Junimea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre
Carp, Gheorghe Racoviță, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii
acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și
răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și
personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent
este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl
domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar
, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a
menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate
de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar
, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin
funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit
căreia "Intră cine vrea, rămâne cine poate" este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază
materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici
colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri
comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Tudor Vianu punea în evidență cinci serii de trăsături distincte ale junimismului:

Spiritul filosofic
Spiritul oratoric
Ironia
Spiritul critic
Gustul pentru clasic și academic

Cuprins
1 Fondarea Junimii
2 Periodizarea Junimii
2.1 Perioada 1863- 1874
2.2 Perioada 1874-1885
2.3 Perioada 1885-1907
2.3.1 1885-1900
2.3.2 1900-1907
2.4 Ultima etapă
3 Activitatea membrilor de bază ai Junimii
 3.1 Ion Luca Caragiale
3.2 Mihai Eminescu
4 Concluzii
5 Note
6 Bibliografie
7 Lectură suplimentară
8 Legături externe

Fondarea Junimii
Societatea Junimea a luat ființă la Iași în anul 1863 (La 26 martie 1863, Titu Maiorescu îi scrie surorii lui: ”...Am izbutit, în fine, să
adun în jurul meu, într-o unitate, cele mai viabile elemente din Iași: Rosetti, Carp, Pogor, acum și Negruzzi ...; alcătuim o societate
bazată pe principii de încetățenit”), din inițiativa unor tineri reîntorși de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P.
Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Teodor Rosetti.

Ei își încep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formulă masonică, junimiștii, când vorbeau despre
acest subiect, spuneau: "Originea Junimii se pierde în negura timpului".

Cursul public pe care Titu Maiorescu îl ținuse cu un an mai înainte, curând după instalarea sa la Iași, dovedise existența unui
auditoriu cultivat, în stare să se intereseze de problemele științei, expuse în formele unei înalte ținute academice. Experiența este
reluată în februarie 1864 cu puteri unite. În cursul aceluiași ciclu al "Prelecțiunilor populare", abordând probleme dintre cele mai
variate, Carp și Vasile Pogor vorbesc de câte două ori, iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi “Prelecțiunile populare” devin o lungă
tradiție a “Junimii” din Iași. Timp de șaptesprezece ani ele se urmează neîncetat, mai întâi asupra unor subiecte fără legătură între ele;
apoi, din 1866, grupate în cicluri unitare; în fine, din 1874, prin intervenția noilor membri, Lambrior și Gheorghe Panu, asupra unor
teme cum ar fi istoria și cultura națională.

Astfel, de unde mai înainte se vorbise despre Elementele de viață ale popoarelor și despre Cărțile omenirii, cicluri din 1874 și 1875
limitează preocupările la elementele naționale ale culturii noastre și la influențele consecutive exercitate asupra poporului român.
Curând, prin darul basarabeanului Cașu, nepotul lui Pogor, completat prin cotizațiile membrilor ei, „Junimea” devine proprietara unei
tipografii, trecută mai târziu în alte mâini. Asociația înființează și o librărie, pusă sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar dispărută și
ea după o scurtă funcționare.

Existența tipografiei permite „Junimii” publicarea, începând din 1867, a unei reviste: Convorbiri literare, puse de la început sub
conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicație se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă
de la apariție, o direcție nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic și sentimentul valorii estetice. Încă de
la începuturile ei, mișcată de conștiința primelor nevoi ale culturii românești în acel moment, „Junimea” abordează problema
ortografiei românești, foarte acută în epoca trecerii de la întrebuințarea alfabetului chirilic la cel latin.

În ședințe însuflețite, ținute de obicei în casa lui Vasile Pogor sau acasă la Titu Maiorescu și dominate de personalitatea plină de
prestigiu a acestuia din urmă, se discută probleme de ortografie și limbă, se recitesc poeții români în vederea unei antologii și se
compun sumarele revistei, uneori în hazul general pentru producțiile care trebuiau respinse.
Convorbirile literare păstrează în cea mai
mare parte urma activității “Junimea”, și lectura atentă a revistei permite refacerea vieții renumitei grupări literare și a etapelor pe
care le-a străbătut. Programul Junimii și cercetări istorice recente ne îndreptățesc să afirmăm că gruparea avea o importantă
dimensiune masonică.

La întrunirile Junimii, fundamental este spiritul critic, așa-numitul criticism, caracterizat prin respectul adevărului, disocierea
valorilor și adaptarea ideilor la realități și posibilități. Limba artificială, falsa erudiție și pedantismul, lipsa de gust sunt permanent
semnalate și ironizate de membrii Junimii, care cultivă zeflemeaua și țin un dosar de enormități, un adevărat sottisier (=culegere de
prostii).[1]Junimiștii își dau porecle pitorești: Iacob Negruzzi e „sacul cu minciuni", I. Caragiani „binehrănitul", Lambrior , Tasu și
Panu alcătuiesc grupul celor „trei români", sensibili la problemele naționale. Asistența pasivă, condusă de matematicianul „papa"
Culianu constituie „caracuda". Anecdotiști gustați sunt la Junimea
Caragiani și Creangă, mai ales cu anecdote „pe ulița scurtă", deși
acestea fac să roșească pe „pudicul" Naum, stârnind în schimb delirul
lui Vasile Pogor.

Periodizarea Junimii
În activitatea societății și a
Curente culturale românești
revistei se conturează distinct
trei etape.

Gândirism
Perioada 1863- 1874
Junimism
Prima etapă, numită și "etapa Latinism
ieșeană", se întinde de la Ortodoxism
întemeiere, în anul 1863, până în Poporanism

1874, anul în care Titu Protocronism

Realism socialist
Maiorescu, devenit ministru al
Sămănătorism
Instrucțiunii publice, se mută la
Sincronism
București. În această etapă
Trăirism
predomină caracterul polemic. Țărănism
Este epoca în care se elaborează
principiile sociale și estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru
limbă, purtate cu latiniștii și ardelenii, apoi a polemicilor cu
barnuțiștii, cu Bogdan Petriceicu Hașdeu și cu revistele din
București, duse nu numai de Maiorescu, dar și în acțiuni colaterale de
Gheorghe Panu, Teodor Vârgolici, Alexandru Lambrior, Vasile
Burlă, Alexandru Cihac. Este vremea în care “Junimea” provoacă
cele mai multe adversități, dar și aceea în care, prin succesul
polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin
descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului începe să se
formeze în jurul ei.
Perioada 1874-1885
Între anii 1874 și 1885 urmează a doua fază a “Junimii”, epoca în
care ședințele din Iași se dublează cu cele din București, în diversele
locuințe ale lui Maiorescu și în cele din urmă în armonioasa casă din
strada Mercur, unde Vasile Alecsandri a citit Fântâna Blanduziei
,Despot-vodă; Caragiale a citit O noapte furtunoasă, apărute în
aceeași perioadă în Convorbiri literare împreună cu operele lui
Vasile Conta și Ion Creangă. Este perioada de desăvârșire a direcției
noi. În paginile revistei apar operele marilor clasici: Eminescu,
Creangă, Caragiale, Slavici, precum și ale altor personalități din
primul rang în artă, știință și cultură. Este perioada de glorie absolută
a revistei.
Perioada 1885-1907
Portret colectiv al membrilorJunimii în 1883.
rândul 1: Nicolae Beldiceanu, Samson
Bodnărescu, Teodor Nica, Gheorghe Roiu, Mihail
Christodulo, Victor Castano, Mihail Gheorghiu;
rândul 2: Constantin Meissner, Ion Dospinescu,
Alexandru Grigore Suțu, Ștefan Vârgolici, Vasile
Burlă, Anton Naum, Gheorghe Racoviță, Ioan
Buiucliu, Abgar Buiucliu;
rândul 3: Teodor T. Burada, Constantin
Leonardescu, Gheorghe Bengescu [Dabija],
Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, Petre P. Carp,
Ioan Mire Melik, Mihai Eminescu, Dumitru C.
Ollănescu-Ascanio;
rândul 4: Nicolae Gabrielescu, Ion Luca Caragiale,
Al. Farra, Vasile Pogor, Vasile Alecsandri, Iacob
Negruzzi, Emil Max, Gheorghe Bejan, Ioan Slavici;
rândul 5: Ioan D. Caragiani, Mihail Cristodulo
Cerchez, Nicolae Mandrea, Nicolae Gane, Neculai
Culianu, Ioan Ianov, Grigore Mithridate Buiucliu,
Nicu Burghele;
rândul 6: Constantin Constantiniu, Leon Negruzzi,
Gheorghe Capșa, Dumitru Rosetti-Tescanu, Ștefan
Nei, Pavel Paicu, Ion Creangă, Neculai Mihalcea;
rândul 7: Teodor Christodulo, Ioan Nenițescu,
Miron Pompiliu, Alexandru Lambrior, Constantin
Lepădatu, Gheorghe Scheletti, Theodor
Șerbănescu;
rândul 8: Theodor Buiucliu, A. D. Xenopol, Petru
Th. Missir, Aristide Peride, Alexandru Al. Beldiman,
V. Cuciureanu, G. Zaharia;
rândul 9: Xenofon Gheorghiu, Valerian Ursian,
Gheorghe Negruzzi, Alexandru Philippide,
Constantin Dimitrescu-Iași, Ștefan Văleanu;
rândul 10: Nicolae Volenti, Vasile Bossie (Bossy),
Telemac Ciupercescu.
1885-1900
Perioada 1885-1900 este o perioadă mai lungă și lipsită de omogenitate. Transferată
la București, revista își schimbă în mare măsură profilul, predominând cercetările
istorice și filozofice.

În anul 1885 Iacob Negruzzi se mută la București, luând cu sine revista a cărei
conducere o păstrează singur până în 1893, pentru ca în 1895 să fie format un
comitet care să își asume întreaga conducere a revistei.

Între anii 1885 și 1900 principiile estetice ale junimismului au parte de o importantă
dezvoltare. În aceeași perioadă are loc lupta “Junimii” cu socialiștii, acțiunea lui Titu Casa Pogor, sediul Junimii și revistei
Convorbiri literare, este astăzi sediul
Maiorescu fiind sprijinită de aceea a lui Petru Th. Missir și de a tinerilor discipoli P.
Muzeului Literaturii Românedin Iași
P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinți, Gr. Tausan etc. Deși în acest
interval Ion Luca Caragiale îsi continua colaborarea la Convorbiri literare, care se
deschid și gloriei tinere a lui George Coșbuc perioada dintre 1885 și 1900 dă grupării și revistei un caracter universitar predominant.
Drumul prin Convorbiri literare devine drumul spre Universitate.

Este epoca în care se stabilește pentru trei sau patru decenii de aici înainte configurația Universității, mai cu seamă a celei
bucureștene și în care, din cenaclul “Junimii”, se desprind figurile cele mai proeminente ale științei și oratoriei universitare.

1900-1907
În 1900 vechiul comitet se completează cu nume noi, provenind din domeniul științelor naturale. Nume noi se amestecă cu altele noi,
mai puține nume din sferele literare, mai multe din cele savante și universitare. Animatorul comitetului este Ioan Bogdan care, în
1903, devine directorul revistei până în1907, când revista trece sub conducerea luiSimion Mehedinți.

Dacă până în 1900 revista își păstrase în primul rând tradiționalul ei caracter literar și filozofic, o dată cu intrarea lui Ioan Bogdan în
comitetul de redacție și apoi cu trecerea lui la direcția revistei, Convorbirile devin o arhivă de cercetări istorice, în paginile căreia se
disting, alături de propriile studii ale lui Ioan Bogdan, acele ale lui Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga și alții. Și dacă vechile lupte ale
Convorbirilor literare fuseseră purtate pe teme de cultură generală, acum este vremea polemicilor erudite, ale lui Ioan Bogdan
împotriva lui Sion, ale lui Nicolae Iorga împotriva lui A. D. Xenopol și Tocilescu care nu au mai avut același grad de popularitate ca
și în anul 1890.

Ultima etapă
A cincea epocă a Convorbirilor cea care a început în anul 1907, coincide cu lunga direcție a lui Simion Mehedinți, în timpul căreia
arhiva de cercetări istorice se completează cu una de filozofie, unde apar contribuțiile gânditorilor, la începuturile lor atunci: Ioan
Petrovici, C. și M. Antoniade, Mircea Djuvara, Mircea Florian.

Figura literară cea mai importantă a epocii este Panait Cerna, a cărui colaborare începuse însă sub direcția anterioară. În latura
îndrumării critice, nimic nu poate fi pus alături de marea epocă ieșeană și nici de dezvoltarea ei ulterioară prin contribuția lui P.P
Negulescu și a lui Mihail Dragomirescu. Apariția lui Eugen Lovinescu este de scurtă durată, rostul criticului urmând să se precizeze
mai târziu. Convorbirile literare au avut totuși controverse și în această perioadă cu revisteleViața nouă și cu Viața românească.

Lipsite însă de sprijinul unor noi și puternice talente literare, Convorbirile literare încep să piardă din vechiul prestigiu până când, în
1921, Simion Mehedinți predă conducerea lui Al. Tzigara-Samurcas care, împreună cu arhitectul Al. M. Zagoritz, se remarcase încă
din perioada vechii conduceri prin studii de arta romanească veche și populară. Nici noua direcție nu izbutește însă să impună revista
în rolul ei de altădată. O viziune asupra întregii “Junimi” nu va mai fi posibilă decât după ce va fi cuprinsă întreaga arborescență a
mișcării, dezvoltată prin silințele celei de-a doua generații de scriitori și gânditori junimiști.

Activitatea membrilor de bază ai Junimii

Mentorul Junimii, Titu Maiorescu, se detașează prin publicarea mai multor studii și cercetări, pe baza cărora se structurează
principiile filozofice și estetice ale culturii române. Dintre acestea amintim:

Despre scrierea limbii române(1866)

O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867(1867)
Direcția nouă în poezia și proza română(1872)
Neologismele (1881)
Comediile d-lui I.L. Caragiale(1885)
În prima lucrare, Maiorescu pledează pentru scrierea fonetică, susținând ideea, novatoare pentru vremea aceea, că scrierea trebuie să
reflecte schimbările survenite în evoluția sunetelor limbii. Respinge alfabetul chirilic, susținând folosirea literelor latine.
Argumentează și probează necesitatea îmbogățirii limbii, pe căi externe, prin introducerea neologismelor, combătând, în același timp,
calcul lingvistic și tendințele de stricare a limbii Neologismele).
(

Ideile, privind procesul de desăvârșire a limbii române literare, emise de Titu Maiorescu, sunt larg receptate, încât, în anii 1880 -
1881, Academia Română își însușește aceste principii, contribuind astfel, în mod efectiv
, la unificarea limbii române moderne.

În celelalte lucrări, Maiorescu fundamentează teoretic conceptele estetice și direcțiile criticii literare. Pornind de la estetica lui Hegel,
în lucrarea O cercetare critică asupra poeziei române (1867), el conchide că „frumosul este ideea manifestată în materie sensibilă“,
de unde artele se diferențiază între ele, pornind de la materialul prin care se concretizează ideea. Muzica, de pildă, se bazează pe
sonuri, în timp ce sculptura se reflectă prin piatră, lemn sau alte materiale.

Realizând, într-un anume fel, deosebirea dintre forma și fondul operei literare, Maiorescu stabilește, pentru prima oară, conceptele:
„condiția materială“ și „condiția ideală“ a poeziei, demonstrând că, nu cuvintele, în cazul literaturii, reprezintă materialul ei, ci
imaginile ce se nasc în mintea noastră cu ajutorul lor
.

Ideologia stabilită de Maiorescu laJunimea era aceasta:

absolută potrivire între fond și formă;

inaugurarea spiritului critic în scopul de a se arunca „în lături" tot ce vine ca formă goală a civilizației, fără cuvenitul
cuprins;
așezarea criticii în marginile adevărului, adică descătușarea ei de orice constrângere din afară.
Aceste puncte dădeau un program negativ. Prin Convorbiri literare se începe în același spirit o acțiune pozitivă, în vederea unei
literaturi de „sănătate sufletească", fără „simțiri meșteșugite". Aceasta era „direcția nouă".

Titu Maiorescu este un mare polemist care știe să tragă profit din împrejurarea de a trăi într-o lume inferioară nivelului său, punând în
valoare arta de a corecta și de a admonesta. Capodopera polemică a lui Maiorescu este Beția de cuvinte (expresie nouă, memorabilă,
creată de el). Răspunsul la discursul de recepție al lui Duiliu Zamfirescu la Academia Română e de altfel și el o capodoperă de umor
rece, pe baza sentimentului altitudinii.[2]

[3]
George Călinescu scria că "Titu Maiorescu rămâne până astăzi [în 1927] întruparea desăvârșitei atitudini critice..."

Ion Luca Caragiale

Problema moralității artei este definită înComediile d-lui I.L. Caragiale. Operând cu elemente specifice analizei estetice și științifice,
criticul arată că arta devine morală prin propria sa valoare estetică și nicidecum prin ideile morale pe care le conține.

În a doua săptămână a lunii noiembrie 1878, înainte de banchetul anual al Junimii, ținut la Iași, Caragiale citește comedia O noapte
furtunoasă sau No.9.[4]Prin această lectură, noul primit își consfințește intrarea în Junimea. Cu O noapte furtunoasă, Caragiale și-a
manifestat solidaritatea de idei cu junimismul. Piesa a fost reprezentată la 18 ianuarie 1879 la Teatrul Național din București și a
apărut în Convorbiri literare din 1 octombrie și 1 noiembrie 1879. Este începutul unei colaborări îndelungate, de zece ani.

Mihai Eminescu
În anul 1872, în lucrarea Direcția nouă în poezia și proza română, Titu Maiorescu îl așază pe Eminescu, în fruntea pleiadei poeților,
imediat după bardul de la Mircești, pe baza celor patru poezii publicate în Convorbiri literare, intuind geniul acestuia și arătând că
este „un om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate,
(...) dar în fine poet, poet în toată puterea cuvântului.“

Dovedind o concepție unitară, în întregul proces de dezvoltare și consolidare a civilizației române moderne, respingând fără ezitare
imitația și împrumutul, orice forme care nu se întemeiau pe fondul nostru autohton și nu se puteau integra organic în specificul nostru
național, Societatea Junimea și revista Convorbiri literare au constituit avanpostul cel mai înaintat de direcționare a culturii noastre
moderne.

Concluzii
Astăzi se poate afirma că, teoria „formelor fără fond“, elaborată de Maiorescu, atât de controversată, în perioada postbelică, a
răspuns, în timp, necesităților obiective de respingere a mediocrității și a altor forme de impostură manifestate în artă.

Junimea și Convorbiri literare au avut un rol decisiv în cultura și literatura română. După cum este unanim recunoscut și după cum
au subliniat cei mai reprezentativi monografi și exegeți ai activității Junimii, trebuie să recunoaștem că, spiritul junimist a făcut să
triumfe ideea conform căreia, în evaluarea operei de artă, este imperios necesar să primeze valoarea estetică, indiferent de ideea
tematică.

Interesante și instructive Memorii de la Junimea au lăsat doi dintre participanții la lucrările societății, George Panu, Ioan Slavici și
Iacob Negruzzi, fiul lui Costache Negruzzi. Evident un alt material foarte bogat se găsește în Însemnările zilnice, jurnalul intim al lui
Titu Maiorescu.

Note
1. ^ Academia R. S. R. Istoria literaturii române. III. Epoca marilor clasici. București, 1973, p. 34
2. ^ G. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. !968, Editura pentru literatură, București, pp. 146-147
3. ^ G. Călinescu, Cronici literare și recenzii. Ediție de Andrei Rusu. Note și comentarii de Ion Bălu și Andrei Rusu.
Vol.I 1927 -aprilie 1932 . Editura Minerva, București, 1991, p. 22, ISBN 973-21-0209-8
4. ^ Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale. Caragialiana. Editura Eminescu, București, 1977, p. 43

Bibliografie
Nicolae Manolescu, ”Istoria critică a literaturii române”, Pitești, Editura Paralela 45, 2008
Zigu Ornea, Junimismul, București, Editura pentru Literatură, 1966
Zigu Ornea, Junimea și junimismul, București, Editura Minerva, 1998
Tudor Vianu, 'Junimea' în Istoria literaturii române moderne, de Șerban Cioculescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu,
Editura Didactică și Pedagogică, 1971
George Călinescu, Junimea. Momentul 1870. Epoca lui Carol ,I în Istoria literaturii române de le origini și pînă în
prezent, ed. a II-a revăzută și adăugită deAlexandru Piru, București, Editura Minerva, 1985
Sorin Alexandrescu, 'Junimea, discurs politic și discurs cultural' , în Privind înapoi, modernitatea, București,
Editura Univers, 1999
Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, studiu monografic, (I-II, 1940),
Eugen Lovinescu, T. Maiorescu și contemporanii lui(I-II, 1943-1944)
Eugen Lovinescu, T. Maiorescu și posteritatea lui critică, (1943);
Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, București, Editura Cartea Românească, 1970; ed. a II-a, Editura
Cartea Românească, 1993; ed. a III-a, București, Editura Humanitas, 2000
Constantin Schifirneț, Formele fără fond, un brand românesc, Editura Comunicare.ro, 2007
Iacob Negruzzi, Amintiri de la Junimea, Editura Humanitas

Lectură suplimentară
Junimea: implicații istoriografice, 1864-1885, Al Zub, Editura Junimea, 1976
 Junimismul în Transilvania: receptarea operei lui Maiorescu, Alecsandri, Eminescu, Slavici, Creangă, Caragiale
,
Sara Iercoșan, Editura Dacia, 1983

Legături externe
Zidurile martore ale începuturilor „Junimii“, 18 decembrie 2007, Ion Mitican,Ziarul Lumina
Acum 144 de ani s-a născut societatea literară „Junimea“ , 5 februarie 2008, Ion Mitican,Ziarul Lumina..

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Junimea&oldid=11447002

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 26 noiembrie 2017, ora 18:56.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.