Sunteți pe pagina 1din 33

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

DIRECȚIA ÎNVĂȚĂMÎNT, TINERET ȘI SPORT, MUN. BĂLȚI


L
Liceul Teoretic,,V.Alecsandri,,

Seminar metodico - practic


pentru directorii adjuncţi responsabili
de activitatea educativă
din instituțiile preuniversitare
Tema seminarului:

,, Managementul clasei.

Acțiuni și principii pentru funcționarea clasei de elevi,,


Stimați colegi,buna ziua!Noi,cadrele didactice suntem cei
care aducem căldură în viața altora și desigur ținem soarele
aproape de noi.
Se spune din bătrâni că lunile care au litera „r” în
denumire sunt luni friguroase, iar celelalte sunt luni cu
soare. Acum însă, am intrat în Februarie – „Făurar”. o
lună a frigului şi a viscolului.  Făurar reprezintă un
hotar între anotimpuri, o perioadă de tranziție către un
nou început, pregătirea pentru retrezirea la viață a
naturii.
Noi ne vom strădui să vă creiem astăzi un confort
emoțional pozitiv,iar razele acestui soare improvizat să vă
încălzească atât corpul cât și sufletul.
Obiectivele seminarului:
 Aprofundarea cunoștințelor teoretice vis-a-vis de
structura dimensională a managementului clasei.
 Realizarea schimbului de experiență la subiectul
propus.
 Dezvoltarea competențelor manageriale de analiză și
evaluare a calității demersurilor didactice.
Уважаемые колеги!В русском
языке есть выражение,,устами
ребенка глаголит истина,, Я
предлагаю вам сейчас посмотреть
инсценировку притчи из
Педагогического фольклера.После
просмотра сформулируйте мораль.
Folclor pedagogic 4m.
Sarcina nr.1Deduceți morala ,completînd
• Un management eficient
spațiile libere cu verbecel
este potrivite
ce. 2min.
permite
individului să pună în
valoare
personalitatea,urmărește
Grupul participarea elevilor cu
satisfacție la activitățile
1 școlare,ajută elevului să-ți
îmbogățească imaginea de
sine prin experiența
succesului,manifestă
Școala este instituție componentă a societîții cu rol fundamental, care pregatește resursele
umane capabile să pună și să mețină în funcție întregul sistem social. Moldova și-a
propus o schimbare adecvată a învatamântului, realizând parțial o scoală în care sa
pregateasca resurse umane necesare parcurgerii noului drum pe care a pornit în dorinta
de a se integra activ în Uniunea Europeana.
De aceea sunt necesare schimbări profunde în proiectarea, organizarea, desfașurarea,
dotarea materială precum și în evaluarea procesului de învatamânt.
Managementului clasei de elevi trebuie să i se acorde o importanta deosebita. Unul
din factorii determinanti ai managementului clasei de elevi vizeaza formarea cadrelor
didactice. Randamentul unui cadru didactic într-o clasa depinde de cunoștintele sale , de
abilitatile dobândite, de motivațiile sale și de anumite trăsături de personalitate.
Profesorul prin arta sa produce schimbare, influentând, fară sa atinga. Ca sa
influențeze, el trebuie să știe cum, trebuie sa intuiască dorințe și curiozități, să prevadă
reacții și comportamente și să fie pregătit să le preîntâmpine, ramânând fidel profesiunii
sale de credință.
Fiind un model de competenta, de stapânire de sine, de echilibru psihic ma nagerul
clasei devine un model educativ pentru elevii săi.
Obiective:

 Definirea reperelor teoretice ale


managementului clasei de elevi, ca domeniu de
studiu al ştiinţelor educaţiei.
 Argumentarea statutului managementului clasei;
 Aplicarea conceptului specific temei:
Dimensiune sarcină și dimensiune raționalități
multiple.
Motto:

,,Managerul este cîrma unei


nave,care navigează pe valurile
vieții,este persoana care se
asigură că nava păstrează direcția
bună,,
Maurice Debesse
Sarcina nr.2 3=3

Grupul №1
• Definiți noțiunea
Grupul
Grupul
№2
№3 de management al
Grupul №4
clasei
Managementul clasei:

Complexul de actvitati prin intermediul


Realizarea , de catre profesor , a tuturor
carora profesorul promoveaza
funcţiilor manageriale recunoscute, atat comportamentul adecvat al elevului si-l
pe dimensiunea ,,sarcină’’( activitate), elimina pe cel neadecvat, dezvoltă
cat si pe dimensiunea ,,umană’’ relații interpersonale bune și un climat
socioemoțional pozitiv, stabilește și
menține o organizare eficientă a clasei;

Utilizarea concretă si coordonarea

( la nivel formal si informal) a resurselor


Intreaga activitate a cadrului didactic,
de proiectare, aplicare si evaluare umane si non-umane, in vederea aplicării
a influențelor educaționale. planului stabilit si obținerii rezultatelor

scontate .
Managementul clasei
Managementul cla­sei cuprinde trei componente esențiale
managementul conținu­tu­lui,

managementul problemelor disciplinare

managementul relațiilor interpersonale


Managementul conținuturilor nu se referă la
deprin­derile de a preda o disciplină specifică,
ci mai degrabă la acele de­prinderi aplicabile
tuturor disciplinelor și activităților.
coordonare nevoia de
a eforturilor
Elemen obiective şi
scopuri pentru
individuale. te chee o activitate

exploatarea
resurselor
materiale şi
umane existent
Managementul clasei nu se confundă cu didactica specialității care
te învață cum să predai o anumită disciplină de învățămînt .Cei mai
mulți membri ai societății consideră că un profesor trebuie să știe
cît mai multă carte.Aceasta este o condiție esențială,dar nu și
suficientă ,deoarece profesorul este nu numai specialist în
domeniu,dar și pedagog care stăpînește științele educației.
Specialiștii au demonstrat că în procesul învățării se crează o serie
de relații între elevi,elevi-profesori,care pot influența pozitiv sau
negativ învățarea.
Sarcina

nr.3 3=3
Ce urmărește cadrul
didactic în
interacțiune cu
Grupul №1
Grupul №2 grupul de elevi?
• Numiți consecințele
unui management
defectuos
Grupul №3
Grupul №4
• Relaționare
• Comunicare eficientă
• Atmosferă de cooperare și immplicare a
elevilor în realizarea sarcinilor
• Schimbări în cultura și educația copilului
• sporirea încrederii în forțele proprii
• îmbunătățirea performanțelor școlare ale
elevilor.
Un management defectuos al clasei poate genera un climat negativ și poate

influența randamentul elevilor.

• Oboseala
• Supraîncărcarea
• Lipsa de motivare a clasei
• Deprecierea climatului educațional
• Minciuna
• Agresivitatea
• Cheia eficientizării procesului
instructiv-educativ stă în modalitatea
optimă de realizare a relației dintre
cele două verigi ale acestuia: pe de o
parte, elevul, cu zestrea lui ereditară,
cu capacitățile, aptitudinile și
disponibilitățile lui,
• pe de altă parte, cadrul didactic, forța
care provoacă, determină și dirijează
schimbarea și dezvoltarea elevului.
necesare pentru reuşita activităţilor în clasă, nu
numai sub aspectul precizării clare a
obiectivelor, prelucrării conţinutului tematic,
alegerii strategiilor etc., ci şi al celorlalte
condiţii care facilitează desfăşurarea optimă în
plan pedagogic: condiţiile ergonomice,
psihologice, sociale, operaţionale, inovatoare,
normative.
Activitate practică nr.4
4min
1. Structurați conținuturile propuse în două grupe
conform dimensiunilor de mai sus.
2. Ce rol managerial a fost mai greu de indeplinit
la începutul carierei Dstră didactice?
3. Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da
unui coleg aflat in primul an de activitate?
Managementul clasei

Dimensiune raționalități
Dimensiune sarcină
multiple
DIMENSIUNEA RAŢIONALITĂŢI MULTIPLE
Activitate practică
• Studiați nr.5
conținutul fișei.
Discutați în grupul
mic,apoi prezentați
Grupul №1 informația grupului mare.
Grupul №2
• Propuneți activități
concrete cu elevii,care
pot fi încadrate în
dimensiunea data.

Grupul №3
Grupul №4
Activitate practică nr.6
• Analizați aspectele din
activitatea didactică și
Dimensiunile relaționării
Grupul №1
Grupul №2 multiple. Cum coreleaza ele?
Trasați săgeți intre cele 2
coloane care să evidențieze
corelațiile

Grupul №3
Grupul №4
1.Evaluarea prin fişa de lucru Dimensiunea psihologică
 

2. Reamenajarea sălii de curs Dimensiunea ergonomică


 

3.Regulile în sala de curs” Dimensiunea normativă


 

4. O a doua şansă Dimensiunea operațională


 

5.Predarea cu ajutorul Dimensiunea inovatoare


sistemului AEL
 

6. Stabilirea echipelor de lucru Dimensiunea socială


pentru activitatea pe ateliere
Profesorii-fluture sunt profesorii care se
transformă, cei care depășesc iluzia controlului
și a modelelor în care ei îșiși au fost educați.
În coconul nostru originar, lucrurile păreau
bine delimitate: ”eu sunt la catedră, am o
funcție, un catalog, un orar, nu rămâne decât
să produc cunoaștere. Copiii se vor fi aliniat în
bănci pentru că regulile acceptabilității sociale
declanșează automat o predispoziție a
• https://www.youtube.com/watch?v=QpJGxYNvvEo
Poti porni de la zero și sa ajungi CEL MAI BUN
PROFESOR ,daca gasesti raspuns la trei întrebari:
 Încotro ma îndrept?
 Cum o sa ajung acolo?
 Cum îmi voi da seama ca am ajuns acolo?
Să aveţi un an bogat, bun şi
•  

generos, care să vă îndeplinească


dorinţele şi să vă „făurească”
reuşite! Tot ce va propuneţi să vă
aducă motive de mulţumire.

S-ar putea să vă placă și