Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală

înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor,
Theodor Rosetti și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării

mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și
subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au
încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă
filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în
neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își
propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că
încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o
puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un
curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române,

întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile
exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost
atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice.
Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile

întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea
atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a
se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia "Intră cine vrea, rămâne cine
poate" este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul

existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită
ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea
noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață
„Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei
înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a
istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Tudor Vianu punea în evidență cinci serii de trăsături distincte ale junimismului:

Spiritul filosofic
Spiritul oratoric
Ironia
Spiritul critic
Gustul pentru clasic și academic

Fondarea Junimii
Societatea Junimea a luat ființă la Iași în anul 1863 (La 26 martie 1863, Titu
Maiorescu îi scrie surorii lui: ”...Am izbutit, în fine, să adun în jurul meu,
într-o unitate, cele mai viabile elemente din Iași: Rosetti, Carp, Pogor, acum și
Negruzzi ...; alcătuim o societate bazată pe principii de încetățenit”), din
inițiativa unor tineri reîntorși de la studii din străinătate, în frunte cu Titu
Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Teodor Rosetti.

Ei își încep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-
o formulă masonică, junimiștii, când vorbeau despre acest subiect, spuneau:
"Originea Junimii se pierde în negura timpului".

Periodizarea Junimii
În activitatea societății și a revistei se conturează distinct cinci etape.
Perioada 1863-1874
Prima etapă, numită și "etapa ieșeană", se întinde de la întemeiere, în anul 1863,
până în 1874, anul în care Titu Maiorescu, devenit ministru al Instrucțiunii
publice, se mută la București. În această etapă predomină caracterul polemic.