Acizi si Baze

Prezentare generala
 Teoria protolitică
 A fost introdusă de către Robert Wilhelm Brønsted și,
independent, de către chimistul englez
Thomas Martin Lowry. Conform teoriei protolitice, acidul
este specia chimică cu tendința de a ceda un proton ( H+),
iar baza este specia care are tendința de a accepta sau fixa
un proton. Pierzând un proton, acidul se transforma într-o
bază, numită baza conjugată, iar baza care acceptă un
proton, se transformă într-un acid, numit acidul conjugat.
 Orice acid Arrhenius este și acid Brønsted și analog pentru
baze.
 Exemple conform acestei teorii:
 acizi: ion amoniu(NH4+), ion hidroniu(H3O+)
 baze: amoniac (NH3), ion acetat (CH3COO-); baze organice,
care nu conțin hidroxil, ca: metilamină (CH3NH2), anilină
(C6H7N), piridină
 (C5H5N)
 Acizi si baze conjugate
 Acizii conjugati si bazele conjugate nu se comporta diferit de
alti acizi si alte baze( termenul conjugat, in acest context,
inseamna asociat).
 Definitia acidului conjugat - Un acid conjugat unei baze
Bronsted este un acid Bronsted format la acceptarea de catre
baza a unui proton.
 Definitia bazei conjugate - O baza conjugata unui acid
Bronsted este o baza Bronsted formata la cedarea de catre
acid a unui proton.
 Un acid si baza conjugata pe care o formeaza prin transferul
unui proton, constituie o pereche acid-baza conjugata.Protonii
nu pot exista liberi in solutie apoasa. Cand un acid cedeaza
un proton, este necesara existenta in mediul de reactie a unei
baze care sa-l accepte. Intr-o reactie acido-bazica participa 2
perechi acid-baza conjugate.
 Tabel cu acizi si baze conjugate
Acid percloric HCIO4 CIO4‾ Ion perclorat
Acid sulfuric H2SO4 HSO4‾ Ion sulfat
Acid iodhidric HI I‾ Ion iodura
Acid bromhidric HBr Br‾ Ion bromura
Acid clorhidric HCl Cl‾ Ion clorura
Acid azotic HNO3 NO3‾ Ion azotat
Ion hidroniu H30+ H2O Apa
Ion sulfat acid HSO4 HSO4‾ Ion sulfat
Acid fosforic H3PO4 H2PO4‾ Ion fosfat acid
Acid fluorhidric HF F‾ Ion fluorura
Acid azotos HNO2 NO2‾ Ion azotit
Acid acetic CH3CO2H CO3CO2‾ Ion acetat
Acid carbonic H2CO3 HCO3‾ Ion carbonat acid
Hidrogen sulfurat H2S HS‾ Ion sulfura acida
Ion amoniu NH4+ NH3 Amoniac
Acid cianhidric HCN CN- Ion cianura
Ion carbonatacid HCO3‾ CO3²‾ Ion carbonat
Ion sulfura acida HS‾ S2‾ Ion sulfura
Apa H2O OH‾ Ion hidroxid
Amoniac NH3 NH2‾ Ion amidura

Hidrogen H2 H‾ Ion hidrura

 Clasificare
 Dupa numarul atomilor de hidrogen, care pot fi
inlocuiti cu metale, acizii se impart in 3 grupe :
 monobazici ;
 dibazici ;
 tribazici .

 Dupa numarul de protoni acceptati,bazele se impart in :

 monoprotice,monoacide: NaOH ;LiOH ; KOH 
 poliprotice,poliacide: Mg(OH)2 , Al(OH)3 ;Ca(OH)2 ;
Zn(OH)2
 Constanta de aciditate
 Constanta de aciditate (Valoarea pKa) este o constantă care
ne oferă informația în ce măsură o substanță este într-o stare
de echilibru reversibil cu schimb de protoni într-o soluție
apoasă:
 Ka este o constantă de echilibru, care exprimă tăria unui acid.
Aceasta este reprezentată ca valoare logaritmică negativă, care
este notat în limba engleză cu pKa, engl. acid.
 Reacția acido-bazică
 Reacția dintre un acid (HA) și o bază A− într-o soluție apoasă:

 După legea masei molare putem scrie valoarea constantei K :

Deoarece concentrația în apă (c(H2O)) c(H2O) Ka

 Frecvent este valoarea negativă logaritmică Ka, care e dată ca

așa numită valoare pKa.
 Cu cât valoarea pKa este mai mică cu atât va
fi acidul mai tare. Ca de exemplu în cazul
acidului azotic HNO3. Gradul de disociere este
82 % , valoarea pKa = 1,32, pe când
acidul acetic cu un grad de disociere (a
protonilor) de 0,4 % are o valoare pKs = 4,75.
Tăria acidului pKs Acid + H2O H3O+ + Bază pKb Tăria bazei

−10 HClO4 ClO4− 24

−10 HI [[I−]] 24
f. tare f. slab
−6 HCl [[Cl−]] 20
−3 [[H2SO4]] [[HSO4−]] 17

−1,74 [[H3O+]] [[H2O]] 15,74

−1,32 [[HNO3]] [[NO3−]] 15,32

1,92 [[HSO4−]] [[SO42−]] 12,08

tare 2,13 [[H3PO4]] [[H2PO4−]] 11,87 slab

2,22 [Fe(H2O)6]3+ [Fe(OH)(H2O)5]2+ 11,78

3,14 HF [[F−]] 10,68
3,75 HCOOH [[HCOO−]] 10,25
4,75 [[CH3COOH]] [[CH3COO−]] 9,25

4,85 [Al(H2O)6]3+ [Al(OH)(H2O)5]2+ 9,15

tărie medie 6,52 [[H2CO3]] [[HCO3−]] 7,48 tărie medie

6,92 [[H2S ]] [[HS−]] 7,08

7,20 [[H2PO4−]] [[HPO42−]] 6,80

9,25 [[NH4+]] NH3 4,75

9,40 HCN [[CN−]] 4,60
10,40 [[HCO3−]] [[CO32−]] 3,60
slab tare
12,36 [[HPO42−]] [[PO43−]] 1,64
13,00 [[HS−]] [[S2−]] 1,00
15,74 [[H2O ]] [[OH−]] −1,74
 Ionizarea apei

Din reacțiile de mai sus, rezultă că apa poate funcționa și ca acid (în prima), și ca bază
(în a doua). Asemenea substanțe, care se comportă ca acizi față de baze și ca baze
față de acizi se numesc substanțe amfotere sau amfoliți. Deci apa este un amfolit .
Datorită acestei proprietăți, producerea reacției dintre două molecule de apă este
posibilă, ea fiind reversibilă.

Reacția de mai sus se numește reacția de ionizare a apei, pentru că moleculele se

transformă în ioni. Deoarece este o reacție reversibilă, avem constanta de echilibru
Apa este un acid și o bază foarte slabă, de aceea
echilibrul reacției de ionizare este mult deplasat
spre stânga. Cantitatea de apă are valoare
mare și se poate introduce în Kc, obținându-se
astfel o constantă nouă, Kw, care se numește
produsul ionic al apei.
La o temperatură t=25°C, soluții acide, unde


În cazul apei distilate, ;

.
În funcție de concetrațiile ionilor de hidroniu dintr-o soluție, ele se împart în:

soluții acide, unde

soluții bazice, unde

soluții neutre, unde

Există două mărimi cu ajutorul cărora se apreciază caracterul soluțiilor:

 pH
 pH-ul reprezintă logaritmul cu semn schimbat al concentrației
ionilor din solutie. Prin noțiunea de pH se exprimă cantitativ
aciditatea (sau bazicitatea) unei substanțe, pe baza
concentrației ionilor numiți hidroniu H3O+. Pentru soluțiile foarte
diluate se consideră că pH-ul nu mai este egal cu concentrația
hidroniului, ci cu concentrația molară a soluției.
Limite PH
0 ≤ PH ≤ 7 => PH acid | solutie acida
PH = 7 => PH neutru | solutie neutra
7 ≤ PH ≤ 14 => PH bazic | solutie bazica
Formula de calcul
Pentru definirea pH-ului se folosește scara logaritmică la reprezentarea activității ionului
de hidrogen în soluție. pH-ul este egal cu logaritmul negativ al concentrației ionului de H+
(H+3O):
aH+ reprezintă activitatea ionilor de H+și nu este similară cu concentrația ionilor.
Activitatea reprezintă concentrația efectivă a ionilor de hidrogen, și este de fapt
capacitatea celorlaltor ioni de a bloca participarea ionului de H + la diferite reacții
chimice. În soluțiile diluate activitatea este aproximativ egală cu valoarea concentrației
ionului H+(H3O-). Ținând cont de acestea pH-ul se exprimă adimensional:
 Măsurarea

 pH-ul poate fi măsurat prin:

 Adăugarea unui indicator de pH în soluția de analizat. Culoarea
variază în funcție de pH-ul soluției. Utilizarea indicatorilor pentru
determinări calitative trebuie să țină cont de variația de culoare
a acestuia, în funcție de pH-ul soluției (de preferat sunt
indicatorii care variază pe un interval de pH cât mai mic).
 Utilizarea unui pH-metru cu electrozi pH selectivi: electrodul de
sticlă, electrodul de hidrogen, electrodul de chinhidronă.
 Determinarea exactă a valorii pH-ului se face prin metode
combinate: utilizarea de indicatori împreună cu metode
spectrofotometrice, pentru identificarea fiecărui constituent ce
influențează pH-ul (culoarea indicatorului).
 Reactia de neutralizare
 Reactia de neutralizare este una dintre cele mai importante
reactii chimice. Termenul este atribuit de obicei reactiei dintre
un acid si o baza.Reactia de neutralizare este un caz particular
al reactiilor protolitice. Cand reactioneaza solutii apoase de
acizi tari cu solutii apoase de baze tari se combina ionii de
hidroniu si ionii de hidroxil pentru a forma apa. In acelasi timp
se formeaza si o sare.
HCl + NaOH → NaCl + H2O
H++ Cl‾ + Na++OH‾→Na++Cl‾+ H2O
H3O++ Cl‾+Na++OH‾→ Na++Cl‾+ 2H2O
Deoarece ionii de sodiu si de clor sunt prezenti si in sarea care se formeaza,
ecuatia se poate scrie si astfel : H3O++ OH‾→2H2O.
Daca la o cantitate de acid tare se adauga exact cantitatea de baza tare
necesara neutralizarii totale a acidului, caracterul mediului la neutralizare este
neutru, avand un pH = 7.
Acest fenomen se poate pune in evidenta cu ajutorul indicatorilor.
Cunoasterea proceselor ce au loc la neutralizarea acizilor cu bazele are
importanta deosebita mai ales in analiza chimica. Reactiile de neutralizare stau
la baza multor metode de analiza.
 Importanta solutiilor acide si a celor bazice pentru organismul
uman
Pentru mentinerea constanta a pH-ului in mediul intern,
organismul uman foloseste ca mecanisme functionale
neutralizarea acizilor si a bazelor, eliminarea excesului de acizi
si CO2.
Sangele este un exemplu care demonstreaza importanta
solutiilor tampon in organism. Orice modificare a de la valoarea
normala a sangelui, cuprinsa intre 7,35 si 7,45 a pH-ului, ar
putea avea efecte distrugatoare asupra stabilitatii membranelor
celulare, a activitatii enzimelor sau a structurii proteinelor.
In momentul in care pH-ul sangelui creste peste 7,45 se
instaleaza o stare numita « alcaloza », iar atunci cand e sub
7,35 apare « acidoza » . Daca pH-ul scade sub 6,8 sau creste
peste 7,8 atunci poate surveni moartea organismului.
Cele mai importante solutii tampon din organismul uman sunt
sistemul acid carbonic -; carbonat acid si sistemul fosfat
monoacid -; fosfat diacid.
Un rol important in reglarea echilibrului acido-bazic il au rinichii,
care elimina excesul de acizi plasmatici. Lichidele transcelulare
au uneori valori diferite ale pH-ului, sucul gastric fiind acid(pH =
1,5) iar lichidul intestinal alcalin(pH = 8).
 Ploile acide
Aciditatea este măsurată folosind scara pH-ului, cu numărul 7 fiind neutru. În consecinţă,
o substanţă cu valoarea pH-ului mai mică decât 7 este acidă, în timp ce una cu o
valoare mai mare decât 7 este o bază. Trebuie menţionat că scara pH-ului este
logaritmică, adică o substanţă cu pH-ul 6 este de zece ori mai acidă decât alta cu
pH-ul 7.
În general, pH-ul de 5,6 a fost folosit ca punct de plecare în identificarea ploii acide, deşi
au fost multe dezbateri asupra acestei valori. Destul de interesant este că pH-ul de
5,6 este valoarea pH-ului dioxidului de carbon în echilibru cu apa distilată. Din acest
motiv, ploaia acidă este definită ca orice ploaie care are nivelul acidităţii peste cel al
ploii nepoluate.
În esenţă, orice precipitaţie care are valoarea pH-ului mai mică decât 5,6 este
considerată ca fiind precipitaţie acidă.

CAUZELE PLOII ACIDE

Una dintre principalele cauze ale ploii acide este dioxidul de sulf. Sursele naturale care
emit acest gaz sunt vulcanii, picăturile fine din apa mărilor şi a oceanelor, descompunerea
resturilor vegetale. În orice caz, arderea combustibililor fosili, precum cărbunele şi petrolul
este cauza a aproximativ jumătate dintre emisiile acestui gaz în lume.
Când dioxidul de sulf ajunge în atmosferă, oxidează la prima formă a ionului sulfură. Apoi
devine acid sulfuric, în timp ce reacţionează cu atomii de hidrogen din aer şi cade înapoi pe
pământ.
Oxidarea se produce în mare parte în nori şi în special în aerul foarte poluat , unde alţi
componenţi, precum amoniacul şi ozonul ajută la catalizarea reacţiei, transformând mai mult
dioxid de sulf în acid sulfuric. Oricum, nu tot dioxidul de sulf este transformat în acid
sulfuric. De fapt, o cantitate substanţială poate pluti în atmosferă, mutându-se pe altă
suprafaţă şi întorcându-se pe pământ netransformat.
EFECTELE PLOII ACIDE
Ploaia acidă a devenit o îngrijorare ecologică majoră de câteva decenii încoace. Până de curând se
cunoştea puţin despre ploaia acidă. Au fost făcute multe studii pentru a se determina partea chimică a
acestei probleme ecologice. Oamenii de ştiinţă au sugerat nişte teorii pentru a explica acest fenomen.
Efectele sale devastatoare au fost realizate abia recent.

1) EFECTUL ASUPRA ATMOSFEREI

Unii dintre constituenţii poluării acide sunt sulfaţii, nitraţii, hidrocarbonii şi ozonul. Aceştia
există ca particule în aer şi contribuie la formarea ceţii, afectând vizibilitatea. Aceasta
face deplasarea dificilă, în special pentru piloţi. Ceaţa acidă împiedică deasemenea
cursul luminii solare de la soare la pământ şi înapoi. În zona arctică, aceasta
afectează creşterea lichenilor, care la rândul ei, afectează renii şi alte animale care
se hrănesc cu licheni.
2) EFECTUL ASUPRA ARHITECTURII
Particulele acide sunt deasemenea depuse pe clădiri şi statui, cauzând coroziunea. De
exemplu, clădirea Capitoliului din Ottawa a fost dezintegrată din cauza excesului de
dioxid de sulf din atmosferă. Piatra de var şi marmura se transformă într-o substanţă
fărâmicioasă, numită gips, după contactul cu acidul, lucru care explică coroziunea
clădirilor şi a statuilor. Podurile se corozează mai repede, şi industria rutieră, ca şi
cea aeriană, trebuie să investească mulţi bani în repararea pagubelor produse de
ploaia acidă. Nu numai că este o problemă economică, cauzată de ploaia acidă, dar
este şi un risc pentru siguranţa publică. De exemplu, în 1967, podul de peste Râul
Ohio s-a prăbuşit, omorând 46 de persoane- motivul? Coroziunea produsă de ploile
acide.
3) EFECTUL ASUPRA MATERIALELOR
Ploaia acidă defectează materialele precum ţesăturile. De exemplu, steagurile
arborate sunt “mâncate” de chimicalele acide din precipitaţii. Cărţile şi
obiectele de artă, vechi de sute de ani, sunt deasemenea afectate.
Sistemele de ventilaţie ale librăriilor şi muzeelor, în care sunt ţinute acestea,
nu previn intrarea particulelor acide în clădiri şi astfel ele intră, circulă şi
deteriorează materialele.
4) EFECTUL ASUPRA OAMENILOR
Unele dintre cele mai serioase efecte ale ploii acide asupra oamenilor sunt
problemele respiratorii. Emisiile de dioxid de sulf şi dioxid de azot dau
naştere unor probleme medicale precum tusea, astmul, dureri de cap, iritaţii
ale ochilor, nasului şi gâtului. Un efect indirect al ploii acide este că metalele
toxice dizolvate în apă sunt absorbite de fructe, legume şi în ţesuturile
animalelor. Deşi aceste metale toxice nu afectează direct animalele, ele au
efecte serioase asupra oamenilor, atunci când sunt consumate. De
exemplu, mercurul, care se acumulează în organele şi ţesuturile animalelor,
este legat de disfuncţiile creierului la copii, precum bolile pe sistem nervos,
leziuni ale creierului, şi poate produce chiar moartea. La fel, un alt metal,
aluminiul, prezent în organele animalelor, a fost asociat cu problemele la
rinichi şi recent a fost suspectat ca fiind legat de boala Alzheimer.
 5) EFECTUL ASUPRA COPACILOR ŞI SOLURILOR
 Unul dintre cele mai serioase impacte ale precipitaţiilor acide este cel
asupra pădurilor şi solurilor. Pagube majore se produc atunci când acidul
sulfuric cade pe pământ sub formă de ploaie. Substanţele nutritive aflate în
soluri sunt îndepărtate. Aluminiul, deasemenea prezent în sol este eliberat şi
acest element toxic poate fi absorbit de rădăcinile copacilor. Astfel, copacii
sunt sortiţi morţii, fiind privaţi de nutritivii vitali, precum calciul şi magneziul.
Aceştia sunt înlocuiţi de atomi de hidrogen inutili, care încetinesc
fotosinteza.
 În plus, îngheţurile severe pot agrava această situaţie. Cu dioxidul de sulf,
amoniacul şi ozonul prezenţi în aer, rezistenţa copacilor la îngheţ este
redusă. Amoniacul oxidează cu dioxidul de sulf, pentru a forma sulfura de
amoniu. Aceasta se formează la suprafaţa copacilor. Când sulfura de
amomiu ajunge în sol, ea reacţionează pentru a forma acid sulfuric şi acid
azotic. Asemenea condiţii stimulează deasemenea creşterea ciupercilor şi
apariţia dăunătorilor.
 Monoxidul de azot şi dioxidul de azot, componenţi deasemenea ai ploii
acide, pot forţa copacii să crească, chiar dacă nu au substanţele nutritive
necesare. Copacii sunt adesea forţaţi să crească mult toamna târziu, când
ar trebui să se pregătească pentru îngheţurile severe din iarnă.
 Solutii tampon
Solutiile tampon sunt amestecuri de acizi si bazele lor conjugate, in anumite
proportii. Aceste solutii au proprietatea de a-si modifica foarte putin pH-ul la
adaugarea de cantitati mici de acid sau baza.Actiunea tampon este
determinata de faptul ca solutia contine un acid si o baza apartinand
aceleiasi perechi si care pot neutraliza baza, respectiv acidul adaugat.

Importanta solutiilor tampon

Pentru multe procese chimice este important ca valoarea pH-ului unei solutii sa
nu se schimbe, chiar daca sunt adaugate cantitati de acizi sau de baze tari.
La nivel celular, in organismul uman, participa acizi si baze ; valoarea pH-
ului sangelui poate oscila intre 7,2 – 7,6. De asemenea, procesele
biochimice sunt controlate de enzime, care au actiune optima doar in
intervale mici de pH.In terenurile arabile, fertile, au loc procese biochimice
intr-un interval relativ mic de pH.In toate aceste cazuri, precum si in alte
cazuri similare, pastrarea constanta a pH-ului se face cu ajutorul solutiilor
tampon.
Soluţiile tampon sunt soluţii de electroliţi a căror prezenta se opune variaţiei pH-ului atunci
când se adăuga un acid sau o baza. Acţiunea tampon este o consecinţa a echilibrelor
dintre apa, acizi slabi, baze, amfoliti si ioni in care se transforma aceste specii în soluţie
apoasã. Datorita reversibilitatii reactiei, adaosul de acid tare la o solutie tampon de acetat
nu produce o variatie mare a pH-ului, deoarece acidul adaugat este neutralizat de ionul
de acetat ce functioneaza ca baza. Similar, un adaos de hidroxid alcalin este neutralizat
de ionul de hidroniu, conducand la formare de acid acetic. O baza puternica va reacţiona
cu acidul slab formând sare si apa .
Importanta soluţiilor tampon: Pentru multe procese chimice este important ca valoarea pH-
ului unei soluţii sa nu se schimbe, chiar daca sunt adăugate cantitati de acizi sau de baze
tari. La nivel celular, in organismul uman, participa acizi si baze. De asemenea, procesele
biochimice sunt controlate de enzime, care au acţiune optima doar in intervale mici de
pH. In terenurile arabile, fertile, au loc procese biochimice intr-un interval relativ mic de
pH. In toate aceste cazuri, precum si in alte cazuri similare, păstrarea constanta a pH-ului
se face cu ajutorul soluţiilor tampon. Variaţia foarte restrânsa a valorii normale a pH-lui,
in comparaţie cu variaţia valorii altor parametrii ai homeostazei mediului intern, rezultǎ
din faptul cǎ majoritatea enzimelor ce controleazǎ metabolismul celular au un pH optim
de acţiune, cu limite foarte apropiate si dependent de valorile lui extracelulare. Din acest
motiv menţinerea pH-ului mediului intern este o condiţie obligatorie pentru desfǎsurarea
activitǎtii metabolice a organismului. Pentru îndeplinirea acestei condiţii, echilibrul
acido-bazic prezintǎ mecanisme complete si rapide, legate de desfǎsurarea funcţiilor
vitale ale organismului. Tendinţele de variaţie, in sensul creşterii sau scǎderii pH-ului in
diferite condiţii de activitate a organismului, sunt controlate prin intermediul sistemului
tampon al sângelui si prin intermediul activitǎtii diferitelor organe (in special rinichiul si
plǎmanul). Sistemul tampon este format fie dintr-un acid slab si sarea sa cu o bazǎ tare,
fie dintr-o bazǎ slabǎ si sarea sa cu un acid puternic. Deoarece tendinţa de creştere a
aciditǎtii (scǎderea pH-ului) este preponderentǎ in organismul uman, sistemele tampon
antiacide sunt bine reprezentate. Unele sisteme tampon din organism sunt constituite
numai din substanţe anorganice iar altele din substanţe organice (mai mult sau mai puţin
complexe). In ordinea complexităţii lor crescânde, principalele sisteme tampon din
organism sunt: 1) sistemul tampon acid carbonic-bicarbonat; 2) sistemul tampon al
fosfaţilor; 3) sistemul tampon al unor acizi organici; 4) sistemul tampon al hemoglobinei.
 Realizatori

 Iancu Alexandru Cosmin

 Marin Alexandru Marian
 Neagu Stelian-Alexandru
 Ograzeanu Marius Iulian