SPECIFICUL TUBULUI

DIGESTIV ŞI AL DIGESTIEI
LA RUMEGĂTOARE
• Tubul digestiv al mamiferelor este compus din: gură (şi glande anexe),
esofag, stomac, intestin subţire şi intestin gros. În legătură strânsă cu
tubul digestiv, respectiv cu digestia şi absorbţia, sunt ficatul (care
secretă bila) şi pancreasul (care secretă enzimele digestive
pancreatice).
• Organele, glandele şi structurile specializate ale TD asigură
procurarea, mestecarea şi înghiţirea hranei, digestia şi absorbţia
nutrienţilor, precum şi unele funcţii secretorii şi excretorii.
• Digestia, definită simplist ca acţiunea prin care hrana este pregătită
pentru absorbţie, se desfăşoară sub acţiunea unor factori fizici
(masticaţie, contracţiile TGI) şi chimici (HCl din stomac, bila în
intestunul subţire).
• Absorbţia este procesul prin care componentele hranei, descompuse
până la dimensiuni foarte mici, traversează peretele TD ajungând în
sânge sau în limfă.
• Pe lângă digestie şi absorbţie, tubul digestiv asigură şi eliminarea
dejecţiilor şi a altor produşi reziduali rezultaţi din activitatea
metabolică a organismului.
 După structura TD animalele domestice pot fi împărţite în două
grupe:
-nerumegătoare (monogastrice), respectiv animale cu un singur stomac;
-rumegătoare, respectiv animale cu stomac compus (compartimentat).
Stomacul rumegătoarelor este împărţit în patru compartimente:
1.ierbarul (rumenul) compartimentul cel mai voluminos;
2.ciurul (reţea) de formă aproape sferică;
3.foiosul (omasum) mai voluminos ca reţeaua;
4.cheagul (abomasum) stomacul propriu-zis.
 PARTICULARITĂŢI ALE APARATULUI
DIGESTIV LA TAURINE
• Buzele sunt mai groase, puţin mobile, buza superioară fiind prevăzută
cu o suprafaţă lipsită de peri, dar bogată în glande sebacee, numită
zona epidermică a botului.
• Faringele este mai lung decât la cabaline, dar mai îngust; esofagul
prezintă o dilataţie la nivelul originii lui, dilataţie care se măreşte
treptat spre porţiunea terminală.
• Stomacul este precedat de trei dilataţii ale
esofagului, numite rumen, reţea şi foios,
iar stomacul propriu-zis se numeşte cheag.
• Rumenul are o formă alungită, împărţit de
o chingă musculară în doi saci: sacul stăng
sau dorsal şi sacul drept sau ventral.
• Reţeaua apare ca o prelungire uşor
ştrangulată a sacului rumenal dorsal.
• Foiosul este mai voluminos dacât reţeaua
şi de formă elipsoidală, este situat înaintea
compartimentului drept al rumenului,
acoperind reţeaua şi cheagul. A. Rumen; B. Reticulum; C. Omasum; D.
Abomasum
• Cheagul reprezintă stomacul propriu-zis  
unde se realizează digestia gastrică. a. Saccus dorsalis (stâng); b. Saccus ventralis (drept);
c. Saccus caecus caudalis dorsalis; d. Saccus caecus
caudalis ventralis; e. esofagul; f. duodenum
• Intestinul subţire are o lungime de 40 m, este situat în partea dreaptă
a cavităţii abdominale, comunică cu cheagul prin orificiul pilor.
• Intestinul gros are lungimea de 8-10 m.
• Glanda parotidă este mai redusă, glanda submandibulară este
dezvoltată, având o culoare galben palid.
• Ficatul la taurine este deplasat spre dreapta cavităţii abdominale
orientat cu marele ax paralel cu linia mediană. Greutatea medie este
de 5 kg.
• Pancreasul are formă neregulată, deosebindu-se un singur canal
pancreatic care se deschide la 35-40 cm caudal de deschiderea
duodenală a canalului coledoc.
 PARTICULRITĂŢILE APARATULUI
DIGESTIV LA OVINE
• Buzele au o zonă epidermică redusă, sunt subţiri şi mai mobile decât la taurine,
limba este mai redusă, prezintă extremitatea liberă lăţită şi rotunjită.
• Faringele este mai lung, dar îngust; esofagul prezintă o dilataţie care măreşte
treptat spre porţiunea terminală.
• Prestomacele sunt asemănătoare morfologic şi structural cu prestomacele
taurinelor.
• Intestinul subţire prezintă o lungime medie de 24-25 cm din care duodenul
reprezintă cca. 35 cm, iar ileonul este redus.
• Intestunul gros este asemănător cu cel la taurinelor.
• Glandele anexe. Glanda parotidă este mai redusă în lungime, glanda
submandibulară are aspect ovoid.
• Ficatul cântăreşte în medie 0,6 kg. Canalul pancreatic se deschide în comun cu
canalul coledoc.
A. Rumen; B. Reticulum; C. Omasum; D. Abomasum
 a. Saccus dorsalis (stâng); b. Saccus ventralis (drept); c. Saccus caecus caudalis dorsalis; d. Saccus
caecus caudalis ventralis; e. esofagul; f. duodenum
 DIGESTIA
Animalele erbivore rumegătoare constituie un grup foarte
specializat, având posibilitatea de a digera celuloza şi alţi hidraţi de
carbon în măsură mai mare decât alte specii de animale domestice.
Stomacul acestora, compartimentat, constituie un adevărat
fermentator în care au loc intense procese de digestie (fermentare) dar
şi de sinteză.
La animalele rumegătoare, digestia are un anumit specific dat de
existenţa stomacului foarte voluminos (peste 70% din capacitatea TD)
şi compartimentat. Un rol important în digestie îl au: producţia de
salivă, rumegarea, eructaţia şi digestia microbiană.
 Secreţia de salivă la rumegătoare este abundentă (peste 150 l pe zi
la vaci, 10 l pe zi la oi) şi relativ continuă. Saliva are un rol important în
menţinerea pH-ului rumenal la un nivel relativ constant. Saliva este şi o
sursă de azot (din uree şi mucoproteine), fosfor şi sodiu. În acelaşi timp,
saliva are rol mecanic (prin îmbibarea nutreţurilor), dar şi de reducere a
tensiunii superficiale a conţinutului rumenal.
Eructaţia, alt mecanism important în procesul de digestie, asigură
evacuarea gazelor rezultate în timpul fermentaţiei microbiene din
rumen.
 La rumegătoare, masticaţia, în timpul ingerării hranei, este foarte
activă, după ingerare o parte din nutreţuri (cele fibroase şi celulozice)
suferă o remărunţire în procesul rumegării (masticaţia mericică).
Durata ingestiei şi rumegării este de cca. 18 ore pe zi, timpul de
digestie se reduce proporţional cu creşterea duratei rumegării (care
este cu atât mai mare cu cât nutreţurile conţin mai multe ţesuturi
lignificate).
 PARTICULARITĂŢI ALE DIGESTIEI LA
TAURINE
Taurinele îşi acoperă minim 60% din cerinţele
lor de energie prin acizii graşi volatili formaţi în
rumen ca rezultat al proceselor microbiene care
au loc la acest nivel al tubului digestiv.
Digestia în reticulo-rumen (care este un sistem
de fermentaţie anaerob, cu un pH uşor acid, 6-7),
este influenţată de o serie de factori, dintre care
cei mai importanţi sunt:
• motilitatea rumenală;
• constanta componentei şi calităţii raţiei;
• structura fizică a nutreţurilor;
• dimensiunea particulelor nutreţurilor;
• durata de furajare;
• succesiunea administrării nutreţurilor.
 PARTUCULARITĂŢI ALE DIGESTIEI LA
OVINE
Ovinele (ca şi caprinele) se diferenţiază
faţă de alte specii de animale domestice
prin faptul că depun un efort mai mare
pentru procurarea hranei; aproximativ
90% din hrana consumată de către ovine
este reprezentată de vegetaţia existentă
pe pajişti permanente, subproduse
agricole şi surse ocazionale.
Ca animale poligastrice, cu stomac cu
patru compartimente (rumen, reţea, foios
şi cheag) ovinele sunt adaptate digestiei
nutreţurilor de volum (inclusiv celulozice),
care de altfel constituie baza alimentaţiei
lor.
Bibliografie
• „Nutriţia şi alimentaţia animalelor”, Vol. I, Editura TIPOMOLDOVA,
Iaşi, 2006;
• „Nutriţia şi alimentaţia animalelor”, Volumul II, Editura
TIPOMOLDOVA, Iaşi, 2006;
• „Nutriţia şi alimentaţia animalelor”, Volumul III, Editura
TIPOMOLDOVA, Iaşi, 2006;
• „Creşterea animalelor”, Editura ALFA, Iaşi-2003;
• https://www.scribd.com/doc/55706496/Erbivore-rumegatoare
• http://blogspot.ro/p/bolile-abomasului