Capitolul V Metode de asamblare

5.1.Definitie.Generalitati
Metoda de asamblare se referă la procesul de unire a pieselor individuale pentru a crea
un produs finit. Aceasta implică conectarea componentelor folosind diferite tehnici și
instrumente, cum ar fi șuruburi, nituri, lipici sau sudură.

Metodele de asamblare pot varia în funcție de tipul de produs și de materialele

implicate. De exemplu, pentru asamblarea unui mobilier, se pot folosi șuruburi și
cărucioare, în timp ce pentru asamblarea unui produs electronic se poate utiliza lipici
conductiv sau metode de sudură.

Procesul de asamblare poate implica o serie de etape, cum ar fi pregătirea pieselor,

alinierea corectă a acestora, aplicarea metodei de asamblare și verificarea finală. Scopul
este de a obține un produs finit funcțional și estetic plăcut.

Asamblarea poate fi realizată manual sau cu ajutorul mașinilor. Unele produse pot
necesita un asamblaj foarte precis și complex, cum ar fi mașinile sau echipamentele
industriale, în timp ce altele pot fi asamblate mai ușor și rapid, cum ar fi jucăriile sau
electrocasnicele.

În concluzie, metodele de asamblare sunt etape esențiale în procesul de fabricație prin

care piesele individuale sunt unite pentru a crea un produs finit. Acestea pot varia în
funcție de produs și materiale, în scopul de a obține un produs de calitate și funcțional.

5.2 Exemple si clasificarea metodelor de asamblare

Un exemplu de metodă de asamblare din viața reală ar fi linia de
asamblare utilizată în industria auto. Această metodă implică divizarea
procesului de asamblare a unui vehicul în etapele individuale și
organizarea lucrătorilor pe o linie de producție. Fiecare lucrător se ocupă
de o anumită sarcină specifică în cadrul asamblării și apoi pasează
vehiculul către următorul lucrător de pe linie.

În acest fel, producția de vehicule este eficientizată, iar timpii de producție

sunt diminuați. Lucrătorii primesc instrucțiuni clare despre sarcinile lor,
iar fluxul de muncă este ușor de urmărit și de gestionat. Această metodă de
asamblare permite producția în masă a vehiculelor într-un mod consistent
și de încredere.

De asemenea, această metodă de asamblare poate fi adaptată și utilizată în

alte industrii, cum ar fi producția de aparate electronice sau de
echipamente medicale. Utilizarea unei linii de asamblare ajută la creșterea
eficienței și a calității produselor, permițându-le companiilor să producă în
cantități mari și să satisfacă cerințele clienților într-un timp mai scurt.
Principalele metode de asamblare după precizie sunt :
 5.3)metoda interschimbalitatii totale
 5.4)metoda interschimbabilitatii partiale
 5.5)metoda sortarii pieselor
 5.6)metoda reglarii
 5.7)metoda ajustarii
Interschimbabilitate=Interschimbabilitatea este capacitatea unor bunuri
sau servicii de a fi înlocuite unele cu altele fără a avea un impact
semnificativ asupra utilizatorului sau a rezultatului final.
Interschimbabilitatea poate fi privită din perspectiva utilizatorului, care
poate să nu observe sau să fie afectat de schimbarea unui bun sau serviciu
cu un altul similar sau echivalent. De asemenea, poate fi privită și din
perspectiva producătorului, care poate produce bunuri sau servicii similare
sau echivalente care pot înlocui sau se pot substitui reciproc fără a aduce
schimbări semnificative în procesul de producție sau în rezultatele finale.
5.3)Metoda interschimbabilităţii totale
Metoda interschimbabilității totale este o abordare în asamblarea mecanică
a pieselor, care se bazează pe principiul că toate piesele unui produs sau
sistem sunt fabricate astfel încât să poată fi înlocuite cu ușurință și
rapiditate, fără a necesita prelucrări ulterioare.

Această metodă prezintă următoarele avantaje:

 Reducerea timpului de asamblare: datorită faptului că piesele sunt

fabricate pentru a se potrivi perfect, asamblarea devine un proces
rapid și eficient.
  Reducerea costurilor de producție: prin utilizarea metodei
interschimbabilității totale, nu mai este nevoie de prelucrări
ulterioare pentru a face ca piesele să se potrivească. Acest lucru
reduce costurile de producție și timpul necesar pentru producție.
 Flexibilitatea în asamblare: deoarece piesele sunt interschimbabile, se
poate realiza o varietate mare de configurații și combinații, fără a fi
nevoie de modificări semnificative la nivel de design sau producție.

Ușurința înlocuirii pieselor defecte: în cazul apariției unor defecte la una

sau mai multe piese, acestea pot fi înlocuite rapid și ușor, fără a afecta
întregul produs sau sistem.
Dezavantaje :
 Metoda nu poate fi folosita la asamblarea pieselor de dimensiuni mici
,atunci este respectarea unor tolerante precise;
 Prin aceasta metoda nu se pot obtine asambluri de precizie ridicata;
 Asamblarea unor piese fiind foarte complicata

Pentru a implementa metoda interschimbabilității totale, este necesară o

planificare și organizare riguroasă, precum și utilizarea unor procese de
fabricație precize și controlate. De asemenea, este importantă calitatea
materialelor utilizate în producție și respectarea standardelor și
specificațiilor tehnice.
Formula pentru interschimbabilitate totală este:
I)IT = (R - V) / R * 100

unde:
- IT reprezintă interschimbabilitatea totală,
- R reprezintă numărul total de piese sau componente dintr-un ansamblu
sau sistem,
- V reprezintă numărul de piese sau componente care nu se potrivesc sau
nu se pot înlocui în sistemul respectiv.
II)

5.4)Metoda interschimbabilitatii partiale

Metoda interschimbabilității parțiale este utilizată în domeniul
asamblărilor mecanice pentru a ușura procesul de montare și demontare a
pieselor componente. Această metodă implică proiectarea și fabricarea
componentelor astfel încât să poată fi interschimbate între ele, fără a
necesita ajustări sau modificări suplimentare.

Pentru a putea aplica metoda interschimbabilității parțiale, se urmează

următorii pași:

1. Standardizarea dimensiunilor și toleranțelor: Se stabilesc dimensiuni

standard pentru piesele componente și toleranțe de fabricație pentru a
asigura compatibilitatea între ele.

2. Verificarea calității: Se introduc proceduri de control ale calității pentru

a verifica dacă piesele respectă dimensiunile și toleranțele standardizate.
Aceste proceduri pot include inspecții vizuale, măsurători dimensionale sau
teste de funcționalitate.

3. Proiectarea îmbinărilor: Se utilizează metode de îmbinare standardizate,

precum filetarea sau montarea prin presare, pentru a asigura o conexiune
solidă între piesele componente.

4. Documentația tehnică: Se creează desene și specificații tehnice detaliate

pentru fiecare piesă componentă, astfel încât producătorii să poată fabrica
în mod consistent piese care să fie interschimbabile.
Beneficiile metodei interschimbabilității parțiale în asamblările mecanice
includ:

- Reducerea timpului de asamblare: Datorită faptului că piesele sunt

proiectate pentru a se potrivi perfect între ele, nu este necesară ajustarea
sau modificarea acestora în timpul montajului.

- Flexibilitate în procesul de producție: Datorită standardizării

dimensiunilor și toleranțelor, producătorii pot utiliza diverse surse de
aprovizionare pentru piesele componente, ceea ce poate duce la reducerea
costurilor și la o mai mare flexibilitate în gestionarea stocurilor.

- Ușurința înlocuirii pieselor defecte: Dacă o piesă se defectează sau trebuie

înlocuită, poate fi ușor înlocuită cu una nouă, deoarece dimensiunile și
toleranțele standardizate asigură compatibilitatea între piese.

În concluzie, metoda interschimbabilității parțiale în asamblările mecanice

este o practică eficientă și economică, care facilitează procesul de montare
și demontare a pieselor componente.
5.5)Metoda sortarii pieselor
Există mai multe metode de sortare a pieselor în asamblările mecanice, în
funcție de criteriul de sortare dorit. Iată câteva dintre cele mai comune
metode de sortare a pieselor în asamblări mecanice:

1. Sortarea manuală: Această metodă implică sortarea și organizarea

manuală a pieselor în funcție de criteriile dorite. Această metodă este
deseori utilizată în asamblările mai mici și mai simple.

2. Sortarea pe baza caracteristicilor fizice: Se pot utiliza criterii precum

dimensiunea, forma, greutatea sau culoarea pentru a sorta piesele. Această
metodă este aplicabilă atunci când piesele au caracteristici foarte diferite
între ele.
3. Sortarea pe baza funcțiilor: Dacă piesele sunt utilizate în funcțiuni
diferite în asamblare, se pot sorta în funcție de funcția pe care o îndeplinesc
în final. De exemplu, piesele care formează mecanismele de transmisie pot
fi sortate separat de celelalte componente.

4. Sortarea pe baza gradului de finisare: Dacă procesul de asamblare

necesită piese finisate în mod diferit, se poate realiza o sortare a pieselor în
funcție de gradul de finisare. Astfel, piesele cu finisaj similar pot fi
asamblate împreună mai eficient.

5. Sortarea în funcție de numărul de piese necesare: Dacă în asamblare

sunt necesare mai multe piese identice, se poate realiza o sortare în funcție
de numărul necesar de piese. Astfel, se va asigura că fiecare set de piese
necesare pentru asamblare este complet.

Acestea sunt doar câteva metode de sortare a pieselor în asamblările

mecanice. În funcție de specificul asamblului și de criteriile de sortare
dorite, metoda potrivită poate varia.
5.6)Metoda reglarii
Metoda reglarii asamblajelor mecanice este o procedură care implică
ajustarea și fixarea pieselor componente într-un ansamblu pentru a obține
o funcționare corectă și fiabilă a sistemului. Această metodă este utilizată în
diferite domenii, cum ar fi ingineria mecanică, producția de autovehicule,
industria aeronautică și multe altele.

Pentru a regla asamblajele mecanice, se pot folosi diverse tehnici și unelte.

Unele dintre cele mai comune metode de reglare includ:

1. Reglaj manual: Aceasta implică ajustarea poziției sau a orientării

pieselor componente prin intermediul uneltelor de mână, cum ar fi cheile,
șurubelnițele sau cleștii. Acest tip de reglaj este folosit mai ales pentru
asamblajele mai mici sau cu toleranțe mai mari.
2. Reglaj prin bazare: Aceasta implică folosirea bazelor sau blocurilor
pentru a asigura o poziționare corectă a pieselor componente. Bazele pot fi
fixe sau ajustabile și sunt utilizate pentru a stabiliza piesele în timpul
procesului de reglaj.

3. Reglaj prin intermediul fixativelor: Aceasta implică utilizarea

fixativelor, cum ar fi șuruburile, piulițele sau clemele, pentru a fixa piesele
într-o poziție specifică. Fixativele pot fi ajustate pentru a obține un grad de
fixare optim și pentru a compensa toleranțele de fabricație.

4. Reglaj prin intermediul dispozitivelor de măsurare: Aceasta implică

utilizarea instrumentelor de măsurare, cum ar fi micrometrele sau
afișoarele laser, pentru a verifica și ajusta dimensiunile și spațiile dintre
piese. Această metodă este utilizată mai ales pentru asamblajele cu
toleranțe strânse sau cerințe de precizie ridicate.

Indiferent de metoda utilizată, reglarea asamblajelor mecanice este

esențială pentru a obține o funcționare corespunzătoare a sistemului. O
reglare incorectă poate duce la defecțiuni, uzură prematură și deteriorarea
pieselor, iar reglarea corectă asigură o funcționare eficientă și durabilitatea
sistemului.
5.7)Metoda ajustarii
Metoda ajustării asamblării mecanice este un proces prin care se realizează
ajustarea și alinierea pieselor componente pentru a asigura o funcționare
corectă și lipsită de defecte a unui ansamblu mecanic. Acest proces implică
următoarele etape:

1. Inspectarea și verificarea pieselor componente: Se verifică fiecare piesă

individual pentru a se asigura că este în conformitate cu specificațiile și că
nu prezintă defecte. În cazul în care se găsesc discrepanțe sau defecte,
acestea trebuie corectate înainte de asamblare.
2. Ajustarea preliminară a pieselor: Piesele componente se ajustează
preliminar pentru a se potrivi împreună în ansamblu. Acest lucru poate
însemna îndepărtarea unor burți sau margini aspre, prelucrarea sau
ajustarea dimensiunilor pentru a se potrivi cu toleranțele specificate.

3. Alinierea pieselor: Piesele componente se aliniază astfel încât să se

potrivească corect una cu cealaltă. Acest lucru poate fi realizat prin
reglarea poziției sau unghiului pieselor, sau prin utilizarea dispozitivelor de
fixare speciale.

4. Testarea și verificarea funcționării: După ajustare, ansamblul mecanic

trebuie testat pentru a se asigura că funcționează corect și că nu există
probleme. Aceasta poate include testarea funcționalității, măsurarea
performanței sau verificarea nivelului de zgomot și vibrații.

5. Corectarea și finalizarea ajustărilor: Dacă se constată că ansamblul nu

funcționează corect sau există probleme, ajustările trebuie corectate înainte
de finalizarea asamblării. Aceasta poate implica reglarea sau înlocuirea
pieselor componente, efectuarea unor prelucrări suplimentare sau
utilizarea altor metode de corecție.

Metoda ajustării asamblării mecanice este esențială pentru a asigura

calitatea și performanța ansamblurilor mecanice. Prin urmare, este
important ca fiecare pas să fie efectuat cu atenție și cu precizie pentru a
obține un ansamblu funcțional și fiabil.
Temă pentru acasă :In ce domenii se utilizeaza metodele de asamblare ?