Revoluții

Revoluțiile sociale sunt schimbări rapide,

fundamentale ale structurilor politice și de
clasă dintr-o societate; iar acestea sunt
acompaniate și în parte realizate prin
intermediul revoltelor claselor sociale.

Revoluțiile sociale sunt diferite în mod important de

alte conflicte și procese transformative, înainte de
orice altceva, prin combinația a două coincidențe:
coincindența schimbării societale structurale cu
revolta de clasă; și coincidența transformărilor
politice și sociale. Ceea ce este unic revoluțiilor
sociale este că schimbările fundamentale în structura
socială și politică apar împreună într-o manieră
bidirecțională.
4 mari familii de teorii social științifice ale
revoluțiilor:

1.Teoria marxistă
2.Teoriile psihologic-agregate
3.Teoria consensului valoric
4.Teoria conflictului politic
1. Teoria marxistă
„Comuniștii disprețuiesc să își ascundă părerile și obiectivele.
Aceștia declară sincer și deschis că scopurile lor pot fi atinse
numai printr-o răsturnare violentă a tuturor condițiilor
sociale. Lăsați clasele dominante (asupritoare) să tremure în
fața revoluției comuniste. Proletariatul nu are nimic de
pierdut, doar lanțurile. Au de câștigat o lume.”

Conform lui Adam Schaff, această formulă conține două

premise importante; prima ar fi că sistemul actual politic și
social va fi schimbat prin revoluție iar a doua, revoluția socială
se identifică printr-o îndepărtare a sistemului respectiv prin
violență.
 Revoluția socială se manifestă atunci când există o
contradicție majoră în societate, adică, o lipsă de înțelegere în
cadrul unui mod de producție între forțele de muncă și relațiile
de producție.

Această neînțelegere se manifestă prin intensificarea luptei de

clasă, care, se poate spune că se duce între două generații, una
conservatoare, care vrea să mențină sistemul de producție deja existent
și una reformistă care dorește schimbarea modului de producție. Această
dorință de schimbare este motorul creării conștiinței de clasă, a
solidarității împotriva clasei dominante existente, adică spre schimbarea
relațiilor de producție existente.
 La fel ca Marx, Lenin propăvăduiește
aceeași revoluție a clasei muncitoare,
oprimate de mecanica sistemului de
producție (muncitorii a căror muncă este
înstrăinată în măsura în care nu ei sunt
proprietarii mijloacelor de producție),
Vladimir Lenin, în „Statul și Revoluția”, pe revoluție violentă, realizată într-un interval
lângă argumentarea necesității statului și al rolului relativ scurt de timp după care urmează să
acestuia în societate, susține o a doua teză importantă se instaureze dictatura proletariatului.
despre revoluție, anume, necesitatea revoluției
proletariatului împotriva democrației și implicit
împotriva capitalismului pentru stabilirea dictaturii
proletare.
2. Perspectiva agregării psihologice

Poate cea mai reprezentativă teoretizare a perspectivei

agregării psihologice este cartea lui Ted Gurr, Why men
rebel?; în care Gurr vrea să dezvolte o teorie generală a
magnitudinii/intensității psihologice a violenței/violențelor
politice definite ca totalitatea atacurilor colective dintr-o
comunitate politică împotriva regimului, actorilor politici –
incluzând aici atât grupurile care concurează pentru puterea
politică, cât și pe cele de la putere – sau împotriva politicilor
publice.
 Esența teoriei lui Gurr se poate reduce la apariția conflictului politic atunci când mai mulți indivizi din
societate devin furioși, în special atunci când practicile sociale și culturale (dar și istorice) încurajează agresiunea/
violența împotriva țintelor politice.
În același timp, oamenii devin furioși atunci când nu există o concordanță între lucrurile valorificate și
oportunitățile pe care cred că le merită și cele pe care le primesc de fapt – situație pe care Gurr o definește ca
deprivare relativă.

Prin deprivare relativă înțelegem percepția asupra

discrepanței între așteptări și capacități –
valorice. Așteptările se referă la bunurile și condițiile
de trai pe care sunt îndreptățiți să le aibă, pe când
capacitățile se referă la bunurile și condițiile pe care
indivizii cred că le pot obține și păstra.
 O caracteristică importantă a deprivării relative este
Deprivările personale neașteptate cum ar fi
răspândirea acesteia în fiecare clasă de valori printre membrii
eșecul de a obține o promovare sau
unui colectiv. Unele deprivări sunt caracteristice unor membri
infidelitatea într-un cuplu, în general,
din toate grupurile. Trebuie să înțelegem că deprivarea este
afectează puțină lume la orice moment luat la
relevantă pentru înclinația spre violență colectivă în măsura în
întâmplare, având astfel o întindere mică.
care mulți oameni sunt nemulțumiți de aceleași lucruri.
Evenimentele și recrearea unor condiții cum
ar fi desființarea unui partid politic, o
inflație drastică sau declinul statutului
unui grup în raport cu grupul acestuia de
referință pot induce sentimentul de
deprivare relativă printre întregi grupuri sau
categorii de oameni, având o răspândire
largă.
 3. Perspectiva conflictului politic
„Indiferent de cât de nemulțumită ar fi o adunare de indivizi
Teoreticienii conflictului politic susțin,
(aggregate of people), nu se poate angrena în acțiune politică
așa cum conchide Charles Tilly, că
(incluzând violența) dacă nu se organizează cel puțin minimal
revoluțiile și violența colectivă tind
în grupuri care să aibă acces la câteva resurse.
să decurgă direct din procesele politice
centrale ale populației și nu din
exprimarea difuză a nemulțumirii în
rândul populației.
 Tilly refuză să facă din violență obiectul analizei pentru că păstrează premisa că incidentele care au la
bază violența colectivă sunt de fapt produse secundare ale proceselor normale de competiție între grupuri
pentru putere și scopuri diferite sau contradictorii. În schimb, obiectul analizei este acțiunea colectivă definită
ca o cooperare a oamenilor în scopul unui obiectiv comun.

Pentru Tilly, revoluțiile sunt un caz special de acțiune

colectivă în care grupurile concurente (ambele sau toate) se
luptă pentru întreaga suveranitate politică asupra unei
populații (fight for ultimate political sovereignty over a
population) și în care cei care pun la îndoială puterea reușesc să
destabilizeze într-un anumit grad relațiile de putere existente –
să dobândească o putere minimală la rândul lor
 În final, momentul revoluționar vine atunci când o parte a populației care obișnuia să fie supusă regimului se
confruntă cu o incompatibilitate în ceea ce privește revendicările atât ale guvernului care se află la putere cât și
ale alternativei care încearcă să preia puterea, însă rămân de partea alternativei. Plătesc taxe acesteia, oferă
voluntari pentru armate, onorează simbolurile, le oferă încrederea și le acordă timpul necesar sau pur și simplu
alocă alte resurse cauzei, în ciuda interzicerii din partea guvernului existent, la care au fost supuși anterior – aici
apare suveranitatea multiplă.
4. Perspectiva consensului valoric
- revoluția se declanșează atunci când valorile Conform lui Neil J. Smelser, revoluția politică este o mișcare
promovate de conducere/puterea politică nu mai care se orientează după valori seculare, atunci când o credință
sunt în concordanță cu valorile seculară se află la baza provocării/conflictului autorității
societății/populației guvernate - politice deja existente. Acestea pot fi secesioniste sau pot avea
ca scop răsturnarea unui guvern și asumarea puterii prin
Populația atunci când
guvernul promovează violență. Ceea ce este interesant la aceste mișcări mânate de
anumite valori.
valori este că se pot materializa în mai multe forme precum
mișcări revoluționare, secte pașnice sau partide politice.
 Termenul de revoluție se referă în mod
frecvent nu doar la provocarea legitimității
unei puteri conducătoare dar și la
schimbarea socială rapidă de orice fel – de
exemplu, Revoluția Industrială, revoluțiile
în știință sau orice alte domenii.

Există, desigur, cazuri în care puterea conducătoare renunță la atribuții fără a se eschiva – răsturnări
revoluționare nonviolente. De asemenea, există mișcări mânate de valori nonrevoluționare, care nu arată ostilitate
față de autoritatea politică – ostilitatea există mai degrabă în fantezie. Un aspect relevant pe care toate mișcările
mânate de valori îl au în comun este acela că o parte a populației se află sub presiune dar și în incapacitatea de a
găsi mijloace pentru remedierea situației.
 Conform lui Smelser, factorii
care în combinație au ca rezultat
o mișcare mânată de valori
revoluționare sunt, în primul
rând, o perioadă destul de lungă
de stopare a protestului, stopaj
inflexibil și în mod necesar
În cazul în care un guvern refuză să dea ascultare cererilor pentru
eficace. În aceste condiții,
reformă fără a putea ranforsa această decizie prin exercitarea unor acțiuni
propagarea credințelor mișcării
de forță, posibilitatea ca guvernul să fie înlăturat este foarte mare,
care se formează atinge cotele
indiferent de forma pe care o va lua această înlăturare (revoluție a
cele mai mari.
palatului, lovitură de stat, insurecție sau altă mișcare revoluționară care
nu are la bază o valoare morală mobilizatoare).
 Revoluția franceză
14 iulie 1789 – 9 noiembrie 1799

- Serie de revolte sociale și politice

- A presupus o schimbare completă a
relației dintre conducători și cei
pentru care guvernau
- A fost redefinită natura puterii
politice
- Proces continuu de schimb de forțe
între revoluționari și forțele
reacționare
 Cauzele izbucnirii revoluției:
- Burghezia (comercianți, producători, profesioniști) aveau putere financiară, dar
erau excluși de la a avea putere politică.
- Cei ce se aflau sub aceștia în societate aveau foarte puține drepturi și de
asemenea aveau un nivel de trai foarte scăzut.
- Monarhia deja nu mai era văzută ca fiind de ordin divin.
- Momentul în care regele a hotărât creșterea taxelor pentru săraci și extinderea
acestora și către clasele ce anterior fuseseră scutite, revoluția a devenit
inevitabilă.
Revoluția română: 16-25 decembrie 1989
- Demonstrații, lupte de stradă și proteste împotriva regimului Ceaușescu
- Nemulțumirea oamenilor în ceea ce privește drepturile, libertățile cetățenești
- Construcțiile grandioase și regimul de austeritate impuse de Ceaușescu au dus la revolta oamenilor
- Poliția secretă – Securitatea – era omniprezentă, făcând din România un stat polițienesc.