UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 DIN ALBA IULIA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN ALBA IULIA Sectia Teologie-Pastorala Violenta:

origini, forme, contracarare Studiu cu implicatii pastorale, din perspectiva dreptului international LUCRARE DE SEMINAR Coordonator: Arhim. conf. univ. dr. TEOFIL TIA Sustinator: MIHAI MOCAN, anul III Pagina | 1

ALBA IULIA 2006 1. Violenta: delimitari conceptuale si terminologice: Violenta , ca definitie a unei situatii sociale cuprinznd o serie de posibilitati diverse de actiune si ntr-o definitie minimala trebuie nteleasa ca un concept-cheie continut de toate discutiile ce vizeaza razboiul si pacea, ntruct prin razboi ntelegem uzul de forta militara organizata ntre diferite grupuri sociale, iar prin pace , absenta acesteia1. Violenta despre care vorbim aici reprezinta nsa doar un segment din mai largul spectru contextual al conceptului de violenta: vorbim aici doar despre violenta fizica, care vizeaza ranirea unor persoane sau distrugerea unor bunuri. Situatia sociala, care defineste conceptul de violenta directa sau fizica este o situatia n care exista o relatie clara ntre subiect si obiect. Violenta este exercitata de un autor (subiect) si suferita de o victima (obiect). n uzul mai nou termenului, violenta este din ce n ce mai mult nteleasa ca violenta fizica. Acest lucru este valabil nsa numai atunci cnd interpretam violenta ca pe o actiune care presupune utilizarea directa de forta fizica sau psihica, ca pe un concept care defineste actiunile unor persoane identificabile la modul concret. n schimb, Ludwig Wittgenstein atrasese nca de mai demult atentia, ntr-o discutie privind violenta, asupra faptului ca aceasta poate fi rezultatul unor contexte sociale, ca violenta penetreaza, n forma manifesta sau latenta, n anumite ordini statale si sociale, toate relatiile politice si sociale2. Violenta care nu mai poate fi redusa la actiunile unor indivizi concreti, care reprezinta mai degraba totalitatea violentelor institutionalizate dintr-o societate, poate fi identificata cu violenta structurala: conceptul de violenta se 1 ALEXANDRU BOBOC, Filosofia contemporana. Orientari si tendinte n filosofia seco lului XX, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1980, p. 81. REINHARD MEYERS, Grundbegriffe, Strukturen und theoretische Perspektiven der Internationalen Beziehungen, n: Bundeszentrale fr politische Bildung, Editura Grundwissen Politik, 2. Aufl., Bonn, 1993, p. 280-282, apud Alexandru Boboc, op. cit., p. 88.. Pagina | 2

schimba, din aceasta perspectiva, dintr-un concept de actiune ntr-un principiu social de structura. Violenta este un fenomen care nu a fost definit sau delimitat n mod clar nici de catre stiinta si nici n uzul cotidian al limbii. Atunci cnd mass-media foloseste acest termen, este de obicei vorba despre urmatoarele aspecte ale violentei3: CRIMINALITATE (furturi si crime), mai ales n metropole; 90% din autori sunt barbati; VANDALISM : distrugere de bunuri; SCANDALURI: isterie si violente la concerte pop, meciuri de fotbal sau alte evenimente de masa; VIOLENTA XENOFOBA: acte de violenta comise mpotriva unei anumite parti a populatiei; VIOLENTELE DINTRE BANDE: confruntari violente ntre bande rivale de tineri; VIOLENTA MOTIVATA POLITIC; Violenta este, n relatia razboi-pace, tematizata n numeroase dezbateri contemporane, fiind considerata criteriul central de diferentiere dintre cele doua. Cursul violent al conflictelor se gaseste pe partea stnga, cel non-violent, pe partea dreapta, n jumatatea pacii . Dar ce ntelegem de fapt cnd vorbim despre cursul violent al conflictelor? Atunci cnd cursul conflictului ia forma unui razboi, lucrurile sunt relativ clare. Mai dificila este situatia n acel segment al continuumului dintre razboi, ca forma extrema, pe partea stnga, si punctul de turnura, de civilizare a conflictelor, din mijloc. Violenta devine evidenta atunci cnd este exprimata ca agresiune fizica directa, de pilda atunci cnd un om l omoara sau l raneste pe altul. n schimb daca obiceiurile consumatorilor din statele industrializate, sustinute de un consum enorm de energie, duc la ncalzirea atmosferei, la cresterea nivelului apelor marii care ajung sa inunde insule ale caror locuitori si pierd astfel sursa existentei, oamenii nu mai vorbesc de violenta. De aceea, cercetarea din domeniul pacii si conflictelor a ncercat sa elaboreze un nteles mai larg pentru termenul violenta . La finele anilor 60, Johan Galtung a adus n discutie diferentierea ntre violenta personala si cea structurala, la 3 Ibidem, p. 95. Pagina | 3

aceste doua tipuri de violenta adaugndu-se, la nceputul anilor 90, violenta culturala4. n cazul violentei personale, victimele si autorii pot fi identificati fara nici o ezitare. Violenta structurala produce si ea victime, dar nu persoane, ci structuri specifice organizatorice sau sociale, n acest caz conditiile de viata fiind cele care stau la baza acesteia. Prin violenta culturala ntelegem ideologiile, convingerile, traditiile, sistemele de legitimare, care face posibila si justifica, legitimeaza violenta directa sau structurala. Galtung era de parere ca nu putem vorbi despre violenta dect atunci cnd oamenii sunt influentati ntr-o asemenea masura nct se realizeaza, fizic si spiritual, mai putin dect ar putea de fapt5. Notiunea lui Galtung de violenta structurala este punctul central de referinta n discutia privind violenta, demarata la nivel mondial de cercetarea n domeniul pacii si conflictelor. Aceasta notiune s-a bucurat de o larga recunoastere, deschiznd spre cercetare conceptul de violenta si permitnd astfel si analizarea rezultatelor violente (cum ar fi, de pilda, subnutritia din lumea a treia) nregistrate de structuri anonime. Ea a facut nsa si obiectul unor critici nversunate, pentru ca a condus la o utilizare inflationista a conceptului de violenta: tot ceea ce credem ca nu este n regula pe tot cuprinsul acestei lumi poarta mai nou numele de violenta structurala6. 2. Tipologia violentei: Prin diferentierea fundamentala dintre violenta personala si cea structurala, violenta dobndeste un dublu aspect. La fel se ntmpla sicu pacea, perce puta ca absenta a violentei. O conceptie extinsa alviolentei duce la o conceptie extinsa a pacii: pacea definita ca absenta a violentei personale si ca absenta a violentei structurala. Definim aceste doua forme ca pace negativa, respectiv ca pace pozitiva -JOHAN GALTUNG Formele de violenta directa sunt recunoscute ntotdeauna ca atare. Exista nsa si forme mai ascunse de violenta, este de parere cercetatorul n domeniu pacii, Johan Galtung: De aceea, cercetarea n domeniul pacii necesita dezvoltarea unei 4 JOHN DEWEY, Democratie si politica, Bucuresti, Editura Politica, 1972, p. 114. 5 Ibidem, p. 119-120. 6 ANTON DUMITRIU, Istoria razboiului, Bucuresti, Editura Fundatiei Soros, 1999, p. 27. Pagina | 4

tipologii a violentei, asa cum este patologia pentru domeniul sanatatii 7. Galtung ntelege violenta dupa cum urmeaza: Eu nteleg violenta ca pe o deteriorare a nevoilor fundamentale omenesti ce poate fi evitata sau, la modul mai general, o deteriorare a vietii, care scade gradul la care oamenii sunt capabili sa-si ndeplineasca nevoile la un nivel sub cel potential posibil. Si amenintarea cu violenta este tot violenta Acest nteles dat violentei depaseste cu mult violenta directa exercitata de o persoana sau mai multe asupra altor persoane. Pe lnga violenta directa, Galtung atrage atentia asupra unei alte forme de violenta, violenta structurala, care nu este exercitata de catre persoane si care este ascunsa ntr-o oarecare masura n spatele unor structuri. Sa ne gndim aici, de exemplu, la nedreptatile din sistemul mondial al schimbului de marfuri, care fac ca multi oameni sa moara de foame n fiecare an. Autorii unui articol enciclopedic ncearca sa explice la rndul lor mult-discutatul concept de violenta structurala : Violenta este parte constitutiva a sistemului social si iesela lumina atunci cnd a par raporturi inegale de forta si, implicit, sanse inegale de viata (de pilda, inechitatea distribuirii veniturilor, a sanselor de educatie etc.). Galtung foloseste termenul de violenta structurala n mod sinonim cu termenul de nedreptate sociala . n acest sens, analiza lui Galtung sepotriveste cu critica ad usa capitalismului n tarile n curs dedezvoltare. Ea legitimeaza lupta mpotriva unor sisteme socialenedrepte, chiar daca acestea renunta n mare masura la mijloace directe de oprimare 8. Lund ca reper definitia lui Galtung a violentei (si anume deteriorarea nevoilor fundamentale ale oamenilor ) si adaugnd patru grupe noi de nevoi la cele doua deja cunoscute, vom avea urmatoarea tipologie: Tipologiaviolentei (dupa JohanGaltung) GRUPE DE NEVOI supravietuir e (negare: moarte) bunastare (negare: saracie, boala) identitate / scop(negare: nstrainare) libertate (negare: oprimare) Violenta directa asasinate ranire, asediu, sanctiuni,

saracie de-socializare, re-socializare, cetateni de reprimare, nchisoare, expulzare, 7 Ibidem, p. 31. 8 Ibidem, p. 44. Pagina | 5

mna a doua deportare Violenta structurala exploatare A exploatare B penetrare, segmentare marginalizare, fragmentare n anii 90, Galtung a mai adaugat o categorie tipologiei sale, introducnd conceptul de VIOLENTA CULTURALA: Prin violenta culturala ntelegem acele aspecte ale culturii care pot fi folositepentru a justif ica sau legitimiza violenta directa sau structurala. Stelele si dungile, secerile si ciocanele, steagurile, imnurile siparadele milit are precum si omniprezentul portret al conducatorului, discursurile aprinse si posterele, toate sunt incluse n aceasta categorie 9. Am vazut cum arata tipologia violentei dupa Galtung, dar ce nseamna termenii din rndul inferior al tabelului. Ce este exploatarea (A si B), ce sunt penetrarea si segmentarea, marginalizarea si fragmentarea? Pentru a putea sa discutam categoriile violentei structurale trebuie sa dispunem de unele cunostinte n ceea ce priveste structura violentei, precum si sa avem un vocabular potrivit pentru a putea identifica toate aspectele acestei structuri si de a vedea ce relatii au acestea cu categoriile de nevoi. n ceea ce ma priveste, exploatarea constituie nucleul unei structuri arhetipale a violentei. Acest lucru nu nseamna nimic altceva dect ca unii oameni, mai precis asa numitii topdogs (clasele sociale de sus), profita mai mult de pe urma interactiunii care are loc n aceasta structura dect altii, asa numitii underdogs (clasele sociale de jos). Pentru a folosi un eufemism, ceea ce rezulta este un schimb inegal . Asa numitii underdogs pot fi de fapt att de dezavantajati nct sa moara de pe urma acestui lucru (de foame sau de pe urma molimelor): aceasta este exploatarea de tip A. Al doilea tip de exploatare (B) nseamna a lasa underdogsprada unei stari permanen te si nedorite de saracie, care include n mod normal cazurile de subnutritie si de boala. Toate acestea se petrec n cadrul unor structuri complexe si la sfrsitul unor nlantuiri si cicluri cauzale extrem de lungi si de ramificate. O structura de violenta nu si lasa amprenta numai pe corpul omenesc, ci si asupra mintii si sufletului uman. Urmatorii patru termeni pot fi ntelesi ca parti constitutive ale exploatarii sau ca componente cu valoare de amplificare continute de structura. Functia lor este de a mpiedica formarea constiintei si 9 Ibidem, p. 59. Pagina | 6

mobilizarea constiintei, doua ingrediente esentiale pentru o lupta eficienta mpotriva exploatarii. Constiinta underdog este penetrata de elementele ideologiei topdog, aceasta penetrare fiind nsotita si de o segmentare care nu deschide underdog dect o viziune limitata a realitatii. Segmentarea este rezultatul a doua procese, marginalizarea si fragmentarea. Underdogs sunt mpinsi spre margini, fiind condamnati sa fie nesemnificativi, despartindu-i si tinndu-i departe unii de ceilalti. Aceste patru concepte descriu de fapt formele violentei structurale. Ele apar si n legatura cu problema sexelor, chiar si atunci cnd rata mortalitatii si a bolilor n rndul femeilor nu este foarte crescuta, sau chiar mai scazuta dect n cazul barbatilor. Pe scurt, ca forme ale violentei, exploatarea si oprimarea merg mna n mna, dar nu sunt identice10. 3. Violenta in familie: Din punct de vedere clinic, o definitie larg acceptata a violentei domestice este aceea formulata de Stark si Flitcraft: Violenta domestica este o amenintare sau provocare, petrecuta n prezent sau n trecut, a unei raniri fizice n cadrul relatiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi nsotit de intimidari sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care apartin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potentiale surse de sprijin; amenintari facute la adresa altor persoane semnificative pentru victima, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasarilor, telefonului si a altor surse de ngrijire si protectie 11. Se numeste violenta n familie orice act vatamator, fizic sau emotional care are loc ntre membrii unei familii. Abuzul n interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni si familie, amenintari si atacuri care n unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. 10 Ibidem, p. 64-65. 11 JEAN FRANCOIS LYOTARD, Conditia postmoderna a familiei, Bucuresti, Editura Ba bel, 1993, p. 97. Pagina | 7

Desi pna de curnd s-a presupus ca femeia este cel mai adesea victima violentei n familiei, n urma unor cercetari s-a descoperit ca de fapt numarul barbatilor agresati este destul de mare. Expertii care cerceteaza aceasta problema sunt de acord ca violenta este un fenomen larg raspndit, mult mai raspndit dect arata sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu sunt raportate politiei sau spitalelor12. Familia care constituie un teren de manifestare a violentei domestice devine mai putin transparenta si deschisa mediului social imediat: familia largita, vecinii, prietenii, colegii. Este evidenta izolarea sociala a acestor familii. Ele capata o stigma n ochii celorlalti si n acelasi timp un sentiment de stigma si culpa care le face sa se izoleze13. Sotul violent nu doreste ca sotia lui sa ntretina relatii sociale n cadrul carora sa-si poata marturisi suferinta si eventual sa poata primi un sprijin. Pe de alta parte, barbatii violenti au ca si caracteristici de personalitate lipsa abilitatilor si a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violenti, a comunica, n mediul intim al caminului, devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe celalalt, n vreme ce, la locul de munca ramne o rutina de relationare superficiala cu ceilalti, un rol jucat n limitele orelor de serviciu14 . Influente asupra dezvoltarii copiilor: Functia principala a familiei, cresterea copiilor, este distorsionata cu largi si dramatice consecinte n viitor. Perturbarea acestei functii se petrece n general, ca o stare de boala cronica ce se acutizeaza n momentele evenimentelor de violenta. Cercetarile arata ca trauma copiilor care cresc ntr-o atmosfera de violenta, chiar daca nu ei sunt victimele directe, este mai intensa si cu consecinte mai profunde si mai de durata dect n cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor si neglijarii din partea parintilor. ntr-o familie bntuita de violenta, copiii cresc ntr-o atmosfera n care nevoile lor de baza (nevoia de siguranta, de viata ordonata, de dragoste) sunt profund neglijate. Functiile parentale nu mai pot fi mplinite. 12 Ibidem, p. 118. 13 GEORGIO VATTIMO, Societatea transparenta, Constanta, Editura Pontica, 1995, p . 30. 14 Ibidem, p. 41. Pagina | 8

O mama victima a violentei sotului este mai putin capabila sa asigure ngrijirile de baza necesare copilului (hrana, casa, igiena, haine, sanatate fizica) sau sa-l protejeze pe acesta de raniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Coplesita de rusine pentru ceea ce i se ntmpla, de sentimentul esecului n cea mai importanta relatie interpersonala, de teroare, de autoacuzatii, femeia nu mai este capabila de a juca nici unul din rolurile impuse de viata familiei. n atmosfera de violenta, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor, de fapt ramne ntr-o singuratate umpluta doar de tipetele celor din jur. Aceasta situatie este probabil si explicatia numarului mare de accidente domestice ale caror victime sunt copiii. Copiii care cresc n familii violente dezvolta comportamente si o conditie fizica ce-i face usor de recunoscut. Ei prezinta: PROBLEME FIZICE, boli inexplicabile, expusi la accidente n casa si n afara casei, dezvoltare fizica mai lenta; PROBLEME EMOTIONALE SI MENTALE: anxietate marita, simtamnt de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mnie, frica de raniri si moarte; PROBLEME PSIHOLOGICE: nencredere n sine, depresie, comparare cu viata mai fericita a colegilor; PROBLEME DE COMPORTAMENT: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalti, probleme cu somnul, enurezie, batai, fuga de acasa, sarcini la vrste mici, relatii pentru a scapa de acasa, mutilare, consum de droguri si alcool, comportament defensiv cu minciuna; PROBLEME SCOLARE: nencredere, eliminare, schimbari bruste n performantele scolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale; IDENTIFICARE CU EROI NEGATIVI. Un lucru mai putin luat n considerare pna acum este faptul ca n rndul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid si ca pe primul loc n rndul cauzelor se afla climatul familial deteriorat si slaba comunicare n cadrul familiei. Desi incidenta fenomenului este n scadere, se manifesta o acutizare a lui, n sensul cresterii intensitatii violentei si a actelor de cruzime. Pagina | 9

3. Educatie pentru pace: Moartea se afl ntre darurile cele mai pretioase fcute omului. Pentru aceasta, a o folosi ru este impietateasuprem. S mori ru. S ucizi ru. (C um ns s scapi sisinuciderii si omorului?) Dup moarte, iubirea. Problem analog: nici plcere ptimas, nici privatiune dezaxat. Rzboiul si Erosul sunt, ntre oameni, cele dou surse de iluzie si minciun. Amestecul lor - cea mai sordid murdrie . SIMONE WEIL Odata cu constituirea Organizatiei Natiunilor Unite n anul 1945 s-a ncheiat lungul proces de ostracizare a razboiului din dreptul international: Sporirea constiintei de sine declansate de cel de-al Doilea Razboi Mondial a avut mai apoi ca efect faptul ca, sub conducerea Statelor Unite, Carta Natiunilor Unite nu a interzis n art. 2, alin. 4, numai razboiul, ci si orice forma de utilizare a fortelor militare, nlocuindu-le, n capitolele VI si VII cu mecanisme de reglementare. Carta a fost considerata pe buna dreptate momentul de rascruce din dreptul international." (Ernst-Otto Czempiel)15 . Strategia de pace n dreptul international: Ernst-Otto Czempiel explica efectele dreptului international ca strategie pentru pace, indicnd nsa si limitele acestei strategii, bazat pe consensul dintre state. Printre cele mai deosebite realizari ale dreptului international se numara codificarea drepturilor omului. Pentru ca pacea, si antonimul sau, razboiul, sunt interactiuni, este logic, precum si motivat istoric, sa credem ca strategiile de pace ncearca sa influenteze tocmai aceste raporturi. [Exista] doua experimente mari si importante n aceasta directie: dreptul international si conceptul organizatiei internationale. Dreptul international a aparut cel mai trziu la 1625, cnd Hugo Grotius si-a publicat cele Trei Carti despre Legea Razboiului si a Pacii . Teoretic, relatia dintre pace si dreptul international este destul de limpede. Justitia este forma suprema si cea mai pasnica de reglementare a conflictelor, aceasta ntrunind principiul nonviolentei cu cel al dreptatii. Justitia domina asadar, si pe buna 15 ANDREI MARGA, Introducere n filosofia contemporana, Bucuresti, Editura Stiinti fica si Enciclopedica, 1988, p. 201. Pagina | 10

dreptate, partea opusa razboiului din continuumul solutionarii conflictelor. A codifica legi nu nseamna a le si crea de la zero. Acesta este motivul pentru care dreptului international i s-a reprosat adesea ca nu face altceva dect sa descrie si sa conserve statutele de non-pace existente. Acest lucru nu este neaparat adevarat si nu este plauzibil dect n retrospectiva. Pentru ca nu ar fi avut prea mult sens postularea unor simple idealuri. Si pentru ca n sistemul international nu exista nici o instanta care sa creeze legi sa si sa dispuna si de drept de sanctiune, dreptul international nu poate face altceva dect sa redea n cuvinte faptele pe care statele componente ale acestui sistem le recunosc ca obligatorii. Fixarea n scris a progresului reprezinta un alt pas nainte16 . Dar dreptul international nu a avut, n afara acestor lucruri, nici o realizare proprie, cu efecte directe asupra procesului de pace? Trebuie sa stim ca el a fost cel care a introdus, n politica internationala, modalitatea de solutionare a conflictelor prin arbitraj si sentinta judecatoreasca, inaugurnd prin Curtea Permanenta de Arbitraj, n 1899, Curtea Permanenta Internationala de Justitie, n 1920, si CIJ, instantele indispensabile ndeplinirii acestor misiuni. n al doilea rnd, dreptul international a creat, chiar daca doar cu putine prevederi incluse n Constitutia Societatii Natiunilor si a Natiunilor Unite, premisele pentru o transformare pasnica a situatiilor nedrepte. Si, n al treilea rnd, a deschis, prin dezvoltarea unor norme legale inovative, noi cai pentru o evolutie viitoare de succes a dreptului international. Aceasta realizare a fost nregistrata mai ales dupa ncheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, n contextul Organizatiei Natiunilor Unite. Fireste ca unii vor spune ca primele trei realizari au fost repurtate de catre state, ce-i drept cu ajutorul dreptului international, personificat de stiintele politice, un domeniul caruia i apartine n totalitate succesul celei de-a treia realizari. n evolutia dreptului international si-au jucat, evident, jocul si interesele politice: pacifismul european al secolului XIX de exemplu, care a accelerat n mod decisiv ritmul nfiintarii curtilor internationale de arbitraj si a curtilor de justitie; lumea 16 Ibidem, p. 211. Pagina | 11

a treia, care a nscris n dreptul international dreptul la dezvoltare17 . Conceptul de drept international este asadar doar o denumire mai scurta pentru o retea care cuprinde multi actori: statele, stiintele politice, grupurile de interese. Toate acestea se integreaza n ncercarea de a limita, respectiv de a elimina ntru totul, prin reglementarea legala a interactiunii, uzul de forta din sistemul international. Cea mai importanta realizare a dreptului international a constat n codificarea, care a nsotit procesul de pacificare, astadiilor sale indiv iduale. n vreme ce Grotius (1584-1645) a fost considerat ntemeietorul dreptului international modern, dominicanul de Vitoria si, cu putini ani mai trziu, iezuitul spaniol Suarez (1548-1617) au venit, cu aproape 100 de ani mai nainte, pentru a crea prima codificare legala de proportii a pacii si razboiului18. Toti cei trei de mai sus, dar mai ales Grotius, au contribuit la constituirea dreptului international modern, ridicndu-l pe fundamentul dreptului natural la statutul unei ordini a relatiilor inter-statale dintre statele teritoriale n curs de dezvoltare. Conceptul central pe care se baza dreptul international al epocii moderne era cel al ordinii. Aceasta nu avea sa elimine cu totul razboiul, dar l putea totusi monitoriza . Acest fapt servea n mod cert pacii ca stare opusa razboiului. Limitnd si ordonnd razboiul, ororile aduse de uzul descatusat de forta au fost diminuate. Razboiul a devenit un mijloc recunoscut al politicii, care nu putea fi utilizat dect n contexte limitate, care i puteau asigura succesul. Modul n care se putea recurge la razboi a fost codificat n cadrul dreptului international clasic, care si-a pastrat valabilitatea pna la izbucnirea Primului Razboi Mondial. Aici nu existau strategii de pace asa cum le ntelegem noi astazi, ci doar reglementari n ceea ce privea declansarea unui razboi. Acest lucru reflecta asadar interesele statului teritorial si ale absolutismului, orientate mai putin dupa distrugerea de oameni si proprietati si mai mult dupa cstig. Acest lucru presupunea att folosirea de mijloacele violente, ct si de mijloace non-violente. Dreptul international modern a dezvoltat principiul negocierii (COLLOQUIUM), al acordului (COMPROMISSUM), precum si al tragerilor la sorti (LORS). 17 Ibidem, p. 275. 18 ANTON DUMITRIU, op.cit., p. 39. Pagina | 12

Cel mai important dintre aceste principii era acordul, nteles ca un compromis. Relevanta acestuia de la acea vreme n ceea ce privea strategia pentru pace nu trebuie nsa supraestimata. Atunci cnd partile nu ajungeau la o ntelegere pasnica, razboiul era vazut ca o alternativa acceptabila. Pozitia de ULTIMA RATIO REGIS pe care o ocupa acesta n cadrul ius publicum europaeum era incontestabila. Statele si oamenii ce traiau n ele erau vazute ca o proprietate privata a principiilor, iar relatiile dintre acestia erau reglementate de dreptul international. Principii nu reprezentau statul, ei erau statul, asa cum s-a exprimat de fapt si Ludovic al XIV-lea ntr-o formula devenita clasica. n acest sens, dreptul international era, ca strategie, construit ntr-un mod ct se poate de consecvent. Relatiile internationale de la nceputul epocii moderne se desfasurau, cel putin la nivel politic, ntre principi. Sfera sociala era afectata de deciziile luate de suverani, totusi doar ntr-o masura destul de selectiva. Nici macar razboaiele nu afectau ntreaga tara, ci doar regiuni limitate, restrnse. Pe de alta parte, n aceasta perioada, daca facem abstractie de relatiile economice, nici nu prea au existat interactiuni notabile ntre diferitele sfere sociale. Acest lucru a limitat si puterea absolutista, dar a servit n schimb la mediatizarea subiectilor sai n ceea ce privea interactiunea politica n cadrul sistemului. Doar pe acest fundament sociologic de suveranitate pacea si razboiul s-au putut situa, n perfect echilibru, n constiinta politica si juridica a epocii moderne. Acest lucru nu s-a schimbat imediat odata cu Revolutia Franceza, care a nlocuit suveranitatea principiilor cu cea a poporului. Aceasta noua forma de suveranitate nu a desfiintat principiul mediatizarii individului, ba chiar a consolidat ntr-o prima faza competenta politica externa a sistemelor politice. Aceste sisteme reprezentau pretentiile unui stat fata de alte state, cereau n schimbul securitatii subordonarea. n tot cazul, diferenta era acum ca sistemele trebuiau sa fie justificate din punct de vedere functional, iar acest lucru era o consecinta directa a suveranitatii poporului. Afirmarea individului ca subiect al politicii, o alta consecinta a Revolutiei Franceze, a avut ca efect o sporire a numarului de voci care cereau prezervarea existentei umane. Aceasta pretentie a fost mai nti emisa pentru cazuri exceptionale precum razboiul. Pagina | 13

n consecinta, si ius in bello a fost largit. Prezervarea existentei umane s-a extins, n cursul secolului XIX, asupra ntregii politici. Aceasta pretentie a nlaturat principiul egalitatii ntre razboi si pace, ridicnd pacea la rangul de stare primara a politicii internationala si de-legitimiznd, ntr-un final, uzul de forta n cadrul sistemului international19. Acest proces al democratizarii, pornit de Revolutia Franceza si continuat ntr-un ritm relativ lent pe parcursul secolului XIX, devenit accelerat n secolul XX si nefiind un proces ncheiat, se reflecta n mod clar asupra evolutiei dreptului international. Declaratia de la Paris privind Drepturile Maritime din 1856 a extins ius in bello, provocnd astfel nasterea dreptului international umanitar. Aici s-a vazut pentru ntia oara, si mai apoi la prima Conventie a Crucii Rosii de la Geneva din 1864 si mai ales n cadrul Acordului de la Haga privind Reglementarea Razboaielor pe Uscat din 1907, ca individul poseda anumite drepturi elementare, care nu pot fi mediatizate, ci respectate de catre stat. Aparitia miscarii pacifiste, ce a nsotit procesul de democratizare pe parcursul secolului XIX, a revendicat din ce n ce mai mult renuntarea la principiul razboiului si nlocuirea acestuia cu instrumente mai pasnice, precum arbitrajul. Aceasta miscare a provocat, chiar daca nu direct, dar n mod cert, institutionalizarea, la finele secolului XIX, a Curtii Permanente de Arbitraj, prima procedura ce avea sa solutioneze conflictele prin mijloace eminamente non-violente. Mai apoi, la sfrsitul Primului Razboi Mondial au fost luate si masurile politice decisive, chiar daca incomplete, de limitare a libertatii de declarare a razboaielor . nainte de a porni la razboi, statele trebuiau acum sa se supuna unor proceduri de arbitraj si sa respecte perioadele de asteptare. Faza clasica a dreptului international s-a apropiat astfel de sfrsit. Razboiul si pacea nu se mai aflau pe pozitii egale; mai mult, Constitutia Societatii Popoarele chema la luarea tuturor masurilor potrivite de a pastra pacea popoarelor (articolul 11). Dezvoltarea dreptului international a cunoscut n cele ce au urmat noi si noi succese, de la proiectul Protocolului de la Geneva din 1924 si pna la Pactul Kellogg din 1928, care ridica renuntarea statelor la razboi la rangul unui instrument de politica nationala. Acest pact a avut o nsemnatate mai degraba principiala dect de practica politica, mai ales ca renuntase la 19 Ibidem, p. 48. Pagina | 14

legatura, amintita n Protocolul de la Geneva, dintre renuntarea la violente si solutionarea pasnica a conflictelor. Pactul Kellogg documenteaza nsa o transformare de constiinta, semnalnd sfrsitul lui ius ad bellum. Atrocitatile comise de-a lungul celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost motivul pentru care, sub conducerea Statelor Unite, Carta Natiunilor Unite a interzis, n art. 2, alin. 4, nu doar razboiul, ci si utilizarea fortei militare, nlocuind toate acestea cu mecanismele de reglementare prevazute n capitolele VI si VII. Carta a fost considerata, si pe buna dreptate, un moment de rascruce n istoria dreptului international. Ceea ce s-a observat mai putin a fost nsa faptul ca aceasta Carta, deschiznd noi drumuri, a ntors spatele si unor modalitati specific juridice de solutionare a conflictelor, sub forma Curtii Internationale de Justitie si a arbitrajului, orientndu-se catre mecanismele politice de reglementare.20 Reglementarea conflictelor, asa cum a fost prevazuta n Carta Natiunilor Unite, trebuie asadar discutata n contextul Organizatiei internationale, si nu a dreptului international. Contributia dreptului international la formarea strategiilor de pace nu s-a limitat nsa doar la codificarea acordurilor convenite ntre state, chiar daca si aceasta functie este destul de importanta. Dreptul international a facut ca obiectivele deja realizate n domeniul solutionarii conflictelor sa nu fie uitate sau evitate. n acest sens, Carta Natiunilor Unite discrimineaza orice ncercare de a reintroduce, n scopuri nobile , precum lupta de eliberare nationala, uzul international de forta, fapt care ar duce la o rentoarcere la conceptia deja depasita a bellum iustum. Dreptul international nu a facut nsa doar sa codifice acordurile convenite ntre state, consensul dintre acestea. El a ncercat, n plus, sa inaugureze institutii de reglementare internationala a conflictelor, n mod analog la cele constituite n interiorul statelor. Aceste institutii s-au aflat n centrul atentiei la ambele Conferinte de la Haga, pe timpul Societatii Popoarelor si la nceputurile Organizatiei Natiunilor Unite, ntre timp ele au fost mai mult uitate. Dezvoltarea ulterioara a dreptului international prin formularea unor noi principii si norme, la fel ca si contributia stiintei din domeniu, a fost marcata n primul rnd de 20 Ibidem, p. 55. Pagina | 15

ncercarea de a face din drepturile omului legi valabile la nivel international. n fond, acestea erau mentionate si n statutul Natiunilor Unite. Transformarea lor n legi internationale s-a petrecut nsa de abia n 1976, cnd cele doua Pacte privind drepturile omului , drepturile civile si politice, precum si drepturile economice si sociale, au intrat n vigoare. Cel putin n ceea ce i privea pe semnatarii acestor Conventii, drepturile omului devenisera n sfrsit norme legale, chiar daca doar statele erau cele care puteau veghea la ndeplinirea lor. Limitarile rezultate din acest fapt au fost, prin urmare, considerabile, mai ales n ceea ce privea implementarea masurile practice de veghere asupra respectarii drepturilor omului. Considerabil a fost nsa si progresul realizat prin aceste Conventii. Acest progres este dovada clara a existentei unei constiinte juridice universale, care penetreaza structura verticala a sistemului international si care relativizeaza principiul suveranitatii statale. Prin acest progres, individul a devenit subiectul politicii, devenind posesorul unor drepturi reale, ce nu pot fi minimalizate sau limitate de autoritatea statala21. Drepturile omului sunt o expresie a faptului ca, n ciuda tuturor diferentelor socio-culturale, exista unele interese de baza, comune tuturor oamenilor de pe acest Pamnt. Faptul ca aceste drepturi cer sa fie articulate, dovedeste renasterea politica a omenirii si arata ca s-a format cel putin o norma politica fundamentala, care pretinde sa fie respectata pe tot cuprinsul lumii. Formularea acestora si ridicarea lor la rangul de norma internationala reprezinta una dintre cele mai importante realizari ale dreptului international si ale specialistilor din domeniu. Schimbarea normelor transforma si constiintele, influentnd astfel, chiar daca n mod indirect si de durata, comportamentele. Aceasta este contributia pe care o au ntru instaurarea pacii. Pe de alta parte, codificarea dreptului international si dezvoltarea sa viitoare nu trebuie supraestimate n ceea ce priveste functionalitatea. Motivele cele mai nsemnate n acest sens au fost deja amintite. 21 WLADISLAW TATARKIEWICZ, Conflictul. Doua perspective filosofice, n vol. adevar , Bucuresti, Editura Punct, 2000, p. 15. Pagina | 16 Despre

Dreptul international este si va fi mereu un drept consensual, care depinde de acceptul statelor participante. Aportul sau la crearea pacii este pe att de mare pe ct o permit membrii sistemului. Doar acestia pot decide daca si n ce masura dreptul international poate instaura pacea. Bibliografia lucrarii: 1. BOBOC, ALEXANDRU, Filosofia contemporana. Orientari si tendinte n filosofia secolului XX, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1980, p. 81. 2. DEWEY, JOHN, Democratie si politica, Bucuresti, Editura Politica, 1972. 3. DUMITRIU, ANTON, Istoria razboiului, Bucuresti, Editura Fundatiei Soros, 1999. 4. LYOTARD, JEAN FRANCOIS, Conditia postmoderna a familiei, Bucuresti, Editura Babel, 2000. 5. MARGA, ANDREI, Introducere n filosofia contemporana, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1988. 6. TATARKIEWICZ, WLADISLAW, Conflictul. Doua perspective filosofice, n vol. Despre adevar , Bucuresti, Editura Punct, 2000. Pagina | 17

7. VATTIMO, GEORGIO, Societatea transparenta, Constanta, Editura Pontica, 1995. Cuprinsul lucrarii: 1. Violenta: delimitari conceptuale si terminologice, p. 2; 2. Tipologia violentei, p. 4; 3. Violenta in familie, p. 6; Influente asupra dezvoltarii copiilor; 3. Educatie pentru pace, p. 8; Strategia de pace n dreptul international; Pagina | 18

Pagina | 19