau altul pentru societate. Şi serviciile sociale pot fi
definite, definiţia unanim recunoscută este dată în 1982 de Institutul Naţional de Asistenţă
Socială din Marea Britanie. Conform acesteia expresia servicii sociale înseamnă „toate
acele servicii de stat şi voluntare (non profit, ONG) înţelese în mod curent ca esenţiale
pentru supravieţuire şi dezvoltare personală într-o societate civilizată.
În general în serviciile sociale sunt incluse:
- asigurarea de locuinţe
- securitatea socială
- sănătatea
- educaţia
- angajarea în muncă
- servicii de recreere
În sens mai larg, noţiunea servicii sociale include şi următoarele:
- securitatea publică
- prevenirea delicvenţei
- serviciile de reabilitare

280
- reintegrarea socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor
neprivative de libertate.
Serviciile sociale în Republica Moldova sunt asigurate prin: asociaţii, fundaţii şi instituţii
de stat. Scopul acestora este nonprofit.
Exemple de organizaţii ce oferă servicii sociale: bisericile, spitalele, clinicile, instituţiile de
învăţământ, centrele de plasament, cantinele sociale, organizaţii de cartier, cluburile de tineret.
Organizaţiile şi instituţiile au o misiune şi un scop. Pentru a putea vorbi despre afirmarea
unei misiuni organizaţionale trebuie să facem referire la următoarele dimensiuni:
1) Scopul global care este indicator major al sistemului social;
2) Identitatea în care organizaţia sau instituţia se autocaracterizează;
3) Valorile care înseamnă afirmarea filosofiei pentru care militează sistemul social;
4) Politica majoră care înseamnă afirmarea valorilor expuse de sistem.
Politica indică modul în care sistemul îşi urmăreşte scopurile.
„Scopurile sunt rezultate specifice sau realizări înspre care sunt direcţionate
energiile sistemului”.
Ofertanţii – sunt organizaţiile, instituţiile şi sistemele comunitare acestea din urmă
doar pentru proprii lor membrii.
Austin în 1995 citat de Neamţu in 2003 sintetizează trăsăturile organizaţiilor de
servicii sociale astfel:
1. serviciile sociale se fac direct pentru oameni şi intervin asupra acestora. Efectele
serviciilor sociale sunt judecate în termeni ai evoluărilor umane dar şi în termeni
instrumentali. Componenta umană a serviciilor sociale derivă din faptul că acestea au
consecinţe morale asupra indivizilor, familiilor, comunităţilor.
2. Activităţile primordiale ale substituţiilor de serviciile sociale implică tranzacţii interactive
între membri personalului şi utilizatorii serviciilor. Rezultatul acestei tranzacţii este coprodus
deoarece atât ofertantul de servicii sociale cât şi beneficiarul deţin roluri critice în producerea şi
modelarea rezultatului, de aceea rezultatele serviciului luat în arte pentru că ofertantul de
servicii nu poate controla în întregime caracteristicile participării beneficiarului.
3. Tehnologiile folosite în serviciile sociale sunt nedeterminate de aceea existând puţine
certitudini privind rezultatele finale. Rezultatele finale pot fi afectate indiferent de structura
programului social furnizat, datorită faptului că există influenţe din partea altor indivizi,
dar şi datorită faptului că la om comportamentul este imprevizibil. Calitatea serviciului
depinde de raţionamentul şi de deprinderile individuale ale persoanelor care oferă servicii.
4. Organizaţiile şi instituţiile de servicii sociale se bazează numai pe serviciile
profesioniştilor în domeniu. Aceşti profesionişti (asistenţi sociali) au în moduri diferite
loialităţi duale faţă de organizaţia în care lucrează si faţă de profesia lor.
Între cele două entităţi pot apărea conflicte de valori.
5. Organizarea de servicii sociale este dependenta de mediu. Mediul extern al oricărei
organizaţii ce oferă servicii sociale este incert din cauza schimbărilor economice şi sociale.
Ceea ce se întâmplă într-o organizare de servicii sociale este adesea determinată mai mult de
ceea ce se petrece în mediul său extern decât faţă de deciziile interne care au fost luate.
Managementul social are funcţiuni similare cu cele ale managementului economic
dar prezintă şi particularităţi datorate scopului său nonprofit:
1) Funcţia de cercetare/dezvoltare aceasta reprezintă ansamblul activităţilor care se
desfăşoară în cadrul organizaţiei pentru realizarea obiectivelor din domeniului producerii
de idei noi şi transformarea lor în inovaţii utile precum servicii noi, programe speciale noi,
metodologii sau tehnologii noi, dezvoltare prin investiţii, dezvoltare prin strângere de
fonduri, metode noi de organizare.

281
 2) Funcţia de producţie reprezintă ansamblul activităţilor de bază auxiliare şi de
servire prin care se realizează obiectivele din domeniul producerii de servicii sociale.
Pentru ca această funcţie să fie completă e necesară realizarea calitativă, cantitativă şi la
termen a serviciilor sociale de bază, şi a celor auxiliare.
3) Funcţia de marketing şi comunicare externă cuprinde activităţi menite să ducă la
realizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legăturii organizaţiei cu mediul extern.
4) Funcţia financiar-contabilă reprezintă totalul activităţilor prin care se realizează
obiectivele privind obţinerea mijloacelor financiare necesare organizaţiei. Avem în vedere
evidenţa în valoare monetară a patrimoniului mobiliar şi imobiliar.
5) Funcţia de personal, cuprinzând ansamblul activităţilor în cadrul organizaţiei
pentru realizarea obiectivelor din domeniul asigurării potenţialului uman necesar.
Managementul social performant are următoarele caracteristici:
1) obiectivele sunt împărtăşite de majoritatea membrilor organizaţiei;
2) angajaţii se simt liberi să semnalizeze diferenţele organizaţionale când ele apar,
şi au un spirit optimist în rezolvarea lor;
3) luarea deciziilor este determinată de aptitudini, responsabilitate, ritm şi cerinţe
pentru dezvoltarea profesională şi managerială;
4) munca este efectuată în echipă în domeniul planificării, performanţei şi
disciplinei. Asumarea în comun a responsabilităţii;
5) observaţiile oamenilor din partea inferioară a ierarhiei sunt repetate şi luate în
considerare când este cazul;
6) problemele individuale şi sentimentele personale ale oamenilor sunt incluse în
problemele managementului general;
7) colaborarea se manifestă cu uşurinţă deşi individul şi grupul concurează între
ei, oamenii sunt gata să ceară ajutorul şi doresc să ofere ajutor;
8) apariţia unei crize duce la implicarea rapidă a oamenilor până la dispariţia
acesteia;
9) conflictele sunt tratate eficace şi deschis, oamenii spun ceea ce vor şi aşteaptă
ca şi conducerea să facă acelaşi lucru;
10) perfecţionarea şi învăţarea se desfăşoară la locul de muncă si se bazeaza pe
voinţa de a dezvolta continuu organizaţia respectivă.
Bibliografie:
1. Ferge, Z.(1997) A Central European Perspective on the Social Quality of Europe in W.
Beck, L.van der Maesen, A. Walker (eds.), The Social Quality of Europe, The Hague-
London-Boston: Kluwer Law International.
2. Muller, K., Ryll,A.,Wagener, H-J (1999), Transformation of Social Security Pensions in
Central-Eastern Europe, Heidelberg-New York: Physica-Verlag.
3. Ringold, D., (1999). Social Policy in Postcommunist Europe: Legacies and Transition in L.J.
Cook, M.A.Orenstein and M.Rueschemeyer, Left Parties and Social Policy in Postcommunist
Europe, Boulder and Oxford: Westview Press.
Recenzent: dr. hab., prof. univ. Natalia BURLACU

282