Sunteți pe pagina 1din 6

METODE DE ASAMBLARE

Piesele care fac parte din aceeași grupă de clasificare, subansamblu sau
ansamblu se îmbină între ele în mod diferit, însă, din punct de vedere cinematic,
fiecare din aceste îmbinări pot forma îmbinări fixe sau mobile.
Stabilirea ajustajului corespunzător se face ținând seama de toți factorii care
influențează calitatea îmbinării:cinematică, tehnologică, constructivă, de exploatare.
Așa, de exemplu, durabilitatea unei îmbinări fixe depinde de alegerea
corespunzătoare a strângerii și a măririi, microneregularităților suprafețelor, iar
rezistența la uzură a îmbinărilor mobile depinde de stabilirea cât mai rațională a
jocurilor.
La asamblarea pieselor în construcția de mașini se folosesc cinci metode de
asamblare, în funcție de precizia cerută și anume :
*metoda interschimbabilității totale ;
*metoda interschimbabilității parțiale ;
*metoda sortării(selecționării) ;
*metoda ajustării ;
*metoda reglării.
Alegerea metodei de asamblare este condiționată de următorii factori :
-gradul de precizie a pieselor și subansamblurilor ;
-volumul de producție ;
-dotarea tehnică și organizarea secțiilor de asamblare.
1 ASAMBLAREA PRIN METODA INTERSCHIMBABILITĂȚII TOTALE

Asamblarea prin metoda interschimbabilității totale se realizează prin


folosirea la îmbinare a oricărei piese prelucrate, fără a fi necesară
selecționarea sau ajustarea prealabilă. Pentru a realiza
interschimbabilitatea totală a pieselor la asamblare, este necesar să se
respecte următoarea condiție: valoarea toleranței elementului de închidere
trebuie să fie egală cu suma valorilor absolute ale toleranțelor elementelor
componente ale lanțului de dimensiuni.
Piesele care fac parte din același lanț de dimensiuni (un șir de
dimensiuni liniare sau unghiulare )trebuie să fie executate în limitele
toleranțelor stabilite.
Se dau în continuare câteva exemple de lanțuri de dimensinuni care
pot fi rezolvate prin metoda interschimbabilității totale și anume :
-diametrul axului principal al unui strung –jocul-diametrul alezajului.
-lățimea penei-jocul-lățimea canalului de pană la un ax.
2 ASAMBLAREA PRIN METODA INTERSCHIMBABILITĂȚII
PARȚIALE

Asamblarea după principiul interschimbabilitatii totale nu este


întotdeauna posibilă și nici avantajoasă. De aceea, în cazul fabricației de
serie se recomandă asamblarea după principiul interschimbabilității
parțiale.
Aceasta metodă constă în aceea ca piesele se pot prelucra cu
toleranțele mai largi decât cele necesare pentru obținerea unei
interschimbabilități totale, asigurându-se totuși, fără o sortare sau
ajustare prealabilă a pieselor de dimensiuni obținute prin asamblarea
acestor piese.
Deoarece prelucrarea pieselor se efectuează cu toleranțe mai largi,
această metodă este mult mai economică.
3 ASAMBLAREA PRIN METODA SORTĂRII

Asamblarea prin metoda sortării (selecționării) asigură precizia elementului de


închidere a lanțului de dimensiuni prin măsurarea și sortarea pieselor în grupe
prelucrate cu toleranțe majore.
Principalul avantaj al asamblării prin sortarea prealabilă a pieselor componente
după dimensiunile suprafețelor prelucrate, îl constituie faptul că se pot obține
asamblări foarte precise, respectiv dimensiuni de închidere cu toleranțe reduse.
În acest fel, prelucrarea pieselor devine economică, ceea ce completează cu
prisosință cheltuielile efectuate cu ocazia controlului și a sortării prealabile a pieselor
ce se asamblează.
Asamblarea prin metoda sortării se poate realiza prin doua metode și
anume :
•sortarea directă(individuală)
•sortarea pe grupe.
4 ASAMBLAREA PRIN METODA AJUSTĂRII

Asamblarea prin metoda ajustării se obține prin modificarea dimensiunii unui


element component al lanțului de dimensiuni, dinainte fixat, astfel încât elementul de
închidere să nu depășească limitele prescrise.
Elementul ales pentru a fi modificat se numește element de compensare .
Alegerea elementului de compensare este foarte importantă, atât din punct de
vedere economic, cât si din punct de vedere tehnologic (al posibilității de realizare).
În primul rând, elementul de compensare trebuie să aparțină mai multor lanțuri de
dimensiuni. Nerespectarea acestei indicații poate introduce erori suplimentare în cadrul
lanțurilor de dimensiuni.
Pentru a fi posibilă realizarea compensării dimensiunilor prin ajustare, este necesar
să se respecte următoarele condiții :
•să se asigure elementului de compensare un adaos minim pentru ajustare, necesar pentru
compensarea erorii maxime a lanțului de dimensiuni ;
•să nu se admită la asamblare piese care au erori peste limitele de toleranță stabilite.
Avantajul principal al metodei ajustării îl constituie posibilitatea realizării cu precizie
ridicată a dimensiunii elementului de închidere (rezultant) în condițiile executării
elementelor componente ale lanțului de dimensiuni cu toleranțe economice.
În schimb, procedeul reclamă executarea unor operații suplimentare, de obicei de
înaltă calificare, ceea ce exclude interschimbabilitatea .
5 ASAMBLAREA PRIN METODA REGLĂRII

Asamblarea prin metoda reglării se realizează prin schimbarea valorii unei anumite
dimensiuni prin reglare, prin introducerea subansamblului, respectiv a unei piese speciale,
suplimentară, numită compensor (de exemplu: șaibă, inel, garnitură, bucșă, șuruburi).

După felul în care se efectuează reglarea, aceasta poate fi:


-cu element de compensare mobil.
-cu element de compensare fix.
Reglarea cu element de compensare mobil se face, de obicei, prin schimbarea
poziției uneia dintre piese, stabilite în prealabil.
Se ia de exemplu, cazul asamblării unei roți dințate într-o cutie de viteze. Pentru
buna funcționare o roții dințate în cadrul cutiei de viteze, este necesar să se asigure la
asamblare un joc minim garantat, între suprafețele frontale ale roții dințate și ale carcasei.

S-ar putea să vă placă și