Sunteți pe pagina 1din 8

Barbu Ștefănescu

Delavrancea- strălucit orator


și vrednic primar al
Bucureștiului

Realizat de:Ceban Victoria,gr.43ȘC


Cine a fost?

Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 


11 aprilie 1858,[1] București, 
Țara Românească[2] – d. 29 aprilie 1918,[3]
[1][4][5]
 Iași, România[6]) a fost un scriitor, 
orator și avocat român, membru al 
Academiei Române și primar al Capitalei.
Este tatăl pianistei și scriitoarei 
Cella Delavrancea, precum și al
arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una
dintre primele femei-arhitect din România.
Oratorul
Trăsătura fundamentală a spiritului lui Barbu
Delavrancea, acea faculté maîtresse despre
care vorbea criticul francez Hippolyte Taine,
este marele său talent oratoric. Oratoria este
02
astăzi o artă ignorată de lumea politică
românească, dar e drept că practicarea ei la un
nivel profesional care să asigure o transmitere
vibrantă şi convingătoare a mesajului, solicită
resurse de cultură şi de rigoare intelectuală
greu accesibile
Cel mai cunoscut discurs...
În 1906, Barbu Delavrancea a intrat într-un fel
de competiţie cu Nicolae Iorga. Acesta rostise un
discurs fulminant contra prezentării pe scena
Teatrului Naţional a unor piese direct în limba
franceză. Toată studenţimea, tot tineretul
naţionalist din Bucureşti şi din restul ţării erau de
partea lui, ca apărător al drepturilor limbii române
pe cea dintâi scenă a ţării
Cel mai cunoscut discurs al lui Delavrancea
este, desigur, cel în care l-a apărat pe I.L.
Caragiale de acuzaţia de plagiere a dramei
Năpasta, acuzaţie formulată de publicistul C.A.
Ionescu (Caion), cu ajutorul unor documente
contrafăcute.Triumful a fost total. Calomniatorul
a fost demascat ca un impostor maladiv, cu un
trecut pătat de falsuri, ambiţionând să devină
celebru cu orice preţ. Iar Caragiale a fost liberat
de orice suspiciune
Discurusurile sale...
Discursurile sale sunt modele ale genului
oratoric: I. Inocent (11 martie 1902) - „Un
popor întreg admiră pe Caragiale.
Admirațiunea trece peste Carpați. Bunul lui
nume trece peste hotarele neamului
românesc. Și pe acest om să-l acuzi, sprijinit
pe falsuri, că operele sunt jafuri literare?
Dar, asta înseamnă a izbi în credința, în
admirațiunea și în fala românilor!“
• Pledoarie împotriva publicistului 
Constantin Alexandru Ionescu (Caion),
adversar al lui I.L. Caragiale, care-l
acuzase pe acesta c-ar fi plagiat în 
Năpasta.
• Evidențiază personaltiatea marelui
dramaturg.
• Apără opera unui mare scriitor.
Oratorul s-a afirmat și în calitate de
conferențiar la Universitatea din București
într-un curs de folclor, în 1893, „primul
ținut de pe o catedră universitară din
București“. Ajuns în Parlament, într-o
singură stagiune a luat cuvântul de peste 56
de ori, cu o vibrație unică în sprijinul ideii
de dreptate și de prosperitate a țăranului
român, pentru ridicarea poporului și pentru
unitatea noastră națională.
Gheorghe Adamescu, confirmă în Istoria sa a literaturii
române: „Ca orator, el a dobândit o mare notorietate. D-l
Maiorescu - după ce Delavrancea s-a alipit la politica
conservatoare - l-a declarat "cel mai mare orator al epocii
noastre". E drept că în acțiune sunt puțini ca el; are mare
putere de a ridica masele; dar discursurile citite nu mai produc
același efect.”

—Gheorghe Adamescu
Citate renumite!

S-ar putea să vă placă și