Tema 7.

LIBERALISMUL ECONOMIC
NEOCLASIC: „REVOLUŢIA
MARGINALISTĂ”

1.„Revoluţia marginalistă” – punct de

pornire al doctrinei neoclasice
2. Şcoala psihologică austriacă
3. Şcoala matematică elveţiană
4. Şcoala engleză
 Perioada : anii ‘70 ai sec. al XIX-lea
 Reacţie intelectuală faţă de
liberalismul clasic
 Reprezentanţi: K.Menger, L.Walras,
A.Marshall
 Condiţiile apariţiei doctrinei
neoclasice
Profesionalizarea ştiinţei
economice

Apariţia catedrelor economice

specializate

Transformarea economiei politice

Condiţiile într-o disciplină obligatorie de Consecinţele „Revoluţia
studiu marginalistă”
apariţiei
Popularizarea ideilor economice
prin intermediul ziarelor şi
revistelor economice de Începutul
specialitate doctrinei
Instituirea organizaţiilor neoclasice
economice profesionale
 Elementele de continuitate în cadrul
liberalismului economic
Doctrina Doctrina neoclasică
liberalismului clasic

Element  Individualismul metodologic

 Concurenţa perfectă
e
 Autoreglarea economiei prin mecanismul
comune flexibilităţii preţurilor . Recunoașterea
principiului “Mâinii invizibile
 Intervenţia minimală a statului în
economie
 Principiul hedonist
 Deosebirile în cadrul liberalismului economic
Doctrina liberalismului clasic Doctrina neoclasică
Obiect de studiu diferit
Bogăţia şi căile ei de creştere Problema alocării eficiente a
resurselor economice disponibile
Subiecţi de studiu diferiţi
Clasele sociale cu interese opuse Consumatorii şi producătorii cu
interesele interdependente
Abordări diferite ale valorii mărfurilor
Teoria “valoare-muncă” – valoarea se Teoria “valoare-utilitate” – valoarea se
formează din cheltuielile de munca formează din nevoile viitoare ale
trecută efectuate de producători consumatorilor
Abordări diferite ale repartiţiei veniturilor
Veniturile capitaliştilor şi ale Veniturile tuturor posesorilor
proprietarilor funciari reprezintă factorilor de producţie depind de
reduceri din valoarea creată de productivitatea marginală a factorilor
muncitori posedaţi
continuare
 continuare

Doctrina liberalismului clasic Doctrina neoclasică

Metodologie diferită
 Analiza aspectelor statice şi Analiza aspectelor statice ale vieţii
dinamice ale vieţii economice economice și de faptul cum ea
 Evidenţierea contradicţiilor funcționeaza
economice Studierea condiţiilor de stabilire a
 Operarea cu mărimi medii şi totale stării de echilibru
 Utilizarea în analiză a faptelor cu  Introducerea în analiză a mărimilor

caracter istoric şi politic marginale

 Abstractizarea de la aspectele
istorice şi politice, utilizarea
instrumentarului matematic de
cercetare
Denumire diferită a teoriei economice
Economie politică Economics
Postulatele fundamentale ale
doctrinei neoclasice
Școlile doctrinei neoclasice (aria extinderii
ideilor marginaliste)
• Johann Thünen (1783-850)
• Heinrich Gossen (1810-1859)
• Antoine Cournot (1801-1877)
• Arsene Dupuit (1804-1866)

• Karl Menger (1840-1921)

• Eugen Böhm von Bawerk (1851-1914)
• Friedrich von Wieser (1851-1926)
Școlile
doctrinei
neoclasice
• Leon Walras (1834-1910)
• Vilfredo Pareto (1848-1923)

• Stanley Jevons (1835-1882)

Școala anglo-
• Alfred Marshall (1842-1924)
americană • John Bates Clark (1847-1938)
 Școala psihologică austriacă

1. Individualism metodologic extrem de riguros

Particularităţile 2. Subiectivism consecvent

metodologice 3. Analiza cauzală și caracter discret al cercetării

4. Refuzul de la utilizarea instrumentului

matematic de analizat
 Karl Menger (1840-1921)
"Proprietatea, la fel ca economia umană, nu este o inventie arbitrară ci
unică soluţie practică posibilă a problemei pe care natura ne-a impus-o prin
disparitatea dintre necesitate şi cantităţile disponibile din toate bunurile
economice." 

Principalele contribuții la dezvoltarea

ştiinţei economice:
Teoria bunurilor
Teoria valorii – utilitate
Teoria schimbului și a prețurilor

Opera economică : „Principiile economiei”

(1871)
(1) Conceptul cu privire la nevoi şi bunuri
Nevoile (în opinia lui Menger) – dorinţe umane
nesatisfăcute
Bunurile sunt definite ca produse care satisfac o anumită
nevoie umană
Non-economice
Nevoi Bunuri
Economice

de rangul I de rang superior

sunt apropiabile

posedă valoare
 (2) Conceptul valorii bunurilor
(Teoria utilităţii marginale)
 Valoarea unui bun nu este o calitate intrinsecă a
acestuia, ci un raţionament subiectiv
 Valoarea aceluiaţi bun, pentru diferite persoane
este diferit. Ea depinde de: 1) importanţa
necesităţilor, 2) proprietăţile bunului şi 3)
cantitatea lui.
 Tabloul lui Menger
bunul Ierarhia nevoilor
I II III IV V VI VII VIII IX X
1 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1
2 9 8 7 6 5 4 3 2 1
3 8 7 6 5 4 3 2 1
Gradul de
4 7 6 5 4 3 2 1
satisfacţie de la
consumul 5 6 5 4 3 2 1
bunului dat 6 5 4 3 2 1
7 4 3 2 1
8 3 2 1
9 2 1
10 1
 În baza tabloului intensităţii nevoilor (tabloul
satisfacţiilor) Menger defineşte utilitatea
marginală – utilitatea cea mai mică a ultimei
unităţi dintr-un stoc de bunuri omogene, care
satisface cea mai puţin intensă nevoie [la baza
schimbului stă utilitatea cea mai mică:
marginală]
(3) Conceptul cu privire la schimbul bunurilor
cumpărătorii Caii
I II III IV V VI VII VIII

A1 80 70 60 50 40 30 20 10
A2 70 60 50 40 30 20 10
A3 60 50 40 30 20 10
A4 50 40 30 20 10
A5 40 30 20 10
A6 30 20 10
A7 20 10
A8 10
Schimbul este avantajos pentru ambii contraagenți , dar fiecare obține prin schimb
mai mult decât oferă
Raportul de schimb și prețul se află între aprecierile celui mai slab cumpărător
participant la schimb și celui mai puternic cumpărător rămas în afara lui
Eugen von Bohm-Bawerk (1851-1914) :
figura centrală a școlii austriece

Principalele lucrări teoretice:

„Capitalul și dobânda”(1889)
„Sfârșitul sistemului marxist”
(1896)
 (1) Principiul utilităţii marginale
 Esenţa principiului descrisă în „metoda
robinsonadei”
 Valoarea unităţii de bun (apă) este determinată
de gradul de importanţă al nevoii care este
satisfăcută cu ajutorul acestei unităţi
 Valoarea bunului este determinată de valoarea
ultimei unităţi a bunului disponibil, de
utilitatea marginală
 (2) Principiile schimbului

1) Limita inferioară a preţului (interesul

vânzătorului) – recuperarea costului de
producţie şi obţinerea unui anumit venit
2) Limita superioară a preţului (interesul
cumpărătorului) – să nu depăşească
capacitatea lui de cumpărare
3) La intersecţia acestor interese se formează
nivelul preţului de piaţă, care exprimă
egalitatea utilităţilor marginale
 Formarea preţului de piaţă în viziunea
lui E. von Bohm-Bawerk
Numărul Preţul Numărul Preţul
cumpărătorilor cumpărătorului vânzătorilor vânzătorului
1 300 1 100
2 280 2 110
3 260 3 150
4 240 4 171
5 220 5 200
6 210 6 215
7 200 7 250
8 180 8 260
9 170
10 150
1. Cu cât numărul agenţilor pe piaţă este mai mare, cu atât limitele intervalului de
formare a preţului sunt mai înguste
2. Preţul se formează din interacţiunea “mărimilor marginale” – a utilităţii
maximale pentru cumpărător şi a pierderilor minimale pentru vânzător
 Teoria capitalului şi a dobânzii
1. Capitalul este reprezentat de bunurile
intermediare care, prin cheltuielli de timp, au
menirea de a face mai productiv procesul de
producţie
2. Dobânda apare ca rezultat al influenţei
factorului timp asupra bunurilor, formând
preferinţa pentru consumul prezent
3. Dobânda este plata „aşteptării” capitalului şi
nu a muncii neplătite (după K.Marx)
 Viziunea lui E. von Bohm-Bawerk asupra
capitalului şi a dobânzii
Factorul
pământ
Factorul Factorul
+ timp capital
Factorul
munca Discontul de pe
valoarea viitorului
Preferinţa pentru produs marginal
dobânda creat de bunurile
productive prezente
Friedrich von Wieser (1851-1926)

 A studiat costul alternativ

(de oportunitate)
 A lansat termenul de
marginalism

„Producerea unor bunuri

determină sacrificarea altor
variante alternative de utilizare a
resurselor economice”
 Şcoala matematică elveţiană
Expune teoria economică prin folosirea
instrumentelor matematice (ecuaţii, funcţii
etc.) cu scopul edificării unei teorii economice
obiective, pure, concrete şi adevărate
 Leon Walras (1834-1910)

 Lucrarea principală: „Elemente

de teorie economică pură”
 Teorii:
1) „Modelul concurenţei pure
şi perfecte”
2) Teoria echilibrului general
Walras consideră economia drept ştiinţă
socială şi o împarte în trei compartimente:
1)Economia pură – trebuie să se preocupe de
studiul legităţilor circulaţiei bogăţiei;
2)Economia aplicativă – are menirea de a
studia modalităţile de producere a bogăţiei;
3)Economia socială – se orientează spre analiza
modalităţilor de repartiţie a bogăţiei produse.
 În urma analizei economiei pure, Walras
elaborează modelul unui tip de concurenţă pură şi
perfectă, care nu există în realitate, dar care
permite analiza mecanismului formării preţurilor.

Concurenţa perfectă poate exista când sunt

prezente simultan cinci premise:
* atomicitatea pieţei;
* omogenitatea produselor;
* fluiditatea (libera intrare pe piaţă);
* transparența pieţelor;
* mobilitatea perfectă a factorilor de producție.
 Teoria echilibrului economic general
1. Echilibrul economic general se stabileşte pe trei
pieţe principale: piaţa bunurilor, piaţa serviciilor
productive (a forţei de muncă), piaţa capitalului

2. Echilibrul se asigură prin activitatea

întreprinzătorului

3. Echilibrul economic general se stabileşte atunci

când oferta este egală cu cererea pentru fiecare
produs şi pe fiecare piaţă

4. Echilibrul economic general, prin jocul liber al

preţurilor, se stabileşte în mod automat, intervenţia
statului în economie fiind inutilă
 Circuitul economic în viziunea
lui L.Walras
cumpără Piaţa serviciilor
vând
productive
Posesorii
vând cumpără
Piaţa bunurilor serviciilor
Antreprenori
productive

Piaţa capitalului vând

cumpără

Echilibrul economic n n

general PD
i 1
i i   Pi S i
i 1
 Şcoala engleză Cambridge.
Teoria de compromis a lui Alfred
Marshall (1842-1924)
• Geniu al compromisului, Marshall a reușit să-i împace pe plan științific,
pe partizanii celor mai diferite teorii, dându-i fiecăruia dreptate într-o
privință sau alta.
• Sistemul de cunoștințe elaborat de Marshall se bazează pe toate
realizările de seamă ale științei economice de până la dânsul.
• A efectuat sinteza tuturor realizărilor științei economice din secolele al
XVII-lea și al XIX-lea, meritul principal fiind în concilierea neoclasicilor cu
clasicii.
• Marshall demonstrează că economia politică este o știință care studiază, în
același timp atât bogăția națiunilor, cât și comportamentul uman.
• Propune ca termenul de economie politică să fie înlocuit prin cel de
economics.
• Consideră că știința economică are misiunea de a contribui la rezolvarea
problemelor sociale, la îmbunătățirea nivelului de trai al întregii
populații, inclusiv și al muncitorilor.
 Aportul teoretic a lui A.Marshall
Studierea mecanismului formării preţurilor în diferite
perioade de timp

Studierea influenţei Conceptul surplusului

multiplilor factori asupra consumatorului
mărimii cererii şi ofertei

Cercetarea echilibrului Cercetarea elasticităţii cererii

economic parţial şi ofertei; a elasticităţii ei

Introducerea în cercetare a Stabilirea legăturii dintre

factorului de producţie utilitatea marginală şi cerere
„organizarea”
 Analiza utilităţii şi a cererii
Legătura dintre utilitatea marginală şi cerere

Q P
MU D

U Q

1. Cu cât Q este mai mare, cu atât utilitatea ultimei unităţi (MU)

este mai mică, preţul plătit fiind mai mic şi el.
2. Curba cererii desemnează o funcţie descrescătoare.
 Elasticitatea cererii – raportul dintre modificarea
procentuală a cererii la modificarea procentuală a
preţului.
 Anume Marshall a aplicat elasticitatea atât la cererea
bunurilor, cât şi la cererea factorilor de producţie,
precum şi la ofertă, a asigurat utilizarea conceptului
surplusul consumatorului

Surplusul consumatorului – „diferenţa între preţul pe

care cumpărătorul este predispus să-l plătească numai
pentru a nu se lipsi de bunul necesar şi preţul
realmente plătit de el”.
 Formarea preţului în diferite
perioade de timp
• Preţul de echilibru este acel preţ, care se stabileşte la
egalitatea cererii şi ofertei
P D S
  surplus
 
P1
 
Pe
 
P2

deficit
Q
„Crucea lui Marshall”
Marshall consideră că preţul de echilibru (Pe) are
sens doar referitor la o anumită perioadă de timp

1) Perioada pieţei

P D1 So
 
D0
  
Pe1
 
Pe

Qe Q
(oferta – constantă ; cererea – creşte)
2) Pe termen scurt, utilitatea (cererea) este factorul
decisiv care determină preţul P
D1
  So
(oferta – se modifică
 
nesemnificativ) Pe1
D0

 
 
Pe

Qe Qe1 Q

3) Pe termen lung, mărimea preţului va oscila în jurul

costului de producţie (ofertei) P
  D1
(oferta se modifică So
 
pronunţat) D0
 
Pe1
 
Pe

Qe Qe1 Q
 Analiza costurilor şi a organizării
1. Marshall delimitează noţiunile de:
 cost total (TC)
 cost mediu (AC)
 cost marginal (MC)
2. Costul marginal (MC) reprezintă sporul de cheltuielil
necesare producerii unei unităţi suplimentare de bun.
3. Întrucât anume costul marginal indică volumul optimal de
producţie, adică oferta, curba costului marginal poate fi
identificată cu curba ofertei. C

4. Cu cât perioada este mai scurtă, cu MC

atât mai pronunţat este randamentul

descrescător, şi cu cât perioada este mai AC

lungă cu atât mai pronunţat devine

randamentul crescător.
Q
În urma dezvoltării progresului tehnic Marshall adaugă
celor trei factori de producţie tradiţionali, unul nou –
„organizarea”.
Acesta se dezvoltă în baza a două procese:
economii interne – determinate de aptitudinile
antreprenoriale şi perfecţionările tehnologice din
interiorul firmei;
economii externe – legate de accesul la informaţii, braţe
de muncă calificate.

Savantul şi-a desfăşurat cercetările în baza „firmei

reprezentative” – întreprinderii medii, care posedă atât
economii interne, cât şi externe.