LUCRAREA PRACTICĂ nr.

11

PROCESE PATOLOGICE INDUSE DE FACTORII DE MEDIU

ACŢIUNEA PATOGENĂ A TEMPERATURII

ASUPRA ORGANISMULUI

Factorii termici sunt reprezentaţi de: - temperatura ridicată

- temperatura scăzută.
 
Acţiunea factorilor termici poate fi: - locală
- generală.
 1.Acţiunea patogenă a temperaturii ridicate asupra organismului

1.1.Acţiunea locală a temperaturii ridicate (arsura)

 
Acţiunea căldurii (directă sau de la distanţă) asupra organismului
se concretizează prin apariţia unor procese patologice (arsuri).

Arsurile se produc atunci când o anumită porțiune de tegument

este expusă:
- acțiunii unei surse de căldură, cu o intensitate peste limitele
normale suportate de organism
- acțiunii unor factori care nu emit căldură, dar generează
căldură la contactul cu corpul animalului (curent electric, substanțe
chimice)

Gravitatea arsurilor termice este direct proporțională cu intensitatea

agentului caloric, durata de expunere și particularitățile structurale ale
tegumentelor afectate
Clasificarea arsurilor:

Etiologic:
- arsuri termice
- arsuri chimice
- arsuri electrice
- arsuri prin iradiere

În funcție de modificările lezionale:

- arsura de gradul I
- arsura de gradul II
- arsura de gradul III
- arsura de gradul IV
Arsura de gradul I - 45°C-50°C (combustio erythematosa)
- vasodilatație și hiperemie locală
- creșterea temperaturii locale și a activității enzimatice
- amplificarea permeabilității vasculare
- edem local
- durere – sensibilitate la atingere.

Arsura de gradul II - 51°C-60°C (combusio bullosa)

- simptomatologia de mai sus +
- liza membranelor și a celulelor epidermale
- formarea de flictene (vezicule)
- la ruperea veziculei – derm denundat, roșu, sensibil la atingere.

Arsura de gradul III - 60°C-100°C (combustio escarotica)

- necroza dermului (afectare hipoderm)
- formare de escare (structuri mortificate, iritante pentru organism, mediu
propice dezvoltării bacteriene, insensibil la atingere – prin îndepărtare se expun
straturile subiacente la infecții suprapuse.

Arsura de gradul IV – peste 100°C (carbonizare)

- carbonizarea țesuturilor afectate în profunzime (piele, musculatură, oase)
Arsura de gradul I Arsura de gradul II

Arsura de gradul III Arsura de gradul IV

Experimentul 1. Acţiunea locală a temperaturii ridicate asupra urechii, la
iepure

Principiu: se examinează prin transparenţă vascularizaţia pavilionului urechii

la iepure, înainte și după punerea în contact a urechii cu o sursă de căldură,
observându-se modificările apărute acestei manopere.

Materiale necesare: termometru de corp, iepure alb, sursă de lumină,

eprubete, apă, sursă de căldură, termometru gradat între 0 şi 100°C.

Mod de lucru:
- se determină temperatura rectală a iepurelui;
- se examinează prin transparenţă pavilionul urechii (interesează reţeaua vasculară şi
calibrul vaselor);
- se toarnă apă încălzită la 50°C într-o eprubetă şi se aplică pe pavilionul urechii timp
de 10 secunde;
- se examinează prin transparenţă pavilionul urechii, observându-se modificările
apărute care se notează în fişa de lucru;
- se termometrează iepurele iar valoarea obţinută se trece în fişa de lucru şi se
compară cu valoarea anterioară;
- se repetă operaţiunile de mai sus, însă temperatura apei din eprubetă va fi de 70-
80°C, iar observaţiile se trec în fişa de lucru.
 VIZIONARE FILM

Rezultate obţinute:

În urma aplicării pe urechea animalului a eprubetei încălzite la 50°C se

instituie arsura de gradul I, cu simptomele specifice acesteia, dominate de hiperemie și
edem local.

În urma aplicării pe urechea animalului a eprubetei încălzite la 70-80°C se

instituie arsura de gradul II, cu simptomele specifice acesteia: hiperemie, edem
puternic, flictene (vezicule).

Temperatura rectală a animalului după inducerea arsurii de gradul II, crește

ușor, urmare a eliberării de mediatori chimici pirogeni din focarul inflamator indus de
arsură.
 1.2.Acţiunea generală a temperaturii ridicate
(şocul caloric, hipertermia)

Atunci când organismul este supus acţiunii temperaturii ridicate

(peste valoarea fiziologică a speciei) un timp mai îndelungat, căldura excesivă
se constituie într-un factor stresant, răspunsul organismului fiind apariţia
hipertermiei.

În evoluţia hipertermiei se disting următoarele faze succesive:

-faza de compensare (creşte termoliza şi este inhibată termogeneza);

-faza de decompensare (hipertermie, pierdere de lichide, hipovolemie,

hipotensiune, hemoconcentraţie, oligurie, scade debitul cardiac şi
insuficienţă cardiacă);

- faza de colaps (vasodilataţie cutanată generalizată, stagnarea sângelui,

hipoxie, acidoză, sincopă cardio-respiratorie şi moarte).
Experimentul 2. Acţiunea generală a temperaturii ridicate asupra
organismului, la şoarece

Principiu: se studiază comportamentul şi se determină temperatura corporală

unui şoarece, înainte și după plasarea acestuia într-un mediu cu temperatura mai mare
decât temperatura corporală (peste maxima de confort termic).

Materiale necesare: şoarece, vase de sticlă de diametre diferite, termometru

de corp şi termometru gradat între 0 şi 100°C, apă caldă, tavă şi trusă de necropsie.

Mod de lucru:
- se determină temperatura corporală a unui şoarece;
- şoarecele se pune în dispozitivul de modelare a căldurii în care în prealabil a
fost pusă apă caldă (temperatura 40-45°C);
- se observă comportamentul animalului şi se descrie la intervale regulate de
timp;
- se măsoară temperatura corporală la intervale regulate de timp (din 5 în 5
minute);
- după 20 de minute se scoate şoarecele din vasul de sticlă şi se determină din
nou temperatura corporală.
 VIZIONARE FILM

Rezultate obţinute:

În urma plasării animalului într-un mediu cu temperatură mai mare decât

maxima de confort termic se instituie semnele specifice hipertermiei și în final ale
șocului termic.

Se remarcă reacțiile inițial adaptative ale animalului: hiperpnee, congestia

pielii și a mucoaselor, stare de agitație, umezirea blănii cu propria salivă, în scopul
amplificării deperdiției termice prin vaporizarea acesteia etc.

Cu timpul reacțiile adaptative se sting, organismul animalului fiind depășit.

Se intituie astfel șocul termic: hipertermie, deshidratare, vasodilatație generalizată,
colaps, cianoză, stop cardiac.

Necropsia scoate la iveală: rigiditate cadaverică precoce, cord oprit în sistolă,

hiperemie la nivelul pielii şi organelor şi edem cerebral.
 2.Acţiunea patogenă a temperaturii scăzute asupra organismului
 
2.1.Acţiunea locală a temperaturii scăzute (degerătura)
 
Acţiunea frigului (directă sau de la distanţă) asupra organismului se
concretizează prin apariţia unor procese patologice (degerături).

Amploarea degerăturilor depinde de intensitatea frigului, de

umiditatea mediului şi de curenţii de aer.
Degerăturile se produc atunci când o anumită porțiune de piele,
este expusă acțiunii unei surse de frig, cu nivel termic sub limite normale,
suportate de organism.
Mai expuse degerăturilor sunt zonele cutanate periferice, slab
vascularizate sau glabre (penis, furou, scrot, uger, urechi, creastă, bărbițe
etc)

Degerătura: - de gradul I (congelaţio erytematosa);

- de gradul II (congelaţio bullosa);
- de gradul III (congelaţio cangrenosa).
 
Degerătura de gradul I
- inițial vasoconstricție, apoi vasodilatație (neuroplegică) și hiperemie locală
- amplificarea permeabilității vasculare în zona afectată
- scăderea temperaturii locale și a activității enzimatice
- edem
După sistarea acțiunii frigului evoluția este favorabilă – restitutio ad integrum

Degerătura de gradul II
- manifestările de la degerătura de gradul I
- stază sanguină
- amplificarea permeabilității vasculare și plasmexodie masivă
- formarea de flictene (vezicule) cu conținut sero-sangvinolet
- în caz de rupere a filctenelor – ulcere atone dureroase + infecții bacteriene

Degerătura de gradul III

- manifestările de la degerătura de gradul II
- leziuni la nivelul endoteliului vascular – apariția de trombi
- microtromboze capilare
- necrobioză
- cangrenă (umedă)
Țesutul gangrenat în timp se sfacelează, deci se expun zone tumefiate și dureroase uneori
infectate
Experimentul 3. Acţiunea locală a temperaturii scăzute asupra urechii, la
iepure
Principiu: se examinează prin transparenţă vascularizaţia pavilionului
urechii la iepure, înainte și după punerea în contact a urechii cu o sursă de
temperatură scăzută, observându-se modificările apărute acestei manopere.

Materiale necesare: termometru de corp, iepure, sursă de lumină,

eprubete, apă, gheaţă, termometru gradat între 0 şi 100°C.

Mod de lucru:
- se determină temperatura rectală a iepurelui;
- se examinează prin transparenţă pavilionul urechii (reţeaua vasculară şi
calibrul vaselor);
- se sparg câteva cuburi de gheaţă şi se pun într-o eprubetă în care se
adaugă şi apă (amestec răcitor);
- se aplică eprubeta cu gheaţă (temperatura 4°C) pe pavilionul auricular
timp de 10 secunde;
- se examinează prin transparenţă pavilionul urechii, observându-se
modificările apărute (degerătura de gradul I) care se notează în fişa de lucru;
- se termometrează iepurele iar valoarea obţinută se trece în fişa de lucru
şi se compară cu valoarea anterioară;
- se repetă operaţiunile de mai sus, însă eprubeta va fi aplicată pe
pavilionul auricular timp de 5 minute.
 VIZIONARE FILM

Rezultate obţinute:

În urma aplicării pe urechea animalului, timp de 10 secunde, a eprubetei cu

gheață, se instituie degerătura de gradul I, cu simptomele specifice acesteia, dominate
de vasoconstricție inițială, apoi hiperemie și ușor edem local.

În urma aplicării pe urechea animalului, timp de 5 minute, a eprubetei cu

gheață, se instituie degerătura de gradul II, cu simptomele specifice acesteia:
hiperemie, cianoză, stază, eventual edem puternic și flictene.

Temperatura rectală a animalului după inducerea degerăturii de gradul II, nu

este modificată sau este ușor crescută, urmare a eliberării de mediatori chimici pirogeni
din focarul inflamator indus de degerătură.
 1.2.Acţiunea generală a temperaturii scăzute (hipotermia)
 
Atunci când organismul este supus acţiunii îndelungate a frigului
capacitatea termogenă a acestuia este depăşită şi se instituie hipotermia.

Evoluţia hipotermiei presupune parcurgerea următoarelor faze

succesive:

-faza compensată: constă în intensificarea proceselor de termogeneză.

-faza decompensată: (24oC) termogeneza diminuă şi apar următoarele semne

clinice: bradipnee, bradicardie, letargie (diminuarea activităţii reflexe).

-faza paralitică: (20oC) somnolenţă (inhibiţia SNC), vasodilataţie, hipotensiune

arterială, inhibiţia şi paralizia centrilor nervoşi bulbari şi moarte.
Experimentul 4. Acţiunea generală a temperaturii scăzute asupra
organismului, la şoarece

Principiu: se studiază comportamentul şi se determină temperatura

corporală a doi şoareci (unul dintre aceștia fiind anesteziat), înainte și după plasarea
acestuia într-un mediu cu temperatura mai mică decât temperatura corporală.

Materiale necesare: şoareci, termometru de corp, vase de sticlă de diametre

diferite, termometru gradat între 0 şi 100°C, mojar, uretan soluţie 10%, seringă cu ac.

Mod de lucru:
- se face anestezia unui şoarece (se administrează s.c. 0,25 ml uretan) în scopul
imhibării mecanismelor de termoreglare;
- se măsoară temperatura corporală a ambilor şoareci;
- se introduc şoarecii în dispozitivul de modelare a temperaturii;
- se pun cuburi de gheață între pereții celor două vase;
- se observă comportamentul animalelor la intervale regulate de timp;
- se măsoară temperatura corporală a ambilor șoareci la intervale regulate de timp (din
5 în 5 minute);
- după 20 de minute scot animalele din ambianţa rece şi se determină din nou
temperatura corporală.
VIZIONARE FILM

Rezultate obţinute:

În urma plasării animalului neanesteziat într-un mediu cu temperatură

scăzută se instituie semnele specifice hipotermiei și în final ale șocului hipotermic. Se
remarcă reacțiile inițial adaptative ale acestui animal: poziție corporală chircită,
frisoane, paliditatea pielii și mucoaselor (ischemie cutanată), horipilație etc.

Cu timpul reacțiile adaptative se diminuează, organismul acestui animal fiind

depășit. Se intituie astfel șocul hipotermic: hipotermie, bradipnee, diminuarea
horipilației și a frisonului, cianoza pielii și mucoaselor, apatie, paralizie bulbară, stop
cardiac.

Cu toate acestea acest animal rezistă mai mult decât cel anesteziat, care nu
derulează de loc faza adaptativă și, în consecință, nu luptă împotriva factorului agresiv.
Rezultatul este intrarea mai rapidă în hipotermie și apoi în șoc hipotermic.