PAROHIA ORTODOXĂ BIRDA

VĂ INVITĂ

DUMINICĂ, 15. 09. 2022 ÎN BISERICA CU HRAMUL ,,SFINȚII ARHANGHELI

MIHAIL ȘI GAVRIIL”
LA ACTIVITATEA: ,,150 DE ANI DE LA ÎNVEȘNICIREA LUI AVRAM IANCU”

DIN PROGRAM:

ORA 10,00 SFÂNTA LITURGHIE;

CATEHEZA: ,,AVRAM IANCU ÎN TRADIȚIA ROMÂNILOR. GÂNDURI PE MARGINEA UNEI
CĂRȚI”;
,,SĂ NE AMINTIM DE MONOGRAFUL LUI AVRAM IANCU”;
PREZENTARE DE CARTE;
VIZIONAREA FILMULUI DOCUMENTAR: ,,DRAMA LUI AVRAM IANCU”.
 DE CE O NOUĂ OMAGIERE?

Prin omagiere înțelegem cinstirea unei personalități excep ționale care a contribuit la conturarea
spiritului românesc pe aceste meleaguri. De astă dată ne-am propus să prezentăm două personalită ți
deosebite: revoluționarul pașoptist Avram Iancu de la a cărei trecere la cele ve șnice se împlinesc anul
acesta 150 de ani (10 septembrie 1872) și istoricul Silviu Dragomir la 60 de ani de la moarte (27 februarie
1962).
Cei doi sunt legați printr-o carte iscălită de Silviu Dragomir, prima monografie interbelică a vie ții și
activității lui Avram Iancu care la rându-i a împlinit 98 de ani de la prima ediție (1924).
 AVRAM IANCU
(1824-1872)

,,Uitați-vă pe câmp românilor suntem mulți ca cucuruzul brazilor, suntem mul ți și tari și
Dumnezeu este cu noi”.
(Avram Iancu, Blaj 3 / 15 1848)
AVRAM IANCU ÎN TRADIȚIA ROMÂNILOR. GÂNDURI PE MARGINEA UNEI CĂRȚI

Personalitatea lui Avram Iancu a fost evocată de-a lungul

timpului, fie prin apariția unor volume, fie a împlinirii a unor ani de la
nașterea și moartea eroului român. Figura și bravura revoluționarului
pașoptist a fost creionată în literatură prin poezie, folclor, proză și
dramaturgie dar și prin cântecele patriotice ale românilor.
În veacul al XIX-lea, Iosif Sterca Șulu țiu a tipărit la Editura
Arhidiecezană din Sibiu, Biografia lui Avram Iancu (1897), prima
abordare monografică a Crăișorului Munților.
Monografia lui Silviu Dragomir închinată lui Avram Iancu a fost
tipărită cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la na șterea eroului
Munților Apusenim când serbările au reunit Casa Regală, Mitropoliile
Ortodoxe, Academia Română ș. a..
Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la moartea eroului din Vidra
de Sus, evenimentul omagial a fost trecut pe agenda manifestărilor U.
N. E. S. C. O. (1972).
De astă dată ne propunem să ilustrăm via ța Iancului prin
intermediul unei cărți iscălite de cercetătorul Florian Duda ș, Avram
Iancu în tradiția românilor, Editura de Vest, Timișoara, 1998, 359 p..
 VIAȚA LUI AVRAM IANCU

Avram Iancu își avea obârșia dintr-o familie de iobagi, de pe valea

Arieșului Mic. Cel dintâi, din neamul Iancu, amintit este bunicul
Gheorghe. Despre el se știe că a fost preot ortodox în Vidra de Sus și că
în 1784 a luat parte la Răscoala lui Horea, fiind chiar rudă cu acesta.
Părintele Gheorghe a crescut șapte copii, patru fete și trei băie ți.
Tatăl lui Avram, Alisandru s-a născut în 1787 și s-a căsătorit cu Maria
Gligor. Familia Avram a avut o casă de lemn și piatră, 8 jugăre de
pământ arabil și 18 jugăre de fânețe. Familia a avut doi copii, pe Ioan
ajuns preot în sat și pe Avram născut în anul 1824.
Copilăria Și-a petrecut-o în sat în apropierea bisericii, din Vidra,
unde a văzut cele dintâi cărți. ,,Aici a ascultat întâia dată – citită, după
vechea rânduială, de către diacul satului, și nu de preot – Cartea
românească de învățătură...” (Dudaș, 1998, p. 20-21).
În perioada 1837-1841 la vârsta de 17 ani, Avram Iancu a absolvit
gimnaziul din Zlatna. În anul 1841 tânărul Iancu a urmat clasa
superioară la Liceul piariștilor din Cluj. Tot aici a urmat cursul întâi de
filosofie (1841). Între colegii de aici îi întâlnim pe apropia ții colaboratori
din timpul Revoluției din 1848: Ioan Axente (Sever), Enea Hodoș, Iosif
Hodoș, Ioan Moga, Iacob Mureșianu, Ioan Pinciu, Ioan Pipoș, Alexandru
Pop (Papiu-Ilarian), Nicolae Popea, Aron Pumnul, Ioan Ra țiu, Iosif
Sterca-Șuluțiu.
VIAȚA LUI AVRAM IANCU (II)

După absolvire a urmat cursurile Facultă ții de Drept, din Cluj.

În anul 1845 an de studii, studenții s-au organizat într-o societate
academică care a început editarea unei reviste române ști intitulată
,,Aurora” sau ,,Zorile pentru minte și inimă” care a fost îngrijită de
Nicolae Popea și Alexandru Papiu-Ilarian.
La vârsta de 22 de ani, Avram Iancu a absolvit cursurile
facultății (1946) și a fost considerat de Iosif Vulcan ,,unul dintre
cei mai solizi și mai eminenți dintre conșcolari” (Dudaș, 1998, p.
32).
Înzestrat cu certe calități, tânărul Iancu a încercat să ocupe o
funcție administrativă, practicant fără salariu la Cluj, apoi
cancelist la ,,Tabla Regească” (Curtea de Apel a Transilvaniei) spre
a deveni avocat.
Flăcările Revoluției au împânzit Europa, mai întâi Franța,
statele italiene, Austria și au ajuns și în Transilvania. Aici, Samuil
Poruțiu i-a îndemnat pe români la unire: ,,Să ne unim cu Țara
Românească, căci altminterea pierim” (Duda ș, 1998, p. 37).
În acest context revoluționarii români se întrunesc la Blaj la 1
 AVRAM IANCU (III)
aprilie 1848 într-o primă Adunare, în cadrul căreia Avram
Iancu, Ioan Buteanu, Alexandru Papiu-Ilarian, Samuil Poru țiu,
Timotei Cipariu și Aron Pumnul au hotărât convocarea pe 30
aprilie la Blaj a unei adunări na ționale.
La Adunarea Națională din ,,Duminica Tomii” de la Blaj,
Avram Iancu s-a adresat mul țimii cu cuvintele: ,,Hristos a
înviat! Libertatea a înviat!”, iar poporul a
încuviințat: ,,Adevărat a înviat!”. Acum a luat na ștere
Comitetul Național Român condus de mitropolitul Andrei
Șaguna de la Sibiu. Din acest comitet a făcut parte și Avram
Iancu.
Programul Comitetului prevedea, în 16 articole: ,,Dreptul
națiunii române de a fi reprezentată în dietă propor țional cu
numărul său, de a avea reprezentan ți în administra ție, justi ție
și armată în aceeași proporție, de a-și folosi limba în legisla ție
și administrație, de a reuni anual o adunare na țională,
independența bisericii românești, desfiin țarea iobăgiei,
libertate industrială și comercială prin desfiin țarea breslelor
și privilegiilor, a vămilor de grani ță, libertatea cuvântului și
tiparului, libertate individuală și a întrunirilor, înfiin țarea
gărzilor naționale românești, învățământ de toate gradele în
limba română” (Dragomir, 1968, p. XXXVII, Prefa ță de
Francisc Păcurariu).
 AVRAM IANCU (IV)
Îl regăsim pe Avram Iancu la Câmpeni unde se adresează
mulțimii pe 9 iunie: ,,...Toată Europa se înarmează, spre a izbândi
libertatea. Românii se pregătesc, de asemenea, fiindcă a sosit
timpul să fie și ei liberi... Să vă faceți lănci și să vă îndreptați
coasele!” (Dudaș, 1998, p. 52).
Prima victorie a Revoluției a apărut în ziua de 18 iunie când a
fost desființată iobăgia, iar țăranii au ajuns proprietari pe
pământurile lor.
Avram Iancu a organizat brațul armat al revoluției, împăr țind
Transilvania în 15 prefecturi care au avut atribu ții administrative
și militare. În Țara Moților s-a constituit legiunea sub comanda lui
Avram Iancu. Această armată a moților a apărat Adunarea
românilor de la Blaj și apoi, împreună cu celelalte legiuni, au pus
presiune asupra stăpânirii habsburgice. Armatele au dus lupte
încununată de izbânzi la Abrud și Fântânele.
Revoluția a fost înfrântă, iar moartea tatălui Alisandru a făcut
din Avram Iancu un pelerin în propria țară. Mai întâi, arestat de
autorități (1852) și trimis sub escortă la Alba Iulia. Apoi eliberat și
lipsit de dreptul de a-și câștiga pâinea a fost un călător
adăpostindu-se în casele prietenilor și cunoscuților.
 AVRAM IANCU (V)

În luna mai a anului 1870, Avram Iancu a participat la cea mai

importantă izbândă culturală de după anul 1848 a românilor din
Zarand: înființarea gimnaziului din Brad. Astăzi această institu ție îi
poartă numele.
Avram Iancu a trecut pragul acestei lumi pe 11 septembrie 1872
la Baia de Criș. A fost înmormântat la Țebea.
Prin grija Bisericii, a Cultului Eroilor mormântul marelui
revoluționar a fost îngrijit și mereu primenit, ca o dovadă a cinstirii
de care s-a bucurat atât în viață, cât și după moarte prin monumente
care îl reprezentau în diferite localită ți, a denumirii satului natal,
precum și a unor străzi, școli și societăți culturale cu numele său.
Jertfa vieții în slujba românismului, lupta pentru libertate,
independență și unitate națională, de drepturi pentru populația
românească din Ardeal nu a rămas uitată nici de contemporani și nici
de urmași. În Cuvântul înainte la volumul său, Florian Dudaș
nota: ,,Nicăieri amintirea lui Iancu nu este mai vie, mai puternică
decât în Munții Apuseni, unde se simte încă o stare de veghe, o
credință ce nu are limite” (Dudaș, 1998, p. 7).
SĂ NE AMINTIM DE MONOGRAFUL lui ANRAM IANCU: Acad. SILVIU
DRAGOMIR (1888-1962)

Cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la na ștere, lui Avram Iancu,

prof. univ. dr. Silviu Dragomir de la Universitatea din Cluj i-a dedicat o
temeinică lucrare monografică devenită clasică în cercetarea personalită ții
revoluționarului din Vidra de Sus. Lucrarea a fost realizată de un specialist
în istorie sud-est europeană, în istoria bisericească și în perioada veacului
al XIX-lea.
Cunoscut și apreciat de mediul universitar teologic de la Sibiu și cel
universitar istoric de la Cluj, cu temeinice studii și specializări, la care se
adaugă cunoașterea pe lângă română a limbilor slave (sârba și rusa),
germana și beneficiar de burse de documentare, Silviu Dragomir s-a impus
în istoria românilor prin lucrările elaborate.
Instaurarea regimului comunist în România a dus la ostracizarea
istoricului Silviu Dragomir care a fost înlăturat din Universitate, din
Academia Română, a suferit detenție, i s-a confiscat locuința și o perioadă
nu a avut drept la pensie.
Cu amărăciune, într-un studiu aniversar, Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu,
viitorul academician român consemna în 1988 că Silviu Dragomir nu s-a
învrednicit de un ,,volum omagial”, ci doar de articole care îi creionează
activitatea (Vasile Maciu, Pompiliu Teodor, Nicolae Boc șan, Ion Clopo țel) și
putem adăuga Mircea Păcurariu, Liviu Pleșa și Sorin Șipo ș.
 SILVIU DRAGOMIR. VIAȚA

Istoricul, profesorul și academicianul Silviu Dragomir s-a născut la 13

martie 1888 în Gurasada, pe valea Mureșului în județul Hunedoara. Tatăl său,
Simion era notar în localitate, dar era originar din Ohaba, pe valea Secașului, în
județul Alba.
A urmat cursurile școlii confesionale din sat, apoi primele șase clase la
Gimnaziul din Blaj (1897-1903) și ultimele două la Gimnaziul ortodox din Novi
Sad (1903-1905) unde a obținut și examenul de maturitate. În anul 1905 a
intrat la Facultatea de Teologie din cadrul Universității din Cernăuți.
La absolvire, în 1911 a fost numit profesor de Istorie bisericească la secția
teologică și Limba Română și Religie la cea pedagogică. După doar doi ani a fost
numit în urma unui concurs pe post profesor titular provizoriu (1913).
În perioada petrecută la Sibiu a fost ales deputat, în Sinodul Arhidiecezei
(1915-1917) și secretar (notar) al acestui for bisericesc, a inițiat și
susținut ,,Gazeta Poporului” care lupta pentru Unirea Transilvaniei cu România,
a publicat volume, studii și articole în revistele bisericești ,,Telegraful Român”
și ,,Revista Teologică”, precum și în alte publicații de prestigiu (,,Analele
Academiei Române”, ,,Convorbiri Literare” ș. a).
Pentru meritele științifice a fost ales membru corespondent al Academiei.
Române (Păcurariu, 1988, p. 109-120).
SILVIU DRAGOMIR. VIAȚA (II)

Silviu Dragomir a participat la Marea Adunare Na țională de la

Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918 și a fost unul dintre secretarii
Adunării.
După realizarea Unirii, Silviu Dragomir a contribuit pe urmele
visului lui Avram Iancu, la statornicirea Universită ții române ști de
aici. Din anul 1919 a fost numit profesor de istorie sud-est
europeană în cadrul Universită ții.
În anul 1928 Silviu Dragomir a fost ales membru titular al
Academiei Române. La Cluj istoricul a înfiin țat publica ția ,,Revue de
Transylvanie” care a apărut la Cluj din 1934 până în 1940, iar între
1940-1943 la Sibiu, unde a fost mutată Universitatea clujeană. Între
anii 1937-1940 a fost secretar de stat pentru minorită ți.
După 1948 la reformarea învă țământului după model sovietic,
Silviu Dragomir a fost înlăturat de la catedră și de la Academie. A
cunoscut ororile închisorilor comuniste la Caransebe ș și Sighet
(1950-1955). La Sighet a împăr țit celula cu un alt istoric, Ștefan
Meteș. Între timp locuința prof. Dragomir a fost na ționalizată, so ția
închisă. La eliberare prin sprijinul prof. Constantin Daicoviciu a
primit un apartament în cadrul Institutului de Istorie al Academiei
și a devenit colaborator extern al acestuia până la trecerea la cele
veșnice la 26 februarie 1962.
 SILVIU DRAGOMIR. OPERA

Opera istoricului Silviu Dragomir este compusă din volume, studii,

articole care au apărut în diversele tipografii existente și în cuprinsul unor
reviste științifice.
Ne vom opri doar la câteva din acestea: La Sibiu a publicat
studiul ,,Când și unde a murit mitropolitul Dosoftei” (în ,,Convorbiri
Literare”, 1911, nr. 10, p. 1131-1141) în care pentru prima dată dovedea
faptul că Sfântul Mitropolit cărturar al Moldovei a trecut la cele ve șnice pe
13 decembrie în orașul polonez Zolokiev. Tot la Sibiu, în Editura
Arhidiecezană i-a apărut lucrarea în două volume: Istoria dezrobirii
religioase a românilor din Ardeal în secolul al XVII, (1920; 1930), bazată pe
un uriaș material documentar. Sub egida Academiei Române, Silviu
Dragomir a publicat în trei volume documentele revolu ției pa șoptiste: Studii
și documente privitoare la Revoluția românilor din Transilvania, în anii
1848-1849, Sibiu, 1944. A dedicat trei monografii luptătorilor ardeleni de la
1948: Avram Iancu (1924); Ioan Buteanu (1928) și Constantin Romanu Vîvu
(1929).
,,Interesul științific a lui Silviu Dragomir s-a îndreptat spre cercetarea
instituțiilor medievale ale românilor din Transilvania, care dovedesc
străvechea și neîntrerupta prezență în spațiul etnogenezei lor, spre studiul
romanității sud-est europene, dar mai cu seamă spre cercetarea revolu ției de
la 1848 a românilor din Transilvania” (Dragomir, 1968, p. VI, Cf. Francisc
Păcurariu).
 BANATUL ÎN OPERA LUI SILVIU DRAGOMIR

Între lucrările Profesorului Silviu Dragomir ne-a atras aten ția una care
tratează istoria provinciei dintre Dunăre și Mure ș, Banatul istoric. Schiță
istorică, Sibiu, 1944. Cartea a fost tradusă din limba franceză în române ște
de către conf. univ. dr. Simona Goicu de la Timi șoara, îngrijită de prof.
univ. dr. Viorica Goicu și prefațată de prof. univ. dr. Nicolae Boc șan și
tipărită în 1999.
Autorul utilizează o bogată informație și o argumenta ție istorică, pentru
a susține autohtonia românilor într-o provincie mereu disputată de alte
grupuri etnice sau state naționale învecinate (Dragomir, 1999, p. 13,
Nicolae Bocșan, Silviu Dragomir).
Împotriva pretențiilor maghiare, cercetătorul clujean aduce ca punct de
sprijin satele bănățean cu bogăția etnografică, fără nicio influență străină.
Sârbii sunt menționați în izvoare abia în veacul al XV-lea, când regii
maghiari i-au colonizat aici. Cu toate acestea sârbii nu au reu șit să creeze
un teritoriu etnic sârb nici în Arad, nici în clisura Dunării. Atât maghiarii
cât și germanii și sârbii sau așezat în granițele satului românesc existent
până atunci.
 BIBLIOGRAFIE:

1. Dragomir, 1968 – Silviu Dragomir, Avram Iancu, Ediție îngrijită de Francisc Păcurariu,
Editura Minerva, București;
2. Dragomir, 1999 – Silviu Dragomir, Banatul românesc. Schiță istorică, Ediție îngrijită de
Viorica Goicu, Editura Augusta, Timișoara;
3. Dudaș Florian, 1998 – Avram Iancu în tradiția românilor, Editura de Vest, Timișoara;
4. Netea Vasile, 1972 – ,,Avram Iancu în con știin ța poporului român”, în ,,Studii și articole
de istorie”, XX;
5. Păcurariu Mircea, 1988 – ,,O sudă de ani de la na șterea istoricului Silviu Dragomir (1988-
1962)”, în ,,Mitropolia Ardealului”, nr. 2;
6. Pleșa Liviu, 2005 – ,,Dosarul de securitate al istoricului Silviu Dragomir”, în ,,Annales
Universitatis Apulensis Series Historica”, tom. 9 / I;
7. ,,Serbările pentru comemorarea lui Avram Iancu. 100 de ani de la na șterea lui”, 1924 – în
revista ,,Transilvania”, nr. 8-9.