Universitatea Apollonia

Anul II, Tehnică Dentară

Student: Rohozneanu Dan-Dumitru
Disciplina: Microbiologie
Șef.lucr. Ichim Daniela

Infecția cu Virusul
Imunodeficienței
Umane (HIV)
 1) Terminologie:
Virusul Imunodeficientei Umane (HIV) este un virus care ataca sistemul
imun, si ingreuneaza lupta organismului cu infectiile si cu bolile. HIV este
virusul care produce Sindromul Imunodeficientei Dobandite (SIDA).

Totusi a fi infectat cu virusul HIV nu inseamna a avea SIDA. SIDA este

ultimul si cel mai sever stadiu al infectiei cu virusul HIV. Unii oameni
traiesc cu infectia cu virusul HIV multi ani, chiar zeci de ani pana la a
avea SIDA.

Odata cu patrunderea virusului HIV in organism, acesta infecteaza un

grup de celule albe din sange, celule numite limfocite CD4+. Aceste
celule albe sanguine reprezinta o parte importanta a sistemului imunitar,
care ajuta organismul in lupta cu infectiile. Prin infectarea si distrugerea
limfocitelor CD4+ de catre HIV, sistemul imunitar devine mai putin
capabil sa lupte impotriva infectiilor si a bolilor.
 
II) Cauze:

Infectia este cauzata de virusul imunodeficientei umane

(HIV).Odata ajuns in organism, HIV ataca si distruge limfocitele
CD4+, celule componente ale sistemului imunitar.
Prin distrugerea acestor celule de catre virus, este favorizata
aparitia unor boli precum pneumonia sau cancerul, boli care se
dezvolta mai usor intr-un organism al carui sistem imunitar este
slabit. Aceste stari patologice sunt semne ca infectia cu virusul HIV
evolueaza inspre SIDA.
Virusul HIV se transmite atunci cand sangele, sperma sau
secretia vaginala a unei persoane infectate intra in organismul
altei persoane, de obicei prin contact sexual sau prin folosirea
aceluiasi ac la injectarea drogurilor. Mai rar, HIV se poate
transmite prin transfuzii.
III)Simptome și stadii:
Infectia cu virusul HIV evolueaza in mai multe stadii. Stadializarea este facuta pe baza unor
simptome si pe incarcatura virala (cantitatea de virus din sange).

1. Stadiul initial:
Perioada de incubatie, timpul scurs de la infectia cu virusul HIV si pana la aparitia primelor
simptome, poate varia de la cateva zile la cateva saptamani.
In acest prim stadiu al infectiei, sunt comune simptomele asemanatoare gripei, simptome grupate in
asa-numitul sindrom retroviral acut. Adeseori simptomele acestui sindrom sunt gresit catalogate ca
simptome ale altor infectii virale, cum ar fi gripa sau mononucleoza.
Simptomele sindromului retroviral acut pot fi:
- colici (crampe) abdominale, greturi, varsaturi;
- diaree;
- marirea in volum a ganglionilor de la nivelul gatului, axilelor si abdomenului;
- febra;
- cefalee (durere de cap);
- dureri musculare si articulare;
- eruptii cutanate;
- dureri de gat;
- scadere in greutate.
Aceste prime simptome pot fi de la usoare la severe si de obicei dispar spontan dupa 2-3 saptamani.
2. Perioada de stare:

Dupa infectia cu HIV se poate trai multi ani fara nici un semn de boala. Cand simptomele reapar,
ele pot fi vagi si greu de descris (desi unii oameni acuza oboseala sau dureri cu diverse localizari).
Medicul specialist poate suspecta infectia HIV daca simptomele persista sau daca nu poate fi
identificata o cauza a simptomelor (cum ar fi gripa).

De asemenea, se poate suspecta infecția HIV in prezenta urmatoarelor simptome:

-stari confuzionale;
- diaree sau alte modificari de tranzit intestinal (constipatie/diaree);
- dificultate de concentrare;
- tuse uscata;
- oboseala (fatigabilitate);
- febra;
- lipsa poftei de mancare;
- rani (ulceratii) la nivelul mucoasei bucale;
- modificari ale unghiilor;
- transpiratii nocturne;
- cresterea in volum a ganglionilor de la nivelul gatului, axilelor si abdomenului;
- durere la inghitit;
- tulburari de personalitate;
- infectii repetate cu virusul Herpes Simplex;
- respiratie dificila;
- furnicaturi, amorteala, slabiciune la nivelul membrelor;
- scadere inexplicabila in greutate;
- afte.
3) Stadiul final:

In stadiul final al infectiei HIV, boala progreseaza spre sindromul imunodeficientei

dobandite (SIDA). Simptomatologia SIDA include oboseala, scadere in greutate, diaree,
febra, transpiratii nocturne, afte bucale.

In acest stadiu bolnavul va fi mai predispus la infectii oportuniste, cum ar fii

pneumonia. La majoritatea oamenilor, infectia HIV netratata evolueaza spre SIDA in 12-13
ani de la contactul infectant.

Cu tratament, progresia spre SIDA poate fii incetinita sau prevenita.

La un numar mic de infectati HIV, boala este rapid progresiva, acestia fac SIDA in
aproximativ 3 ani in cazul in care nu primesc tratament.

La aceste cazuri progresia infectiei este mai rapida, deoarece acesti oameni au avut,
anterior infectiei HIV, alte probleme ale sistemului imunitar.
Mecanism fiziopatogenetic:
 
Se cunosc doua tipuri ale virusului imunodeficientei umane (HIV):
- HIV-1, cauza majoritatii cazurilor de SIDA din lume;
- HIV-2, care produce o boala asemanatoare cu SIDA.

Mod de transmitere:

HIV se transmite atunci cand o persoana intra in contact cu sangele, sperma sau secretiile vaginale ale unei
persoane infectate. Calea de transmitere este de obicei:
- contactul sexual: virusul poate intra in organism printr-o discontinuitate a peretelui rectului, vaginului, uretrei
sau a cavitatii bucale; 75-80% din totalul cazurilor de HIV au ca mod de transmitere contactul sexual;
- sangele infectat: HIV poate fi transmis atunci cand o persoana:
- foloseste in comun ace, seringi, materiale folosite la injectarea ilegala de droguri sau anabolizante (steroizi)
- se inteapa accidental cu un ac sau cu un obiect ascutit contaminat cu HIV.

Mai rar HIV poate fii transmis prin transfuzii; la toti donatorii de sange li se fac analize pentru anticorpii HIV si
sunt monitorizati pentru factorii de risc.Personalul sanitar nu mai este considerat a fi la mare risc pentru infectia
HIV, deoarece exista masuri de protectie impotriva expunerii accidentale. P
Protectia se face prin depozitarea in siguranta a obiectelor ascutite, a manusilor, a halatelor, a ochelarilor si a
mastilor de protectie. Aceste masuri s-au dovedit utile in protejarea personalului medical de infectia HIV.

Mod de transmitere a HIV la copii

Femeia infectata cu HIV poate transmite virusul la fat in timpul sarcinii, a nasterii sau in timpul alaptatului la
san.Majoritatea copiilor sub 13 ani infectati cu HIV au primit virusul de la mama.
Riscul ca o femeie sa transmita HIV la copilul ei, poate fi semnificativ redus, daca ea este tratata in timpul sarcinii
cu Zidovudina (ZDV, cunoscut si ca AZT) si daca nu va alapta la san. Dupa nastere se poate trata si copilul cu
ZDV.
Stadiile infectiei cu virusul HIV:
Majoriatea celor infectati HIV trec prin urmatoarele stadii:

- sindromul retroviral acut: care se manifesta ca si gripa; acest sindrom apare intr-un
interval de timp care poate varia intre cateva zile si cateva saptamani de la infectare;

- infectia HIV asimptomatica: exista cazuri in care pot trece mai multi ani fara
simptome de infectie HIV; totusi, desi nu exista simptome, virusul se multiplica in
organism in toata aceasta perioada; aceasta multiplicare se produce cu atat de rapid,
incat sistemul imunitar al gazdei nu poate sa distruga virusul; dupa mai multi ani de
lupta impotriva HIV, sistemul imunitar va incepe sa slabeasca;

- infectia HIV simptomatica: odata cu primele semne de slabire a sistemului imunitar,

apare susceptibilitatea la anumite infectii sau boli, cum ar fii pneumonia sau cancerul,
boli mult mai frecvente la persoane cu un sistem imunitar slabit;

SIDA, boala care apare in ultimul stadiu al infectiei HIV; majoritatea persoanelor cu
HIV netratate dezvolta SIDA dupa 12-13 ani de la infectie; cu tratamentul pentru infectia
HIV, evolutia spre SIDA poate fi intarziata sau chiar prevenita.

Exista un numar mic de persoane infectate cu HIV la care infectia este rapid progresiva.
Acestia vor face SIDA in aproximativ 3 ani de la infectie, daca nu urmeaza tratament.
Cauza evolutiei atat de rapide a bolii la aceste persoane nu este cunoscuta.
Persoane HIV- rezistente si cazuri cu boala neevolutiva
La un numar mic de persoane cu HIV, infectia nu evolueaza cu simptome severe sau spre
boala.
Aceste cazuri sunt numite neevolutive.Exista putini oameni care nu s-au infectat cu HIV,
chiar daca au fost expusi la virus; de exemplu, persoane care au avut rapoarte sexuale
neprotejate, repetate, cu infectati HIV. Aceste cazuri sunt cunoscute ca HIV-rezistente.
 
Factori de risc
Majoritatea infectiilor HIV se produc prin contact sexual cu o persoana care are HIV. Un alt
mod de infectare intalnit frecvent, este folosirea de ace in comun cu o persoana infectata,
atunci cand se injecteaza droguri.

Exista risc crescut de a lua virusul HIV prin contact sexual, in urmatoarele cazuri:
- in urma unui contact sexual neprotejat (cand nu se foloseste prezervativul);
- mai multi parteneri sexuali (parteneri sexuali multipli);
- homosexualitate masculina;
- persoane cu partener(i) care prezinta risc crescut (parteneri multipli, homosexuali,
consumatori de droguri (injectabile);
- persoane care au avut de curand o boala cu transmitere sexuala (BTS), cum ar fi sifilisul.
Persoanele care folosesc droguri sau steroizi injectabili, in special cei care folosesc in
comun ace, seringi, sau alte materiale folosite la injectare, prezinta risc crescut de infectie
HIV.
Copiii nascuti din mame infectate HIV au de asemenea risc de infectie.
HIV se poate transmite mai usor in primul stadiu al infectiei, cand sunt prezente primele simptome HIV (sindromul
retroviral acut), si apoi mai tarziu, cand apare simptomatologia bolilor corelate cu infectia HIV.
Riscul de a lua HIV in urma unei transfuzii este extreme de redus, deoarece donatorii de sange sunt supusi testarii
pentru anticorpi HIV.

Consultul de specialitate:
Persoane HIV pozitive Daca sunteti infectat cu HIV, trebuie apelat serviciul de urgenta imediat ce apare una din
urmatoarele:
- atac de apoplexie;
- pierderea constientei;
- slabiciune in brat, membrul inferior sau in vreo parte a corpului;
- paralizie (imposibilitatea de a misca o parte a corpului) recent aparuta;
- imposibilitatea de a sta in picioare sau de a merge.
 
Prezentarea la medic este necesara daca apare una din urmatoarele:
- febra mai mare de 39.4 grade;
- febra mai mare de 38.3 grade timp de 24 h;
- respiratie dificila;
- tuse productiva, cu expectoratie mucoasa (un fluid gros produs in plamani si in caile aeriene pulmonare);
- modificari de echilibru sau tulburari ale simturilor (amorteli, insensibilitate, tiuituri in urechi, dureri) recent aparute;
- diaree permanenta;
- sangerari neobisnuite din nas sau din gingii, sange in urina sau in scaun;
- dureri de cap permanente;
- tulburari de vedere;
- pierdere in greutate rapida si inexplicabila;
- transpiratii nocturne;
- fatigabilitate (oboseala);
- marire in volum a ganglionilor de la gat, din axila sau cei abdominali;
- rani (ulceratii) neobisnuite pe piele sau in gura;
- amorteli sau durere in maini sau picioare;
- tulburari de personalitate sau declin a facultatilor mentale, cum ar fi confuzie,dezorientare;
- rani, umflaturi, eruptii cutanate, pustule (basici), verucozitati
Medici specialisti recomandati:
Personalul medical care poate diagnostica sau chiar trata HIV include:
- medicii de familie;
- medicii specialisti de medicina interna;
- medicii specialisti de boli infectioase;
- asistentii medicali.

Infectia HIV poate fi de asemenea diagnosticata si tratata in centre specializate pentru HIV.

Complicatiile infectiei HIV pot necesita tratament specializat in urmatoarele servicii:

- cardiologie;
- dermatologie;
- gastroenterologie;
- oncologie;
- boli infectioase;
- oftalmologie;
- ortopedie;
- pneumologie.
 
Investigatii:
Testarea pentru infectia HIV poate inspaimanta; totusi, este importanta aceasta testare daca se suspecteaza infectia, deoarece
se poate incepe tratamentul pentru HIV. Descoperirea in stadiu incipient si monitorizarea (urmarirea) infectiei HIV, va ajuta
medicul in a determina daca boala progreseaza si de asemenea, in a incepe tratamentul.
Medicul poate recomanda consiliere inaintea si dupa testarea HIV, cosiliere care este de obicei disponibila in spitalul sau in
clinica unde se face testarea.

Consilierea ofera urmatoarele posibilitati:

- de a dicuta despre temerile pe care le ridica testarea;
- se poate invata cum se reduce riscul de infectie, in cazul unui test negativ;
- invatarea modului in care se poate impiedica transmiterea HIV, in cazul unui test pozitiv;
- discutii personalizate pe teme, cum ar fi felul in care influenteaza infectia HIV viata socio-economica, profesionala si
emotionala;
- se poate invata ce trebuie facut pentru a avea o stare de sanatate buna cat mai mult timp.
Diagnosticul HIV este pozitiv atunci cand sunt detectati in sange anticorpi anti-HIV. Cele
doua teste primare folosite in detectarea anticorpilor anti-HIV in sange sunt:
- testul ELISA (testul enzimatic imunologic);
- testul Western Blot, folosit pentru confirmarea unui rezultat pozitiv al testului ELISA.

Diagnosticul de infectie HIV este pus doar dupa doua sau mai multe teste ELISA pozitive,
confirmate de un test Western Blot pozitiv.Timpul scurs de la contactul infectant pana la
detectarea anticorpilor in sange, poate varia intre 2 saptamani si 6 luni.
Aceasta perioada este numita perioada de seroconversie sau perioada "fereastra". In tot acest
timp, persoana in cauza este contagioasa si poate transmite virusul. Daca exista suspiciunea
infectarii dar testul HIV este negativ, trebuie facut un nou test la 6 luni de la contact.

Testul HIV pozitiv:

Testul HIV pozitiv poate aduce anxietate si temeri legate de viitor. Vestea buna este ca
bolnavii care urmeaza tratament pentru HIV, supravietuiesc mai mult decat pana acum, cu
ajutorul medicamentelor care incetinesc viteza de progresiune a infectiei HIV spre SIDA.
Medicul poate ajuta pacientul in intelegerea starii sale si in alegerea schemei cele mai bune
de tratament.

In cazul unui test HIV pozitiv, medicul va completa foaia de observatie a bolnavului, cu
toate bolile anterioare sau actuale, si o examinare fizica a pacientului (antecedentele si
examenul obiectiv). Se vor indica anumite examinari de laborator pentru a evalua starea de
sanatate in asamblu si pentru a identifica eventualele infectii anterioare sau actuale, care ar
putea evolua cu complicatii din cauza infectiei HIV.
 
Aceste teste de laborator sunt:

- hemoleucograma (numaratoarea completa a celulelor

sanguine), pentru a afla tipul si numarul celulelor din sange;
- determinari ale anumitor substante din sange (electroliti,
glucoza) si evaluarea functionarii ficatului si a rinichilor;
- test pentru sifilis;
- testarea pentru hepatita A, hepatita B si hepatita C;
- testare pentru tuberculoza (detectarea bacilului Koch);
- radiografie toracica, pentru evidentierea problemelor
pulmonare asociate cu HIV;
- test pentru toxoplasmoza, pentru a detecta parazitul care
produce toxoplasmoza (infectie cauzata de ingerarea de carne
insuficient preparata termic sau de contactul cu animale, cum ar
fi pisicile); aceasta boala este grava la persoanele cu sistemul
imunitar slabit.
Unele tulpini ale virusului HIV pot fi rezistente la anumite medicamente. In cazul unui
test HIV pozitiv, in acest stadiu al infectiei, medicul poate testa daca tulpina virala
este sau nu rezistenta la medicatie. Aceasta testare il va ajuta in alegerea
tratamentului adecvat.Medicul va folosi rezultatele examinarii fizice si de laborator,
pentru a determina modul de evolutie al infectiei la examinarile ulterioare.

Testul HIV nu poate fi facut fara permisiunea (consimtamantul) persoanei in cauza.

Producatorii testului HIV pentru autotestare, ofera si un serviciu de consiliere prin
telefon. Cele mai multe unitati medicale de testare ofera rezultatele testului ELISA in
2-4 zile. Rezultatele testului Western Blot sunt disponibile doar dupa 1-2 saptamani.
Testul OraQuick Rapid HIV-1 Antibody ofera rezultate cu o acuratete de 99.6% in doar
20 minute.

Dupa testarea initiala, medicul trebuie sa contacteze pacientul pentru a-i da

rezultatul testului; daca in 1-2 saptamani de la testare nu se primeste rezultatul,
pacientul trebuie sa solicite acest rezultat.
Negarea, teama si depresia, sunt reactii comune atunci cand pacientului i se
comunica diagnosticul de infectie HIV.
Trebuie solicitat sprijinul emotional necesar. Un consilier specializat este disponibil ori
de cate ori familia si anturajul celui in cauza, nu pot oferi sprijinul adecvat.