Sunteți pe pagina 1din 21

LEGISLAȚIA

INTERNAȚIONALĂ ȘI
NAȚIONALĂ PRIVIND
IMPLIMENTAREA
EDUCAȚIEI INCLUZIVE
CORNEI DIANA, 42 ȘCOLARĂ
Legislația
internațională!
Declaraţia
Universală a
Drepturilor Convenţia
Declaraţiile Omului 1948 ONU cu
adoptate în privire la
cadrul diferitelor drepturile
foruri copilului,
internaţionale de 1989
mare răsunet
Cele mai
cunoscute
documente
aprobate la
nivel
Convenţia internațional Convenţia ONU
privind lupta sunt: privind
împotriva
drepturile
discriminării în
persoanelor cu
domeniul
dizabilităţi 2007
învățământului,
1960
La nivel internațional există o serie de
convenții, declarații și rezoluții cu privire la
educația incluzivă, care stau la baza
tuturor proceselor în domeniu și constituie
un cadru de referință pentru dezvoltarea și
realizarea politicilor și practicilor incluzive.
Aceste documente sunt, de asemenea,
folosite ca principii directoare pentru
promovarea valorilor incluziunii socio-
educaționale și
pentru stabilirea angajamentelor țărilor în
realizarea educației incluzive.
În 2006 a fost aprobată Recomandarea
(2006) a Consiliului de Miniștri al Statelor
Membre ale Consiliului Europei și Planul de
acțiuni pentru promovarea drepturilor și
participării depline a persoanelor cu
dizabilități în societate: creșterea calității
vieții persoanelor cu dizabilități în Europa
2006-2015, iar în 2013 Recomandarea
(2013) a Consiliului de Miniștri al Statelor
Membre ale Consiliului Europei pentru
asigurarea incluziunii totale a copiilor și
tinerilor cu dizabilități în societate.
O serie amplă de documente se referă expres la
copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau
dizabilități și incluziunea lor în învățământul general.
Unul dintre primele atare documente este Rezolu ția
Consiliului miniștrilor educației referitoare
laintegrarea copiilor cu dizabilități în școlile de masă,
urmare căreia au fost aprobate Regulile-standard
privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu
Dizabilități, ONU, 1993. Trei ani mai târziu, a fost
aprobată Rezoluția Consiliului European privind
drepturile persoanelor cu dizabilități (1996) – un
angajament pentru acțiune al Consiliului, care
creează oportunități largi pentru persoanele cu
dizabilități.
În cadrul Conferinței Regionale în domeniul
Educației (Istanbul, Turcia, 2013),care a
reunit miniștrii educației din țările Europei
Centrale și de Sud-Est și din Asia Centrală,
au fost prezentate evoluțiile în asigurarea
accesului la educație pentru to ți copiii și
semnalate tendințele de bază la acest capitol.
Cu îngrijorare și cu apel pentru luarea de
măsuri au fost enunțate anumite statistici
privind asigurarea accesului la educație în
țările Europei Centrale și de Sud-Est și din
Asia Centrală. Țările din regiune au aprobat
Manifestul Call for Action (Apel pentru Acțiune)
calificat drept document care urmează să
fundamenteze proiectarea și
realizarea/implementarea politicilor
educaționale.
Call for Action, este reacția guvernelor și
partenerilor lor la problemele
constatate, prin care aceștia își asumă
următoarele angajamente:
• Fiecare copil este în școală.
• Fiecare copil învață.
• Fiecare copil învață de timpuriu și este
înrolat la timp.
• Fiecare copil este sprijinit de sisteme
de guvernare efective și eficiente.
Apelul Call for Action are drept scop să
stimuleze o mișcare regională generală
pentru a include fiecare copil în
educație de calitate.
Unul din cele mai recente documente ale Comisiei Europene – Suport pentru
copiii cu cerințe educaționale speciale (2013) – constată că există, la nivel
european, un consens politic general privind importan ța educa ției incluzive și
a asigurării drepturilor copiilor cu cerințe educa ționale speciale la educa ție în
medii comune. Se subliniază ideea că acordarea de sprijin pentru copiii cu
cerințe educaționale speciale este o problemă care trebuie să preocupe
guvernele și sistemele de educație, în sensul creării, dezvoltării și consolidării
instituțiilor, structurilor, serviciilor de suport educa țional.
Adoptarea de către ONU la finele
anului 2015 a Agendei 2030,
reprezintă un imbold puternic
pentru soluționarea problemelor
stringente globale. Acest program
de acțiune în domeniul dezvoltării
durabile conține un obiectiv
(Obiectivul nr.4– Educație de
calitate), care presupune
garantarea unei educații de
calitate, incluzive și echitabile, și
promovarea oportunităților de
învățare de-a lungul vieții pentru
toți.
Toate documentele enumerate
invocă drepturile fundamentale ale
omului, cu precizarea că orice
individ, indiferent de capacitatea
lui fizică, intelectuală, materială de
participare, are dreptul la educaţie
şi acest drept trebuie să fie
asigurat pe baza egalităţii de
şanse. Dreptul la educație este
privit ca mijloc de afirmare și
inserție socială a fiecărui individ.
Legislația
națională!
În baza politicilor internaţionale, în Republica
Moldova a fost elaborat și adoptat cadrul
normativ naţional care reglementează diferite
aspecte specifice ale drepturilor civile, sociale,
economice şi culturale ale copiilor. Legea
fundamentală a țării, alte legi organice și
hotărâri guvernamentale asigură dreptul la
învăţătură, în particular, realizarea dreptului
constituţional la educaţie al persoanelor cu
cerinţe educaționale speciale şi aflate în
dificultate, susţinut şi de alte drepturi
conexe, cum ar fi dreptul la asigurarea
sănătăţii, integrării/reintegrării sociale, la
protecţie şi asistență specializată etc.
Planul de acțiuni pe
anii 2015-2017
pentru
implementarea Codul educației
Programului de
dezvoltare a educației
incluzive în Republica Strategia
Moldova pentru anii Educația 2020
2011-2020

Programul de
Document dezvoltare a
e educaţiei incluzive
Naționale în Republica
Moldova pentru anii
2011-2020
Codul Educaţiei
Codul reflectă principiile educaţionale care stau la baza democratizării
sistemului de învățământ (principiul echită ții, nediscriminării, incluziunii
sociale), prevede formele de organizare instituţională a sistemului de educaţie
naţională, precum şi abordarea subiecţilor educaţiei în funcţie de vârstă şi
capacităţi intelectuale, fizice etc.

Codul reglementează expres educația incluzivă și stabile ște că învă țământul


pentru copiii cu CES este parte integrantă a sistemului de învă țământ şi are
drept scop educarea, reabilitarea şi/sau recuperarea şi incluziunea
educaţională, socială şi profesională a persoanelor cu dificultăţi de învăţare, de
comunicare şi interacţiune, senzoriale şi fizice, emoţionale şi comportamentale,
sociale. Un capitol special al Codului, capitolul VI, este destinat
învățământului pentru copiii şi elevii cu cerinţe educaţionale speciale și
educaţiei incluzive.
Strategia Educația 2020
Conform acestui document de politică educațională
națională, țara își propune
să creeze, către anul 2020, un sistem de educație
care este accesibil tuturor, care oferă educa ție de
calitate, relevantă pentru societate și economie.
Acest deziderat urmează a fi realizat inclusiv prin
promovarea și asigurarea educației incluzive la nivel
de sistem educațional, conform Obiectivului specific
1.6. al Strategiei. La modul concret, se preconizează
creșterea anuală cu cel puțin 10% a accesului
copiilor cu CES la învățământul general.
Programul de dezvoltare a educaţiei
incluzive în Republica Moldova
pentru anii 2011-2020
Acest document creează cadrul normativ-
strategic pentru realizarea tuturor
proceselor derivate din promovarea
educației incluzive la nivel național și
constituie bază pentru dezvoltarea actelor
normative în domeniu. Conform
prevederilor Programului, educaţia
incluzivă asigură şanse egale tuturor
copiilor de a merge la aceeaşi şcoală şi de a
învăţa împreună, indiferent de apartenenţa
lor culturală, socială, etnică, religioasă şi
economică sau de abilităţile şi capacităţile
lor intelectuale sau fizice.
Planul de acțiuni pe anii 2015-2017 pentru implementarea Programului
de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii
2011-2020
• Asigurarea şanselor egale la o educaţie de calitate pentru fiecare copil, la
toate nivelurile şi ciclurile sistemului de învă țământ;
• Formarea unei culturi şi a unei societăţi incluzive în vederea incluziunii în
comunitate a copiilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale;
• Reintegrarea socio-educaţională a copiilor aflaţi în instituţiile de tip rezidenţi-
al, în vederea reducerii, până în anul 2017, a numărului de copii plasaţi în
aceste instituţii cu 40% şi reorganizării a cel puţin 25% din instituţiile de
învățământ de tip rezidenţial;
• Elaborarea şi dezvoltarea cadrului de asigurare a calităţii pe dimensiunea
educaţie incluzivă;
• Consolidarea capacităţilor instituţionale la toate nivelurile de învă țământ
pentru asigurarea accesului, relevanţei şi calităţii educaţiei incluzive;
• Asigurarea colaborării şi transparenţei în procesul dezvoltării EI.
Constatăm, astfel, că politicile și legislația Republicii Moldova asigură cadrul
normativ de dezvoltare și promovare a educației incluzive atât la nivel de
sistem, cât și la nivelul instituțiilor de învățământ, în consens cu directivele
internaționale în domeniu și cu angajamentele naționale asumate.
Procesul de incluziune a copiilor cu
CES este tot mai pregnant atât la
nivel internațional, cât și național,
lumea privește acești copii nu cu
dizabilități, dar abili într-un mod
diferit, acceptându-se diversitatea.
MULȚUMESC
PENTRU
TIMPUL
ACORDAT!

S-ar putea să vă placă și