“Rugăciune”

De Octavian Goga

Suciu Vlad
Clasa a XI-a C
Prof. Cândea Tereza
 Octavian Goga (1881-1938 )

Înscris în epoca de prelungire a clasicismului și

romantismului, Octavian Goga este o personalitate emblematică
a literaturii române. Adept al tradiționalismului, acesta este o
creatorul unui univers liric coerent și al unui imaginar poetic
specific ce configurează o monografie lirică a satului
transilvănean.
Supranumit “poeta vates” și poet-profet, Octavian Goga se
distinge prin tonalitatea de jale metafizică ce transmite o
suferință ancestrală, transmisă din generație în generație.
Originalitatea glasului poetic vine, mai ales, din concepția despre
poezie “eu, grație structurii mele sufletești, am văzut în scriitor
un revoltat, un deschizător de drumuri, o trâmbiță de alarmă, un
semănător de credințe și de biruințe”.
Clasicismul și Clasicismul este un curent literar-
artistic, având centrul de iradiere
în Franța, ale cărui principii au orientat

romantismul creația artistică europeană între

secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. 
Romantismul a fost o mișcare artistică,
literară și intelectuală apărută în
Europa pe la sfârșitul secolului al
XVIII-lea, atingând apogeul pe la
începutul anilor 1800. În mare parte,
romantismul a fost o reacție
împotriva Revoluției Industriale, cât și
împotriva normelor politice și sociale
ale Iluminismului. Romantismul a
influențat artele vizuale, literatura și
muzica, dar de asemenea a avut un
impact și asupra istoriografiei,
educației și istoriei naturale.
 Poezia “Rugăciune”
Publicată în volumul “Poezii”
din 1905, poezia “Rugăciune”
transfigurează perfect viziunea
creatorului său, fiind o artă poetică.
Arta poetică desemnează un
text programatic care transfigurează
crezul artistic al unui scriitor,
marcând concepția despre creație și
misiunea creatorului.
 Semnificația titlului
La nivel paratextual, titlul “Rugăciune” anticipează tema, fiind o
metaforă prin care poetul redă ideea că actul creației este un har divin, o taină
pe care doar Dumnezeu o poate dezlega. Având valențele unui onomatext, titlul
semnifică ruga fierbinte, strălucitoare, izvorâtă dintr-un suflet răscolit de
durere, dintr-o deznădejde care cere liniște.
Poezia golită de sensuri religioase se raprotează la concepția romantică
potrivit căreia actul de creație este condiționat de primirea harului divin.
Titlul reprezintă forma de comunicare a omului cu divinitatea, in sens
conotativ fiind o metaforă care amintește de dimensiunea religioasă a existenței.