Traci Daniela

Cuprins
Definirea comunicării
Elementele procesului de comunicare
Principiile și funcțiile comunicării
Specificul comunicării în asistența
socială.
Barierele comunicaționale
 Definiții ale comunicării
 Comunicarea este schimbul de intelesuri intre indivizi printr-un sistem comun
de simboluri. 
 Mod fundamental de interactiune psiho-sociala a persoanelor, realizata
in  limbaj  articulat  sau  prin  alte  coduri,  in  vederea  transmiterii  unei  infor
matii,  a obtinerii stabilitatii sau a unor modificari de comportament
individual sau de grup.
 “În sensul cel mai general se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un sistem,
respectiv o sursă influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea
unor semnale alternative, care pot fi transmise prin canalul care le leagă.”
  “A comunica nu înseamnă numai a emite şi a primi, ci a participa la toate nivelurile,
la o infinitate de schimburi felurite care se încrucişează şi interferează unele cu
altele” 
  Comunicarea reprezintă răspunsul diferenţiat al unui organism la un stimul” 
 “Transferul de gânduri şi mesaje, prin opoziţie cu transportul sau transferul de bunuri
şi de persoane”.
 Comunicarea reprezintă transferul de informaţii prin intermediul mesajelor”
 
  “Un proces de emitere a unui mesaj şi de transmitere a acestuia într-o manieră
codificată, cu ajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptării”
  “Actul de comunicare se constituie ca un proces de transmitere a informaţiilor,
ideilor şi sentimentelor, atitudinilor, opiniilor de la un individ la altul, de la un
individ către un grup social şi de la acesta la altul.” 
  “Orice structură culturală, orice act individual care ţine de comportamentul social
implică, într-un sens explicit sau implicit, comunicare.” 
  “Schimbul de informaţii, de idei, intercomprehensiunea sunt pentru societate tot
aşa de importante ca şi respiraţia pentru organism. A trăi în societate înseamnă a
comunica.” 
  “Nucleul semantic (primar al comunicării) este reprezentat de ideea de a reuni
ceea ce este separat. Prin a comunica şi comunicare vom înţelege (…) punerea în
relaţie a spiritelor umane, sau altfel spus, a creierelor umane.” 
  “Mecanismul prin care relaţiile umane există şi se dezvoltă, adică deopotrivă toate
simbolurile spiritului şi mijloacele de a le transmite în spaţiu şi a le conserva în
timp.”.
  “Procesul stabilirii unei comuniuni sau identităţi de reflecţii, idei, concepţii între
emiţătorul şi receptorul mesajului prin intermediul unui canal de comunicaţii”
 Evolutia si semnificatia termenului
comunicare
 Comunicarea a fost percepută  ca element  fundamental  al
existenței umane  încă  din  antichitate. 
 In  fapt,  insasi  etimologia  termenului
sugereaza acest  lucru; cuvantul  „comunicare” provine  din  
limba latina; „communis” inseamna „a pune de acord”, „a fi
in legatura cu” sau „a fi in relatie”, desi termenul circula in
vocabularul anticilor cu sensul de „a transmite si celorlalti”,
„a impartasi ceva celorlati”.
 A început să fie utilizat abia în secolul al XIV-lea cu sensul
(iniţial) de “a împărtăşi”, “a împărţi mai multora”.
Începând cu secolul al XVI-lea, o dată cu dezvoltarea poştei şi a
drumurilor, termenului i se adaugă un înţeles nou: “a transmite”.
 Din secolul al XIX-lea acest sens (a transmite) devine prioritar.
 Elementele procesului de
comunicare
Comunicarea este modalitatea prin care oamenii sunt uniti intr-o
organizatie pentru a atinge un tel comun. Asadar, functia
comunicarii este aceea de a unifica activitatile organizatiei.
In vederea realizarii functiei sale, comunicarea isi
propune sa influenteze, sa informeze si sa permita exprimarea
simtamintelor de catre oameni, acestea fiind scopurile sale.
Componentele procesului de comunicare alcatuiesc o retea
complexa de relatii flexibile, tranzitive de la o forma la alta.
Enumerarea elementelor componente este relativa si variabila,
fiind influentata de anumiti factori dinamici ai sistemului in
care se realizeaza comunicarea. Este clasica formularea
variabilelor din cadrul comunicarii ca avand rolul de mesaj,
emitator si receptor.
 Procesul de comunicare este metoda prin care un emitent (expeditor)
contacteaza un primitor (destinatar) cu un mesaj. In
figura1 este reprezentata schema procesului de comunicare in mediul
organizational.
 In schema procesului de comunicare se pot vedea factorii si pasii
comunicarii.Sursa (emitentul), avand conturata ideea, rezultat al gandirii,
prin care urmareste o actiune, o schimbare la destinatar (primitor), o
codifica intr-o forma accesibila intelegerii acestuia. Codificarea inseamna
uzual literele si cuvintele limbii folosite de cei doi (emitent si primitor),
dar poate fi si in simbolurile limbajului calculatoarelor, de
exemplu. Mesajul poate fi exprimat oral, in scris sau nonverbal.
 Canalul sau media prin care se transmite mesajul si care leaga cei doi subiecti, atunci cand
comunicarea nu este directa, poate fi o scrisoare, un computer, telefon, fax, TV etc. Uneori se
folosesc doua sau mai multe canale pentru acelasi mesaj. Doua persoane pot stabili prin
telefon o intelegere, confirmata ulterior printr-o scrisoare. Selectia canalului
potrivit este esentiala pentru o comunicare efectiva.
 Primitorul trebuie sa fie pregatit sa primeasca mesajul, adica sa-l poata decodifica si intelege.
Intelegerea poate aparea numai in mintea primitorului. Acesta singur alege daca sa inteleaga
sau nu. In afara de cunostintele necesare, perceptia si capacitatea de ascultare sunt prezente in
aceasta faza a procesului de comunicare. Multi manageri sau proprietari trec cu vederea acest
aspect atunci cand dau instructiuni sau ofera explicatii.
 Perturbatiile (zgomotele) sunt acele elemente sau factori ce stingheresc comunicarea si care se
manifesta in toate componentele acestui proces. Astfel, zgomotele sau un spatiu prea restrans
pot deranja elaborarea unei idei clare; se pot face codificari gresite folosind simboluri ambigue;
transmiterea poate fi intrerupta de paraziti sau slaba fiabilitate a canalului de comunicare
(telefon, radio etc.); receptia poate fi eronata datorita incorectei intelegeri a cuvintelor sau a
altor simboluri etc. Vom reveni asupra acestora in paragraful ce trateaza barierele in
comunicare.
 Pentru controlul eficacitatii comunicarii, reactia inversa (feedback­ul) esteesentiala. Emitentul
trebuie sa aiba confirmarea ca mesajul sau a fost receptionat si inteles corect. Astfel, prin
feedback comunicarea este un proces in ambele sensuri.
 In sinteza, se poate retine caracterul dinamic, interactiv al comunicarii. Ca proces,
comunicarea este o secventa de evenimente, mereu in schimbare, ce se desfasoara continuu.
Nu exista practic un inceput si un sfarsit, comunicarea nefiind ceva static, ci in miscare. Iar
componentele acestui proces sunt interactive, fiecare afectandu-le pe toate celelalte.
Principiile și funcțiile comunicării
Principiile comunicarii
Comunicarea este inevitabila.
Comunicarea se dezvolta in planul continutului si cel al
relatiei.
Comunicarea este un proces continuu si nu poate fi
abordat in termeni de cauza-efect sau stimul-reactie.
Comunicarea are la baza vehicularea unei informatii de tip
digital si analogic.
Comunicarea este un proces ireversibil.
Comunicarea presupune raporturi de putere intre
participanti.
Comunicarea implica necesitatea acomodarii si ajustarii
comportamentelor.
 Specialistii in domeniu au formulat o serie de principii ale comunicarii, intre care cele
mai importante sunt:
 1) 'Comunicarea este inevitabila' sau 'Non‑comunicarea este imposibila'. In acest sens,
orice comportament are valoare comunicativa, indiferent daca exista sau nu indicii,
semne sau semnale; deoarece comunica si tacerea, nu doar vorbele.
 2) 'Comunicarea se dezvolta pe doua planuri':
 a) planul continutului ‑ ofera informatii
 b) planul relatiei ‑ ofera informatii despre informatii. Aceasta inseamna de exemplu,
ca, daca aceleasi cuvinte sunt rostite pe tonuri diferite, ele comunica lucruri diferite.
[Adica nu numai ce spui ci si cum spui].
 3) 'Comunicarea este un proces continuu' ce nu poate fi abordat in termeni de
cauza‑efect sau stimul‑raspuns. Acest lucru inseamna ca este inutil sa cautam o cauza
unica pentru un act de comunicare 'punctual', pentru ca omul comunica in fiecare
moment cu intreg trecutul sau si cu toate experientele acumulate, adica fiecare efect
este si cauza, in acelasi timp.
 4) 'Comunicarea se bazeaza atat pe informatie in forma digitala (procesata de
sistemul nervos central), cat si pe informatia analogica (procesata de sistemul
neurovegetativ)'. Informatia digitala este continuta de simboluri (cuvinte) iar
informatia analogica este continuta de stimulii non‑verbali, la nivel hormonal.
 5) 'Comunicarea este ireversibila'. Un act de comunicare odata petrecut, declanseaza
transformari si mecanisme ce nu mai pot fi date inapoi. Mesajul, bun sau rau, odata
emis si receptionat nu mai poate fi luat inapoi.
 6) 'Comunicare implica raporturi de putere intre parteneri, iar tranzactiile
(schimburile) care au loc intre ei pot fi simetrice sau complementare'.
 Funcțiile comunicării
 Functia emotiva: evidentierea starilor interne ale emitatorului. Imbiate de valori emotive
sunt interjectiile de tipul ,,of’’, ,,sac’’, ,,brr’’ , unele forme verbale (modul optativ),
expresiile de genul :,, Doamne pazeste!’’  , ,,Fir-ar sa fie!’’ .
   Functia conativa/persuasiva/retorica este indreptata catre destinatarul comunicarii, de la
care se intentioneaza sa se obtina  un anumit tip de raspuns. Forma verbala conativa prin
excelenta este modul imperativ. In calitatea sa de arta a construirii discursurilor persuasive,
retorica avea in vedere tocmai valorificarea potentelor conative ale comunicarii umane.
   Functia poetica e centrata pe mesaj. Trebuie insa observat ca ea nu are in vedere referinta,
adica situatia sau fenomenul real pe care le vizeaza comunicarea. Se stie ca, spre deosebire
de limbajul stiintific, pentru care ceea ce conteaza cu precadere este despre ce se vorbeste,
limbajul pune accentul pe cum se spune. Cel dintai privilegiaza semnificatul, cel de-al
doilea semnificantul. Indaratul cuvintelor unui text stiintific se vad intelesurile pe care ele
ni le dezvaluie, pe cand cuvintele unui poem sunt, in mare masura, opace, ele retinand
atentia cititorului asupra aspectului lor concret, ceea ce face ca orice incercare de a le
inlocui cu sinonime sa distruga poeticitatea textului.
             Functia referentiala se axeaza atat pe subiectul comunicarii, insa are si o orientare
catre cadrul in care se desfasoara procesul de comunicare, capatand o valoare situationala/
contextuala.
Functia metalingvistica se manifesta ori de cate ori in cadrul
comunicarii apare necesitatea de a se atrage atentia asupra codului
utilizat. Perifrazele explicative care precizeaza acceptiunea in care
trebuie inteles un termen, gesturile ( facutul cu ochiul), sau tonul ( de
pilda,ironic),  ce indica receptorului cheia in care trebuie decodificat
mesajul, apartinand sferei metalingvisticului.
            Functia fatica are in vedere caracteristicile canalului de
comunicare si controlul bunei functionari a acestuia. ,,Alo-ul’’ cu care
incepem o convorbire telefonica nu exprima nimic cu privire la noi, la
interlocutorul nostru, la mesajul pe care dorim sa-l transmitem si nici
macar la cod,caci, dat fiind caracterul international al acestui cuvant,
cel care il receptioneaza nu se poate baza pe el pentru a deduce in ce
limba dorim sa-i vorbim. In schimb, marcheaza deschiderea canalului.
O functie asemanatoare o au gesturile sau formulele de salut.
Desi distingem sase aspecte fundamentale ale limbii , am putea totusi
cu greu sa gasim mesaje verbale care sa indeplineasca numai o functie.
Barierele comunicaționale
Nicky Stanton sustinea ca : ,, Individualitatea noastra
este principala bariera in calea unei bune
comunicari’’.
            In cadrul procesului de comunicare, pe langa
elementele constitutive, fara de care nu poate exista
propriu-zis comunicarea –
emitator,receptor,mesaj,cod,canal- apar o serie de
obstacole sau bariere.
 Asemeni canalului de comunicare ,care prin natura sa pastreaza intact sau
deformeaza continutul ,respectiv sensul mesajului, bstacolele reduce
fidelitatea si eficienta transferului de mesaj.
             Exista patru tipuri de bariere de comunicare:
 -        bariere de limbaj ( dificultati de exprimare, expresii si cuvinte cu
sensuri diferite);
 -        bariere de mediu ( suporturi informationale necorespunzatoare,
diferente intre pregatirea emitatorului si a receptorului, climat de munca
necorespunzator);
 -        bariere datorate pozitiei emitentului sau receptorului ( imaginea dinspre
celalalt insotita uneori de idei preconcepute, sentimentele comunicatorilor);
 -        bariere de conceptie (presupuneri, lipsa de atentie si de interes la
receptare, exprimarea gresita a mesajului, concluzii grabite);
  Solutiile pentru inlaturarea acestor bariere consta in: planificarea
comunicarii, alegerea momentului oportun, determinarea scopului acesteia,
clarificarea ideilor inainte de punerea in practica, folosirea unui limbaj
adecvat.
  Comunicarea este eficienta si productiva numai atunci cand exista un limbaj
si un vocabular comun. Ideal ar fi sa existe un limbaj universal neutru, insa
din pacate nu se poate  vorbi inca de asa ceva. Cu toate acestea, situatii de
comunicare relativ ideale se intalnesc in comunitatile inchise,in laboratoarele
stiintifice, unde s-au format in timp tehnici comune de problematizare si
organizare mentala.
    O alta clasificare imparte obstacolele in:
 ·       bariere fizice (distanta, spatiul);
 ·       bariere sociala (conceptii diferite dinspre viata);
 ·       bariere gnoseologice (lipsa experientei,a  cunostintelor);
 ·       bariere sociopsihologice (obiceiuri, traditii, prejudecati);
 ·       bariere geografice (distanta in spatiu);
 ·       bariere istorice (distanta in timp);
 ·       bariere statalo-politice ( regimuri politice diferite);
 ·       bariere economice (lipsa mijloacelor financiare);
 ·       bariere tehnice (lipsa tehnicii);
 ·       bariere lingvistice (necunoasterea sau slaba cunoastere a limbilor
straine);
 ·       bariere psihologice (perceptie,memorie, convingere);
 ·       bariere de rezonanta (mesajul nu raspunde nevoilor individului).
Specificul comunicării în
asistența socială
Principalul scop al asistentei sociale este acela de a-i
ajuta pe oameni sa schimbe anumite aspecte ale
functionarii sociale. Primul pas de la care trebuie sa se
porneasca in interventia de ajutorare este de a
dezvolta procesul de comunicare al individului cu
societatea. A-l ajuta pe individ sa se deschida, sa-si
exprime ideile, sentimentele, dorintele, sentimentele
Astfel el isi va putea imbunatati interactiunile la
diferite nivele ale vietii – cu familia, prietenii, colegii,
institutii sau comunitatea in care traieste.
In procesul asistentei sociale comunicarea urmareste:
1. Colectarea de informatii necesare procesului de ajutorare.
2. Explorarea ideilor, sentimentelor si a cailor care vin sa
intampine problema si sa gaseasca modalitati de rezolvare.
3. Exprimarea gandurilor si sentimentelor.
4. Structurarea muncii.
5. Informare, incurajare si oferirea unei cai de urmat.
Conform codului etic editat de NASW in 1956 ‘’asistentii
sociali recunosc importanta fundamentala a relatiilor
interpersonale si le promoveaza in practica profesionala’’.
Comunicarea interpersonala ca forma de interactiune semica,
are rolul sau important in structurarea relatiilor interumane si
in realizarea la nivel profesionist a activitatilor de asistenta
sociala.
Construirea unei relatii corecte si eficiente intre asistentul
social si beneficiar depinde de calitatea procesului de
comunicare prin adaptarea profesionistului la specificul
sociocultural in care se afla cel care solicita ajutorul.
„Pentru a fi eficienta, comunicarea interpersonala dintre
beneficiar si asistentul social trebuie sa fie compatibila cu
stilul de viata al beneficiarului si cu interesele sale
generale”. 
  Acceptam comunicarea ca fenomen social de baza, in
stransa legatura cu interactiunea sociala, comunicarea
fiind cea care creeaza si modifica relatiile. Indivizii
actioneaza interdependent, pe baza unei strategii ce
presupune un sistem de coduri de actiune, realitatea fiind
in permanenta construita de actorii sociali in urma
interactiunii. Semnificatia faptelor umane se regaseste in
modul in care acestia interactioneaza unii cu altii.
Proverbe despre comunicare
 Peştii se prind cu undiţa, iar oamenii cu vorba
 Asemenea unei flori gingaşe, strălucitoare dar fără miros, sunt cuvintele
delicate dar goale ale celui care nu făptuieşte după cum vorbeşte.
 Pe fiecare află-l ce gândeşte, dar nu-i destănui ce cugeţi tu.
 Mare pacoste să nu ai destul duh ca să vorbeşti frumos, nici destulă judecată
ca să taci.
 Înainte de a scrie, învăţaţi să gândiţi.
 Secretul de a fi plicticos este acela de a spune totul.
 Toată lumea aude doar ceea ce înţelege.
 Cuvintele sunt, desigur, cel mai puternic drog.
 Cuvintele dezvăluie starea de spirit, caracterul şi dispoziţia vorbitorului.
 Fii stăpân pe subiect; cuvintele vor urma de la sine.
 Cuvintele sunt vocea inimii.
 Când vorbeşti mult, aproape întotdeauna spui şi ce n-ar trebui spus.
 Limbajul
Limbajul este instrumentul prin care se realizeaza relatia si procesul de
comunicare. El se defineste ca o multime de semnale sau semne
organizate si structurate dupa un set de norme/reguli loogico-
gramaticale.
Comunicarea interumana se realizeaza prin doua tipuri (forme) de
limbaj: limbajul nonverbal si limbajul verbal. Dominant este cel de-al
doilea.
Limba reprezinta  totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale si
gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhica potrivit unor reguli  de
ordonare. Ea este un sistem închegat de semne (cuvinte) si de reguli
gramaticale stabilite social-istoric. în raport cu individul, ea este un dat
obiectiv. Ea depinde nu de existenta în sine a individului, ci de existenta
colectivitatii umane, a poporului, a natiunii. Din acest punct de vedere,
ea este extraindividuala.
Ca instrument de realizare a comunicarii, limbajul
verbal nu poseda un continut informational-
reflectoriu propriu precum procesele psihice de
cunoastere, afective si motivationale, fiecare cuvant
obiectivand si exprimand continuturi senzorial-
perceptive, notionale. Limbajul verbal este un
mediator si un liant al diferitelor functii si procese
constiente si subconstiente, el facand posibila
structurarea unui tip nou de comportament
- comportamentul verbal.
Limbajul este o realitate psihofiziologica individuala,
personalizata, care nu se suprapune si nu epuizeaza
limba: fiecare individ nu realizeaza decat o preluare si
asimilare partiala a limbii.
 Funcţiile limbajului.
Fiecăruia dintre cei şase factori constitutivi ai
comunicării îi corespunde, în viziunea lui Roman
Jakobson o anumită funcţie. Precizarea imediat necesară
este aceea că, aşa cum în orice act de comunicare
sunt prezenţi concomitent toţi cei şase factori, funcţiile
corespunzătoare sunt, de asemenea, coexistente. Altfel
spus, în utilizarea limbajului, se exercită toate cele
şase funcţii, ponderea acestora fiind diferită de la un
mesaj la altul.
 Funcţia expresivă. Este centrată asupra emiţătorului şi
vizează exprimarea subiectivităţii acestuia.
Funcţia conativă. Este centrată asupra receptorului şi
are în vedere efectul mesajului asupra acestuia.
Funcţia referenţială. În concepţia lui Jakobson, acoperă nu
doar relaţia mesajului cu referentul, ci şi cadrul conjunctural al
comunicării.
Funcţia poetică. Numele acestei funcţii, axate pe mesaj e
oarecum înşelător, întrucât ea nu priveşte doar capacitatea
mesajului de a crea emoţie estetică.
Funcţia metalingvistică. Centrată asupra codului, este, în
aparenţă, o funcţie secundară a limbajului, a cărei finalitate este
aceea de a verifica existenţa unui cod comun al interlocutorilor.
Funcţia fatică. Verifică existenţa contactului dintre interlocutori
şi, la fel ca precedenta, pare una dintre funcţiile secundare ale
limbajului. Simţul comun e tentat să afirme că existenţa
contactului e o condiţie banală a comunicării şi, prin urmare nu
justifică nici o discuţie pe marginea ei.
 LIMBAJUL STANDARD
este o variantă stilistică a limbii literare utilizată în condiții
obișnuite de comunicare ;
fără mărci afective ;
limbajul este recomandat a fi utilizat în școală, în situațiile
oficiale de comunicare, în mass-media ;
CONSECINȚELE UTILIZĂRII : pierderea expresivității,
dispariția impresiei de spontaneitate, de implicare afectivă,
folosirea cuvintelor cu sensul propriu, renunțarea la termenii
regionali, populari, arhaici, la jargon și argou, care sunt
înlocuiți cu echivalentul lor din limba literară.
 
 LIMBAJUL LITERAR

 aspectul cel mai îngrijit al limbii ;

consolidat prin scris (dar și vorbit) ;
respectă un ansamblu de norme ;
existența caracterului conștient ;
limba literară NU trebuie confundată cu limba operei
literare (utilizează orice tip de limbaj și elemente de
argou și jargon).
 LIMBAJUL
COLOCVIAL/FAMILIAR

predominant oral; presupune conversație între

persoane cu statut sopcial apropiat sau intre care
există un anumit grad de intimitate (ex:rude, prieteni,
cunoștințe) ;
are o mare expresivitate prin impresia de
spontaneitate, de naturalețe, de implicare afectivă ;
adeseori conține o nuanță glumeață, ironică ;
în scris, se întâlnește în corespondență și, mai rar, în
scrierea de tip jurnalistic.
 LIMBAJUL POPULAR/
REGIONAL

predominant oral; folosit în literatura scrisă din

dorința de a crea impresia de autenticitate a vorbirii
personajelor sau pentru a le individualiza ;
d.p.v. stilistic → funcție de evocare ;
→ funcție de creare a culorii locale ;
→ funcție în caracterizarea indirectă a personajelor.
se poate manifesta ărin folosirea regionalismelor,
eventual a argoului (mai ales în mediul urban) ;
se manifestă la nivel fonetic, gramatical, lexical și
semantic.
 LIMBAJUL ARHAIC
are în vedere o perioadă depășită ori pe cale de dispariție ;
unele cuvinte sunt atât arhaisme cât și regionalisme ;
expresivitatea limbajului arhaic apare doar când acesta este
utilizat în texte literare sau în limbajul familiar/ colocvial, cu
funcția de evocare, de creare a culorii locale sau pentru a conferi
o nuanță glumeață comunicării ;
pentru momentul în care au fost introduși în limbă, termenii nu
pot fi considerați arhaici și nu au o valoare expresivă, ci pot fi
considerați a aparține limbajului standard ;
se manifesă la nivel fonetic, morfologic, sintactic, lexical și
stilistic.
 COMUNICAREA NON VERBALA
 Comunicarea non verbala este comunicarea care nu foloseste cuvinte
si prin care se exprima sentimente, emotii, atitudini. Chiar si fara
cuvinte, noi comunicam prin ceea ce facem: modul cum stam sau cum
umblam, cum ridicam din umeri sau facem un gest, cum ne
îmbracam, cum conducem o masina sau stam la birou, fiecare din
acestea având o semnificatie si comunicând o idee.
 Comunicarea non verbala este deosebit de importanta în plan social.
De obicei afirmatiile verbale sunt influentate de o serie de factori cum
ar fi: teama de a nu jigni sau supara, dorinta de a încheia o afacere,
presiunea sociala care uneori ne determina sa spunem ca suntem de
acrod cu cineva chiar daca nu este asa, etc. Comunicarea non verbala
completeaza, întareste, nuanteaza sensul mesajelor verbale si , în
anumite situatii, este chiar mai credibila decât comunicarea verbala.
 Un bun comunicator trebuie sa stapâneasca bine atât comunicarea
verbala cât si pe cea non verbala.
 Tipuri de comunicare non
verbala:
- comunicarea non verbala denumita senzoriala, deoarece
se bazeaza pe ceea ce receptionam cu ajutorul simturilor
vazului, auzului, mirosului, tactil si gustativ ;
- comunicarea non verbala estetica (pictura, muzica, dans,
imagine, etc) care are loc prin intermediul diferitelor forme
de exprimare artistica si comunica diferite emotii artistice ;
- comunicarea non verbala bazata pe folosirea însemnelor
(steaguri, insigne, uniform etc) si a simbolurilor specifice,
ca de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane,
etc) sau statut social (gradele la ofiteri, titulatura,
decoratiile, etc).
Bibliografie
 http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/comunicare/COMUNICAREA-DEFINITII44597.php
 C.E.Osgood, A vocabulary for Talking about Communication în Drăgan 1993, 12.
 Sereno, KK şi Mortensen, C.D., 1970, Foundations of communication theory, în Van Cuilenburg et al.
1998,
 Columbia Encyclopedy în Drăgan, 1993, 12.
 Guiraud, Pierre, Langage et theorie de la communication, în Haineş, 1998, 9.
  Vlăsceanu, Mihaela Comunicarea în Zamfir, Vlăsceanu, 1993.
 Haineş, 1998, 8
 Sapir, Edward, 1930, Communication, în McQuail, 1999, 18
 Voyenne, Bernard, 1962, La presse dans la societe contemporaine, în Haineş, 1998, 8
 Baylon, Mignot, 2000, 10
 Ch. Cooley în Drăgan, 1993
  Schram, Wilbur, 1995, Process and Effects of Mass-Comunication, în Dobrescu, 1998, 9.
 Escarpit,1980,
 http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/Comunicarea-umana-definitii-cl82.php
 http://www.qreferat.com/referate/comunicare/Procesul-de-comunicare-Element529.p
 http://inspiratie.netflash.ro/citate/comunicare/page3.html
 A. Morales, B. Sheafor, 1977, p. 122