Criticism

ul
Junimist Rus Daria
Cuci Daiana
Farcas Rafael
 Formarea Junimii
Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iașii în anul 1863 de
către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu.
În toamna anului 1863, sub guvernarea democratică a lui Alexandru Ioan Cuza, un grup de tineri
dornici de a da un alt curs culturii şi literaturii româneşti înfiinţează la Iaşi o asociaţie liberă cu
numele Junimea Iniţiatorii sunt: Petre Carp, doctor în drept (26 de ani), Vasile Pogor, doctor în
drept (30 de ani), Theodor Rosetti, doctor în drept (de 26 de ani), cel care propune numele societăţii
– Iacob Negruzzi, doctor în drept (20 de ani), fiul lui Constantin Negruzzi, şi Titu Maiorescu, doctor
în filosofie (23 de ani), toţi având studii în Germania şi Franţa.

La 26 martie 1863, Titu Maiorescu îi scrie surorii lui: ”...Am izbutit, în fine, să adun în jurul
meu, într-o unitate, cele mai viabile elemente din Iași: Rosetti, Carp, Pogor, acum și
Negruzzi ...; alcătuim o societate bazată pe principii de încetățenit”), din inițiativa unor
tineri reîntorși de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescuu, Petre P.
Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Teodor Rosetti.

Medalion al Societății literare Junimea
Rândul 1: Nicolae Beldiceanu, Samson Bodnărescu, Teodor Nica, Gheorghe
Roiu, Mihail Christodulo, Victor Castano, Mihail Gheorghiu;
randul 2: Constantin Meissner, Ion Dospinescu, Alexandru Grigore
Suțu, Ștefan Vârgolici, Vasile Burlă, Anton Naum, Gheorghe Racoviță, Ioan
Buiucliu, Abgar Buiucli;
rândul 3: Teodor T. Burada, Constantin Leonardescu, Gheorghe
Bengescu [Dabija], Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Ioan Mire
Melik, Mihai Eminescu, Dumitru C. Ollănescu-Ascanio;
rândul 4 Nicolae Gabrielescu, Ion Luca Caragiale, Al. Farra, Vasile
Pogor, Vasile Alecsandri, Iacob Negruzzi, Emil Max, Gheorghe Bejan, Ioan
Slavici;
rândul 5: Ioan D. Caragiani, Mihail Cristodulo Cerchez, Nicolae
Mandera, Nicolae Game, Neculai Culianu Ioan Ianov
Buiucliu, Nicu Burghele;
rândul 6: Constantin Constantiniu, Leon Negruzzi, Gheorghe
Capșa, Dumitru Rosetti-Tescanu, Ștefan Nei, Pavel Paicu, Ion
Creangă, Neculai Mihalcea;
rândul 7: Teodor Christodulo, Ioan Nenițescu, Miron Pompiliu, Alexandru
Lambrior, Constantin Lepădatu, Gheorghe Scheletti, Theodor Șerbănescu;
rândul 8: Theodor Buiucliu, A. D. Xenopol, Petru Th. Missir, Aristide
Peride, Alexandru Al. Beldiman, V. Cuciureanu, G. Zaharia;
rândul 9: Xenofon Gheorghiu, Valerian Ursian, Gheorghe
Negruzzi, Alexandru Philippide, Constantin Dimitrescu-Iași, Ștefan Văleanu;
rândul 10: Nicolae Volenti, Vasile Bossie, Telemac Ciupercescu.
Reprezentanți ai
Junimii
Titu Maiorescu
● Titu Liviu Maiorescu s-a născut la Craiova , la 15 februarie
1840.Acesta a fost academician, avocat, critic literar,
eseist, estetician, filosof, pedagog, politician şi scriitor
român, prim-ministru al României între 1912 şi 1914 ,
ministru de interne, membru fondator al Academiei
Române , personalitate remarcabilă a României sfârşitului
secolului al XIX-lea şi începutului secolului XX . Maiorescu
este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără
fond,baza Junimismului politic şi piatra de fundament pe
care s-au construit operele lui Mihai Eminescu , Ion Luca
Caragiale şi Ioan Slavici. S-a stins din viaţă la 18 iunie
1917 , fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
Vasile Pogor
● Vasile Pogor (n . 20 august 1833 , Iaşi ; d. 20 martie 1906 ,
Bucium, judeţul Iaşi ) , fiu al comisului V. Pogor şi al Zoei
Cerchez , a fost om politic, publicist şi poet român, care a
îndeplinit în mai multe rânduri funcţia de primar al
municipiului Iaşi. A studiat la pensionul Malgouverne din
oraşul Iaşi, după care (din anul 1849) şi-a continuat studiile
secundare, apoi cele juridice la Paris Vasile Pogor a fost
unul dintre fondatorii societăţii Junimea şi ai revistei
Convorbiri literare , unde a colaborat cu versuri, scrieri în
proză şi traduceri. A tradus din Horaţiu , Goethe , Hugo ,
Gauthier , Baudelaire . Puţinele sale poezii originale
( Pastelul unei marchize , Melancolie , Magnitudo Parri ,
Sfinx egiptean ş.a) au totuşi un aer de prospeţime şi o
pronunţată nuanţă de umor .
Petre Carp
● Petre Carp s-a n ă scut la 28 iunie 1837 la Ia şi dintr-
o veche familie boiereasc amintit ă de Dimitrie
Cantemir în descrierea Moldovei. A absolvit
gimnaziul la Berlin (1850) urmând Facultatea de
Drept si Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din
Bonn . În anul 1862 revine la Iaşi şi contribuie la
punerea bazei societăţii Junimea (primăvara anului
1864). Adept al ideilor junimiste s-a remarcat ca unul
dintre fruntaşii Partidului Conservator din acea
perioadă. A fost ales în numeroase rânduri deputat şi
senator în Parlamentul României , iar după plecarea
domnitorului Cuza a fost ales de două ori preşedinte
al Consiliului de Miniştri. Acesta se stinge din viaţă la
data de 19 iunie 1919 fiind înmormântat în comuna
Tibăneşti din judeţul Iaşi.
Iacob Negruzzi
● Iacob Negruzzi ( s-a născut la 31 decembrie 1842 la Iaşi
si s-a stins din viaţă în data de 6 ianuarie 1932 la
Bucureşti ) a fost scriitor român , fiul lui Costache
Negruzzi . Şi-a făcut studiile în Germania . A fost
profesor la Facultatea de drept din Iaşi şi preşedinte al
Academiei Române . Membru fondator al societăţii
Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista
Convorbiri literare . Selecţie lucrări : Mihai Vereanu ,
roman, 1873 ; Copii de pe natură , portrete satirice în
proză şi versuri, 1874 ; Hatmanul Baltag ” , operă bufă în
colaborare cu I.L.Caragiale , 1884 ; Amintiri din Junimea
, memorii, 1921 .
Theodor Rosetti
● Theodor Rosetti (născut în 5 mai 1837 la Iaşi şi a decedat
în 17 iulie 1923 la Bucureşti ) a fost un publicist şi om
politic român, academician, licentiat în drept, prim-
ministru al României în perioada 1888 - 1889 . După
studii la Liov, Viena şi Paris a făcut carieră în magistratură
, a fost prefect de Vaslui, ministru, preşedinte al
Consiliului de miniştri (1888-1889), guvernator al Băncii
Naţionale, membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la
Haga. A fost totodată fondator al „Junimii“, autor de eseuri
apărute în „Convorbiri literare“, membru de onoare al
Academiei Române.
 Existența tipografiei permite „Junimii” publicarea, începând Cladirea unde a
din 1867, a unei reviste:  „Convorbiri literare”, puse de la început fost tiparite
sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicație se va revista
bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a „ Convorbiri
impus, încă de la apariție, o direcție nouă, modernă, întregii literare”
noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic și sentimentul
valorii estetice. Încă de la începuturile ei, mișcată de conștiința
primelor nevoi ale culturii românești în acel moment, „Junimea”
abordează problema ortografiei românești, foarte acută în epoca
trecerii de la întrebuințarea alfabetului chirilic la cel latin.
În ședințe însuflețite, ținute de obicei în casa lui Vasile Pogor sau
acasă la Titu Maiorescu și dominate de personalitatea plină de
prestigiu a acestuia din urmă, se discută probleme de ortografie Revista
Convorbiri
și limbă, se recitesc poeții români în vederea unei antologii și se
literare
compun sumarele revistei, uneori în hazul general pentru
producțiile care trebuiau respinse. Convorbiri literare păstrează
în cea mai mare parte urma activității “Junimea”, și lectura
atentă a revistei permite refacerea vieții renumitei grupări literare
și a etapelor pe care le-a străbătut.
● În cadrul şedinţelor ţinute în casa lui Titu Maiorescu la Iaşi erau citite şi discutate operele unor
tineri scriitori, iar cele mai valoroase erau publicate în revista societăţii „Convorbiri Literare”
apărută la Iaşi la 1 Martie

Casa lui Titu Maiorescu de la Iași

● La întrunirile Junimii, fundamental este spiritul critic, așa-numitul criticism, caracterizat prin

respectul adevărului, disocierea valorilor și adaptarea ideilor la realități și posibilități. Limba
artificială, falsa erudiție și pedantismul, lipsa de gust sunt permanent semnalate și ironizate de
membrii Junimii, care cultivă zeflemeaua și țin un dosar de enormități, un adevărat sottisier
(=culegere de prostii)
 Periodizarea Junimii
● Prima etapă a avut loc între anii 1868 - 1874 când s-au elaborat principiile estetice şi sociale ,
etapa fiind importantă pentru caracterul polemic în domeniul limbii, al literaturii şi al culturii.
Interesul pentru literatură se manifestă încă din 1865 când se avansează ideea alcătuirii unei
antologii de poezie românească pentru şcolari. Aceasta i-a determinat să citească în şedinţele
societăţii autorii mai vechi pe ale călor texte şi-au exersat spiritul critic şi gustul literar. Este
vremea în care „Junimea” provoacă cele mai multe adversități, dar și aceea în care, prin
succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui ,Mihai
Eminescu aureola prestigiului începe să se formeze în jurul ei.
● Pâna in 1874 are un caracter polemic si se manifesta in 3 direcții : limba literatura și cultură
● A doua etapă durează din 1874 până în anul 1885 cu desfăşurarea şedinţelor Junimii” la Bucureşti,
dar a activităţii revistei la Iaşi. Este o etapă de consolidare în sensul că în această perioadă se afirmă
reprezentanţii „ Direcţiei noi” în poezia şi proza română precum: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan
Slavici şi Ion Luca Caragiale. Acum sunt elaborate studiile esenţiale prin care Titu Maiorescu se
impune ca un autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne, fără însă a neglija preocupările
din domeniul limbii literare: în 1860 se făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin. Maiorecu
susţine utilitatea îmbogăţirii vocabularului limbii române prin neologismele de origine romanică într-un
studiu din 1881 intitulat „Neologismele”

<- Sediul Junimea din București

A treia etapă ( 1885 – 1944 ) este numită etapa

bucureşteană deoarece este mutată la Bucureşti
revista „Convorbiri Literare” şi întreaga societate
Junimea. Această etapă are un caracter
preponderent universitar prin cercetările
ştiinţifice, istorice si filozofice. Perioada în care
principiile estetice ale junimismului se dezvoltă în
mod deosebit.
Activitatea membrilor de bază ai Junimi
● Mentorul Junimii , Titu Maiorescu se detașează prin publicarea mai multor studii și cercetări, pe
baza cărora se structurează principiile filozofice și estetice ale culturii române. Dintre acestea
amintim:
1. Despre scrierea limbei rumăne(1866)
2. O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867(1867)
3. Direcția noua în poezie și proza româna(1872)
4. Neologismenle (1881)
5. Comediile d-lui I. L. Caragiale (1885)
 O cercetare critica asupra poeziei române de la
1867
●  “O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, conţine “ didactic şi limpede estetica
maioresciană, rămas ă neschimbată pe toata întinderea activităţii criticului”, cum afirmă George
Călinescu . Criticul începe prin a stabili faptul că fiecare artă are un material de lucru (sculptura-
lemnul sau piatră, pictura-culoarea, muzica-sunetele), numai poezia nu are un material specific,
căci cuvintele sunt destinate comunicării. Rolul poeziei este acela de a deştepta “prin cuvintele ei
imagini sensibile în fantezia auditoriului”. În concepţia lui Maiorescu, poetul trebuie să desfăşoare
o adevărată luptă pentru sensibilizarea cuvântului, care tindea către abstractizare. Criticul
enumeră, oferind exemple, câteva modalităţi de sensibilizare a cuvântului: “alegerea cuvântului
celui mai puţin abstract”, utilizarea adjectivelor ş i adverbelor - “epitete ornante”, a
personificărilor, a comparaţiilor şi a metaforelorIdeile criticului sunt argumentate cu exemple din
operele marilor scriitori universali: Schiller, Victor Hugo, Shakspeare, Horaţiu, Heine. Maiorescu
încheie prima parte a studiului prin realizarea unei distincţii clare între politică, “product al raţiunii”
şi poezie, “product al fanteziei”. Condamnate de către critic sunt “poeziile politice” şi cele “rele
istorice” pentru că sunt “lipsite de sensibilitate poetica”.
 Comediile d-lui Caragiale
● “ Comediille d-lui Caragiale ” ( 1885 ) Comediile d-lui I.L. Caragiale este al doilea studiu în care
sunt prezentate ideiile estetice ale lui Titu Maiorescu, după „O cercetare critică asupra poeziei
românesti de la 1867”.Acum criticul îsi propune să explice din punct de vedere estetic raportul
dintre artă şi realitatea socială, răspunzând, în acelaşi timp, la întrebarea dacă arta are sau nu o
misiune moralizatoare. În privinţa primei probleme, cea a raportului dintre artă şi realitate, criticul
remarcă: „Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale pun în scenă câteva tipuri din viaţa
noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu
expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţii le anume alese de autor”. Maiorescu observă că
meritul lui Caragiale este acela de „a arăta realitatea din partea ei comică”, prin „scoaterea şi
înfăţişarea plină de spirit a tipurilor şi situaţiilor din chiar miezul unei păr ţ i a vieţii noastre sociale,
fără imitare sau împrumutare din alte literaturi străine”. Criticul se opreşte asupra unuia dintre
reproşurile care se aduc comediilor lui Caragiale, şi anume că ar urmări scopuri politice. În acest
sens, criticul susţine că „ ...o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul îşi ia
persoanele sale din societatea contimporană cum este, pune în evidenţă partea comică cum o
găseşte si Caragiale, care astăzi îşi bate joc de fraza demagogică, şi-ar fi bătut joc ieri de işlic şi
tombateră şi îşi va bate joc mâine de fraza reacţionară şi în toate aceste cazuri va fi în dreptul său
literar incontestabil.”
 Eminescu si poeziile lui
● Studiul „Eminescu şi poeziile lui” de Titu Maiorescu publicat în anul în care Eminescu îşi încheia
existenţa (1889), este cel dintâi studiu critic scris la noi despre marele poet. Maiorescu porneşte
de la constatarea că tânăra generaţie „se află astăzi sub influenţa operei poetice a lui Eminescu”.
În prima parte Maiorescu analizează personalitatea poetului explicând-o prin firea lui „Ce a fost şi
a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut”. În partea a doua criticul examinează
cultura poetului arătând că: „Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă
la nivelul culturii europene de astăzi”. Tendinţa de a cunoaşte cultura europeană nu era însă la
Eminescu „un simplu material de erudiţie străină” ci era primită şi asimilată în chiar
„individualitatea lui intelectuală”. Poeziile lui Eminescu exprimă „o intuiţie a naturii sub formă
descriptivă, o simţire de amor uneori veselă, adeseori melancolică”. O altă constatare pe care
Maiorescu o face asupra poeziei lui Eminescu privind latura ei erotică este că „el nu vede în
femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil”
 Junimea în
„Istoria literaturii române
moderne”
● Un curent literar este adeseori o simplă construcţie istorică, rezultatul însumării mai multor opere
şi figuri, atribuite de cercetătorii aceloraşi influenţări şi subestimate aceloraşi idealuri. Multă
vreme după ce oamenii şi creaţiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor şi răsunetul lor s-a
stins, istoricii descoperă filiaţii şi afinităţi, grupând în interiorul aceluiaşi curent opere create în
neatârnare şi personalităţi care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune. Fără îndoială că nu
acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care îşi propune să studieze dezvoltarea acestui
important curent este uşurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai
multor voinţe şi că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea”
nu este numai un curent cultural şi literar, dar şi o asociaţie. Ea însă nu a luat naştere printr-un
act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeaşi perioadă în Bucureşti) şi
nu s-a menţinut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. ”Junimea”
n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar şi socio-politice
Apariţia ei se datorează afinităţii viu resimţite dintre personalităţile
întemeietorilor. Ea se menţine apoi o perioadă îndelungată prin
funcţiunea atracţiilor şi respingerilor care alcătuiesc caracteristica
modului de a trăi şi a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit
căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este şi aceea pe care
asociaţia însă o adopta pentru sine. Tudor Vianu punea în evidenţă
patru serii de trăsături distincte ale junimismului: A. Spiritul filosofic; B.
Spiritul oratoric; C. Ironia; D. Spiritul critic; E. Gustul pentru clasic şi Tudor Vianu
academic
 Concluzii
●  Criticismul junimist este o trăsătură definitorie a mişcării, care a influenţat destinul literaturii şi al
culturii române.Structurarea unei doctrine unice pe baza respectului faţă de adevăr, plasarea
analizei şi a interpretării fenomenului artistic într-o paradigmă valorică universală, combaterea cu
vehemenţă a mistificării istoriei şi a limbii române, a lipsei de echilibru între fondul şi forma
fenomenului cultural, sunt câteva dintre ideile în numele cărora luptă junimiştii. Ei resimt nevoia
de afirmare a specificului naţional si de înlăturare a formelor faăra fond, considerând că „...între
anii 1848-1870 s-a produs o ruptură adâncă între cultura tradiţională şi cea modernă, prin
adoptarea unor forme ocidentale nepotrivite fondului românesc. De aici şi calificarea culturii
româneşti contemporane drept formă fără fond şi combaterea ei violentă în numele
adevărului...”( Ştefănuţa Creţu, Gabriela Drăgoi, Florin Faifer, Dicţionarul literaturii române de la
origine până la 1900 , Editura Academiei, Bucureşti, 1979)
● Aceste convingeri, puterea extraordinară a lui Maiorescu de a construi o teorie a culturii,
demonstrând autonomia artei şi aplicând principiile valorice, au facut posibilă apariţia marilor
clasici ai literaturii române: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici.
 Bibliografie

● Titu Maiorescu – din vol. “Critice”

● “ O cercetare critică asupra poeziei române de la
1867”
● Comediille d-lui Caragiale ” ( 1885 )
● Eminescu şi poeziile lui”
● Istoria literaturii române de la origini până în prezent ;
● Junimea în „Istoria literaturii române moderne” ;
● Wikipedia