PERSONALITĂŢI ROMÂNEŞTI

ALE EPOCII MODERNE

Profesor Cornelia Cucu

Liceul cu Program Sportiv
Bacău
 În perioada regimului comunist, istoriografia
românească a avut în atenţia ei un personaj
istoric omnipotent şi omniprezent denumit
generic “masele populare”.Sub această
denumire,perfect anonimă, au dispărut
personalităţile istoriei noastre naţionale
(Brătienii, Goleştii, Catargii, Kretzuleştii,
Sturdzeştii, Rosetteştii, Ghiculeştii )si au apărut
“personalităţi” precum Ana Ipătescu, Mircea
Mălăieru, Tănase Constantin (personaje implicate
în evenimentele epocii, dar nu de valoarea celor
dintâi) sau “revoluţionarii” Constantin
Dobrogeanu-Gherea şi Teodor Diamant .
Pentru a nu nedreptăţi pe una sau alta din
personalităţile perioadei moderne, ele au fost
aşezate în ordine alfabetică.
ALEXANDRU AVERESCU ( 1859-1938 )
- cariera sa poate fi urmărită pe plan militar ( în epoca
modernă) şi pe plan politic (în perioada contemporană);
- participă la Războiul de Independenţă obţinând gradul de
sergent;
- în 1894 este numit director al Şcolii Superioare de Război
din Bucureşti;
- în perioada 1895-1898 este ata şat militar la Berlin;
- între anii 1899-1904 conduce Secţia de organizare şi
operaţiuni în cadrul Marelui Stat Major;
- în anul 1906 obţine gradul de general de brigadă;
- între anii 1907-1909 este ministru de r ăzboi;
- în timpul războaielor balcanice este comandant al Corpului I
de armată ce participă la campania împotriva Bulgariei;
- în timpul Primului Război Mondial se impune ca unul dintre
cei mai capabili generali, comand ând Armata a II-a în
campaniile din 1916 şi 1917; are o contribuiţie hotărâtoare
în victoria de la Mărăşti din vara anului 1917.
GEORGE BARIŢIU( 1812-1893 )
- după studii de teologie, fizică şi filozofie la Cluj şi Blaj
devine profesor de fizică la Blaj şi Braşov;
- fondator al publicaţiilor “Gazeta de Transilvania” şi “Foaie
pentru minte, inimă şi literatură”;
- în 1848 este vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la
Blaj (3/15-5/17 mai), după revoluţie fiind persecutat de
către autorităţile imperiale şi maghiare;
- între 1861-1888 este secretarul societăţii ASTRA, apoi
preşedintele ei (1888-1893);
- între 1887-1890 este preşedinte al Partidului Naţional
Român;
- în anul 1893 este ales membru al Academiei Române;
- luptător neobosit pentru drepturile naţionale româneşti,
George Bariţiu şi-a exprimat deseori speranţa în unirea
tuturor românilor într-un singur stat.
SIMION BĂRNUŢIU (1808-1864)
- cel mai important apărător al drepturilor naţionale ale românilor
din Transilvania în prima jumătate a secolului al XIX-lea;
- în 1842 protestează împotriva intenţiilor Ungariei de
oficializare a limbii maghiare în Transilvania, numind legea
respectivă “o tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă”;
- a fost unul din participan ţii cei mai activi la Revoluţia de la
1848, elaborând “Manifestul-proclamaţie” din martie şi
contribuind la redactarea programului prezentat la Blaj în
3/15-5/17 mai 1848;
- a afirmat ca fiind fundamental dreptul naţiunilor la existenţă
şi libertate şi a susţinut că “naţiunea română nici nu voieşte
a domni peste alte naţiuni nici nu va suferi a fi supusă altora,
ci voieşte drept egal pentru toate”;
- după înfrângerea revoluţiei se retrage în Moldova,
funcţionând, până la încetare din viată, ca profesor la
Universitatea din Iaşi.
VASILE BOERESCU( 1830-1883)
- este unul din susţinătorii ideii unioniste;
- ales deputat în Adunarea Electivă de la Bucureşti el este cel
care face propunerea de candidatură a lui Al.I.Cuza ca domn
al Ţării Româneşti(24 ianuarie 1859), propunere acceptată
de marea majoritate a celorlalţi deputaţi;
- în timpul domniei lui Al.I.Cuza este de mai multe ori
ministru şi vicepreşedinte al Consiliului de Stat;
- după februarie 1866 susţine, pe lângă Marile
Puteri,alegerea prinţului străin la tronul Principatelor Unite;
- este ales în Adunarea Constituantă din 1866 apoi, în mod
constant, deputat şi senator;
- a fost ministru de justiţie (1868-1870) şi de externe (1873-
1875);
- este susţinător al independenţei statului român;
- în 1874 publică lucrarea “Drepturile românilor bazate pe
tratate”;
- ideile sale politice erau liberal-moderate , în 1880 intrând în
Partidul Liberalilor Sinceri.
ION C. BRĂTIANU
( 1821-1891)
- în anul 1841 pleacă la Paris unde studiază la Şcoala
Politehnică şi intră în societăţile secrete-masonice,
ajungând până la gradul de Maestru;
- în 1848 se reîntoarce în ţară şi ia parte activă la revoluţie:
membru al Comitetului revoluţionar, secretar al Guvernului
provizoriu şi Şef al Poliţiei Capitalei;
-după înfrângerea revoluţiei se refugiază la Paris unde
rămâne până în 1857. În acest timp scrie şi publică broşuri
despre situaţia Principatelor Române, prin care face
cunoscută problema românească cercurilor intelectuale şi
diplomatice franceze;
- revenind în ţară, este ales deputat în Adunarea Ad-hoc şi
apoi în cea Electivă,susţine alegerea lui Cuza ca domn în
Ţara Românească pentru ca, datorită politicii autoritare a
acestuia, să contribuie la formarea coaliţiei care-l va
detrona pe domnitor;
- are un rol decisiv în aducerea în ţară a lui Carol de
Hohenzollern şi proclamarea sa ca principe;
- ministru de finanţe şi interne (1866-1868), deputat în
Adunarea Constituantă şi apoi, până la încetarea din viaţă,
în mod constant deputat sau senator;
- în 1875, pune bazele Partidului Naţional Liberal ( “Coaliţia
de la Mazar-paşa”) al cărui lider a fost până în 1891;
- în perioada 1876-1888 formează patru din cele cinci guverne
liberale , perioadă în care România îşi cucereşte
Independenţa şi este ridicată la rangul de Regat;
- prin caracterul său (total dezinteresat faţă de onoruri şi
foloase materiale), perseverenţa cu care urmărea realizarea
marilor idealuri pentru ţară, prin spiritul hotărât şi fapta
grăbită ( i se spunea în epocă “Firfiricul”), prin cunoaşterea
profundă a mersului istoriei şi a oamenilor şi-a dominat
contemporanii;
- de numele său se leagă marile momente ale istoriei noastre
moderne (Unirea, Independenţa, proclamarea Regatului) ca
şi reformele adoptate în această perioadă: Constituţia din
1866, reglementarea relaţiilor agrare, încurajarea
industriei, reforma monetară etc.).
ION(IONEL) I.C. BRĂTIANU
( 1864-1927)
- este ales deputat în 1895;
- în 1909 devine preşedinte al Partidului Naţional Liberal,
funcţie pe care o deţine până la moartea sa;
- a fost prim-ministru în perioada 1908-1910 şi 1914-1918;
- a deţinut în mod constant portofolii ale unor ministere în
guvernele liberale (Lucrări Publice, Interne, Externe);
- activitatea sa politica s-a desfăşurat în momentele cele mai
dificile pentru ţară generate de Primul Război Mondial,
devenit pentru România Războiul Întregirii Naţionale;
- a determinat o schimbare în activitatea partidului său,
susţinând înscrierea în programul acestuia a două reforme
importante: agrară şi electorală;
- la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920, a susţinut
interesele româneşti protestând cu privire la politica
discriminatorie desfăşurată de unele state participante;
- numit şi “Sfinxul” de către contemporani, Ionel Brătianu a
fost unul dintre oamenii politici care au contribuit decisiv la
crearea României Mari.
CAROL I
(1839-1914)
- a avut domnia cea mai lungă din istoria românească (1866-
1914);
- era cel de-al doilea fiu al principelui Carol Anton de
Hohenzollern, din familia princiară domnitoare a Germaniei;
- avea un remarcabil simţ al datoriei;
- conştiincios , sever s-a străduit să impună ţării un regim
constituţional, să-şi asigure continuitatea dinastică, să
continue procesul de modernizare început de Cuza, să
dobândească independenţa României;
- la 1 iulie 1866 este adoptată prima constituţie internă a ţării,
având ca model constituţia belgiană;
- primii ani de domnie s-au caracterizat prin instabilitate,
datorită absenţei partidelor politice moderne, a lipsei de
tradiţie în sistemul parlamentar;
- educat în spiritul ordinii şi al disciplinei prusace, în respectul
deosebit pentru lege şi principiul monarhic, principele Carol
se va declara adeptul unui regim autoritar;
- în timpul domniei sale, România a obţinut independenţa
deplină faţă de Imperiul Otoman, Carol participând efectiv
pe frontul din Balcani, în calitate de comandant al frontului
de la Plevna şi sugerând ca aceasta să fie cucerită prin
asediu;
- în 1878, s-a decis ca principele Carol să poarte titlul de
“alteţă regală”;
- la 14 martie 1881, statul român se proclamă regat, iar la 10
mai 1881 Carol I este încoronat ca rege al României;
- a susţinut întotdeauna lupta de eliberare naţională a
românilor din Trandilvania, în urma intervenţiei sale
memorandiştii fiind eliberaţi;
- ca urmare a răcirii relaţiilor cu Rusia, se orientează, în 1883,
spre Tripla Alianţă (Puterile Centrale), actul semnat având
un caracter secret;
- la declanşarea Primului Război Mondial, în cadrul Consiliului
de Coroana de la Sinaia, Carol I a trebuit să se supună
majorităţii şi să accepte ideea expectativei armate.
PETRE P.CARP
(1837-1919)
-descendent al unei vechi familii boiereşti moldovene
(menţionată şi de Dimitrie Cantemir în “Descriptio
Moldaviae” ) îşi face mare parte a studiilor în Germania
(Berlin si Bonn; de aici şi afinitatea sa pentru lumea culturală
şi politică germană şi hotărârea cu care a susţinut
menţinerea alianţei României cu Puterile Centrale);
- este membru fondator al “Junimii”;
- participă la detronarea lui Al.I.Cuza, este numit secretar al
Locotenenţei Domneşti;
- în 1865 intră în politică; în 1870 face pentru prima dată
parte din guvern (la Externe- guvernul Manolache Costache
Epureanu);în timpul marii guvernări conservatoare (1888-
1895) este ministru la Externe şi al Agriculturii, Industriei şi
Comerţului;
- este prim-ministru între 1900-1901 şi 1910-1912;
- îndeplineşte misiuni diplomatice la Viena, Berlin şi Roma ;
- în perioada 1907-1913 este lider al Partidului Conservator;
- a desfăşurat o susţinută activitate parlamentară,
exprimându-se împotriva politicianismului , a lipsei de idei
în programele de guvernare, a frazeologiei şi afacerismului;
- s-a pronunţat pentru îmbunătăţirea situaţiei locuitorilor
săteni dar şi-a exprimat rezerva faţa de o mai mare
participare a acestora la viaţa publică fără o ridicare
sprituală a lor;
- a sprijinit proiectele de legi privind crearea unei industrii
naţionale şi a condamnat politica guvernanţilor maghiari
faţa de populaţia românească din Transilvania;
- ostilitatea sa şi neîncrederea în politica Rusiei faţă de
România l-au determinat să-şi exprime îndoiala în
realizarea întregirii teritoriale alături de aceasta.În Consiliul
de Coroana de la Sinaia din 3 august 1914 , a fost singurul
care l-a susţinut pe Carol I în menţinerea alianţei cu
Puterile Centrale.
BARBU CATARGIU
( 1807-1862)
- făcea parte dintr-o veche familie boierească munteană,
menţionată în documente încă din vremea lui Mihai
Viteazul;
- face studiile primare la Bucureşti iar pe cele universitare la
Paris ( Litere, Drept, Filozofie, Istorie), fiind coleg cu Barbu
Ştirbei( viitorul domn al Ţării Româneşti în perioada 1849-
1856);
- în anul 1842 devine membru al Adunării Obşteşti iar
domnitorul Gheorghe Bibescu îl numeşte director la
Departamentul Justiţiei;
- nu a participat la Revoluţia de la 1848, în schimb a fost un
activ susţinător al Unirii Principatelor;
- în 1857 redactează şi publică un document care conţinea
principalele puncte ce trebuiau adoptate de către Adunarea
Ad-hoc: autonomia, unirea, principe străin şi instituţii
democratice;
- a fost membru al Adunării Elective de la Bucureşti şi a votat
cu convingere alegerea lui Al.I.Cuza şi ca domn al
Munteniei;
- la 22 ianuarie 1862 a fost desemnat să formeze primul
guvern unic al Principatelor Unite, deţinând totodata şi
portofoliu Internelor şi, provizoriu, la Finanţe şi Lucrări
Publice;
- opoziţia la ambiţiile lui Mihail Kogălniceanu ( în special faţă
de reforma agrară) şi faţă de pretenţiile dominatoare ale lui
Al.I.Cuza i-au adus duşmănii ,culminând cu asasinarea sa la
8 iunie 1862 pe Dealul Mitropoliei, dupa ce ieşise din
clădirea Adunării Elective. Mai târziu, chiar opozanţii săi
politici i-au recunoscut calităţile de om politic şi cetăţean,
ridicându-i o statuie pe locul unde a fost asasinat având
înscrisă pe soclu propria sa deviză: “Totul pentru ţară, nimic
pentru noi”.
ALEXANDRU IOAN CUZA
( 1820-1873)
- primele studii le-a făcut la Iasi, într-un pension francez
unde i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu, Vasile
Alecsandri, Matei Millo; îşi continuă studiile la Paris,
luându-şi bacalaureatul în 1835;
- reîntors în ţară, intră în armată iar mai apoi este membru al
judecătoriei din ţinutul Covurlui;
- a fost participant activ al mişcării revoluţionare de la Iaşi,
din martie 1848, fiind exilat împreună cu alţi 12 fruntaşi ai
acesteia; scăpat de sub escorta care-l ducea la Galaţi , Cuza
trece în Transilvania, unde participă la Adunarea de la Blaj
din 3/15-5/17 mai 1848, apoi în Bucovina unde formează,
împreună cu alţi moldoveni veniţi aici, Comitetul
revoluţionar moldovean;
- după înfrângerea revoluţiei , a avut diferite slujbe:
preşedinte al Judecătoriei Covurlui, director în Ministerul de
Interne, vornic şi pârcălab de Galaţi, funcţie din care îşi dă
demisia în timpul alegerilor pentru Adunarea Ad-hoc,
protestând împotriva falsificării listelor electorale de către
caimacamul Nicolae Vogoride, prin acest gest devenind
cunoscut în ţară şi în cercurile diplomatice europene;
- în momentul alegerii sale ca domn, Alexandru Ioan Cuza era
comandantul oştirii Moldovei, cu grad de colonel;
- a rămas în istoria românilor ca fiind Domnul Unirii,
personalitatea sa şi Unirea de la 1859 fiind inseparabile;
- istoria a reţinut marile înfăptuiri din timpul domniei sale:
desăvârşirea Unirii de la 1859, adoptarea primelor reforme
care au pus bazele statului român modern (secularizarea
averilor mănăstireşti, legea rurală, Legea Instrucţiunii
Publice, organizarea justiţiei, organizarea armatei s.a. ),
desfăşurarea unei activităţi diplomatice intense pentru
acceptarea schimbărilor de către Marile Puteri europene;
- la înmormântarea domnitorului, la Ruginoasa, Mihail
Kogălniceanu rostea cuvintele: “Nu greşelile lui l-au
răsturnat ci faptele lui cele mari. Ele sunt nepieritoare…şi
cât va avea ţara aceasta o istorie…cea mai frumoasă pagina
va fi aceea a lui Alexandru Ioan I”
ION GHICA
( 1816-1897)
- îşi face studiile de început în casa părintească (scris, citit),
urmează cursurile de franceză ale lui Vaillant şi apoi se
înscrie la Colegiul “Sf.Sava” din Bucureşti. Între 1835-1841
studiază la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în Litere
(Sorbona) şi Ştiinţe matematice, apoi diploma de inginer de
mine;
- revenit în ţară, participă la înfiinţarea societăţii secrete
“Frăţia” şi participă la activitatea “Asociaţiei patriotice” din
Moldova;
- în 1843 deschide cursul de Economie politică la Academia
Mihăileană din Iaşi;
- participă la pregătirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara
Românească şi este trimis la Constantinopol pentru a apăra
cauza revoluţiei la Poartă;
- cu sprijinul ambasadorului Angliei este numit guvernator al
insulei Samos iar sultanul îl face prinţ (bey) de Samos;
- descendent de spiţă domnească, spera în alegerea sa ca
domn al Principatelor în 1859;
- după alegerea lui Cuza a fost numit şef de guvern în
Moldova ( martie-aprilie 1859) şi Muntenia (octombrie
1859-mai 1860);
- a participat la detronarea lui Cuza ;
- a fost prim- ministru de mai multe ori în perioada 1866-
1871;
- ca lider liberal-moderat participă la constituirea Partidului
Naţional Liberal în 1875;
- în 1877 se împotriveşte alianţei cu Rusia;
- pe plan cultural , în 1874 devine membru al Academiei
Române şi este ales preşedinte al acesteia în mai multe
rânduri în perioada 1878-1894;
- între anii 1881-1889 este ambasadorul României la Londra;
- s-a pronunţat pentru apărarea proprietăţii, egalitate în faţa
legilor, economie bazată pe liberul schimb, egalitate în
relaţiile dintre state.
NICOLAE GOLESCU
(1810-1878)
- este fiul cunoscutului boier luminat Dinicu Golescu;
- după studiile făcute într-un pension din Elveţia, în 1830 intră
în oştirea Ţării Româneşti, ajungând până la gradul de
general;
- este unul din participanţii activi la Revoluţia de la 1848
devenind membru al Guvernului revoluţionar şi al
Locotenenţei Domneşti;
- după revoluţie se exilează la Paris, unde acţionează în
sprijinul Unirii Principatelor;
- candidat la domnia Ţării Româneşti a renunţat pentru
alegerea lui Al.I.Cuza, pe care l-a susţinut în prima parte a
domniei sale;
- înlăturat din armată în 1863 de către Al.I.Cuza, participă la
detronarea acestuia, fiind membru al Locotenenţei Domneşti
până la proclamarea lui Carol ca principe;
- a fost o singură dată şef de guvern ( 1868) şi a făcut parte
din Parlament, ca deputat sau senator;
- în 1877 se instituie cea dintâi decoraţie românească
–“Steaua României”, generalul Nicolae Golescu fiind primul
român căruia domnitorul Carol i-o acordă.
MIHAIL KOGĂLNICEANU
(1817-1891)
- începând din 1843 studiază ,împreună cu fiii domnitorului
Mihail Sturdza, la Paris şi Berlin;
- întors în ţară îşi începe activitatea publicistică (avea
tipografie proprie) editând “Dacia literară”,”Arhiva
românească”, “Propăşirea”;
- a luat parte la mişcarea revoluţionară de la Iaşi din martie
1848, după care se refugiază în Bucovina unde redactează
“Dorinţele partidei naţionale în Moldova”;
- se implică în mişcarea unionistă, face parte din Comitetul
Central al Unirii de la Iaşi, apoi din Adunarea Ad-hoc şi
Adunarea Electivă, susţinând candidatura lui Al.I.Cuza;
- a fost principalul colaborator al lui Al.I.Cuza în timpul
domniei acestuia, contribuind la adoptarea principalelor
reforme; a fost prim-ministru în perioada 1863-1865;
- în 1868 este ministru de interne în guvernul lui Dimitrie
Ghica;
 - din punct de vedere politic, Kogălniceanu a fost liberal-
moderat constituindu-şi o grupare proprie (“maiştii”- aluzie
la lovitura de stat din mai 1864, la care contribuise) până în
1875 , când se alătură celorlalte grupări liberale în
constituirea Partidului Naţional Liberal;
- în timpul evenimentelor privind proclamarea şi cucerirea
Independenţei de Stat , a fost ministru de externe ,
trimiţând Marilor Puteri documentul cu “cele 7 revendicări”
în care cerea recunoaşterea individualităţii statului român şi
a denumirii de România;
- a făcut parte din delegaţia românească la Congresul de la
Berlin din iunie 1878 apărând interesele naţionale.
TAKE IONESCU ( 1858-1922)
- urmează cursurile liceale la “Sf.Sava” din Bucureşti iar pe
cele universitare la Paris unde obţine doctoratul în Drept;
- întors în ţară, se înscrie în Partidul Naţional Liberal, în care
îşi începe activitatea politică;
- în 1886 intră în Partidul Conservator ;
- între 1891-1895 şi 1899-1900 îndeplineşte funcţia de
ministru la Culte şi Instrucţiune Publică iar între 1904-1907
deţine portofoliul Finanţelor;
- pentru talentul său oratoric deosebit era numit “Takiţă-Gură
de aur”;
- a sprijinit mişcarea de emancipare naţională a românilor din
Transilvania;
- în perioada neutralităţii, a susţinut intrarea României în
război de partea Antantei pentru realizarea întregirii
naţionale;
- din 1908 a fost lider al Partidului Conservator Democrat;
- în perioada 1920-1921 a fost ministru de externe, funcţie
prin care şi-a adus o contribuiţie decisivă la constituirea
Micii Înţelegeri (România, Iugoslavia, Cehoslovacia).
ALEXANDRU MARGHILOMAN
( 1854- 1925)
- timp de 30 de ani a fost ales în Parlament, ca deputat sau
senator;
- în timpul marii guvernări conservatoare (1888-1895) deţine
succesiv portofoliile ministerelor Justiţiei, Lucrărilor Publice,
Agriculturii, Industriei şi Comerţului;
- între 1910-1913 a fost pe rând ministru de interne şi de
finanţe;
- în Consiliul de Coroană de la Sinaia (3 august 1914) se
pronunţă pentru neutralitate, el fiind cel care invocă
dispoziţiile tratatului cu Austro-Ungaria drept argument
pentru neangajarea ţării în război alături de Puterile
Centrale;
- pe măsura desfăşurării Primului Război Mondial devine din ce
în ce mai convins de victoria Germaniei şi îşi manifestă
dezacordul cu politica lui Ionel Brătianu;
- în timpul ocupaţiei germane a rămas în Bucureşti şi a format
guvernul din 18 martie 1918, care încheie pacea cu Puterile
Centrale;
- în timpul guvernului său are loc Unirea Basarabiei cu
România, Decretul –regal de promulgare a acestui act
purtând şi semnatura lui Marghiloman.
CONSTANTIN A. ROSETTI ( 1816-1885)
- îşi face studiile la “Sf.Sava” unde îl are ca profesor pe Eftimie
Murgu;
- intrat în oştire (este numit şi adjutant al domnitorului
Al.Ghica) îşi dă demisia în 1836 pentru ca în 1842 să fie
numit şef al Poliţiei din Piteşti;
- în 1845 deschide o tipografie unde vor fi tipărite
documentele (apeluri, manifeste) Revoluţiei de la 1848 ;
- în timpul revoluţiei a îndeplinit următoarele funcţii: prefect al
Poliţiei, secretar al Guvernului revoluţionar, director în
Ministerul de Interne în timpul Locotenenţei Domneşti;
- după înfrângerea revoluţiei este arestat dar reuşeşte să
evadeze stabilindu-se la Paris;
- revine în ţară în 1857, pune bazele ziarului “Românul” şi
participă activ la mişcarea unionistă;
- se opune politicii autoritare a lui Cuza fiind arestat iar
publicaţiile sale suspendate;
- participă la detronarea lui Al.I.Cuza şi este numit în guvernul
Ion Ghica şi apoi Lascăr Catargiu la Instructiunea Publică;
- a fost fondator al Societăţii Literare Române (viitoarea
Academie Româna) şi al Partidului Naţional Liberal.
DIMITRIE A. STURDZA
( 1833-1914)
- studiază în Germania, devenind specialist în economie şi
finanţe şi având o mare înclinaţie către istorie;
- în 1856 intră în viaţa politică susţinând lupta pentru Unire;
- intră în conflict cu domnitorul Al.I.Cuza şi participă la
detronarea acestuia;
- din 1866 începe o vastă activitate politică şi culturală,
devenind unul din oamenii politici cei mai cunoscuţi;
- începând cu anul 1876 deţine succesiv portofolii ministeriale
( cele mai multe la Finanţe) pentru ca în timpul marii
guvernări liberale să fie ministru la Externe (1882-1885,
semnează Tratatul de alianţă secretă cu Austro-Ungaria,
1883), Instrucţiune Publică (1885-1888) şi Finanţe (1888);
- a fost de patru ori prim-ministru: 1895-1896, 1897-1899,
1901-1904, 1907-1908;
- între 1892-1909 a fost liderul Partidului Naţional Liberal;
- pe plan cultural, a fost membru al Academiei Române (1871)
devenind apoi vice-preşedinte ( 1879-1882) , preşedinte
(1882-1884) şi secretar al acesteia timp de 30 de ani (1884-
1914).
 BIBLIOGRAFIE:
1. Berindei ,Dan, Românii şi Europa. Istorie, societate, cultură, sec. XVIII-
XIX, vol.I, Editura Museion, Bucureşti, 1991
2. Bulei ,Ion, Atunci când veacul se naşte, Editura Eminescu, Bucureşti,
1990
3. Drăganu, Tudor, Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în
România până în 1916, Editura Dacia, Cluj,1991
4. Iordache, Anastasie, Goleştii, locul şi rolul lor în istoria României ,
Buc.,1979
5. Iordache, Anastasie, Originile conservatorismului politic din România
(1821-1882), Editura Politică, Bucureşti, 1987
6. Iordache, Anastasie, Ion I.C. Brătianu, Editura Albatros, Bucureşti,
1994
7. Mamina,Ion, Bulei, Ion, Guverne şi guvernanţi 1866-1916, Ed. Silex,
Buc.,1994
8. Nedelea, Marin, Prim-miniştrii României,1859-1918,ideile politice ,
Editura Niculescu,Bucureşti,1994
9. Pascu,Vasile, Istoria modernă a românilor (1821-1918),
Bucureşti,1996
10. Platon ,Gheorghe, Istoria modernă a României, Bucureşti, 1985
11. Scurtu, Ioan, Monarhia în România, 1866-1947, Ed. Danubius, Buc.,
1991
SFÂRŞIT